$$$

 S-a întâmplat în 10 decembrie 1870: La această dată, s-a născut Nicolae Vasilescu-Karpen, fizician şi inventator român, membru titular al Academiei Române. El a creat pilele Karpen, care funcţionează folosind exclusiv căldura mediului ambiant. Nicolae Vasilescu-Karpen (n. 10/22 decembrie 1870, Craiova - d. 2 martie 1964, Bucureşti), a fost un om de ştiinţă, inginer constructor şi inginer electrician, membru corespondent (5 iunie 1919) şi mai apoi titular (6 iunie 1923) al Academiei Române şi membru de onoare al „Société française des électriciens”.

În 1891 a obţinut diploma de inginer în construcţii al Şcolii naţionale de poduri şi şosele din Bucureşti, ca şef de promoţie, iar în 1900 diploma de inginer electrician al Şcolii superioare de electricitate din Paris. Doi ani mai târziu a devenit licenţiat al Facultăţii de ştiinţe din Paris, în specialităţile fizică, me­canică şi matematică. În 1904, la Universitatea Sorbona din Paris, şi-a susţinut cu succes doctoratul în ştiinţe, în faţa profesorilor Gabriel Lippmann, Henri Poincaré şi Henri Moissan, cu teza „Recherches sur l'effet magnétique des corps electrisés en mouvement”. În 1941 a primit titlul de doctor honoris causa al Politehnicii din Bucureşti.

Între 1891 şi 1894, el a lucrat ca inginer la Ministerul lucrărilor publice. După absolvirea studiilor Şcolii superioare de electricitate din Paris, în 1901 a fost profesor de electrotehnică la Universitatea din Lille,Franţa. Între 1905 şi 1940, în calitate de profesor de electricitate si electrotermică, a predat la Şcoala naţională de poduri şi şosele din Bucureşti. În urma unui amplu studiu şi a unui proiect în acest sens, a obţinut aprobarea pentru transformarea Şcolii în Şcoală Politehnică. Timp de 20 de ani, de la înfiinţare şi până în 1940, Nicolae Vasilescu-Karpen a fost rector al acestei instituţii universitare. Între 1904 şi 1938 a fost membru al Consiliului Tehnic Superior, iar o perioadă a îndeplinit şi funcţia de director (1909-1919) sau preşedinte (1928-1936) al acestui consiliu. Între 1906 şi 1907 a fost şef al Diviziei tehnice a P.T.T.A fost membru de onoare al Societății Franceze a Electricienilor, doctor honoris causa al Institutului Politehnic din București și membru al Academiei Române (membru corespondent din 5 iunie 1919, membru titular din 6 iunie 1923, vicepreședinte între 1930-1932 și 1942-1944, președinte al secțiunii științifice între 1945-1948). În 1928 a fost ales președinte al Comitetului Electrotehnic Român. În 1931 a fost numit în funcția de ministru al Comerțului și Industriei în cabinetul Iorga.

Pe plan ştiinţific, a realizat o serie de cercetări originale în domeniile elasticităţii, aero-dinamicii, termodinamicii, atomisticii, teoriei cinetice, electrostaticii, electro-magnetismului, electricităţii, fizico-chimiei, pilelor electrice şi electrochimiei. Prima realizare în acest sens, care a dus la elaborarea tezei de doctorat, a fost studierea efectului magnetic al corpurilor electrizate în mişcare. Ca rezultat notabil al acestor studii, a reuşit să demonstreze faptul că mişcarea de translaţie a Pământului nu poate fi pusă în evidenţă prin măsurarea câmpului magnetic al corpu­rilor electrizate antrenate astfel în mişcare. În domeniul electro-magnetic, a stabilit relaţiile dintre energiile câmpurilor magnetice şi electrice şi tensiunea şi repulsia liniilor de forţă ale acestor câmpuri. A determinat rolul electronilor în transmisia energiei electrice prin fire, precum şi existenţa electronilor liberi sau solvataţi în electroliţi. A studiat distribuţia liniilor de inducţie magnetică şi cauza reacţiei magnetice a indusului maşinilor dinamo. A conceput şi realizat practic pilele K, care îşi iau energia necesară funcţionării exclusiv din căldura mediului ambiant. A proiectat centrale electrice şi reţele de electrificare pentru oraşele Câmpina şi Constanţa.

Nicolae Vasilescu-Karpen a activat şi în domeniul telecomunicaţiilor. În 1909 a propus în premieră, într-o notă adresată Academiei de Ştiinţe din Paris, folosirea curenţilor purtători de înaltă frecvenţă pentru telefonia prin cablu la mare distanţă. Până în 1914 a fost una dintre cele mai avizate personalităţi ştiinţifice din lume în domeniul transmisiei multiplexată, la înaltă frecvenţă, a semnalelor prin cablu, oferind soluţii teoretice şi tehnologice competitive. În 1914 a construit postul T.F.F. de la Băneasa. În domeniul construcţiilor, a realizat studii privind aderenţa fieru­lui la beton în betonul armat, publicând rezultatele în 1915 şi în 1946. De asemenea, a studiat presiunea internă a lichidelor şi mecanismul pre­siunii osmotice. În 1913 a fost preocupat în cercetare şi de mecanismul zborului păsărilor pe vânt variabil.

Opera :

Manual de electrotehnică generală, 1925;

Electricitate, 1942;

Recherches sur l'effet magnetique des corps électrisés en mouvement, Paris, 1904;

Sur une nouvelle exposition des phénomènes electro-­magnétiques. Inutilité de la notion de masse magnétique. Institutul Român de Energie, 1932;

Nouvelle théorie des piles électriques. Role des électrons. Piles contre­disant le second principe de la thermo­dynamique, în „Annales de l'Academie Roumaine”, 1944;

Fenomene şi teorii noi în electro­chimie şi chimie fizică, 1957.

