My Lady in yellow

 My lady in yellow

Mi-e dor de toamnă şi mi-e dor de ploaie, 

să fie caldă-rece cum ești tu, 

prin frunze galbene dansând vioaie

să mă invite-afară... Un atu, 

să fii și tu-mbrăcată-n galben toată, 

cum este anotimpul preferat, 

cu rochia pe trupul fin mulată 

și să mă chemi la poartă pe-nserat

când luna-i galbenă, la fel ca tine, 

(poate vă-mbrac-același zeu stilist),

să-ți scoată în relief formele fine 

vântul nebun cu mâna de artist. 

Eu să las totul, să te duc sub vie 

și struguri galbeni noaptea să-ți culeg;

Tu-mbată-mă și ia-mă în sclavie

că de iubirea ta nu mă dezleg! 

Îmbracă-te în galben, scumpă Doamnă, 

și-am să mă-mbrac și eu, de vrei, la fel,  

să transformăm și iarna asta-n toamnă 

și-am să devin, în dragoste, model!

versuri: Ioan Grigoraș

My Lady in Orange

 

My lady in orange 

Îmi place când îmbraci portocaliu 

și rochia, pe bust, turnată-ți vine, 

te-admiră îngerii din cer și știu 

c-ar părăsi și raiul pentru tine. 

Și eu l-am părăsit, dar mai demult, 

am preferat să am o pământeană 

să-mi domoleasc-al inimii tumult

cu trupul ei de zee egipteană. 

De-atunci te vreau întruna și te chem

să vii în rochia portocalie

ca binecuvântare și blestem 

să uit o clipă de melancolie. 

Și dacă pentru tine, pe pământ, 

nu este loc destul, un curcubeu 

te va-nveli în fragedul veșmânt 

să fii culoarea sufletului meu.

versuri: Ioan Grigoraș

My Lady in pastel

 

My lady in pastel 

Nu știu la ce mai pot să sper, 

când am ce-am vrut și-i sunt fidel, 

fetei din vis... ce să-i ofer

că-i muza mea și e model?

M-aş oferi, dacă mă vrea, 

să-i fiu poet, câte-un rondel, 

să scriu și noaptea pentru ea, 

când vine în culori pastel. 

I-aș scrie, zilnic, un sonet, 

că e designer și e-n top, 

poate-mbrăca și de pe net 

orice vedetă rap dau pop. 

Dar poate nu mai vrea să-i scriu. 

E și artistă, și poet. 

Eu fără ea nici nu mai știu 

dacă trăiesc sau sunt complet. 

Îmi iubesc muza, un model!

Cât o visez, nu pot să spun, 

dar când poartă culori pastel 

simt c-o doresc ca un nebun.

versuri: Ioan Grigoraș

***

 

Fizicianului francez LEON FOUCAULT, inventatorul devenit celebru pentru un dispozitiv cu care a demonstrat rotaţia Pământului în jurul propriei axe, care poartă numele de “pendulul lui Foucault”, a murit pe 11 februarie 1868, din cauza unei posibie scleroze in placi.

Jean Bernard Leon Foucault s-a născut pe 18 septembrie 1819, la Paris, şi a studiat iniţial medicina, însă a abandonat-o repede în favoarea fizicii, pentru că îi era frică de sânge. La început, acesta a fost interesat de îmbunătăţirea procedurilor fotografice ale lui L. J. M. Daguerre. Totodată, timp de trei ani a fost asistentul lui Alfred Donné (1801 – 1878), care susţinea cursuri universitare despre anatomia microscopică.

Ulterior, împreună cu A. H. L. Fizeau, a făcut o serie de experimente şi măsurători privind intensitatea luminii Soarelui, interferenţa radiaţiei în infraroşu etc.

În 1850, a făcut un experiment utilizând aparatele Fizeau-Foucault pentru a măsura viteza luminii. Acesta avea să fie cunoscut ulterior ca “experimentul Foucault-Fizeau” şi a demonstrat că viteza luminii este mai mică în apă decât în aer.

În 1851, a realizat prima demonstraţie experimentală a rotaţiei Pământului, prin dispozitivul care a primit numele “pendulul lui Foucault”.

În 1855, a primit Medalia Copley din partea Societăţii Regale “pentru cercetările sale experimentale remarcabile”. Apoi, a devenit fizician la observatorul imperial din Paris.

“Pendulul lui Foucault” este un dispozitiv gravitaţional, capabil să oscileze în orice plan vertical.

