- În primul rând, confortul sporit. Ceea ce era deloc de neglijat. Accesul mult mai facil la sursele de apă, rece și caldă, și la canalizare. Posibilitatea de a face baie în propria casă. O sursă de gaze naturale (gaz metan) folosit la gătit și ulterior ca și sursă de agent termic, în speță apă caldă folosită pentru încălzire și spălat.
- În al doilea rând, cheltuieli mai mici pentru întreținerea locuinței: mai puține cheltuieli la încălzire, reparații (mai puțini pereți exteriori de văruit și reparat, reparația acoperișului practic exclusă)
joi, 8 octombrie 2020
De la apartament la casă. Cum ne putem face mutarea mai ușoară
marți, 6 octombrie 2020
#JurnaldeCroitorie
Viaţa mea profesională, deşi extrem de tracasantă (în fond nu am de ce să mă plâng, viața personală, pe toate planurile ei, este așa cum mi-o fac eu singură), este totuși extrem de plină de satisfacții dacă reușesc să o conduc așa cum trebuie. Și totuși un lucru, sau mai bine spus un anume aspect, nu îl pot evita orice aș face. Este vorba de epuizarea profesională. Epuizare pe care nu o pot înlătura prin somn sau repaus de nici un fel: nu am timp și pe de altă parte nici nu aș avea tihna necesară. Singura soluție ar fi odihna activă, adică să-mi fac timp pentru anumite hobby-uri care să mă relaxeze suficient de mult fără să fie nevoie să dorm sau să ies cu totul din rutina zilnică pentru un timp prea îndelungat.
Ca atare m-am apucat de ceva ocupații mai aparte: lectură și rebus, „acompaniate” de muzica ascultată aproape non-stop la radio, din înregistrări de tot felul sau culeasă de pe internet. Și surse de muzică sunt mai mult decât se poate asculta într-o viață de om.
Și totuși, oricât de pasionată de lectură și muzică aș fi, tot ajung la epuizare la un moment dat. După câteva zile piere cheful de citit sau enigmistică și trebuie să schimb îndeletnicirea înainte de a ajunge la limită.
O idee îmi vine ori de câte ori văd mașina de cusut a bunicii pusă bine după ușa dormitorului. Nu mi-ar fi greu să învăț să croiesc diverse lucruri, chiar dacă nu am accesorii de croitorie potrivite la îndemână. Dar problema asta se poate rezolva cu ajutorul oricărui magazin sau raion cu profil de mercerie, de unde pot face rost de tot ce am nevoie fără cheltuieli prea mari. Și dacă fac o combinație între cusut și brodat, sunt sigură că ar ieși ceva mai mult decât satisfăcător.
sâmbătă, 3 octombrie 2020
Vine bebe! Cum îi pregătim viitorul, încă din perioada de sarcină
Simt că nu mai sunt singură. Suntem doi în acelaşi trup. Al meu. Îţi simt deja mişcările, aproape că îţi simt şi bătăile inimii în perioadele de tihnă. Nu ştiu dacă eşti băiat sau fată, nici nu mă interesează, important este să fim sănătoși amândoi deopotrivă, pentru a fi alături unul de celălalt cât mai mult timp.
Articol scris pentru SuperBlog 2020
joi, 1 octombrie 2020
Emoţie de toamnă
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
A venit toamna şi trebuie să ne acoperim corpul, in diferitele lui părţi, cu obiecte vestimentare adecvate ca textură şi culori.
Nu sunt în situaţia (ingrată dealtfel!) de a-mi reînnoi garderoba, deși mărturisesc că oricând se poate ivi nevoia de a cumpăra ceva nou, tocmai pentru că parte dintre încălțămintea sau hainele vechi sunt prea uzate fizic sau devin incomode vârstei care înaintează. Dar trebuie să recunosc că ținuta de toamnă îmi convine perfect ca și colorit, confort și potrivirea cu stilul meu vestimentar.
Să exemplific cu câteva obiecte vestimentare pe care le port cu ușurință in (aproape!) tot sezonul rece, din toamnă până-n primăvară, dacă vremea permite...
