$$$

 ANUL NOU LA CURȚILE VOIEVOZILOR VALAHI ȘI MOLDOVENI

Un calator in secolul al XVIII-lea ne povesteste o istorie extrem de actuala, legata de modul in care sarbatoreau romanii zilele de mare sarbatoare:

“Românii ţineau sărbătorile prin abţinere de la muncă, dar petreceau toată ziua cu băutură, cu mese şi cu joc şi deşi sunt împovăraţi de dările cele mai mari, totuşi ei întâmpină zilele de sărbătoare cu cea mai mare bucurie, încât s-ar părea că nu simt deloc starea lor nenorocită”.

Vazand cosurile pline si drumurile spre munte si mai pline, nu putem sa nu ne gandim le vorbele cronicarului.

La curţile domneşti, Anul Nou se sărbătorea printr-un ospăţ mare, cu muzică şi dans. De asemenea, boierii erau colindaţi de servitorii curţii şi primeau urări de “Sărbători fericite!”. Apropo, am citit un nene preot care spunea ca “Sărbători fericite!” este un pleonasm Bate câmpii, pentru ca la noi ca si la altii se sarbatoresc si lucrurile mai putin fericite!

Scria Dimitrie Cantemir în “Descrierea Moldovei”:

“Răsunetul tobelor şi al trâmbiţelor, dă semn pentru aducerea bucatelor, pe care mitropolitul le blagosloveşte. Primul la masă se aşază domnul şi după el boierii cei mari, fiecare după “orânduială”, sfetnicii lângă domn, ceilalţi mai încolo. Când domnul începe să mănânce, se slobozesc tunurile, iar muzica turcească şi cea creştinească pornesc să cânte. Apoi se aduce vinul, care este gustat mai întâi de marele paharnic, aşa după cum bucatele erau gustate de marele stolnic. Toţi mesenii se ridică şi se închină domnului, iar când domnul duce paharul la gură, se slobozesc din nou toate tunurile împrejur, cu bubuitul cărora se amesteca muzica”

Sursa cea mai potrivita si cea mai bogata este o lucrare extrem de interesanta numita Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia (tradusă în limba română sub titlul de „Revoluțiile Valahiei”), dedicată Papei Clement al XI-lea, scrisă în limba italiană și tipărită la Veneția în 1718. Autorul acestui text interesant este un italian numit Anton-Maria Del Chiaro, italian care a fost secretarul lui Constantin Brâncoveanu, Domnul Țării Românești. Deci cam asa scria respectivul italian despre “Riturile valahilor” (vezi Partea Întâia – capitolul III a lucrarii – linkul este la sfarsitul articolului):

Trebuie pomenit şi despre darurile ce revarsă Principele cu ocazia Paştelui [si Anului Nou la praznicul Sft. Vasile]. Boierul capătă o blană de sobol, patru jumătate coţi de postav şi 10 coţi de atlas. Străinii însărcinaţi cu instrucţia fiilor Domnitorului, sau secretarii acestuia, în loc de blană capătă postav, atlas şi o sumă de bani: 25, 30, 40, până la 60 galbeni, şi aceşti bani obicinuia Principele Ştefan Cantacuzino a-i dărui cu 10 sau 12 zile înainte de Paşti, pentru ca profitorii să-şi îngrijască din timp de cele necesare. Principesa dăruia instructorului copiilor săi o cămaşă lungă până la pământ, după moda turcească, cusută cu flori de matasă albă, o pereche de indispensabili cu brâu colorat, şi o basma de asemeni cu flori de matasă. Principesa Maria Brâncoveanu, soţia fostului Domnitor Constantin Brâncoveanu decapitat acum trei ani la Constantinopol, obicinuia să înfăşure în batistă un număr de galbeni ungureşti de aur.[…]

[…] Afară de darurile aproape zilnice, străinii capătă de Paşti de la boieri, un miel sau un ied viu, la toamnă un vas cu vin, şi de Crăciun un porc viu, găini şi vânat, aşa că. străinul îşi strânge uşor un mic depozit, din care să. trăiască fără mare cheltuială.[…]

[…] După slujba religioasă, la ora mesei, trâmbiţaşii dau semnalul, şi se aduc în sala cea mare mâncărurile, Boierii de primul rang, împreună cu Domnitorul, sunt serviţi într-o odaie vecină cu vutcă şi dulceaţă, după care îşi spală, în ordine, mânile, îşi desbracă hainele care rămân prinse la gît numai în copcă, cu mânicile atârnate la spate, după care, prânzul este anunţat. În frunte cu Principele se îndreaptă toţi spre sala de mâncare, îşi ocupă locurile, după demnitatea fiecăruia, afară de cei ce stau în picioare la spatele Principelui pentru a-l servi. De se întâmplă un Patriarh la masă. (cum a fost cazul pe timpul meu, cu cel din Erusalim. sau Alexandria), acesta ocupă capul mesei, la dreapta Principelui. În lipsa Patriarhului, Mitropolitului Valahiei ocupă un fotoliu cu spătar, lângă Domnitor, în capul, mesei. Urmează apoi marii dregători, după rang, unul. în faţa altuia, în ordinea următoare:Banul, care e prima demnitate după Domnitor şi. guvernează aproape jumătate din ţară, făcînd şi judecăţile; Vornicul, adică primul judecător; Logofătul, primul ministru. Spătarul, comandant al cavaleriei;

