📜 Scrisoare de la stomacul tău
Hrănește-mă de trei ori pe zi și respectă orele, pentru că eu sunt reglat ca un ceasornic și-mi place să primesc ce vreau la timpul potrivit. Dimineața, la prânz și seara. Și, să ne înțelegem, dimineața nu e ora 9, ci ora 8 – pentru cei care nu înțeleg de ce răsare soarele așa devreme.
Păstrează un interval de cinci-șase ore între mese, ca să-mi dai timp să mă reglez și să diger ce mi-ai dat, indiferent ce sau cât a fost.
Dă-mi cel puțin doi litri de lichide pe zi. Fii rezonabil și înțelege că ciorba, cafeaua și sosurile nu se pun. Dacă nu-ți place apa – pe care totuși ți-o recomand – măcar nu mă otrăvi cu băuturi carbogazoase și alege sucuri naturale.
Lasă-mă cu mâncatul seara. Am spus trei mese pe zi, așa că, dacă faci un calcul simplu, vei vedea că ora maximă pentru cină este 19. Scutește-mă de orele târzii și obosite.
Uită de ronțăielile dintre mese. Cele mai periculoase ore pentru organism sunt 10 și 15 – fix între mese – așa că nu te amăgi că un covrig sau un croissant nu contează. Contează, și încă mult. Ți-am cerut cinci ore între mese; lasă-mă să-mi fac treaba și să diger tot ce mi-ai dat la prânz.
Dacă nu poți să respecți orele și regulile, atunci fă măcar bine și odihnește-te puțin. Am și eu limitările mele și nu mă pot menține în formă dacă nu am de unde să-mi trag energia.
Cafeaua nu e bună pentru nimeni, alcoolul nici atât. Dacă tot vrei să mă provoci cu ele, consumă-le rar și cu măsură.
Hrănește celula, nu doar stomacul. Mănâncă pentru a-mi oferi nutrienții de care ai nevoie ca să fii în formă toată ziua. Nu te privez de gusturi bune, dar amintește-ți că hrănitor nu înseamnă neapărat complicat.
Nu mă deranjează dulciurile, pâinea, sosurile sau prăjelile. Dar dacă vrei să le diger, îmi va lua de două-trei ori mai mult timp decât pentru un fruct sau o salată. Și cât timp eu mă chinui cu cartofii prăjiți sau shaorma, tu nu vei avea energie, pentru că toată atenția mea va fi concentrată să scap de balast.
Noaptea și eu dorm. Dacă crezi că îmi face plăcere să mă ocup de cina festivă de la ora 22, te înșeli. Prefer să fac ordine prin corp și să te pregătesc pentru a doua zi. Dacă mă pui la treabă atunci, împrăștii caloriile pe unde apuc și nu mai am nici un chef să fiu ordonat.
Uite-așa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu