"**

 

6 iunie: Debarcarea Aliaților în Normandia

La data de 6 iunie 1944 în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a început „Debarcarea din Normandia” cea mai mare operațiune de debarcare din istorie, operațiune în care au fost  implicați sute de mii de soldați aliați, care au traversat Canalul Mânecii din Anglia în Franţa, în cadrul „Operațiunii Overlord”. Invazia din Normandia a început cu acțiunile aeropurtate ale trupelor de parașutiști şi prin atacuri masive ale aviației şi artileriei navale aliate în noaptea de 5/6 iunie 1944. În dimineața zilei de 6 iunie a fost declanșată acțiunea de debarcare pe plajele Normandiei cu ajutorul a peste 6.900 de vase, puse sub comanda amiralului Bertram Ramsay, cel care fusese implicat și în debarcările din Africa de Nord și  sudul Italiei. Proiectul ce viza debarcarea în Normandia a fost aprobat la întâlnirea de la Quebec din august 1943 dintre Churchill şi Roosevelt, acest proiect fiind unul dintre cele mai bine păstrate secrete din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el prevăzând debarcarea pe un front extins de aproape 80 km, a trupelor aliate. Planul prevedea ca trupele americane să debarce pe plajele Omaha şi Utah, iar forţele britanice şi canadiene, pe plajele Gold, Juno şi Sword. Crucial pentru succesul operaţiunii „Overlord” trebuia să fie sprijinul unităţilor de aviaţie aflate sub comanda generalului Carl Spatz, cel care avea sub conducere Armata 3 din Royal Air Force cu un număr de 1514 de bombardiere grele şi Armata 8 Americană cu 2.578 de bombardiere standard. De asemenea, forţele strategice ale debarcării erau completate de forțe aeriene tactice, formate din două armate aeriene (una americană şi alta britanică), având în compunere peste 3.500 de avioane de vânătoare. În total, numărul de unităţi aeriene (avioane de bombardament, de vânătoare, de transport sau de observație) care au sprijinit invazia s-a ridicat la aproape 9.000 de avioane. De cealaltă parte a Canalului Mânecii, germanii erau complet dezorientaţi deoarece în seara de 5 iunie 1944, şeful Serviciului Informaţii al Armatei XV germane, locotenent-colonelul Meyer, a auzit în cadrul unei transmisiuni BBC cea de-a doua strofă a poeziei „Chanson d’automne” (Cântec de toamnă) de Paul Verlaine și deși știa că poate fi semnalul pentru o invazie aliată, a considerat că vremea proastă nu făcea posibilă declanșarea unui astfel de atac. În consecinţă, germanii nu s-au alarmat, cu atât mai mult cu cât comandanţii germani, care răspundeau de „Zidul Atlanticului”, au „strălucit” prin absenţă. Astfel, în acea zi Hans von Salmuth, comandantul Armatei XV era la vânătoare cu niște prieteni, Friedrich Dollmann, comandantul Armatei VII, se găsea în Rennes, unde pregătea nişte festivităţi militare, comandantul Diviziei 21 Panzer Franz Geuhtinger era plecat în permisie la Paris, iar Erwin Rommel, comandantul apărării germane de pe coasta Atlanticului, se găsea în Germania, serbând ziua de naştere a soţiei sale. Primii care au atins pământul Franţei au fost paraşutiştii din Divizia 6 aeropurtată britanică, care au trecut la acoperirea plajei Sword din flancul stâng al aliaţilor, pe când două divizii de paraşutişti americani, au protejat zona plajei Utah de pe flancul drept. La sfârşitul zilei de 6 iunie, vasele aliate reușiseră sa debarce pe plajele din Normandia, peste 150.000 de soldaţi, iar la acest succes al aliaților a contribuit din plin lipsa de reacție a comandanților germani, care au considerat că debarcările din Normandia erau doar o stratagemă, menită să atragă atenţia, iar debarcarea se va face sigur în altă zonă, mai precis în zona Pas-de-Calais.  Numai că, atunci când comandanții germani şi-au dat seama de greșeală și au văzut că debarcarea este reală, era prea târziu.

Lectia de istorie

***

 

7 iunie- Încoronarea lui Ludovic al XIV-lea - Regele Soare.

