$$$

 

🧠 Creierul pisicii seamănă în proporție de 90% cu cel al omului — chiar mai mult decât cel al câinelui.

🧠 Creierul pisicii – o surprinzătoare oglindă a omului

Puțini oameni știu că structura creierului unei pisici seamănă în proporție de aproape 90% cu cea a omului. Asta nu înseamnă că pisica gândește ca noi, dar arată cât de complexă este această ființă aparent „simplă”. Atât omul, cât și pisica au emisfere cerebrale dezvoltate, o structură corticală complexă și o organizare neuronală similară. Cu alte cuvinte, modul în care pisicile procesează informațiile este mult mai apropiat de al nostru decât s-ar crede.

😺 În creierul pisicii există aproximativ 300 de milioane de neuroni în cortexul cerebral — regiunea responsabilă cu gândirea, memoria și luarea deciziilor. Spre comparație, câinele are aproximativ 160 de milioane. Asta explică de ce pisicile par mai independente, mai selective și uneori „mai calculate” în comportament. Ele analizează situațiile diferit, reacționând nu doar instinctiv, ci și în funcție de experiențele anterioare.

🧬 Structura cortexului pisicii include zone responsabile de percepție, planificare și reacție la stimuli — exact ca la oameni. De exemplu, pisicile pot învăța tipare de comportament, pot recunoaște fețe și își pot aminti trasee sau rutine zilnice. Ele nu urmează orbește comenzile, ci aleg dacă să le execute, în funcție de interes. Acest tip de gândire selectivă e o dovadă de procesare cognitivă complexă, nu de „încăpățânare”.

🧩 Un alt aspect fascinant este felul în care pisicile își folosesc memoria pe termen lung. Studiile arată că își pot aminti persoane, locuri și mirosuri pentru ani întregi. O pisică abandonată care a fost adoptată din nou după mult timp își poate recunoaște stăpânul fără ezitare. Acest tip de memorie emoțională seamănă foarte mult cu cea umană, bazată pe legături afective și experiențe repetate.

💡 Creierul pisicii reacționează la emoții într-un mod asemănător cu al omului. Zonele cerebrale responsabile de bucurie, frică, atașament sau anxietate sunt similare. De aceea, o pisică poate fi stresată de schimbări, de zgomote puternice sau de absența unei persoane dragi. Ea nu vorbește, dar corpul și privirea ei transmit clar ce simte. În multe privințe, emoțiile unei pisici sunt o reflecție a mediului în care trăiește.

🔬 În cercetările neurologice, pisicile sunt adesea studiate pentru a înțelege mai bine funcțiile senzoriale. Vederea lor nocturnă, echilibrul perfect și reacțiile ultrarapide sunt rezultatul unei coordonări precise între cortex, cerebel și sistemul vestibular. Modul în care procesează mișcarea și lumina e atât de fin reglat, încât inspiră inclusiv studii pentru roboți și sisteme de recunoaștere vizuală.

🐾 Pisicile au și o inteligență socială subtilă, deși mulți le consideră solitare. Ele observă expresiile faciale, tonul vocii și chiar ritmul pașilor stăpânului. Se atașează de oameni, nu doar de locuri, iar creierul lor eliberează oxitocină — hormonul iubirii — la fel ca al nostru, în momentele de afecțiune. Acest lucru arată că legătura om–pisică este una biologic reală, nu doar emoțională.

❤️ Așadar, când o pisică te privește liniștit de pe canapea, nu te judecă, dar nici nu e indiferentă. În acel creier mic de doar 30 de grame se ascunde o lume complexă — una care gândește, simte și învață. Asemănarea de 90% dintre creierul pisicii și cel al omului e dovada clară că între noi nu e doar o relație de stăpân și animal, ci o formă de înțelegere tăcută între două ființe inteligente care împart aceeași natură.