***

 PEERU - MISTERELE LINIILOR NAȘTERE

Deșertul de lângă Nazca, în Peru, într-un aer întins pe câțiva kilometri pătrați, ascunde unul dintre cele mai mari mistere ale omenirii. Vorbim despre așa-numitele „Linii Nazca”, adică desene masive, fiecare de câteva sute de metri în dimensiune. De exemplu, desenul șopârlei are peste 180 de metri lungime. În comparație, Statuia Libertății măsoară „doar” 93 de metri lungime. Nimeni nu știe cât de vechi sunt aceste desene, dar toți arheologii sunt de acord că sunt acolo de mii de ani. Realizarea lui are puncte care în prezent sunt inexplicabile. Să vedem câteva dintre ele.

(1) De fapt, aceste desene nu sunt desenate pe jos. În acea zonă a deşertului sunt mici pietre de diferite culori pe pământ. Pietrele sunt ușoare, pământul este întunecat. Atunci când mișci pietre și creezi poteci, de la distanță aceste poteci apar ca o "linie" întunecată pe un fundal clar. Arată prostesc, doar că acest efect optic este vizibil doar de sus. La nivelul solului, nimeni nu ar observa că mă uitam la un desen. Mai mult decât atât, având în vedere enormitatea lor, diferitele cifre pot fi apreciate în întregime doar de la o înălțime considerabilă. Ce rost are să desenezi figuri pe care nu le poți vedea decât dacă ești la o înălțime mare?

(2) Unul dintre desene descrie o balenă în întregime. Cum a putut un popor de munte care locuiește la marginea deşertului să deseneze o balenă cu mare acuratețe? De asemenea, unele desene precum maimuța și păianjenul nu aparțin animalelor care au trăit în acea zonă. De unde au venit Nazca, dacă cunoșteau aceste specii de animale?. În plus, păianjenul descris are organul sexual plasat pe picior. O singură specie de păianjen din lume prezintă această particularitate. În plus, acesta este un detaliu care se vede doar cu lupa. Cum au putut Nazca să aibă o cunoștință atât de profundă despre fauna terestră încât, teoretic, nici măcar nu ș tiau? 

***

 😳🇮🇹 TODOS CONOCEMOS ALGO DE LA ANTIGUA ROMA ¿Pero cuánto conoces de sus legiones y de su ejército? Aquí te lo cuento 

Las legiones romanas, consideradas como una de las fuerzas militares más formidables de la historia antigua, representaban la columna vertebral del poderío militar del Imperio Romano. Su evolución, desde los primeros días de la República Romana hasta el ocaso del Imperio, refleja no solo cambios en tácticas y equipamiento, sino también una transformación profunda en la estructura social y política de Roma.

En los albores de su historia, las legiones romanas estaban compuestas por ciudadanos que proveían su propio equipo, agrupados por su riqueza y capacidad para obtener armas. Esta organización reflejaba la sociedad romana, donde el status y la riqueza determinaban el papel de un individuo en el ejército. Las reformas de Mario, en el siglo I a.C., marcaron un cambio radical. Se abrió el servicio militar a los ciudadanos sin tierras, proporcionando el equipo estatal. Esto no solo amplió el ejército, sino que también creó un cuerpo de soldados profesionales leales a sus comandantes, en lugar de al Estado.

Una legión típica, en su apogeo, consistía en unos 5,000 hombres, principalmente infantería pesada, complementados por un pequeño número de caballería y unidades especializadas. El corazón de la legión era el ‘centurión’, un oficial experimentado que comandaba una ‘centuria’ de aproximadamente 80 hombres. La habilidad, disciplina y liderazgo del centurión eran cruciales para el éxito en el campo de batalla.

El equipamiento de un legionario evolucionó con el tiempo. En la época imperial, un legionario típicamente llevaba una armadura de segmentos de hierro, un casco, grebas, un escudo rectangular grande (‘scutum’), una espada corta (‘gladius’) y una lanza (‘pilum’). Esta armadura combinaba protección con flexibilidad, permitiendo a los soldados ser tanto defensivos como ofensivos en diferentes tácticas de combate.

Las tácticas de las legiones eran variadas y sofisticadas. Famosas por su formación en ‘testudo’, una formación defensiva en la que los escudos creaban una cubierta casi impenetrable, las legiones también eran adeptas en maniobras ofensivas. La disciplina férrea y el entrenamiento riguroso permitían a una legión maniobrar como una sola entidad en el campo de batalla, adaptándose rápidamente a diferentes situaciones.

Además de su habilidad en la guerra convencional, las legiones también eran ingenieros eficientes. Construían campamentos fortificados cada noche durante las marchas y eran capaces de construir puentes, asediar ciudades y realizar otras tareas de ingeniería.