Fizicianul a făcut prima demonstraţie în februarie 1851, în Camera Meridianului de la Observatorul din Paris. Câteva săptămâni mai târziu, Foucault a suspendat o sferă cu o masă de 28 de kilograme, prevăzută cu un vârf ascuţit, de domul Panthéonului, la capătul unui fir lung de 67 de metri. Pe podea era presărat un strat de nisip fin, pe care vârful pendului trasa forma unei rozete şi revenea în locul de unde a pornit după 32 de ore. Potrivit Wikipedia, la latitudinea de 30°, o rotaţie completă durează 48 de ore.

Pendulul arată că toate corpurile care se rotesc îşi păstrează planul de rotaţie, iar acest fenomen fizic este utilizat la construirea giroscoapelor şi girobusolelor.

Cum mişcarea de oscilaţie este, în esenţă, o proiecţie liniară a unei mişcări de rotaţie, pendulul gravitaţional îşi păstrează neschimbat planul de oscilaţie liniară. În timp ce el oscilează în plan vertical, sub el Pământul se roteşte, la latitudinea Parisului cu 11°19′ pe oră.

La începutul secolului al XIX-lea, un savant român a efectuat un experiment cu Pendulul lui Foucault la Bucureşti, sub cupola Ateneului Român. Experimentul a fost atracţia Capitalei pentru câteva luni.

Astfel de dispozitive sunt instalate în multe locuri din lume, dar şi în România, la Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iaşi, la Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” din Galaţi, la Colegiul Naţional “A. T. Laurian” din Botoşani etc.

De-a lungul vieţii, Foucault a primit mai multe distincţii – precum Legiunea de Onoare – şi recunoaşteri. In 1864 a devenit membru al Societăţii Regale din Londra.

Asteroidul 5668 Foucault a primit numele lui. De asemenea, numele lui este unul dintre cele 72 înscrise pe Turnul Eiffel.

***

 

“Un tânăr diavol:

- Cum ai trimis în iad atâtea suflete?

Bătrânul diavol:

- Prin frică!

Cel tânăr:

- Bravo! De ce le era frică? Război? Foamete?

Bătrânul:

- Nu...De o boală!

Cel tânăr:

- Nu s-au îmbolnăvit? Nu erau pe moarte? Nu a existat niciun leac?

Bătrânul:

-... s-au îmbolnăvit. Au murit. Exista un leac...

Cel tânăr:

- Nu înțeleg...

Bătrânul:

- Au crezut din greșeală că singurul lucru pe care trebuie să-l păstreze cu tot prețul este VIAȚA!!!

Nu s-au îmbrățișat....Nu s-au salutat...S-au îndepărtat unul de celălalt! Au renunțat la toate contactele umane...La tot ce este uman! Au rămas fără bani. Și-au pierdut locul de muncă. Dar au ales să se teamă pentru viața lor chiar dacă nu mai aveau nici măcar pâine. Au crezut tot ce-au auzit, au citit ziare și au crezut orbește tot ce au citit. Au renunțat la libertate. Nu au mai plecat de acasă. Nu au mers nicăieri. Nu și-au vizitat rude și prieteni.

Lumea s-a transformat într-un mare lagăr de concentrare, cu prizonieri voluntari.

Au acceptat totul!!! Doar pentru a supraviețui unei alte zile mizerabile...

Nu au trăit, au murit în fiecare zi!

A fost ușor să le iau sufletele mizerabile... "

C. S. Lewis - „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr” - carte scrisă în 1941.

Legenda lăcrămioarelor!!!

 

Legenda lăcramioarelor!

“Legenda spune că trăiau odinioară, în mijlocul unui castel din basme doi copii de rege: un băiat și o fată. La naștere, cei doi copii primiseră de la Zâna cea Bună cele mai minunate daruri: frumusețe, înțelepciune, cumințenie. Cei doi copii crescuseră împreună și își petreceau tot timpul jucându-se în grădinile castelului, grădini pline de flori.

Din păcate, atunci când copiii au împlinit 10 ani, o boală nemiloasă a cuprins ținutul în care locuiau și întregul lor regat a fost cuprins de jale. Era o boală ciudată: oamenii adormeau şi nu se mai puteau trezi.

