$$$

 Zainab Salbi – O copilărie sub dictatură transformată într-o revoluție globală pentru femei

Povestea Zainab-ei Salbi începe ca un fir de lumină într-un oraș sufocat de frică, pentru că în Bagdadul anilor ’80 copilăria ei s-a sfârșit la unsprezece ani, în clipa în care tatăl ei, pilot al Iraqi Airlines, a fost silit să devină pilotul personal al lui Saddam Hussein, un rol pe care nu îl putea refuza fără a-și semna condamnarea, iar în aceeași noapte familia întreagă a fost trasă în cercul interior al dictatorului, acolo unde privilegioasele vizite la palate, casele mari din cartierul Mansour și accesul la bunuri rare nu reprezentau libertate, ci supraveghere continuă, teroare tăcută și ascunderea fiecărui gest, pentru că în acel univers, a-l numi pe Saddam „Unchiul” nu era un act de afecțiune, ci o obligație de supraviețuire, iar mama ei îi repeta mereu că dictatorul citește privirile, motiv pentru care orice emoție trebuia îngropată în cutii închise ale minții, ca să nu devină pericol pentru întreaga familie.

Adolescența ei a fost traversată de tunetele războiului Iran–Irak, de cerul sfâșiat de rachete, de mirosul de fum și de tăcerile lungi care urmau exploziilor, iar sub toate acestea pulsa un alt război, cel psihologic, cel în care o privire greșită putea distruge vieți, astfel încât fuga ei din Irak, la vârsta de nouăsprezece ani, printr-o căsătorie aranjată cu un irakiano-american, nu a fost o alegere romantică, ci o încercare disperată de a scăpa din umbra unui dictator, iar atunci când a ajuns în America a descoperit că mariajul menit să o salveze se transforma într-o nouă formă de tiranie, iar după trei luni a fugit, rămânând fără casă, fără bani, fără posibilitatea de a se întoarce în țara măcinată de războiul din Golf, dar cu o forță interioară care o împingea înainte.

În anii de studii la George Mason University, când încerca să își recâștige echilibrul, imaginile venite din Bosnia în 1993 i-au atins ceva adânc: femei ținute în lagăre de viol, comunități distruse, tăceri dureroase ignorate de lume, iar această recunoaștere a suferinței altora, oglindă a propriilor ei traume, a făcut-o să înțeleagă că nu poate rămâne spectator, pentru că văzuse cu propriii ochi în Irak cum femeile erau cele care păstrau viața în mijlocul ruinei, cum ele hrăneau, vindecau, reconstruiau și erau totuși invizibile în povestea oficială a războiului, așa că, dintr-un apartament modest, împreună cu soțul de atunci, Amjad Atallah, a creat Women for Women International, o organizație care punea față în față femeile supraviețuitoare din Bosnia cu sponsori din America, oferindu-le sprijin financiar, pregătire profesională, educație civică și instrumente pentru independență, în logica simplă și radicală că femeile nu au nevoie de salvatori, ci de resurse.

Ceea ce a început cu treizeci de femei a devenit, sub conducerea ei de optsprezece ani, un model global care a ajutat peste 420.000 de femei în opt zone de conflict, de la Congo și Rwanda până în Afganistan și Irak, în programe de un an în care femeile învățau meserii, drepturi, sănătate, management financiar, primind lunar o sumă care le permitea să își hrănească familia în timp ce se formau, iar rezultatele măsurate independent arătau creșteri de venit de până la 242 la sută, reducerea violenței domestice, sporirea autonomiei și apariția unor comunități de solidaritate acolo unde înainte domnea doar izolarea.

Zainab nu s-a oprit la ajutorul direct; ea a schimbat discursul global, insistând că războiul nu este doar despre bărbați care luptă, ci despre femei care țin viața în picioare, că pacea fără vocea femeilor este o iluzie și că reconstruirea societăților începe cu investiția în femei, argumente pe care le-a dus în Congresul american, în studiouri TV, în TED talk-uri, în cărțile ei și în inițiative culturale și jurnalistice care au dat vizibilitate celor ignorate, iar recunoașterea primită — de la Oprah Winfrey la Hilton Humanitarian Prize, Time100 Impact Award și numeroase titluri internaționale — nu a fost decât ecoul unei vieți dedicate unei idei simple: că demnitatea poate supraviețui tiraniei, că vindecarea poate urma traumei și că puterea femeilor nu se stinge, ci așteaptă contextul pentru a renaște.

Prin Women for Women International, prin jurnalele, proiectele media, cărțile și inițiativele ei, Zainab Salbi a dovedit că transformarea începe nu cu un gest grandios, ci cu recunoașterea durerii și cu hotărârea de a nu o lăsa să definească totul, iar moștenirea ei trăiește în cele sute de mii de femei care, datorită sprijinului primit, și-au reconstruit viețile și comunitățile, arătând lumii întregi că reziliența nu este un concept abstract, ci o forță palpabilă care renaște oriunde există solidaritate, resurse și o voce care spune că femeile nu sunt victime ale războiului, ci arhitectele păcii.

Morala

Nici tirania unui dictator, nici războiul, nici exilul și nici violența domestică nu pot înăbuși pentru totdeauna puterea unei conștiințe treze, iar viața Zainab-ei Salbi arată că din cele mai întunecate spații ale fricii poate izvorî o lumină capabilă să schimbe destine colective, pentru că atunci când o singură femeie se ridică împotriva nedreptății, ea deschide drumuri pentru mii.

#ZainabSalbi #WomenForWomenInternational #PovestiDinRazboi #PutereaFemeilor #Transformare #Rezistenta #DreptateNuCaritate