vineri, 19 iunie 2026

$$$

 S-a întâmplat în 19 iunie1899: În această zi, s-a născut George Călinescu, critic şi istoric literar, scriitor, traducător şi  publicist;  membru titular al Academiei Române din 1948. George Călinescu (n. Bucureşti- d. 12 martie 1965, Otopeni) a fost un critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii şi literaturii române, de orientare, după unii critici, clasicizantă, după alţii doar italienizantă sau umanistă. Este considerat drept unul dintre cei mai importanţi critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu. Îşi semnează întotdeauna articolele cu pseudonimul G. Călinescu, după o modă destul de răspândită în perioada interbelică.

George Călinescu s-a născut la Bucureşti, unde a locuit primii trei ani familia sa, plecând apoi la Botoşani şi Iaşi, unde a urmat clasele I şi a II-a, după care s-a mutat din nou în Capitală, unde a urmat cursurile Liceului Gh. Lazăr. În 1916, în perioada războiului, a revenit la Iaşi, unde şi-a încheiat studiile liceale la Liceul Internat, susţinându-şi bacalaureatul la Liceul Mihai Viteazul din Bucureşti. După terminarea liceului a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti, secţia de filologie modernă şi filozofie, unde i-a avut ca profesori pe N. Iorga, Vasile Pârvan, M. Dragomirescu, Ovidiu Densuşianu şi Ramiro Ortiz, care, alături de Vasile Pârvan, a jucat un rol determinant în formarea sa.

După scurt timp de la susţinerea tezei de licenţă în litere funcţionează ca profesor de limba italiană la diverse licee bucureştene şi timişorene, apoi pleacă la Roma, pentru doi ani, cu o bursă oferită de Accademia di Romania, fondată de profesorul şi istoricul Vasile Pârvan.În 1926 obţine o detaşare la Liceul Gh. Şincai şi citeşte pentru prima oară la cenaclul lui Eugen Lovinescu, Sburătorul.În 1929, se căsătoreşte cu Alice Vera, fiica unor mici proprietari bucureşteni. Începând cu 1931, colaborează constant la revista Viaţa Românească, revista fiind coordonată de criticul Garabet Ibrăileanu. Din 1931 devine profesor definitiv de literatură română. În 1933 inaugurează în Adevărul literar şi artistic rubrica Cronica mizantropului. În anul 1936 îşi ia doctoratul în litere la Universitatea din Iaşi, cu o teză despre Avatariile faraonului Tla, o nuvelă postumă a lui Mihai Eminescu, descoperită şi pusă în valoare pentru prima dată de tânărul G. Călinescu. Va fi numit conferenţiar de literatură română la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi. 

În 1937 obţine, în urma concursului, postul de conferenţiar provizoriu la Catedra de estetică şi critică literară a Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi, iar în 1944 devine profesor titular la Universitatea din Iaşi. Un an mai târziu, în 1945, este numit profesor titular şi la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. După 1947, va fi eliminat de la catedră în ciuda faptului că în perioada interbelică s-a manifestat drept un intelectual democrat, cu idei de stânga.La începutul anilor ’50 afost numit director al Institutului de Teorie literară şi Folclor, institut care, după moartea sa, îi va purta, de altfel, numele. Tot în această perioadă a coordonat revista Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor (1952-1965). În anul1961, a fost numit din nou profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti.

G. Călinescu s-a stins din viaţă, în urma cirozei hepatice, la 12 martie, la ora 3 şi 30 de minute, la Sanatoriul Otopeni. Vasta sa operă, cuprinzând romane de largă respiraţie, precum Enigma Otliei, Scrinul negru, Bietul Ioanide (unele dintre ele ecranizate), monografii, publicistică, teatru şi poezii, a fost încununată cu monumentala Istorie a literaturii române de la origini până în prezent.

„Istoria literaturii române de la origini până în prezent – afirmă criticul Alexandru Piru – este rezultatul unei munci încordate de patru ani şi jumătate, timp, desigur, record pentru o operă de 948 de pagini format in quarto.Ea reprezenta la data apariţiei nu numai singura istorie literară de viziune critică, estetică a fenomenului literar românesc, dar şi cea mai întinsă şi cea mai documentată prezentare a lui. Totuşi, departe de a fi privită astfel, cartea a suscitat la apariţie un val de proteste, peste 120 de articole, cronici, broşuri, note, însemnări negative, continuate cu încă vreo 15 intervenţii în 1942. Se pot menţiona recenziile lui Eugen Lovinescu din Curentul literar şi Şerban Cioculescu în Cronica română, care, recunoscând talentul literar al autorului, îi obiectează subiectivitatea, incapacitatea, după ei, de a aprecia cu seninătate fenomenul literar.”

Trecută mult timp la index în anii comunismului, reeditată în 1985, Istoria… lui Călinescu creşte în importanţă pe măsură ce apar alte istorii literare. Privită ca o epopee, ca o enciclopedie barocă, ea e o divină comedie a literaturii române, plină de grotesc şi de sublim, ce nu are egal nici în literatura română, nici pe alte meridiane culturale.

Surse:

Ion Bălu, Viaţa lui G. Călinescu, 1981, ed. a II-a, Editura Libra, 1994

George Călinescu, Istoria literaturii române de le origini şi până în prezent, Editura Minerva, 1985

https://www.tititudorancea.org/z/biografie_george_calinescu.htm

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/viata-secreta-a-lui-george-calinescu

https://editiadedimineata.ro/54-de-ani-fara-george-calinescu-unul-dintre-cei-mai-importanti-critici-literari-din-toate-timpurile/

https://www.cotidianul.ro/george-calinescu-scriitor-istoric-si-teoretician-al-litera turii-romane/

&&&

 S-a întâmplat în 19 iunie1919: În această zi, a murit Petre P. Carp, publicist şi om politic; şeful Partidului Conservator (între anii 1907 şi 1912) şi autorul programului politic al acestui partid, intitulat Era nouă; de mai multe ori ministru şi prim-ministru (1900-1901 şi 1910-1912); unul dintre întemeietorii societăţii literare Junimea; autor de cronici literare şi dramatice.

Petre P. Carp (n. 28 iunie 1837, Iaşi - d. Ţibăneşti, judeţul Iaşi), om politic, diplomat, fondator al Societăţii Junimea şi lider politic al acesteia. După fuziunea din 3 aprilie 1907, Carp devine şi preşedinte al Partidului Conservator. Cu o carieră politică impresionantă, ce s-a desfăşurat pe parcursul a 50 de ani, a fost martorul renaşterii naţionale a României. Unul dintre cei mai mari oameni de stat ai ţării, Petre P. Carp s-a numărat printre cele mai avizate voci din viaţa politică românească, luptând cu vehemenţă pentru crezurile sale politice. Înzestrat cu mari calităţi oratorice, istoricii îl consideră al doilea mare politician conservator după Barbu Catargiu.