La data de 7 iunie 1654, a fost încoronat Ludovic al XIV-lea al Franței, cunoscut și cu numele de Regele Soare, cel care va avea una din cele mai lungi domnii din istoria monarhiilor europene. Născut în anul 1638 , Ludovic al XIV-lea  a avut ca și părinți pe Ludovic al XIII-lea de Bourbon și Ana de Austria, ei fiind cei care l-au inițiat încă de mic în tainele educației aristocratice. De altfel,  de la mama sa va moșteni viitorul rege indubitabila sa pietate catolică,  de la tatăl său învățând să călărească și să tragă cu armele de foc. De-a lungul copilăriei, Ludovic a trecut pe lângă moarte de câteva ori, astfel la vârsta de cinci ani aproape s-a înecat într-una din piscinele palatului regal, fiind salvat „in extremis” de către un servitor al curții, iar la nouă ani s-a îmbolnăvit de variolă și când medicii nu-i mai dădeau nici o șansă, tânărul Ludovic și-a revenit miraculos. De asemenea, în adolescență el a fost victima unei grave intoxicații alimentare, dar din nou s-a vindecat miraculos, când nimeni  nu îi mai dădea vreo șansă de supraviețuire . În anul 1643 la moartea tatălui sau, Ludovic al XIII-lea era încă minor,  însă acest  lucru nu l-a împiedecat să fie declarat rege, chiar dacă conducerea statului  va fi asigurată de o regență din care făcea parte mama sa, Ana de Austria și cardinalul Mazarin. În anul 1651 o sesiune specială îl declară pe Ludovic  major, numai că  încoronarea oficială va avea loc la data de 7 iunie 1654 la Reims, chiar dacă afacerile politice vor rămâne mai departe în mâna cardinalului Mazarin, până la moartea acestuia la data de 9 martie 1661. A doua zi după moartea lui Mazarin, Ludovic i-a convocat pe  toți oamenii politici care conduseseră până atunci Franța, spunându-le că a venit vremea să guverneze el însuși, iar în următorii 54 de ani, Regele Soare va fi propriul său prim-ministru, ocupându-se personal de introducerea unor noi reforme în societatea franceză. De altfel, Ludovic al XIV-lea a avut una din cele mai lungi domnii din istoria europeană, anume 72 de ani, el fiind autorul celebrelor cuvinte „Statul sunt eu!”, rostite la Versailles atunci când l-a întrebat pe președintele Parlamentului de ce nu este de acord cu un proiect de lege propus de el. Președintele a răspuns ca parlamentarii s-au opus pentru că apără interesele statului, la care Ludovic a replicat cu autoritate: „Ale statului? Dar statul sunt eu!”. Perioada lui Ludovic al XIV-lea e considerată a fi una dintre cele mai bogate epoci artistice din istoria Franţei, deoarece sub patronajul său se înființează Academia pentru Pictură şi Sculptură (1663), Academia de arhitectură (1671), Academia de Muzică (1672) şi Academia Franceză, care deși creată în 1635 va trece sub control regal în anul 1671. Prosperitatea epocii sale îşi găsește cea mai fidelă expresie în Palatul de la Versailles, cel mai mare și cel mai impunător palat din Europa acelor vremuri. Astfel, victoriile politice ale lui Ludovic al XIV-lea şi dezvoltarea culturală din timpul domniei lui au adus Franţei, admiraţia întregii lumi, iar valorile şi modul de viaţă francez va deveni un model de referință pentru marile curţi regale europene ale epocii.

Lectia de istorie

***

 

8 iunie 1936: Nenorocirea de la Cotroceni

“Luni dimineața au început pe platoul din Cotroceni, serbările Restauraţiei, organizate de O. E. T. R., la care au participat toate organizaţiile tineretului, în special cencetaşii, străjerii, şoimii, arcaşii etc. La serbări a asistat o lume imensă, toate tribunele care înconjurau loja regală fiind tixite. Ceremonia s-a desfăşurat în deplină ordine, până la ora 11:30, când, tocmai în timpul defilării străjerilor, tribuna uriaşă situată vis-a-vis de loja regală, în care se aflau aproximativ 4.000 de persoane, a început să se clatine, apoi s-a prăbuşit ca un castel de cărţi, însoţită de un vuiet asurzitor şi vaiete îngrozitoare.

