$$$

 Pe tânără au angajat-o la farmacie printr-o cunoștință. Numele ei era Miller.

După moartea tatălui, familia Miller a început să se confrunte cu mari dificultăți financiare. De aceea, ideea de a trimite fiica cea mică la muncă i-a surâs mamei, epuizată și aproape resemnată în fața nevoilor zilnice.

Fata nu s-a împotrivit. De ce nu? Profesia de farmacistă nu era deloc una rea, iar, oricum, trebuia să învețe o meserie. Se părea că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să-și asigure singură existența.

Să se mărite la timp nu izbutise — avea deja douăzeci și cinci de ani, iar perspectivele erau sumbre. Era anul 1915, lumea era în flăcări, iar bărbații dispăruseră aproape cu desăvârșire din oraș. Cei rămași erau asaltați de armate întregi de fete înfierbântate de dorința măritișului.

Ea însă nu voia să se înghesuie printre ele. Și, de altfel, la ce bun? Nu era deloc o frumusețe.

Era… obișnuită. O fată obișnuită, cu un nume obișnuit — Miller.

Așa că, înainte de a deveni o bătrână domnișoară purtând numele Miller, era timpul potrivit să deprindă meseria de farmacistă.

La farmacie a lucrat doi ani, iar locul acela i-a devenit, pentru o vreme, a doua casă. Își petrecea acolo zilele întregi — lucrând și pregătindu-se pentru examenul de farmacologie.

Totul ar fi fost bine, dacă nu ar fi fost… Otrăvurile!

Otrăvurile o urmăreau pe domnișoara Miller.

Doctorul R., un farmacist cu experiență, care le preda duminica, purta mereu în buzunar un flacon cu curare și îl arăta studenților. „O substanță fascinantă, spunea el zâmbind, extrem de fascinantă. Dacă ajunge în gură, nu face niciun rău. Dar dacă pătrunde în sânge — paralizie instantanee și moarte. Știți de ce o port cu mine? Poate fiindcă îmi dă un sentiment de putere.”

Când rostea aceste cuvinte, ochii îi scânteiau de o bucurie copilărească, iar domnișoara Miller se înfiora — doctorul R. i se părea un om primejdios, foarte primejdios.

Meseria de farmacist, atât de plictisitoare la prima vedere, se dovedise de fapt un domeniu cumplit de riscant, iar domnișoara Miller trăia acum cu o teamă constantă: aceea de a otrăvi pe cineva din greșeală.

Și într-o zi, era cât pe ce să se întâmple.

Exersau prepararea supozitoarelor — o temă despre care fetele bine crescute nu obișnuiesc să vorbească. În timp ce domnul R. îi arăta cum se fac din unt de cacao, Miller observă că greșise mutând virgula: pusese nu o sutime de gram, ci o zecime.

„Am verificat calculele de mai multe ori, scria ea mai târziu. Da, greșise. Dar ce putea face o începătoare? Eu abia deprindeam meșteșugul, iar el era cel mai experimentat farmacist din oraș. Nu puteam să-i spun: «Domnule R., ați greșit». El făcea parte dintre acei oameni care, în ochii altora, pur și simplu nu pot greși. Tocmai mă frământam cu acest gând când, trecând pe lângă mine, mi-a spus: — Când se întăresc supozitoarele, împachetează-le și pune-le în dulap. Pot fi de folos.”

Situația devenea tot mai gravă. Nu putea, pur și simplu, să le pună în dulap. Reprezentau un pericol real.

Și atunci îi veni o idee genială.

„Chiar înainte ca supozitoarele să se întărească, am ‘alunecat’, ‘mi-am pierdut echilibrul’, le-am scăpat pe podea și, din toate puterile, am călcat peste ele. — Domnule R., — i-am spus, — vă rog să mă iertați, sunt îngrozitor de vinovată, dar am scăpat supozitoarele și am călcat pe ele. — O, ce neplăcere, ce neplăcere! — se înfuriase el. — Uite, pare că una totuși a scăpat. — A ridicat-o pe cea care supraviețuise tocului meu. — E murdară, — am spus hotărât, am aruncat totul în coșul de gunoi și am repetat: — Iertați-mă, vă rog.”

Examenul l-a trecut strălucit, dar otrăvurile n-au încetat s-o urmărească.

Un nou incident nu s-a lăsat așteptat:

„În ziua aceea preparasem unguente, iar pentru unul dintre ele turnasem puțin fenol într-un capac de borcan. Cu cea mai mare precauție am adăugat fenolul cu pipeta, numărând picăturile, apoi am amestecat totul pe masa de marmură. Când unguentul a fost gata, l-am pus în borcan, am lipit eticheta și m-am apucat de următorul.

La miezul nopții m-am trezit transpirată și cu inima strânsă de groază — nu-mi aminteam ce făcusem cu capacul în care turnasem fenolul. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât îmi era mai neclar: îl spălasem sau nu? Nu cumva închisesem cu el alt borcan? Și cu cât stăteam pe gânduri, cu atât eram mai convinsă că așa făcusem. Fără îndoială, pusesem fiecare borcan pe raftul său, iar dimineață mesagerul avea să le ducă pacienților. Iar pe unul dintre acele borcane — pe capac — se afla otrava! Cineva avea să-l primească... Înspăimântată de moarte, neputând îndura acea teroare, m-am ridicat din pat, m-am îmbrăcat și am plecat spre spital.”

Acolo, din precauție, a schimbat capacele tuturor borcanelor preparate în ajun și, pentru a se liniști complet, a îndepărtat atent stratul superior al fiecărui unguent.

Teama de a deveni o otrăvitoare din neatenție se transformase, se pare, într-o obsesie.

Și atunci a decis să trateze răul prin rău — să otrăvească pe cineva, dar nu în viața reală, ci pe paginile unei cărți. Avea toate condițiile: la farmacie lucra în ture, iar perioadele de muncă intensă alternau cu după-amieze lungi de singurătate și liniște.

Lucrarea avansa cu spor, dar, pe neașteptate, totul se opri — pe farmacista Miller o distrăgeau treburi mult mai plăcute. Curând, domnișoara Miller s-a măritat și și-a schimbat numele, devenind doamna Christie.

Doamna Agatha Christie — așa se numea acum.

Iar ce a urmat știți, fără îndoială: glorie mondială, un loc de bronz pe piedestalul celor mai vândute cărți din lume — tirajul total al romanelor ei polițiste, traduse în peste o sută de limbi, este depășit doar de Biblie și de operele lui Shakespeare.

Dar perfidele otrăvuri nu le-a uitat și nici nu le-a iertat.

Tocmai ele aveau să devină arma ei preferată — în nu mai puțin de optzeci și trei de crime din romanele sale, moartea vine sub forma otrăvii.

Autor: Vadim Nesterov

În fotografie: Agatha Christie

⚠️ Textul are un caracter exclusiv istorico-literar. Toate referirile la otrăvuri și la preparate medicale se bazează pe fapte biografice din viața Agathei Christie și nu conțin niciun fel de instrucțiuni de utilizare.