Petre P. Carp provenea dintr-o veche familie de boieri moldoveni, care stăpânea întinse moşii precum cea de la Ţibăneşti.Tatăl său, stolnicul Petre Carp, însetat de cunoaştere, învaţă carte la Viena şi se întoarce în Moldova cucerit de progresele la care ajunsese Occidentul. Se va dovedi influenţat de ideile iluminismului şi va deveni un cărvunar, nume dat prin asociaţie cu carbonarii italieni. După primele învăţături deprinse la şcoala primară, familia se hotărăşte să-l trimită pe adolescentul Petrache să studieze în Germania, la Berlin, aşa cum şi tatăl său şi bunicul său primiseră o instrucţie şi o educaţie temeinică şi aleasă la şcoli superioare din Viena şi Berlin.Aşadar, tânărul Carp urmează studiile liceale la „Französische Gymnasium” din capitala Germaniei, unde îşi susţine bacalaureatul în 1858, obţinând o medie generală maximă. În continuare, Carp urmează cursuri universitare la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii din Bonn, axându-se pe economie politică, filosofie, litere şi istorie. Încă din acele vremuri, studentul Carp se remarca de ceilalţi colegi ai săi printr-un discurs sobru, rigid, concis, care îl va caracteriza pe tot parcursul carierei sale politice. În toamna anului 1862, Carp revine la Iaşi, unde îi va întâlni pe Titu Maiorescu şi Vasile Pogor. Ulterior, în următorii doi ani li se vor adăuga şi Theodor Rosetti, împreună cu Iacob Negruzzi, formându-se astfel grupul ce va fonda Societatea Junimea în primăvara anului 1864. 

Având la bază idei comune, cei cinci se vor axa la început pe cultivarea spiritului literar, ei reprezentând o nouă generaţie, junimistă, cu o nouă concepţie asupra vieţii sociale şi culturale româneşti. Prin activitatea sa, societatea impunea o direcţie nouă, modernă, întregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic şi sentimentul valorii estetice. Dar Petre P. Carp, atât de împătimit pentru viaţa publică, era aproape imposibil să-şi satisfacă veleităţile în acest domeniu deoarece Junimea nu făcea politică, ceea ce îl nemulţumea profund. Astfel, îndemnat de propriul cuget, se hotărăşte să părăsească Iaşiul şi societatea literară în care îşi făcuse un debut promiţător. În toamna anului 1865, soseşte la Bucureşti şi ocupă postul de auditor la Consiliul de Stat. Ulterior, se alătură „monstruoasei coaliţii”, iar liderii conspiraţiei i-au răsplătit atitudinea numindu-l secretar al Locotenenţei Domneşti, apoi la conducerea Agenţiei diplomatice de la Paris (26 mai 1866 - 4 august 1867).

După revenirea din Franţa, Petre P. Carp se întoarce la Junimea şi decide să candideze ca deputat în Colegiul I Vaslui, pe listele conservatorilor. În Parlament, se va remarca prin calităţile oratorice impresionante. În 1870, tânărul junimist obţine şi primul ministeriat, cel al Externelor, în cabinetul Epureanu. Prezenta lui în acest minister coincide cu războiul franco-prusac şi cu simpatiile mărturisite ale opiniei publice româneşti pentru Franţa. Ministrul de Externe român se va pronunţa pentru neutralitatea ţării sale într-o eventuală trecere a trupelor ruseşti peste Prut. Imperiul Ţarist ceruse revizuirea Tratatului de Pace de la Paris din 1856 şi concentrarea unor unităţi militare la frontiera estică a României care se va opune cu armele, dacă situaţia o cerea, împotriva încălcării neutralităţii declarate. În discursul său din 5 iulie 1870, Petre P. Carp va declara în Adunarea Deputaţilor citându-l pe Ion C. Brătianu, care spusese: „acolo unde este ortodoxie, acolo este România”, dar adaugă şi punctul său de vedere în calitate de ministru de Externe: „acolo unde sunt ginţile latine, acolo va fi şi inima României”.

Începând cu anii 1870, tânărul junimist urmează o carieră diplomatică, fiind trimis ca agent diplomatic la Viena (20 martie 1871 - 28 aprilie 1873).Misiunea sa era de a cointeresa pe acţionarii germani să participe la efectuarea unor tranzacţii financiare în România, care era interesată de finanţări externe îndeosebi în domeniul căilor ferate. A avut prilejul să se întâlnească la Berlin cu cancelarul Otto von Bismark, cu care a avut o confruntare verbală dură.Au fost discutate mai multe chestiuni printre care cea a căilor ferate din România, dar şi cea a statutului evreilor de la noi. Bismarck i-a reproşat lui Petre P. Carp că românii sunt antisemiţi, recurgând la o afirmaţie extrem de gravă, nefondată: „Sunteţi nişte sălbatici. Mi s-a spus că aruncaţi cu pietre în evrei şi le spargeţi capetele”. Replica lui Carp, care luase apărarea evreilor în Adunarea Deputaţilor în 1868 şi mai târziu în 1879, a venit tăios, dar şi ironic: „Excelenţa Sa nu trebuie să uite ca românul a ieşit abia de curând din Epoca de Piatră”.

Ulterior, Carp este trimis agent diplomatic şi la Roma (28 aprilie - 19 octombrie 1873). După această experienţă revine definitiv la Iaşi, pentru a se dedica luptei politice. Tot în acestă perioadă, se căsătoreşte cu Sevastia Cantacuzino, fiica lui Ioan Cantacuzino, cunoscut om politic în ministerele din perioada Locotenenţei Domneşti şi a guvernelor de la începutul domniei lui Carol I. Cei doi vor avea împreună o fată şi patru băieţi. Anul 1871 consacră definitiv intrarea junimiştilor de partea activismului politic. Pe 15 aprilie 1871, are loc la Iaşi o întâlnire între Gheorghe Costaforu şi Titu Maiorescu, cel dintâi propunându-i mentorului Junimii ca membrii societăţii să intre în viaţa politică. Acesta a fost un moment de răscruce în istoria conservatorismului şi politicii româneşti. 

Junimiştii vor adopta un program de acţiune sprijinit de hotărârile Adunărilor ad-hoc din 1857, din care mai rămăseseră două deziderate de îndeplinit: respectarea capitulaţiilor de către Poarta Otomană, a neutralităţii garantate şi chiar obţinerea independenţei ţării noastre. Junimiştii acceptă propunerea lui Gheorghe Costaforu şi intră în Adunarea Deputaţilor, predominant conservatoare, sprijinind guvernul Lascăr Catargiu. Apropierea politică dintre junimişti şi conservatori se va realiza treptat. Este adevărat că şi cele două ideologii politice erau foarte asemănătoare.Amândouă grupările declarau că modernizarea României se face „de sus în jos şi nu de jos în sus”, iar măsurile reformatoare iniţiate de liberali erau acuzate ca fiind „forme fără fond”, neexistând cu adevărat o clasă de mijloc în România. Carp devine principalul exponent politic al societăţii, sintetizând ideile, principiile şi viziunea junimistă în politică.

Ca parlamentar, îşi exprima convingerea că în România politica trebuie să facă persoanele bogate întrucât numai o stare materială confortabilă permite omului politic să-şi apere convingerile, în caz contrar existând riscul vulnerabilităţii sale morale. El afirma că: „În România nu trebuie să facă politică decât oamenii care au un venit de la 40.000 lei în sus”. În 1874, Petre P. Carp devine şeful grupării junimiste, ceea ce era o recunoaştere a calităţilor sale în politică, dar şi a funcţiilor îndeplinite exemplar până atunci în viaţa publică. De asemenea, politicianul Carp considera alternativa la putere a guvernelor care reprezentau interesele principalelor partide politice din ţara noastră ca fiind expresia democraţiei, servind atât intereselor ţării. Din 1877, Petre P. Carp devine senator, calitate din care va fi martor cuceririi Independenţei de stat şi proclamarea României ca regat.

