$$$

 Freddie Mercury putea umple stadioane, cânta „We Are the Champions” pentru întreaga lume și purta o coroană — dar acasă devenea omul al cărui motan dormea liniștit pe pernă.

Dragostea lui Mercury pentru pisici nu era un simplu capriciu tandru — era o afecțiune profundă, aproape mistică. Le iubea atât de mult, încât le vorbea la telefon când se afla în turnee. Da, literalmente: suna acasă și cerea să i se pună la telefon companionii feline, doar pentru a „vorbi” cu ei.

Cum a început totul

Totul a început la sfârșitul anilor ’70, când iubita sa de atunci și cea mai apropiată prietenă, Mary Austin, i-a dăruit de Crăciun doi pisoi — Tom și Jerry. Iar Freddie „a fost pierdut” pentru totdeauna. Treptat, familia sa felină a crescut până la nouă (!) membri: Delilah, Oscar, Hollywood, Tiffany, Goliath, Lily, Miko, Romeo și, desigur, Jerry.

Îi răsfăța ca pe niște copii: fiecare avea propria cameră, un meniu festiv de Crăciun și cadouri personalizate. Într-un interviu, asistentul său personal, Peter Freestone, povestea:

„Când Freddie își cumpăra cinci cămăși noi, neapărat cumpăra și cinci gulere sau jucării pentru pisicile sale.”

Delilah — marea favorită

Un loc aparte în inima lui l-a ocupat o pisică tricoloră pe nume Delilah. Atât de mult a iubit-o, încât i-a dedicat o piesă — „Delilah”, inclusă pe ultimul album Queen lansat în timpul vieții sale, Innuendo (1991).

Versurile sunt pline de detalii duioase și ironice:

„Mă faci să zâmbesc când sunt pe cale să plâng… Mă săruți în somn… Îmi muști picioarele — dar tot te iubesc.”

În studio, colegii din Queen au cârcotit, considerând că „un cântec despre o pisică e prea de tot”, dar Freddie a insistat. Mai mult, solo-ul de chitară din piesă a fost interpretat de Brian May cu un efect special care imita un mieunat — în onoarea Delilăi.

Pisicile și moartea

În ultimele luni ale vieții, când Mercury era grav bolnav, alături de el se aflau mereu Mary Austin și pisicile. Le cerea tuturor să lase ușile deschise, ca animalele să poată intra și ieși după bunul plac. Îi păsa ca ele să nu se simtă „închise”.

Mary avea să povestească mai târziu cum Delilah i se cuibărea sub pătură, iar el torcea înapoi, cu o voce deja stinsă. Ea a fost alinarea lui din urmă.

Un fapt puțin cunoscut:

– În testament, Freddie a lăsat o parte din avere nu doar pentru Mary, ci și fonduri pentru îngrijirea pisicilor, asigurându-se că acestea vor trăi înconjurate de grijă până la sfârșitul vieții.

– Artistul care s-a ocupat de decorarea casei sale din Garden Lodge, Londra, a primit instrucțiuni precise: fiecare cameră să aibă uși speciale pentru pisici și tapet „care să le fie pe plac”.

„N-am atât de mulți prieteni adevărați cât mi-aș dori, — spunea Freddie — dar am pisici. Și e suficient.”

Dacă nu ar fi existat microfonul și scena, poate că ar fi devenit un excentric iubitor de pisici în halat, scriindu-și memoriile cu lăbuțe pe post de coautori. Dar a devenit o legendă. Iar odată cu el, au intrat în legendă și Delilah, Jerry și cei care nu-l așteptau pe stadion, ci la fereastră.