**

 Huaxi  este un mic sat din China, situat în provincia chineză Jiangsu, considerat unul dintre cele mai bogate locuri din țară. Nu doar mașini și vile de lux cu piscine, ci și o flotă de 20 de avioane care costă 150 de milioane de dolari și două elicoptere. Dar cum se îmbogățește acest sat atât de mult ?  Huaxi este sinteza perfectă între colectivismul socialist și capitalism.  În comunitatea chineză, formată din 400 de familii, toate sunt acționari ai unui holding, Jiangsu Huaxi Jituan Gonsi, format din 58 de companii industriale și listate la bursă. Cetăţenii din Huaxi lucrează în industriile oraşului, locuiesc în vile identice (400 de metri pătraţi şi tot confortul), conduc maşini de lux şi au un salariu de 1.500 de dolari. La sfârșitul anului, fiecare cetățean primește un bonus de 10.000 de dolari și un dividend de 25.000.

 Un vis ? Poate că da, cu excepția faptului că Huaxi are și un dezavantaj pentru cetățenii săi. De fapt, toată această bogăție este însoțită de o serie de restricții. Locuitorii orașului sunt forțați să lucreze 7 zile pe săptămână, nimeni nu poate demisiona din fabrici sau să plece. În cele din urmă, cei care locuiesc în Huaxi nu se pot căsători cu nimeni din afara satului. Oricine încalcă aceste reguli este dat afară și pierde tot ce are.

 Orașul a fost condus timp de peste 50 de ani de Wu Ren Bao, șeful partidului comunist local. El a fost primul care a creat fabricile orașului și a conceput sistemul pe care se bazează bogăția orașului. Pentru a produce din ce în ce mai mult, locuitorii nu pot pleca niciodată în vacanță, motiv pentru care s-a considerat de cuviință să aducă lumea în Huaxi, construind un Arc de Triumf, un Turn Eiffel și o Statuie a Libertății. Formula, oricât de absurdă, pare să funcționeze, având în vedere că în ultimii 5 ani Huaxi a generat venituri de 35 de miliarde de dolari.

SURSĂ INTERN ET.

***

 Amintiri cu o muză

de Mihaela Moisescu 

„Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri”,

Mă udă lacrimi multe și cad și eu pe gânduri. 

Te văd printre copacii ce-și strigă primăvara,

Ești muza mea, ești dorul ce-și caută cărarea.

Te chem în visul meu, te caut printre muguri,

Ești dulcea amintire scăldată în amurguri,

Și chipul tău angelic mi-apare încântând,

Mă culc cu tine-n suflet, mă scol cu tine-n gând.

Ce dor mi se strecoară în toate câte sunt!

Ce vis mă împresoară, mă pierd în amănunt!

Și parcă te ating cu degetele mele

Pe părul tău ca noaptea, pe ochii cu zorele.

Miroși a grâu cosit, a flori de iasomie,

Tu știi cât te-am iubit, mi-ai fost o simfonie,

Te-am prins în strofe blânde cum blândă ți-e privirea,

Dorințele flămânde îmi plâng dezamăgirea.

Și te-am pierdut în ceață, întunecata cale,

Când într-o dimineață tu ai pornit agale

Spre alte universuri de poezie pline,

Și ai uitat iubirea, și ai uitat de mine.

Mă strigă amintirea, îmi picură pe piele,

Prin vene curge sânge, prin suflet doar durere,

Nu te mai am de mult în brațe, nu-mi mai cânți,

Însă te simt în toate și veșnic mă framânți.

De ai putea tu, Doamne, cu un cuvânt de-al tău

Să îmi aduci prin toamne tot ce a fost al meu,

Să pot să mai ating cu viața o iubire,

Cu un sărut să sting o dulce amintire.

Pentru concursul Eminescu d in cadrul grupului Zbor spre Înălțimi.

