***

 

5 Iunie Ziua învățătorului!

A FOST CÂNDVA…

Când,la primele patru clase, erai controlat inclusiv dacă ai batistă, unghiile tăiate, părul tuns, iar în clasă nu auzeai decât vocea Învățătorului. Vocile noastre se auzeau în pauze sau după ore… când ne jucam, pentru că aveam și timp să ne jucăm… “cu cheia la gât”.

*A FOST CÂNDVA… când clasele V-VIII însemnau pregătirea pentru Treapta I care era, de fapt, intrarea la liceu. Pe atunci, niciunul dintre noi nu auzisem de cuvântul “meditații”. Totul se învăța în clasă și chiar se învăța! … și uite așa rămânea timp să ne și jucăm… “cu cheia la gât”.

*A FOST CÂNDVA… când, după ce tremuram de emoții la Treapta I, intram la liceu, iar clasele a IX-a și a X-a erau, cumva, mai relaxante, dar primeam informații și despre ce înseamnă o viitoare meserie. Și cu toate că Treapta a II-a bătea la ușă, rămânea timp și pentru filme, plimbări sau excursii… de data aceasta, “cu cheia in buzunar”, pentru că deja eram mari.

*A FOST CÂNDVA… când clasele a XI-a și a XII-a însemnau pregătirea pentru a intra la facultate. Pe nimeni nu interesa Bacalaureatul și nu pentru că nu ar fi contat, dar nimeni nu își imagina că nu l-ar fi luat… pentru că eram pregătiți, pentru că știam.

*ABIA ATUNCI, prin clasa a XII-a, unii dintre noi mai făceam pregătire suplimentară, dar era pe final de clasă și în apropierea admiterii la facultate. Și cu toate acestea, aveam timp pentru prieteni, aveam timp pentru noi… iar cheia era tot în buzunar.

A FOST CÂNDVA… când totul se învăța “la clasă” și aveam timp și pentru noi...

***

 Izvor

Sunt eu, izvorul tău, 

Cel viu și nesecat de veacuri

Sunt eu, cel te cheama sa bei din el

Precum o licoare dintre leacuri.

Izvor dulce, de inspirație,

Care-mi găsește căile și drumurile

Și curgi la vale lin, 

Mai asteapta-ma puṭin.

Sa curg și eu precum tine,

Dar cu alte sensuri divine

Sa ma vărs, să mă scald în alte ape

Rodul bun sa nu cunoască izvoare desarte.

Fii izvor, fii lacrimă de ape

Fi apa lină care curge, și parcurge 

Dealuri și vii, poduri suspendate

Alege să coborî lin, pe suprafețe udate.

De orice izvor, care nu e doar sursa, 

Ci și resursa pentru fiecare om

Care găsește în el, o oaza de vindecare

Care se gândește la izvor, precum lacrima ce cade.

*†*

 „Un soldat american, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile.

Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte.

Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica.

Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie.

Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie.

Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in SUA, si-au dat intalnire in New York , in Grand Central Station. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir rosu.

Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir rosu in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.

Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea nici un trandafir. Mai in spate s-a oprit o doamna mai in varsta. Avea un trandafir rosu in mana.

Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de uratica si imbatranita.

Voi ce ati fi ales?

Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna mai in varsta cu trandafirul rosu, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat:

- Vii cu mine soldat?

Inima lui era sfasiata. Decizii. Alegeri. S-a gandit un minut. In acest timp tanara se indeparta de el.

Lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continuat drumul catre femeia mai in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:

- Buna ziua ! Ma bucur mult sa te intalnesc in sfarsit! – si a invitat-o la cina.

Aceasta i-a raspuns:

- Soldatule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si daca vei veni la mine, sa-ti transmit ca te asteapta la restaurantul din colt !

Fie ca aceasta poveste sa va inspire pozitiv atunci cand sunteti in situatia de a lua decizii!

Asta se cheamă: LOIALITATE!!!”

preluare net

*†*

 "Profesorul unei universităţi a dat următoarea întrebare studenţilor:

– Tot ce există este creat de Dumnezeu?

Un student a răspuns cu mult curaj:

– Da, a creat Dumnezeu.

