$$$

 ❗De ce boneta roșie, odinioară folosită pentru a scăpa de păduchi, a devenit simbolul Jocurilor Olimpice de la Paris

Expresia „a fi sub bonetă” ar evoca astăzi ideea unei supravegheri totale, însă pentru sclavii Romei Antice boneta era semnul mult râvnitei libertăți. Pileusul, sau boneta frigiană – o căciulă roșie cu vârful ușor aplecat – a devenit pentru regele Ludovic al XVI-lea simbolul sfârșitului domniei sale, iar pentru sanculoții francezi, emblema libertății și a revoltei. Această pălărie, care la prima vedere poate părea ridicolă, s-a contopit cu imaginea Mariannei, devenind o parte inseparabilă a identității franceze: apare pe timbre, busturi, tablouri și a fost chiar simbolul Jocurilor Olimpice din 2024. În alte țări, însă, boneta a fost transformată într-un accesoriu de noapte, menit să țină de cald și să protejeze de păduchi.

Boneta frigiană – simbol al libertății la romani

În vechime, meșteșugarii confecționau haine simple din piei de animale, croiala fiind rudimentară: marginile erau doar cusute între ele. Așa au apărut și căciulile – bonetele. Pielea era rulată din zona coapsei și cusută începând cu partea mai îngustă, formând un con. Fiind moale, vârful se apleca spre frunte – ceea ce o făcea mai comodă. Așa a luat naștere pileusul.

La început, boneta nu era roșie și nu purta nicio semnificație specială; simbolul libertății i s-a atribuit mai târziu, din întâmplare. Ea era oferită sclavilor eliberați, cărora li se interzicea purtarea oricărui acoperământ pe cap în perioada de supunere. De asemenea, bonete similare erau purtate de triburile din Tracia, Dacia și Dalmația – vechi teritorii ale Europei antice.

Pileusul a devenit simbol al revoluției încă din vremea lui Brutus, cel care l-a asasinat pe Gaius Iulius Caesar și era considerat o figură politică de seamă a epocii. În acea perioadă, pe monede a început să apară imaginea bonetei înălțate pe o suliță – un motiv pe care mai târziu îl vor prelua revoluționarii francezi.

Franța – răscoala bonetelor roșii

În secolul al XVII-lea, sub domnia lui Ludovic al XIV-lea, populația Franței era împovărată de numeroase impozite, dintre care cel mai detestat era gabela – taxa pe sare. Provincia Bretania fusese scutită de acest impozit datorită statutului său special de anexare, iar parlamentul local manifesta o independență considerabilă, refuzând adesea înregistrarea unor taxe noi. Tulburările populare au izbucnit mai întâi la Bordeaux din cauza impozitului pe hârtia timbrată, dar țăranii bretoni, temându-se că și asupra lor se va abate povara fiscală, s-au răsculat la rândul lor, convinși de zvonurile potrivit cărora gabela urma să fie introdusă și în regiunea lor. Răscoala a fost de o amploare atât de mare, încât au trebuit aduse trupe din Germania, deoarece soldații francezi fraternizau cu răsculații – recunoscuți după bonetele lor roșii. Istoria a reținut evenimentul sub denumirea de „răscoala bonetelor roșii”, cunoscută și ca „răscoala hârtiei timbrate”.

Franța a fost zguduită de mișcări revoluționare de nenumărate ori, iar boneta a jucat un rol aparte în timpul domniei lui Ludovic al XVI-lea, în perioada Marii Revoluții Franceze. Printre sanculoții protestatari, elementul vestimentar definitoriu era boneta roșie – pileusul. Nimeni nu știe cu certitudine când anume a devenit roșie, dar există o teorie potrivit căreia bonetele au fost împrumutate de la galerași, condamnații de pe navele-regală, care le purtau până în anul 1793, când au fost interzise prin lege. Revolta față de acest obicei fusese exprimată încă din anul precedent, fapt consemnat într-o scrisoare citită în Clubul Iacobinilor. Se pare, însă, că indignarea nu a schimbat nimic, căci a doua zi s-au petrecut evenimente decisive: în timpul asaltului asupra palatului regal Tuileries, masele revoluționare i-au întins regelui, în vârful unei lănci, deja vestita bonetă frigiană roșie. Monarhul a primit-o fără împotrivire, și-a așezat-o pe cap și a băut un pahar de vin în cinstea învingătorilor. Dar acest gest simbolic, semn al acceptării înfrângerii, nu i-a înduplecat pe revoluționari: peste doar șase luni, regele a fost executat.