Repeziciunea cu care s-au produs faptele au uimit de cei prezenţi, pe locul unde se găsea mai înainte falnica tribună, neaflându-se decât un morman de scânduri şi grinzi, totul înconjurat de un praf gros. De sub dărâmături se auzeau vaietele îngrozitoare ale răniţilor şi gemetele muribunzilor. Imediat s-au luat măsuri pentru ajutorarea celor răniţi.

M S. Regele, pe care l-au impresionat adânc cele întâmplate, a coborât imediat la faţa locului, dând personal indicaţiunile pentru salvarea nenorociţilor prinşi sub dărâmăturile tribunei.

M.S. Regele nu era însoţit decât de A. S. R. Principele Nicolae şi zadarnic căuta în jurul său vreun membru al guvernului, aceştia dispăruseră de la faţa locului.

În tot cursul zilei de ieri, grija principala a Suveranului a fost îndreptată spre suferinzii din spitale. Din însărcinarea M. Sale d. general Ilasievici, mareşalul Palatului, a cercetat toate spitalele, interesându-se de starea celor internaţi. De asemenea, şi A. S. R. Principele Nicolae a vizitat pe rând pe cei suferinzi. Suveranul, în înalta lui solicitudine, a donat o sumă foarte importantă din caseta sa particulară pentru ajutorarea familiilor celor răniţi.

De asemenea, şi A. S. R. Principele regent Paul al Iugoslaviei şi Excelența Sa Eduard Beneş, preşedintele Republicii Cehoslovace, au donat importante sume de bani pentru acelaşi scop. În cursul după amiezii, M. S. Regina Mana s-a interesat de soarta răniţilor, contribuind cu o însemnată sumă la ajutorarea lor. Tot în urma ordinului Suveranului, Ministerul Sănătăţii publice a dispus ca răniţii să primească toate îngrijirile medicale necesare, fiind puşi la dispoziţie medici chirurgi în număr suficient

După ultimele calcule făcute, numărul celor care s-au prăbuşit cu marea tribună la Bucureşti, de ziua Restauraţiei, ar fi de 800. Dintre aceştia, 423 se găsesc în stare foarte gravă. Autorităţile au luat întinse măsuri pentru a se veni în ajutorul celor răniţi.

Ca urmare, toate spitalele din Capitală şi-au deschis larg porţile pentru a veni în ajutorul răniţilor. Astfel la Spitalul Brâncovenesc au fost internate 149 de persoane. La Spitalul de Urgenţă – 36, la Spitalul Polizu – 69, la Spitalul Colentina – 84, la Spitalul Comit – 46, la Spitalul Gardienilor Publici – 26, la Spitalul Filantropia – 100, la Spitalul Militar – 169 grav răniţi şi 90 cu leziuni mai uşoare, la spitalul Witing – 36 de personae, iar la Spitalul Colţea – 100 de persoane.

Evenimentul a stârnit în Bucureşti, ca de altfel în toată ţara, o panică de nedescris. Spitalele au fost literalmente asediate de rude şi cunoscuţi, pentru ca ele să poată afla în ce stare se găsesc victimele.

 NU 3 MORȚI, CI 80!

Remarcam de la început că asupra numărului morţilor au circulat cele mai fantastice versiuni, în special autorităţile nu au putut cădea de acord cu privire la comunicatul pe care aveau să-l dea în legătură cu această chestiune. Astfel, cei care au ascultat la radio au putut afla ieri că numărul morţilor este de trei, pe câtă vreme Poliţia Capitalei a precizat că numărul morţilor este de peste 80.

În asemenea împrejurări tragice, socotim că guvernul nu poate să continue jocul sinistru de a induce în eroare opinia publică a ţării. Guvernul Tătărescu, prin ascunderea adevărului, nu-şi poate bate joc de cetăţenii ţării, mai ales de familiile acelora care au alergat la Bucureşti pentru a participa la serbările naţionale din 8 iunie. Toţi morţii sunt eroi naţionali. De aceea guvernul are datoria sa publice numărul exact al morţilor, pentru ca familiile lor să poată lua măsurile necesare pentru înmormântare.

