£££

 

Antoni Gaudí este cel mai celebru arhitect din istoria Spaniei, iar capodopera sa neterminată, Sagrada Família, este unul dintre cele mai vizitate monumente din lume. Cu toate acestea, sfârșitul vieții sale a fost marcat de o ironie tragică și de o simplitate extremă care, din nefericire, a contribuit la moartea sa prematură.

Spre finalul vieții, la vârsta de 73 de ani, Gaudí se dedicase total religiei și muncii sale, renunțând la orice formă de vanitate. Nu mai acorda nicio atenție aspectului fizic, purta costume vechi și ponosite, prinse uneori cu ace de siguranță și încălțări uzate.

Pentru cine nu îl cunoștea, marele arhitect arăta exact ca un om al străzii.

În după-amiaza zilei de 7 iunie 1926, Gaudí a plecat de pe șantier pentru a merge la biserica Sant Felip Neri, unde se ruga zilnic. Traversând intersecția Gran Via de les Corts Catalanes, a fost lovit violent de un tramvai care circula pe linia 30. Impactul a fost puternic, arhitectul suferind răni grave la cap și coaste și pierzându-și cunoștința.

Tragedia reală s-a petrecut în minutele următoare. Trecătorii au văzut un bătrân îmbrăcat sărăcăcios, fără documente de identitate la el, zăcând pe caldarâm. Au presupus că este un cerșetor obișnuit sau un vagabond beat. Mai mulți taximetriști au refuzat să oprească pentru a-l duce la spital, temându-se că bătrânul nu are bani să plătească cursa sau că le va murdări tapițeria mașinii cu sânge.

După o perioadă critică de întârziere, a fost preluat de Garda Civilă și transportat la Spitalul Santa Creu, un așezământ medical destinat celor săraci și indigenți. Acolo a fost aruncat pe un pat într-un salon comun, primind îngrijiri minime, deoarece nimeni nu știa cine este.

Abia a doua zi, capelanul de la Sagrada Família, Mosén Gil Parés, îngrijorat că arhitectul nu a apărut la muncă, a început să îl caute prin spitale și morgi. L-a găsit pe Gaudí la spitalul săracilor, în agonie. Când prietenii și oficialii au vrut să-l mute imediat într-o clinică privată de lux, Gaudí, trezindu-se pentru scurt timp, a refuzat categoric. El a spus simplu: „Locul meu este aici, printre săraci”.

A murit două zile mai târziu, pe 10 iunie 1926. Înmormântarea sa a fost un eveniment național, sute de mii de oameni ieșind pe străzile Barcelonei pentru a-l conduce pe ultimul drum pe omul pe care, cu câteva zile înainte, l-au ignorat crezând că este un cerșetor.