Sur la réaction magnétique de l'induit des dynamos, în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1902;

Sur la convection électrique, în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1903;

Nouveau recepteur pour la télégraphie sans fil, în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1904;

Precizarea noţiunii de energie cinetică, în „Buletinul Societăţii Române de Ştiinţe”, 1908;

Sur la téléphonie à grande distance par courants porteurs, în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1909;

Sur le vol des oiseaux dit „vol à la voile”, în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1913;

Staţiunea de telegrafie fără fir de la Băneasa, în „Buletinul Societăţii Politehnice”, 1915;

Sur la cause de l'adhérence du béton au fer dans le beton arme, în „Academia Română. Bulletin de la section scientifique”, 1915;

La force électromotrice des piles et l'attraction mo­léculaire, în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1923;

Phénomènes semblant contredire le second principe de la thermodynamique, în „Bulletin de la Societé Français de Physique ”, 1926;

Les piles à électrodes inaltérable et le principe de Carnot, în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1928;

Peut-on demontrer la relation de Maxwell­ Clausius sans recourir au principe de Carnot? în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1929;

Passage du courant dans les électrolytes sans électrolise, în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1934;

Pile électrique utilisant l'énergie d'oxidation de l'alcool, în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1934;

Role des électrons dans le fonctionnement des piles; la pile Daniell, în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1939;

Role des électrons dans la production de la force électromotrice au contact métal-élec­trolyte, în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1939;

La pile à gaz: mécanisme de l'électrolyse de l'eau: polarisation des piles, în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1939;

Role des électrons dans certains phénomènes physico-chimi­que; l'attaque des métaux par les acides, în „Academia Română. Bulletin de la section scientifique”, 1939;

Les équations d'état et la thermodynamique, în „Academia Română. Bulletin de la section scientifique”, 1940;

Mécanisme de la pression osmotique, în „Academia Română. Bulletin de la section scientifique”, 1941;

L'adhérence du fer au béton dans le béton armé. Determination experimentale de l'adhérence et du retrait du béton, în „Academia Română. Bulletin de la section scientifique”, 1946;

Pila electrică cu clorură de argint, în „Studii şi cercetări de fizică”, 1953;

Pila electrică de concentraţie cu oxigen şi ter­modinamica, în „Buletinul ştiinţific al Secţiei de ştiinţe matematice şi fizice a Academiei R.P.R.”, 1955;

Meca­nismul presiunei osmotice, în „Buletinul ştiinţific al Secţiei de ştiinţe matematice şi fizice a Academiei R.P.R.”, 1956;

Rolul electronilor în transmisia energiei elec­trice. Critica actualei teorii, în „Studii şi cercetări de energetică”, 1956;

Energetica lansării sateliţilor. Randamentul motoarelor ejectoare, în „Studii şi cercetări de mecanică aplicată”, 1959.

Surse:

Dinculescu, Constantin, Nicolae Vasilescu-Karpen, în „Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982.

M. Marinescu, Viața și opera inginerului N. Vasilescu-Karpen, Anal. Acad. RSR, 1970

Zelstein, U. , La pile à méthanol, de N. Vasilesco-Karpen, în „Revue generale de l'électricite”, 1979

https://www.ctcnvk.ro/prezentare/nicolae-vasilescu-karpen.html

https://www.icr.ro/pagini/nicolae-vasilescu-karpen

https://stiintasitehnica.com/mecanismul-generarii-energiei-electrice-pilele-karpen/

$$$

 S-a întâmplat în 10 decembrie1896: În această zi, a murit Alfred Nobel, chimist şi industriaş suedez, inventatorul dinamitei (1867); el a instituit premiul ce-i poartă numele şi care se decernează anual, începând cu 1901. A brevetat peste 355 de invenţii, printre care cauciucul sintetic, pielea artificială şi mătasea sintetică. În 1875 a inventat dinamita, iar în 1889 balistita. Celibatar, mizantrop, dar generos, inventatorul dinamitei, Alfred Nobel, a murit fără să aibă moştenitori direcţi, lăsând în urma sa un testament de 300 de cuvinte prin care dona o mare parte din averea sa pentru acordarea unor premii celor care promovează idei şi „doctrine" noi. 

Alfred Nobel s-a născut la Stockholm la 21 octombrie 1833, tatăl sau, Immanuel Nobel, fiind inginer de profesie, iar mama sa, Andrietta Ahlsell, provenea dintr-o familie bogată. După falimentul firmei tatălui său din anul 1833, acesta pleacă în Finlanda şi, mai apoi în Rusia, unde pune pe picioare o afacere la Sankt Petersburg, prin care furniza echipament militar armatei ruse. În anul 1842 Immanuel îşi poate permite să-şi aducă familia la St. Petersburg, unde fiii săi primesc educaţie intensivă în ştiinţele naturii, limbi străine şi literatură. Astfel, la vârsta de 17 ani, Alfred vorbea fluent suedeza, rusa, franceza, engleza şi germana, fiind atras şi de literatura engleză şi ştiinţele exacte – fizica şi chimia.

După împlinirea vârstei de 18 ani, Alfred a călătorit în Statele Unite unde, pentru o perioadă de patru ani, şi-a aprofundat studiile de chimie sub îndrumarea profesorului John Ericsson, cel care, printre altele, a conceput şi proiectat nava blindată USS Ironclad, devenită faimoasă cu ocazia Războiului Civil American. Apoi, Alfred a vizitat Suedia, Germania şi Franţa, iar la Paris are şansa să lucreze în laboratorul unui chimist renumit în epocă, T.J. Pelouze. După întâlnirea cu chimistul italian Ascanio Sobrero, care inventase nitroglicerina, un lichid exploziv deosebit de puternic şi de instabil, Alfred devine interesat de posibilitatea folosirii ei în construcţii şi începe să lucreze la elaborarea unor metode de controlare a exploziei. În anul 1852 Alfred este chemat să lucreze pentru compania tatălui său, care cunoştea o dezvoltare continuă, însă întâmplări neprevăzute aveau să aducă, mai târziu, un alt faliment în afacerile părintelui său. În aceste condiţii, doi dintre fii, Alfred şi Emil, alături de tatăl lor, revin la Stockholm, unde Alfred a continuat cercetările prin care încearca să folosească nitroglicerina ca exploziv controlabil. Experimentele sale au avut un episod tragic, soldat cu moartea fratelui său şi interdicţia impusă de autorităţi a experimentelor în interiorul oraşului. Alfred se mută astfel pe un vas ancorat pe Lacul Malaren şi, la scurt timp, avea să demonstreze că prin amestecarea nitroglicerinei cu cuarţ se formează o pastă care putea fi modelată în diferite forme şi dimensiuni.

