***

 Eu te-am iubit

autor Ioana LĂPUȘNEANU 

Eu te-am iubit, cu galbenul din frunze,

Inima mea bate prin codrii seculari,

Tristele izvoare, poartă acuma doruri

Cărările sunt mute și, pașii tăi...amari.

Eu te-am iubit, cu aripa de vânt

Ce-ades îți trece prin mintea răvășită,

Și caută ispita ascunsă într-un gând,

Ce-ți ține noaptea trează și inima zdrobită.

Eu te-am iubit, cu roua de pe flori,

albastrul acela de...”nu-mă-uita”,

când uristoare-n zori venit-au să-ți prezică

- La răsărit de soare... IUBIREA...va pleca.

Eu te-am iubit, cu ramuri de copaci,

Când glasul tău cânta în tril de ciocârlie,

Dar, să știi iubite, în toamna arămie, și...

La răscruci de drum, se întâlnesc destine.

Eu te-am iubit, prin umbre de luceferi,

În nopțile șoptite cu TE IUBESC-ul tău,

Mai păstrez acuma, albumul unei toamne,

Regăsiți în pagini, un ”oarecare” TU, o ”oarecare” EU.

Din prea multă iubire și toamna îngălbenește,

Purtând pe frunza vieții doruri, amintiri,

Oricât aș încerca, Eu nu-nțeleg, iubite !

De ce? în zorii unui suflet, luceferii se sting.

Eu te-am iubit, cu galbenul din frunze,

prin toamnele brumate cu dorul tău nebun,

Și..ce sunt eu acuma ? o lacrimă ce cade

pe umbra vieții ascunse... între EU și... TU.

Nottingham,

(8 octombrie 2023)

***

 FĂRĂ RĂSPUNSURI 

Ce de întrebări fără răspunsuri,  ce de începuturi fără vreun va urma,

Ce de epitete pierdute printre rânduri strecurate-n roua de pe pielea ta,

Ce de dimineți fără amurguri şi fără destine ferecate-n păcat

Ce de ferestre de veacuri nedeschise

spre teama unei zile ce de-abia a plecat. 

Şi ce de scrisori cu puncte de suspensie

Scrise cu iluzia unui dor celest

Din ale căror rânduri rămâne o impresie Gravată pe umbra unui nor nelumesc.

Ce de gânduri smulse de pe faldul minții

Când lumina îşi pierde sclipirea în praf,

Când copacii ard în lacrima nopții

Cu lună cu tot. Şi clopotele bat.

Camelia Marin 

Din volumul in pregatire PATOS SI HAOS. 

RDA  10 noiembrie 2023

,***

 Printre gânduri...

 Muntele stă lângă munte

   doar pădurea s-a îndepărtat,

  pomii s-au făcut luntre și punte

   arzând au încălzit omul înghețat.

  Picătura mereu a stat lângă apă,

    plinul sării s-a revărsat în mare,

     coralii în pântecul ei sapă,

    un tărâm verde în a ei zare.

  Totul are un bun și trainic rost,

    uneori nu punem bun preț,

   din lăcomie nu ținem post,

    uitând să scrie iubirea citeț...

   Dorințele se-nmulțesc prea des,

   multe sunt insă pline de mândrie

    și nu știu câte din ele au ales,

    o îndelungată amăgitoare trufie...

    În cuvânt pare simplu, să iubești

     aclami fără să te stăpânești

      dar nu iubești, doar vorbești,

    despre iubirea pe care o dorești...

    Intonările ei creează melodii,

      despre tot, ce ne-nconjoară...

         Versurile nasc poezii,

    ca trăirile inimilir să nu moară.

   Lacrimile sunt sărate și fierbinți,

     râsul este frumos și zgomotos,

    sentimentele sunt iubiri rugăminți,

        îndreptate spre cerul cu sfinți...

     Adi Stelian Rădulescu;

        2023 (reeditată)

       Iași; România;

***

 Iubita mea 

Iubita mea, să mă-nțelegi că toate

de când te știu mi se întâmplă mie,

că inima să zboare și să-noate

știe, acum, doar datorită ție

și eu pot să te țin noaptea în brațe

ca pe un înger care mă răsfață,

și nu mai simt secundele că-s ațe

ce se deșiră fără importanță.

Iubita mea, cu tine, infinitul 

pot să-l ating în fiecare noapte

și nu-mi pasă că va veni sfârșitul,

buzele tale-mi dau miere și lapte,

privirea ta e plină de iubire,

de fantezii fierbinți ca-ntr-o poveste,

chipul angelic poate să-mi inspire

tot ce-i frumos, iar buzele celeste

sărută sufletul cu Poezia

pe care am găsit-o printre stele

de mă cuprinde zilnic frenezia

și-ți scriu pe cer... muza inimii mele .

versuri: Ioan Grigoraș

***

 O stea… căzătoare

O piatră de mormânt îmi este gândul, 

Din gânduri mi-am alcătuit mormântul,

Din sute de idei mi-am împletit giulgiul,

Iar din tristeți mi-am terminat sicriul.