În 1881, liderul junimist lansează şi primul program politic al Junimii, intitulat „Era nouă”. Acesta exprima o doctrină în care se aveau în vedere interesele materiale ale ţăranilor şi meseriaşilor, care să asigure respectarea cultului proprietăţii, independenţa acestor oameni, care au datoria să se gospodărească şi să se administreze singuri. Aceasta politică, arăta Petre P. Carp, este menită să asigure ridicarea claselor de jos, a proprietăţii lor, garantându-le neatârnarea materială. El preconiza emanciparea industrială a ţării şi propunea în acest sens reînfiinţarea corporaţiilor menite să coaguleze interesele materiale ale meseriaşilor în lupta concurenţială cu străinii şi, tot ca un apanaj al acestor corporaţii, era şi înfiinţarea şcolilor de meserii.

În opinia liderului conservator, politica era deopotrivă o ştiinţă şi o artă. Ea trebuia să aibă capacitatea de a asocia tradiţiile culturale, economice, sociale ale poporului cu imperativele momentului. De aceea, orice act politic îi părea lui Petre P. Carp unul singular, original, inedit, întrucât el nu putea fi aplicat cu stricteţe decât unei anumite chestiuni, a cărei rezolvare ţinea de specificitatea sa şi nu de teorii ori formule universale. Din 1882, între tinerii junimişti şi bătrânii conservatori încep să apară disensiuni tot mai grave. Astfel, Carp va părăsi momentan politica românească şi este trimis ambasador extraordinar şi ministru plenipotenţiar la Viena (31 octombrie 1882 - 21 septembrie 1884). Din acestă calitate, Carp a aranjat întrevederea dintre cancelarul german Otto von Bismarck şi primul ministru român Ion C. Brătianu, care s-a concretizat prin aderarea ţării noastre la Tripla Alianţă (1883). Acest lucru a schimbat total cursul politicii externe româneşti. În fapt, liderul junimist a fost „bântuit” pe tot parcursul carierei sale politice de coşmarul unui atac iminent din partea Rusiei. Aşadar, posibilitatea trecerii României de partea unei coaliţii germane era văzută ca o mişcare defensivă necesară, care putea asigura integritatea României. Revine în activitatea parlamentară din ţară în 1885, însă disensiunile dintre conservatori şi junimişti se adânceau tot mai mult.

În cele din urmă, junimiştii decis să îşi fondeze propria formaţiune, Partidul Constituţional, pe 1 mai 1891, al cărei preşedinte este ales Petre P. Carp. Această funcţie îl va consacra pe liderul junimist drept unul dintre cei mai mari oameni de stat ai României din istorie. Între 7 iulie 1900 - 13 februarie 1901, este însărcinat să conducă un guvern de coaliţie, pe fondul căruia s-a produs iarăşi o apropiere treptată a celor două grupări de ideologie conservatoare. După multe colaborări parlamentare şi ministeriale, pe 3 aprilie 1907 are loc unificarea conservatoare, junimiştii fiind absorbiţi de Partidul Conservator, iar pe 21 aprilie Petre P. Carp este ales preşedintele partidului unificat.

În perioada 29 decembrie 1910 - 27 martie 1912, liderul conservator este desemnat pentru a doua oară preşedinte al Consiliului de miniştri. După acestă această experienţă, Carp predă atât conducerea guvernului, cât şi preşedenţia partidului (14 mai 1913) colegului său Titu Maiorescu, care la rândul său era unul dintre fondatorii Junimii. Din acest moment, Carp se va retrage din activitatea guvernamentală, dar vocea pe scena politică va rămâne una demnă de luat în considerare.

Personalitate cu o experienţă politică impresionantă de 50 de ani, suveranii României nu vor ezita să îl convoace la Consiliile de Coroană care vor decide soarta ţării în prima conflagraţie mondială. La Consiliul de Coroană de la Sinaia, din 21 iulie 1914, consecvent atitudinii sale de a vedea România alături de Germania, Petre P. Carp a fost singurul om politic român care l-a susţinut pe regele Carol I în eforturile acestuia de a-i convinge pe cei prezenţi să intre în război alături de Puterile Centrale, respectând tratatul din 1883, la care el însuşi a avut o importantă contribuţie. După ce s-a hotărât ca România să rămână neutră în acest conflict, invocând faptul că Austro-Ungaria a fost cea care a atacat prima, Carol declara: „Mă voi supune majorităţii, dar mi-e teamă că o sa-mi pară rău de hotărârea luată”. Apoi, regele s-a întors către Carp strângându-i călduros mâna şi spunându-i cu voce tare: „Eşti un om de inimă şi un adevărat bărbat de stat”.

Doi ani mai târziu, pe 14 august 1916, noul rege, Ferdinand I, convoacă un alt Consiliu de Coroană pentru a le comunica oamenilor politici convocaţi decizia ca România să declare război Austro-Ungariei chiar a doua zi. Văzând cum regele este influenţat de prim-ministrul liberal Ion I. C. Brătianu, Carp intră într-o gravă polemică cu regele. Ferm pe poziţii, a rostit cuvinte grele la adresa regelui, dar şi a ţării, întreaga scenă căpătând proporţii încărcate de dramatism. Carp rosteşte celebra frază: „Mă voi ruga la Dumnezeu ca armata română să fie bătută”. Apoi, consecvent, declară: „Voi trimite în război pe cei trei fii ai mei dacă veţi hotărî războiul, se înţelege, în armata inamică României”. Într-adevăr, va pierde un fiu pe frontul din Transilvania, însă din armata română, iar la bătrâneţe, fostul prim-ministru va asista la întregirea României.

Înzestrat cu mari calităţi oratorice, istoricii îl consideră al doilea mare politician conservator după Barbu Catargiu. S-a remarcat printr-un discurs rece, lipsit de sentimentalism. Constantin Gane afirma că: „Din tinereţe până la adânci bătrâneţe, Petre Carp a rămas, în faţa tuturor evenimentelor, un bloc de marmură. Intră cine vrea, rămâne cine poate”. În ultima parte a vieţii sale, Petre P. Carp se retrage la moşia din Ţibăneşti, unde moare pe 19 iunie 1919, la vârsta de 81 de ani.

Surse:

Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007

Nicolae C. Nicolescu, Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 - 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003

https://www.rfi.ro/politica-110861-pagina-de-istorie-povestea-politician-patriot-petre-carp

http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/82199

http://arhivelenationale.ro/site/download/inventare/Carp-Petre.-1828-1918.-Inv.-1119.pdf

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/petre-p- carp-portret-subiectiv

&&&

 S-a întâmplat în 19 iunie1944: Avea loc bătălia navală din Marea Filipinelor. Bătălia din Marea Filipinelor (19-20 iunie 1944) a fost o bătălie navală decisivă al celui de-Al Doilea Război Mondial care a eliminat efectiv capacitatea Forțelor Navale Imperiale Japoneze să mai întreprindă în viitor acțiuni de mare anvergură cu portavioane.

Bătălia a avut loc în timpul invaziei amfibii al insulelor Mariana în timpul Războiului din Pacific. Bătălia a fost cea cea de a cincea bătălie majoră „portavion contra portavion” între forțele navale japoneze și cele americane, în care erau implicate elemente ale Marinei Militare a SUA, Flota a 5-s a SUA, precum și aeronave cu baza pe nave sau pe uscat ale Marinei Militare Imperiale Japoneze, Flotei Combinate și garnizoanele din insulele apropiate. Bătălia a fost poreclită de americani „Marea vânătoare de curcani din Mariane” arătând pierderile disproporționale dintre pierderile japoneze și cele americane.Forțele americane au suferit pierderi mult mai mici, un pilot de pe portavionul U.S.S. Lexington în timpul bătăliei remarcând că „Este ca pe vremuri, la vânătoare de curcani!” Rezultatul asimetric al bătăliei se atribuie în general îmbunătățirii pregătirii piloților și echipelor de pe avioanele americane, îmbunătățirea tacticilor acestora, a tehnologiei americane și proiectării aeronavelor și navelor cu care mașina de război japoneză nu putea concura.           

