$$$

 MEMORIE CULTURALĂ - CEZAR PETRESCU

Cezar Petrescu se naște la 1 decembrie 1892, în comuna Cotnari, județul Iași,# romancier, nuvelist, traducător și gazetar român (d. 9 martie 1961) ca fiu al inginerului agronom Dimitrie Petrescu și al soției sale, Olga.

Urmează liceul la Roman și apoi la Iași, unde îl are profesor pe Calistrat Hogaș și unde susține bacalaureatul în 1911. Obține licența în drept în 1915. Debutase deja în 1907, în revista Sămănătorul, cu nuvela “Scrisori”. 

În 1918 se mută la București și intră în gazetărie. În 1921 înființează împreună cu Lucian Blaga, Adrian Maniu și Gib Mihăescu revista “Gândirea”. Este, de asemenea, fondator al ziarelor “Cuvântul” (1924) și “Curentul” (1928) și director al ziarului “România” (1938) și al revistei “România literară” (1938), fiind unul dintre cei mai importanți gazetari ai secolului trecut. 

Se afirmă ca romancier cu romanul “Întunecare” (1927; 1928) căruia îi urmează “Calea Victoriei “(1930), “Miss România” (1932; 1933), “Duminica orbului” (1934). 

Deși opera sa cuprinde aproximativ 70 de volume – romane, nuvele, piese de teatru, proză fantastică, studii, note de călătorie și memorialistică –, Cezar Petrescu rămâne cunoscut și iubit mai ales pentru cartea sa pentru copii “Fram, ursul polar”. Numele protagonistului este inspirat de nava Fram a faimosului explorator norvegian Fridtjof Nansen. 

Obține Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru piesa “Nepoții gornistului “- în colaborare cu Mihail Novicov. 

În 1955 este ales membru titular al Academiei Române.

Cezar Petrescu a fost căsătorit de cinci ori. Prima sa soție, Marcela, a murit la doar 25 de ani, iar unicul lor băiat, Aurel Teodor, care era student la Arhitectură, s-a sinucis la vârsta de 22 de ani. A fost cea mai mare dramă a vieții sale în anul 1940 când unicul său fiu, Aurel Teodor Petrescu îşi împuşcă iubita, apoi se sinucide. 

Cezar Petrescu se stinge din viață la 9 martie 1961, la București.

Citate Cezar Petrescu:

“Toți oamenii urmăresc încă din copilărie, din adolescență, un vis. Dar nu e cel care trebuia. Un vis după chipul și asemănarea lumii lor. Când nu se împlinește, încă tot e bine! Aspiri la îndeplinirea lui, speri, uneori lupți - și aceasta îți întreține amăgirea. Dar vai și amar când visul acela, după chipul și asemănarea lumii tale, după chipul și asemănarea egoismului, vai și amar când se realizează! Ce rămâne din el? Ce rămâne din toate? Ca un fluture pe care l-ai prins lacom în palmă și i-ai strivit aripile cu care zbura în azur. Rămâne un slut viermișor, zbătându-se în agonie."

“Îmi vorbeşti de fericirea generală? Dar, tinere, fericirea n-o putem da nimănui cu de-a sila! Dacă n-o vrea, nu-i trebuie!"

“Viața poate fi trăită oriunde, decorul nu are nicio importanță, esențială este intensitatea.”

" - Și-ți pare bine că ai ajuns în țara românească? Printre românii tăi?

- Apăi, stăpâne, noi nu suntem români!...Suntem moldoveni...

- Cum adică, nu ți-ar părea bine să rămâi între noi, cu românii noștri?

- Aiasta, stăpâne, încă nu s-a puté!...Rosia-i o împărăție mari și plină de tăti belșugurili!...Ci să ni-aprochiem noi di-o țarî mai nicușoară, cât o gubernie a Măriei Sale țarului nostru cel mari și bun?

- Bine, măi frate, dar avem o limbă, ne închinăm la același Dumnezeu.

- A fi! Nu li știm noi aieste tăti...Da moscalu-i mult și tari. Noi cu iel ni țânim..."