marți, 3 noiembrie 2026

$$$

 S-a întâmplat în 3 noiembrie 2000: La această dată, Staţia Spaţială Internaţională începea să funcţioneze la parametrii proiectați. Lansată în 1998, Staţia Spaţială Internaţională este una dintre cele mai ambiţioase colaborări internaționale din istorie. Statele Unite ale Americii, Rusia, Japonia şi Canada împart cu Europa staţia de 360 de tone şi peste 820 de metri cubi de spaţiu sub presiune - spaţiu suficient pentru echipajul de şase persoane şi pentru o gamă largă de experimente ştiinţifice.

Stația Spațială Internațională (The International Space Station, ISS) este o stație spațială experimentală aflată în spațiu. Ea poate servi ca spațiu locuibil pentru un echipaj, post de comandă pentru operații pe orbită în jurul Pământului și ca port de întâlnire și acostare pentru mici nave spațiale. Scopul pentru care este construită este studiul efectelor microgravitației și a menținerii vieții în spațiu și ca platformă de observație astronomică și a Pământului.Fiind plasată pe orbită la o altitudine ce variază între 319,6 km și 346,9 km, este o structură artificială din spațiu care poate fi văzută cu ochiul liber de pe Pământ. Stația Spațială Internațională este un proiect la care participă cinci mari agenții spațiale: NASA (Statele Unite ale Americii), RKA (Rusia), JAXA (Japonia), CSA (Canada) și ESA (o asociație de mai multe țări europene).

Construcţia efectivă a ISS a început în noiembrie 1998, cu lansarea modulului rusesc Zarya, însă operaţiunile au fost întârziate din cauza pierderii tragice a navei spaţiale Columbia, eveniment care a determinat decizia de a retrage toate navele spaţiale după finalizare staţiei. Ultima parte majoră a staţiei, livrată de o navă spaţială, a fost AMS-02, în mai 2011. Încă un modul presurizat a mai fost ataşat ulterior la ansamblu: Laborator Multifuncţional rusesc Nauka, care a fost instalat pe portul de andocare orientat cu faţa spre Pământ al modulului Zvezda. ESA este responsabilă de două elemente esenţiale: laboratorul european Columbus şi Vehiculele de Transfer Automat (ATV), nave pentru aprovizionare propulsate în spațiu pe racheta Ariane 5. De origine europeană este și cupola, o structură asemănătoare unui dom cu o fereastră circulară de 80 de cm în diametru, alături de şase alte ferestre laterale. Această cupolă oferă astronauților vizibilitate către toate direcțiile. Brațul robotizat european va fi lansat în 2015 și va deservi modulele rusești.

Primul astronaut european a zburat în spaţiu în 1983. Începând cu anul 1998, Centrul European de Astronauţi pregăteşte femei şi bărbaţi pentru misiuni spaţiale. Primul european care a făcut parte dintr-un echipaj pe Staţia Spaţială Internaţională a fost Umberto Guidini, în aprilie 2001. Staţia Spaţială Internaţională este o platformă ştiinţifică unică ce permite studierea impactului microgravitaţiei şi a altor efecte spaţiale asupra vieţii de zi cu zi, precum şi realizarea unor experimente inovatoare care nu ar putea şi desfăşurate în altă parte. De la punerea în funcţiune şi până la momentul actual, ISS a facilitat realizarea a o serie de descoperiri importante în domeniul sănătăţii, telemedicinei, educaţiei şi observării Pământului din spaţiu, ale căror beneficii pentru umanitate au fost deja demonstrate. Pot fi enumerate aici cercetarea în dezvoltarea de vaccinuri, imaginile furnizate de staţie sunt utilizate în managementul dezastrelor şi agricultură, programele educaţionale care inspiră viitorii oameni de ştiinţă, ingineri sau exploratori, iar acestea sunt doar câteva exemple ale felului în care acest centru inovator de cercetare întăreşte economia şi îmbunătăţeşte vizibil calitatea vieţii de pe Pământ.

De exemplu, pe 13 martie 2011, echipajul aflat la Staţia Spaţială Internaţională a răspuns în timp real situaţiei de criză de pe coasta de est a Japoniei, care a fost zguduită de cutremurul de magnitudine 9.0 Tohoku, unul dintre cele mai puternice înregistrate vreodată, şi care a dat naştere unui tsunami ce a inundat o mare parte a insulei Honshu. Imaginile furnizate de ISS au ilustrat două aspecte unice ale staţiei pentru monitorizarea Pământului şi de răspuns în caz de dezastru. Folosind camere digitale portabile, echipajul are capacitatea de a capta lumina soarelui pe suprafeţe de apă cu o frecvenţă şi un control mai mare decât majoritatea sistemelor prin satelit, fapt care înseamnă o capacitate îmbunătăţită de a detecta şi cartografia apele stătătoare şi de a indica zone de interes în ceea ce priveşte contaminarea mediului şi a sănătăţii. De asemenea, imaginile la rezoluţii cu varietate de pixeli sunt mai uşor de înţeles, nefiind necesară o post-procesare a acestora. Şi în ceea ce priveşte cunoaşterea Soarelui şi a efectelor sale asupra Pământului au fost făcute progrese impresionante datorită suitei de instrumente SOLAR ale Agenţiei Spaţiale Europene, care de pe Staţia Spaţială Internaţională înregistrează aproape întregul spectru de radiaţii solare.

Şi în domeniul sănătăţii au fost obţinute rezultate încurajatoare la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. În urma unui experiment desfăşurat în anul 2006, cercetătorii au descoperit factorul care împiedică celulele imune să îşi desfăşoare activitatea la parametri optimi, şi anume un transmiţător specific în celulele imune, numit calea Rel/NF-κB, şi care nu mai funcţionează în condiţii de imponderabilitate.

Componentele europene ale ISS:

- COLUMBUS - laboratorul de cercetare atașat permanent la Stația Spațială Internațională, unde au loc experimente în domeniul cercetării multidisciplinare în știința materialelor, fizica fluidelor şi ştiinţele vieţii. În plus, o facilitate externa adăposteşte experimente și aplicații în domeniul științelor spațiale, observarea Pământului și tehnologie.

- Vehiculele de Transfer Automat - de care Staţia Spaţială Internaţională este dependentă, livrările regulate de utilaje şi piese de schimb, dar şi mâncare, aer şi apă, fiind posibile prin intermediul acestora. Încă de la prima misiune, în 2008, vehiculele de Transfer Automat ale Agenţiei Spaţiale Europene au devenit indispensabile pentru ISS.La fiecare aprox.12 luni sunt transportate 7.7 t de marfă de pe portul de lansare din Kourou, Guyana Framceza, la Staţia Spaţială Internaţională, la 340 km deasupra Pământului. Sistemul de navigaţie de înaltă precizie ghidează vehiculul pe o traiectorie către ISS, unde în mod automat va andoca la modulul rus de serviciu al staţiei. ATV-ul va rămâne acolo ca o parte sub presiune şi integrantă a staţiei maxim 6 luni, până la misiunea sa finală: o misiune într-o singură direcţie către atmosfera Pământului, unde va elimina până la 6.4 t de deşeuri de pe staţie.

- Braţul Robotic European - care va lucra cu noul sas rus, pentru a transfera sarcinile utile mici direct din interiorul Staţiei Spaţiale Internaţionale în exteriorul acesteia.

- Sistemul ESA de Management al Datelor - DMS-R - Care oferă orientare, navigaţie şi control pentru întreaga stație, controlul sistemelor de bord şi a subsistemelor, management în caz de eşec şi recuperare, distribuţia timpului şi sincronizare, achiziţie de date şi control pentru sistemele de la bord și experimente

- Node 2 Harmony - un modul presurizat care servește drept pasaj de legătură între laboratorul european Columbus, laboratorul american Destiny și laboratorul japonez Kibo.

-Node-3 Tranquility - care găzduiește echipamentul de susținere a vieții necesar pentru echipajul aflat pe Stația Spațială Internațională. Acolo se afla, de asemenea, şi Cupola.

- Cupola - Modul de observare care oferă echipajului de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale vizibilitate în controlul braţelor robotice, dar şi o privelişte frumoasă a Pământului, a obiectelor cereşti şi a vehiculelor aflate în vizită. Tot pe Cupola este instalată şi o cameră foto ESA pe un trepied care permite astronauţilor să facă imagini mai clare pe timp de noapte.

Există două centre de control la sol care coordonează contribuţiile europene la Staţia Spaţială Internaţională: Centrul de Control Columnus (Columbus Control Centre - Col-CC), localizat la Centrul de Operaţiuni Spaţiale al Agenţiei Spaţiale Germane (German Space Agency - DLR) în Oberpfaffenhofen, în apropiere de Munchen, şi deschis 24/24, 7 zile pe săptămână, şi Centrul de Control al Vehiculelor Automate de Transfer (Automated Transfer Vehicle Control Centre - ATV-CC). Col-CC controlează şi conduce laboratorul Columbus şi coordonează experimentele europene, iar ATV-CC controlează şi conduce vehiculele de transfer.Majoritatea sistemelor Columbus și ATV-urile sunt operate automat. Sarcina centrelor de control este de a monitoriza performanța operațiunilor și, în caz de modificări sau defecțiuni, de a pregăti și efectua actualizările.

