$$$

 MEMORIE CULTURALA - ALEXANDRU ANDRITOIU

Născut la data de 8 octombrie 1929, în satul bihorean Vașcău, poetul și traducătorul Alexandru Andritoiu, după absolvirea liceului “Samuil Micu” din Beiuș (1948), urmează cursurile Facultății de Filologie din Cluj, iar din 1951 pe cele ale Școlii de literatură “Mihai Eminescu”, incubatorul propagandei culturale comuniste. 

Debutează cu versuri, în anul 1949, în pagina culturală a ziarului clujean “Lupta Ardealului”, apoi, se apropie, ca toată generația debutanților locali din preajma anului 1950, de revistă nou-înființată, “Almanahul literar”, condusă de Miron Radu Paraschivescu.  

După plecarea la București și absolvirea primei promoții a Școlii Literare “Mihai Eminescu”, urmează un deceniu de peregrinări prin diverse redacții culturale, printre care și a revistei “Cravata roșie”, iar din 1965, de la reînființarea revistei orădene “Familia”, și până în 1989, va fi redactorul-șef al publicației.

Fără a fi un poet rudimentar, versurile sale s-au conformat epocii, alternând între cerințele ideologice și un lirism artificial, declamativ, tipar păstrat, din păcate, și în literatura pentru copii.  

Bun cunoscător de poezie, Alexandru Andrițoiu a alcătuit antologii și a tradus din lirica rusă, maghiară, greacă, vietnameză.

A decedat la 1 octombrie 1996, la București.

DE DRAGOSTE

de Alex.Andritoiu

O, mai cu seama seara te iubesc,

când lucrurile par nedeslusite,

când portile se-nchid c-un ritm firesc

si iederea începe sa palpite,

când arborii-s mai tainici si mai mari

si când se-aud fântânele mai bine,

îmbucura-ma! Fie sa apari,

chiar de vei trece-n ora fara mine.

Arata-mi-te iarasi respirând

ca apele de luna îmbiate.

Un strop de mari în ochi mi s-a rasfrânt,

caci mari si lacrimi sunt, la fel, sarate.

Adu-ti aminte de un biet dactil,

de un fragment fragil de poezie

pe care ti l-am strecurat, subtil,

pe un patrat lunatic de hârtie.

E seara dulce ca un elixir

si arborii par turnuri lungi de pace,

iar cerul, ca hladima de emir,

mai straluceste, vrând sa ne împace.

O, mai cu seama seara te iubesc,

femeie, ce-ai ramas, în ani, departe.

Citesc si ma citesti, si te citesc,

si-mi stai ca semnul de matase-n carte.