Astfel, în anul 1867 acesta își brevetează invenția sub denumirea de dinamită, iar pentru declanşarea exploziei brevetează o altă invenție, un detonator bazat pe aprinderea unui fitil. Pornind de la această remarcabilă invenţie, Alfred îşi deschide o fabrică de dinamită la Krümmel, azi un cartier al orașului Geesthacht, Germania, care la scurtă vreme începe să exporte produsele în alte țări din Europa și chiar în America și Australia. Ca urmare a succesului înfloritor al afacerii, Alfred și-a deschis fabrici și laboratoare în peste 20 de țări, iar când nu călătorea, lucra intens în laboratoarele sale.Cu toate că a rămas necăsătorit până la sfârşitul vieţii, genialul om de ştiinţă nu a rămas indiferent la farmecul sexului frumos, având cel puţin trei iubiri memorabile, dintre care una, în Rusia, cu o tânără pe nume Alexandra, care i-a respins însă cererile insistente şi repetate de căsătorie.

Apoi savantul a dat un anunţ într-un ziar local în care anunţa: „Gentleman bogat şi foarte educat, caut o doamnă de vârstă medie, cunoscătoarea mai multor limbi de circulaţie, în rol de secretară şi cameristă… „. Singura care a corespuns criteriilor savantului s-a dovedit a fi Bertha Kinsky, o contesă austriacă, de care Nobel s-a îndrăgostit lulea, însă după o relaţie de scurtă durată, contesa l-a părăsit pentru a se mărita cu fostul ei iubit, baronul Arthur Gundaccar von Suttner. În ciuda despărţirii, contesa a ţinut o corespondenţă neîntreruptă cu Nobel până la moartea savantului, şi se crede că aceasta a avut o influenţă majoră în ceea ce priveşte ideea acordării unor premii după ce Alfred avea să părăsească această lume. În fine, cea mai lungă relaţie sentimentală a lui Nobel a fost cu o simplă florăreasă din Viena, pe nume Sofie Hess, relaţie ce a durat peste 18 ani.

Alfred a ajuns să breveteze peste 355 de invenții, printre care cauciucul sintetic, pielea artificială și mătasea sintetică. În aceeaşi perioadă istorică, au fost inventate şi ciocanul perforator pneumatic, alături de burghiul cu cap de diament artficial, astfel că industria mineritului a căpătat noi proporţii, căci, cu ajutorul ciocanului penumatic şi al burghiului special, se puteau face orificii în cele mai dure roci, iar în orificiile create erau introduse batoanele explozive de dinamită create de inventatorul suedez. Primele demonstraţii practice au avut loc în mina Redhill din Surrey, Anglia. Conform istoricilor şi biografilor, evenimentul care a stat la baza creării Premiilor Nobel de astăzi a fost unul tragic, personal. La decesul fratelui său Ludvig, în anul 1888, un jurnal franţuzesc de scandal a publicat, din greşeală, un necrolog din care reieşea că cel care murise era Alfred Nobel, pe care publicaţia îl condamna pentru invenţiile sale, numindu-l „Negustorul morţii”.

Ca urmare, la 27 noiembrie 1895, la Clubului Suedez-Norvegian din Paris, marele inventator avea să anunţe public crearea premiului care-i va purta numele precum şi conţinutul testamentului său, care menţiona faptul că întreaga sa avere va fi transformată într-un fond de lichidităţi din care, anual, să fie răsplătite mari realizări în ştiinţă, precum şi eforturile făcute de o persoană pentru instalarea păcii pe planetă – indiferent de religia, naţionalitatea, rasa ori sexul celor ce înfăptuiseră aceste realizări.Astfel întreaga sa avere – circa 31.225.000 coroane suedeze – aproximativ 250 milioane USD la nivelul actual, a fost alocată decernării acestor premii.

Alfred Nobel a trecut la cele veşnice la 10 decembrie 1896, la San Remo, în Italia, iar la această dată a rămas fixată, anual, ceremonia decernării prestigioaselor premii care îi poartă numele, începând cu anul 1901.Ulterior, premiul avea să fie divizat pe domenii precum literatură, fizică, chimie, economie şi medicină, iar premiul pentru pace urma să fie acordat persoanei sau societăţii care, în decursul unui an, întreprinde cele mai multe eforturi pentru dezvoltarea fraternităţii între oameni, luptă pentru reducerea cursei înarmărilor sau acţionează ca mediatori eficienţi în cadrul conflictelor armate.

Testamentul savantului suedez, redactat la Paris, cu un an înainte de moartea lui, dispunea ca premiile să fie repartizate astfel: „o parte celui care a făcut descoperirea sau invenţia cea mai importantă în domeniul fizicii, alta celui care a făcut descoperirea sau a înregistrat progresul cel mai remarcabil în chimie, alta celui care a făcut descoperirea cea mai importantă în domeniul fiziologiei sau medicinei, alta celui care a produs în domeniul literar lucrarea cea mai remarcabilă de o tendinţă idealistă şi o altă parte celui care a acţionat cel mai bine sau mai vizibil pentru fraternitatea popoarelor, abolirea sau reducerea numărului armelor permanente, ca şi pentru organizarea şi difuzarea congreselor de pace". Totuşi, din punct de vedere legal, testamentul nu desemna un legatar pentru averea în sine, iar după lectura sa în ianuarie 1897 el a fost vehement contestat de unii membri ai familiei Nobel. 

De altfel, Alfred Nobel nu consultase diversele instituţii în chestiune pentru a se asigura că sunt de acord să-şi asume responsabilitatea atribuirii premiilor. S-au mai scurs trei ani până când problema a fost rezolvată, atunci când s-a decis să se instituie ca legatar Fundaţia Nobel, care administrează capitalul premiilor Nobel, în timp ce diversele organisme menţionate în testament au acceptat să se ocupe de atribuirea premiilor.                                              

Surse:

https://www.nobelprize.org/alfred-nobel/alfred-nobels-life-and-work/

https://life.ro/povestea-de-viata-a-lui-alfred-nobel-de-la-inventia-dinamitei-la-stergerea-tuturor-pacatelor-prin-crearea-premiului-nobel/

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/viata-fascinanta-a-lui-alfred-nobel-a-inventat-dinamita-cu-pretul-vietii-fratelui-sau

https://www.britannica.com/biography/Alfred-Nobel

https://radioromaniacultural.ro/portret-alfred-nobel-inventator-de-exceptie-creatorul-celor-mai-prestigioase-premii-din-istorie/

$$$

 S-a întâmplat în 10 decembrie1919: În această zi, s-a născut Sile Dinicu, dirijor şi compozitor de muzică uşoară, fost dirijor al Orchestrei de estradă a Radioteleviziunii Române. Sile (Vasile) Dinicu (n. Bacău - d. 7 ianuarie 1993) a fost un compozitor, dirijor, pianist şi orchestrator român. A fost fiul nelegitim al lui Vasile Dinicu, unul dintre frații lui Grigoraș Dinicu. Acesta l-a și adoptat, pentru că tatăl său natural nu avea posibilitatea să mai crească și alți copii.