Au avut loc şi incidente:

-14 ianuarie 2014: Astronauţi evacuaţi de pe Staţia Spaţială Internaţională din cauza unei posibile scurgeri chimice. Conform NBC News, miercuri, 14 ianuarie, echipajul aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale a fost forţat să evacueze sectorul american al staţiei în urma unei posibile scurgeri chimice. Echipa s-a mutat în segmentul rusesc al Stației, în vreme ce zona americană a fost sigilată. Substanţa toxică a fost emisă de la un sistem de răcire în atmosfera staţiei” din segmentul aparţinând SUA, au declarat reprezentanţii Agenţiei Spaţiale din Rusia, citaţi de NBC News. NASA a declarat că echipajul Expediţiei 42 se află în siguranţă şi în formă optimă în interiorul segmentului rusesc al Staţiei Spaţiale Internaţionale, ca urmare a unei alarme în sectorul american.Pentru moment nu se ştie încă dacă alarma a fost declanşată de o scurgere sau dacă situaţia se datorează unui senzor defect sau a pornit de la o problemă a unui computer. Conform The Telegraph, incidentul ar putea să întârzie plecarea navei spaţiale de transport Dragon a USA, care a adus provizii la începutul acestei săptămâni. Este posibil ca rezolvarea acestei scurgeri să necesite o ieşire de urgenţă în afara Staţiei Spaţiale Internaţionale.

-Stația Spațială Internațională a experimentat un eveniment similar în mai 2013, când astronauții de la bord au efectuat o ieşire în spaţiu de urgență pentru a rezolva o scurgere de amoniac în sistemul de răcire al laboratorului. Detalii aici.

Costurile Staţiei Spaţiale Internaţionale, incluzând dezvoltarea, asamblarea şi cheltuilele de funcţionare pentru mai bine de zece ani ajung până la o sută de miliarde de euro. Această sumă este împărţită pe o perioadă de 30 de ani între toţi participanţii: SUA, Rusia, Canada, Japonia şi statele europene care fac parte din ESA participante la programul ISS. Ponderea europeană, de aproximativ opt miliarde de euro de-a lungul întregului program, înseamnă doar un euro cheltuit de fiecare cetăţean european în fiecare an: mai puţin că preţul unei cafele în multe dintre oraşele mari. Doar că acest un euro a făcut posibilă dezvoltarea şi asamblarea Staţiei Spaţiale Internaţionale, construirea la sol a unei infrastructuri care să conducă şi să folosească staţia pentru cercetare mai bine de zece ani. La toate acestea se adăugă generarea de locuri de muncă high-tech în industria şi instituţiile de cercetare europene, contribuţia la construirea Europei drept o societate informaţională paşnică şi la realizarea celui mai mare proiect internaţional de cooperare desfăşurat vreodată.

Cele 12 State Membre ale Agenţiei Spaţiale Europene care participă până la momentul actual la Staţia Spaţială Internaţională sunt: Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Norvegia, Spania, Suedia, Elveţia, Marea Britanie şi începând cu 2 decembrie 2014 şi România.

ELIPS – European Programme for Life and Physical Sciences în Space - este programul de cercetare al Agenţiei Spaţiale Europene concentrat pe ştiinţa şi aplicaţii în microgravitaţie, care ajută la îmbunătăţirea vieţii pe Pământ şi permite prezenta omenirii pe termen lung în spaţiu.Piatra de temelie a programului ELIPS este Staţia Spaţială Internaţională şi laboratorul european Columbus. Ariile de studiu ştiinţific sunt diverse: de la cercetarea fundamentală la fiziologia umană, de la noi aliaje la rădăcinile plantelor. Programul implica în jur de 1500 de oameni de ştiinţă în sute de experimente, precum şi un număr mare şi divers de utilizatori de cercetare industrială şi dezvoltare.

De la începutul programului, în anul 2001, ELIPS a adus numeroase avantaje pentru discipline ştiinţifice diverse, şi implicit pentru cetăţenii europeni. Odată cu finalizarea asamblării Staţiei Spaţiale Internaţionale şi cu existenţa unui echipaj permanent de şase persoane la bordul acesteia, mai mult timp ca niciodată este dedicat experimentelor care nu pot fi desfăşurate pe Pământ.Implicarea europeană în tot ceea ce reprezintă Staţia Spaţială Internaţională este o dovadă a eforturilor industriei europene şi un semn al angajamentului ESA pentru zborul uman în spaţiu şi partenerii săi internaţionali.

Primul experiment românesc la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, CFS (Colored Fungi în Space), o colaborare între Institutul de Ştiinţe Spaţiale, Institutul de Biologie al Academiei Române şi Universitatea Naţională Tehnica din Atena, a avut loc în februarie 2011, când patru biocontainere conţinând fungi şi spori au fost trimise pe ISS la bordul navei spaţiale Discovery. Experimentul a fost găzduit de Modulul ESA COLUMBUS şi şi-a îndeplinit scopul de a determina efectului microgravitaţiei şi a radiaţiei cosmice asupra creşterii şi supravieţuirii speciilor de fungi coloraţi. Începând cu 2 decembrie 2014, România s-a alăturat Statelor Membre ale Agenţiei Spaţiale Europene care participă la Staţia Spaţială Internaţională: Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Norvegia, Spania, Suedia, Elveţia, Marea Britanie, alături de parteneri din SUA, Rusia, Canada și Japonia.

Surse:

https://www.nasa.gov/mission_pages/station/main/index.html

https://www.esa.int/Our_Activities/Human_and_Robotic_Exploration/International_Space_Station/Where_is_the_International_Space_Station

https://www.issnationallab.org/about/iss-timeline/

https://sites.google.com/site/extraterestriprintrenoi/statia-spatiala-internationala---iss

https://www.descopera.ro/stiinta/17601860-statia-spatiala-internationala-istorie-explorare-univers

https://www.parsec.ro/iss/intro/

http://www2.rosa.ro/index.php/ro/31-esa-cat/804-statia-spatiala-internationala

$$$

 3 noiembrie - „Ziua vânătorilor de munte" din Armata României. La mulți ani tuturor vânătorilor de munte, activi, în rezervă sau în retragere!

Se împlinesc azi 110 ani de la înființarea trupelor de vânători de munte din Armata României. La 3 noiembrie1916, prin Ordin al Marelui Cartier General Român, Şcoala Militară de Schiori era transformată în Corpul Vânătorilor de Munte. 

Spaţiul montan a ridicat întotdeauna probleme greu de rezolvat în faţa oamenilor, în general, şi, cu atât mai mult, în faţa forţelor destinate să ducă acţiuni de luptă în astfel de condiţii. Asprimea regiunilor, intemperiilor, densitatea redusă a căilor de comunicaţii, greutăţile în aprovizionare şi distanţele mari între localităţi constituie obstacole importante în faţa desfăşurării acţiunilor militare de către grupările de forţe ce acţionează în spaţiul montan, limitând libertatea de manevră a forţelor, supunându-le la eforturi deosebite, şi reclamând, totodată, mult curaj, pricepere, pregătire specifică de înaltă calitate şi mult profesionalism. 

Mediul alpin impune, dintotdeauna, o anumită „dimensionare” a concepţiei privind întrebuinţarea forţelor şi în special a mijloacelor de luptă. Operaţiile desfăşurate în spaţiul montan şi adiacent acestuia sunt deosebit de grele şi complexe, necesitând din partea tuturor forţelor angajate ingeniozitate, mobilitate în acţiune şi gândire, flexibilitate, capacitate mare de manevră şi deprinderi de adaptare la condiţiile de teren şi climă. Este un lucru îndeobşte cunoscut şi unanim acceptat că un brand puternic supravieţuieşte nu, neapărat, prin numărarea anilor de istorie, ci prin adaptare continuă, inteligentă şi creatoare, la nevoile unui consumator care ar putea să pară capricios, dar care are, firesc, propriile nevoi. 

Avem „brand”-uri care îşi merită cu prisosinţă şi „vârsta” şi performanţele obţinute de-a lungul timpului. Ca semn al adaptării continue de care vorbeam. Din păcate, am impresia că noi, ca societate în ansamblu, nu avem, în pofida istoriei noastre de care suntem mândri, mai puţin respect pentru trecut şi pentru ideea de brand pe care nu le putem pune pe toate pe seama regimului comunist De aceea cred că, la noi, se nasc greu brand-urile şi se menţin şi mai greu. Pentru că, din păcate, ne raportăm la o istorie imobilă, închistată şi lipsită de viaţă, fixată în tipare din care nu mai reuşim să ieşim şi nici să învăţăm ceva din lecţiile pe care ar putea să ni le ofere. Un brand de care Armata României se mândreşte l-ar putea constitui unele din trupele sale specializate în acţiuni militare în areal montan, vânătorii de munte. Observaţi că nu spun „trupe de elită” ci trupe specializate dintr-un singur motiv: pentru că acesta este adevărul! Ar mai fi unul, acela că şi modestia face parte din ethos-ul vânătorilor de munte...Est modus in rebus!

