&&&

 S-a întâmplat în 6 iunie1893: În această zi, a murit Iuliu Popper, inginer şi explorator, considerat drept cel mai mare explorator român al Americii de Sud; între anii 1886 şi 1893 a explorat Patagonia şi Ţara de Foc; zona cercetată era necartografiată, aşa că a dat nume româneşti unor locuri descoperite de el (râuri, munţi şi capuri). 

Julius s-a născut pe 15 decembrie 1857 la București, ca fiu al unui profesor de la Școala israelito-română. Diploma de inginer o obține la Paris, în 1879. Lucrează scurt timp pentru compania Canalului de Suez. Fiind animat de spiritul de aventură, călătorește intens în Orientul Mijlociu, ajungând apoi în India, China și Japonia. În 1883 trece în America de Nord. Se stabilește în New Orleans pentru a lucra la sistematizarea canalizărilor orașului, de unde pleacă apoi în Cuba, unde contribuie la planificarea orașului Havana și a portului său. Între 1884-1885, ocupă funcția de redactor al ziarului emigranților din Ciudad de Mexico, Diario de Los Forastero.

La fel ca majoritatea evreilor din România de după obținerea independenței de stat, lui Popper nu îi fusese acordată cetățenia română, însă această discriminare evidentă nu-l împiedică să întrețină legături constante cu țara în care se născuse, corespondând asiduu cu personalitățile ei culturale. Într-o scrisoare trimisă lui V.A. Urechia - membru fondator al Academiei Române - Popper mărturisește acest atașament pentru România. „Ce schimbare se va fi petrecut în mintea-mi când mi-am întors privirile spre pajiștile atât de pitorești ale patriei mele? Greu e să descrii plăcerea pe care o simți când respiri mireasma codrilor noștri, după ce ai suferit din cauza funestelor degajări de vapori din pădurile tropicale ale Americii Centrale sau când asculți trilurile armonioase ale privighetorilor noastre, după ce ai auzit țipătul jalnic al papagalilor din Sumatera (...) Dacă există cineva din țara mea care nu-și iubește plaiurile natale, să pornească într-o călătorie în jurul lumii și va fi în mod sigur în câștig: va învăța să-și îndrăgească patria, să iubească ceea ce are”, scria Popper.

Foarte des în secolul al XIX-lea, descoperirile întâmplătoare de zăcăminte de aur în diverse colțuri ale lumii declanșau isteria colectivă ce a rămas în istorie sub numele de „febră a aurului”. Teritorii întregi până atunci neprimitoare, populate doar de grupuri răzlețe de nativi, erau luate cu asalt de coloniști veniți cu precădere din Europa pentru a scăpa de sărăcia de acasă și a se căpătui.Printre ei se aflau adesea mulți aventurieri dornici de senzații tari în metropolele de frontieră apărute peste noapte și adesea abandonate la scurt timp după ce febra aurului trecea. În 1879, căpitanul chilian Ramón Serrano Montaner semnalează prezența de nisipuri aurifere în zona Capului Fecioarelor aflat la extremitatea sudică a Patagoniei. Descoperirea a fost confirmată patru ani mai târziu de echipajul unei nave franceze. La acel moment, Popper se afla în Brazilia și la scurt timp după ce vestea a ajuns la el, românul a pornit spre Buenos Aires unde reușește să convingă câțiva oameni de afaceri să-i finanțeze o expediție în ținuturile ostile ale Țării de Foc.

Expediția compusă din 18 persoane și condusă de Popper pleacă din portul Boca pe 7 septembrie 1886.Vasul face escală la Montevideo, apoi se îndreaptă spre Punta Arenas de Maggaellanes. Este traversată strâmtoarea și se debarcă pe țărmul golfului Povenir. Expediția își continuă traseul de-a lungul țărmului de est al Insulei Mari, până la Capul San Sebastian, la Rio Grande, la Capul Panas și Capul Sunday. Întors în Buenos Aires în primăvara anului următor, Popper ține o conferință electrizantă la Institutul Geografic al Republicii Argentina în care relatează rezultatele expediței.

La scurt timp trimite textul conferinței și în țară – lui V.A. Urechia – alături de un magnific album cu 95 de fotografii originale îmbrăcat „în pielea unei foci, a cărei grăsime ne-a servit un timp drept hrană, iar placa pe care stă scris titlul este confecționată din aurul cules de pe plaja Punta Sinaia”.Textul a fost publicat în același an la editura condusă de tatăl său. Cu toate că Popper se arată reticent ca Țara de Foc să fie un adevărat El Dorado, el notează în raportul său că sunt condiții pentru exploatarea aurului.„Trecând în revistă caracterul general al țării, îmi vine a crede că viitorul ei depinde de dezvoltarea a două industrii importante. Una, mai puțin productivă și cea mai atrăgătoare, consistă în exploatarea gismentelor aurifere și va servi de introducție unei alteia, mai pozitivă și fecundă, a creșterii vitelor.”

Popper se întoarce în toamna aceluiași an în Argentina în fruntea unei expediții mult mai mari. Pune bazele mai multor colonii miniere, între care cea mai importantă este El Páramo (Pustiul), de unde timp de șapte ani pornește în explorarea Țării de Foc. Aici inventează un sistem de recoltare a aurului, construiește o cale ferată și concepe un sistem original de utilizare a fluxului și refluxului pentru spălarea nisipului aurifer.

Contactele sale cu Buenos Aires fiind sporadice, Popper își consolidează neîngrădit stăpânirea. Înființează un corp de jandarmi condus de fratele său Maximilian, tocmește o mini-armată de mercenari recrutați în special dintre emigranții balcanici de pe coasta dalmată și bate chiar monedă proprie și marcă poștală cu numele său. Coloniile peste care Popper stăpânea erau tipice civilizațiilor de frontieră, pline de baruri și de bordeluri sordide populate de aventurieri veniți din toate colțurile lumii. Curând, ambiția lui Popper de a controla discreționar toată această regiune intră în conflict cu autoritățile argentiniene și chiliene. Și cu dorința de a accede la resurse a acelor autorități, că doar nu era să le lase „pe mâna străinilor”!

În postura de veritabil rege al Țării Focului, Popper își arată latura întunecată a personalității sale complexe. Coloniștii atrași de febra aurului în aceste ținuturi dezolante au găsit aici o populație de nativi care număra cam patru mii de suflete. Cultura indigenă Ona sau Selk'nam era una de tip comunitar, neavând simțul posesiei private. Popper notează cum indienii se aprovizionau din fermele coloniștilor cu oi și cu cai, fără a considera asta un furt. Inevitabil,Popper și oamenii săi intră în conflict deschis cu indienii ona. Românul va fi ulterior acuzat că a angajat vânători de capete pentru a-i extermina sistematic pe băștinași. Pentru a-i alunga pe băștinași din teritoriile râvnite de el, Popper obține concesionarea din partea statului argentinian a 80 mii de hectare unde intenționa să-i stabilească. Își păstrează pentru sine 55 mii de hectare, iar pe restul de pământ rămas mută circa 250 de familii de indieni ona. Vânătoarea sistematică de ona a făcut ca această populație să se reducă de la patru mii în 1880, la doar o sută de persoane în anii `30 ai secolului următor. Ultimul vorbitor fluent al limbii Selk'nam a murit în anii `80.