Într-o dimineaţă însăşi fiica regelui nu s-a mai putut trezi. Atunci fratele ei, sfâşiat de durere a plecat în lumea mare ca să găsească un leac pentru draga lui surioară. A colindat mări şi ţări, dar în zadar… nimeni nu ştia ceva despre leacul acestei boli.

Văzând că nu are cum să-şi ajute sora, fiul împăratului începu să plângă. Şi plânse zile şi nopţi întregi. După un timp în jurul lui au început să crească nişte plante pe care nimeni nu le mai văzuse până atunci: aveau frunzele destul de late şi nişte tulpiniţe delicate, pe care se înşirau, ca nişte mărgeluşe albe, floricele de o deosebită gingăşie. Dar ce uimea cel mai tare la aceste flori, era mirosul lor pătrunzător şi deosebit de plăcut.

Băiatul se opri din plâns, culese un bucheţel cu gând să-l ducă la căpătâiul surioarei lui.

Se apropie de pat, puse bucheţelul şi privea la chipul frumos al tinerei prinţese.

Deodată fata trase aer adânc în piept şi deschise ochii, întrebând:

– De unde vine acest miros dumnezeiesc?

Prinţul, fericit şi uimit, îi întinse bucheţelul de flori şi zise:

– Acestea sunt lacrimile mele de durere. Zâna Bună mi-a ascultat ruga neîntreruptă şi ţi-a redat firul vieţii.

De atunci acele flori s-au numit lăcrămioare. Oamenii le-au plantat în grădinile lor ca să-şi bucure ochii şi sufletul.”

Sursa internet

***

 

Când mori, nu-ți face griji pentru corpul tău..

Rudele tale vor face tot ce trebuie:

-O să-ți scoată hainele;

- Te vor spăla;

-Ei te vor îmbrăca;

- Te vor scoate din casă și te vor duce la noua ta adresă.

Mulți vor veni la înmormântare să te onoreze.

Unii chiar își vor anula planurile și vor cere să fie invoiți de la muncă pentru a participa la  înmormântare.

Hainele tale pe care le-ai purtat vor fi fie împrumutate, vândute, donate sau arse.

Cheile tale, instrumentele tale, cărțile tale, jocurile tale, colecțiile tale,

toate lucrurile tale vor aparține altor oameni.. .

Și fii sigur că lumea fără tine nu se va opri și va plânge pentru tine.

Economia va funcționa.

Vei fi înlocuit la locul tău de muncă. Cineva cu aceste calități sau chiar mai bune îți va lua locul.

Proprietatea ta va trece moștenitorilor.

Fără îndoială că tu și faptele tale mici sau mari din viața ta vor fi discutate, judecate și criticate.

Oamenii care te-au cunoscut doar partial vor spune: "săracul! "

Prietenii tăi buni vor plânge ore sau zile, dar apoi vor râde din nou.

Animăluțele tale se vor obișnui cu un nou stăpân.

Fotografiile tale vor sta agatate pe perete o vreme, apoi vor fi puse pe mobila si apoi intr-o cutie.

Altcineva va sta pe canapeaua ta și se va uita la televizor, altcineva va sta la masa ta și va mânca pe ea.

Durerea profundă din casa ta va dura o săptămână, două, o lună, sau două, un an, sau doi.. . Apoi te vei alătura amintirilor și apoi povestea ta se va termina.

Se va termina printre oameni, se va termina aici, se va termina in lumea asta, dar povestea ta incepe intr-o noua realitate... în viața ta după ce mori.

Viața ta pământească în care ți-ai putea muta corpul acolo unde ai dat sens lucrurilor pe care le aveai aici își va pierde acum semnificația sau importanța pentru lucrurile care au fost.

Ai pierdut:

frumusețea corpului tău;

numele 

numele de familie;

proprietate;

credite;

poziție de lucru;

cont bancar

casă;

Masina;

titluri academice;

Colegi de clasă

trofee;

prieteni;

Bărbat/femeie;

copii;

f A M I L I A . . .

Însa in noua ta viață, tot de cea ce vei avea nevoie este sufletul tău.

Singura proprietate pe care o vei avea este sufletul.

Așadar, încearcă să trăiești pe deplin și să fii fericit cât timp ești aici pentru că așa cum a spus Francisc din Assisi

"Nu poți lua de aici ceea ce ai.

Vei lua doar ce ai dat! "

Aici ai fost doar un simplu musafir. 

Totul se va termina și va începe cu "a fost odată "!

Târziu am înțeles aceste lucruri !

Luați aminte oameni dragi...!