Unităţile şi marile unităţi de vânători de munte din Forţele Terestre ale Armatei României sunt trupe specializate pentru lupta în areal montan având în vedere că mediul geografic exercită o influenţă intrinsecă asupra istoriei popoarelor, aşa cum istoricul A. D. Xenopol sublinia: „Istoria unui popor este în mare măsură determinată de natura în sânul căreia este aşezat. De la această lege firească nu s-a putut sustrage nici poporul român; ba la dânsul înrăurirea naturei s-a arătat cu o putere deosebită”. În momentele de cumpănă ale istoriei, vânătorii de munte au constituit osatura morală a oştirii române, apărându-i onoarea prin fapte de arme de necontestat, demonstrând tuturor că sunt şi vor rămâne forţe de elită ale României. Poate în contradicţie cu ce am spus la început, acum folosesc sintagma „forţe de elită”...Şi asta pentru simplul fapt că au demonstrat, de-a lungul istoriei lor, începută la 3 noiembrie 1916, caracteristicile unei elite militare. 

Indiferent de schimbările survenite de-a lungul timpului, vânătorii de munte au continuat să desfăşoare acelaşi activităţi de pregătire specifice vânătorilor de munte, la standarde ridicate, în încercarea lor de a deveni cei mai buni militari ai Armatei României. Cei ce se pregătesc la poalele Carpaţilor cunosc şi îndrăgesc meseria armelor, ştiu să înfrunte ploaia, viscolul şi gerul năprasnic îndeplinindu-şi misiunile încredinţate fără a da înapoi. Până în 1989, Armata României se baza pe efective de cca. 330.000 militari, într-o structură greoaie, lipsită de flexibilitate şi tributară avatarurilor apartenenţei la blocul socialist. Astăzi, după un parcurs marcat de schimbare, aceeaşi armată îşi îndeplineşte misiunile cu câteva zeci de mii de oameni. Parcursul societăţii româneşti după 1989 a presupus şi presupune, în continuare, acţiuni ferme pentru întărirea funcţiei de reglementare a statului şi a autorităţii instituţiilor sale. Astăzi, misiunea principală a armatei şi, implicit a unităţilor şi marilor unităţi de vânători de munte este de a garanta cetăţenilor României respectarea strictă a drepturilor omului într-un stat suveran, independent, unitar si indivizibil,membru U.E. şi membru cu drepturi depline al NATO, în condiţiile unui regim politic bazat pe democraţia constituţională, sub un strict control democratic civil asupra forţelor armate. 

Armata României este şi va rămâne una dintre instituţiile fundamentale ale statului şi ale securitătii naţionale, în strânsă concordanţă cu calitatea României de membră a Alianţei Nord-Atlantice. În acest context, vânătorii de munte ai Armatei României au fost şi vor rămâne piloni de sprijin de nelipsit în edificiul oştirii acestui neam. Trupele alpine capătă un rol crescând atât pentru armata română, cât şi pentru NATO. Perioada de după 1989 s-a constituit, odată cu transformările apărute în societatea românească, într-o etapă de căutări conceptuale şi organizatorice pentru a se stabili rolul armatei şi implicit al trupelor de vânători de munte în cadrul strategiei de securitate naţională. La cumpăna dintre milenii, peisajul geostrategic, unanim caracterizat de majoritatea analiştilor politici şi specialiştilor militari drept versatil, incert, complex şi ambiguu, a provocat, în majoritatea statelor, un laborios proces de revizuire şi adaptare a politicilor de apărare şi de reformulare a strategiilor de securitate naţională, a celor militare şi doctrinare.

În perioada de după1989, organizarea, subordonarea şi aria de responsabilitate a vânătorilor de munte – ca parte importantă a organismului militar românesc– au fost într-o continuă dinamică, impusă de cerinţele modernizării acestor trupe. Astfel, preocuparea de căpetenie a structurilor de comandă din cadrul marilor unităţi de vânători de munte a constat în anii ‘90 şi constă, în continuare, în organizarea cât mai judicioasă a procesului pregătirii pentru luptă, perfecţionarea procedeelor de acţiune specifice spaţiului montan, realizarea coeziunii pentru luptă în timp scurt la nivelul subunităţilor şi unităţilor, creşterea competenţei organizatorice şi de conducere a cadrelor din comandamente şi din statele majore pentru organizarea şi conducerea operaţiei, luptei şi pregătirii specifice în munţi. 

Demersurile de ordin politico-militar şi doctrinar la nivel naţional nu au diminuat rolul şi locul trupelor specializate, apte să execute acţiuni militare în zone muntoase, nu au afectat modalităţile, căile şi procedeele de pregătire specifică a vânătorilor de munte pentru îndeplinirea misiunilor de bază ce le revin. Sarcina apărării ţării, cu specificul luptei în arealul montan devine acum mai complexă pentru unităţile şi marile unităţi de vânători de munte, necesitând un grad de profesionalizare mai accentuat, cerinţă a contextului politico – militar actual şi de perspectivă. Nu trebuie să uităm că preluarea conceptelor şi principiilor doctrinare ale NATO se realizează prin adaptarea lor la specificul propriu, plecând de la interesele fundamentale ale României. Aceste interese trebuie „acordate” cu vocaţia de libertate şi dezvoltare a poporului român, exprimând apartenenţa sa la spaţiul de civilizaţie europeană. 

Nevoia de a menţine trupele de vânători de munte în Forţele Terestre după 1989 este relevată, punctual şi simplu în câteva idei uşor de „digerat” pentru oricine:

- Vânătorii de munte au tradiţie şi sunt profesionişti în ceea ce fac iar, din punct de vedere geografic, o treime din teritoriul naţional este muntos;

- Trupele de vânători de munte sunt proiectate ca trupe de infanterie uşoară, specializate în operaţii în areal montan şi apte pentru operaţii şi în alte zone sau medii de acţiune;

- Trupele de vânători de munte deţin un nivel înalt de instruire şi au deprinderi specifice în operaţii în areal montan precum şi în schi, alpinism şi operaţiuni în condiţii extreme de timp şi anotimp;

- Unităţile şi subunităţile de vânători de munte deţin un grad mai mare de autonomie în acţiune în comparaţie cu alt tip de trupe, aceasta fiind dată, în primul rând, de caracteristicile arealului montan şi de pregătirea pentru a face faţă provocărilor acestuia;

Nu în ultimul rând, vânătorilor de munte le place să creadă că moralul lor este mai ridicat comparativ cu al altora! Provocarea muntelui îi uneşte...Luând în discuţie istoria de dată mai recentă a vânătorilor de munte, a anilor ’90 şi după aceştia, transformările structurale generate de schimbarea la nivelul întregii armate române au generat şi reduceri cantitative ale dimensiunii trupelor V.M. La începutul anilor ’90 existau mai multe brigăzi V.M., intrate bine pe făgaşul unei existenţe normale pentru o armată de dimensiunea celei româneşti: Brigada 2 Vânători de Munte cu sediul comandamentului la Braşov, Brigada 4 Vânători de Munte cu sediul comandamentului la Curtea de Argeş, Brigada 1 Vânători de Munte cu sediul comandamentului la Bistriţa, Brigada 5 Vânători de Munte cu sediul comandamentului la Alba-Iulia, Brigada 7 Vânători de Munte înfiinţată în 1990 cu sediul comandamentului la Petroşani şi Brigada 61 Vânători de Munte înfiinţată în 1991, cu sediul comandamentului la Miercurea-Ciuc. 

Şi a început diminuarea despre care spuneam anterior...În anul 1997 se desfiinţează: două batalioane din Brigada 7 Vânători de Munte şi, ulterior, brigada în ansamblul ei, în anul 2000, comandamentul Brigăzii 1 Vânători de Munte, în anul 2001, Brigada 4 Vânători de Munte, iar în anul 2006, Brigada 5 Vânători de Munte. Este de rermarcat aici faptul că unităţile acestor structuri care nu au fost desfiinţate au fost subordonate altor mari unităţi din Forţele Terestre, unele mari unităţi de V.M. iar altele de arme întrunite.

În prezent, trupele de vânători de munte se prezintă astfel: Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegeusa” cu al său comandament la Brașov și Brigada 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” cu comandamentul localizat la Miercurea Ciuc. În acelaşi context al restructurării şi modernizării armatei s-a înscris şi Şcoala de Aplicaţie pentru Vânători de Munte, pregătirea şi specializarea cadrelor urmând a se efectua într-o singură instituţie unificată pentru toate specialităţile (infanterie, vânători de munte, paraşutişti, poliţie militară şi cercetare) la Făgăraş, vânătorii de munte rămânând pe mai departe la Predeal, unde funcţionează Baza de Instruire pentru Vânători de Munte.  