La lealtad de las legiones era, sin embargo, una espada de doble filo. A medida que el poder de Roma se expandió, los ejércitos, ahora profesionales y leales a sus generales en lugar de al Senado, se convirtieron en actores políticos. Esto fue evidente en las guerras civiles que plagaron el final de la República y en varias ocasiones durante el Imperio, donde los generales usaban sus legiones para fines políticos.

Con el tiempo, las presiones de las invasiones bárbaras y los problemas internos transformaron las legiones. Los ejércitos del Bajo Imperio eran más móviles, a menudo dependiendo de tropas auxiliares bárbaras y caballería. La clásica legión romana, con su disciplina y tácticas, lentamente se desvaneció, marcando el fin de una era en la historia militar.

En resumen, las legiones romanas no solo eran una fuerza militar formidable, sino también un reflejo de la sociedad y política romanas. Su evolución a lo largo de los siglos muestra una adaptación constante a los desafíos cambiantes, tanto en el campo de batalla como en la arena política.

#roma #legiones #historia #curiosidades #historias #leyendas #misterio s #unangelporelmundo

***

 Cel mai ingrozitor sfat pe care l-am primit legat de relatii este acesta: „Barbatul nu trebuie sa te cunoasca decat de la brau in jos.” 

Si cred ca este o convingere destul de populara, fiindca a ajuns la mine din mai multe surse. Si m-am straduit din rasputeri sa fac pe dos. 

Cand l-am cunoscut pe sotul meu am stat de vorba ore, zeci de ore, sute de ore, despre orice si despre nimic, despre trecutul nostru si sperantele de viitor, succese si esecuri, defecte si calitati, frici si aspiratii... Ar trebui sa scriu o lista foarte lunga, asa ca nu o sa intru in detalii. 

Am avut incredere unul in celalalt, ne-am permis sa fim sinceri, vulnerabili si imperfecti. Si ne-am oferit spatiu si suport ca sa evoluam. Nu avem o relatie „perfecta”. La urma urmelor, standardele de perfectiune difera si tot ce-ti poti dori este sa gasesti ceva potrivit pentru tine. 

Unde vreau sa ajung cu asta? La jocul „Ma mai iubesti?”... 

Dupa 11 ani de relatie si atatea ore de conversatie la activ, chiar eram curioasa ce ar putea scrie pe cartonase astfel incat sa ne provoace. Am inceput sa jucam primul joc in tramvai, in drum spre casa. Strecuram pe rand mana in cutie si scoteam cate un cartonas. Citeam o intrebare si raspundeam. 

Pana am ajuns acasa trebuia deja sa pregatesc un mic dejun gurmand pentru a doua zi (nu va faceti iluzii, a fost paine gurmand prajita! :)) ). Ajunsi acasa am jucat conform instructiunilor, dar fara a cronometra timpul de raspuns. Intrebarile au fost provocatoare si diverse. Unele s-au suprapus peste conversatii mai vechi, altele au starnit conversatii pe care altfel nu ne-am fi gandit, poate, sa le avem. 

Si cea mai faina parte a fost ca, aproape dupa fiecare raspuns, am avut si o scurta conversatie pe tema respectiva, am schimbat idei. Asa ca a durat ceva sa ajungem la punctul de finish. 

Marturisesc ca am avut probleme cu a acorda punctajul, iar cel care a fost punctat prima data a trecut primul linia de sosire... :)) Pentru cei care nu sunt neaparat fani ai gameboard-urilor, recomand cu caldura a se lua cartonasele (o parte dintre ele) din cutie si a se pune in geanta. 

A se folosi la iesirile in doi la iarba verde, la plaja, la terasa, pentru a diversifica subiectele de conversatie si a face intalnirile mai provocatoare. Probabil unele provocari nu vor putea fi efectuate pe loc, asa ca jocul va continua si acasa... 

Ca sa nu mai spun ca pot fi inventate „pedepse” si „recompense” noi fata de cele sugerate de autorii jocului... Totul tine de parteneri. 😉 

- Emilia Furdui 

Găsești jocul aici: https://tikaboo.ro/joc-ma-mai-iubesti/

***

 🥰 Romanul perfect pentru cei care sunt de părere că cititul este plictisitor... „Ascensiunea" este vol. al III-lea din seria pentru adolescenți PEAK.

Adolescentul care a cucerit Everestul și care a înfruntat riscurile din Afganistan, pornește de această dată într-o nouă aventură în Myanmar.

