$$$

 Cetatea Poenari – fortăreața de munte a lui Vlad Țepeș.

Așezată pe o culme abruptă a Munților Făgăraș, în apropierea Transfăgărășanului, Cetatea Poenari domină tăcut valea râului Argeș, asemenea unui vultur de piatră cu ochii în trecut. Nu este doar o ruină istorică, ci un simbol dur al rezistenței, al voinței și al spiritului de neclintit al unuia dintre cei mai cunoscuți domnitori români: Vlad Țepeș.

Construită în secolul al XIII-lea și refortificată de Vlad în a doua jumătate a secolului al XV-lea, cetatea a servit ca refugiu strategic și bastion de apărare, dar și ca loc de pedeapsă și intimidare. Se spune că aici domnitorul i-a obligat pe boierii care l-au trădat să reconstruiască zidurile, lucrând până la moarte. Un gest emblematic pentru natura sa intransigentă și pentru dorința de a înălța o cetate imposibil de cucerit.

Azi, pentru a ajunge la Poenari, trebuie să urci 1.480 de trepte tăiate în munte – un drum nu doar fizic, ci și simbolic. Cu fiecare pas, simți cum te îndepărtezi de prezent și pătrunzi într-o lume aspră, în care piatra și sângele au scris istorie.

Ruinele cetății nu sunt mari, dar poziția lor este spectaculoasă: zidurile se înalță direct din stâncă, iar de sus se deschide o panoramă amețitoare asupra văii. Aerul este rece, rarefiat, și liniștea grea – ca o prelungire a legendei.

Poenari nu este un loc turistic obișnuit. Este un loc de inițiere istorică. Nu are magazine de suveniruri sau ghizi vorbăreți. Are doar ecoul unui domnitor care a sfidat Imperiul Otoman, a scris cu sânge și a murit cu spatele drept. Aici, între ziduri ciuruite de vreme, simți că Vlad Țepeș nu a plecat niciodată cu totul.

Aceasta nu este cetatea lui Dracula. Este cetatea adevăratului Vlad – aspru, justițiar, vizionar. Un loc în care istoria nu e învățată, ci simțită. Cu genunchii tremurând, cu respirația tăiată, dar cu mintea trează.