Acum americanii erau deja familiarizați cu noul concept bazat pe radar și Centrul de Comandă Operativă, concept care la început, în bătăliile din anul 1942 erau ezitant, apoi s-a dezvoltat, a căpătat formă și a devenit eficient ca urmare a experimentării. Dovada a fost cantitatea mare de foc de antiaeriană care nimerea avioanele japoneze. Autocritica era însă un concept străin societății japoneze. Un alt beneficiu clar a fost apariția noilor doctrine și măsuri organizatorice care, au reușit să îndepărteze problema canalelor radio suprasolicitate și mesajelor pierdute cu care s-au confruntat americanii în Bătălia de la Midway. Acum, flota americană avea la dispoziție suficiente frecvențe, antrenament în domeniul comunicației, disciplină, experiență și doctrină pentru a menține o bună coordonare și control în timpul bătăliilor. Au fost atât de multe avioane japoneze distruse la sol sau interceptate și distruse când se transferau de pe o bază pe alta, încât cu toate că datele americane erau confruntate cu mărturiile piloților japonezi capturați, nici după război, în ciuda eforturilor nu se pot determina cu precizie pierderile japoneze. Până la urmă,  Marina Militară Imperială Japoneză a pierdut trei portavioane, între 550 și 645 avioane și sute de piloți.

Surse:

Florin Vasiliu-De la Pearl Harbor la Hiroshima.Editura Dacia Cluj-Napoca(1986).

Gheorghe Buzatu-Din Istoria secretă a celui de-al Doilea Război Mondial. Editura Științifică și Enciclopedică București (1988)

Jaques de Launay - Mari decizii ale celui de-al doilea război mondial. Editura Științifică și Enciclopedică București (1988)

https://bibliotecibihorene.blogspot.com/2016/06/batalia-din-marea-filipinelor-i.html

https://howlingpixel.com/i-ro/Bătălia_din_Marea_Filipinelor

http://www.euronaval.ro/istorie-navala/138-povestea-navei-de-razboi-japoneze-yamato-cel-mai-mare-cuirasat-di n-istorie

$$$

 S-a întâmplat în 19 iunie…

- 1623: S-a născut Blaise Pascal, filosof şi matematician francez. Blaise Pascal (n. Clermont-Ferrand, Franţa - d. 19 august 1662, Paris) a fost un matematician, fizician şi filosof francez având contribuţii în numeroase domenii ale ştiinţei, precum construcţia unor calculatoare mecanice, consideraţii asupra teoriei probabilităţilor, studiul fluidelor prin clarificarea conceptelor de presiune şi vid. În onoarea contribuţiilor sale în ştiinţă numele Pascal a fost dat unităţii de măsură a presiunii, precum şi unui limbaj de progamare.

- 1717: S-a născut Johann Stamitz, compozitor, violonist, dirijor şi pedagog ceh (m. 1757) 

- 1810: S-a născut Ferdinand David, violonist, compozitor şi pedagog german (m. 1873)

-1815: S-a născut Cornelius Krieghoff, pictor canadian. Cornelius Krieghoff (n.Amsterdam, Olanda – d. 8 martie 1872, Illinois, Chicago) a fost probabil cel mai mare pictor canadian din secolul XIX. Pictorul Cornelius Krieghoff este cunoscut pentru picturile sale cu peisaje canadiene, scene din viata de  zi cu zi si natura, in special, iarna.

- 1842: S-a născut compozitorul austriac Carl Zeller (m. 1898) 

- 1862: Congresul american interzicea sclavagismul

 - 1865: A murit Evanghelie Zappa, moşier, negustor şi întreprinzător aromân, bine cunoscut, la jumătatea secolului al XIX-lea, atât în Ţările Române, cât şi în Grecia; el este primul care a lansat, cu mulţi ani înaintea francezului Pierre de Coubertin, ideea renaşterii olimpismului modern; în acest sens, Zappa a redactat un proiect şi a creat un fond necesar organizării jocurilor şi construcţiei unui aşezământ olimpic (Zappeionul din Atena, un complex de clădiri, cu stadion, amfiteatru de conferinţe şi cu săli de gimnastică); în anii 1859 şi 1870 statul grec a organizat, cu fondurile date de el, două ediţii modeste ale olimpiadelor moderne; în România, Zappa a susţinut financiar construcţia Ateneului şi înfiinţarea Academiei Române, precum şi reclădirea Bucureştiului, pârjolit de un mare incendiu (n. 1800, în Grecia) 

- 1866, 19/31: Apare Legea asupra taxelor vamale, prima organizare vamală a Principatelor Române   

- 1878, 19.VI / 1.VII: România prezintă, prin I. C. Brătianu şi M. Kogălniceanu, Congresului de la Berlin (desfăşurat în perioada 1/13.VI-1/13.VII.1878), un Memorandum, sintetizat în următoarele cinci puncte: nici o parte a teritoriului să nu fie dezlipită de la statul român; teritoriul naţional să nu servească ca drum de trecere a trupelor ruseşti din Bulgaria; România, în virtutea drepturilor ei seculare, să ia din nou în stăpânire gurile Dunării, inclusiv Insula Şerpilor; să primească despăgubiri proporţionale forţelor angajate în luptă; independenţa ei să fie solemn recunoscută şi teritoriul ei declarat neutru

- 1882: S-a născut Ştefan Zeletin (pseudonimul lui Ştefan Motăş), sociolog, economist şi filosof de orientare neoliberală (m. 1934) 

- 1891: S-a născut John Heartfield, pictor, grafician şi fotograf german (m. 1968)  

- 1899: S-a născut George Călinescu, critic şi istoric literar, scriitor, traducător şi publicist;  membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1965).

- 1900: A murit prinţesa Josephine de Baden, mama regelui Carol I al României (n. 1813)  

- 1910: S-a născut inginerul Aurelian Stan; contribuţii în studiul vibraţiilor, acusticii sălilor, al ultrasunetelor şi tehnicii militare; membru fondator al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 2003) 

- 1915: A murit Serghei Taneev, compozitor şi pedagog rus (n. 1856)   

- 1919: A murit Petre P. Carp, publicist şi om politic; şeful Partidului Conservator (între anii 1907 şi 1912) şi autorul programului politic al acestui partid, intitulat Era nouă; de mai multe ori ministru şi prim-ministru (1900-1901 şi 1910-1912); unul dintre întemeietorii societăţii literare Junimea; autor de cronici literare şi dramatice (n. 1837)  

- 1922: S-a născut Aage Niels Bohr, fizician danez. Aage Niels Bohr (n.  Copenhaga, Danemarca – d. 8 septembrie 2009, Copenhaga, Danemarca) este un fizician danez, fiul lui Margrethe şi Niels Bohr. Crescând printre fizicieni ca Wolfgang Pauli şi Werner Heisenberg, a devenit el însuşi un important specialist în fizica nucleară, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1975.În 1946, a devenit asociat la Institutul Niels Bohr de fizică teoretică de la Universitatea Copenhaga. A fost director al Institutului din 1963 până în 1970.În 1948, Bohr a lucrat cu Ben Mottelson şi Leo James Rainwater la Copenhaga pentru a scrie o monografie a cunoştinţelor curente de structura nucleului. Primul volum, Mişcarea unei singure particule, a apărut în 1969, iar al doilea volum, Deformări nucleare, în 1975. Eforturile lor la acest proiect şi colaborarea la teoria nucleară au condus la acordarea celor trei a premiului Nobel pentru Fizică în 1975, pentru cercetările asupra descrierii conform mecanicii cuantice a nucleonilor.

