***

 

Grigore Gheba 

 -Cel care se zice că a scos la tablă o ţară întreagă şi care a scris probleme de matematică până în ziua decesului.

-A fost general de armată și profesor de matematică. 

-A scris peste 30 de culegeri de probleme de matematică, tipărite în peste 6 milioane de exemplare. Prima culegere sub semnătura sa a apărut în 1948; a fost o culegere de nivel elementar și mediu, în special de algebră și geometrie.

„Interesantă este povestea cu micul Grigore care până la 12 ani a rezolvat toate problemele de matematică din manuale împrumutate, iar atunci mama sa l-a luat de mână şi l-a dus la un cunoscut liceu din Râmnicu Sărat, unde după cum era îmbrăcat a stârnit hohote de râs printre elevii de aici. Când directorul unităţii l-a întrebat cum se scrie trei milionimi şi a văzut cum micul ţăran a scrijelit la tablă fără ezitare 0,000.003, a rămas impresionat, iar toţi elevii care se umflau de râs până atunci au rămas fără grai, uimiţi de talentul zdrenţărosului”, ne spune istoricul focşănean Florin Dîrdală.

Mai târziu, acesta urmează şcoala de ofiţeri în rezervă de la Bacău, devenind sublocotenent, din această calitate înrolându-se pe front, ca militar al Armatei Române. Grigore Gheba a participat la luptele de la cotul Donului, cea mai tragică operaţiune militară din istoria Armatei Române, unde au murit peste 150.000 de soldaţi. El a scăpat cu viaţă, dar a fost capturat de ruşi şi ţinut prizonier un an.

Cu siguranţă, nu există român din generaţia după anul 1950 să nu fi auzit de ilustrul matematician Grigore Gheba, omul despre care se spune că a scos la tablă toţi elevii din ţară, datorită excepţionalei sale culegeri de matematică pentru învăţământul gimnazial.

Au fost vremuri când toţi profesorii de matematică din România îşi desfăşurau orele prin intermediul culegerii, elevii ajungând să viseze şi noaptea problemele din culegerea de „Gheba”.

„Am vrut ca elevii să înţeleagă matematică. Să o înţeleagă că pe un exerciţiu al minţii. Şi creierul are nevoie de gimnastică. Altfel, nu asimilezi nimic. Asta am învăţat-o de la savantul Moisil, care mi-a fost sfătuitor”, mărturisea Grigore Gheba.

Grigore Gheba a fost profesor la Şcoala Generală Nr. 146 din Bucureşti şi, începând din 2001, este înfiinţat concursul care-i poarta numele, pentru elevii claselor a IV-IX-a. Pentru întreaga sa activitate depusă în slujba învăţământului, marele creator de culegeri de matematica, Grigore Gheba, a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler.

Grigore Gheba a plecat ... în anul 2004 pe 6 septembrie, la vârsta de 92 de ani, în urma unui atac de cord, pe biroul său de lucru rămânând neterminată o altă culegere...

  Text preluat.

***

 

Ei ne spun „bătrânii” 

Ne-am născut în anii 60-70. 

Am crescut în anii 70 -80 -90.

Am studiat în anii 70-80-90.

Ne-am întâlnit în anii 80-90-2000

Ne-am căsătorit și am descoperit lumea în anii 90-2000.

 Ne-am aventurat în anii 2000.... 

Ne-am stabilizat în anii 2000.

 Am devenit mai înțelepți în 2010. 

Și trecem cu fermitate dincolo de 2020. Se pare că trăim mai multe decenii diferite...

 Două secole diferite... La două milenii distanță...

 Am trecut de la telefon cu un operator pe distanțe lungi la apeluri video oriunde în lume. Am trecut de la diapozitive ,la YouTube, de la discuri de vinil la muzică online, de la scrisori scrise de mână la e-mail și WhatsApp.

 De la radioul de jocuri în direct, la televiziunea alb-negru, la televiziunea color și apoi la televiziunea 3D HD. Am fost la magazinul de casete video și acum mă uit la Netflix.

 Am întâlnit primele computere, carduri perforate, dischete și acum avem gigabytes și megabytes pe smartphone-uri. 

Am purtat pantalonii fraților mai mari  toată copilăria și apoi blugi.

 Am evitat paralizia infantilă, meningita, poliomielita, tuberculoza, gripa porcină și acum COVID-19. 

Odinioară mergeam cu rotile, triciclete, biciclete, mopede, mașini pe benzină sau diesel și acum conducem mașini hibride sau electrice. 

