Nu stiu cand a fost prima data cand m-am intrebat cine sunt, cine as vrea sa devin, cine as putea deveni in viata. Sigur ca a fost foarte devreme cand s-a conturat un asemenea gand in mintea mea, chiar daca voarte vag si la nivelul mintii mele de atunci.Cred ca am fost un copil... altfel. Altfel fata de cei de varsta mea, de atunci si de acum... Eram linistita, interiorizata. Nu eram prea amatoare de zbantuieli pe afara. Preferam sa citesc o carte undeva intr-un colt retras. Cred ca de la inceput am vrut sa devin un mare cititor: am inceput sa citesc foarte devreme, inainte de a merge la scoala. Nu aveam nici macar cinci ani. Curand nu-mi mai ajungeau cartile din casa si am inceput sa frecventez biblioteca orasului; la inceput gaseam usor cartile pe care le devoram, dar dupa 1-2 ani aproape ca "vanam" cu greu cartile noi aparute sub ochii mei si care m-ar fi tentat. In paralel eram teroarea familiei cand intram intr-o librarie sau anticariat, mai tarziu: ai mei dragi parinti nu scapau fara sa cumpere macar o carte pentru mine, fie ca le facea placere sau erau pusi in fata faptului implinit atunci cand ma vedeau punand mana pe vreo carte, caci simteau ca cu greu as fi putut renunta la ea. Cand am ajuns sa am bani la indemana ajungeam sa imi cumpar singura carti, asta pana cand dorintele mele erau depasite de posibilitatile mele reale.
Tot in copilarie am descoperit ca imi place enorm natura; probabil ca e si ceva ereditar, parintii fiind profesori de geografie si biologie. Pasiunea pentru lectura si cea pentru natura m-a ajutat sa devin ceea ce imi doream: medic. Asta in ciuda faptului ca nu eram o tocilara, asa cum se crease falsa impresie fata de potentialii candidati la profesia de medic, ci invatam doar ceea ce imi placea, ceea ce puteam invata logic, ceea ce puteam simti si vedea in spatiu si in continua miscare si transformare. Curand mi-am dat seama ca doar asa se putea patrunde in tainele structurii si functionari normale si defectuoase a organismului uman ca si a metodelor de investigare a "hibelor" si a remedierii lor.
Cert este ca asimilam cat se poate mai mult din viata si ma bucuram de viata asa cum simteam. Curand am descoperit si o alta latura a personalitatii mele: creativitatea. Mai intai am descoperit ca am putut sa prind foarte usor tainele broderiei. Si nu numai. Cred ca daca as fi avut rabdarea si timpul necesar, as fi putut scoate din mainile mele enorm de multe lucruri. Desi imi placeau enorm si muzica si filmele, nu cred ca as fi putut deveni niciodata cantareata sau actrita. Cu siguranta nu cantareata sau compozitoare, desi in ceea ce priveste actoria... cred ca s-ar mai fi putut discuta... Numai ca in timp a incoltit un alt gand in mintea mea: daca tot citesc atat de mult, cred ca la un moment dat as putea sa si scriu. Pana la conceperea, alcatuirea si editarea de carti in adevaratul sens al cuvantului, am fost nevoita sa descopar internetul, care m-a ajutat enorm in ceea ce priveste documentarea profesionala (si nu numai!) cat si comunicarea cu alte persoane, in limite rezonabile si de bun simt. Si odata cu internetul am descoperit si ceea ce s-ar numi blogging, in variatele sale forme. Si atunci mi-am spus ca daca altii pot scrie sub aceasta forma as putea si eu s-o fac. Si iata-ma blogger. Amator, deocamdata, caci nu ma indur sa las meseria de medic pentru cea de blogger profesionist decat, poate, doar ca si al doilea job part time.
Initial am scris pe blog(uri) ca dintr-o joaca. Aproape pueril, fara nici o noima. Treptat-treptat lucrurile au inceput sa se lege din ce in ce mai frumos, asa ca ma batea gandul ca as putea face blogging ca si cum as scrie carti; adicatelea fie ca bloggingul sa ma ajute sa ma formez in asa fel ca scriitor incat sa pot scrie si carti ce ar putea fi tiparite, fie sa fac eventual carti sub forma unui blog, cu alte cuvinte postarile de pe blog sa fie ca si niste capitole de carte ce apar rand pe rand in fata privitorilor/cititorilor.
Pana atunci mai este de lucru. Si a incoltit o alta idee: sa imbin placutul cu utilul in ceea ce priveste bloggingul. Adica de ce sa nu pun blogurile sa lucreze pentru mine? Asa cel putin unele postari daca nu blogul in sine sa aduca beneficii.
Aceasta oportunitate a aparut odata cu aparitia competitiilor de bloggind. E simplu: scrii advertoriale pentru anumiti sponsori, le dai o forma agreabila, scrrindu-le ca pe povesti mai scurte sau mai lungi pe o tema data, si la final, cei mai buni se aleg cu rasplata: premii in bani, obiecte sau servicii. Si de cativa ani m-am pus pe treaba. Am intrat in competitia SuperBlog, atat in editia de primavara, cat si in editia anuala, de toamna-iarna. La ultima editie, din finalul anului ce tocmai s-a incheiat, simt ca mi-am mai dat drumul la scris, asta si pentru ca au fost niste conditii ce stimulau ceva mai mult creativitatea.