– Dumnezeu a creat totul? – a întrebat profesorul.

– Da, domnule. A răspuns studentul.

Profesorul l-a întrebat din nou:

– Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat şi puterea răului, din moment ce răul exista. Iar faptele noastre ne definesc pe noi înşine, atunci asta ar însemna că Dumnezeu e rău.

Studentul a tăcut auzind un astfel de răspuns. Profesorul se simţea foarte mulţumit. Se simţea mândru, pentru că le-a demonstrat studenţilor încă o dată ca Dumnezeu nu există.

Doar că un alt student a ridicat mâna şi a spus:

– Pot să vă pun o întrebare, domnule profesor?

– Desigur, a răspuns profesorul.

Studentul s-a ridicat şi l-a întrebat:

– Domnule profesor, frigul exista?

– Ce întrebare? Desigur că există. Niciodată nu ţi-a fost frig?

Studenţii râdeau pe seama întrebării data de tânăr. El a continuat.

– De fapt, domnule, frigul nu există. În conformitate cu legile fizicii, ceea ce noi considerăm rece în realitate este absenţa căldurii. Zero absolut (-460 grade Fahreinheit) este lipsă totală de căldură. Toată materia devine inertă şi incapabilă să reacţioneze la această temperatură. Frigul nu există. Am creat acest cuvânt pentru a descrie modul în care ne simţim dacă nu avem căldură.

Studentul şi-a continuat discursul.

– Domnule profesor, întunericul exista?

– Desigur că există.

– Nu aveţi dreptate. Întunericul nu există. În realitate el este absenţa luminii. Putem studia lumina, dar nu şi întunericul. Putem folosi prisma lui Newton pentru a descompune lumina albă într-un spectru de culori şi să studiem lungimea de undă a fiecărei culori. Dar nu putem măsura întunericul. O simplă raza de lumina poate străpunge lumea întunericului şi să-l lumineze. Cum poţi şti cât întuneric se afla într-un anumit spaţiu? Măsuraţi cantitatea de lumina prezentă. Nu-i aşa? “Întunericul” este un termen folosit de oameni pentru a descrie ceea ce se întâmpla atunci când lipseşte lumina.

În cele din urmă studentul a întrebat profesorul:

– Domnule, puterea răului exista?

De această dată cu neâncredere profesorul a răspuns:

– Desigur, aşa cum am mai spus. Noi îl vedem în fiecare zi, prin crimele şi violenţă care au loc în fiecare zi în întreaga lume. Aceste exemple reprezintă manifestarea răului.

Doar ca studentul şi de această dată a avut un răspuns.

– Răul nu exista, domnule. Răul este absenţa lui Dumnezeu. Este la fel că frigul şi întunericul, un cuvânt creat pentru a descrie Absenţa Lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a creat răul. Răul este Absenţa Iubirii faţă de Dumnezeu în inima omului. Este ca frigul când apare atunci când nu exista căldura şi ca întunericul care apare atunci când nu există lumină."

Studentul era Albert Einstein.

***

 

Legenda învățătorului

Când Dumnezeu a creat învățătorul, a chemat toți îngerii și i-a întrebat:

- Cum ar trebui să fie un învățător?

Îngerii i-au dat mai multe răspunsuri: 

- Să-i iubească pe copii!

- Să rămână mereu elev, învățând continuu pentru a transmite învățăceilor lui cunoștințe actuale și de valoare!

- O ființă care să rămână veșnic tânără, amabilă, înțelegătoare, modestă, creativă și corectă!

- Să aibă cele trei perechi de ochi: cu o pereche să vadă în timp ce scrie la tablă sau citește, cu alta să vadă ce nu ar trebui, iar cu ultima să se poată uita la elev când acesta este obraznic și trebuie să-i spună: „Te iert, altă dată să nu se mai întâmple !”

- Să poată preda lecția când copilul este bolnav acasă sau el însuși suferă de vreo boală!

- O ființă care, deși uneori firavă, este în stare să stăpânească prin tact pedagogic și talent o clasă de elevi, uneori mai înalți sau mai puternici decât el!