În momentul în care i se propune să urce pe masivul Hkakabo Razi, unul dintre cei mai izolați munți din lume și cel mai înalt masiv din Asia de Sud-Est (5.987 m), Peak nu va rezista tentației și va accepta provocarea. Dar pentru a ajunge acolo, el și echipa lui sunt nevoiți să înfrunte pericolele pădurii tropicale într-o călătorie de patru săptămâni. 

În final, nu trebuie să îți mai spun decât că titlul romanului este perfect justificat și că ascensiunea descrisă de autor în acest roman va fi pur și simplu grozavă, cu atât mai mult dacă ești pasionat de alpinism.

În continuare, te las în compania unui scurt fragment din roman, numai bun pentru a-ți deschide apetitul pentru lectura celui de-al III-lea și totodată penultimului roman din seria Peak:

„Întuneric beznă. 

Nu îmi dădeam seama dacă îmi țineam ochii deschiși sau închiși.

Nu îmi dădeam seama dacă eram cu susul în jos sau dacă stăteam într-o poziție normală. 

Mă documentasem mult cu privire la avalanșe. Urmasem chiar și un curs de salvare în caz de avalanșe. Însă acum eram pentru prima dată în viață victima unei avalanșe. Și era mult mai rău decât îmi imaginasem. Fusesem învățat să nu mă gândesc la expresii care mi-ar fi indus panica, precum ,,îngropat de viu” sau ,,mormânt de gheață”.

Mâna dreaptă îmi era lipită de corp. Mâna stângă era așezată deasupra feței mele. Îmi puteam mișca degetele, dar cu greu. Îmi puteam mișca capul dintr-o parte în alta, dar tot cu greu. Abia puteam să respir, ceea ce însemna că în mormântul meu de gheață era un pic de oxigen. Dar pentru cât timp?”

Te invit la o lectură fascinantă în care răsturnările de situație se succed cu repeziciune și care  te va ține cu sufletul la gură până la ultima pagină.

 

📖 ,,Ascensiunea'' de Roland Smith: https://actsipoliton.ro/roland-smith-ascensiunea-carte

***

 Poker sentimental

Hiena nesătulă a ținerii de minte

a început să scurme din nou prin amintiri

de am ajuns ca hoții netrebnici, de morminte,

să duc în cîrcă sacul defunctelor iubiri.

Țigănci ce dau cu tîrnul și mătură peronul

ștergînd în urma toamnei frunzișul nevropat

ar vrea, tăindu-mi calea, să umple tomberonul

cu fetele căzute din cer la mine-n pat.

Rebele și lascive, fugite de acasă

s-au măritat aiurea și-au lepădat și prunci.

O, ținerea de minte e-o boală rușinoasă

că pierd seară de seară ce-am cîștigat atunci.

***

 Căderea Imperiului Roman de Vest

Căderea Imperiului Roman în 476 d.Hr. a marcat o piatră de hotar în istoria Europei. A fost un eveniment care a schimbat cursul unui continent și a dat naștere unei ere de transformare profundă cunoscută sub numele de Evul Mediu. În acest articol, vom explora în detaliu ce s-a întâmplat după căderea Imperiului Roman și cum a modelat cursul istoriei europene.

Odată cu căderea Romei, Europa de Vest s-a scufundat într-un vid profund de putere. Structurile politice și administrative romane au dispărut, lăsând provinciile occidentale în mâinile unei varietăți de grupuri barbare, inclusiv vizigods, ostrogods, vandali și franci. Aceste grupuri și-au stabilit propriile regate și sisteme de guvernare pe terenuri care odată făceau parte din Imperiu.

Prăbușirea autorității romane a dus la apariția feudalismului, sistem în care lorzii feudali își conduceau teritoriile în schimbul serviciilor militare și loialității față de vasali. Acest lucru a dus la o societate foarte stratificată, cu noblețe războinică în vârf și fermieri la bază. Descentralizarea puterii politice a devenit normă, iar loialitatea personală a înlocuit în mare măsură structurile guvernamentale centralizate.

Pe măsură ce structurile politice s-au prăbușit, Biserica Catolică a apărut ca o instituție de putere și stabilitate în Europa. Mănăstirile au devenit paradisuri ale cunoașterii și învățăturii, iar călugării au păstrat textele antice, inclusiv scrierile filosofilor greci și romani. Biserica a jucat, de asemenea, un rol crucial în convertirea barbarilor la creștinism, care a contribuit la unificarea spirituală a Europei.

Europa a trecut printr-o perioadă de invazii continue și migrație. Vikingii s-au aventurat din nord, jefuind și făcând comerț, în timp ce musulmanii avansau spre vest din sud. Aceste evenimente au contribuit la instabilitatea și schimbarea constantă a frontierelor politice și culturale.