La banchete Spătarul stă în picioare, ţinînd sabia şi cuca domnească. În atare ocaziune el, ca şi ceilalţi boieri cari servesc în astfel de zile, poartă caftane. Demnitatea spătăriei se oferă fratelui domnitorului sau, în lipsa acestuia, celei mai apropiate rude. [Dupe el vin] Vistiernicul, Ministrul de finanţe; Clucerul, comisarul proviziilor; Postelnicul, Mareşalul Curţii. Stă şi el în picioare, gata a da ordine în Curte; Paharnicul, care toarnă vin domnitorului [ si il gusta] ; Stolnicul, care serveşte bucate domnitorulu; Comisul, supraveghetorul grajdurilor domneşti; Slugerul, însărcinat cu aprovizionarea armatei şi a Curţii cu carne; Medelnicerul, serveşte principelui ligheanul pentru spălat minele; Serdarul, comandant de cavalerie; Pitarul, care are grija rădvanelor Curţii; Camaraşul de ocne, inspector general peste minele de sare; Aga, general de infanterie, stă-n picioare gata a da ordine miliţiei şi Armaşul, comandantul dorobanţilor şi a zbirilor.

Boierii însărcinaţi a servi pe domnitor, după un ceas de serviciu la masă care durează 5-6 ore, se retrag în altă odaie, unde la rândul lor sunt serviţi cu aceleaşi onoruri şi cu aceleaşi bucate, şi se reîntorc la masa domnitorului, când încep toasturile însoţite mereu de sloboziri de tunuri.

În apartamentul doamnei are loc aceiaş masă, cu aceiaşi orânduială, cu jupănesele care ocupă locurile, sau servesc ca şi respectivii lor bărbaţi, îndată ce domnitorul îşi ocupă locul la masă, orchestra compusă din trâmbiţe şi tobe, cântă în curte, până ce principele rădică primul toast, ascultat în picioare de toţi; afară de mitropolit, care de obicei închină înaintea domnitorului, în sănătatea, acestuia. Principele bea în sănătatea fiecărui boier în parte, şi toasturile continuă trei ore în şir. Paharnicul toarnă din nou câte un pahar domnitorului şi mitropolitului, care rosteşte următoarea rugăciune, ascultată în picioare:

În onoarea şi slava lui Dumnezeu, care prin mila sa am ajuns sănătoşi această sfântă zi, ne rugam să; ajungem la anul, aceiaşi zi sfântâ, cu sănătate şi pace; se slobod cele 12 tunuri întovărăşite de salve de puşti, care în timpul lui Constantin Brâncoveann, erau în număr de 2000 şi mai bine. După salve, se pornesc muzicele, adică trâmbiţile, tobele, ţimbalele, flautele etc. iar înăuntru cântă muzica bisericească. Se dă poruncă şi celei ţigăneşti cu vioară şi cobză, şi se cântă şi din gură, după dorinţa principelui. Al doilea toast e pentru Împărat, (termin echivoc, cu care turcii înţeleg pe Sultan, iar domnitorul pe împăratul creştin) e urmat iarăşi de tunuri, salve şi muzici. Al treilea toast, e cel ridicat de patriarh pentru domnitor, apoi pentru boierii ţării etc…

Acest banchet se repetă la zile mari, cu mica deosebire că la 1 Ianuarie, de Sft. Vasile, dacă strănută un boier, i se oferă repede un pahar cu vin, iar domnitorul îi dăruieşte postav şi atlas pentru haine, iar dacă domnitorul strănută, visteria îi oferă brocard aurit pentru haină. Ca desert, se serveşte plăcintă, în care sunt băgaţi băni şi bilete cu conţinut amuzant. Fiecare boier e dator să cetească tare conţinutul foaiei sale de plăcintă şi se nimeresc cuvintele: beţie, îngâmfare, făţărnicie, râvnitor de domnie, la care domnitorul :adăoga câte un cuvânt de duh care stârnia entuziasmul comesenilor. Aceiaş masă cu aceleaşi amuzamente e în, apartamentul doamnei, cu jupânesele pomenite. Odată terminate toasturile şi salvele, armata pleacă spre căzărmi, fiecare companie cu steagul ei. Masa însă urmează tot mai aprinsă de vinurile cele mai bune, şi licherurile, care, la mesele lui Constantin Brîncoveanu erau din cele mai alese din Europa. Mâncărurile erau gustoase şi preparate după bucătăria franceză, nemţească şi italiană. Era o veche datină, ca la zile solemne sau la nuntă boierească, farfuriile să nu se ridice de pe masă, ci se puneau una peste alta, şi se formau coloane de farfurii atât de înalte, că boierii, chiar în picioare, nu vedeau pe cei de cealaltă parte a mesei. Domnul şi chiar boierii, trimiteau zilnic de la masa lor, Câte unui protejat, mai ales străinilor, câte un fel de mâncare sau câteva sticle cu vin. […]