Deschiderea României spre lumea civilizată după 1989 a avut efecte benefice şi asupra armatei, mai ales după semnarea Parteneriatului pentru Pace în 1994. Întâlnirea, la diverse şi numeroase activităţi comune de instruire, în ţară şi peste hotare, cu militari din S.U.A., Marea Britanie, Olanda, Italia, Franţa, Grecia, Germania, Turcia, Iordania, Bulgaria, Ungaria şi multe, multe altele a fost primită în rândul vânătorilor de munte, pe parcursul anilor, cu un justificat interes. Nu e „de ici-colea” să te pregăteşti aproape de la egal la egal cu trupe sau structuri „supertitrate” de pe mapamond gen U.S. Army, Corpul puşcaşilor marini americani, „Beretele Verzi” şi „Navy Seal” americane, cu puşcaşii marini britanici şi cei olandezi din vestita Brigadă 3 Commando a Marii Britanii (cea care a dus greul luptelor din Falkland-ul anilor 80), cu forţele speciale greceşti, turceşti, iordaniene, cu „alpini” italieni, „gebirgsjager”-ii germani şi cei austrieci ori „chasseurs alpins” francezi, cu trupele de munte ale armatei chineze etc...Asta ca să pomenesc doar câteva structuri din armate străine NATO şi non-NATO cu care s-a lucrat foarte bine!

Ai noştri au apreciat, fără tăgadă, pragmatismul şi dotarea ireproşabilă a partenerilor de exerciţii comune (numărul acestor exerciţii majore de instruire comune depăşind cu mult numărul de vreo două sute) dar au constatat cu satisfacţie nedisimulată că pregătirea pentru luptă a militarilor noştri nu este cu nimic mai prejos decât cea a altora, mai ales a trupelor din NATO, la care ne-am raportat în aceşti ani. De remarcat este şi faptul că structurile de vânători de munte, în special Bg. 2 V. M., în cadrul diverselor activităţi de cooperare militară internaţională au primit, începând cu anul 1996, peste cinci sute de vizite ale unor delegaţii militare străine, majoritatea de la cel mai înalt nivel de reprezentare militară a statelor respective (miniştri ai apărării, şefii apărării, şefii categoriilor de forţe etc). Majoritatea activităţilor de pregătire comună au fost desfăşurate, mai ales, de către militarii şi subunităţile din Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegeusa” (într-o proporţie de 3/4 din totalul activităţilor de acest tip desfăşurate de structurile V.M.) fapt ce a fost, în esenţă, benefic atât acestei mari unităţi cât şi celorlalte structuri V.M. mai ales datorită unui bagaj de lecţii învăţate deosebit de consistent care a fost extrem de util mai ales începând cu anul 2005, atunci când s-a considerat că este momentul ca vânătorii de munte să fie dislocaţi în teatrele de operaţii din afara teritoriului statului român. 

Astfel, este notabilă participarea, cu succes, a unor plutoane, companii şi batalioane din Brigada 2 Vânători de Munte și Brigada 61 Vânători de Munte la misiunile în afara graniţelor ţării, în cadrul misiunilor ROFND, UNAMI şi ISAF din teatrele de operaţii din Kossovo, Irak şi Afganistan. Trebuie să ne aducem aminte, dacă ne raportăm la participarea la misiunile executate în Afganistan, că preţul plătit de vânătorii de munte a fost destul de mare în ceea ce priveşte eroii căzuţi la datorie şi răniţii în acţiunile militare. Astfel, merită cu psisosinţă să-i amintesc şi pe cei căzuţi la datorie acolo, departe de ţară:

- din Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada”: Slt. (p.m.) MARCU AUREL în anul 2007 şi Slt.(p.m.) BĂDICEANU FLORIN în anul 2010;

- din Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”:slt.(p.m.) ALEXANDRESCU DRAGOŞ în anul 2008;

- din Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi”:slt.(p.m.) CHIRA CLAUDIU în anul 2009;

- din Batalionul de Sprijin Logistic al Bg. 2 V.M.:Slt.(p.m.) LEU VALERICĂ în anul 2010;

- din subunităţi de brigadă ale Bg. 2 V.M. :Slt.(p.m.) CARACUDĂ PAUL şi Slt.(p.m.) CIOBOTARU DAN în anul 2010;

- din Batalionul 265 P.M. dar participant la misiune cu B.21 V.M.:

Mr.(p.m.) UNGURAŞ VASILE în anul 2009

Menționez că am participat direct la toate activitățile de aducere acasă și organizare a funeraliilor celor opt camarazi căzuți departe de țară! Acestora li s-au mai adăugat şi câteva zeci de răniţi în acţiunile militare din Afganistan.

Evoluţia vânătorilor de munte a întâmpinat în această perioadă de după 1990 şi o serie de vicisitudini de ordin structural, logistic şi financiar, generate de condiţiile concrete ale evoluţiei şi transformărilor suferite de întreaga armată română. Nu întotdeauna structurile organizatorice au corespuns nevoilor reale de pregătire pentru operaţii şi luptă în munţi, suportul financiar şi material fiind şi el grevat de lipsurile de ordin structural şi funcţional ale economiei naţionale, care nu a reuşit întotdeauna să asigure un buget adecvat nevoilor de apărare.

Urmarea firească a fost desfiinţarea, aşa cum aminteam anterior, între anii 1998 şi 2006 a patru brigăzi de vânători de munte. Chiar dacă acum, vânătorii de munte sunt mai puţini ca număr şi structuri, nu înseamnă că rolul lor s-a redus ca importanţă, ci dimpotrivă. Sarcina apărării ţării, cu specificul luptei în arealul montan devine acum mai complexă pentru unităţile şi marile unităţi V.M., necesitând un grad de profesionalizare mai accentuat, cerinţă a contextului politico-militar actual şi de perspectivă. Viitorul unităţilor si marilor unităţi de vânători de munte va fi determinat de tipul de acţiune militară în care se preconizează a fi angajate, dar un rol determinant îl va avea capacitatea de acţiune în acord cu noua configuraţie a câmpului de luptă. Caracteristicile acestuia nu vor avea un impact decisiv asupra filosofiei de comandă şi a doctrinei de instruire a unităţilor de vânatori de munte.

Susţin acest aspect, deoarece instruirea vânătorilor de munte pentru acţiunea în zona muntoasă pune accentul pe: configuratia neliniară si etajată (pe verticală) a câmpului de luptă, aplicarea concepţiei manevriere, caracterul descentralizat al execuţiei – accentul în actţunile în teren muntos cade pe lupta unităţilor şi subunităţilor, iar responsabilitatea este a comandanţilor de la niveluri mici care trebuie să fie capabili să acţioneze în absenţa ordinelor, pe spaţii mari si cu dificultăţi în utilizarea sistemului de comunicaţii. Aplicarea conceptului „ce să faci nu cum să faci“ este elementul de bază pentru conducerea acţiunilor în munte, comandanţii fiind pregătiţi să ia decizii pe baza unui risc calculat şi a unei aprecieri corecte a echilibrului între concentrarea forţelor, economia de efort şi securitatea forţelor. Flexibilitatea acţională, exprimată de capacitatea de asamblare rapidă a subunităţilor în formaţii mai mici în acord cu natura obiectivului, precum şi faptul că modificările în domeniul armamentului, echipamentului şi tehnologiilor nu au condus la o diminuare majoră a impactului semnificativ pe care îl au condiţiile severe de mediu asupra capabilităţilor unei unităţi, mențin actualitatea unităţilor de vânatori de munte ca trupe specializate în acţiunile montane. Vânătorii de munte constituie o componentă de bază a Forţelor Terestre. 

Vânătorul de munte trebuie să fie pregătit în orice moment să execute deplasări în terenuri dificile, să escaladeze masive muntoase prin locuri greu accesibile, să desfăşoare acţiuni solicitante timp îndelungat, indiferent de anotimp sau de condiţiile meteorologice, exploatând resursele şi materialele din zonă în folosul acţiunii sale. Lupta în munţi este deosebit de grea şi complexă cerând din partea tuturor militarilor ingeniozitate, spirit manevrier, deprinderi de a se adapta la condiţiile grele de teren şi de climă, de a se căţăra, coborî şi traversa cu uşurinţă obstacolele întâlnite. 

Muntele poate fi deseori ostil, având multe constrângeri şi limitări, în condiţii în care riscul nu poate fi în totalitate evaluat. Muntele nu poate fi învins decât de cei care îi cunosc tainele şi au mentalitate de învingători. Reputatul teoretician militar francez de la începutul veacului al XX-lea, Ferdinand Foch spunea că „...realitatea câmpului de bătălie este că pe el nu se studiază; se face ce se poate pentru a se aplica ce se ştie, dar pentru a putea face puţin, trebuie să se cunoască mult şi bine". Iar vânătorii de munte români cunosc multe şi bine! La ora acuală, trupele de V.M. pot executa misiuni de lungă durată, în condiţii dificile de climat şi stare a vremii, izolat, şi îndeplinesc principala misiune: apărarea Carpaţilor. Activităţile practice executate în teren, aprecierile primite cu ocazia diferitelor vizite ale delegaţiilor străine sau inspecţiilor structurilor abilitate, interesul NATO pentru trupele de V.M. relevă clar că renumele de trupe de elită, atribuit vânatorilor de munte, nu este un mit, ci o realitate. Luptătorii din marile unităţi si unităţi de vânători de munte simt şi trăiesc ca adevăraţi apărători ai crestelor alpine. 