O dovadă eclatantă despre proporţiile dezastrului o constitue şi aceea că, în urma unui ordin telegrafic al guvernului, toţi chirurgii din oraşele învecinate Bucureştilor au fost chemaţi de urgenţă în capitală. Aceşti chirurgi vor lucra ziua şi noaptea fără întrerupere, pentru ajutorarea celor suferinzi. Amintim că la Spitalul Brâncovenesc s-au făcut azi noapte 84 de operaţiuni. Cu toate acestea, 24 de răniţi au încetat din viaţă.

Imediat după groaznicul accident care a îndoliat ţara întreagă, Parchetul din Capitală a primit ordinul să procedeze la cercetarea împrejurărilor în care s-a produs catastrofa şi să stabilească vinovăţiile.

Procurorul de serviciu deplasat la faţa locului a putut constata că tribunele construite la repezeală n-au avut nici un calcul de rezistenţă, că materialul din care erau construite era slab şi n-avea dimensiunile prevăzute în caietele de sarcini.

Apoi cuiele şi altele care trebuiau să întărească construcţia erau puţine şi de proastă calitate. În general nu s-a respectat nici o normă de siguranţă şi lemnăria era în marte parte veche şi putredă. În baza acestor dovezi de vinovăţie, Parchetul a procedat imediat la arestarea antreprenorilor Blumenfeld şi Druţu, precum şi următorilor architecţi din serviciul municipiului Capitalei: Roger Botomei, şeful serviciului, Ioan Burcurş, ajutorul său, Iulian Cojocariu, Vasile Ionescu şi Aurel Cacip. Împotriva tuturor s-au emis mandate de arestare, deschizându-se acţiune publică contra lor pentru cumulul de omor şi rănire prin imprudenţă.

O comisiune delegată de Parchet s-a deplasat în cursul după amiezii la faţa locului, unde a adunat probe din materialete din care au fost construite tribunele. Cu acest prilej s-a constatat cu câtă rea-voinţă şi neglijenţă s-a procedat la recepţionarea şi construirea tribunelor. Parchetul a audiat apoi pe avocatul Vasile Vasilescu, ajutor de primar, care a dat relaţiuni asupra felului cum s-a adjudecat lucrarea de construire a tribunelor celor doi nespecialişti, Blumenfeld şi Druţu. Colaboratorul d-lui Donescu a arătat că Primăria Capitalei a plătit suma de 8milioane lei pentru cele 12 tribune.

 PRIMARUL CAPITALEI DEMISIONEAZĂ

Din cercuri bine informate ni se comunică faptul că dl. Donescu, primarul general al Capitalei, îşi va prezenta azi demisia ministrului de interne. Demisia domnului Donescu va fi primită. Aceleaşi cercuri arată că demisia primarului Capitalei a fost cerută cu insistență şi nu este singura demisie provocată de criminala neglijentă ca aţi emanat atâta suferinţă şi durere asupra ţării.

*** Patria, 10 iunie 1936

La o săptămână după groaznica întâmplare de pe platoul Cotrobenilor, ţara întreagă este încă alarmată de groază. Sute de familii aşteaptă pe „dispăruţi”, şi aproape o mie de familii se îndoiesc de avizul primit de la spitalele capitalei că cel plecat la Bucureşti este încă în viaţă şi “este reţinut X săptămâni în Capitală”, cum sună sinistrul formular trimis într-un tiraj impresionant în toate colţurile ţării.

Totuşi guvernul nu ştie şi nu vrea să ştie decât de trei morţi! Cu riscul de a cenzura avizele mortuare — nu admite mai mult. Răniţii, da, îi recunoaşte. De la „aproape 100 de persoane rănite“ — cum suna primul comunicat — am ajuns la recunoaşterea cifrei de 1.724 răniţi, din care 369 – foarte grav, iar 700 – grav. Adică atât cât „Patria” a anunţat din prima zi.

Cu morţii stăm altfel. Primul comunicat vorbeşte de trei morţi. Ultimul — tot de trei. Familile „dispăruţilor” sunt ameninţate cu „perchiziţii”, cu cercetări — spre a se vedea dacă nu cumva familia i-a omorât sub pretextul nenorocirii de la Cotroceni. Aşa reiese dintre rânduri!