În ciuda instabilității, în această perioadă au apărut sclipiri ale reînnoirii culturale. Una dintre cele mai proeminente a fost Renașterea Carolingiană, promovată de Carlomagno și imperiul său Franco. Educația și cultura clasică au fost promovate, deschizând calea pentru renașterea culturală ulterioară.

Concluzii

Căderea Imperiului Roman a marcat începutul Evului Mediu în Europa. O perioadă caracterizată prin fragmentare politică, feudalism, creșterea Bisericii Catolice și migrația popoarelor. În ciuda provocărilor, Europa a apărut din această eră tumultuoasă cu o identitate culturală unică și o moștenire de învățare și dezvoltare care a pus bazele Renașterii și Epocii Moderne.

Căderea Romei nu a fost sfârșitul, ci începutul unei noi etape complexe în is toria europeană. 

***

 În 1683, cel mai periculos om din lume a evadat din Anglia în Olanda.

Nu arată prea bine? Avea 51 de ani, avea părul lung și astm. Avea, conform unei descrieri, „o față alungită, nas mare, buze pline și ochi moi și melancolici. ”

Cu toate acestea, regele Angliei l-a considerat unul dintre cei mai mortali inamici ai săi. În calitate de mână dreaptă a principalului adversar politic al lui Carol al II-lea din țară, acesta a fost suspectat de complot pentru asasinarea regelui.

Dar ceea ce l-a făcut cu adevărat o amenințare la tron nu a fost priceperea sa în artele letale, ci geniul său în arta literară.

În mâinile lui John Locke, stiloul era cu adevărat mai puternic decât sabia.

Locke a părăsit Anglia cu o armă puternică: una care avea să răstoarne, nu doar un monarh, ci pe toată lumea. Acea armă era o carte, la vremea aceea un proiect nelansat: două tratate guvernamentale.

Această carte a fost un caz filozofic sistematic în favoarea libertății. Locke știa că cartea sa anti-absolutist ar putea face ca monarhul absolut al Angliei să-l omoare. De fapt, în același an, aliatul lui Locke, Algernon Sidney, a fost executat pentru trădare, iar discursurile despre guvernul Sidney au fost citate ca probe în procesul său.

Deci Locke nu și-a publicat tratatele până în 1689, anul după ce succesorul lui Charles, Jaime al II-lea, a fost detronat în „Revoluția Glorioasă”, și chiar și atunci, doar anonim. Locke a negat public autoritatea pentru tot restul vieții sale și a recunoscut-o doar în testament. Locke a murit în 1704.

Mai târziu în acel secol, ideile celor două tratate guvernamentale ale lui Locke au devenit elemente ale filosofiei fondatoare a Americii:

Egalitatea, în sensul inițial, nu a aptitudinilor egale sau a bogăției egale, ci a nesubjugării;

Drepturi inalienabile, nu asupra drepturilor guvernului, ci asupra vietii, libertatii si proprietatii;

Democrația, în sensul inițial, nu a votului majoritar, ci a suveranității populare: ideea că guvernele nu ar trebui să fie stăpâni, ci slugile poporului;

Consimțământul celor guvernați: ideea că guvernele pot guverna legal doar cu acordul celor guvernați, adică poporul suveran;

Guvern limitat: ideea că singurul scop și domeniul de aplicare adecvat al guvernului legitim este doar acela de a asigura drepturile persoanelor;

Dreptul de revoluție: ideea că orice guvern care își depășește limitele și calcă în picioare chiar drepturile pe care a fost însărcinat să le garanteze este tiranie și că poporul are dreptul să reziste, să modifice și chiar să desființeze guvernele tiranice.

Aceste idei au animat Revoluția Americană și au pătruns în Declarația de Independență, Constituția și Declarația drepturilor. Experimentul SUA, de un succes enorm, a explodat reputația globală a filosofiei politice Lockeene. Pe măsură ce principiile politice ale lui Locke au fost adoptate în întreaga lume, libertatea s-a răspândit și absolutismul s-a

Ideile cuprinse în documentele pe care John Locke le-a adus contrabandă pe mare din Anglia în 1683 au răsturnat lumea.

De atunci, această minunată realizare a umanității a fost parțial inversată în atât de multe feluri. Dușmanii libertății au răsucit termenii lui Locke pentru a-i perverti semnificația și a servi versiunile moderne ale absolutismului.

Dar istoria lumii a urmat un curs mult mai liber pentru că Locke a trăit, gândit, scris și publicat.

Fie că știai sau nu atunci, John Locke era cel mai periculos om din lume și, de asemenea, cel mai eroic: o amenințare la adresa tiranilor și un eliberator de generații întregi.

Fuentes: cartea lui Jim Powell „John Locke: Drepturi naturale la viață, libertate și proprietate”

"Scriso ri despre Libertate"