Da, am trecut prin multe, dar ce viață am avut! Ne-ar putea descrie drept „exemplari”, oameni născuți în acea lume a anilor șaptezeci care au avut o copilărie analogică și o maturitate digitală. 

Suntem de genul „Am văzut totul”! Generația noastră a trăit și a asistat literal  la mai mult decât oricine altcineva în toate dimensiunile vieții.

 Generația noastră s-a adaptat literal la „SCHIMBARE”. 

O îmbrățișare tuturor membrilor unei generații cu totul speciale, care va fi UNICĂ.

Sursa internet

***

 ASTAZI,  5 IUNIE, DE ZIUA INVATATORULUI (SI, DE CE NU?!...A INVATAMANTULUI ...ROMANESC).....MERITA SA CITITI URMATORUL TEXT!

Articol scris de Prof. Radu Iliescu

"Discut zilele trecute cu un prieten profesor de matematică. Îmi spune că în facultăţi, la seminariile matematicilor superioare din 9-10 studenţi abia găseşti unul capabil să citească (nu să rezolve) exerciţiul. Adică, dau un exemplu, abia o zecime pot spune, puşi în faţa literei Σ că este o sumă, ori în faţa semnului ∫ că este o integrală. Restul, masa critică, oastea de strânsură nu are contact cu problema nici măcar la nivel introductiv.

Am citit recent cartea profesorului Mihai Maci, universitar la Facultatea de Filosofie din Oradea, care constată şi el că studenţii nu au capacitatea de a relaţiona cu marile texte, preferând piureul de banane premestecat din cărţile scrise de vulgarizatori în ale filosofiei, sintezele de pe net şi alte asemenea suprasimplificări.

La facultăţile de teologie ortodoxă s-a scos, pentru admiterea la doctorat, examenul eliminatoriu de greacă veche. Cu alte cuvinte, crema teologilor ortodocşi nu mai conţine oameni capabili să se adreseze textului sacru în limba liturgică a creştinismului răsăritean. De latină şi ebraică nu mai are rost să vorbim.

La Facultatea de Litere din Cluj-Napoca există cursuri de “rattrappage” (aducere la zi a cunoştinţelor lingvistice fundamentale). Tradiţional, facultăţile de limbi străine nu se preocupau decât cu totul periferic de nivelul lingvistic al studenţilor, aceasta fiind treaba liceului. Rostul unui examen de admitere cu mulţi candidaţi era acela de a-i selecta pe cei mai sârguincioşi dintre ei, pe cei cu vocaţie manifestă pentru limbi străine, capabili să facă faţă unui parcurs ulterior în ştiinţele limbajului şi ale literaturii. Însă mai nou vin studenţi care nu mai au baza lingvistică, cu goluri imense în pregătire pe care nu pot să le acopere fără asistenţa unui profesor.

Toate aceste patru exemple disparate, care sunt doar câteva cazuri dintr-un noian, au în comun o singură realitate: în acest moment FALIMENTUL CALITATII A AVUT LOC LA SCARA LARGA, şi acesta nu trebuie să fie un secret pentru nimeni. Numai că, iar de aici începe problema (mult mai mare decât recrudescenţa prostiei în sine), nicio facultate n-a închis din motiv de studenţi impostori. 

Avem cursanţi la matematici superioare care n-au făcut analiză matematică în liceu. 

Avem absolvenţi de filosofie care n-au deschis traducerea niciunui text fundamental, nicidecum versiunea originală a unui Platon sau a unui Kant. 

Avem teologi care nu posedă subtilităţile lexicale, deci ideatice, ale textului sacru. 

Avem absolvenţi de limbi străine cu cutremurătoare erori de exprimare scrisă sau orală. 

Dar facultăţile lor, fără excepţie, şi-au crescut numărul de studenţi, trădând ideea de intelectual şi de universitas. 

PROSTIA EXISTA, A VENIT PESTE NOI, NE-A CUCERIT SI NE-A PARALIZAT ORICE REACTIE. Suntem învinşi, suntem sub ocupaţia cea mai odioasă care a existat vreodată, a lui " las' că mai citim si noi ", dar coabităm, nu ne retragem în munţi, nu există nicio mişcare de rezistenţă. Dacă am fi un butic de cartier şi am da faliment, am închide şi am merge acasă. Falimentul intelectual nu ne obligă la niciun gest de onoare, nu mergem să cultivăm ceapă şi să ne scriem tratatele la lumânare din atâta lucru. În mod odios, ne adaptăm, dar nu pentru că am fi potriviţi, cum zicea Darwin, ci pentru că preferăm să ne plecăm în loc să plecăm. Unii.

