marți, 7 aprilie 2020

#StaiAcasă și comandă mâncarea preferată pe LOKOFOOD!

De voie, de nevoie, sunt nevoită să stau acasă. Este adevărat că îmi doream un moment de respiro, de vacanță, de timp liber, dar... Parcă este totuși prea devreme. Si este ceva mai mult timp liber decât de obicei. În plus, dacă în condiții normale puteam să circul pe afară nestingherită, cel puțin prin orașul în care locuiesc, acum, chiar dacă aș vrea, nu am unde. Și nici nu mi se permite. Dar asta este, mă conformez și respect regulile, chiar dacă pe undeva este o fărâmă de disconfort, în speranța că va fi cândva mai bine, în sensul că viața va reveni la normal, deși nu va mai fi niciodată ca înainte.
Este adevărat. este lejer, pot face ce vreau, dar doar prin casă. Deocamdată nu mă plictisesc, căci îmi găsesc mereu ceva de făcut. Și am ce face, căci am cam rămas în urmă cu lectura cărților din bibliotecă. Pot asculta ceva mai multă muzică decăt până nu de mult. Pot urmări filme până la saturație, pot studia orice vreau, pot scrie... Ceea ce mă poate stingheri este faptul că nu pot face planuri pe termen prea îndelungat, așa că încerc să trăiesc clipa.
Ceea ce mi-ar lipsi acum sunt întîlnirile cu prietenii, cu cunoștințele, cu colegii de școală și de muncă. Vremea a început să se încălzească suficient de mult (doar suntem deja în plină primăvară!), așa că tare mi-aș fi dorit o întâlnire la o terasă, la o cofetărie sau, eventual la un restaurant, cu prietenii. Să stăm de vorbă la o cafea, o prăjitură, o băutură răcoritoare și să admirăm priveliștea străzii. În sensul acesta chiar mă gândisem acum câteva luni la o întâlnire cu o proaspătă cunoștință, cu care sper să leg o prietenie trainică pe viitor, o întâlnire la terasa unei cofetării din centrul civic al orașului. Din păcate, trebuie să amânăm oarecum planurile pentru mai târziu. Din fericire, sper ca atunci când ne vom întâlni să avem cu mult mai mult de povestit: planuri aduse la îndeplinire sau foarte aproape de îndeplinire, noi planuri de viitor, eventual colaborări la diverse proiecte comune.
Acum s-a zis cu ieșirea la terasă, la restaurant, la cofetărie. Pe de o parte, nu ar fi o problemă de nedepășit pentru cei obișnuiți să gătească în familie. Si nici pentru ceilalți, care se vor deprinde mai devreme sau mai târziu cu arta culinară. Problema mai mare ar fi pentru afacerile HoReCa, care trebuie să se readapteze la noua situație. Și aici îi putem ajuta indirect și noi. Și iată cum...
Firește, cu toții gătim în casă, mai mult sau mai puțin. Dar sunt momente când avem ceva mai mult de lucru. implicându-ne în tot felul de proiecte, care, odată începute, trebuie continuate în ritm ceva mai intens până la finalizarea lor. Și atunci gătitul trece pe un plan secundar sau chiar este abandonat pentru o scurtă vreme până terminăm ceea ce avem momentan de făcut. Și atunci ori ne rezumăm la a mânca ceea ce avem mometan prin casă, fie gătim ceva extrem de rapid, fie comandăm ceva la domiciliu.
Multe dintre restaurante s-au adaptat noilor condiții, livrând comenzi la domiciliu pentru persoane care preferă o mâncare caldă gătită la restaurant. Si uneori aceste feluri de mâncare gătite în bucătăriile restaurantelor sunt mai reușite ca gust decât cele gătite acasă. Motive ar fi mai multe. Unul este faptul că un bucătar profesionist are uneori mai multă experiență la gătit decât mulți dintre noi. Alt motiv este că, gătite în cantități mai mari, alimentele fierb mai bine și mai pe îndelete, ceea ce poate face ca gusturile diferitelor ingrediente puse în oală sau ceaun să se întrepătrundă mai bine. Iar dacă rulajul mărfii este mai mare și mai rapid, putem spera că preparatele sunt făcute din produse proaspete.
În comunitățile mici, de regulă restaurantele deja își au propria clientelă pentru care fac livrări la domiciliu. Acest lucru este valabil și pentru comunitățile mai mari. Dar se poate da o mână de ajutor unităților de alimentație publică pentru a putea livra mai ușor produsele. Această soluție de ajutorare pentru afacerile HoReCa este un concept numit LOKOFOOD.ro.

Ce este LOKOFOOD.ro?

 LOKOFOOD.ro este o platformă de intermediere între restaurantele partenere și clienții care doresc să comande online mâncare - inițiativă 100% românească, lansată într-un moment de cumpănă al domeniului HoReCa, pentru a sprijini deopotrivă afacerile afectate de criză și comunitatea locală căreia îi aparținem.

Ce obiective are LOKOFOOD.ro?

  • Să sprijine legătura restaurantelor cu clienții lor;
  • Să sprijine deservirea comunității din proximitatea restaurantelor;
  • Să susțină economia locală și dezvoltarea unităților HoReCa;
  • Împreună livrează mâncare delicioasă clienților fideli.

Ce oferă LOKOFOOD.ro?

  • O echipă de specialiști entuziaști în soluții software-hardware pentru HoReCa;
  • Comandă rapidă/modalitate simplă și rapidă de a comanda;
  • Preparate preferate pentru tine, familia ta și prietenii tăi de la cele mai implicate restaurante din comunitatea ta;
  • Mai mult timp pentru tine și cei dragi ție.

Cum funcționează platforma pentru clienți

  1. Caută restaurantele din apropiere - introdu în câmpul search adresa ta pentru a vedea toate restaurantele care livrează în zonă;
  2. Alege restaurantul, deschide meniul și selectează ceea ce îți dorești;
  3. Alege modalitatea de plată - poți achita online sau cash.
Măncarea poate fi livrată la domiciliu de către restaurant sau poate fi ridicată de către client.
Ideea este perfectă atât în condiții obișnuite cât și, mai ales, în condișii de criză. În condițiile obișnuite poate fi o modalitate simplă, comodă și rapidă de a comanda mâncarea preferată de către persoanele extrem de ocupate la locul de muncă și acasă, pentru a fi livrată la locul dorit. În condiții de criză poate fi soluția optimă atât pentru cei mai puțin dispuși să iasă din casă pentru a-și procura mâncarea de zi cu zi cât și pentru restaurante, care pot avea astfel o legătură mai strânsă cu potențialii clienți. Și astfel LOKOFOOD poate spune oricând #staiacasă suntem #AlăturiDe Tine, căci cu ajutorul acestei platforme poți comanda mâncarea preferată de la restaurantele din proximitate pentru livrare la domiciliu. Și ajutându-ne pe fiecare dintre noi ca și potențial client, susșine industria HoReCa.
Dacă tot #StămAcasă, putem comanda extrem de ușor și rapid mâncarea preferată pe LOKOFOOD! Poftă bună!
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

  Veronica Micle Lumea mare și pustie înaintea mea se-ntinde,  Nici cu ochii, nici cu mintea nu încerc a o cuprinde; Și-n ist haos fără marg...