Citiţi şi vă veţi înfiora!! Dar se înşală când cred că suntem în Rusia ţaristă!! Se înşală când cred că pot minţi pe toată lumea! Dacă ministrul de interne şi guvernul nu se ruşinează, pot minţi mai departe! În faţa mea, care am văzut mai mult de zece cadavre, în faţa miilor de oameni, care au văzut şi ei transportul sinistru al morţilor, în faţa cercetaşilor, în faţa jandarmilor şi sergenţilor de la locul sinistrului, în faţa gardianului de la morgă, a medicilor, a cioclilor care au îngropat cadavrele, a familiilor lovite de doliu, în faţa sutelor de mii de cititori de ziare care au aflat printre rânduri de cel puţin zece morţi daţi cu numele, în afară de cei ai comunicatului oficial, poţi minţi în dragă voie. Cu cât este minciunea mai îndrăzneaţă, cu atât scârba şi revolta mulţimii este mai mare. Şi cu atât pedeapsa destinului va fi mai crudă!”

*** Patria, 16 iunie 1936

***

 

Extraordinara viață a scriitoarei George Sand, decedata pe 8 iunie 1876...

Amantine Lucile Aurore Dupin s-a născut pe 1 iulie 1804 la Paris și a fost crescută de bunica ei, Marie-Aurore de Saxa, Madame Dupin de Francueil, în casa acesteia din satul Nohant, în provincia franceză Berry. Adolescenta a moștenit casa în 1821, când bunica ei a murit. Tatăl ei, Maurice Dupin, era nepotul mareșalului general al Franței, Maurice, Conte de Saxa, văr de gradul șase cu regii Ludovic al XVI-lea, Ludovic al XVIII-lea și Carol al X-lea al Franței, dar mama lui Aurore, Sophie-Victoire Delaborde, nu avea descendență nobiliară.

Tânăra Aurore, cunoscută ca George Sand, a purtat haine masculine în public, deși încă din 1800 poliția emisese un ordin prin care femeile care voiau să poarte o astfel de vestimentație erau obligate să solicite un permis special. Unele femei au cerut un astfel de aviz din motive de sănătate, profesionale sau recreative (de exemplu, pentru călărie), dar Aurore a fost una dintre femeile care purtau haine bărbătești fără a avea vreun permis, explicând că astfel de ținute sunt mai puțin costisitoare, mai confortabile și mai durabile decât rochiile sau fustele lungi.

În 1822, la vârsta de optsprezece ani, Aurore s-a căsătorit cu Cazimir Dudevant, fiul nelegitim al baronului Jean-François Dudevant, cu care va avea doi copii: Maurice și Solange. În 1825 a avut o aventură cu tânărul avocat Aurélien de Sèze, iar la începutul anului 1831 și-a părăsit soțul și a intrat într-o perioadă de patru sau cinci ani de “rebeliune romantică”. De-abia în 1835, scriitoarea s-a separat legal de Dudevant și a primit custodia copiilor lor.

Aurore a avut apoi mai multe aventuri cu personalități ale epocii sale: romancierul Jules Sandeau, scriitorul Prosper Mérimée, dramaturgul Alfred de Musset, Louis-Chrysostome Michel, actorul Pierre-François Bocage, scriitorul Charles Didier, romancierul Félicien Mallefille, politicianul Louis Blanc și compozitorul Frédéric Chopin. Mai târziu, a corespondat cu Gustave Flaubert și, în ciuda diferenței de temperament dintre ei, au devenit prieteni apropiați. Apoi scriitoarea a avut o relație intimă cu actrița Marie Dorval.

George Sand și-a petrecut iarna 1838-1839 cu Frederic Chopin la Mallorca, locuind la mănăstirea Valldemossa. Călătoria a fost descrisă în romanul autobiografic “O iarnă în Mallorca”, publicat pentru prima dată în 1841. Chopin era deja bolnav de tuberculoză la începutul relației lor, iar faptul că a stat o iarnă întreagă în condiții improprii de cazare i-a agravat simptomele. Cuplul s-a despărțit cu doi ani înainte de moartea compozitorului. Un motiv al separării a fost atitudinea lui Chopin față de fiica lui George Sand, Solange. Muzicianul a continuat să fie în relații bune cu tânăra după ce Solange și soțul ei, Auguste Clésinger, s-au certat cu scriitoarea din cauza banilor. Aurore a considerat că sprijinul lui Chopin pentru Solange este extrem de neloial și ar fi confirmarea faptului că acesta a iubit-o întotdeauna pe Solange.