- 1927: S-a născut regizoarea de film şi scenarista Malvina Urşianu. Malvina Urşianu (n. 19 iunie 1927, com. Guşoeni, judeţul Vâlcea) este o regizoare şi scenaristă de film română. 

- 1937: A murit James Matthew Barrie, romancier şi dramaturg scoţian, creatorul celebrului personaj Peter Pan. James Matthew Barrie (n. 9 mai 1860) a fost un scriitor şi dramaturg scoţian cunoscut pentru crearea lui Peter Pan, băieţelul care a refuzat să crească. S-a născut în oraşul Kirriemuir din subdiviziunea Angus, Scoţia şi a murit la Londra. O altă operă importantă de a lui este Micuţa pasăre albă (The Little White Bird).    

- 1941: S-a născut actriţa Irina Petrescu   

- 1944: Bătălia navală din Marea Filipinelor. Bătălia din Marea Filipinelor (19-20 iunie 1944) a fost o bătălie navală decisivă al celui de al doilea război mondial care a eliminat efectiv capacitatea Forţelor Navale Imperiale Japoneze de a mai întreprinde în vitor acţiuni de mare anvergură cu portavioane.Bătălia a avut loc în timpul invaziei amfibii a Insulelor Mariane în timpul Războiului din Pacific. Bătălia a fost cea cea de a cincea bătălie majoră „portavion contra portavion” între forţele navale japoneze şi cele americane. 

- 1945: S-a născut Aung San Suu Kyi, om politic din Uniunea Myanmar (fostă Birmania), fiica eroului independenţei naţionale a Birmaniei, Aung San, militantă a opoziţiei democratice; laureată a Premiului Nobel pentru Pace pe 1991, ca urmare a eforturilor ei paşnice şi non-violente de restabilire a democraţiei, suprimată de regimul militar opresiv din ţara ei.În 1990 i s-au decernat Premiul Rafto şi Premiul Sakharov pentru libertate în gândire.În anul 1991 ea devenit laureată a Premiului Nobel pentru Pace.

- 1945: S-a născut, în Iugoslavia, Radovan Karadžić, politician, poet şi medic psihiatru sârb din Bosnia; a condus sârbii din Bosnia în perioada războiului din Bosnia şi este acuzat de crime de război şi de genocid; primul preşedinte al Republicii Srpska în perioada 7 aprilie 1992 – 19 iulie 1996 

- 1946: S-a născut sculptorul Neculai Păduraru   

- 1947: S-a născut Salman Rushdie, scriitor britanic de origine indiană, condamnat la moarte, în 1989, de ayatolahul Khomeiny pentru insultă adusă religiei islamice în lucrarea Versetele satanice .Salman Rushdie (Ahmed Salman Rushdie, n. 1 Bombay India) este un scriitor şi un eseist din Regatul Unit de descendenţă indiană, cunoscut mai ales pentru Versetele satanice, scriere considerată blasfematoare la adresa religiei islamice şi care i-a aduscondamnarea la moarte din partea ayatolahului Ruhollah Khomeini.Versetele satanice (în engleză The Satanic Verses) este al patrulea roman al scriitorului Salman Rushdie, publicat în premieră în 1988 şi inspirat parţial de viaţa lui Mahomed. Ca şi în cărţile anterioare, Rushdie s-a folosit de realismul magic şi s-a bazat pe evenimente contemporane pentru a-şi construi personajele. Titlul se referă la aşa-numitele versete satanice, mai multe versete despre care se spune că ar fi făcut parte din Coran şi că ar permite rugăciuni către trei zeităţi păgâne adorate la Mecca: Allāt, Uzza şi Manāt. Partea poveştii în care se tratează subiectul „versetelor satanice” se bazează pe lucrările istoricilor al-Waqidi şi al-Tabari.În Regatul Unit, cartea a primit recenzii pozitive.În 1988 a fost finalist la Premiul Booker (pierzând în faţa romanului lui Peter Carey, Oscar şi Lucinda) şi a câştigat Premiul Whitbread pentru romanul anului 1988. În comunitatea musulmană, romanul a declanşat numeroase controverse, din cauza a ceea ce mulţi musulmani considerau a fi blasfemii din carte. Romanul a fost interzis în India, a fost ars la unele demonstraţii din Regatul Unit şi a fost cauza unor revolte violente în Pakistan. În februarie 1989, Conducătorul Suprem al Iranului, Ayatollahul Ruhollah Khomeini, a emis o fatwa prin care cerea tuturor bunilor musulmani să-l ucidă sau să ajute la uciderea lui Rushdie şi a editorilor săi. După fatwa, Rushdie a fost pus de guvernul britanic sub protecţia poliţiei. Până în 2010, nu a fost rănit fizic, dar 38 de alte persoane au fost ucise în acte de violenţă comise împotriva persoanelor care au avut legături cu scrierea şi publicarea cărţii. Persoanele care au achiziţionat şi citit cartea nu au fost ţinte.

- 1950: S-a născut interpreta americană de rock Ann Wilson, membră a formaţiei Heart   

- 1953: Ultimii doi americani au fost executati pentru spionaj. Soţii Julius şi Ethel Rosenberg au fost executaţi, în SUA, sub acuzaţia ca au livrat Uniunii Sovietice secretul bombei atomice.Condamnaţi în 1951, au fost ultimii americani executaţi pentru spionaj.Procesul de spionaj al secolului a durat numai 2 zile şi a declanşat în întreaga lume, în contextul „războiului rece", manifestaţii antiamericane.În 1993, cei doi au fost achitaţi, în urma procesului de revizuire deschis de cei doi copii ai soţilor Rosenberg.

 - 1954: S-a născut actriţa americană de film Kathleen Turner 

- 1955: A murit compozitorul Marius Mihail (n. 1926)   

- 1962: A murit matematicianul Mihail Ghermănescu; cercetări în domeniul ecuaţiilor funcţionale (n. 1899) 

- 1962: S-a născut Paula Abdul, actriţă de film, producătoare şi compozitoare americană 

- 1962: A murit regizorul de film american Frank Borzage (n. 1893) 

- 1963: Valentina Tereşkova revine pe Terra. După trei zile în spaţiu, 48 de rotaţii în jurul Terrei, prima femeie cosmonaut revine pe Terra la bordul capsulei spaţiale Vostok-6.

- 1973: A murit Gabriel Georgescu, poet şi traducător (din poezia franceză, rusă şi maghiară) (n. 1911) 

- 1987, 19-20: Biserica Sfânta Vineri - Hereasca, din Bucureşti, datând din 1645, cu hramul Cuvioasa Parascheva, a fost demolată din ordinul lui Nicolae Ceauşescu; prin grija preotului paroh Gheorghe Bogdan, cea mai mare parte a bunurilor sacre ale bisericii au fost salvate, fiind date în custodie Mănăstirii Cernica şi Muzeului Hereşti 

- 1992: România şi Republica Azerbaidjan au stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă 

- 1993: A murit Sir William Golding, scriitor britanic; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1983 (n. 1911).El prezintă in romanele sale criza conştiinţei omului modern confruntat cu problemele relităţii contemporane.