***

 John Keats. Bună. Scrisoare către fratele său George și către cumnata sa, Georgiana. Hampstead, c. 25 octombrie 1818

"Deși cea mai frumoasă făptură mă aștepta la sfârșitul unei călătorii sau a unei plimbări; deși covorul era din mătase, perdelele norilor dimineții... Nu ar trebui să simt - sau mai degrabă fericirea mea nu ar fi atât de fină, pe cât singurătatea mea este sublimă.

Apoi, în loc de ceea ce am descris, există o sublimitatate care să mă întâmpine acasă. Vuietul vântului este soția mea și stelele prin geam sunt copiii mei. Puternica idee abstractă pe care o am despre frumusețe în toate lucrurile sufocă fericirea domestică mai împărțită și minusculă - o soție amabilă și copii dulci pe care îi contemplu ca parte a acelei frumuseți, dar trebuie să am o mie din acele particule frumoase pentru a-mi umple inima.

Pe zi ce trece simt tot mai mult, pe măsură ce imaginația mea se întărește, că nu trăiesc singur în lumea asta, ci într-o mie de lumi. Nu mai devreme sunt singur decât formele măreției epice sunt staționate în jurul meu și îmi servesc spiritul. "

- John Keats. Scrisoare către fratele său George și către cumnata sa, Georgiana. Hampstead, c. 25 octombrie 1818

— John Keats, poet englez al celei de-a doua generații de poeți romantici, alături de Lord Byron și Percy Bysshe Shelley (1795-1821)

"Oprește-te și gândește-te! Viața este doar o zi;

O picătură de rouă fragilă pe calea ei periculoasă

Din vârful unui copac...

Viața este speranța trandafirului, dar încă nu este suflată;

Citirea unei povești mereu schimbătoare;

Lumina înălțătoare a voalului unei fecioare;

Un porumbel care se rostogolește în aer curat de vară;

Un şcolar râzând, fără durere sau grijă,

Călărind pe crengile primăverii ale unui ulm. „ — John Keats, „Somn și poezie” (fragment)

"Un lucru frumos este o bucurie pentru totdeauna:

Frumusețea ei crește; niciodată nu va fi

Treceți în neant; dar totuși voi păstra

Un umbrar liniste pentru noi si un somn

Plină de vise plăcute, sănătate și respirație liniștită. „ — John Keats, „O romanță poetică” (fragment), cartea I de la Endymion

În Memoriam John Keats, poet englez al celei de-a doua generații de poeți romantici, cu Lord Byron și Percy Bysshe Shelley (1795-1821)

"Interior, lumina primăverii"

De Carl Hols øe (daneză, 1863-1935)

ulei pe pânză; 66,4 x 52,4 cm (26 1/8  x 20 5/8 in. )

Colecție privată 

***

 TUNELUL DE 300 m DIN DEALUL COPOULUI

În Dealul Copoului din Iaşi, sub asfaltul parcurs zilnic de mii de autovehicule de pe Aleea Sadoveanu (pe traseul Iași-Breazu), se ascunde un tunel vechi din piatră, un adevărat labirint subteran cu hrube şi curbe. Beciurile respective prezintă două intrări şi traversează strada în subteran pe la 18 metri adâncime. Tunelul, ascuns de ochii curioşilor, a fost realizat la inițiativa academicianului Valeriu Cotea. Acesta și-a propus să unească pivniţa lui V. Adamachi cu beciurile de peste stradă ale vornicului Ilie Kogălniceanu (extinse de fiul său, inclusiv cu cel adăugat de Mihail Sadoveanu). Săpăturile au durat între anii 1971-1974, iar echipa de muncitori a fost alcătuită din cinci meşteri, din care făcea parte şi un fântânar rom.

Tunelul lung de 300 de metri, lat de 1,8 metri şi înalt de 2,2 metri traversează strada, făcând legătura între beciul lui Vaslile Adamachi din dreptul Laboratorului de Oenologie şi Muzeul „Mihail Sadoveanu“ aflat vis-a-vis, peste strada respectivă.