Desi ritmul a fost, pe alocuri, aproape infernal, simt ca am facut fata, pe alocuri aproape cu brio. Daca lucrurile vor merge in ritmul acesta, poate ca acum va fi mai bine. Asa ca, prieteni, Pazea! M-am intors cu forte proaspete si cu ganduri mari. Mai ales ca primavara ce bate la usa s-ar putea sa imi fie prielnica si sa mi dea un tonus mai bun ca la editia ce tocmai s-a incheiat.
In 
Ca tot veni vorba de barbati!!! Sunt singura... Burlac convins... Nu ca nu as vrea pe cineva alaturi, dar de ce sa ma complic? Vorba ceea: "Nu e nevoie sa cumperi un porc intreg daca ai pofta doar de o bucata de carnat traditional"... Fara comentarii si aluzii rautacioase!!!
De mica am primit o educatie cam de "moda veche". Sa am mereu bun simt, sa fiu corecta, constiincioasa... Si asa mai departe. Chiar daca mi s-au spus multe lucruri mai mult sau mai putin direct sau pur si simplu le-am preluat si le-am asimilat imitand comportamentul celor din jurul meu, asa cum il intelegeam la varsta respectiva, am devenit la randul meu posesoarea unor obiceiuri si principii proprii care mi-au prins bine. Pana la un punct si, intr-un fel, dincolo de acel punct. Numai ca mai devreme sau mai tarziu am constatat ca ceva nu se potrivea. Poate ca ceva nu era tocmai corect... sau mai bine spus ceea ce era in mintea mea nu era de ajuns.
M-am nascut intr-o zi de duminica. Acum am "schimbat prefixul" tot intr-o zi de duminica. Nu conteaza suma de trandafiri adunati in decursul vietii... sau orice flori v-ar placea sa fie. E un numar oarecare, suma relativ rotunda.
Asa incat, tinand cont ca am visuri si dorinte, totul cred ca se poate rezuma la faptul ca imi doresc de acum sa imi fac o viata ca o poveste frumoasa. Stiu ca pare extrem de greu, dar ar trebui sa am experienta suficienta si intelepciunea varstei, atuuri de care ma voi stradui sa ma folosesc cat de mult posibil. Cred ca fiecare dintre noi merita sa aiba parte de ceva in viata si are parte tocmai de acea viata pe care si-o cladeste si o merita.
De acum drumul vietii continua ca si pana acum. Frumos, curat, plin de lumina. Sa fim optimisti si sa credem din tot sufletul in puterile pe care le avem...
Oficial am implinit jumatate de veac de existenta. Desi nu pot spune ca ma simt batrana, uneori spun in gluma ca sunt "o baba"... Vorba vine... Poate ar fi mai corect sa spun si sa ma simt in puterea deplinei maturitati...In fine...
Nu pot spune ca s-ar merita sa ma dau iar tanara si frumoasa. As fi pur si simplu deplasata sa ma comport ca si cum as avea jumatate din varsta pe care o am... Nici pe departe.. Desi sincer vorbind as vrea sa spun timpului sase opreasca macar putin..
Am realizat cate ceva in viata mea de pana acum. Pe plan personal si profesional.. Desi as fi vrut sa realizez cu mult mai multe. Din pacate, la un moment dat am fortat ritmul de activitate mai mult, mult prea mult pe alaturi, si nu intotdeauna in directia in care trebuia. Iar organismul a protestat si si-a cerut dreptul la odihna si dreptul de a fi protejat de toate agresiunile impuse din interior sau exterior. Asa ca a trebuit sa incetinesc ritmul de activitate suficient de mult ca sa pot supravietui. Altfel ma sinucideam voit si cu buna stiinta... Din pacate acest lucru a adus si o ramanere in urma a realizarilor pe care mi le-as fi dorit. Am respins initial voit, premeditat si cu buna stiinta unele oportunitati. Stiam ca pot aparea alte oportunitati in momentul in care imi voi fi recapatat fortele sau dimpotriva, totul putea fi pierdut sub anumite aspecte. Dar asta nu m-a determinat sa ma consider o ratata..
Am incercat sa fiu cat mai deschisa pentru ceilalti. Desigur in limitele decentei si ale bunului simt. Desigur ca nu puteam sa satisfac pe toti cei din jurul meu. Dar cei nesatisfacuti aveau de ales: sa se adapteze situatiei sau sa plece cat mai departe.
Am incercat pe cat posibil sa imi satisfac toate poftele... legate de hobby-uri. Citesc mult si ascult muzica. Imi astern gandurile prin scris... si ascult muzica. Urmaresc filme si completez careuri de rebus. In cantitati industriale... De multe ori fc cate doua lucrui deodata, atat cat pot face fata... Asta doar pentru a ma mentine activa si in forma cat mai mult timp...
Predominante sunt doar 2-3 activitati... In primul rand cititul. Si rebusul.... Si muzica... Acestea imi ocupa mai mult de jumatate din timpul destinat activitatilor din cursul zilei... si serii... Uneori si noaptea... Trebuie sa o fac... Pentru ca imi place sa o fac. Si pentru ca daca as intrerupe aceste activitati sau as scadea ritmul lor mi-as pierde anumite abilitati. Si ar fi cumplit. Este ca un fel de antrenament in cazul sportivilor de performanta: te mentii in forma atat cat mentii un ritm constant de activitate.
Si nu in ultimul rand incerc sa imi mentin un nivel bun al moralului. Incerc sa nu domin si sa nu fiu dominata. Incerc sa nu ma plang si sa nu ii fac pe altii sa planga din cauza mea. Incerc sa ma mentin in echilibru cu mine si cu cei din jur. Si asta pentru ca viata incepand cu 50 de ani ar trebui sa fie dominata si caracterizata de echilibru...