- 2001: La Institutul de Cardiologie „Prof. Dr. C. C. Iliescu” Fundeni se efectuează primul implant de cord artificial complet în interiorul bolnavului, prima intervenţie de acest gen din Europa Centrală şi de Est  

- 2001: S-a redeschis, pentru public, Muzeul figurilor de ceară (Muzeul Grevin din Paris), după şase luni de lucrări de restaurare, primele de la inaugurarea sa în 1882; printre cele 80 de noi exponate se numară şi statuile actorului Arnold Schwarzeneger, designerului Jean-Paul Gaultier, cântăreţului Ray Charles.Muzeul Grévin este un muzeu privat din Paris care are o colecţie de reproduceri din ceară ale unor personaje celebre, nu mai puţin de 300, de la Albert Einstein la Mahatma Gandhi, prezentându-l pe Michael Jackson sau Alfred Hitchcock. Muzeul Grevin Wax a fost construit in 1882 dupa modelul Doamnei Tussauds din Londra.

- 2008: A murit regizorul de teatru Constantin Dinischiotu; între anii 1977 şi 1994 a lucrat ca regizor artistic la Radioteleviziunea Română (n. 1927)  

- 2011: Pasajul Basarab a fost deschis traficului auto; este cel mai lung pod hobanat din România, având o lungime de 360 m, cel mai lat pod hobanat urban din Europa – 43,3 m, cel mai lung pasaj rutier din Bucureşti – 1,9 km, cel mai complex ansamblu de poduri din Capitală - viaducte de beton armat, pod metalic în arc (120 m), pod metalic hobanat şi c el mai mare punct intermodal din România.

miercuri, 17 iunie 2026

$$$

 Iată câteva gânduri ale oncologului brazilian, profesor la Universitatea din Sao Paolo, Drauzio Varella, care în anul 2000 a primit Premiul Jabuti pentru lucrarea sa Estasao Carandiru:

 

 1. Vârsta a Treia începe oficial la 60 de ani şi se presupune că se termină la 80, dar nu este un consens.

 2. Vârsta a Patra sau Bătrânețea începe la 80 de ani şi se termina la 90.

 3. Longevitatea începe la 90 şi se termină când mori.

 4. Nimeni nu este sănătos după 50 de ani. Sănătoşi sunt tinerii; bătrânii au mereu una sau mai multe indispoziţii care sunt proprii vârstei.

 5. Despre ce este vorba atunci, este de a îmbătrâni sănătos, adică, cu indispoziţiile controlate şi fără complicaţii.

 6. Dacă vrei să ştii cât vei trăi şi cum vei ajunge la vârsta asta, uită-te şi aminteşte-ţi de părinţii tăi. Moştenirea genetică este fundamentală pentru a stabili un pronostic al vieţii. Cine a avut cancer sau infarct înainte de 60 de ani îl va transmite prin gene copiilor lor, pentru că aceştia vor avea mai mari probabilităţi să dezvolte aceleaşi boli. Logic, dezvoltarea unei boli cronice implică prezenţa multor factori, dar genetica este doar unul din ele.

 7. “Suntem ceea ce mâncăm” spun naturiştii şi nu le lipseşte dreptatea. Dacă în afară de genetica defavorabilă îţi mai pui şi 3-4 linguriţe de zahăr la fiecare cafea pe care o bei, savurezi toate pieile de pui fript şi te răsfeţi cu şorici de porc ca aperitiv la sfârşit de săptămână, ţi-ai transformat arterele în canale înfundate. Adică, nu vei avea bună circulaţie, bună oxigenare, ceea ce va echivala cu moartea celulară sau altfel spus, îmbătrânire accelerată sau prematură.

 8. În consecinţă, dacă vrei să ai o bătrâneţe sănătoasă, ai grijă de alimentaţia ta şi nu mai mânca “chimicale”, nu mai face excese de grăsime. Un bun mic dejun, un prânz bun şi o cină uşoară sunt cheia pentru echilibrul tău interior.

 9. Parteneră cu dieta este băutura. Înlătură toate băuturile gazoase, astea le pot bea tinerii şi cu măsură, noi nu. Toate aceste lichide au carbonat de sodiu, zahăr şi cofeină. La vârsta noastră aceste substanţe biciuiesc pancreasul şi ficatul până le distrug. Bea mai bine limonadă, sucuri. Până şi berea este de preferat că se face cu apă fiartă, are componente naturale şi nu are sodiu

 10. Pe de altă parte este destulă evidenţă clinică care demonstrează că un consum moderat de alcool după 50 de ani îmbunătăţeşte calitatea vieţii şi are trei efecte clare: vasodilatator coronarian, diminuează colesterolul şi este un sedativ moderat. La tine acasă şi când nu ai nevoie sa şofezi, ia o înghiţitură. Licorile cele mai recomandate sunt whisky-ul, vinul roşu şi o ţuica pură.

 11. În loc să iei o nitroglicerină pentru a dilata arterele, sau statine pentru a scădea colesterolul, sau valium pentru a te calma, reuşeşti toate astea cu o bună înghiţitură. Și dacă o faci în compania persoanelor pe care le iubeşti, efectul se dublează. Acum bine, doar o atenţionare: consum moderat înseamnă unul sau doua pahare, pentru că dacă îţi petreci astfel toată ziua, efectul este exact invers şi te vei omorî mai repede decât îţi imaginezi.

 12. Toate aceste reguli sunt bune, dar fără să exagerezi şi mai ales fără să dogmatizezi. Dacă faci un grătar pentru familia ta sau prieteni, nu veni cu “eu nu mănânc cârnaţi pentru că sunt foarte graşi” sau “medicul meu mi-a spus să nu beau mai mult de două pahare şi gata”.

 13. Nimic nu poate înlocui bucuria şi plăcerea de a împărtăşi cu cei care te iubesc;  nu există grăsime sau pahar care nu se pot metaboliza într-o seară bună de distracţie. Mecanismele de compensaţie ale corpului nostru sunt încă, puţin cunoscute, dar se întâmplă aşa: dacă te distrezi cu adevărat, “păcatul mortal” dietetic se transformă în “păcat care se iartă”.

 14. Asta este absolut sigur, pentru că tot ce mănânci şi bei îţi vor lăsa urme şi ca portretul de Dorian Gray, corpul tău va arăta ca la bătrâneţe. Nopţile de petrecere, atacurile, excesele de toate tipurile vor face viaţa de bătrân foarte dizgraţioasă. Şi nu numai ţie, ci şi familiei tale.

 15. Principala nenorocire pentru un bătrân este singurătatea. Obişnuit este că perechile nu ajung la bătrâneţe împreună; întotdeauna cineva se duce primul, cu tot ceea ce dezechilibrează  statu quo care susţinea componentele perechii.Văduvul sau văduva încep să fie o greutate pentru familia lui.

 16. Recomandarea mea personală este să încercaţi să nu pierdeţi – atât timp cât aveţi luciditate – controlul vieţii voastre. Asta înseamnă, de exemplu: eu decid când şi cu cine ies, ce mănânc, cum mă îmbrac, pe cine sun, la ce oră mă culc, ce citesc, cu ce mă distrez, ce cumpăr, unde trăiesc, etc. Pentru că, atunci când nu poţi face toate astea, te vei transforma într-un om greu de suportat, un bolovan pentru viaţa celorlalţi.


William Shakespeare a spus:

“Întotdeauna mă simt fericit! Știi de ce?

Pentru că nu mă aștept la nimic de la nimeni. 