Cantitatea de aur exploatată nu s-a dovedit cea la care spera Popper și finanțatorii săi din Buenos Aires. Curând, coloniile sale încep să se depopuleze, iar Popper devine ținta campaniilor de defăimare ca fiind un „ucigaș de indieni”. Confruntat cu un proces care devine de interes public, Popper începe să plănuiască o expediție la Polul Sud. Dacă n-ar fi intervenit moartea sa subită și suspectă, l-ar fi devansat pe biologul Emil Racoviță cu cinci ani ca primul român care a pus piciorul pe cel mai sudic continent al planetei. De pe urma sa nu s-a păstrat nici o comoară în aur, însă au rămas mai multe toponime românești ale Țării de Foc. Printre acestea, Punta Sinaia, Rio Ureche, Rio Rosetti, munții Lahovary, Rio Carmen Sylva, dar și toponimul Țara Popper dat promontoriului sudic al estuarului Rio Grande.

Surse:

Iacob Popper: Estrellita și regele Țării de Foc, Sibiu, 1996.

https://jurnalul.antena3.ro/special-jurnalul/julius-popper-a-fost-stapan-in-tara-de-foc-64324.html

https://adevarul.ro/locale/suceava/romanul-devenitstapan-Tarii-foc-julius-popper-globe-trotter-ul-numit-conchistadorul-roman-alpatagoniei-1_598ffcc05ab6550cb8f5dbc6/index.html

https://www.vice.com/ro/article/439zzb/exploratorul-roman-care-a-ajuns-rege-in-patagonia

https://jurnalul.antena3.ro/special-jurnalul/cei-mai-bogati-romani-din-lume-64323.html

https://evz.ro/iuliu-popper-regele-t arii-de-foc.html

&&&

 S-a întâmplat în 6 iunie1930: La această dată, avea loc restauraţia carlistă. Carol al II-lea s-a reîntors în ţară, intrând ilegal, cu paşaport fals. Carol al II-lea (n. 15 octombrie 1893 - d. 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său Mihai. Cunoscut şi sub numele de Carol Caraiman, nume ales de tatăl său Ferdinand şi folosit de Carol după ce a fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală a României (între 1925 şi 1930) în urma renunţării lui Carol la calitatea de Prinţ Moştenitor. Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României şi al soţiei sale Regina Maria.

Pe 27 mai 1930, la castelul Coesmes, aflat la 180 de km de Paris, Carol a convocat trei ataşaţi din Franţa cu care au pus la punct planul revenirii sale în ţară. Carol urma să părăsească Franţa cu un automobil spre München, unde trebuia să urce la bordul unui avion, care ateriza la Bucureşti pe platoul din preajma palatului regal de la Cotroceni. Conform celor stabilite, pe 3 iunie, Carol şi doi apropiaţi au plecat de la Paris la München, unde au ajuns două zile mai târziu.În dimineaţa zilei de 6 iunie, aceeaşi trei s-au îmbarcat într-un avion închiriat de unul dintre consfătuitorii de la castelul Coesmes. După mai multe peripeţii generate de o serie de defecţiuni apărute la avion, aceştia au ajuns deasupra spaţiului aerian al Capitalei abia spre seară.

Pilotul nu a riscat o aterizare în plină noapte pe platoul de la Cotroceni şi s-a îndreptat spre aerodromul Băneasa care avea instalaţie pentru iluminatul pistei. La ora 22:05, comandantul aerodromului, care tocmai se pregătea să plece, a înregistrat semnalul unui avion care dorea să aterizeze. Când a coborât, Carol avea faţa acoperită cu o eşarfă neagră. Când a aflat cine este misterioasa persoană, comandantul l-a însoţit personal la cazărmile Regimentelor 2 şi 9 Vânători, pentru a-l pune în contact cu coloneii Paul Teodorescu şi Gabriel Marinescu. Aceştia „l-au luat sub protecţia lor” şi s-au îndreptat spre Palatul Cotroceni. Aici a fost întâmpinat de principele Nicolae care l-a îmbrăţişat cu bucurie. Carol i-a telefonat lui Iuliu Maniu, care i s-a adresat cu „Bine aţi venit Alteţă”! Din discuţia avută, Maniu i-a propus principelui numirea în cadrul Regenţei, urmată de abrogarea legilor din 4 ianuarie 1926, dar a ridicat din nou problema renunţării la relaţia cu Elena Lupescu şi refacerii căsătoriei cu principesa Elena. Toate acestea au fost respinse de Carol, dar a înţeles că fruntaşul naţional-ţărănist nu se va opune restauraţiei dacă îşi va atrage de partea sa majoritatea liderilor politici.

În acest sens, pe parcursul zilei de 7 iunie, Carol a avut întâlniri cu diverşi lideri politici, toţi exprimându-se pentru anularea actului de la 4 ianuarie.Majoritatea fruntaşilor naţional-ţărănişti nici nu au mai ridicat problema relaţiei dintre Carol şi Elena Lupescu spre deosebire de şeful lor. Principele a reuşit să îşi atragă şi o parte din tinerii liberali conduşi de Gheorghe Brătianu. PNL a fost singurul care s-a opus, adoptând rapid o rezoluţie prin care condamna energic atitudinea principelui şi afirma că acest partid rămânea cu „nestrămutată hotărâre” la punctul de vedere fixat în legile din 4 ianuarie 1926. Duca aprecia: „Fapta de astă noapte este cea mai primejdioasă consolidării noastre naţionale şi situaţiunii ţării în toate privinţele”. Potrivit unor surse, acesta ar fi declarat că „preferă să i se taie mâna decât s-o întindă aventurierului”.

Deşi nu s-a opus anulării actelor ce au instituit Regenţa, Maniu a prezentat demisia guvernului pe 7 iunie, la ora 18, invocând considerente de ordin moral şi anume că nu putea contribui la detronarea regelui Mihai I, căruia îi jurase credinţă. Regenţa l-a numit în funcţie pe Gheorghe Mironescu, care a anunţat convocarea Reprezentanţei Naţionale în ziua de duminică, 8 iunie 1930, „pentru a decide asupra exercitării prerogativelor regale”.În ziua de 8 iunie cele două Corpuri legislative au votat numirea Alteţei Sale Regale Carol al II-lea ca rege al României. 

