$$$

 MEMORIE CULTURALĂ - 

OVID S. CROHMĂLNICEANU

OVID S. CROHMĂLNICEANU, pseudonimul lui Moise Cahn (16 august 1921, Galaţi - 27 aprilie 2000, Berlin), este unul dintre criticii cei mai cunoscuţi de după cel de-al Doilea Război Mondial, în România. 

Deşi a făcut studii de Politehnică, n-a profesat niciodată ca inginer, preferând o carieră didactică la Facultatea de Limba şi Literatura Română din Bucureşti şi una de literat, ambele beneficiind de pe urma gândirii sale logice şi riguroase. 

A debutat publicistic în anul 1944 în ziarul “Ecoul”, cu un medalion provocator despre poetul american Vachel Lindsay (prieten cu Carl Sandburg şi Edgar Lee Masters), şi editorial, în 1953, cu un volum de Cronici şi articole care plăteau tribut greu realismului socialist, la fel ca toate cărţile sale din “obsedantul deceniu". 

După ce i-a impus în literatură pe Nina Cassian, Marin Preda şi Petru Dumitriu, în anii ‚50, a avut o perioadă în care n-a mai avut voie să semneze, din cauza contradicţiilor cu ideologia noului regim. A fost mai apoi reabilitat, i-a readus în prim-plan pe marginalizaţii Arghezi şi Blaga, dar a continuat să facă diverse compromisuri impuse de politica oficială, pentru care încă îi sunt contestate meritele literare.

În perioada 1947-1951 a fost editor al revistei “Contemporanul”, iar apoi a lucrat la „Viaţa Românească” şi Gazeta literară”, până în 1966, când a devenit profesor la Facultatea de Litere din Bucureşti, unde a predat până la pensionare, în 1991. În acelaşi timp, a condus cenaclul “Junimea” şi a lansat o serie de tineri prozatori postmodernişti.

Deşi în anii '60 sprijină publicarea lui Vasile Voiculescu şi scrie despre Lucian Blaga şi Arghezi, schimbarea categorică de ton se produce abia în 1971, odată cu Literatura română şi expresionismul. S-a impus cu Literatura română între cele două războaie mondiale (1966-1975), amplă şi detaliată panoramă a poeziei, prozei, dramaturgiei, criticii şi publicisticii interbelice. 

Volumele de articole dovedesc un spirit critic cu rădăcini bine înfipte în cultura europeană. 

În 1984, “Cinci prozatori în cinci feluri de lectură” oferă câte o grilă teoretică adecvată pentru descifrarea a cinci scriitori interbelici de vârf. Două volume de proză SF îl dezvăluie pe prozatorul ingenios. 

Numele criticului rămâne legat şi de cenaclul de proză “Junimea”, pe care l-a condus timp de 20 de ani, din 1971 - creând o adevărată şcoală de literatură şi critică literară - la ale cărui şedinţe participau nume cunoscute ale generaţiei '80. “Amintiri deghizate” este o carte scrisă în ultimii ani petrecuţi în Bucureşti şi apărută, într-o primă ediţie, puţin răspândită, când autorul se afla deja la Berlin, unde s-a autoexilat în anul 1993, unde a predat la Facultatea de Limbi Romanice a Universităţii din Munchen şi a continuat să scrie, în limba română, despre literatura română.

Pe 27 aprilie 2000, a încetat din viaţă din cauza unui cancer, într-un spital din Berlin, în acelaşi timp cu soţia sa, Ruth, internată într-un alt spital.