Când a auzit aceste răspunsuri, Dumnezeu le-a spus îngerilor:

- Acestei ființe, care primește atât de puțin și dă sau i se cere atât de mult, mai trebuie să-i adăugăm ceva!

- Ce? au întrebat toți îngerii în cor.

Dumnezeu le-a răspuns :

- Lumină, multă lumină, pentru ca flacăra învățătorului să nu se stingă niciodată!

Să vă dea Domnul multă înțelepciune și calm să puteți duce cu bine munca dumneavoastră de Învățători! 

(Maria U.)

***

 La facerea lumii, Dumnezeu, pentru a-i ajuta pe oameni să prospere, a hotărât să dea printr-o “Lege Divină” fiecărei naţii câte două virtuţi. Astfel, El i-a facut:

- pe elveţieni, ordonaţi şi respectuoşi faţă de legi;

- pe englezi,  perseverenţi şi studioşi;

- pe japonezi,  muncitori şi răbdători;

- pe francezi,  culţi şi rafinaţi;

- pe spanioli,  veseli şi ospitalieri.

Când a ajuns la români, I-a spus îngerului asistent care îşi nota:

- românii vor fi inteligenţi, cinstiţi şi buni politicieni;

După ce a publicat-o în “Monitorul Celest”, îngerul a remarcat:

- Doamne, ai dat tuturor popoarelor câte două virtuţi, iar românilor trei. Oare în acest fel, nu cumva ei îi vor depăsi şi exploata pe toţi ceilalţi?

- Aoleu, aşa e! Ai dreptate! Atunci să revenim cu o “Ordonanţă de Urgenţă”. Pentru că virtuţile Dumnezeieşti, o dată acordate, nu se mai pot lua înapoi, precizez că nimeni nu va putea avea mai mult de două virtuţi, din cele trei, în acelasi timp! Şi astfel, se explică de ce românii care:

- sunt inteligenţi şi cinstiţi, în nici un caz nu fac politică;

- sunt cinstiţi şi fac politică, categoric nu sunt inteligenţi;

- fac politică şi sunt inteligenţi, fără nici un fel de dubiu, nu sunt deloc cinstiţi.

***

 

* O POVESTE FRUMOASĂ !

 Se numea doamna Riveros, în timp ce conducea clasa a 5-a.  În prima zi de curs, a început prin a le spune copiilor o minciună.  La fel ca majoritatea profesorilor, ea și-a privit elevii și le-a spus că îi iubește pe toți în mod egal.  Dar acest lucru nu a fost posibil, deoarece acolo, în primul rând, asezat pe scaunul său, era un băiat pe nume: Facundo Moreno.

 Doamna Riveros îl observase pe Facundo încă din anul precedent și observase că nu se juca foarte bine cu alți copii, hainele sale erau foarte neglijate și avea constant nevoie să facă o baie bună.  Facundo începea să fie oarecum neplăcut.  A venit vremea când doamna Riveros a plăcut să marcheze munca lui Facundo cu o dungă roșie, să facă un X mare și să plaseze un zero foarte izbitor în partea de sus a sarcinilor sale.

 La școala unde a predat doamna Riveros, i s-a cerut să revizuiască înregistrările fiecărui copil, a lăsat dosarul lui Facundo pentru ultima dată.  Când și-a examinat dosarul, a avut o mare surpriză.

 Profesorul din clasa întâi a scris: „Facundo este un băiat foarte luminos, cu un zâmbet ca nimeni altul.  Își face treaba îngrijit și are maniere grozave ... este o plăcere să-l ai în preajmă ".

 Profesorul său din clasa a doua a scris: „Facundo este un elev excelent, se înțelege foarte bine cu colegii săi de clasă, dar își arată îngrijorarea deoarece mama lui are o boală incurabilă și mediul acasă trebuie să fie foarte dificil”.

 Profesorul din clasa a III-a a scris: "Mama sa a murit, a fost foarte greu pentru el. Încearcă să facă tot posibilul, dar tatăl său nu arată prea mult interes și mediul de acasă îl va afecta în curând dacă nu se iau anumite măsuri. . ".