Fiul său Mihai a primit titlul onorific de Mare Voievod de Alba Iulia  Acest act a îmbrăcat forma unei adevărate lovituri de stat. Constituţia prevedea clar că regele domneşte până la moarte sau până la abdicare, iar regele Mihai era în viaţă şi nici nu abdicase. De asemenea, dacă un membru al Regenţei demisiona sau devenea indisponibil, trebuia ales un alt regent, aşa cum se procedase în octombrie 1929.

Carol venise în România prin încălcarea unui angajament scris, confirmat de Parlament şi de regele Ferdinand. Fără îndoială, elementele subiective au jucat un rol important la reuşita restauraţiei, dar factorul determinant al succesului l-a constituit necesitatea resimţită de societatea românească de a avea un regim monarhic stabil. Din acest punct de vedere, Parlamentul a preferat un rege tânăr şi viguros unei Regenţe lipsite de prestigiu şi autoritate. Principele Carol a ştiut să profite de contradicţiile dintre partidele politice şi din sânul lor, manipulându-le, pentru a deveni printr-o temerară acţiune personală, regele Carol al II-lea. După depunerea jurământului, a rostit un discurs în care a ţinut să menţioneze că nu venea cu gânduri de răzbunare şi că a şters din inimă „şi cea din urmă umbră de mâhnire”. Totodată, a precizat că el nu a renunţat de bună voie la drepturile şi obligaţiile care îi reveneau ca moştenitor al tronului, ci a fost silit să plece în pribegie de „de aceea care au încercat prin acţiunea lor nechibzuită să rupă legătura indisolubilă dintre mine şi tot ce simte româneşte”. Carol şi-a declarat hotărârea de a strânge „într-un mănunchi pe toţi cei care au voinţa şi puterea de a colabora pentru propăşirea patriei” şi a lansat un apel către toţi românii „fără deosebire de opinie politică” să se strângă în jurul tronului.

Domnia sa în următorul deceniu va sta sub semnul camarilei, grup de influenţă implicat in acte de corupţie, cel mai faimos fiind Afacerea Skoda. Carol a încercat să influenţeze cursul vieţii politice româneşti, în primul rând prin manipularea partidelor Naţional Liberal şi Naţional Ţărănesc şi a unor grupări anti-semite şi din ianuarie 1938 prin alegerea de către el a a miniştrilor. Pe 10 februarie 1938 a desfiinţat partidele politice, ceea ce îi asigura puterea supremă. Tot în 1938 a iniţiat o reformă administrativă de inspiraţie fascistă, prin care a împărţit teritoriul României în zece ţinuturi. Doi ani mai târziu, în anul 1940, forţat de presiunea politică a Uniunii Sovietice, Germaniei hitleriste, Bulgariei şi a Ungariei horthyste să cedeze părţi din teritoriul României Întregite, Carol a acceptat în consiliul de coroană cedarea teritoriilor şi a fost obligat de opoziţie să abdice în favoarea administraţiei pro-germană a generalului Ion Antonescu şi în favoarea fiului său Mihai, stabilindu-se în final în Portugalia. 

Carol şi Elena Lupescu s-au căsătorit la Rio de Janeiro, Brazilia, pe 3 iunie 1947, transformând-o pe aceasta în Prinţesa Elena de Hohenzollern. Carol a rămas în exil tot restul vieţii sale. Se pare că atât în timpul celui de-al Doilea Război Mondial cât şi în perioada post-belică, Carol a făcut anumite încercări de a-şi recupera tronul, dar nu a avut nici un sprijin politic intern sau extern. Carol a murit în Portugalia, fiind îngropat la capela regilor Portugaliei din Estoril, iar în 2003 rămăşiţele sale au fost aduse în România, fiind reînhumat la Mănăstirea Curtea de Argeş, în afara bisericii în care se odihnesc regii României. Regele Mihai nu a participat la ceremonie, fiind reprezentat de principesa Margareta şi principele Radu.

Surse:

Scurtu, Ioan, Criza dinastică din România, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1996 

Scurtu, Ioan, Monarhia în România, Bucureşti, Editura Danubius, 1991

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cum-descria-presa-interbelica-restauratia-carlista-din-iunie-1930

http://www.ziare.com/cultura/documentar/lovitura-de-stat-tatal-isi-detroneaza-fiul-si-se-declara-regele-romaniei-1302982

https://evz.ro/regele-carol-mai-bine-sa-va-calcati-domniile-voastre-juramantul-decat-sa-mi-l-calc-eu.html

http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2010/12/restaura%C8%9 Bia-carlista-i/

&&&

 S-a întâmplat în 6 iunie1944: În timpul celui de-al doilea război mondial, sub comanda generalului american Eisenhower, era declanşată Operaţia Overlord, însemnând debarcarea aliaţilor în Normandia. Bătălia pentru Normandia a fost purtată în 1944 între forţele germane şi forţele Aliaţilor ca parte a celui de-al Doilea Război Mondial. Numele de cod al invaziei aliate a fost Operaţia Overlord şi s-a desfăşurat între 6 iunie – 19 august 1944, când Aliaţii au traversat Sena, sau, după alţi autori, 25 august, când a fost eliberat Parisul. 

Debarcarea din Normandia rămâne până în zilele noastre cea mai mare operaţie amfibie din istorie, care a implicat participarea a aproape trei milioane de soldaţi, care au traversat Canalul Mânecii din Anglia în Normandia. Faza iniţială a Operaţiunii Overlord a purtat numele de cod Operaţiunea Neptun. În faza iniţială a invaziei, aliaţii au trebuit să pună ferm piciorul pe continent, obiectiv îndeplinit între 6 – 30 iunie. Primele forţe aliate care au intrat în luptă în Normandia au fost din Canada, Regatul Unit şi Statele Unite. 

După primul val de invazie, au fost debarcate forţe substanţiale ale Franţei Libere şi Poloniei plus contingente mai mici din Belgia, Cehoslovacia, Grecia, Olanda şi Norvegia. Invazia din Normandia a început cu acţiunile aeropurtate ale trupelor de paraşutişti şi ale infanteriei transportate cu planoare şi cu atacuri masive ale aviaţiei, artileriei navale, din noaptea de 5/6 iunie.În dimineaţa zilei de 6 iunie a fost declanşată acţiunea amfibie de debarcare pe plajele Normandiei. 