A urmat Şcoala de muzică din Galați, la secţia pian, iar 1933 a început să profeseze în Bucureşti. În 1941 a fost angajat de către Constantin Tănase în orchestra teatrului „Savoy” din capitală. Între 1943 şi 1947 a dirijat orchestra Teatrului „Gioconda”, unde l-a secondat pe Ion Vasilescu, iar în paralel a participat în programul localurilor bucureştene „Zissu” şi „Cina”, celebre la acea vreme. În 1947 şi-a început lunga colaborare cu Societatea Română de Radiodifuziune, cântând la pian împreună cu Teodor Sibiceanu. Din 1951 a devenit dirijorul orchestrei de muzică uşoară a Radiodifuziunii Române (ulterior a Radioteleviziunii Române), timp de peste 30 de ani. În această calitate, a contribuit la realizarea a numeroase programe muzicale şi de divertisment difuzate în România, şi a dirijat festivalurile de muzică uşoară „Mamaia” şi „Cerbul de Aur”. A realizat imprimări la Radio şi în studioul casei de discuri „Electrecord”.Pe plan internaţional, a efectuat numeroase turnee în Republica Federală Germania, Israel, Franţa şi ţările din blocul socialist şi a fost solicitat să participe în jurii muzicale.

Sile Dinicu s-a remarcat şi prin compoziţiile sale de muzică uşoară, având peste o sută de creaţii, între care: „Bucureşti, Bucureşti”, „Ca o primăvară ai venit”, „Cine ţi-a spus”, „Crede-mă”, „Eşti singura mea dragoste”, „Focuri de artificii”, „Întotdeauna marea”, „Mica piesă de concert”, „Mii de stele”, „Noapte bună, Bucureşti”, „Nopţi cu lună-n Bucureşti”, „Nopţi la malul mării”, „Nu mă certa”, „Porţi de aur, porţi de vis”, „Să dansăm”, „Seri la malul mării”, „Sus paharul, la mulţi ani!”, „Toate ritmurile toate”, „Tu m-ai fermecat”, „Urcă inimă vitează”, „Vals de toamnă”.

Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, dirijorului Sile Dinicu i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Române „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”, iar de-a lungul anilor i-au fost decernate numeroase premii.A fost distins cu Ordinul Muncii, clasa III (1956), cu premii de interpretare (1964, 1965) și mențiune de creație (1965) la Festivalurile de muzică ușoară de la Mamaia, cu Ordinele „Meritul cultural” clasa V (1968) și clasa II (1974) și cu Premiul Uniunii Compozitorilor.

Surse: 

Caraman-Fotea, Daniela, Meridianele cântecului, Editura Muzicală, Bucureşti, 1989.

http://www.rador.ro/2017/12/10/portret-sile-dinicu-un-magician-al-baghetei/

https://www.facebook.com/Rador77/posts/763931193986797/

https://radioromaniacultural.ro/greii-muzicii-usoare-romanesti-sile-dinicu/

$$$

 S-a întâmplat în 10 decembrie1934: În această zi, s-a născut actriţa Leopoldina Bălănuţă. Leopoldina Bălănuţă (n. Păuleşti, judeţul Vrancea - d. 15 octombrie 1998, Bucureşti) a fost o actriţă română de scenă, film, voce şi televiziune. Ea a absolvit în 1957 Institutul de de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) din Bucureşti, la clasa Mariettei Sadova şi a lui Marcel Anghelescu. 

A debutat la Bucureşti, în regia lui Ion Cojar, jucând-o pe Velea din „Prima întâlnire”, de Tatiana Sîtina. Ultimul ei rol a fost cel din „O batistă în Dunăre", de D.R. Popescu, la Teatrul Naţional, montat de acelaşi regizor. A avut roluri memorabile în „Vassa Jeleznova" şi „Mama" de Maxim Gorki, „Anna Karenina", de Lev Tolstoi, „Medeea" de Euripide, „Martin Eden" de Jack London, „Noaptea Iguanei" de Tennessee Williams, „Oameni sărmani" de Feodor Dostoievski, „Livada cu vişini" de Anton Pavlovici Cehov, „Doi pe un balansoar" de William Gibson şi, în special, în piesele lui Dumitru Radu Popescu, „Ca frunza dudului în rai" şi „O batistă în Dunăre" (alături de Mariana Mihuţ şi Ileana Stana Ionescu).

A fost distribuită şi în filme, mai ales în roluri cu încărcătură dramatică, „Nunta de piatră" (1972), „Dincolo de pod" (1975), „Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii" (1979), „Clipa" (1979), „Bietul Ioanide" (1979), „Năpasta" (1982), etc.Leopoldina Bălănuţă a avut şi o colaborare de succes cu Televiziunea. „Gaiţele" (1993), „Strigoii" (1992), „Trandafirul şi coroana", „Conu' Leonida faţă cu reacţiunea"(1985), „Moartea unui comis voiajor" (1977), „Idolul şi Ion Anapoda" (1991) sunt doar câteva din piesele în care a apărut la Televiziune. Deşi a fost considerată o actriţă dramatică, Leopoldina Bălănuţă a avut şi memorabile roluri de comedie. Sceneta TV „Care de dame" de G.H. Brăescu, realizată în 1980 (unde actriţa întruchipează 4 personaje) este considerată unul din momentele de referinţă din istoria divertismentului TV românesc.

Leopoldina Bălănuţă a fost una din cele mai importante actriţe care a practicat spectacolul de poezie şi care s-a preocupat intens de acest lucru. Continuatoare a recitativului dramatic creat de şcolile lui Constantin Nottara şi Gheorghe Storin, Leopoldina Bălănuţă a dat un regal de muzică şi poezie, împreună cu Narcisa Suciu, în spectacolul „O întâmplare a fiinţei" din 27 ianuarie 1998, pe versuri de Ana Blandiana, Ştefan Augustin Doinaş, Magda Isanos, Nicolae Labiş şi Nichita Stănescu. „Eu plec cu viaţa mea în teatru; teatrul vine cu viaţa lui în viaţa mea. Mă gândeam câtă dreptate a avut sărmanul Tarkovski, care spunea, în ultimele zile ale existenţei lui: «Doamne, am obosit aşteptându-te!» […] totdeauna arta mi-a apărut ca o ştafetă a Dumnezeirii”.