Boneta pe capul Mariannei

Libertatea Franței a căpătat chipul unei femei – Marianne –, purtând pe cap boneta frigiană roșie. Pictorii au început să-i redea portretul, sculptorii au modelat statui inspirate din diferite figuri feminine, iar imaginea ei a împodobit timbre, monede și sigilii.

Femeia cu lance și bonetă a devenit simbolul național al Franței încă de la începuturile Marii Revoluții, fiind interzisă o singură dată, în perioada celei de-a Doua Imperii. După restaurare, însă, imaginea sa a renăscut și a devenit un simbol iubit de întregul popor francez.

Boneta – emblema Franței

Deși boneta frigiană a avut o utilizare limitată în America Latină, adevărata sa consacrare a avut loc în Franța. Ea se regăsește pretutindeni: pe fațadele primăriilor, pe busturile Mariannei, în școli – unde elevii învață despre semnificația ei națională. O purtau muncitorii care au ridicat Catedrala Notre-Dame și Turnul Eiffel, precum și revoluționarii din epoca marilor prefaceri sociale. Astfel, boneta a devenit parte integrantă a tuturor marilor evenimente din istoria Franței, de-a lungul secolelor – dovadă fiind și Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

Frij – mascota olimpică

Frij, boneta frigiană olimpică, este gata de aventuri, dar chibzuiește cu grijă asupra fiecărui pas. Ea îi cheamă pe toți cei care iubesc sportul să i se alăture. Varianta paralimpică, Frij cu cârjă, poartă cu mândrie acest accesoriu – simbol al determinării și al drumului spre vârf. Mesajul pe care îl poartă Frijii este limpede: pentru a atinge succesul, trebuie să lupți.

De la momentul în care revoluționarii au răsturnat profund guvernul în secolul al XVIII-lea, boneta roșie a continuat să apară, neobosită, pe capetele manifestanților – chiar și în secolul XXI. Francezii o folosesc ca semn vizibil al intențiilor lor, un simbol care trădează dintr-o privire spiritul de protest. Astfel, a fost purtată în timpul manifestațiilor împotriva vaccinării și a sancțiunilor din perioada pandemiei de COVID, iar la Vaucouleurs – în protestele împotriva legalizării căsătoriilor între persoane de același sex. Bonetele roșii au devenit atât de îndrăgite, încât sunt scoase la lumină ori de câte ori poporul dorește să-și exprime nemulțumirea față de legi sau decizii ce ating viața multora.

În Europa – boneta de noapte

Dacă pentru unii boneta roșie întruchipa libertatea, pentru alții era doar un accesoriu practic și călduros. Confecționată din lână sau fetru moale, proteja capul de frig și de intemperii, fiind purtată adesea și în somn. În vremurile când igiena era precară, boneta ferindu-i pe oameni de păduchi devenise un obiect indispensabil. Pernele din paie nu ofereau confort, iar acest acoperământ atenua presiunea și făcea somnul mai plăcut. Nobilimea purta bonete elegante și fine, în timp ce pentru țărani conta doar utilitatea lor – să aibă ce pune pe cap. Nu întâmplător, căciula roșie a ajuns în timp simbolul claselor de jos, care o îmbrăcau ori de câte ori legile începeau să-i „strângă de gât”.

Boneta roșie pe capul vedetelor

Marianne, simbolul revoluției franceze, nu are un chip unic – ea este o imagine colectivă, un arhetip al spiritului francez. De aceea, în fiecare epocă, a fost reprezentată de o femeie diferită, aleasă pentru a-i întruchipa idealul. În anul 1970, s-a decis prin lege ca imaginea Mariannei să poată fi reprezentată de o personalitate publică. De atunci, ea a purtat chipul unor femei celebre: actrițele Brigitte Bardot, Michèle Morgan, Catherine Deneuve, Sophie Marceau, top-modelele Laetitia Casta și Inès de La Fressange, cântăreața Mireille Mathieu și prezentatoarea Évelyne Thomas.

Figura Mariannei apare frecvent și în caricaturi, atunci când se dorește evocarea Franței. Într-o gravură din 1893, de pildă, o femeie cu bonetă frigiană stă într-un cort alături de un urs – simbolizând relațiile dintre Rusia și Franța. Marianne îl întreabă pe urs dacă i-ar dărui blana lui în schimbul inimii ei. Deși reprezintă căderea monarhiei, există o teorie potrivit căreia numele său provine dintr-un vechi cântec popular, al cărui personaj principal purta același nume.

 Articolul de față constituie o analiză cu tentă istoric-simbolică și conține interpretări personale ale autorului. Unele afirmații – în special cele privind utilizarea contemporană a simbolisticii – au un caracter speculativ și nu dispun întotdeauna de surse confirmate. Se recomandă verificări suplimentare și trimiterea la lucrări academice atunci când se utilizează acest material.