Forţele destinate acţiunii au început deplasarea în Ziua Z din porturile de pe coastele sudice ale Angliei, cel mai important dintre ele fiind Portsmouth. Bătălia din Normandia a continuat pentru mai mult de două luni, trecând prin fazele de stabilire, extindere a capetelor de pod şi mai apoi de eliberare a teritoriului Normandiei. Bătălia din Normandia a fost descrisă de Adolf Hitler astfel: „În răsărit, imensitatea spaţiilor ne va .... permite o pierdere de teritoriu ... fără ca şansele de supravieţuire ale Germaniei să sufere o lovitură mortală. Nu acelaşi lucru se întâmplă în occident! Dacă inamicul va avea succes aici ... vor urma consecinţe de proporţii uriaşe în foarte scurt timp”.

Debarcările din Normandia au fost primele operaţii militare de acest tip de peste Canalul Mânecii care s-au încheiat cu succes în timp de război. Deşi aliaţii au pierdut un mare număr de oameni în primele faze ale debarcării, odată ajunşi pe plaje, ei au reuşit să producă o serie de înfrângeri, care a dus în final la pierderea poziţiei dominante a Germaniei în Franţa şi formarea unui al doilea front important. 

Până în septembrie, cele şapte armate aliate (dintre care două erau venite din sudul Franţei prin Operaţia Dragon), s-au apropiat de graniţele Germaniei. La obţinerea acestei victorii au contribuit nu numai calitatea şi cantitatea materialelor folosite în timpul debarcării, dar în egală măsură şi operaţiunile de diversiune şi acţiunile serviciilor de spionaj. Amplasarea trupelor germane şi calitatea conducerii au lăsat de dorit, spre deosebire de dârzenia şi vitejia arătate la nivelul unităţilor şi comandanţilor de nivel inferior, implicaţi direct în lupte.  În condiţiile mai largi ale luptelor din Europa, debarcările din Normandia au ajutat Armata Roşie pe frontul de răsărit, prin scăderea rezistenţei germanilor în faţa presiunii sovieticilor, toate aceste eforturi ducând la scurtarea războiului şi la victoria aliată.

Surse:

Ambrose, Stephen E. (1994). D-Day (ed. First). New York: Simon & Schuster. 

Ambrose, Stephen (1995). D-Day June 6, 1944: The Climactic Battle of World War II. Simon & Schuster

Buckley, John (2006) [2004]. British Armour in the Normandy Campaign 1944. Taylor & Francis. 

Churchill, Winston (1940) „Dieu Protege (sic) la France”. London: The Churchill Society. 

Churchill, Winston (1951) [1st. pub. 1948]. Closing the Ring. The Second World War, Book 5. Boston: Houghton Mifflin. OCLC 396150.

https://www.scribd.com/doc/87956555/Al-Doilea-Razboi-Mondial

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/debarcarea-din-normandia-si-rolul-sau-in-cel-de-al-doilea-r azboi-mondial

&&&

 S-a întâmplat în 6 iunie…

- 1436: S-a născut Regiomontanus, astronom şi matematician german (m. 1476).

- 1599: La această dată a fost botezat pictorul spaniol Diego (Rodriguez de Silva) Velázquez, unul din cei mai cunoscuţi pictori spanioli din secolul al XVII-lea. Reprezentant al stilului baroc, s-a remarcat în special ca portretist la curtea regelui Filip al IV-lea al Spaniei. În acelaşi timp, Velázquez este creatorul unei noi viziuni şi al unui nou mod de zugrăvire a naturii. Acest lucru a determinat ca, la sfârşitul secolului al XIX-lea, majoritatea impresioniştilor să valorifice în pictura lor moştenirea lui Velázquez. Diego Rodríguez de Silva y Velázquez (n. Sevilla - d. 6 august 1660, Madrid), unul din cei mai cunoscuţi pictori spanioli din sec. XVII-lea. Reprezentant al stilului baroc, s-a remarcat în special ca portretist la curtea regelui Filip al IV-lea al Spaniei. În acelaşi timp, Velázquez este creatorul unei noi viziuni şi al unui nou mod de zugrăvire a naturii. Acest lucru a determinat ca, la sfârşitul secolului al XIX-lea, majoritatea impresioniştilor să valorifice în pictura lor moştenirea lui Velázquez.

- 1606: S-a născut poetul dramatic francez Pierre Corneille, unul dintre cei trei mari dramaturgi francezi ai secolului al XVII-lea, alături de Molière şi Racine. Supranumit „fondatorul tragediei fanceze",Corneille a scris piese timp de aproape 40 de ani (m. 1684). 

- 1716, 6/7: A murit (ucis de turci) Constantin Cantacuzino, stolnic, diplomat, istoric şi geograf; reprezentant de seamă al umanismului în Ţările Române; adept al unei politici antiotomane; a întocmit o hartă a Ţării Româneşti (prima lucrare cartografică românească, tipărită în greceşte la Padova, în anul 1700); autor al unei „Istorii a Ţării Româneşti" (neterminată), în care susţine, cu o argumentaţie solidă, originea romanică, unitatea şi continuitatea poporului român pe teritoriul Daciei (n. ~1650)

- 1812, 6/18: S-a născut scriitorul rus Ivan Goncearov, cunoscut mai ales pentru romanul său, „Oblomov" (m. 1891) 

- 1835: S-a născut Ştefan Fălcoianu, general (şef al Statului Major în Războiul de Independenţă/1877-1878), matematician şi istoric; membru al Societăţii Academice Române, vicepreşedinte al Academiei Române în mai multe rânduri între anii 1886 şi 1899 (m. 1905)   

- 1850: S-a născut Karl Ferdinand Braun, fizician şi inventator german, laureat al Premiului Nobel.Karl Ferdinand Braun (n. Fulda, Hesse-Kassel - d. 20 aprilie 1918, Brooklyn, New York) a fost fizician şi inventator german, profesor universitar la Strasbourg, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pe anul 1909 împreună cu Guglielmo Marconi, pentru contribuţiile lor în dezvoltarea telegrafiei fără fir.