Surse:

https://www.ziarulmetropolis.ro/20-de-ani-fara-leopoldina-balanuta/

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/leopoldina-balanuta-tragica-doamna-a-teatrului-cu-voce-de-inger-cea-mai-mare-nefericire-e-sa-n-ai-nevoie-de-cultur

http://www.rador.ro/2018/10/12/portret-leopoldina-balanuta/

https://adevarul.ro/cultura/teatru/portret-leopoldina-balanuta-tragica-doamna-teatrului-voce-inger-cea-mai-mare-nefericire-e-san-ai-nevoie-cultura-1_5da587fb892c0bb0c697dae7/index.html

&&&

 S-a întâmplat în 10 decembrie…

- Ceremonia anuală de înmânare a Premiilor Nobel; are loc, începând din anul 1901, în ziua comemorării morţii lui Alfred Nobel (10.XII.1896), chimist şi industriaş suedez, cel care a instituit acest premiu printr-un testament din 27.XI.1895; festivităţile se organizează la Stockholm (Suedia) şi la Oslo (Norvegia); cele cinci discipline alese de Nobel au rămas neschimbate, ca şi instituţiile pe care acesta le-a ales pentru a le atribui (Academia Regală de Ştiinţe a Suediei - pentru fizică şi chimie; Academia Suedeză de Litere - pentru literatură; Institutul Karolinska din Stockholm - pentru fiziologie şi medicină; Parlamentul norvegian - pentru pace sau fraternitate între popoare); Premiul pentru pace este singura recompensă decernată la Oslo, deoarece Nobel a dorit să asocieze la testamentul său Norvegia, care era legată de Suedia înainte de a deveni independentă, în 1905; din 1969 se atribuie şi un premiu pentru ştiinţe economice, instituit de Banca Regală a Suediei, în memoria lui Alfred Nobel. Anual, pe data de 10 decembrie, ziua în care a murit Alfred Nobel, în 1896, regele Suediei, respectând testamentul acestuia, înmânează Premiile Nobel (fizică, chimie, medicină, literatură şi ştiinţe economice) atribuite în luna octombrie.

- 1475: A murit Paolo Uccello, pictor italian. Paolo Dono di Pratovecchio zis Uccello (n. 15 iunie 1397, Florenţa - d. Florenţa), pictor italian din perioada timpurie a Renaşterii florentine. Stăpânirea artei perspectivei, care era o mărturie a epocii şi care s-a manifestat în mod deosebit în opera sa, îl situează printre cei mai importanţi pictori renascentişti italieni ai secolului al XV-lea. Cu toate acestea, stilul lui Uccello este încă îmbibat de arta gotică târzie, încât artistul este considerat ca fiind ultimul reprezentant al acestui stil internaţional în pictura italiană.

- 1618: La această dată a fost înmormântat Giulio Caccini, cântăreţ şi compozitor italian, teoretician al artei vocale, supranumit „tatăl belcanto-ului" (n. 1545 sau 1551)

- 1787: S-a născut Thomas Hopkins Gallaudet, american, fondatorul primei şcoli pentru copii surdo-muţi. Thomas Hopkins Gallaudet (d. 10 septembrie 1851) a fost un pedagog american, fondatorul şcolii pentru copii surdo-muţi împreună cu Laurent Clerc şi Mason Cogswell.

- 1804: S-a născut Carl Gustav Jacob Jacobi, matematician german. 

-1804: S-a născut Eugène Sue, scriitor francez. Marie-Joseph Sue, supranumit Eugène Sue, 10 dec. 1804 – 3 aug. 1857, romancier francez, unul dintre creatorii romanului foileton. A trait 53 de ani.Opere principale: Salamandra 1832; Misterele Parisului, 1842-1843; Evreul ratacitor, 1844-1845 etc.

- 1805: S-a născut Karl Ferdinand Sohn, pictor german (d. 25.11.1867), pictor german al şcolii Düsseldorf. 

- 1822: S-a născut compozitorul francez de origine belgiană César Franck (m. 1890) 

- 1830: S-a născut poeta americană Emily Dickinson care a avut o mare influenţă asupra liricii americane, precursoare a imagismului din primele două decenii ale secolului al XX-lea din literatura americană şi engleză (d. 15.05.1886)

- 1845: A fost patentată prima anvelopă pneumatică, creată de inginerul britanic Robert Thompson 

- 1848: Carol Ludovic Napoleon Bonaparte este ales preşedinte al Franţei, funcţie deţinută până la 2 decembrie 1852, când s-a proclamat împărat, sub numele de Napoleon al III-lea (1852-1870) 

- 1851: S-a născut, la Adams-Center, New York, Melvil Dewey (m.1931), bibliotecar şi bibliograf american. Inventatorul clasificării zecimale (1874) utilizate în biblioteci şi fondatorul primei şcoli de bibliotecari (1883).

- 1856: S-a născut Constantin Hârjeu, general, inginer; lucrări de istorie şi teorie militară; ministru de război (1912-1913); membru corespondent al Academiei Române din 1909..

- 1857: A încetat din viaţă, la Iaşi, Vasile Pogor (n.1792), scriitor, tatăl junimistului Vasile Pogor (1834-1906). A îndeplinit diferite slujbe administrative la Iaşi: serdar, comis, apoi mare spătar, mare agă, postelnic şi, în sfârşit, vornic. Spirit luminat, format mai ales sub influenţa lui Voltaire, din opera căruia a şi tradus, Vasile Pogor a fost unul dintre primii cântăreţi ai ruinelor de la noi, dintre care cea mai importantă scriere a sa este Vedenie ce au văzut un schimnic Varlaam de la Mănăstirea Săcul din Moldova la anii de zidirea lumii 7329/1821, poem în opt cânturi, evocare a Eteriei.

- 1858: A trecut la cele veşnice, în Gura Motrului, jud. Mehedinţi, Eufrosin Poteca (n.1785), iluminist român, unul dintre întemeietorii filosofiei româneşti. A fost egumen al mănăstirii Gura Motrului (1832-1858), fiind surghiunit. A tradus (1829) opera filosofului german J. G. Heineccius Filosofia cuvântului şi a năravurilor, contribuind astfel la fixarea terminologiei filosofice româneşti.

