$$$

 Într-o seară, un fermier care se ocupa cu creșterea păsărilor intră în barul local, vizibil binedispus. Se așază pe singurul scaun liber, chiar lângă o doamnă elegantă care sorbea dintr-un pahar. Fermierul face un semn barmanului și comandă, cu un aer festiv, o sticlă din cea mai bună șampanie.

Auzind comanda, femeia se întoarce spre el, zâmbind surprinsă:

— „Ce interesant! Să știți că și eu am comandat exact același lucru.”

— „Ce coincidență!” răspunde avicultorul. „Să știți că e o zi mare pentru mine și am simțit nevoia să sărbătoresc cum se cuvine.”

— „E incredibil,” spune femeia, ridicând paharul. „Și pentru mine este o zi cu totul specială. Tot pentru a sărbători sunt și eu aici.”

Cei doi ciocnesc paharele, iar bărbatul, curios, o întreabă:

— „Dacă nu sunt prea indiscret, dumneavoastră ce eveniment celebrați?”

— „E o minune! Soțul meu și cu mine ne-am dorit copii ani de zile și am încercat tot ce era posibil. Ei bine, chiar astăzi, ginecologul mi-a dat vestea cea mare: în sfârșit, sunt însărcinată!”

Fermierul rămâne mut de uimire:

— „Nu se poate! Ce coincidență uluitoare! Eu sunt avicultor, iar de ani de zile găinile mele erau sterile și nu scoteau niciun pui. Dar chiar de azi, ferma mea e plină de ouă fertile și totul a prins viață!”

Femeia, curioasă și ea, îl întreabă cu interes:

— „O, dar asta e minunat! Și spuneți-mi, ce metodă ați folosit? Ce ați făcut de s-a schimbat situația atât de radical?”

Bărbatul ia o gură de șampanie și răspunde simplu:

— „Păi... am schimbat cocoșul!”

Femeia zâmbește larg, îi face cu ochiul și adaugă șoptit:

— „Vă vine să credeți sau nu... dar chiar e o zi p lină de coincidențe!”

###

 Într-o zi, pe la ora 11, șeful meu a plecat liniștit în pauza lui obișnuită de cafea. Cum îl știam că stă mult plecat, mi-a venit o idee „genială”.

M-am uitat atent în jur să nu mă vadă nimeni și i-am schimbat ceasul de pe laptop cu șase ore înainte.

Când s-a întors șeful, și-a pus cafeaua pe birou și s-a uitat rapid la ecran.

Eu, foarte calm, mi-am strâns lucrurile și i-am spus:

— Eu plec, șefu’. E deja cinci.

El ridică mirat privirea:

— Așa târziu s-a făcut?!

Se uită încă o dată la laptop și dă din cap:

— A, bine atunci… ne vedem mâine!

Am ieșit din firmă încercând să nu râd prea tare.

Pe drum mă gândeam:

— Nu pot să cred… chiar a mers!

Mi-am petrecut restul zilei perfect: am stat prin oraș, am mâncat bine, m-am uitat la filme și m-am culcat fericit, convins că am tras cea mai tare țeapă din viața mea.

Pe la 3:15 dimineața, telefonul începe brusc să sune.

Buimac de somn, răspund:

— Alo…?

Vocea șefului răsună nervoasă:

— Sandule! Unde naiba ești?!  Ai întârziat deja 15 minute!

&&&

 Un bărbat reușește să evadeze spectaculos dintr-o închisoare de maximă securitate în care fusese închis timp de 15 ani. Disperat, intră în prima casă care îi iese în cale pentru a căuta bani, dar nimerește în dormitor, unde un cuplu tânăr se afla în plin moment de amor.

Fără să stea pe gânduri, evadatul îl imobilizează pe soț și îl leagă strâns de un scaun, apoi o leagă pe soție de marginile patului. Se apropie de femeie, se apleacă asupra ei, o sărută prelung pe gât și apoi se îndreaptă grăbit spre baie. Profitând de absența lui, soțul, îngrozit, îi șoptește soției:

— „Ascultă-mă bine, iubito! Omul ăsta e un deținut periculos, uită-te la hainele lui. A stat închis 15 ani și probabil n-a mai văzut o femeie de o veșnicie. Am văzut cum te-a sărutat... dacă vrea să facă dragoste cu tine, te rog, nu te opune! Fă tot ce îți cere! Fii tare, te iubesc!”