Nici fiul lui George Sand, Maurice, nu-l plăcea pe Chopin pentru că tânărul voia să se impună ca “bărbatul casei” și nu a dorit să-l aibă pe compozitor ca rival. Chopin s-a întors la Paris în 1848, după ce făcuse un turneu în Anglia, și a murit un an mai târziu într-un apartament din Place Vendôme, iar George Sand a refuzat să participe la înmormântare.

Scriitoarea a murit în casa pe care o moștenise de la bunica ei în Nohant, lângă Châteauroux, pe 8 iunie 1876, la vârsta de 71 de ani și fost înmormântată în cimitirul din spatele capelei de la Nohant-Vic.

***

 

Luna iunie dedicată devoţiunii faţă de Inima Preasfântă a lui Isus

 

•  06 Iun 2013

•  5076

În timpul audienței generale de miercuri, 5 iunie 2013, Sfântul Părinte a amintit, printre altele, că luna iunie este dedicată de pietatea populară devoţiunii faţă de Inima Preasfântă a lui Isus. În cele ce urmează vă punem la dispoziție un text ce vă va permite reîmprospătarea memoriei în ceea ce privește această devoțiune, însoțit de promisiunile lui Isus către credincioşii care cinstesc Inima Sa Preasfântă, precum și o rugăciune de consfințire către Inima Dumnezeiască a lui Isus.

Devoţiunea Preasfintei Inimi a lui Isus devine din perioada Evului Mediu una dintre cele mai importante devoţiuni în Biserica Catolică: Originea ei nu a început doar odată cu revelaţiile de care a fost învrednicită Sfânta Maria Margareta Alacoque, călugăriţă de origine franceză (Paray le Monial), din ”Ordinul Vizitatoarelor Sfintei Fecioare Maria”  , dar a început încă de pe Calvar, când soldatul roman a străpuns cu suliţa inima dumnezeiască a lui Isus. Cu toate acestea, revelaţiile primite de această sfântă au dat acestei devoţiuni un avânt deosebit. În timpul revelaţiilor însuşi Mântuitorul şi-a arătat dorinţa de a se institui o sărbătoare în cinstea Inimii Sale, dorinţă care i-a fost împlinită de Papa Pius al IX-lea, care în 1856 a extins această sărbătoare la întreaga Biserică.

”Biserica lui Cristos răspunde prin diferite acte de cult, prin care recunoaşte şi preamăreşte iubirea îndurătoare a lui Dumnezeu. Printre aceste forme de cult se află cinstirea Preasfintei Inimi a lui Isus, ca întruchipare reală şi simbol viu al dragostei divine faţă de oameni; Sărbătoarea Inimii Preasfinte, devoţiunea primei Vineri din lună, aşezarea la loc de cinste a icoanei cu Inima Mântuitorului, sunt practici îndrăgite de mulţi credincioşi şi confirmate de autoritatea supremă a Bisericii” (Vieţile Sfinţilor, Ed. Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucureşti, 1992, Vol. 2, pag.193).

Sfântul Părinte Papa Pius al XI-lea a reafirmat în 1928 poziţia Bisericii prin Enciclica ”Miserentissimus Redemptor” în care vorbeşte de Cristos care se “manifestă pe sine” şi care, prin intermediul Sf. Margareta Maria Alacoque, promite: “belşug de haruri cereşti celor care dau cinstire Preasfintei Inimi a lui Isus”. În momentul în care apare sfintei, Cristos i se prezintă cu inima ieşită din piept şi îi spune: “Priveşte această inimă care a iubit atât de mult pe oameni încât nu a cruţat nimic şi s-a consumat cu totul spre a le dovedi dragostea ce le-o port. Drept recunoştinţă, din partea celor mai mulţi nu primesc decât ingratitudine, prin lipsa lor de respect şi prin sacrilegiile pe care le săvârşesc, prin răceala şi dispreţul faţă de prezenţa mea în taina sfântă a Euharistiei (…) Pentru aceasta îţi cer ca prima vineri după a opta zi de la sărbătoarea Trupului şi Sângelui meu să fie dedicată cinstirii inimii mele”.