- 1868: La Londra a fost inaugurat primul semafor din lume, în apropierea clădirii Parlamentului..

- 1870: S-a născut Adolf Loos, arhitect austriac (d. 23.08.1933) 

- 1870: S-a născut Nicolae Vasilescu-Karpen, fizician şi inventator român, membru titular al Academiei Române. A realizat pilele Karpen, care funcţionează folosind exclusiv căldura mediului ambiant. Nicolae Vasilescu-Karpen (n. 28 noiembrie (s.v.)/10 decembrie 1870, Craiova — d. Bucureşti), a fost un om de ştiinţă, inginer, fizician şi inventator român. A efectuat o importantă muncă de pionierat în domeniul elasticităţii, termodinamicii,electrochimiei şi a ingineriei civile. Membru titular al Academiei Române.

- 1872: S-a născut Ludwig Klages, filozof, psiholog german şi fondatorul grafologiei stiinţifice (d. 29.07.1956) 

 - 1891: S-a născut poeta germană Nelly Sachs; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1966, împreună cu Samuel Joseph Agnon (Israel) (m. 1970)

- 1893: S-a născut (la Zurich/Elveţia) inginerul Plautius Andronescu, creatorul şcolii româneşti de electrotehnică teoretică de la Timişoara (m. 1975)

- 1896: A murit Alfred Nobel, chimist şi industriaş suedez, inventatorul dinamitei (1867); a instituit premiul ce-i poartă numele şi care se decernează anual, începând cu 1901 (n. 1833).                                               

- 1898: A fost semnat, la Paris, Tratatul de pace hispano-american (erau pierdute ultimele colonii spaniole din America şi Asia - insulele Porto Rico, Guam şi Filipine reveneau SUA, iar Cuba era declarată, formal, independentă). Războiul hispano-american (21 aprilie - 13 august 1898) a reprezentat un punct de cotitură in istoria Statelor Unite, marcând transformarea acestei ţări intr-o putere mondială.

- 1900: S-a născut Ion Sava, regizor (din 1930 a lucrat la Naţionalul ieşean, apoi, din 1938 până la moarte, la Naţionalul din Bucureşti), dramaturg, pictor şi caricaturist; teoretician al artei spectacolului; inovator în regie şi scenografie (m. 1947)

- 1901: Primele premii Nobel au fost decernate la Stockholm, pentru fizică, medicină, chimie, literatură şi pace. În anul 1901, la 10 decembrie, au fost decernate primele premii Nobel, la cinci ani după dispariţia lui Alfred Nobel: Premiul pentru literatură - francezului Sully Prudhomme, Premiul pentru pace -elveţianului Henry Dunant şi francezului Frédéric Passy, Premiul pentru fizică- germanului Wilhelm Röntgen, Premiul pentru chimie olandezului Jacobus H. Van't Hoff şi Premiul pentru medicină germanului Emil von Behring.Premiile Nobel constau din: o medalie, o diplomă şi o sumă de bani, care la început a fost in valoare de 40.000 dolari SUA, iar apoi a crescut la 10.000.000 coroane suedeze (SEK). În iunie 2012 Fundaţia Nobel a decis să reducă suma de bani la 8 milioane SEK.Premiile Nobel au fost create de savantul şi omul de afaceri suedez Alfred Nobel (1833 - 1896), inventatorul dinamitei (1867), care, în testamentul său, a întemeiat o fundaţie cu scopul ca veniturile imensei sale averi să fie oferite în fiecare an „sub formă de premii celor care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii umanităţii".

- 1902: S-a născut, la Câmpulung-Muscel jud. Argeş, Dan Simonescu (numele la naştere, Simon), bibliograf şi istoric literar; continuator al lui Ioan Bianu şi Nicolae Cartojan, s-a consacrat literaturii române vechi şi disciplinelor conexe, de la istoria cărţii şi a tiparului până la literatura comparată; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (d. 1993). În decursul a şase decenii de activitate, a publicat peste 800 de lucrări ştiinţifice. A realizat ediţii şi studii consacrate literaturii române vechi (Literatura românească de ceremonial, 1932 ş.a.). A continuat opera lui Ioan Bianu şi Nerva Hodoş, Bibliografia românească veche, publicând volumele III şi IV (1936-1944). 

- 1903: Marie Curie, om de ştiinţă, a primit, alături de soţul ei Pierre Curie şi de fizicianul Henri Becquerel, Premiul Nobel pentru Fizică, pentru descoperirile făcute în domeniul radioactivităţii, devenind prima femeie laureată a acestui premiu    

- 1903: A încetat din viaţă, la Bucureşti, Constantin Dobrescu-Argeş (n.1856), om politic român. A fondat ziarele „Ţăranul” (1882-1884), „Gazeta Poporului” (1891-1892) şi „Gazeta Ţăranilor” (din 1892). A înfiinţat prima partidă ţărănească din România, pe care a condus-o între anii 1895-1899, fiind o precursoare a Partidului Ţărănesc din ţara noastră.

- 1904: Cercetătorul rus Ivan Pavlov primeşte Premiul Nobel pentru cercetările sale privind sistemul digestiv, în cadrul cărora a descoperit aşa numitele reflexe condiţionate, opuse celor moştenite

- 1908: S-a născut Olivier Messiaen, compozitor, organist şi pedagog francez (m. 1992).

- 1914: S-a născut Dorothy Lamour, cântăreaţă şi actriţă americană de film (m. 1996)

- 1919: S-a născut Sile Dinicu, dirijor şi compozitor de muzică uşoară (fost dirijor al Orchestrei de estradă a Radioteleviziunii Române) (m. 1993)

- 1924: Premiul Nobel pentru Medicină a fost atribuit fiziologului olandez Willem Einthoven, pentru inventarea electrocardiografului

- 1927: S-a născut sculptorul elveţian de origine română Ilie Pavel 

- 1928: La Radiodifuziunea Română (a cărei emisie inaugurală a avut loc la 1.XI.1928) a fost programată „o zi românească", cuprinzând lucrări ale scriitorilor şi compozitorilor români; în aceeaşi zi au fost difuzate şi primele sfaturi cu caracter medical

- 1928: S-a născut Mitzura Arghezi, actriţă, fiica poetului Tudor Arghezi. A jucat în peste 100 de piese de teatru şi 17 filme. După 1993 s–a implicat în viaţa politică. A fost deputat român în legislatura 1996-2000 şi în legislatura 2000-2004, ales în judeţul Olt pe listele partidului PRM.