Pregătirea este primordială pentru atingerea standardelor de performanţă şi, implicit, a titlului de trupe de elită. Instructia alpină pe timp de vară şi de iarnă reprezintă principala disciplină de pregătire pentru atingerea standardelor necesare formării vânatorilor de munte. Alpinistul trebuie sa fie sănătos fizic şi psihic; la acesta, prudenţa şi îndrăzneala, curajul şi frica trebuie să fie într-un bun echilibru, combinate cu prezenţa de spirit. Acestea sunt câteva atribute ale unui vânător de munte. Alpinistul trebuie să fie tenace, să ştie sa domine pericolul, să fie într-o permanenta formă fizică pe care şi-o menţine prin antrenament. Totdeauna, traseul ales trebuie să fie sub limita posibilităţilor unui alpinist care trebuie să rişte în mod constient. Caracteristicile de bază ale vânătorilor de munte sunt: valoarea profesională, loialitatea, spiritul de echipă. Standardele lor sunt impuse de mediul în care acţionează. Este un mediu ostil, având multe constrângeri şi limitări, în care este nevoie de voinţă, inteligenţă, experienţă şi, nu în ultimul rând, de curaj în luarea deciziilor în condiţii in care riscul nu poate fi în totalitate evaluat. 

Capacitatea acţională a unei structuri este exprimată de puterea de luptă deci de abilitatea de a-şi îndeplini misiunea, de a manevra într-un mediu ostil, în care, de regulă, tehnica sofisticată nu poate acţiona. Este punctul forte al unităţilor de vânători de munte, dar realizarea acestei capacităţi impune standarde foarte riguroase de instruire a comandamentelor şi unităţilor. Nu normele şi condiţiile impuse de regulamente îi fac pe vânători să fie cei mai buni, ci competiţia cu ei, cu muntele, curajul de a face ceva ce nu este la îndemâna oricui; în plus, este şi obligaţia de a păstra mitul creat de cei dinaintea lor. Diferenţa între cele doua concepţii este că, dacă te mulţumeşti să îndeplineşti doar normele impuse de regulament, ai să fii doar bun, nu cel mai bun....iar vânătorii de munte îşi doresc să fie cei mai buni şi să fie preţuiţi la justa lor valoare, acasă şi peste hotare.

Surse:

„Istoria Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, Ed. Univers Ştiinţific, Bucureşti, 2003 plus alte câteva lucrări din istoria V.M. la care am colaborat, articole în diverse reviste din ţară şi de peste hotare…Plus câteva decenii de viaţă petrecute în această mare unitate a Armatei României!

$$$

 Când Anton Cehov și-a cumpărat moșia de la Melihovo, a dorit ca țăranii din zonă să știe exact când pot apela la el pentru ajutor medical.


Așa că a creat un sistem simplu.


Ori de câte ori era acasă și disponibil să primească pacienți sau să facă vizite la domiciliu, înălța un steag medical pe un stâlp din fața casei sale.


Sătenii erau mereu cu ochii pe el.


Dacă steagul era arborat, știau că „bunul doctor” este disponibil – și că îi va trata complet gratuit.


Pentru agricultorii sărmani din mediul rural rusesc, acea bucată mică de pânză care flutura în vânt însemna mult mai mult decât ar fi putut înțelege cineva de la oraș.


Nu-i interesa faptul că omul care trăgea de frânghie era, totodată, un scriitor celebru, ale cărui povestiri erau discutate în saloanele elegante din Sankt Petersburg.


Pentru ei, Anton Pavlovici era, pur și simplu, doctorul care se urca în trăsura sa trasă de cai și străbătea noroiul înghețat, în toiul nopții, doar pentru a ajuta un copil bolnav.


Această relație cu oamenii de rând a devenit unul dintre aspectele definitorii ale vieții lui Cehov.


A trăit doar 44 de ani, stingându-se din cauza tuberculozei, dar, în aceste câteva decenii, a reușit să ofere o parte extraordinară din sine atât medicinei, cât și literaturii.


Odată, i-a explicat unui prieten această dublă viață neobișnuită, cu umorul său caracteristic:


„Medicina este soția mea legitimă, iar literatura – amanta mea. Când mă satur de una, îmi petrec noaptea cu cealaltă.”


Însă cele două profesii nu au fost niciodată cu adevărat separate.


Formarea sa medicală a devenit prisma prin care îi înțelegea pe oameni. Nu privea ființele umane ca pe niște personaje pe care să le critice sau să le țină predici. Le observa așa cum un medic plin de compasiune își observă pacientul – cu răbdare, curiozitate și empatie.


Le remarca slăbiciunile, suferințele ascunse, contradicțiile și micile drame sufletești care se ascundeau în spatele unor vieți obișnuite.


Literatura i-a adus, în cele din urmă, faimă mondială.


Medicina l-a menținut conectat la o suferință pe care faima nu ar fi putut-o șterge niciodată.


Când o epidemie devastatoare de holeră a cuprins provinciile învecinate, Cehov și-ar fi putut folosi reputația în continuă creștere pentru a pleca.


În schimb, a rămas. Și-a asumat responsabilitatea pentru mai multe circumscripții medicale și a tratat mii de țărani sărmani, fără a le cere nici măcar o rublă.


Și, chiar dacă propria sa sănătate se deteriora, atenția i-a rămas îndreptată către ceilalți.


A început să scuipe sânge, pe măsură ce tuberculoza îi distrugea, încetul cu încetul, plămânii; cu toate acestea, a continuat să folosească veniturile obținute din literatură pentru a sprijini comunități care aveau un acces limitat la educație sau la resurse de bază.


A finanțat școli în mediul rural.


A organizat acțiuni de ajutorare pentru familiile care se confruntau cu foametea.


A contribuit la înființarea unei biblioteci publice în orașul său natal, Taganrog – un loc sărac – și a trimis personal lăzi cu cărți pentru a-i umple rafturile.


Cehov considera că viața unui om nu trebuie măsurată prin teorii frumoase, ci prin binele pe care acesta îl lasă, în mod concret, în urma sa.


La un moment dat, a exprimat ideea că este un lucru bun ca fiecare dintre noi să lase în urmă ceva valoros – o urmă care continuă să existe și care dovedește că viața noastră nu a fost trăită în zadar.


În vara anului 1904, Cehov a încetat din viață.


Lumea literară a deplâns pierderea unui scriitor genial.


Însă, la Melihovo, oamenii care îl cunoscuseră în calitate de medic au pierdut altceva.


Au pierdut un protector.


Pentru ei, el nu era doar autorul celebru ale cărui cărți aveau să devină clasice.


Era omul al cărui steag medical le transmitea că pot primi ajutor.


Omul care venea atunci când erau bolnavi.


Omul care îi trata atunci când nu își permiteau să plătească pentru îngrijiri medicale.


Omul care și-a folosit succesul nu pentru a se distanța de suferință, ci pentru a ajunge la oameni care nu aveau aproape nimic.


Mult timp după dispariția lui Anton Cehov, bunătatea pe care o arătase celorlalți a continuat să dăinuie prin oamenii și instituțiile pe care le ajutase.


Viața sa a oferit o lecție simplă:


Adevărata măreție nu se măsoară prin cât de sus te ridici deasupra celorlalți.


Se măsoară prin disponibilitatea de a te apleca pentru a ridica pe altcineva.


Și, uneori, cel mai mic gest – un steag ridicat în fața unei case de la țară – poate deveni un simbol al unei umanități extraordinare.


O moștenire clădită pe o bunătate autentică este unul dintre puținele lucruri pe care timpul nu le poate șterge cu totul.


#antoncehov

duminică, 1 noiembrie 2026

O zi fără consumabile medicale și de igienă. Detaliile invizibile care fac diferența

 



Sunt medic de profesie și, oricât de vitează m-aș da, sunt conștientă că oricând pot deveni potențial pacient. Și acest lucru chiar s-a concretizat recent, o aparent banală pneumonie mi-a dat organismul peste cap și m-a băgat în spital pentru câteva zile.

Am trăit acolo pe pielea mea ceea ce știam deja, aceea că fiecare material folosit in spital, fie că este vorba de consumabile medicale, de echipamente de protecție sau de  consumabile de laborator, totul are o importanță deosebită.

 Pe de o parte, echipamentele de protecție au importanța lor. Este nevoie ca de aer uneori de o pereche de mănuși pentru protecția mâinilor, mai ales atunci când, inevitabil, trebuie să vii în contact cu tot felul de materiale sau produse care pot prezenta un pericol potențial pentru piele și chiar pentru întregul organism. Mănușile de protecție ,de regulă de unică folosință, protejează atât mâinile personalului medical ce executa diverse manevre de eventualele materiale periculoase/produse contaminate ce pot face rău propriului organism, dar protejează și organismul pacientului de eventualele contaminări de pe mâinile personalului medical care pot pune in pericol organismul pacientului.

