£££

 Jurnalul scris cu zăpadă și urină

Anthony Acevedo era un tânăr de doar douăzeci de ani, sanitar în armata americană, crescut în California, când în ianuarie 1945 a fost capturat de trupele germane în timpul Bătăliei din Ardeni, iar viața lui, care până atunci fusese una obișnuită, s-a prăbușit brusc într-un coșmar pe care puțini soldați americani aveau să-l cunoască vreodată, pentru că, deși nu era evreu, avea părul închis, ochii întunecați și un chip pe care naziștii l-au considerat „evreiesc”, o judecată arbitrară care aproape că l-a costat viața.

La început a fost trimis într-un lagăr de prizonieri de război, unde condițiile erau dure, dar regulile Convenției de la Geneva erau, în mare parte, respectate, însă în februarie 1945 s-a întâmplat ceva neobișnuit și înfricoșător, când ofițeri naziști au intrat în lagăr și au început să selecteze prizonieri americani după nume și aspect, căutându-i pe cei care păreau evrei, iar dintre sute de oameni, trei sute cincizeci au fost separați și îngrămădiți în vagoane de tren, trimiși către Berga an der Elster, un lagăr de muncă forțată, sublagăr al Buchenwaldului, care nu era un simplu lagăr de prizonieri, ci parte din sistemul de exterminare nazist.

Acolo, acești soldați americani au devenit sclavi, obligați să muncească în tuneluri săpate în munți, timp de douăsprezece sau paisprezece ore pe zi, flămânzi, bătuți, fără îngrijiri medicale, în timp ce moartea îi înconjura constant prin foame, boli, prăbușiri de galerii și execuții sumare, iar Anthony, sanitarul, privea neputincios cum camarazii lui se sting unul câte unul, fără să poată face aproape nimic pentru a-i salva.

Și totuși, în mijlocul acestui iad, lipsit de hârtie, de cerneală, de hrană și de orice protecție, Anthony a făcut ceva ce naziștii nu au putut să-i ia, hotărârea de a depune mărturie, pentru că a început să țină un jurnal, adunând bucăți de hârtie, improvizând cerneală din zăpadă și urină pentru a-și prelungi scrisul, ascunzându-și notițele în haine și scriind noaptea, epuizat, înfometat, notând nume, date, cauze ale morții, atrocități, experimente medicale și uciderea sistematică a prizonierilor prea slabi pentru a mai munci.

Riscul era enorm, pentru că dacă ar fi fost prins cu acel jurnal, ar fi fost executat pe loc, dar Anthony a înțeles ceva esențial, că dacă nimeni nu notează adevărul, nimeni nu va crede că el a existat vreodată, iar când lagărul a fost eliberat în aprilie 1945, șaptezeci și trei dintre cei trei sute cincizeci de soldați americani muriseră, o rată a mortalității uriașă comparativ cu lagărele obișnuite de prizonieri, iar Anthony, ajuns la doar optzeci și șapte de livre, a fost confundat inițial cu un deținut civil din lagărele de exterminare.

Jurnalul lui a supraviețuit, ascuns cu grijă, însă adevărul nu, pentru că guvernul Statelor Unite a ales să îngroape povestea timp de șase decenii, considerând-o incomodă și rușinoasă, iar Anthony, deși a încercat ani la rând să spună ce s-a întâmplat la Berga, a fost ignorat, minimalizat, redus la tăcere, până când, în 2009, la șaizeci și patru de ani de la eliberare, documentele au fost declasificate, iar povestea lui a fost confirmată oficial, soldații supraviețuitori și familiile celor morți primind în sfârșit recunoaștere.

Anthony Acevedo a murit în 2018, la nouăzeci și trei de ani, trăind suficient cât să vadă adevărul ieșind la lumină, dar ceea ce rămâne poate cel mai tulburător este faptul că, după foamete, sclavie, moarte și decenii de negare, el a ales să nu trăiască în ură, spunând simplu că viața este una singură și că a urî înseamnă să lași răul să te învingă, iar când nu a mai putut salva vieți, a salvat nume, pentru ca cei pierduți să nu dispară a doua oară, prin uitare.

Morală:

Adevărata rezistență nu înseamnă doar să supraviețuiești răului, ci să-l documentezi, să lupți pentru adevăr și, chiar și după aceea, să refuzi să-ți pierzi umanitatea.

#AnthonyAcevedo

#MartorAlIstoriei

#Holocaust

#MemorieȘiAdevăr

#Curaj

#NuUităm

#Demnitate

#PutereaDeANuUra