 - 1932: S-a născut Ernesto Sampaio, scriitor (unul dintre marii teoreticieni ai suprarealismului), traducător şi jurnalist portughez (m. 2001). Alte surse dau ca an al naşterii 1935

- 1934: S-a născut actriţa Leopoldina Bălănuţă. 

- 1935: Primăria oraşului Bucureşti ia hotărârea de a–l proclama pe George Enescu „cetăţean de onoare" 

- 1936: A murit dramaturgul italian Luigi Pirandello; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1934 (n. 1867). Unul dintre marii dramaturgi ai secolului XX. Fondator (1925) al Teatrului de Artă din Roma. A scris 364 de nuvele, 8 romane şi 43 piese de teatru, dintre care cităm: romane (Exclusa, 1901; Răposatul Matei Pascal, 1904 etc.), piese de teatru (Henric al IV-lea, 1922; Şase personaje în căutarea unui autor, 1921 ş.a.). În 1934 primeşte Premiul Nobel pentru literatură. Moare în 1936, iar familia se supune dispoziţiilor sale testamentare: „Când voi muri, să nu mă îmbrăcaţi, înfăşuraţi-mă într-un cearşaf. Fără flori, fără lumânare la căpătâi. Un dric sărăcăcios. Gol. Şi nimeni să nu mă-nsoţească, nici rude, nici prieteni. Dricul, calul, birjarul, asta-i tot. Ardeţi-mă."

- 1938: Au început filmările la pelicula „Pe aripile vântului" 

-1941: Australia declară război României (în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale)

- 1947: S-a născut dirijorul de origine română Christian Badea; a dirijat cele mai importante orchestre simfonice din Europa, Statele Unite, Asia şi Australia; dirijează constant operă (la Metropolitan Opera /New York, din 1987) 

- 1948: Adunarea Generală a Naţiunilor Unite adoptă şi proclamă Declaraţia universală a drepturilor omului.

- 1950: Doctorul american Ralph Burke a devenit primul laureat de culoare al Premiului Nobel pentru Pace

- 1953: Apariţia primului numar al revistei „Playboy", cu Marilyn Monroe pe copertă. 

- 1954: S-a născut prozatorul Cristian Teodorescu.

- 1956: Sunt reluate programele emise de Studioul Teritorial Iaşi al Radiodifuziunii Române (întrerupte în 1944); între anii 1985 şi 1989 este închis, ca şi celelalte studiouri din ţară, de către regimul comunist; din 22 decembrie 1989 Radio Iaşi îşi reia activitatea, alături de celelalte studiouri teritoriale (Cluj, Craiova, Tg. Mureş, Timişoara)

- 1957: S-a născut actorul american Michael Clarke Duncan (m. 2012). 

- 1959: S-a născut Toni Grecu, fondatorul grupului de divertisment „Divertis"

- 1960: S-a născut Kenneth Branagh, actor, regizor şi scenarist nord-irlandez (filme regizate „Much About Nothing”, „Othello”, „Hamlet”)

- 1960: A murit soprana franceză Mado Robin (n. 1918)

- 1966: A murit Ion Chinezu, critic literar şi traducător (n. 1894)

- 1967: A murit interpretul american de muzică soul Otis Redding (n. 1941) 

- 1971: A murit actorul Miluţă Gheorghiu, cunoscut mai ales prin rolurile în travesti din comediile lui Vasile Alecsandri (n. 1897)

- 1980: S-a născut violonista americană Sarah Chang.

- 1982: Stabilirea limitei zonei economice exclusive la 200 de mile marine. Este semnat un acord in domeniul dreptului internaţional maritim care stabileste limita zonei economice exclusive internationale la 200 de mile marine. Zonele maritime conform dreptului internaţional al mării. Linia de bază este marcată cu o linie punctată. Lărgimea zonelor maritime aflate sub jurisdicţia unui stat cu deschidere la mare se măsoară de la linia de bază. În general, linia de bază este constituită de limita zonelor mereu acoperite de mare, indiferent de nivelul mareei, în absenţa fenomenelor meteo-oceanografice excepţionale. În anumite cazuri (prezenţa insulelor apropiate de litoral, coaste foarte franjurate...), „linia de bază normală" poate fi înlocuită de o linie de bază dreaptă, compusă din segmente, care nu se îndepărtează de la direcţia generală a liniei de coastă şi care uneşte punctele de pe „linia de bază normală".Apele situate inspre uscat fata de linia de bază dreaptă se numesc ape interioare.Apele teritoriale (denumite şi mare teritorială), reprezintă fâşia de mare având o lăţime de 12 mile marine care se întinde de-a lungul ţărmului sau a apelor maritime interioare ale unui stat, şi asupra căreia respectivul stat îşi exercită deplina suveranitate. Începe de la linia de baza, iar pentru statele cu coastă foarte crestată, de la liniile de bază care unesc extremităţile capurilor terestre ale insulelor sau stâncilor din imediata apropiere a coastei. Zona contiguă este fâşia de mare adiacentă mării teritoriale care se întinde spre largul mării până la distanţa de 24 mile marine. Zonă economică exclusivă este zona maritimă adiacentă mării teritoriale a unui stat riveran, care se extinde până la maximum 200 mile marine în larg, distanţa fiind calculată de pe linia de bază a apelor teritoriale. Ea include şi zona contiguă. În zona economică exclusivă, statul riveran are:

-drepturi suverane în scopul explorării şi exploatării, conservării şi gestiunii resurselor naturale, biologice sau nebiologice, ale fundului mării, ale subsolului acestuia şi ale apelor de deasupra, ca şi cu privire la celelalte activităţi de explorare şi exploatare a zonei în scopuri economice, cum ar fi producerea de energie cu ajutorul apei, al curenţilor şi al vântului;

-dreptul de amplasarea şi folosirea de insule artificiale, instalaţii şi lucrări;

-dreptul de cercetare ştiinţifică marină;

-dreptul de protecţia şi conservarea mediului marin;

-celelalte drepturi şi obligaţii prevăzute de Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării.