Așteptarea întotdeauna doare.

Problemele nu sunt veșnice, ele au întotdeauna o soluție, singurul lucru care nu are nici un tratament este moartea.

Nu permiteți nimănui să vă ofenseze, să vă umilească sau să vă reducă respectul de sine.

Strigătele, ridicarea tonului sunt unelte de lașitate.

Unii oameni cred că suntem de vină pentru problemele lor.

Trebuie să ne amintim că după întuneric și singurătate intră întotdeauna lumină și bunătate în viața noastră.

Înainte de a reacționa... respirați adânc.

Înainte să vorbești... ascultă.

Înainte de a critica... examinați-vă pe voi.

Înainte de a scrie... gândiți-vă bine.

Înainte să loviți... renunțați.

Înainte să mori... trăiește”.


Cea mai bună relație nu este relația cu o persoană perfectă, ci cu cei care au învățat și învață să trăiască.

Vezi defectele celuilalt... dar admiră și laudă calitățile sale, în ciuda defectelor.

Dacă vrei să fii fericit, trebuie să faci pe cineva fericit.

Dacă doriți să obțineți ceva, trebuie să vă dați înainte ceva din voi.

Trebuie să vă înconjurați cu oameni buni și să fiți unul dintre ei.


AMINTIȚI-VĂ :

Uneori, când nu vă așteptați, va fi cineva care vă va face surprize placute! Primiți-l și apreciați-l.

Un om puternic știe să păstreze ordinea în viața lui. Chiar și cu lacrimi în ochii, se ridică să spună cu un zâ mbet: "Slavă lui Dumnezeu, totul este bun!"

&&&

 S-a întâmplat în 17 iunie1473: La această dată, copistul si miniaturistul Nicodim a terminat de scris şi decorat cu miniaturi celebrul „Tetraevangheliar de la Humor”, în care se află şi portretul lui Ştefan cel Mare. Azi, portretul se află în muzeul Mănăstirii Putna. La 17 iunie 1473, ieromonahul Nicodim de la Mănăstirea Putna ducea la bun sfârşit porunca voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt: termina de copiat Tetraevanghelul pe care domnitorul îl făgăduise Mănăstirii Humor. De o rară frumuseţe artistică, prin miniaturile pe care le conţine, prin coloritul viu al ornamentelor şi prin calitatea caligrafiei, manuscrisul a rămas valoros şi pentru că păstrează faimosul portret votiv al „binecredinciosului Voievod Ştefan”, considerat drept cea mai veridică imagine a sa.

Aplecarea spre frumos, spre realizarea de lucruri valoroase, pentru a-I oferi lui Dumnezeu ce este mai bun, a fost o însuşire esenţială a creştinilor ortodocşi trăitori pe pământul românesc, fie ei domnitori, ierarhi, dregători sau oameni de rând. Oprindu-ne asupra manuscriselor, observăm că cei care le realizau - de obicei monahi - nu se limitau la copierea textului, ea însăşi migăloasă, ci se străduiau să înfrumuseţeze cât mai mult paginile scrise. Frontispiciile, iniţialele capitolelor sau miniaturile au împodobit cărţile de cult, transformându-le în adevărate opere de artă.

În Moldova din timpul lui Ştefan cel Mare, copierea manuscriselor a cunoscut şi ea o perioadă de înflorire. Faţă de centrul deja renumit de la Mănăstirea Neamţ, domnitorul s-a îngrijit de crearea altuia la nou ctitorita sa mănăstire de la Putna, care va deveni la fel de celebru. În liniştea acestei mănăstiri, ieromonahul Nicodim sfârşea de copiat, la 17 iunie 1473, un Tetraevanghel. Cartea, realizată la porunca domnitorului, avea să fie dăruită Mănăstirii Humor.

Tetraevanghelul din 1473 are dimensiunile 24/35 cm, iar ferecătura 25/37 cm. Conţine 278 de file de pergament, in folio, scrise în limba slavonă, cu excepţia primei şi ultimei file, care sunt complet albe. Textul este caligrafiat în litere semiunciale, cu cerneală neagră, alternată pe alocuri cu cerneală de aur, şi este distribuit în cea mai mare parte a filelor pe câte două coloane a 26 de rânduri fiecare; puţine file sunt scrise pe o singură coloană, a câte 20 de rânduri fiecare. Deasupra fiecărei coloane din stânga, de la filele 2, 78, 126 şi 205 sunt mici frontispicii florale, colorate în roşu, albastru şi aur, iar paginile de titlu ale Evangheliilor sunt împodobite cu frontispicii bogate, în decorul cărora se combină ingenios cercuri înlănţuite, împletituri şi stilizări vegetale, realizate în aur şi cerneală albastră, roşie, verde şi brună. 

Titlurile sunt scrise cu litere majuscule de aur, iar iniţialele capitolelor sunt bogat ornate cu vreji împletiţi şi înflorituri delicate, trasate, de asemenea, în aur şi cerneluri policrome. Începuturile pericopelor evanghelice (zaceale) sunt însemnate pe margini, întotdeauna, cu cerneală roşie. Orânduite în succesiunea cunoscută în Noul Testament, adică Matei, Marcu, Luca şi Ioan, fiecare Evanghelie este precedată de chipul autorului ei, realizat în miniatură, stând şi scriind sau ascultând vocea tainică a Duhului Sfânt, într-un decor arhitectural mai amplu sau doar sugerat. Trăsăturile lor sunt expresive şi bine individualizate, concentrate sau inspirate, în deplin acord cu momentul pe care îl trăieşte fiecare în parte. Chenare largi, decorate cu stilizări fitomorfe şi geometrice, încadrează cele patru scene, ale căror fonduri de aur potenţează cromatica lor vie, de o inegalabilă prospeţime.

Tetraevanghelul a fost legat în 1487 în ferecături de argint aurit, decorate cu reliefuri realizate prin ciocănire. Pe prima copertă este înfăţişată Pogorârea Mântuitorului la iad. Pe cea de-a doua copertă este reprezentată Adormirea Maicii Domnului. Cele două coperte se încheie la cotor printr-un sistem de împletituri metalice, străbătute de vergele, ornamentate cu numeroase butonaşe, asemănătoare unor flori de nituri. Tetraevanghelul din 1473 al ieromonahului Nicodim îşi datorează faima nu numai însuşirilor sale artistice excepţionale, ci şi faptului că în cuprinsul acestuia, la fila 266 verso, este zugrăvit faimosul portret votiv al voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Domnitorul este reprezentat în postură de donator, îngenunchiat la picioarele Maicii Domnului, care şade pe tron împreună cu Fiul ei. Voievodul îi oferă Mântuitorului Hristos cu amândouă mâinile Tetraevanghelul. Zugrăvit la vârsta deplinei maturităţi, Ştefan are chipul rotund, ochii albaştri, sprâncenele groase, nasul drept, mustaţa plină, pletele blonde şi ondulate, fruntea înaltă şi boltită. Poartă pe creştet coroană de aur. Este înveşmântat într-o mantie largă şi scurtă, fără mâneci, confecţionată dintr-un brocart roşu presărat cu flori galbene, de aur. Pe sub mantie poartă o tunică de catifea, tot roşie, cu mâneci lungi şi strâmte.Cizmele sunt, de asemenea, roşii.