[…] Interesant este iarăşi reprezentaţia de Sf. Ion Botezătorul, când fetele îmbrăcate bărbăteşte, iar una din ele cu o sabie în mână, umblă pe la casele oamenilor, unde joacă şi reprezintă pe Irodiada cu călăul, care taie capul Sft. Precursor, ceea ce mai curând ar trebui potrivit pe ziua de 29 August. Fata care dansează cu sabie în mână, e numită de români Drăgaica.

Mai are loc în Decembrie o altă reprezentaţie cu măşti respingătoare, tolerată şi în casele boiereşti. Acţiunea e reprezentată de 2 personaje, unul cu un plisc de barză cu care ţine tactul muzicii, ca un fel de castanete şi sărind din când în când pe spatele celuilalt, care poartă o mare barbă falşă. Primul e cloanţa, iar al doilea, cel cu barba, e unchiaşul.

De Crăciun, demnitarii aduc la Curte, în semn de omagiu, daruri, constând din covoare persiane sau potire turceşti, cu capace de argint aurit, lucrate artistic, cu flori în filigrană. Ceremonia înmânării darurilor lui Vodă, e întovărăşită de discursul logofătului, care în numele tuturor, luând ca temă un pasaj din Evanghelie referitor la sărbătoarea Crăciunului, urează Principelui şi familiei sale toate fericirile pentru binele patriei, guvernată de el cu dreptate şi părintească milă. După discurs, boierii sărută pe rând mâna Voevodului care le mulţumeşte în puţine cuvinte, asigurându-i de dorinţa sa, de a guverna patria ca părinte şi nu ca stăpân, după care ceremonia ia sfârşit.

De Crăciun, de Anul Nou şi de Bobotează, casele sunt cutreerate de servitorii Curţii, cu urări de sărbători fericite şi strângând bacşişuri; călăreţi cu harapnicele, rândaşi de grajd cu ţesalele, cei de bucătărie cu mici piuliţe şi piluge, însfârşit darabani, trâmbiţaşi, cobzari şi alţi muzicanţi, creştini şi turci,, astfel că trebue ţinută sau uşa încuiată, sau punga deschisă.

Textul adus este monumental, dar mult mai interesant este citirea intregii carti – “Revoluțiile Valahiei”, numita astfel din admiratia acestui demnitar strain pentru Voda Brâncoveanu si intr-un fel simpatia pe care o simtea fata de poporul roman.

Din “Condica lui Gheorgachi” aflam ca în timpul domnilor fanarioţi, în ajun de Sfântul Vasile cel Mare, când domnul închina şi ducea paharul la gură, trăgeau tunurile, răsuna mehterhaneaua turcească şi apoi cântau ţiganii lăutari. Seara, mehterii domneşti mergeau de cântau doamnei şi beizadelelor, apoi mitropolitului şi veliţilor boieri, iar aceştia le dădeau bacşişul cuvenit.

Tot din “Condica lui Gheorgachi” aflăm că după ce ieşea domnul cu toată curtea la biserică, la Sfânta Liturghie, se făcea ceremonie mare la spătărie şi “şezându fieşte-carele pe rânduiala sa, li să dă vutcă, confeturi şi cafea şi îndată să face şinlâc de slobozirea a toate tunurile şi începe şi mehterhaneaua în meidanul curţii din lăuntru“. Toţi boierii prezenţi mergeau de sărutau mâna domnului, după care toţi slujitorii curţii, cei ai marelui hatman şi cei ai marelui agă veneau şi, potrivit rânduielii, sărutau mâna şi poala mantiei domnului, care poruncea vistierului să le dea “obişnuitul bacşiş“.

Important de mentionat ca si la curtea boierilor se dadeau asemenea ospete la care erau invitati moşnenii sau targoveţii locurilor megiese. Fiecare dintre ei nu ajungeau cu mana goala, in acele timpuri “vanghelioanele” costau mult. Erau dintre ei care de anul nou isi reinnoiau arendele sau zilele de claca primite de la iobagii boierului, bineinteles ca aceste “aranjamente” se faceau dupa “Sfantul Ion”, dar depindeau de darurile date de “Sfantul Vasile.”

Surse:

Anton-Maria Del Chiaro, Revoluțiile Valahiei ,tiparita prima data in 1718, tradusa in limba romana cu “Introducere” de Nicolae Iorga 1929.

Dimitrie Cantemir în Descrierea Moldovei

Condica lui Gheorgachi, Iași, 1762 (ceremonialul de la Curtea Țării Moldovei)