Să nu uităm consumabilele medicale, absolut esențiale pentru activitatea medicală. De la seringi de diverse dimensiuni, absolut necesare pentru administrarea medicamentelor pe venă sau intramuscular, până la pansamente sau cearceafuri de unică folosință, totul este esențial pentru activitatea de zi cu zi la nivelul spitalului.

Nu pot uita zilele cât am fost pacient. Doamne ferește să fi lipsit seringile, acele și cateterele cu ajutorul cărora li se administrau medicamentele zi de zi. Aceste medicamente administrate corect, constant și la momentul potrivit mi-au redat sănătatea în timp scurt. Sau doamne ferește să fi lipsit produsele care au ajutat la menținerea stării de igienă…  Disconfortul dat de igiena precară ar fi fost destul de mare, căci în acele zile îmi era destul de greu să mă curăț de una singura și aveam nevoie să fiu ajutata in acest sens.

În timpul tratamentului administrat în perioada spitalizării este nevoie și de ace, seringi și catetere pentru administrarea medicamentelor. Este nevoie de cearceafuri, aleze , de multe ori preferabil de unică folosință; de multe ori sunt o varianta mai accesibilă și mai ieftină pe termen lung decât o variantă așa zisa tradițională. Este nevoie de materiale de protecție pentru personalul sanitar: halate, măști, mănuși de protecție fără de care există  un soi de disconfort legat de contactul cu produse adesea periculoase

La un moment dat la începutul spitalizării a trebuit să fiu conectată la perfuzii mare parte din zi. Ca atare mersul la wc era o problemă așa că s-ar recurs la scutece, care substituiau toaleta dar realizau și un minim grad de igienă și confort. Dacă lipseau, trebuia să găsesc o altă soluție pentru mersul la baie,plus că ar fi însemnat o curățenie mai insistenta după aceea măcar pentru ideea unei stări de igienă personală deficitară care trebuia rezolvată. La asta se adăuga cel puțin una sau doua aleze de pus pe pat la nevoie tocmai pentru reținerea murdăriilor, pachete întregi de șervețele umede și uscate și asta doar pentru igiena intima menținută la un nivel minim.

Și asta este doar o foarte mică parte din aspectul materialelor folosite. Să nu uităm și materialele folosite pentru evacuarea deșeurilor rezultate in activitatea medicală: recipiente din plastic și saci sunt doar câteva dintre materialele folosite in acest scop. Otul trebuie să meargă extrem de cursiv, fără întrerupere, tocmai pentru evitarea situațiilor neplăcute.

Acum totul este bine. Am ajuns acasă și încerc să reintru în viața normală. Folosesc în continuare materialele folosite in timpul spitalizării. Nu mă feresc să folosesc in continuare scutecele când simt că aș avea nevoie in ideea menținerii unei mai bune igiene intime. Nu mă feresc să folosesc in continuare alezele ca să nu murdăresc lenjeria. Dacă mă ajută cineva să mă spăl mai bine acea persoană folosește mănuși de protecție.Și prin toate aceste aspecte minime în aparență se vede importanța acestor consumabile in viața de zi cu zi.

Articol scris pentru SuperBlog 2016


marți, 20 octombrie 2026

$$$

 S-a întâmplat la 20 octombrie1930: În această zi, s-a născut Ioan Grigorescu, prozator şi publicist (n. Ploiești - d. 26 martie 2011, Ploiești). Partea cea mai importantă a operei sale au constituit-o volumele de publicistică şi reportaje; autor (imagine şi text) al unor filme TV de călătorie („Spectacolul lumii"); a scris scenarii şi comentarii de film documentar şi de ficţiune.

Ioan Grigorescu a fost unul dintre cei mai cunoscuţi corespondenţi de presă. A publicat 15 volume de proză şi reportaje de călătorie – între care „Zigzag pe Mapamond”, „Paradisul murdar”, „Dilema americană”, „Al 5-lea punct cardinal”. De asemenea, a scris 20 de scenarii pentru filme artistice de lung-metraj. El este cunoscut în special ca autor al serialului TV „Spectacolul lumii”, cu peste 400 de episoade, filmate în peste 50 de ţări. După decembrie 1989 a filmat 37 episoade în perioada 1993-1994 şi 222 de episoade în perioada 1999-2005. De asemenea, a fost şi scenarist-comentator al serialului „România optimistă” (2005-2007). 

Pentru activitatea sa în calitate de realizator de filme documentare, a fost distins cu „Premiul Academiei Române pentru Arta Spectacolului” (2000), cu „Premiul special” şi „Trofeul Breslei” – acordat de Uniunea Cineaştilor. A îndeplinit în perioada 15 martie 1993 - 15 octombrie 1998 funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Polonă.

„Am ales să merg pe calea cunoașterii și a apropierii. Asta mi-a dat mai mari satisfacții, pentru că nu am făcut niciodată drumuri pentru a căuta in pubelele țării pe care le-am văzut, ci din contră, să duc acolo ce avem noi mai bun și să luăm de la ei ce au mai bun. (...) Sacrificiile mele au fost deseori o renunțare. Nu m-am plâns niciodată de cantitatea de muncă pe care a trebuit să o fac. Sacrificiile mele sunt nesemnificative, dar sunt enorme pentru mine, pentru că mă simt prea îndatorat și mă intreb când au trecut 77 de ani. Cifra asta mă miră, mă uluiește și mă întreb ce mai pot face de acum incolo. Nu sunt obsedat de perenitatea numelui. Sunt foarte bucuros că stau pe Strada Nicolae Grigorescu în satul Izvorani și asta am tradus-o prin Izvorul Anilor. Aștept valul care să vină peste mine, dar nu paralizat de frică. Până în ultima clipă voi fi cu ochii pe aparatul de filmat și cu ceva de scris în mână. Am un jurnal care durează de 50 de ani, e adevărat, cam sporadic. Nu știu ce se va întâmpla cu el... e foarte interesant că multe file din el sunt coli de hârtie din tot felul de colțuri ale lumii.”—Ioan Grigorescu.

Cărți publicate:

Pasărea Fenix - Doi ani în Polonia Populară (Ed. Tineretului, 1961)

Unde vîntul miroase a petrol (Ed. Tineretului, 1961)

Cocteil-Babilon (Ed. Tineretului, 1963)

Zig zag pe mapamond (Ed. Tineretului, 1964)

Ploiești – mic îndreptar turistic (Ed. Meridiane, 1964)

Obsesia (Ed. Tineretului, 1965)

Lupta cu somnul (Ed. Tineretului, 1968)

Fenix inflamabil (Ed. Eminescu, 1970)

Spectacolul lumii (Ed. Cartea Românească, 1973)

Afirm! (Ed. Albatros, 1974)

Paradisul murdar (Ed. Cartea Românească, 1974)

Dilema americană - spectacolul lumii (vol. II) (Ed. Cartea Românească, 1981)

Al cincilea punct cardinal - spectacolul lumii (vol. III) (Ed. Cartea Românească, 1983)

Ucideți petrolul (I, București, 1993)

Bine ați venit în infern!... (Ed. Nemira, 1994)

Filmografia sa cuprinde:

Ca scenarist:

Străzile au amintiri (1962)

Cartierul veseliei (1964)

Subteranul (1967)

Canarul și Viscolul(1969)

Felix și Otilia (1972)

Explozia (1973)

Cuibul salamandrelor (1976)

Spiritul neînfrângerii (1977) - film documentar

Acțiunea „Autobuzul” (1978)

Iarba verde de acasă (1978)

Brațele Afroditei (1978)

Un echipaj pentru Singapore (1981)

Ringul (1984)

Trenul de aur (1986)

Începutul adevărului (Oglinda) (1994) - în colaborare cu Sergiu Nicolaescu

Spectacolul lumii (serial TV, 1994)

Ca regizor şi operator imagine:Spectacolul lumii (serial TV, 1994)

Surse:

https://www.gandul.info/stiri/spectacolul-lumii-s-a-incheiat-pentru-ioan-grigorescu-8107981

http://tvr2.tvr.ro/emisiuni/spectacolul-lumii-vazut-de-ioan-grigorescu_8873.html

https://adevarul.ro/locale/ploiesti/ploiesti-murit-ioan-grigorescu-realizatorul-longevivei-emisiuni-spectacolul-lumii-1_50aca13f7c42d5a663872b0b/index.html

$$$

 S-a întâmplat la 20 octombrie1958: La această dată, a murit istoricul Constantin Moisil, considerat întemeietorul numismaticii moderne în România (n. 1876). Din 1910 a organizat Cabinetul Numismatic al Bibliotecii Academiei Române, pe care l-a condus până la sfârşitul vieţii, şi a condus prima publicaţie românească de numismatică, „Buletinul Societăţii Numismatice Române".

Între anii 1923 şi 1938, el s-a aflat la conducerea Arhivelor Statului din Bucureşti, de numele său legându-se reorganizarea acestei instituţii şi înfiinţarea Şcolii Superioare de Arhivistică şi Paleografie; membru titular onorific al Academiei Române . 