Fondul scenei este de aur la registrul Fecioarei cu Pruncul şi de culoare verde-oliv la registrul lui Ştefan. În dreapta voievodului, pe o suprafaţă ceva mai mare decât cea ocupată de el, pergamentul este complet alb, lăsând impresia că nu a fost pictat niciodată. Legat de această suprafaţă albă,de-a lungul timpului, s-au emis mai multe ipoteze. Părerea unanimă a cercetătorilor a fost că aici se impunea prezenţa unui personaj care, împreună cu Ştefan, închina Tetraevanghelul Mântuitorului Hristos. Părerile sunt împărţite însă în privinţa reprezentării: în vreme ce unii au afirmat că suprafaţa nu a fost niciodată pictată, alţii au susţinut că, dimpotrivă, aici a fost pictat un personaj - cel mai probabil, Maria de Mangop, prima soţie a voievodului - care, ulterior, din motive necunoscute a fost şters.

Pe baza însemnărilor din paginile Tetraevanghelului şi a documentelor vremii, s-a putut reconstitui itinerarul pe care l-a parcurs cartea sfântă la care a trudit ieromonahul Nicodim de-a lungul veacurilor. În anul 1473, Tetraevanghelul a fost dus de la Mănăstirea Putna la Humor. În 1538, pentru a nu cădea pradă invaziei sultanului Soliman Magnificul, a fost trimis în Transilvania, la cetatea Ciceului, aflându-se vreme de trei ani în grija lui Petru Rareş, care se retrăsese aici după înfrângerea sa de către turci. În 1541 Petru Rareş l-a luat cu sine la Constantinopol, iar apoi, recâştigând scaunul de domnie, îl aduce din nou în ţară, dăruindu-l Mănăstirii Humor.

În 1653, cazacii lui Timus Hmelniţki au prădat Moldova, luând cu ei şi Tetraevanghelul de la Humor. În acelaşi an însă, manuscrisul a fost recuperat de ostaşii generalului transilvănean Ioan Kemeny, veniţi în ajutorul logofătului Gheorghe Ştefan, uzurpatorul tronului lui Vasile Lupu. După ce a ajuns domn, Gheorghe Ştefan l-a răscumpărat de la generalul Kemeny, restituindu-l Mănăstirii Humor la 25 septembrie 1657. În 1775, după răpirea Bucovinei de căre austrieci, cartea dispare din nou de la mănăstirea Humor. În septembrie 1881, cu prilejul unei vizite în Bucovina, episcopul Melchisedec Ştefănescu descoperă manuscrisul la Mitropolia din Cernăuţi. În urma unei comunicări făcute de ierarh Academiei Române, Tetraevanghelul ajunge mai întâi la Iaşi, apoi la Bucureşti, în ziua de 27 noiembrie 1881. A fost restituit Mitropoliei de la Cernăuţi la începutul anului 1882. Prin anul 1937 se afla la Muzeul arhidiecezan din Cernăuţi.

În anii 1940-1948 ajunge printre odoarele Mănăstirii Dragomirna şi va fi expus în muzeul mănăstirii între 1948-1957. În 1957, Tetraevanghelul este trimis la Bucureşti, pentru expoziţia documentar-artistică organizată de Muzeul de Artă al României la împlinirea a 500 de ani de la urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare. În acelaşi an a fost adus şi expus în muzeul Mănăstirii Putna. În 1971, cartea a fost luată în custodie de Muzeul de istorie al României. În locul ei, la Putna, a fost expus un facsimil executat la Muzeul de Artă, în anul 1973. Filele şi ferecătura acestui facsimil sunt cu un centimetru mai mici faţă de original. 

Tetraevanghelul este valoros şi pentru inscripţiile şi însemnările pe care le cuprinde. Pe fila 265 verso este caligrafiat textul de danie în limba slavonă, încadrat în chenar liniar cu motive florale, trasate în roşu, albastru şi aur: „Binecredinciosul şi de Hristos iubitorul ţar, Io Ştefan voievod, domnul Ţării Moldo-Vlahiei, a dat să se scrie acest Tetraevanghel cu mâna ieromonahului Nicodim şi l-a dăruit mănăstirii de la Humor, întru pomenirea sufletului său şi al părinţilor săi şi al copiilor săi, egumen fiind atunci popa Gheorghe, şi s-a sfârşit în luna iunie 17, în anul 6981 (1473)“. Pe prima copertă este bătută, în câte două rânduri sus şi două jos pisania ferecăturii în limba slavonă: „Io Ştefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnul Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a ferecat această Evanghelie în mănăstirea de la Humor, în anul 6995 (1487), noiembrie 20“.

Surse:

https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2011/11/13/portretul-lui-stefan-cel-mare-din-tetraevanghelul-de-la-humor-1473/

https://www.scribd.com/doc/190534362/Evangheliarul-de-La-Humor

https://www.stefancelmare.ro/Tetraevanghelul-de-la-Humor-1473-s6-ss22-c5.htm

https://www.putna.ro/Tetraevanghel-s3-ss2-c1-cc1.php

https://ziarullumina.ro/documentar/chipul-lui-stefan-din-evanghelia-de-la- humor-56900.html

&&&

 S-a întâmplat în 17 iunie1818: În această zi, s-a născut compozitorul şi dirijorul Charles Gounod, principalul reprezentant al operei lirice franceze. Charles Gounod (n. Paris – d. 18 octombrie 1893) a fost un compozitor francez, devenit celebru datorită operei sale Faust.

Primele sale cunoștințe muzicale le-a primit de la mama sa, o pianistă înzestrată, urmând apoi cursurile Conservatorului din Paris avandu-i ca profesori pe Frometal Halevy si Pierre Zimmerman. În anul 1839 este distins cu „Premiul Romei” și petrece trei ani de studii în străinătate, în special la Roma, unde studiază muzica veche religioasă a lui Palestrina. Întors la Paris, este pe punctul de a deveni preot dar, în contact cu muzica lui Robert Schumann și Hector Berlioz își descoperă adevărata vocație și se îndreaptă către creația de operă. Primele lucrări dramaturgice sunt operele „Sapho“(1851), „Călugărița însângerată" (1854) și „Medic fără voie" (operă comică - 1858), care (toate trei) nu au avut succes. 

În schimb, urmatoarea operă, „Faust", l-a consacrat și l-a situat în rândul compozitorilor celebri. Dintre creațiile ulterioare, numai „Romeo si Julieta" (1867) a rămas în repertoriul permanent universal. În anul 1854, el termină de scris Missa Solemna cunoscuta și sub numele de Missa Sfintei Cecilia. Charles Gounod a mai compus numeroase lucrări vocale, instrumentale și simfonice, precum și compoziții religioase, fiind și un scriitor talentat (studiu de muzicologie asupra operei „Don Giovanni" de Wolfgang Amadeus Mozart și cartea autobiografică „Memoriile unui artist"). Dintre lucrările sale vocale se remarcă geniala compoziție „Ave Maria”, o melodie suavă, suprapusă primului Preludiu din „Clavecinul bine temperat" de Johann Sebastian Bach.

Surse:

https://www.allmusic.com/artist/charles-gounod-mn0000153981/biography

http://www.radio-arhive.ro/articol/charles-gounod-i-diferite-ipostaze-creatoare/2026461/3001/1

https://www.britannica.com/biography/Charles-Gounod

https://www.charles-gounod.com/vi/bio/index.htm

https://www.europeana.eu/portal/ro/explore/people/147233-charles-gounod.html

http://www.interlude.hk/front/charles-gounod-1818-1893-mozart-musical-ambition-turns -despair/

$$$

 Pentru prima dată în istorie, chirurgii erau pe punctul de a opera un om perfect sănătos, fără niciun câștig pentru el însuși. A spus da pe...