£££

 Vata de zahăr a fost inventată de un dentist. 

Ironia supremă: în 1897, dentistul William Morrison, împreună cu cofetarul John C. Wharton, a inventat mașina de tors zahăr. Ei au lansat produsul la Târgul Mondial din 1904 sub numele de „Fairy Floss” (Ață de Zână). Morrison a făcut o avere vânzând dulciuri care, probabil, i-au adus ulterior și mai mulți pacienți în cabinet pentru carii.

Succesul la Târgul Mondial din St. Louis a fost răsunător, inventatorii reușind să vândă peste 68.000 de porții de „Fairy Floss”. La acea vreme, prețul unei porții era de 25 de cenți, o sumă considerabilă pentru anul 1904, reprezentând jumătate din taxa de intrare la târg. Popularitatea produsului s-a datorat texturii sale aerate și modului spectaculos de preparare, care părea aproape magic pentru vizitatorii epocii industriale.

Procesul tehnologic creat de Morrison și Wharton se baza pe forța centrifugă și pe controlul precis al căldurii. Zahărul este turnat într-un cap rotativ central care conține un element de încălzire. Pe măsură ce zahărul se topește și devine lichid, rotația rapidă îl forțează să treacă prin niște orificii extrem de fine. La contactul cu aerul mai rece de afară, zahărul lichid se solidifică instantaneu, transformându-se în fire subțiri, cu un diametru similar cu cel al mătasei.

Un aspect surprinzător din punct de vedere nutrițional este că, deși pare o cantitate mare, o porție obișnuită de vată de zahăr conține mai puțin zahăr decât o doză standard de băutură răcoritoare acidulată. Structura sa este compusă în proporție de aproximativ 99% din aer. Volumul generos este creat prin rețeaua complexă de fire dezordonate, care captează aerul între ele, oferind acea senzație de „topire” imediată pe limbă în momentul consumului.

Din punct de vedere chimic, vata de zahăr reprezintă zahăr aflat în stare amorfă, neizolat într-o structură cristalină regulată. În stare naturală, zahărul este granulat și organizat în cristale. Prin procesul de încălzire rapidă și răcire forțată, moleculele de zaharoză nu au timp să se realinieze într-o rețea cristalină, rămânând sub forma unei structuri sticloase, dezordonate, care este extrem de sensibilă la umiditatea din atmosferă.

Denumirea actuală de „Cotton Candy” (Vată de Bumbac) a apărut abia în anii 1920, fiind popularizată de un alt dentist, Josef Lascaux. Acesta a încercat să îmbunătățească mașina originală a lui Morrison, dar nu a reușit să obțină același succes comercial. Totuși, numele propus de el s-a impus în Statele Unite, în timp ce în Australia și alte părți ale lumii, termenul original de „Fairy Floss” a rămas în uz până în prezent.

Evoluția mașinilor de vată de zahăr a continuat pe tot parcursul secolului al XX-lea, rezolvând problema vibrațiilor excesive și a zgomotului. Primele modele erau destul de fragile și se defectau des din cauza vitezei mari de rotație necesare. Astăzi, motoarele moderne permit o rotație constantă și o temperatură stabilă, ceea ce permite adăugarea de arome complexe și coloranți alimentari care nu se ard în timpul procesului de topire.

Interesant este că vata de zahăr a găsit utilizări și în afara industriei alimentare, inspirând cercetări în domeniul ingineriei medicale. Oamenii de știință au folosit tehnici similare cu cele de „tors” zahărul pentru a crea rețele de micro-canale din polimeri. Aceste structuri pot servi drept schele pentru creșterea țesuturilor artificiale sau a capilarelor sanguine, demonstrând că invenția unui dentist poate avea ramificații tehnologice nebănuite.

În ciuda faptului că este compusă aproape integral din zahăr, vata de zahăr nu conține grăsimi, sodiu sau conservanți, dacă este preparată în mod tradițional. Totuși, medicii stomatologi avertizează că natura sa lipicioasă o face deosebit de periculoasă pentru smalțul dinților. Firele fine se dizolvă rapid și pătrund în zonele greu accesibile, unde bacteriile pot transforma zahărul în acizi care degradează structura dentară.

În concluzie, povestea vatei de zahăr este una a colaborării neașteptate dintre știința medicală și arta cofetăriei. William Morrison a lăsat în urmă o moștenire dulce care continuă să fie simbolul bâlciurilor și al parcurilor de distracții din întreaga lume. Deși a fost creată de un om dedicat igienei orale, vata de zahăr rămâne un deliciu clasic, amintindu-ne că micile plăceri pot apărea din cele mai ironice contexte istorice.