Soția se uită la el cu o privire ciudată și îi răspunde șoptit:

— „Iubitule, ai înțeles greșit... nu m-a sărutat pe gât, ci mi-a șoptit ceva la ureche. Mi-a mărturisit că e pe invers, mi-a spus că te găsește extrem de atrăgător și m-a întrebat dacă avem vaselină în casă. I-am spus că e în baie, unde s-a și dus acum... Așa că fii tare, iubitule! Și eu te i ubesc!”

$$$

 Un bărbat merge la psihiatru, vizibil epuizat:

— „Domnule doctor, nu mai pot! Am senzația îngrozitoare că în fiecare noapte cineva se ascunde și doarme sub patul meu.”

Doctorul își potrivește ochelarii și dictează diagnosticul:

— „E un caz clar de paranoia. Te pot vindeca, dar va dura trei ani, cu ședințe săptămânale care costă 100 de lei bucata.”

Omul pleacă și nu mai dă niciun semn. După câțiva ani, se întâlnesc întâmplător pe stradă, iar psihiatrul îl întreabă curios:

— „De ce n-ai mai venit la terapie? Te-ai vindecat?”

— „S-a rezolvat mult mai ieftin, doctore! M-am plâns unui tip la cârciumă și el mi-a dat soluția imediat.”

— „Sunt uimit... și ce te-a pus să faci?”

— „Păi, mi-a zis să tai picioarele patului. Acum să-l văd eu pe ăla care mai poate să doarm ă sub el!”

&&&

 Într-un autobuz aglomerat de după-amiază, își face apariția o domnișoară blondă, înaltă și foarte sigură pe ea, purtând o fustă mini care tăia respirația oricui. Imediat, un grup de băieți de „cartier”, puși pe glume proaste, încep să-și dea coate, să șoptească și să facă semne evidente către picioarele și silueta fetei.

Vrând să pară interesant în fața prietenilor săi, liderul grupului se apropie de ea cu un rânjet ironic. Scoate ostentativ o bancnotă de cinci lei din buzunar și i-o întinde fetei sub nas:

— „Domnișoară, uite aici... primește și tu ceva din partea noastră, ca răsplată pentru spectacolul gratuit pe care ni l-ai oferit de când te-ai urcat!”

Liniștea se așterne în autobuz, toți pasagerii așteptându-se ca fata să izbucnească în plâns sau să înceapă să țipe. Însă blonda nici nu clipește. Se uită lung la bancnotă, apoi caută calmă în portofel, scoate două monede de câte un leu și i le pune băiatului în palmă, privindu-l fix în ochi.

— „Poftim, ai aici doi lei rest”, spune ea pe un ton extrem de serios.

Băiatul, rămas cu mâna întinsă și vizibil derutat de reacția ei, bâlbâie:

— „Păi... de ce rest? Ce-i cu ăștia?”

La care fata îi răspunde cu un zâmbet fin, dar distrugător:

— „Stai liniștit, nu e nicio greșeală. Pentru persoanele cu handicap, eu ofer întotdea una reducere!”

&&&

 Pe 27 aprilie 1541 si-a gasit sfarsitul Fernando Magellan, navigator și explorator portughez, considerat un erou și un exemplu pentru mulți exploratori contemporani cu el. 

Este cunoscut ca fiind primul om care a navigat în jurul lumii… Pentru filipinezi, însă, acesta a fost dușmanul eroului lor local, Lapu-Lapu, șeful de trib care l-a învins și l-a ucis pe Magellan, transformând astfel Filipine într-una dintre puținele regiuni care s-au opus cu succes colonizării în perioada în care Magellan stăpânea mările și oceanele lumii.