Iată întreaga esenţă, Cristos este cel care face întotdeauna primul pas pe calea împăcării cu oamenii, El se oferă necondiţionat şi cere celor care îl ofensează să se întoarcă la El, mai mult le făgăduieşte tuturor acelora care îl vor cinsti pe Cristos în Preasfântul Sacrament că vor primi o mulţime de haruri. Enciclica Papei Pius XII, intitulată “Haurietis Aquas” (“Veţi atrage ape”), apare la centenarul stabilirii sărbătorii Preasfintei Inimi a lui Isus, şi este o derivaţie a textului din Isaia, “Cu bucurie veţi scoate apă din izvoarele mântuirii” (Is 12, 3). Acest verset face referire la abundenţa de bunuri spirituale pe care le primim de la Cristos, iar prin Enciclica sa, Sfântul Părinte recunoaşte dimensiunea importantă a Preasfintei Inimi a lui Isus în spiritualitatea creştină.

Mulţi oameni merg astăzi în bisericile din lumea întreagă în prima vineri din lună pentru a-L adora pe Cristos prezent în Preasfântul Sacrament. Să ne încredinţăm şi noi aşadar Inimi Preasfinte a lui Isus, pentru a primi din abudenţă harurile promise nouă de Cel care se oferă necondiţionat din iubire pentru făpturile sale, pentru a-L putea primi cum se cuvine în Sacramentul Euharistiei pe Cel care suferă zilnic pentru fărădelegile noastre şi a Cărui jertfă se celebrează în bisericile din lumea întreagă.

Promisiunile lui Isus către credincioşii care cinstesc Inima Sa Preasfântă

1.    Le voi dărui toate harurile necesare stării lor de viaţă;

2.    Voi dărui pace în familiile lor;

3.    Îi voi mângâia în suferinţă;

4.    Voi fi scutul lor sigur în viaţă şi mai ales în ceasul morţii;

5.    Voi binecuvânta cu îndestulare toate planurile lor;

6.    Cei păcătoşi vor afla în Inima Mea un ocean nemărginit de îndurări;

7.    Sufletele care zac în lâncezeală vor deveni pline de zel;

8.    Sufletele pioase vor ajunge la o mare desăvârşire;

9.    Voi binecuvânta casele unde se afla şi se cinsteşte icoana Inimii mele;

10.    Preoţilor le voi da daruri care să mişte inimile cele mai împietrite;

11.    Numele celor care răspândesc această devoţiune vor fi scrise în Inima mea şi nimic nu le va şterge de acolo.

12.    Tuturor celor care se vor împărtăşi nouă luni de-a rândul, în fiecare primă vinere a lunii, le promit harul statorniciei în bine până la sfârşit. Ei nu vor muri lipsiţi de harul meu, nici fără a primi sfintele sacramente. În ceasul din urmă, Inima mea le va fi scăpare sigură.

(Această făgăduinţă trebuie înţeleasă în sensul că cine s-a împărtăşit nouă luni [consecutiv] în fiecare primă vineri dobândeşte harul statorniciei până la sfârşit, colaborând şi răspunzând cu fidelitate la chemările harului lui Dumnezeu.)

CONSFINŢIRE CĂTRE INIMA DUMNEZEIASCĂ A LUI ISUS

Preabunule Isuse, Mântuitorul neamului omenesc, priveşte spre noi, care îngenunchem cu smerenie înaintea altarului tău. Suntem ai tăi, voim să fim ai tăi şi ca să fim mai strâns uniţi cu tine, astăzi fiecare dintre noi se consfinţeşte de bunăvoie Inimii tale Preasfinte.

Mulţi nu te-au cunoscut niciodată, mulţi au dispreţuit poruncile tale şi s-au lepădat de tine. Fie-ţi milă şi de unii şi de alţii şi atrage-i pe toţi la Inima ta Preasfântă.

Doamne, fii regele nu numai al credincioşilor care nu s-au îndepărtat niciodată de tine, ci şi al fiilor rătăciţi, care te-au părăsit. Fă-i să se întoarcă în curând la casa părintească, pentru a nu pieri de lipsă şi de foame.

Fii regele acelora pe care i-au înşelat părerile greşite şi al acelora pe care i-a dezbinat neunirea. Cheamă-i la limanul adevărului şi al unirii în credinţă, ca în curând să nu fie decât o singură turmă şi un singur păstor.