Preluat

***

 

ZIUA ÎNVĂŢĂTORULUI

.

          În fiecare zi sărbătorim câte ceva, în fiecare zi îi mai așternem vieții câte un strop de mulțumire sufletească și o facem să se rupă de trăirile cotidiene și să tresalte de bucurie. Astăzi, să ne colindăm copilăria, să-i retrăim frumusețile și să ne reamintim cu dragoste și profundă recunoștință de primii noștri dascăli, de aceia care ne-au deschis fereastra spre înțelepciune, spre lumina minții. Și, pentru că astăzi este Ziua Învățătorului, să începem prin a le mulțumi cu dragoste și recunoștință pentru nobila lor profesie, pentru darul lor minunat de a modela caractere și de a forma prin talent, dăruire și perseverență alte și alte generații de oameni destoinici.

          Se spune că învăţătorul este ,,al doilea părinte al fiecărui copil”, prietenul acestuia şi responsabil de modul în care este educat şi învăţat pentru a face faţă rigurozităţii vieţii de adult.

          Un om cu vocaţie, un modelator de suflete, învățătorul pune temelia în educaţie şi lasă o amprentă uriaşă asupra vieţii, pentru că lucurile cele mai importante se învaţă în copilărie. Aşa că, oricât de mult timp ar trece, învăţătorul rămâne cel care şlefuieşte şi lansează copiii pe drumul spre maturitate.

          Pentru meritul muncii și strădaniei sale, în data de 5 iunie, nu întâmplător odată cu ziua în care s-a născut dascălul Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern românesc, s-a instituit prin lege, Ziua învățătorului.

          Cu drag şi bucurie, de Ziua celor care cu credinţă şi dăruire slujesc şcoala românească şi conştientizează că aceasta este un „atelier al umanităţii” şi „drumul regal spre înţelepciune”, le dăruim din suflet poezia ,,Dăscăliţa”, de Octavian Goga.

          LA MULȚI ANI, DRAGI DASCĂLI!

.

DĂSCĂLIŢA

Octavian Goga

.

Când, tremurându-şi jalea şi sfiala,

Un cânt pribeag îmbrăţişează firea,

Şi-un trandafir crescut în umbră moare,

Şi soare nu-i să-i plângă risipirea,

Eu plâng atunci, căci tu-mi răsai în zare,

A vremii noastre dreaptă muceniţă,

Copil blajin, cuminte prea devreme,

Sfielnică, bălaie dăscăliţă.

.

Ca strălucirea ochilor tăi limpezi,

Poveste nu-i mai jalnic povestită,

Tu eşti din leagăn soră cu sfiala,

Pe buza ta n-a tremurat ispită.

Cununa ta de zile şi de visuri

Au împletit-o rele ursitoare,

Ca fruntea ta nu-i frunte de zăpadă,

Şi mână nu-i atâtea ştiutoare.

.

Moşnegi, ceteţi ai cărţilor din strană,

Din graiul tău culeg învăţătură,

E scrisă parcă-n zâmbetele tale

Seninătatea slovei din scriptură.

În barba lor, căruntă ca amurgul,

Ei strâng prinosul lacrimilor sfinte,

Căci văd aievea întrupat ceaslovul

În vorba ta domoală şi cuminte.

.

La tine vin nevestele să-şi plângă

Feciorii duşi în slujbă la-mpăratul,

Şi tu ascunzi o lacrimă-ntre slove,

În alte ţări când le trimiţi oftatul..

Şi fete vin, să le-nfloreşti altiţa,

La pragul tău e plină ulicioara,

Şi fetele îşi şopotesc în taină:

"Ce mâini frumoase are domnişoara! ".

.

... Aşa, grijind copiii altor mame,

Te stingi zâmbind în calea ta, fecioară,

Iar căpătâiul somnului tău vitreg

De-un vis deşert zadarnic se-nfioară.

Tu parc-auzi cum picură la geamuri

Un ciripit de pui de rândunică

Şi-un gând răzleţ îţi înfierbântă tâmpla,

Cu tine-adoarme-o dulce, sfântă frică.

.

Sfios, amurgul toamnei mohorâte

Îşi mişcă-ncet podoaba lui bolnavă,

Ca din cădelniţi fumul de tămâie,

Prelung se zbate frunza din dumbravă.

Tu stai în prag, şi din frăgar o frunză

La sânul tău s-a coborât să moară,

Iar vântul spune crengilor plecate

Povestea ta, frumoasă domnişoară...