1. Încălțămintea. De la pantofi sport până la ghete sau botine, orice este extrem de comod si îmi poate susțime foarte bine piciorul în timpul mersului este demn de purtare până la extrem. Culoarea neutră de tip bej, maro sau negru este extrem de purtabilă și ușor de întreținut. Fie că este vorba de încălțăminte de firmă cum ar fi ghetele Karl Lagerfeld sau încîlțăminte obișnuită și fără pretenții, conteaza să fie comodă, rezistentă și de calitate.
2. Geaca poate înlocui cu succes pardesiul sau paltonul, mai ales dacă are componente ușor atașabile/detașabile, cum ar fi gulerul, gluga, mânecile, eventual o căptușeală mai călduroasă.
3. Blugii. Deși nu port de regulă blugi, cel puțin deocamdată, pentru că nu mă prea avantajează, recunosc că sunt extrem de practici. Simpli sau de firmă, cum ar fi Calvin Klein Jeans, pot fi purtați pe perioadă îndelungată, aproape în orice situație și pe orice vreme.
4. Fularele/eșarfele sunt accesorii extrem de utile în orice situații, atât pentru protejarea zonei gâtului de temperaturile scăzute, cât și ca ornament.
5. Taiorul poate fi un obiect vestimentar extrem de elegant, mai ales pentru femeile mature, frumoase, care se respectă.
6. Pardesiul poate înlocui cu succes geaca sau taiorul în zilele mai răcoroase, cu vânt sau ploaie, dând un aer de eleganță celei care-l poartă.
7. Pantalonii obișnuiți potînlocui blugii atunci când se impune o anume eleganță, fără renunțarea la un stil comod.
Toamna... Un anotimp cu un farmec aparte, farmec pe care îl poate transmite și stilului vestimentar propriu fiecăruia dintre noi. Haideți să profităm cu toții de aceasta.
Articol scris pentru SuperBlog 2020
marți, 15 septembrie 2020
De la prieteni
luni, 7 septembrie 2020
Poemul vacii
Poemul vacii
Într-un sat, o vacă grasă,
Cum sunt vacile tâmpite,
Dar frumoasă şi lăptoasă,
S-a gândit să se mărite.
Boii, de la mic la mare,
Au venit cu tot belşugul,
Toţi voiau să se însoare,
Că-s deprinşi să tragă jugul.
Vaca, însă ,ca o fată,
Cu avere şi trusou,
Îi respinge îngâmfată :
“Cum să mă mărit c-un bou ?”
“E un cal prin curti vecine,
Care pătimaş mă strânge,
El e genul meu, tip bine,
Armăsar sadea, pur- sânge !”
Vaca, tot făcându-i curte,
Îşi atinse idealul,
După tratative scurte,
S-a căsătorit cu calul.
“Ah, ce şansă pe mireasă !”
Comenta în pom o cioară,
“El – aristocrat de rasă.
Ea – o biată pierde-vară.”
Dar curând , ce tragedie !
Vaca se certă cu calul,
Pân’ departe-n deal la vie,
S-auzea întreg scandalul.
În zadar, când stingea lampa,
Vaca-n fiecare noapte,
Se plimba făcând pe vampa,
Cu ispitele-i de lapte.
Ba , mai mult, se întâmplase,
Că jucând pe îndrăgostita,
Calul, furios, îi trase ,
Două palme cu copita !
Şi atunci, cu dezolare,
Vaca prinse a pricepe,
Cum că soţul ei mai are,
Trei amante, toate iepe.
Asta-i prea de tot, işi zise,
Îl dau dracului de cal.
Şi-ntr-o seara părăsise,
Domiciliul conjugal.
Slabă, galbenă,uscată ,
De necazuri şi nevoi,
Vaca noastră, resemnată,
Se întoarse printre boi.
Dup-atâta chin şi jale,
Vaca multe a-nvăţat.
Primul bou ieşit în cale,
Îl acceptă de bărbat.
Nunta lor a fost vestită,
Că s-a dus prin văi ecoul,
“Ce pereche potrivită !
Vaca noastră şi cu boul.”
Ea comandă , el ascultă.
El cu munca , ea tapaj.
Este, fără vorbă multă,
Tipul clasic de menaj.
Totuşi, vaca ( ne şopteşte,
un măgar) , c-aşa-i măgarul,
Prin păduri mai zăboveşte,
Uneori cu armăsarul.