În anul 1948 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. A fost nepotul vicarului unit Grigore Moisil şi tatăl matematicianului Grigore C. Moisil.

Opera sa cuprinde:

Cărţi:

Portretele monetare ale Regelui Carol I (Bucureşti, 1939)

Articole:

Monede vechi româneşti găsite în Dobrogea - Tezaurul de la Bădila, în C.L., XL (1906), 12, p. 1117 - 1122;

Numismatica Dobrogei, în „Arhiva Dobrogei", I (1916), p. 112-123;

Monedele dacilor, în BSNR, XV (1920), p. 58-78;

Primele peceţi cu stemele unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, ibidem (1923), p. 60-63;

Monetăria Ţării Româneşti în timpul dinastiei Basarabilor, în AIINC, III (1924-1925), p. 107-159;

Monedele Împăratului Traian referitoare la războaiele cu dacii şi cucerirea Daciei, în BSNR, XXIII (1929), p. 11-38;

Bănăria lui Dabija-Vodă, ibidem, XXIV (1930), p. 53-79;

Efigiile monetare ale Domnilor români, ibidem, XXV (1931), p. 126-142;

Monedele şi decoraţiile României, în „Enciclopedia României", I, 1938, p. 85-125;

Din istoria şcolii de arhivistică, în „Hrisovul", I (1941), p. 11-45;

Mihail C. Soutzo, în „Balcanica", IV (1941), p. 479 - 502;

Les tetradrachmes de Thasos et de Macedonie I-ere et leur circulation en Dacie, în „Balcania", VII (1944), 1, p. 3-22;

O pagină de heraldică românească veche, în „Buletin ştiinţific", I (1948-1949), p. 151-162;

Problema monedelor dace, ibidem, p. 19-27 şi 2-4 (1950), p. 53-65;

Ponduri inedite sau puţin cunoscute din Histria, Callatis, Tomis, în SCN, I (1957), p. 247-295.

Surse:

Ilie Ţabrea - Constantin Moisil (Bucureşti, 1970)

http://www.turismnasaud.ro/constantin-c-moisil/

https://ro.metapedia.org/wiki/Constantin_Moisil

$$$

 S-a întâmplat la 20 octombrie…

- „Ziua internaţională de luptă împotriva osteoporozei", stabilită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pentru a atrage atenţia că în ultimele decenii osteoporoza a devenit o importantă problemă de sănătate publică.

- 1595: Mihai Viteazul eliberează Giurgiu. Hotarul Ţării Romanesti se stabileşte pe Dunăre, fiind eliberată şi Brăila.

- 1600:Mihai Viteazul pierde bătălia de la Bucov (lângă Ploieşti) cu oştile poloneze, conduse de Jan Zamoyski.

- 1620: S-a născut Aelbert Cuyp (1620 - 1691), unul din cei mai renumiţi peisagişti olandezi.

- 1632: S-a născut Christopher Wren, arhitect englez. Sir Christopher Wren (d. 25 februarie 1723) a fost unul dintre cei mai buni şi apreciaţi arhitecţi englezi ai tuturor timpurilor, arhitect şi realizator a 54 de biserici în Londra, respectiv a numeroase clădiri seculare din Marea Londră după Marele incendiu al Londrei din 1666. Capodopera sa arhitecturală, Catedrala Saint Paul, a fost terminată în 1710. Educat în limbile latină şi engleză şi studiind fizica aristotelică la Oxford University, Wren a fost un om de ştiinţă remarcabil al timpului său, excelând ca astronom, geometru, matematician, fizician şi arhitect. Fondator al prestigioasei Royal Society, al cărei preşedinte a fost între 1680 şi 1682, Christopher Wren a fost deopotrivă apreciat ca om de ştiinţă de către alţi doi mari savanţi comtemporani lui, Sir Isaac Newton şi Blaise Pascal.

- 1638: S-a încheiat construcţia Mânăstirii Căldăruşani, ctitorie a lui Matei Basarab (1632 – 1654).

- 1696: A fost creată flota rusă de către Petru I.

- 1818: A fost stabilit hotarul dintre Canada şi SUA de-a lungul paralelei 48. 

- 1822: A apărut primul număr al ziarului britanic „The Sunday Times".

- 1827: Bătălia navală de la Navarino. Flotele britanice, franceze şi ruseşti i-au învins pe otomani în bătălia de la Navarino; ca urmare, Imperiul Otoman a trebuit să recunoască independenţa Greciei prin Tratatul de la Constantinopol din iulie 1832. 

- 1829: S-a născut Iosif Hodoş, istoric şi om politic; unul dintre fruntaşii mişcării naţionale a românilor transilvăneni; a militat pentru promovarea în şcoli şi în administraţie a limbii române; s-a numărat printre fondatorii ASTREI; membru fondator al Societăţii Academice Române (1866) (m. 1880)

- 1837: Apare „Jurnalul" domnului Ţării Româneşti, Alexandru Dimitrie Ghica, prin care se acordă sătenilor dreptul (condiţionat) de a se strămuta în oraşe. În primăvara anului 1843, noul domn, Gheorghe Bibescu, anulează „Jurnalul".

- 1847: S-a născut Oscar Swahn, trăgător suedez şi cel mai în vârstă campion olimpic al tuturor timpurilor. Oscar Swahn (n. Tanum, Suedia – d.1 mai 1927, Stockholm, Suedia) a fost un trăgător suedez. Medaliat la Jocurile Olimpice de vară din 1908, 1912 şi 1920, Swahn a rămas în istorie ca şi cel mai vârstnic participant la o competiţie olimpică - în timpul olimpiadei din 1920 avea 72 de ani. 

- 1850: S-a născut Ioan Boroş, preot şi istoric; studii despre istoria Banatului; lucrări privind istoria Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice (m. 1936) 

-1854: S-a născut poetul francez Arthur Rimbaud. Arthur Rimbaud (n. Charleville-Mézières – d.10 noiembrie 1891, Marsilia) a fost un poet francez, figură centrală a literaturii moderne, precursor al simbolismului (mişcare artistică şi literară de la finele secolului XIX, care se opunea naturalismului şi parnasianismului, potrivit căreia valoarea fiecărui obiect şi fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimată şi descifrată cu ajutorul simbolurilor)

- 1860: Promulgarea „Diplomei din octombrie" de către împăratul Franz Joseph, ce însemna abolirea sistemului absolutist şi deschiderea erei guvernării constituţionale în Austria. Potrivit documentului, Transilvania redevine stat autonom în cadrul imperiului.

- 1865: A murit Alexandru (Alecu) Donici, traducător şi fabulist; considerat de contemporani drept unul dintre cei mai de seamă literaţi ai epocii (n. 1806, la Bezin/Orhei, azi în R. Moldova) 

- 1874: S-a născut compozitorul american Charles Ives  (m. 1954)

- 1891: S-a născut James Chadwick, fizician britanic(d. 24 iulie 1974).

- 1895: S-a născut Alexandru Rosetti, lingvist şi filolog; specialist în istoria limbii române, fonetică, dialectologie şi lingvistică generală; membru al Academiei Române. Alexandru Rosetti (n. Bucureşti - d. 27 februarie 1990, Bucureşti) a fost un reputat lingvist şi filolog român, editor, pedagog, istoric al limbii române, patron spiritual al şcolii româneşti de lingvistică. Profesor la Facultatea de Litere din Bucureşti, Alexandru Rosetti a fost unul dintre patronii spirituali ai şcolii lingvistice de la Bucureşti, alături de nume importante precum Theodor Capidan, Jacques Byck, Iorgu Iordan sau Alexandru Graur. A fost membru titular al Academiei Române din 1948.A înfiinţat, în 1963, Centrul de Cercetări Fonetice şi Dialectologie al Academiei (d. 27.02.1990)

- 1909: S-a născut pianista franceză Monique Haas (m. 1987)

- 1910: Lansarea pachebotului Olympic. RMS Olympic (sau SS Olympic) a fost prima din grupa de trei mari nave ale companiei White Star Line, care a inclus Titanic si Britannic. Spre deosebire de surorile ei, Olympic a avut o carieră lungă şi glorioasă (1911-1935) şi a fost singura care nu s-a scufundat.Bruce Ismay, patronul companiei White Star Line, şi Lord Pirrie, patronul şantierului naval Harland and Wolff din Belfast, au proiectat o nouă clasă de vase „olimpice" care să le depăşească pe cele ale companiei rivale Cunard, RMS Lusitania şi RMS Mauretania în dimensiune şi lux, dar nu şi în viteză.Olympic a fost construit primul, urmat de Titanic şi Britannic. Construcţia navei a început în 1908 şi a fost lansată în 1910. Pentru lansarea ei, care a avut loc în data de 20 octombrie1910, chila sa a fost vopsită în alb din motive fotografice. Chila ei a fost revopsită după lansare. Călătoria sa inaugurală a avut loc pe data de 14 iunie 1911. În timpul acestei călătorii,Thomas Andrews, constructorul şef al şantierului naval, a fost prezent la bord. Nava avea o lungime de 268 de metri şi o lăţime de 28 de metri. Putea să atingă o viteză maximă de 43 de km/h având o putere de 50.000 de CP. Tonajul sâu era de 45.324 de tone. Olympic-ul consuma 650 de tone de cărbune pe zi, în comparaţie cu 1000 de tone consumate de Lusitania si Mauretania. 