- 1868: S-a născut Robert Falcon Scott, explorator englez..Robert Falcon Scott (d. 29 martie 1912) a fost un ofiţer englez, explorator al Antarcticii.Cuoscut şi datorită faptului că a pierdut întrecerea cu Roald Amundsen de ajunge primul la Polul Sud, murind la întoarcere cu cei 4 membri ai expediţiei.Jurnalul cu Mesajul către public al lui Robert Falcon Scott, cǎpitan englez care plecase într-o expediţie ştiinţifica in Antarctida la sfarşitul anului 1911, a fost găsit langa cadavrul sau de către o echipa de căutare britanică, la 12 noiembrie 1912 (la vreo 8 luni dupa moartea lui Scott). Ştirea despre sfarşitul tragic al exploratorului şi a echipei sale a ajuns in Europa peste alte cateva luni, în februarie 1913, când se ştia deja de ceva timp ca Polul Sud fusese cucerit de norvegianul Roald Engelbert Amundsen, la 15 noiembrie 1911. Pentru Scott, provocarea continentului ingheţat data de mult, din 1900, când fusese ales pentru a conduce expediţia ştiinţifica la Cercul Polar. În momentul plecării, in iulie 1901, nu era pregătit să înfrunte un mediu ostil cum era cel de pe banchiza polară. Până atunci fusese căpitan de marină, priceput încă din tinereţe să conducă navele, dar fără experienţă in ceea ce priveşte dotările şi metodele cele mai bune pentru înfruntarea Polului. In ciuda acestor impedimente, călătoria s-a dovedit un succes incredibil. Scott ajunsese destul de vestit, insă simţea ca mai avea un cont de reglat cu Anctarctida, aşa că, la sfârşitul anului 1909, după ce obţinuse fondurile necesare, a organizat o a doua expediţie. De data asta nu dorea să se limiteze numai la cercetarea ştiinţifică (la care nu a renunţat nici măcar atunci când ştia deja că nu avea să se mai întoarcă niciodată în tabăra de bază), ci să şi ajungă la Polul Sud. Drumul lung şi extenuant pe jos, care s-a dovedit până la urmă fatal, a început în noiembrie 1911. La jumătatea drumului a descoperit că Amundsen i-o luase înainte. În timpul călătoriei de intoarcere spre tabara de baza, cu toate că era profund dezamăgit, s-a angajat activ împreună cu insoţitorii săi în ceea ce era de fapt sarcina principală a misiunii: recoltarea de material biologic si geologic. La 17 kilometri de depozitul de provizii, unde ar fi putut gasi combustibil şi alimente de primă necesitate pentru a se salva, a fost oprit de o furtuna cumplită. Moartea s-a produs in cateva zile din cauza îngheţului în luna martie 1912.

- 1843: A murit Friedrich Hölderlin, poet german.Friedrich Hölderlin (n. 20 martie 1770) a fost un poet german, unul din principalii reprezentanţi airomantismului în literatura europeană. Opera sa are ca teme: elogierea patriei ca entitate spirituală, nostalgia vârstei de aur, tristeţea însingurării individului, integrarea eului în armonia cosmică. De asemenea, a combinat teme de inspiraţie creştină şi greco-romană. În lucrarea sa principala, romanul în versuri Hypérion (1797-99), idealizează Grecia antică.

- 1875: S-a născut scriitorul german Thomas Mann; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1929 pentru romanul „Casa Buddenbrook".

- 1893: A murit Iuliu Popper, inginer şi explorator; considerat drept cel mai mare explorator român al Americii de Sud; între anii 1886 şi 1893 a explorat Patagonia şi Ţara de Foc; zona cercetată era necartografiată, aşa că a dat nume româneşti unor locuri descoperite de el (râuri, munţi şi capuri) (n. 1857). 

- 1903: S-a născut Aram Haciaturian, compozitor rus (d. 1978). Printre primele sale creaţii se numără: baletul „Fericirea”, „Concertul pentru pian”.„Concertul pentru vioară”, muzica la drama „Bal mascat”.În anii de război compune un şir de cântece patriotice, marşuri pentru orchestra de fanfare, baletul „Gayaneh”(cu premiera în 1942). Tot atunci compune „Simfonia nr. 2” numită şi „Simfonia cu clopot”, în care sunt redate suferinţele oamenilor în anii de război.În anii ’50–’60 începe cariera de dirijor, apoi de profesor la Conservatorul din Moscova. Concertează în ţară şi peste hotare. În 1954, înfiinţează baletul „Spartacus” (cu premiera în 1956 la Leningrad). În 1960 compune patru suite orchestrale în care sunt incluse numerele din balet. În anii ’60–’70 compune trei sonate, şi trei concerte-rapsodii: unul pentru vioară şi orchestră, altul pentru violoncel şi orchestră, şi celălalt pentru pian şi orchestră.

- 1906: S-a născut chimistul Petru George Spacu; lucrări în domeniul chimiei anorganice, al combinaţiilor complexe şi al chimiei analitice; membru titular al Academiei Române din 1936 (m. 1995)

- 1917: S-a născut Ion Raţiu, scriitor, gazetar, avocat, om politic ţărănist (membru marcant al PNŢCD, vicepreşedinte al partidului); a locuit la Londra din 1940; s-a repatriat în ianuarie 1990; candidat la alegerile pentru funcţia de preşedinte al României în anul 1990 (m. 2000) 

- 1925: A fost fondată compania americană producătoare de automobile „Chrysler".Compania a fost formata de Walter Percy Chrysler pe 6 iunie 1925.

- 1930: Restauraţia carlistă. Carol al II-lea s-a reîntors în ţară, intrând ilegal, cu paşaport fals.

- 1933: S-a născut Heinrich Rohrer, fizician elveţian. Heinrich Rohrer (n. 6 iunie 1933, St. Gallen, Elveţia) este un fizician elveţian, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, în1986, împreună cu Gerd Binnig, pentru proiectarea microscopului electronic cu scanare şi tunelare. Cei doi au împărţit o jumătate din premiu, cealaltă fiindu-i acordată lui Ernst Ruska, cel care a construit primul microscop electronic. 

- 1934: S-a născut Albert al II-lea, regele Belgiei (din august 1993)

- 1939: S-a născut istoricul ieşean Gheorghe Buzatu; fost senator de Iaşi în legislatura 2000 – 2004 din partea Partidului România Mare; coordonator al prestigioasei colecţii „Românii în istoria universală”, care a ajuns la peste 140 de volume (m. 2013) 

- 1940: S-a născut artistul plastic Şerban Gabrea; lucrează pictură, grafică, gravură şi tapiserie; frate cu regizorul de film Radu Gabrea

- 1941: S-a născut filosoful Ilie Pârvu; contribuţii în filosofia ştiinţei şi în metafizică; membru corespondent al Academiei Române din 1992

- 1942: Al doilea război mondial: SUA a declarat război României şi Bulgariei, declanşându-se, în zilele următoare, expediţiile aeriene americane asupra ţării noastre, în special asupra Prahovei

- 1944: Al doilea război mondial: Sub comanda generalului american Eisenhower, este declanşată Operaţia Overlord, însemnând debarcarea aliaţilor în Normandia. Bătălia pentru Normandia a fost purtată în 1944 între forţele germane şi forţele Aliaţilor ca parte a celui de-al Doilea Război Mondial.