M-am îngropat în răsărit de soare

Când nimeni nu era pe afară,

Doar eu, o mică și neînsemnată vietate,

Îmi răcoream picioarele în moarte.

Am colindat cu umbra spiritului luna,

Am poposit apoi la fiecare stea

Și aș fi vrut să vă opresc pământul, 

Căci nimeni nu a plâns la moartea mea.

M-am înfrățit în absolut cu Universul 

Să născocim în doi o nouă stea,

În care să nu punem gânduri,

Iar eu să zac pe veci în ea.

*

Mi-am amintit fără să vreau trecutul,

Când ți-am văzut în praf de stele chipul,

Și-n ziua când lucram un colț de stea

Am hotărât să-ți vizitez ținutul.

Dar clipele se transformaseră-n ore

Și zilele se preschimbaseră-n ani,

Iar eu călătorisem mii de ani 

Când am ajuns să văd din nou pământul.

 

De sus, din cerul plin de stele,

Am căutat să-ți văd iar chipul,

Dar fiindcă nu te-am mai găsit, 

De întristare, m-am aruncat în mare.

       ( Vas ile Serban, “Drumul spre cer vol.2”)

***

 LENEA E COCOANĂ MARE

Bună dimineața, Doamne,

Mulțumescu-ți pentru azi

N-ai cumva niște bomboane

Sau covrigi din cei mai calzi?

N-ai o ceașcă de cafea,

Aromată și aburindă

Ți-oi mulțumi pentru ea,

Dimineață în oglindă!

Trist sunt, Doamne, fără leac,

Ploaia îmi cade printre gene

O fi poate că-s sărac

Și nu pentru că mi-e lene!

Eu nu-s leneș din născare,

M-am grăbit să vin pe lume

Târziu am mers în picioare

Și aveam și vreo două nume!

Mama mă striga, Păcală,

Când castronul îl goleam

Mai ceream ceva din oală,

Fiindcă nu mă săturam!

Tata mă striga, Tândală,

Când mă împiedicam de-o piatră

Iar, când eu am mers la școală

M-am crezut la cort, în șatră!

Printre bănci mergeam ca Vodă,

Din degete fluieram

Toți mă strigau, Lobodă,

Locului nicicum nu stam!

Prea grea școala pentru mine

Și băncile prea înguste

Recreații prea puține,

Căscam gura după muște!

Am trecut cum trece gâsca

Prin apă și nu se udă

Și acum măcăn ca rățușca,

Nimeni nu vrea să m-audă!

Sunt om mare, cap rotund

Și-am chelit puțin în frunte

Poate ar trebui să-l tund,

Dar fire nu mai am multe!

Îmi duc zilele cum pot,

Când la umbră, când la soare

Lumea mă strigă netot,

Ce car lenea în spinare!

Uneori sunt fără chef,

Privesc soarele chiorâș

De ce, Doamne, nu sunt șef,

Să ordon: culcat, târâș!

Instrucție aș face, Doamne,

Cu toți trântorii din stup

Le-aș da câteva canoane,

Să le execute în grup!

Uneori sunt un arici,

Ghem de ace mergător

De-n mână îmi pui un bici,

Bat lenea pân-o omor!

Dar, acum mi-e tare foame

Și posmagii îmi sunt cam tari

N-ai la îndemână, Tu, Doamne,

Niște cornuri de-ale mari?

De-mi dai, Doamne, să mănânc,

Poate forțe oi căpăta

Și într-o zi am să mă duc

Și de lucru oi căta!

Și-oi lucra și eu ca alții,

Din zori și până în seară

Și atunci m-or iubi și frații,

N-oi mai fi de-a lor ocară!

Toți îmi spun că-s nătăfleață

Și aștept să cadă mereu

Câte o pară mălăiață,

Dar s-o mestec mi-este greu!

Lenea e cocoană mare

Eu o port cu demnitate

Dar, n-am nimic de mâncare

Doar lenea ce-o car în spate!

Eugenia Spătaru,,Adnana "

09.11.2023

Drepturi de autor rezervate.

***

 Vis de iarna

Dorul meu se înaltă spre cer

Pe scări invizibile urcă mereu

Acolo pe astre iubirea-i mister

Șoaptele  urcă și gâfâie greu !

Străbat norii ca un vis șters 

Îți caută chipul prin univers

Nu îl găsesc, jalea mă răpune, 

Plâng fără lacrimi, doar in suspine!

Alerg la capătul unui vis pierdut,

Te caut și strig ca la început ,

Ascult  in tăcere ecoul ce vine,

E doar o durere surdă în mine !

Acum se topesc marginile nopții

Dimineața apar realitățile sortii !

Tivite pe geană unei raze de soare

E iarnă afară in suflet ninsoare !

Cu palma strânsă și tremurată

Deschid o fereastra de ger înghețată 

In ochi îmi apare albul zăpezii 

E iarna, in neant zboară clipa visată!

Ronja Broich 

Autor ✍️