Dar, eu cred că-i calomnie,
Măgăria ce ne-o spune.
Totul e , că-n căsnicie,
Treaba merge de minune.
Vaca poate, ştie satul,
Chiar şi grajdul să-l răstoarne.
Boul nu-i decât bărbatul.
Ca dovadă, poartă coarne !
Şi aşa, trec ani şi ani,
Şi precum am prins de ştire,
Au făcut şi trei juncani,
Şi trăiesc în fericire.
În povestea mea , de faţă ,
Nu e nici un lucru nou,
Pentru orisicare vacă,
Soţul ideal e-un BOU …
Autor Necunoscut
vineri, 4 septembrie 2020
Cursul de filosofie
CURSUL DE FILOZOFIE...
Într-o sală de clasă a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie.
– Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie.
Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare.
– Esti crestin, nu-i asa, fiule?
– Da dle, spune studentul.
– Deci crezi in Dumnezeu?
– Cu siguranta.
– Dumnezeu e bun?
– Desigur, Dumnezeu e bun.
– E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
– Da.
– Tu esti bun sau rau?
– Biblia spune ca sunt rau.
Profesorul zambeste cunoscator.
– Aha! Biblia!
Se gandeste putin.
– Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?
– Da, dle. As incerca.
– Deci esti bun.
– N-as spune asta.
– Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu.
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
– El nu ajută, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Iisus sa-l vindece. Cum de Iisus e bun? Poti raspunde la asta?
Studentul tace.
– Nu poti raspunde, nu-i asa?
El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
– Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?
– Pai, da, spune studentul.
– Satana e bun?
Studentul nu ezita la aceasta intrebare:
– Nu.
– De unde vine Satana?
Studentul ezita.
– De la Dumnezeu.
– Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?
– Da, dle.
– Raul e peste tot, nu-i asa? Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
– Da.
– Deci cine a creat raul?
Profesorul a continuat.
– Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.
Din nou, studentul nu raspunde.
– Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?
Studentul se foieste jenat.
– Da.
– Deci cine le-a creat?
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea.
– Cine le-a creat?
Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti.
– Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Iisus Hristos, fiule?
Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
– Da, dle profesor, cred.
Batranul se opreste din marsaluit.
– Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt. a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Iisus?
– Nu, dle. Nu L-am vazut.
– Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Iisus al tau?
– Nu, dle, nu l-am auzit.
– L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Iisus sau a lui Dumnezeu?
– Nu, dle, ma tem ca nu.
– Si totusi crezi in el?
– Da.
– Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
– Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
– Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta. Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.
– Dle profesor, exista caldura?
– Da.
– Si exista frig?
– Da, fiule, exista si frig.
– Nu, dle, nu exista.
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.
Studentul incepe sa explice.
– Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit „frig”. Putem ajunge pana la 273,15 de grade C sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig. Daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -273,15 de grade C. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut, -273,15 grade C, inseamna absenta totala a caldurii. Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, d-le, ci doar absenta ei.
Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.
– Dar intunericul, domnule profesor? Exista intunericul?
– Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?
– Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?
Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.
– Ce vrei sa demonstrezi, tinere?
– Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs. filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.
– Gresite? Poti explica in ce fel?
– Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul. Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?
– Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
– Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.
– Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. nu predati studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator? Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.
– Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer.
Studentul se uita in jurul sau, in clasa.
– E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul domnului profesor?
Clasa izbucneste in ras.
– E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?
Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila.
In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.
– Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu…
– Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul.
– Acum, dle, exista raul?
Acum nesigur, profesorul raspunde:
– Sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.
La asta, studentul a replicat:
– Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.
Profesorul s-a asezat…
PS: Studentul era Albert Einstein.
***
Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...
-
Invitație la lectură ... pentru elevii din clasele de gimnaziu 📚📖 Recomand o serie de lecturi, care sper să vă capteze atenția și să vă ...
-
Ca oameni suntem înzestrați cu dorința de întrajutorare și cu sentimentul de compasiune pentru semenii noștri aflați în nevoie. Ajutăm necon...
-
Dintotdeauna românul a vrut să aibă ceva a lui și numai a lui: pământul pe care să-l lucreze și din care să-și procure hrana, casă, animal...