- 1946: S-a născut jurnalista Jeana Gheorghiu, moderator şi realizator de emisiuni de televiziune; a lucrat la Televiziunea Română şi înainte de 1989, dar a devenit foarte cunoscută după Revoluţie, tocmai datorită reportajelor referitoare la aceasta; a lucrat o perioadă şi în SRR (m. 2007)

- 1946: A murit Gerhart Hauptmann, dramaturg şi romancier german; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1912 (n. 1862)

- 1948: A murit Louis Lumière, inventator şi producător de filme francez; împreună cu fratele său, Auguste (1862-1954), a brevetat, în 1895, "cinematograful Lumiere" (n. 1864) - un aparat servind la obţinerea şi vizionarea probelor cronofotografice" (de fapt, primul aparat de filmat şi primul aparat de proiecţie) (n. 1864)

- 1954: Debutează programele emise de Studioul Teritorial Craiova al Radiodifuziunii Române; între anii 1985 şi 1989 este închis, ca şi celelalte studiouri din ţară, de către regimul comunist; din 22 decembrie 1989 Radio Craiova îşi reia activitatea, alături de celelalte studiouri teritoriale din epocă (Cluj, Iaşi, Tg. Mureş, Timişoara)

- 1956: S-a născut Björn Borg, jucător suedez de tenis de câmp; câştigător a numeroase mari turnee internaţionale (Roland Garros - 1974, 1975, 1978-1981; Wimbledon - cinci titluri consecutive, între anii 1976 şi 1980; Turneul Campionilor - 1979 şi 1980; Cupa Davis, cu echipa Suediei, în 1975); s-a retras din viaţa sportivă în 1983; a fost căsătorit cu jucătoarea română de tenis de câmp Mariana Simionescu

- 1957: S-a născut actriţa Victoria Cociaş 

 - 1960: Bucureşti: Atleta Iolanda Balaş a stabilit un nou record mondial la săritura în înălţime: 1,85 m. Iolanda Balaş Sőtér (Balázs Jolán) (n. 12 decembrie 1936, Timişoara) a fost o campioană olimpică română de etnie româno-maghiară (tatăl român şi mama maghiară), care a dominat proba de săritura în înălţime timp de un deceniu. Din 1988 până în 2005 a fost preşedinta Federaţiei Române de Atletism.

- 1960: S-a născut Steve Vai (numele real: Steven Siro Vai), interpret de muzică rock, chitarist, compozitor, producător şi actor american

- 1961: A murit Carl Gustav Jung, psiholog şi psihiatru elveţian; întemeietorul psihologiei analitice (n. 1875)

- 1961: Primul titlu de campion mondial cucerit de un luptător român (Valeriu Bularca la Campionatul mondial de lupte greco-romane de la Yokohama)

- 1963: S-a născut actorul Adrian Titieni; rector al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti (din marie 2012)  

- 1971: A fost lansată nava sovietică „Soiuz-11", prima navă cosmică de transport; a fost utilizată numai pentru echipa de lucru destinată să ia în primire staţia „Saliut", echipă care a desfăşurat activităţi ştiinţifice şi utilitare la bordul staţiei

- 1987: A fost dat în folosinţă pasajul rutier subteran „Unirea" din Bucureşti, în lungime de 900 de metri, din care 600 acoperiţi 

- 1991: A murit Gheorghe Pituţ, poet şi prozator (n. 1940)

- 1996: A murit geneticianul american George Snell; a descoperit factorii ereditari care reglează posibilitatea efectuării homogrefelor; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1980, împreună cu conaţionalul său Baruj Benacerraf şi francezul Jean Dausset (n. 1903)

- 2008: A murit muzicologul Jean Barnea; a fost regizor muzical la Radiodifuziunea Română (n. 1924)

- 2011: La Anvers, în Belgia, a fost inaugurat primul tunel de cale ferată alimentat cu energie solară din Europa. Tunelul are o lungime de 3,3 kilometri şi face parte din traseul feroviar de mare viteză care va lega Parisul de Amsterdam

- 2012: A murit Pavel Proca, critic  de teatru din Republica Moldova (n. 1947)

&&&

 S-a întâmplat în 7 iunie1602, 7 iunie – 5 octombrie: Era construită Mănăstirea Secu (Neamţ); ctitor, vornicul Nestor Ureche. Așezată în vecinătatea Pârâului Secu și la poalele Muntelui Vasan, Mănăstirea se înfățișează sub forma unei cetăți medievale, construită cu ziduri groase, turnuri de apărare și turle ce se înalță asemenea unor sulițe uriașe. Mănăstirea Secu este una dintre cele mai vechi așezări monahale din Neamț. Construcțiile care se află astăzi în cadrul complexului mănăstiresc de la Secu au fost construite, începând cu anul 1602, de către vornicul Nestor Ureche. În interiorul complexului monahal de la Secu se află și două paraclise: paraclisul Adormirii Maicii Domnului (1640) și paraclisul Sf. Nicolae (1758- 1763). Bisericii ctitorite de către vornicul Nestor Ureche în 1602 i s-a adăugat în secolul al XVIII-lea pridvorul, apoi, în prima jumătate a veacului trecut, un diaconicon, un proscomidiar, precum și pridvorașul de pe latura vestică.

În anul 1850 i s-a refăcut în întregime pictura interioară și i s-a reînnoit catapeteasma. În anul 1821, lupta revoluționarilor eteriști cu turcii provoacă mari daune Mănăstirii Secu. După 1821, s-au reconstruit corpurile de chilii din incintă, refăcându-se din temelii și Paraclisul Sfântul Nicolae, distrus de incendiu.De asemenea, în anul 1832 se construiește pe temelie de piatră biserica cu hramul Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din cimitirul mănăstirii. 

Până în anul 1850 se restaurează și biserica mare a mănăstirii, realizându-se, în aceeași perioadă, catapeteasma și pictura murală în ulei. În perioada 1977-1984 s-a efectuat ample lucrări de restaurare a întregului complex monahal. Pe latura vestică a mănăstirii se află masivul turn al intrării, având la primul etaj o încăpere boltită semicilindric, iar la cel de al doilea etaj, clopotnița. Scara de acces, în spirală, este alipită peretelui nordic al turnului. 

O dispoziție interioară, cu mult mai interesantă, prezintă turnul nord vestic, denumit „turnul Mitrofanei”, la care etajele al doilea și al treilea au fost amenajate ca locuință pentru familia ctitorului. Pictura inițială, executată în anul 1602, în stilul frescelor bizantine, s-a păstrat, în câteva registre, atât în interior, deasupra ușii dintre pronaos și naos, cât și în exterior, deasupra pisaniei originale, pe latura de sud. În pronaos se găsește o raclă frumos sculptată, din lemn de tei, conținând mai multe odoare sfinte: o cruce în care se găsește o părticică de lemn din Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos; chivotul în care s-a păstrat un fragment din piciorul Sfântului Ioan Botezătorul, precum și părticele din moaște sfinte.

