Lumina dintr-un zâmbet
În toamna anului 1993, în cancelaria Liceului „Roman-Vodă”, o tânără cu înfățișare adolescentină, ascunzându-și timiditatea în spatele unui zâmbet, se pregătea să-și înceapă cariera de profesor. Era Sorina Mihaela Danciu. Abia absolvise facultatea, specialitatea limbă și literatură engleză, aflându-se la prima confruntare cu rigorile și frumusețea unei meserii căreia i s-a dedicat cu pasiune, voință și inteligență.
A fost adoptată imediat de elevii claselor unde a predat, considerând-o, în ton cu schimbarea de mentalitate din acei ani, un model, o sursă de inspirație. Sorina era a lor! Și a fost cu adevărat dedicată generațiilor care s-au succedat în timp – profesor, formator, organizator.
I-a învățat frumusețea și subtilitatea limbii engleze, impunând-o ca limbă de conversație și de relaționare, determinându-i să gândească, să-și exprime ideile direct într-o limbă străină.
S-a jucat cu ei la serbările de Crăciun, au colindat împreună, au improvizat scenete și dansuri, au participat la atelierele Arts and Crafts, arătându-le cum poți să te descoperi, să ai încredere în tine și în însușirile tale speciale.
Nu a păstrat nimic pentru ea, dăruind neîncetat celor din jur experiența ei și deschizând noi oportunități, mai ales pentru elevii cenereviști. A încercat mereu să iasă din tipare, să refuze mulțumirea de sine, stagnarea în apele călduțe ale conformismului profesional. Prin urmare, memoria școlii păstrează imagini ale trecerii Sorinei – diriginta primei clase de gimnaziu, excursiile în Anglia, proiectele europene, People To People, Liderii Mileniului III, Centrul Eurasia. Mulți elevi au recunoscut-o drept mentor, prin posibilitățile indicate, prin visurile în care îi îndemna să creadă.
Om al școlii prin structură, găsind în meseria de profesor o mare șansă de a se adresa celorlalți, a căutat să lege orașul de atmosfera educațională, implicând adulții în proiecte caritabile – Balul de Cristal din iarna anului 1999 sau prin conducerea, pentru o perioadă de timp, a Școlii Hoteliere din Roman. Elevilor care veneau la PTP le-a deschis inima, prin activități de voluntariat, către copiii cu cerințe speciale, punți de comunicare afectivă și de înțelegere a nevoilor celuilalt.
Pentru Costin și Nora Sânziana a fost cea mai minunată mamă pe care puteau să o primească – i-a iubit și i-a susținut în mod necondiționat, le-a înțeles destinul și a crezut în copiii ei. Atentă și iubitoare, protejându-i și călindu-i în același timp, arătându-le că se pot sprijini pe ea în orice moment. Erau bucuria ei, sursa de putere, rațiunea de a continua lupta pentru viață.
Cea mai mare provocare a venit în urmă cu câțiva ani, când maladia cea mai necruțătoare a lovit-o fără milă, cu șanse din ce în ce mai mici de scăpare. Chiar și așa, a fost puternică, a crezut că poate prelungi ultima clipă, găsind în familia, în prietenii ei putere și încredere.
A visat ziua în care o va vedea pe Sânziana absolventă, ziua în care va putea să trăiască pentru simpla bucurie a zilei primite în dar, ziua în care poate trăi fericită până la adânci bătrânețe alături de soțul, copiii, de toți cei dragi și apropiați.
N-a fost să fie!
Drumurile pe care le-a făcut în toți anii vieții, zborurile înspre și dinspre casă, s-au redus la cel singur, cel de pe urmă.
În timpul petrecut pe pământ, pentru noi a fost Sorina și așa va rămâne.
Din noaptea zilei de 22 aprilie 2021, va fi Mihaela pentru tatăl ei, Sorina pentru fratele ei și mama lui Petruț.
Zâmbetul care îi lumina figura și o transforma într-o femeie tânără – mereu tânără și frumoasă- rămâne imaginea ei pentru veșnicie.
Drum bun în amintire, Sorina!