Ferdinand Magellan a pornit din Spania, în anul 1519, conducând o flotă formată din cinci nave. Sa îndreptat spre sud, prin Oceanul Atlantic, spre Patagonia, trecând printr-o strâmtoare care astăzi îi poartă numele. La 16 martie 1521, Magellan a văzut insulele Filipine devenind primul european care a ajuns în arhipelag. Magellan avea două agende: în primul rând căuta o rută către vest spre Insulele Maluku, cunoscută și sub numele de Insulele Spice, aflate lângă Indonezia, iar în al doilea rând dorea să colonizeze fiecare insulă pe care ar fi putut să o găsească în călătoriile sale. Ce este și mai interesant, exploratorul nu coloniza aceste insule în numele Portugaliei, țară din care provenea, ci în numele Spaniei, regat care îi finanțase expediția.

Magellan a ancorat pe insula Homonhon și s-a împrietenit cu căpitanii din tribul Limasawa. Aici a găsit peisaje idilice, mirodenii, păsări viu colorate, și băștinași pașnici. Pe această insula s-a ținut și prima liturghie creștină din Filipine, iar a doua pe insula Cebu, unde inclusiv regele Rajah Humabon s-a convertit la creștinism dând astfel un exemplu poporului său dar și vecinilor.

Însă nu toți i-au urmat exemplu lui Humabon. Lapu-Lapu, conducătorul micii insule Mactan, de lângă Cebu, a refuzat să se supună coloniștilor. Văzând îndărătnicirea acestuia, Magellan a plecat împreună cu 60 de bărbați bine înarmați cu intenția de a-l ucide pe acesta. În timpul luptei de pe Mactan, Magellan este omorât de Lapu-Lapu, împreună cu șase dintre camarazii săi.

Patru zile de la înfrângerea de pe Mactan, în data de 1 mai, Humabon (coducătorul tribal care se creștinase cu puțin timp înainte) a pus la cale o ambuscadă împotriva noilor veniți, la un dineu organizat în cinstea ofițerilor flotei. Acesta dorea să revină în grațiile căpeteniilor de pe insula vecină, care îi învinsese deja pe europeni. În urma acestei ambuscade, ofițerii sunt omorâți, singurii care reușesc să scape fiind marinarii aflați la bordul navelor. Aceștia se întorc în Spania și povestesc modul în care Magellan și-a găsit sfârșitul.

Astăzi, Lapu-Lapu este considerat în Filipine ca primul “erou național filipinez”, chiar dacă teritoriul Filipinei nu exista la vremea respectivă. Există o statuie de bronz înaltă și strălucitoare a șefului de trib care a ținut piept invadatorilor în centrul insulei Mactan, dar și alte numeroase statui comemorative pe teritoriul statului Filipine. De asemenea, pe insula Cebu, un oraș poartă numele său, iar pe sigiliul oficial al poliției naționale filipineze, este chipul său. Totuși, contribuția lui Magellan la provăduirea creștinismului nu este uitată în Filipine, acesta fiind amintit atât în cărțile de specialitate cât și de preoți în timpul liturgh iilor.

&&&

 Ziua cu dublă semnificaţie în istoria familiei marelui Calistrat Hogaş. 

Ultima dorinţă a „amantului marilor privelişti ale naturii” 

  Ultimele cuvinte ale scriitorului pasionat de drumeţii montane, Calistrat Hogaş, au reprezentat de fapt o dorinţă, una care i-a fost îndeplinită de o fiică, Sidonia 

 S-au scurs 174 de ani de la naşterea lui Calistrat Hogaş, cel mai important reprezentatnt al literaturii de călătorie din ţară, scriitor  care ne-a purtat „Pe drumuri de munte“. Îi plăcea nespus să plece pribeag în lungi drumeţii, pe cărări de munte sau prin codri, pe jos sau călare pe „Pisicuţa“, iapa cumpărată la Piatra Neamţ de la un geambaş, povestindu-ne apoi ce minunăţii văzuse „În Munţii Neamţului“.  

  Cel pe care criticii l-au numit „amantului nestrămutat al marilor privelişti ale naturii” a văzut lumina zilei pe 19 aprilie 1847, la Tecuci, în familia preotului Gheorghe Dimitriu, numele Hogaş fiind pus de învăţătorul său, la înscrierea la şcoală. Peste ani, avea să devină un profesor renumit la Roman, Iaşi şi Piatra Neamţ. În acest ultim oraş se află, în casa în care a locuit, şi singurul muzeu dedicat scriitorului.    Cu prilejul împlinirii a 175 de ani de la naştere, muzeografii au realizat o serie de activităţi. Invitaţi au fost liceenii de la colegiul ce-i poartă numele şi de la o şcoală generală. Au fost ateliere de educaţie muzeală intitulate „Lumea lui Hogaş“. În cadrul acestora s-a citit, fiind prezentate şi câteva ceasuri valoroase, care au aparţinut scriitorului (unul de buzunar Longines, un ceas de trăsură şi un ceas muzical realizat pe la  finalul anilor 1700). 