Cele mai multe piese ale tezaurului de la Secu, „ marea minune a Secului” (N. Iorga), în număr de peste 70, se păstrează în cadrul colecției de obiecte bisericești a mănăstirii în care sunt expuse obiecte de cult, manuscrise și tipărituri, inclusiv Cazania de la 1643 a Mitropolitului Varlaam. Dintre ele se remarcă „Aerul” dăruit mănăstirii de către ctitori în anul 1608, pe fondul roșu al catifelei fiind reprezentată în fir de aur Plângerea lui Iisus. La fel de importantă este și seria de Evangheliare în manuscris, cel mai vechi manuscris fiind unul scris in limba slavonă 5ce dateaza din secolul XIV-XV. Printre alte obiecte prezente in muzeul mănăstirii merită amintite și: o cruce îmbrăcată în argint din anul 1592, două cădelnițe și două cățui din argint aurit lucrate în stil gotic din sec. al XVII-lea, un sfeșnic de argint cu decorațiuni florale având inscripția „Nestor Ureche, 1602”, o frumoasă bederniță, broderie în fir de aur și argint reprezentând Învierea Domnului, trei cruci sculptate în lemn de măslin de calugării din mănăstire, ferecate în argint aurit la 1849, și alte obiecte de o mare valoare istorică și artistică. Însă, cel mai deosebit dar pe care l-a primit Mănăstirea Secu, păstrat cu sfințenie până astăzi, este Icoana Maicii Domnului din biserica mare, oferită de Domnitorul Vasile Lupu în anul 1647, ca semn de prețuire deosebită față de Mitropolitul Varlaam, marele cărturar și credinciosul său sfătuitor. 

 Provenind dintr-o familie de răzeşi, care se numea Moţoc, din Borceşti, sat situat lângă Târgu-Neamţ, Mitropolitul Varlaam s-a născut în jurul anului 1590. Din tinereţe şi-a îndreptat paşii spre Schitul Zosima de pe valea pârâului Secu, unde a învăţat carte şi limbile slavonă şi greacă.Fiind bun povăţuitor, a fost numit egumen al mănăstirii. În 1610, Varlaam este numit arhimandrit si egumen la  Secu, iar la 23 septembrie 1632, datorită clerului și credincioșilor moldoveni, Varlaam este hirotonit arhiereu și mitropolitan al Moldovei. După unele cronici, se stinge din viață în perioada dintre 18 august și 19 decembrie 1657 la Mănăstirea Secu, unde se odihnește până astăzi. Canonizarea Mitropolitului Varlaam a avut loc în anul 2007, iar în prezent pelerinii se pot închina la Sfintele Moaște, ce sunt așezate într-o raclă din argint și aur în cadrul bisericii Mănăstirii Secu.

În memoria si evlavia credincioșilor, alături de Mitropolitul Varlaam, a rămas și Cuviosul Paisie Velicicovski (1772-1794), ce s-a născut in Poltava (Ucraina) și a fost stareţ la Secu în perioada anilor 1775-1779.În anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotărât trecerea în rândul sfinților a Cuviosului Paisie. Datorită învățăturilor Cuviosului Paisie, în cultura românească se dezvoltă o mișcare de renaștere a vieții monastice, pe baza unei mai bune cunoașteri a învățăturilor patristice și a transpunerii lor riguroase în practică. În obștea paisiană a funcționat o adevarată școală de traducători din limba greacă în limba română și slavonă, textele patristice fiind răspândite în Moldova și Țara Românească.Prin personalitățile bisericești care au crescut și s-au format aici, Mănăstirea Secu a constituit un factor activ în dezvoltarea vechii culturi românești, cât și a vieții duhovnicești.

Surse:

https://secu.mmb.ro/

http://www.tinutulzimbrului.ro/manastirea-secu/

https://doxologia.ro/locuri-sfinte/manastirea-secu-una-dintre-cele-mai-vechi-asezari-monahale-din-neamt-galerie-foto

http://monumenteneamt.ro/mana stirea-secu

$$$

 S-a întâmplat în 7 iunie1848: În această zi, s-a născut Paul Gauguin, pictor postimpresionist francez. Eugène Henri Paul Gauguin, (n. Paris - d. 8 mai1903 Atuona/Insulele Marchize, Polinezia Franceză), a fost un pictor postimpresionist francez. Aventurier şi geniu, Paul Gauguin a pregătit calea picturii moderne. Între mizerie şi epuizare, călătorii şi disperare, a ajuns să creeze opere extraordinare, în care redă cu intensitate viziunea sa senzuală asupra vieţii.

Paul Gauguin s-a născut la Paris, fiu al lui Clovis Gauguin, ziarist și republican înveterat și al Alinei Chazal, fiica Florei Tristan. Familia Gauguin, simțind că în Franța republica este în pericol, se mută în Peru (1849). Tatăl său moare la 30 octombrie în Patagonia, familia se întoarce în Franța abia peste cinci ani, în august 1854, și se stabilește la Orléans. În 1865 Paul Gauguin servește ca ofițer secund pe un vas comercial cu destinația Rio de Janeiro, un an mai târziu, pornește într-o călătorie de 13 luni în jurul lumii, ca locotenent pe vasul Chili. Ajutat de tutorele său, Gustave Arosa, bancher și colecționar îndrăgostit de lucrările impresioniștilor, Paul Gauguin este angajat în 1871 ca funcționar la o agenție de bursă.Se împrietenește cu pictorul Émile Schuffenecker, cu care deseori pictează și desenează. În 1873, se căsătorește cu Mette Sophie Gad, fiica unui înalt funcționar danez. În următorii zece ani se nasc cei cinci copii ai lor. Anul 1874 aduce o schimbare decisivă în viața lui Gauguin. Are acum 25 de ani și pentru el începe lucrul în atelier și perioada de căutări artistice. 

Se înscrie la „Academia Colarossi", unde învață secretele picturii după model. Este anul când se organizează prima expoziție a impresioniștilor și Gauguin cumpără, încântat, tablouri realizate în acest stil.În 1875, expune primul său tablou, „Peisaj la Viroflay", în care se simte influența lui Camille Pissarro, al cărui elev va deveni mai târziu. Câțiva ani în șir se întâlnește regulat cu artiștii impresioniști în cafeneaua „Nouvelle-Athénée" din Place Pigalle și participă cu lucrările sale la expozițiile acestora. În 1879 își petrece pentru prima oară vara în Pontoise, la Pissarro, care îl îndeamnă să se apropie mai mult de natură.Aici îl cunoaște, în 1881, pe Paul Cézanne. Cei doi pictori se înțeleg perfect, între ei fiind multe asemănări în reprezentările artistice.