- 1917: S-a născut regizorul francez de film Jean-Pierre Melville, precursor al „noului val francez” (m. 1973)

-1917: Are loc, la Chişinău, Congresul Ostăşesc cu participarea a 898 delegaţi, reprezentând circa 300.000 de soldaţi aflati pe toate fronturile şi în toate armatele ruseşti; congresul proclamă autonomia teritorială şi politică a Basarabiei şi crearea Sfatului Ţării în care vor fi aleşi 195 deputaţi (150 români basarabeni şi 45 reprezentanţi ai minorităţilor), aceştia urmând să fie aleşi prin alegeri indirecte de comitetele ostăşeşti, ţărăneşti şi muncitoreşti, precum si de corporaţiile profesionale constituite.

- 1918: A murit  Constantin Giurescu, istoric român, membru al Academiei Române (n. 20.08.1875)

- 1920: A murit Max Bruch, compozitor şi dirijor german (n. 1838) 

- 1920: Începe greva generală a muncitorilor, la care participă cca 400.000 de salariaţi; cuprinde toate ramurile industriei şi transporturilor şi este prima greva politica generală a muncitorilor din întreaga Românie (20–28 octombrie)

- 1920: S-a născut Ghizela Suliţeanu, folclorist şi etnolog (m.  2006) 

- 1924: S-a născut Valentin Silvestru, publicist, critic de teatru şi de film şi istoric teatral, scriitor satiric – „Bordeiul de la Poarta Albă“, „O femeie aprigă“, „Jurnalul cu file violete“, „Tufă de Veneţia“, „Când plouă, taci şi–ascultă“ (d.1996)

- 1925: S-a născut regizorul de film (est-) german Konrad Wolf; a căpătat un adevărat renume mai ales pentru realizarea a numeroase filme pe teme antifasciste (m. 1982) 

- 1930: S-a născut Ioan Grigorescu, prozator şi publicist, partea cea mai importantă a operei sale constituind-o volumele de publicistică şi reportaje; autor (imagine şi text) al unor filme TV de călătorie („Spectacolul lumii"); a scris scenarii şi comentarii de film documentar şi de ficţiune.

- 1930: S-a născut Mircea Herivan, scriitor, eseist şi publicist (m. 1996) 

-1932: A fost format un guvern naţional–ţărănesc sub preşedinţia lui Iuliu Maniu, în care portofoliul Externelor era deţinut de Nicolae Titulescu.

- 1933: S-a născut criticul şi istoricul literar Ion Bălu 

- 1933: S-a născut actorul Ion Dichiseanu.

- 1934: S-a născut împărăteasa Michiko, soţia împăratului Akihito al Japoniei     Împărăteasa Michiko a Japoniei (n. 20 octombrie 1934) este soţia împăratului Akihito al Japoniei, monarh al Japoniei.

- 1939: S-a născut criticul muzical Dan Scurtulescu (m. 2008)

-1939: S-a născut Dumitru Matcovschi, poet, prozator şi dramaturg din Republica Moldova

- 1940: S-a născut preotul Nicu Moldoveanu, profesor de teologie şi compozitor de muzică bisericească. 

- 1940: A murit juristul George Plopu, unul dintre cei mai buni specialişti români în drept urbarial şi composesoral; după 1918 a contribuit mult la reorganizarea justiţiei din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române (n. 1857)  

- 1942: S-a născut actorul Costel Constantin.

-1942: S-a născut Christiane Nüsslein-Volhard, biolog german, laureată a Premiului Nobel (1995)

- 1944: În timpul vizitei de la Moscova, prim-ministrul britanic W. Churchill i-a propus, şi Stalin a acceptat, înţelegerea cu privire la împărţirea zonelor de influenţă în Balcani. 

- 1944: Eliberarea oraşului Belgrad de sub ocupaţia germană (în al doilea război mondial)

- 1946: S-a născut Elfriede Jelinek, scriitoare austriacă, laureată a Premiului Nobel (2004). Elfriede Jelinek (n. Mürzzuschlag/Steiermark) este o scriitoare austriacă, una dintre vocile puternice din perioada postbelică a spaţiului literar german. La 7 octombrie 2004 a primit Premiul Nobel pentru literatură pentru „cursul muzical al registrelor în romanele şi dramele sale, care cu o pasiune verbală unică în felul său dezvăluie absurditatea şi constrângerea clişeelor sociale". 

- 1946: S-a născut Dan Ardelean, compozitor şi dirijor de muzică uşoară 

- 1951: S-a născut Dana Duma, critic de teatru şi film  

-1958: A murit istoricul Constantin I. Moisil, considerat întemeietorul numismaticii moderne în România (din 1910 a organizat Cabinetul Numismatic al Bibliotecii Academiei Române, pe care l-a condus până la sfârşitul vieţii, şi a condus prima publicaţie românească de numismatică, „Buletinul Societăţii Numismatice Române"); între anii 1923 şi 1938 s-a aflat la conducerea Arhivelor Statului din Bucureşti, de numele său legându-se reorganizarea acestei instituţii şi înfiinţarea Şcolii Superioare de Arhivistică şi Paleografie; membru titular onorific al Academiei Române (n. 1876). În anul 1948 a fost ales ca membru de onoare al Academiei Române.A fost nepotul vicarului unit Grigore Moisil şi tatăl matematicianului Grigore C. Moisil.

- 1964: A murit Herbert Hoover, al 31-lea preşedinte al Statelor Unite. Herbert Hoover, pe numele său complet Herbert Clark Hoover, (n. 10 august 1874), ce de-al treizeci şi unulea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (1929 - 1933) a fost inginer minier, umanitarist şi administrator plin de succes. Hoover este unul dintre cei care a fost un exemplu al „Mişcării pentru eficienţă", parte a „Erei progresului", argumentând că soluţiile inginereşti eficiente vor fi soluţiile tuturor problemelor economice şi sociale. 

- 1968: Lady Jacqueline Kennedy se căsătoreşte cu armatorul grec Aristotle Onassis

- 1971: S-a născut Dannii Minogue, cântăreaţă australiană; sora renumitei soliste Kylie Minogue

- 1984: A murit Paul Adrien Maurice Dirac, fizician britanic.Paul Adrien Maurice Dirac (n. 8 august 1902) a fost un fizician britanic şi unul din fondatorii domeniului mecanicii cuantice.A fost Profesor Lucasian de Matematică la Universitatea Cambridge şi şi-a petrecut ultimii zece ani din viaţă la Universitatea de Stat Florida. Printre alte descoperiri, a formulat aşa-numita „Ecuaţie Dirac”, care descrie comportamentul fermionilor şi care a condus la anticiparea existenţei antimateriei. Dirac a primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1933 împreună cu Erwin Schrödinger, „pentru descoperirea de noi forme productive ale teoriei atomice”.

 - 1985: A murit poetul Marius Robescu (n. 1943) 

-1987:A murit Andrei Nikolaevici Kolmogorov, matematician rus.Andrei Nikolaevici Kolmogorov (n. 25 aprilie 1903) a fost un matematician rus, care a adus contribuţii importante în teoria probabilităţii şi topologie. A lucrat în domeniile logică intuiţionistă, seriile Fourier, turbulenţă şi mecanică clasică şi este creator al teoriei complexităţii algoritmilor.

- 1989: A murit actorul de film britanic Anthony Quayle (n. 1913)

- 1994: A murit Serghei Bondarciuk, actor şi regizor de film rus („Război şi pace”, „Waterloo”, „Clopotele roşii”) (n. 1920) 

- 1994: A murit istoricul literar Dumitru Velciu; de profesie economist, şi-a consacrat tot timpul liber cercetării cronicilor şi cronicarilor (n. 1923)

- 1994: A murit actorul de film american Burt Lancaster (n. 1913). A fost nominalizat de patru ori la Premiile Oscar şi a câştigat unul dintre trofee pentru pelicula Elmer Gantry din 1960. A mai câştigat un Golden Globe pentru acest rol dar şi două trofee BAFTA pentru peliculele The Birdman of Alcatraz (1962) and Atlantic City (1980). Casa sa de producţie Hecht-Hill-Lancaster a fost cea mai de succes şi inovatoare companie de gen din anii 50 de la Hollywood, producând filme precum Marty (1955), Trapeze (1956) sau Sweet Smell of Success (1957). A regizat chiar două filme, The Kentuckian (1955) şi The Midnight Man (1974). În 1999, Institutul American de Film l-a numit pe Lancaster al 19-lea cel mai bun actor al tuturor timpurilor.

- 2002: A murit Bernard Fresson, actor francez (n. 1931)

$$$

 Destine frante in inchisorile comuniste - Grigore Caraza, decedat pe 10 noiembrie, 2014 Intamplator, sau, poate ca o binecuvantare, l-am cu...