   Poate că puţini sunt cei care ştiu că ziua de 19 aprilie are o dublă semnificaţie pentru istoria familiei Hogaş. Prima este cea legată de naşterea lui Calistrat, care era astfel descris: „Încă din faşă, căpos, bălan şi rău, aşa de rău şi neîmpăcat că biata maică-sa, scoasă din fire odată, îi făcu vânt cu covăţică cu tot, de pe prichiciul geamului, drept în omăt: «Să-l iee cine-o vrea, mie nu-mi mai trebuie... că tare-i rău şi hărţăgos»“.  

  Apoi, pe 19 aprilie , dar în 1976, se stingea din viaţă la Piatra Neamţ, la vârsta de 94 de ani, Sidonia, fiica scriitorului, o foarte apreciată profesoară de muzică, pian şi cor. Ea a fost cea care şi-a vegheat tatăl până în clipa morţii, ulterior făcând demersurile ca locuinţa aflată acum în centrul oraşului să devină muzeu.  

  „Sidonie, să mă duci la Piatră!“  Profesorul a decedat acum aproape 105 ani, pe 28 august 1917, la Roman, în casa altei fiice, Cleopatra, chinuit fiind de o afecţiune gravă, emfizem. Cu trei zile înainte de deces, Hogaş, stând în ograda casei, a corectat un manuscris al cărţii „În Munţii Neamţului“. Sidonia avea să scrie despre ultimele clipe ale vieţii şi care au fost ultimele sale cuvinte, de fapt, o dorinţă:  

  „În a treia săptămână de când ne aflam la Roman, într-o zi (vineri, 25 august 1917) îl găsii stând în ogradă, departe de ceilalţi, cu privirea pierdută în asfinţitul roşu al soarelui. «Mi-i urât. Să-mi dai volumul meu că vreau să mai corectez ceva». Îi dădui «În Munţii Neamţului» şi în adevăr că începu a-l corecta. Sâmbătă, 26 august şi duminică, 27 august, fu atât de liniştit că nimeni în lume nu m-ar fi putut convinge de sfârşitul de după câteva ore“.  

  Avea să consemneze că tatăl îi spusese celeilalte surori, Cleopatra, că i-a fost dat să moară în casa ei şi că dorea să fie înmormântat simplu, cu un singur preot, iar soţia, Elena şi cealaltă fiică, Cecilia, rămase la Piatra Neamţ să nu fie înştiinţate. Cel mai probabil din pricina situaţiei din Moldova, în condiţiile Primului Război Mondial. Cât despre clipele sfârşitului, iată ce-a mai scris Sidonia Hogaş:   „Spre ziuă îmi spuse într-un pripit şi prea uşor suflu: «Sidonie, să mă duci la Piatră!». Fură ultimele cuvinte ce mai pronunţă. Respiraţia îi era liniştită şi uşoară, din ce în ce mai uşoară şi mai liniştită. (...) Privi pe rând, pătrunzător şi sigur, încă o dată spre zările de azur, apoi fruntea aceea o sprijini (...) un uşor suflu; mâna mea stângă în dreptul inimii simţii ca o prea uşoară zbatere de puişor în găoace, apoi ... nimic“.  

  A fost înmormântat, la Roman, pe 30 august. Dar ultima dorinţă nu-i fusese îndeplinită. Tot Sidonia s-a ocupat de acest lucru, după multe formalităţi şi discuţii cu autorităţile militare. A fost dezgropat sicriul şi pus în altul de zinc şi transportat cu trenul, într-un vagon mortuar, la Piatra Neamţ. Ceremonia de reînhumare a avut loc la Cimitirul Eternitatea, pe 8 octombrie 1917.  

Adevarul.ro