„După o trudă minerească, cu vreo 300 metri de săpături subterane, evacuare greoaie a pământului cu un butoi tras de un cal pe un traseu dificil, beciul Adamachii fiind la adâncime de 18 metri iar al lui Sadoveanu la 12 metri, într-o noapte din 1974, săpătorii îşi anunţau fericiţi profesorul strigând: «Am reuşit!». Ajunseseră, nu uşor, în beciul Kogălniceanu", relatează istoricul Ion Mitican în articolul „Copoul subpământen".

Zidul de piatră al beciului are utilități viticole. Sute de sticle de vin alături de butoaie şi damigene sunt înşiruite de-a lungul pereţilor, atent etichetate cu numele unor cercetători, studenţi, masteranzi, doctoranzi, profesori. Temperatura constantă de 9 grade Celsius şi umiditatea reglată de mucegaiul de pe pereţi conservă perfect vinul din butoaie. Conform specialistului oenolog Cristian Buburuzanu, tunelul nu este deschis vizitelor publicului. „Beciul este un spaţiu de depozitare şi conservare al vinului care nu se comercializează, având utilitate de studiu. "

Sursa int ernet

***

 Fulg - Nicolae Labiş

Desfrunzit și prea bătrân,

tremură de frig gorunul.

Au căzut și-ntâii fulgi

și l-am prins din zbor pe unul.

Migălos lucrată-n fir,

floarea mică și rotundă

s-a topit și a murit 

o minune de-o secundă.

M-am întors înduioșat

să scriu trista ei poveste;

despre-un fulg care-a venit

timpuriu și nu mai este.

Pentru ce n-ai mai rămas

în înaltul bolții tale,

de-ai venit atât de pur

spre noroaiele din vale?

Care vânt neliniștit,

răsucindu-te cu ură,

ți-a mânat către pământ

prea gingașa ta făptură?

Și de vreme ce sosiși,

pentru ce-ai dat morții vamă?

Nu puteai să fii de-argint,

ori de sticlă, ori de scamă?

Dar în vreme ce scriam

întrebarea mea nebună,

n-am văzut cum lângă geam

ninge-ntruna și întruna.

Iar când ochii mi-am-nălțat,

am văzut cum prin ninsoare

valea-ntreagă lumina

minunat scăpă rătoare.

_________

Foto: Nicolae Labiș

***

 Trei elevi au picat un examen pentru că nu au învățat. Au făcut un plan, s-au uns cu grăsime, ulei și benzină și s-au dus la profesor:

"Învăţătorule, ne pare rău. "Nu am putut merge la examen pentru ca eram la o nunta si la intoarcere masina s-a stricat, deci suntem cat se vede de murdari. "

Profesorul a înțeles și le-a dat trei zile să se pregătească. După trei zile, au mers la examen foarte bine pregătiți pentru că au învățat.

Profesorul le-a pus în camere separate și a aplicat examenul care avea doar 4 întrebări:

1. Cine s-a căsătorit cu cine?

2. La ce oră s-a stricat mașina

3. Unde exact s-a stricat mașina?

4. Ce marcă are mașina

NOTĂ: Dacă răspunsurile sunt identice, va fi aprobat.

Mult noroc!

Să fii sincer înseamnă să alegi să nu minți, să furi, să înșeli sau să înșeli în niciun fel. Când suntem sinceri, dezvoltăm tăria de caracter.

Sinceritatea nu este pentru puțini ci pentru toți. 👏🏼👏🏼👏🏼👏🏼 👏🏼👏🏼 

***

 ,, Muncești 8 ore pentru a trăi 4.

Muncești 6 zile pentru a te bucura de 1. 

Muncești 8 ore ca să mănânci în 15 minute.

Muncești 8 ore pentru a dormi 5.

Muncești tot anul ca să îți iei o vacanță de o săptămână sau două. 

Muncești toată viața ca să te pensionezi la bătrânețe. 

În cele din urmă îți dai seama că viața nu este decât o parodie a propriei persoane care își exersează propria uitare. Ne-am obișnuit atât de mult cu sclavia materială, socială, încât nu mai vedem lanțurile ..."

#preluat

Viața este o călătorie scurtă,  trăiește-o! ❤️🙏