Dă Doamne, Bisericii tale, libertate sigură şi fără piedici. Dă tuturor popoarelor liniştea bunei orânduiri şi fă ca de la un capăt la altul al pământului să răsune un singur glas: Lăudată să fie dumnezeiasca Inimă a lui Isus, care ne-a dobândit mântuirea! Ei să-i aducem mărire şi cinste în toţi vecii vecilor. Amin.

***

 E important să ieșiți la vot‼️

👉 Mergi și votează pe cine vrei, pe cei care îți plac, indiferent de opțiunea ta.

Îți place PSD, votează PSD, adori PNL-ul, votează-l!

Te-au convins USR, AUR, SOS, PUSL...foarte bine, acordă-le încredere și votează-i!

👉 Nu te încântă niciun partid, niciun candidat? Mergi la vot și anulează-l❗️ Pune ștampila pe buletinele de vot de cel puțin 2 ori, pe cel puțin 2 partide sau candidați.

👉 De ce e important să faci asta, chiar dacă votul tău, aparent, nu mai contează?  

Pentru a le arăta partidelor și politicienilor că nu sunt reprezentativi pentru comunitate.

👉 Dacă stai acasă, cu siguranță vor ieși la vot activele de partid, postaci, membrii, soțiile și soții lor, copiii, rudele, vecinii, apoi angajații din primărie, din Spital, din grădinițe, școli și licee, angajații din firmele de partid, la care se adaugă, din nou, familiile, rudele și prietenii.

👉 Acum 4 ani au ieșit la vot doar 30% dintre cei cu acest drept. E adevărat, o parte dintre ei nici nu erau acasă. 

🔴 Dar prezența scăzută la vot a pus un primar în funcție cu DOAR 5604 voturi. 

🔴 Asta înseamnă 32,85% dintre cei prezenți la vot. 

🔴 Așadar, prezența la vot a fost de 30,53%.

🔴 Și mai clar, din 58.144 de alegători pe liste doar 17.751 au votat.

🔴 Matematic, Achiriloaei a câștigat alegerile cu 32% din 30%.

🔴 Așadar, Achiriloaiei a devenit primar cu votul a doar 9,54% dintre romașcanii cu drept de vot!

👉 Ca să pară reprezentativi, politicienii vă spun procentele alea mari, nu vă spun realitatea. 

👉 De aceea, ca să se vadă această realitate, adică faptul că romașcanii sunt nemulțumiți de oferta electorală TREBUIE să ieșiți la vot. Să le arătăm că sunt slabi și să ne asigurăm in acest fel DREPTUL de a-i contesta în următorii 4 ani!

***

 "Celebrul scafandru italian Enzo Majorca urma se scufunde în marea caldă a Siracuzei și vorbea cu fiica sa Rossana care se afla pe barcă.

 Gata să se scufunde a simțit că ceva i-a lovit ușor spatele.  S-a întors și a văzut un delfin.  Apoi și-a dat seama că el nu voia să se joace, ci să exprime ceva.

 Animalul s-a scufundat și Enzo l-a urmat.

 La aproximativ 12 metri adâncime prins într-o plasă abandonată se afla un alt delfin.

 Mallorca i-a cerut rapid fiicei sale să ia  cuțitele de scufundare și sa îl urmeze.  În câteva minute, cei doi au reușit să elibereze delfinul care, la limita forțelor sale, a reușit să iasă, emițând un „strigăt aproape uman” (așa cum a descris Mallorca).

 Un delfin poate rezista sub apă timp de până la 10 minute, apoi se poate îneca.

 Delfinul eliberat, încă uimit, a fost controlat de Enzo, Rossana și celălalt delfin.  Apoi a venit surpriza:, era o femela delfin care imediat a născut un pui. 

 Tatăl delfin  i-a încercuit și stând în fața lui Enzo i-a atins obrazul (de parcă ar fi fost un sărut), într-un gest de recunoștință ... și s-au îndepărtat.

 Enzo Maiorca și-a încheiat povestea spunând: „până când omul nu va învăța să respecte și să dialogheze cu lumea animală, nu va putea niciodată să-și cunoască adevăratul rol pe acest Pământ”."