$$$

 ISTORIA ABSINTULUI

Interzis timp de aproape 100 de ani, despre care se credea că induce nebunia celor care îl beau, absintul revine în forță. Inventată de un medic francez, băutura cu conținut ridicat de alcool are o istorie bogată.

Ce este absintul și de unde provine?

Un anume Dr. Ordinaire (nu puteai inventa asta), fugind de ghilotinele Revoluției Franceze, s-a stabilit peste graniță, în Couvet, Elveția. A adaptat un remediu popular local pe bază de plante pentru a vindeca pacienții și, pe patul de moarte, a transmis rețeta secretă. Cinci ani mai târziu, îl găsim pe Henri-Louis Pernod, părintele mărcii care există încă și astăzi, deschizând o distilerie în Couvet, apoi, în 1805, pentru a scăpa de accize, una mai mare peste graniță, în Pontarlier, Franța. Poțiunea de pelin a doctorului, numită acum Absinthe, se dovedea a fi de mare succes și în curând Pernod producea 25.000 de litri pe an. Nu după mult timp, existau 22 de distilerii care utilizau planta recoltată local - Artemisia absinthium - care, odată cu adăugarea de anason spaniol importat, conferă băuturii nuanța verde-smarald.

Soldaților francezi care luptau în Algeria li se administrase medicamentul ca tratament anti-malarie și au adus acasă gustul alcoolului de 73°. Producția de masă a redus prețurile, iar o recoltă dezastruoasă de vin a propulsat absintul în fruntea clasamentelor franceze cu băuturi.

De ce este absintul numit „Zâna Verde”?

Intrați în lumea Zânei Verte... Zâna Verde. Numită după opalescența smaraldului învolburat declanșată de adăugarea de apă rece în lichidul pur, atât clasa muncitoare, cât și burghezia bogată consumau 36 de milioane de litri pe an.

O plimbare prin Montmartre la ora 17:00, în anii 1860, ar fi dezvăluit mese cu bărbați și femei, adesea singuri, contemplând paharele lor de băutură spirtoasă. Aceasta era l'Heure Verte – Ora Verde, originea „Happy Hour”-ului nostru. Chelnerii tolerau un singur absint. Băutorii rezolvau această problemă mutându-se la altul, și la altul și la altul...

O privire mai atentă, poate, la mesele din cafenea și îi zărim pe poetul Rimbaud și pe iubitul său, poetul Verlaine, ambii pasionați de absint. Viața sa artistică s-a încheiat la fel de brusc ca și relația sa cu Verlaine, care, într-un acces de nebunie beată, l-a împușcat pe tânărul Rimbaud.

Aici l-am putea întâlni pe Guy de Maupassant, autorul povestirii „O noapte ciudată la Paris”, care povestește despre un provincial aflat la o petrecere a unui artist care bea atât de mult absint încât încearcă să valseze cu un scaun, cade la pământ cuprins de stupoare și se trezește gol într-un pat ciudat.

Absintul chiar provoacă halucinații?

Picasso, Toulouse-Lautrec, Oscar Wilde, Hemingway, Degas, Gauguin… niciunul nu era străin de Fée Verte și de puterile ei ispititoare. Simbolistul Alfred Jarry își mergea bicicleta cu fața vopsită în verde, celebrând bucuriile absintului. Van Gogh îl bea în exces.

Efectele Zânei Verzi se resimțeau în societate, la fel cum se simte canabisul astăzi. Bogat în alcool, ieftin, seducător, despre care se spunea că era halucinogen, era acuzat de epilepsie, tuberculoză, criminalitate și nebunie. În 1905, în Elveția, un bărbat și-a ucis familia, pentru că, se spunea, cumpărase absint. Moralitatea publică a fost indignată, au urmat interdicții: Belgia, Brazilia, Olanda și Elveția la începutul anilor 1900, SUA în 1912 și Franța, epicentrul incontestabil al culturii absintului, în 1915.

S-a dovedit că ucigașul băuse de când se trezise în dimineața în care comisese faptele sale nelegiuite, și cu o zi înainte și cu una înainte de asta – se presupune că nu a dormit. Ani mai târziu, s-a convenit că orice băutură tare ar avea același efect.

Au urmat două războaie mondiale, Zâna Verde era moartă și uitată. Sau era ea?