Odată cu anul 1883, Gauguin se decide să-și consacre întreaga energie picturii, părăsește lumea finanțelor și își neglijează familia. Din acest moment evenimentele ce vor urma vor accelera ritmul marii sale aventuri în pictură. Gauguin își lasă soția și copiii la familia acesteia în Danemarca, vinde numeroase piese din colecția proprie, pentru a se întreține, o vreme câștigă bani din lipirea de afișe. Vara anului 1886 o petrece în Bretania, la Pont-Aven, unde trăiesc mai cu seamă pictorii independenți sosiți din Anglia și America. Acum are, în sfârșit, ocazia să creeze departe de influențele pariziene. Din cauza problemelor materiale dar și datorită setei sale nestăvilite de independență, primăvara anului 1887 îl găsește pe puntea unui vas care se îndreaptă spre Panama. 

Lucrează câteva săptămâni la construcția canalului, se îmbolnăvește însă de malarie și se întoarce în Franța, din nou la Pont-Aven. Împreună cu pictorul Émile Bernard, elaborează regulile sintetismului, care se bazează pe planuri de culori de aceeași nuanță, reliefate prin contururi ferme. Compoziția „Viziune după predică", cunoscută și ca „Lupta lui Iacob cu îngerul", marchează debutul acestui nou stil, caracterizat prin petele decorative de culoare pură, prezența marcată a liniilor de culoare închisă, motive simplificate, tratarea antinaturalistă a spațiului și renunțarea la perspectiva tradițională. În anul (1888), galeria pariziană „Boussod et Valadon" îi organizează prima expoziție personală. Noua generație vede în Gauguin maestrul simbolismului.În același an, la 21 octombrie 1888, Gauguin sosește la Arles, la Van Gogh, pe care îl cunoscuse cu doi ani în urmă. Van Gogh era curios să afle la ce rezultat artistic a dus colaborarea lui Gauguin cu Émile Bernard și i-a rugat pe cei doi să-și facă reciproc portretul.Rezultatul îl constituie tabloul „Mizerabilii", în care Gauguin se reprezintă în chipul lui Jean Valjean din cunoscutul roman al lui Victor Hugo.Relația de prietenie dintre Gauguin și Van Gogh se deteriorează repede. După o ceartă, Van Gogh își taie o ureche, Gauguin se întoarce la Paris.Gauguin visează la un atelier la tropice, alegerea cade pe Tahiti, pământ al „extazului, al liniștii și al artei".

 În primăvara anului 1891 se îmbarcă pe un vas spre Oceanul Pacific și la 8 iunie sosește la Papeete. Se stabilește la Mataiea și începe să picteze, folosind ca modele femei indigene, cu care are și legături amoroase. După un intermezzo parizian și câteva luni în Belgia, Gauguin se întoarce în Tahiti. La 28 iunie 1895 părăsește din nou Franța, unde nu se va mai întoarce niciodată.De data aceasta se stabilește într-o localitate pe malul mării, și artistul se apucă de o muncă gigantică. Anul 1897 este data de naștere a câtorva capodopere printre care și tabloul „De unde venim? Ce suntem? Încontro ne îndreptăm?", care va fi expus un an mai târziu la galeria „Vollard" din Paris, devenind evenimentul major al sezonului. În septembrie 1899 se mută în arhipelagul insulelor Marchize, la Atuona, pe insula Hiva-Oa.Aici își construiește celebra „Casă a plăcerilor", unde se mută cu noua sa vahine.Aceasta a marcat în pictura sa o nouă perioadă de activă fecunditate creatoare. Amatorul de artă care a comandat „Calul alb" a refuzat până la urmă tabloul finisat, întrucât calul a devenit... verde! La care pictorul a răspuns că imbecilii lipsiți de imaginație i-au reproșat absolut gratuit lui Delacroix faptul că pe pânza tabloului intitulat „La Justice de Trajan" a pictat calul în roz. Tabloul este expus în 1906 la Salonul de Toamnă din Paris, stârnind un ecou puternic în cercul tinerilor expresioniști germani. Paul Gauguin moare la 8 mai 1903 în Atuona din insula Hiva Oa, Polinezia Franceză, anul în care galeria „Vollard" organizează o expoziție cu 50 de picturi și 20 de desene, și când Salonul de Toamnă dedică o întreagă sală lucrărilor sale.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Paul-Gauguin

https://www.paul-gauguin.net/

https://www.biography.com/artist/paul-gauguin

http://istoria-artei.blogspot.com/2009/05/paul-gauguin-1848-1903.html

https://www.ro.biography.name/pictori/222-franta/710-paul-gaugui n-1848-1903

$$$

 S-a întâmplat în 7 iunie1879: În această zi, s-a născut Knud Rasmussen, explorator polar danez; a întreprins numeroase expediţii în nordul Groenlandei şi în Arctica americană, studiind viaţa eschimoşilor şi problema originii lor (m. 1933). În 1910 pune bazele orașului Thule, în nordul Golfului Melville, cu scopul de a realiza un centru comercial pentru populația locală, o fundație având menirea de a ridica nivelul material, cultural și spiritual al eschimoșilor și o bază de expediții în regiunile polare.

De aici, Rasmussen a organizat celebrele expediții Thule, în număr de șapte care au contribuit foarte mult la cunoașterea Groenlandei și Arcticii americane (1911-1933).În 1912 reușește să traverseze, împreună cu Peter Freuchen, Groenlanda, în extremitatea sa nordică, de la Thule la fiordurile Danmarks și Independence, stabilind un record de viteză (cei 1 230 km. au fost străbătuți cu 65km./zi) și demonstrând că nu există nici un canal între Țara (peninsula) Peary și insula Groenlanda. În anii 1916-1918 explorează marile fiorduri de pe coasta nordică a Groenlandei, iar în 1919 face cercetări etnografice pe insula Angmagssalik de pe coasta de Sud-Est a marii insule. În perioada 1921-1924 Rasmussen organizează și conduce cea de-a cincea expediție Thule, considerată ca cea mai mare călătorie din istoria Arcticii în sănii trase de câini, prilej cu care vizitează și studiază toate grupurile de eschimoși din Groenlanda până la strâmtoarea Bering. Pleacă (7 septembrie 1921) din Upernavik, de pe coasta vestică a Groenlandei, împreună cu cartograful Peter Freuchen, arheologul Therkel Mathiassen, etnologul Kaj Birket-Smith și alții. 

Străbate strâmtoarea și golful Hudson, prima iernare realizând-o la vest de acesta, unde trăiește în mijlocul eschimoșilor caribu, a căror viață era legată de migrațiile renilor, care nu cunoșteau pescuitul și nu foloseau focul.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Knud-Rasmussen 

https://www.lindahall.org/knud-rasmussen/

http://altmarius.ning.com/profiles/blogs/biografia-zilei-knud-rasmussen?overrideMobileRedirect=1

https://cultural.bzi.ro/knud-rasmussen-omul-care-a-pus-bazele-orasului-thul e-13058