 Profesorul său din clasa a patra a scris: „Facundo se află în spatele colegilor săi și nu manifestă prea mult interes față de școală.  Nu are mulți prieteni și uneori doarme la ore ”.

 Acum, doamna Riveros își dăduse seama de problemă și își părea rău pentru ea însăși.  A început să se simtă mai rău când elevii lor le-au adus cadourile de ziua profesorului, înfășurate în arcuri frumoase și hârtie lucioasă, cu excepția lui Facundo.  Darul său era slab înfășurat cu hârtie gălbuie pe care o luase dintr-o pungă de hârtie.  Doamna Riveros era îngrozită să deschidă acel cadou în mijlocul celorlalte cadouri.  Unii copii au început să râdă când au văzut o brățară veche și o sticlă de parfum cu doar un sfert din conținutul ei.  Ea a oprit tachinarea copiilor exclamând cât de prețioasă era brățara, în timp ce a încercat-o și și-a tamponat o parte din parfum pe încheietura mâinii.  Facundo Moreno a rămas la sfârșitul orei în ziua aceea suficient de mult pentru a spune: „Doamna.  Riveros, astăzi miroși așa cum mirosea mama mea. "După ce băiatul a plecat, a plâns cel puțin o oră.

 Din acea zi, ea a încetat să mai învețe copiii aritmetică, citit și scris.  În schimb, a început să-i educe pe copii.

 Doamna Riveros a acordat o atenție specială lui Facundo.

Când a început să lucreze cu el, creierul lui a început să reînvie.  Cu cât îl încuraja mai mult, cu atât răspundea mai repede.

 Până la sfârșitul anului școlar, Facundo devenise unul dintre cei mai sârguincioși copii din clasă și, în ciuda minciunii sale că i-a iubit pe toți elevii în mod egal, Facundo a devenit unul dintre dragii profesorului.

 Doi ani mai târziu, a găsit un bilet sub ușă, era de la Facundo, spunându-i că fusese cel mai bun profesor pe care l-a avut vreodată în viața lui.

 Cinci ani mai târziu, în aceeași perioadă, a primit o altă notă de la Facundo, acum îi scria că a terminat liceul fiind al treilea din clasa sa și ea a fost în continuare cea mai bună profesoară pe care a avut-o vreodată în întreaga sa viață.

 Cinci ani mai târziu, a primit o altă scrisoare prin care spunea că, deși uneori lucrurile erau grele, el a rămas la școală și în curând va absolvi cu cele mai mari onoruri.  El i-a repetat doamnei Riveros că ea a fost în continuare cel mai bun profesor pe care l-a avut vreodată în viața sa.

 Patru ani mai târziu a primit o altă scrisoare.  De data aceasta a explicat că, după încheierea carierei sale, a decis să călătorească puțin.  Scrisoarea explica că ea era în continuare cea mai bună profesoară pe care a avut-o vreodată și preferata lui, dar acum numele lui se prelungise puțin, scrisoarea era semnată de Dr. Facundo Moreno

 Povestea nu se termină aici, mai este o scrisoare de citit, Facundo a spus acum că a întâlnit o fată cu care urma să se căsătorească.  El a explicat că tatăl său a murit acum câțiva ani și a întrebat-o pe doamna Riveros dacă ar dori să ocupe la nunta ei locul care este de obicei rezervat mamei mirelui, bineînțeles că bătrâna profesoară a acceptat.. .

 A sosit purtând vechea brățară și s-a asigurat că va purta parfumul pe care Facundo și-a amintit că mama sa a folosit-o în ultimul Crăciun pe care l-au petrecut împreună.

 S-au îmbrățișat și dr. Moreno i-a șoptit la ureche: „Mulțumesc, Maestră, pentru că ai crezut în mine. Mulțumesc foarte mult pentru că m-ai făcut să mă simt important și mi-ai arătat că pot face diferența”.

 Doamna Riveros cu lacrimi în ochi, a inspirat și a spus: „Facundo, te înșeli, tu ai fost cel care m-a învățat că pot face diferența.

 - Nu am știut să educ până nu te-am cunoscut.

 Există povești care pot fi de mare folos pentru a face din această lume un loc mai uman când ești sensibil la durerea și problemele altora.

 💌