***

 

Spun: La multi ani, Învățătoarei mele!

Într-un buchet trimit, azi, gândul bun

Și mulțumiri cât cerul plin de stele,

Nu am cuvinte, timpul să-l adun.

Să mă întorc la ani rămași în minte,

Când banca găzduia un trup și-un vis

Să mă întorc la inima cuminte,

La tot ce însemna un timp promis.

Să simt iar mâna care-a mânuit creionul

Pe rândurile cu-alfabetul neștiut,

Ori foaia de desen, culori, pensonul ...

Și câte-n mâna Doamnei-au încăput! 

Spun: La multi ani! Vin cu recunoștință,

Vă-mbrațisez cu tot ce simt și spun! 

În mine mai trăiește-acea ființă,

Copilul, ce nu vreau să îl apun. 

Vă dăruiesc, azi, florile de vară! 

Tot ce-nflorește azi, vă dăruiesc! 

Spun mulțumesc, iubită-nvațătoare!

Că-n suflet sunt copil și va iubesc!

***

 

5-iunie-ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI!

LEGENDA INVATATORULUI!⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️❤️

Când Dumnezeu a creat invatatorul a chemat toţi îngerii şi i-a întrebat: -Cum ar trebui să fie un invatator ?

Îngerii i-au dat mai multe răspunsuri:

-Să -i iubească pe copii.

-Să rămână mereu elev , învăţând continuu pentru a transmite învăţăceilor lui cunoştinţe actuale şi de valoare.

-O fiinţă care să rămână veşnic tânără, amabilă, întelegătoare, modestă, creativă şi corectă!

-Să aibă cele trei perechi de ochi: cu o pereche să vadă în timp ce scrie la tablă sau citeşte, cu alta să vadă tot ce se întâmplă în jurul lui, iar cu ultima, să se poată uita la elev când acesta este obraznic şi trebuie să-i spună : ,,Te iert, altădată să nu se mai întâmple !’’

-Să poată preda când copilul îi este bolnav acasă sau el însusi suferă de vreo boală.

Când a auzit aceste răspunsuri, Dumnezeu le-a spus îngerilor:

-Acestei fiinţe, care primeşte atât de puţin şi dă sau i se cere atât de mult, mai trebuie să-i adăugăm ceva.

-Ce ? au întrebat toţi îngerii în cor.

Dumnezeu le-a răspuns:

-Lumină, multă lumină, pentru ca flacăra invatatorului să nu se stingă niciodată !RESPECT!!!

Sursa: net

***

 

ÎN VIAȚA MEA   A FOST O ÎNVĂȚĂTOARE

Pe drumul drept ce  duce către școală,

O vezi ades trecând încet, tăcută...

Ca o crăiasă mirosind a flori de toamnă

Pășește-ncet, frumoasa noastră DOAMNĂ.

Subțire, aplecată- ușor de spate,

Cu iarna-n păr și soarele-n privire,

Ea trece-ncet,  salută pe oricare...

Mulți o iubesc... le-a fost  învățătoare.

Își amintesc de alte vremuri...era toamnă,

Când a pășit întâia oară-n școală.

Pe umeri tineri ea purta codițe

și-o regăseai pierdută-ntre fetițe...

Părea o zână ruptă din poveste,

Cu chipul blând, cu degete subțiri,

Iar vorba-i caldă, blândă și domoală

Umplea de prunci micuța noastră școală.

Ea îi iubea, pe fiecare-n parte,

Îi îndruma pe căi bătătorite,

Ei culegeau din vorba sa  povețe

și adorau să scrie și să-nvețe!

De unul nu-nvăța cât trebuia,

Doamna-l certa blajin, cu vorba-nceată:

„Copile, -n viață să sădești un pom

Și carte să înveți, ca să fii OM!”

Și cei mai mulți acum sunt domni cu carte,

Și de-s țărani sunt oameni de-omenie,

Când o zăresc trecând surâzătoare

Cu toții spun:  „Mi-a fost învățătoare!”❤

Învățătorul? Ce-i învățătorul? E-o lumină,

Ruptă din Rai, menită să vegheze,

În codrul ăstei lumi este un pom...

Crește copii...din prunc, el face OM!

Pe drumul drept ce  duce către școală,

Pășește-ncet, frumoasa noastră DOAMNĂ.

Când o zăresc trecând surâzătoare

Cu toții spun:  „Mi-a fost învățătoare!”❤

       Autor:   Munteanu Gabriela