Dacă va fi necesar, statul riveran poate să stabilească în jurul acestor insule artificiale, instalaţii sau lucrări, zone de securitate de dimensiuni rezonabile, în care el va putea lua măsurile corespunzătoare pentru a asigura securitatea atât a navigaţiei, cât şi a insulelor artificiale, instalaţiilor şi lucrărilor. Aceste zone de securitate sunt concepute astfel încât să răspundă în mod convenabil naturii şi funcţiilor insulelor artificiale, instalaţiilor şi lucrărilor, şi ele nu pot depăşi o distanţă de 500 m în jurul insulelor artificiale, instalaţiilor şi lucrărilor, măsurată pornind de la fiecare punct al marginii lor exterioare, cu excepţia unei derogări autorizate de normele internaţionale general acceptate sau recomandate de către organizaţia internaţională competentă.

- 1983: Liderul sindicatului Solidaritatea, Lech Walesa, a primit Premiul Nobel pentru pace 

 - 1984: Plenară a CC al PCR la care Nicu Ceausescu este ales prim-secretar al UTC 

- 1987: A murit violonistul american Jascha Heifetz (n. 1901)

- 1995: Reţeaua americană de televiziune prin cablu CNN a transmis, în premieră, ceremonia de decernare a Premiilor Nobel, organizată la Primăria din Oslo.

- 1998: A murit (la Berlin) Banu Rădulescu, medic-scriitor; fost deţinut politic; fondatorul (noiembrie 1990) şi redactorul-şef al revistei „Memoria" (revista gândirii arestate) şi preşedinte al Fundaţiei cu acelaşi nume; iniţiator al proiectului Memorialul „Fortul 13 Jilava" (fortul militar, dezafectat în perioda 1970-1980, urma să fie readus exact la forma în care a funcţionat ca închisoare politică în timpul regimului comunist) (n. 1924)

- 2009: Barack Obama primeşte Premiul Nobel pentru Pace.

$$$

 S-a întâmplat în 8 decembrie1981: În această zi, a murit tenorul Ion Dacian. Tenorul Ion Dacian (numele real Ion Pulca) s-a născut la 11 octombrie 1911, la Saschiz, în județul Mureș. A urmat, în paralel, cursurile Facultății de Drept din Cluj (1929-1933) și ale Conservatorului de Muzică din Cluj (1930-1934). La Conservator, unul dintre profesorii săi a fost Ionel Crișan. Personalitate de marcă a operetei românești, având o vastă pregătire și cultură, Ion Dacian a fost muzician — pianist și violonist, prim-solist, regizor, libretist, pedagog.

A debutat în 1934, pe scena Operei Române din Cluj, unde a avut roluri în „Traviata” de Verdi, „Bărbierul din Sevilla” de Rossini, „Madame Butterfly” de Puccini, „Flautul fermecat” de Mozart, „Freischütz” de Weber, „Faust” de Gounod, „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, „Tannhäuser” de Wagner ș.a.În 1939 este angajat de Nicolae Vlădoianu la Teatrul de Operetă și Revistă Alhambra din București, unde debutează în operetă și în regie. Prima operetă în care a jucat a fost „Vânt de primăvară” de Joseph Strauss. În perioada 1942-1947 a fost co-director al Teatrului Alhambra. În 1950, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri, a fost înființat Teatrul de Stat de Operetă, unde Ion Dacian este angajat ca prim-solist. A fost director al teatrului până în 1970, când a fost eliberat din funcție.

Supranumit „mirele operetei”, Ion Dacian era considerat urmașul faimosului Leonard. De-a lungul carierei, Ion Dacian a interpretat peste cincizeci de roluri de operă și operetă, jucând în peste cinci mii de spectacole. A regizat spectacole atât la București, cât și în alte orașe ale țării.Ca tenor interpretează magistral roluri din operete precum: „Liliacul” și „Sânge vienez” de Johann Strauss-fiul; „Prințesa circului”, „Baiadera”, „Contesa Maritza” de Emmerich Kálmán; „Văduva veselă” și „Țara Surâsului” de Franz Lehár; „Vânzătorul de păsări” de Carl Zeller, „Lysistrata” de Paul Lincke, „My Fair Lady” de Frederick Loewe etc, dar și în operete românești precum „Ana Lugojana”, „Plutașul de pe Bistrița”, „Târgul de fete” de Filaret Barbu, „Lăsați-mă să cânt” de Gherase Dendrino, „Anton Pann” de Alfred Mendelsohn, „Suflet de artist” de Henri Mălineanu, „Soarele Londrei” de Florin Comișel etc.

A semnat regia spectacolului „My Fair Lady” de Frederick Loewe, primul musical realizat pe o scenă în România, a cărui premieră a avut loc în 1968. Printre partenerele sale de scenă s-au numărat Maria Marini, Lulu Nicolau, Lilli Dusescu, Lucia Roic, Corina Bărbulescu, Adriana Codreanu, Cleopatra Melidoneanu, Mireille Constantinescu.

Ion Dacian a murit la 8 decembrie 1981, la București. A fost înmormântat în curtea bisericii „Sf. Gheorghe” din cartierul Andronache din București. După 1990, Teatrul de Operetă a fost numit Teatrul de Operetă „Ion Dacian”, în prezent — Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”.

Surse:

Harry Negrin - Opereta, dragostea mea, Editura Muzicală,1984

http://ler.is.edu.ro/~cr/index.php?page=person&id=265

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2016/10/11/documentar-105-ani-de-la-nasterea-tenorului-ion-dacian-08-45-01

https://www.opereta.ro/stiri/festivalul-ion-dacian-08-12-noiembrie-2017/

$$$

 S-a întâmplat în 8 decembrie1991: La această dată, a fost aprobată prin referendum naţional noua Constituţie a României, adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991; elaborarea, dezbaterea şi adoptarea Constituţiei au durat un an şi jumătate. Constituţia României este legea fundamentală a statului român care reglementează, printre altele, principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor şi autorităţile publice fundamentale.

Actuala Constituţie a României a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991. Constituţia a fost revizuită în anul 2003 prin adoptarea Legii de revizuire a Constituţiei României, aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, lege intrată în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României. Constituția din 1991, așa cum a fost revizuită în 2003, cuprinde 156 de articole împărțite în 8 titluri:

Titlul I - Principii generale

Titlul II - Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale

Titlul III - Autoritățile publice

Titlul IV - Economia și finanțele publice

Titlul V - Curtea Constituțională

Titlul VI - Integrarea euroatlantică

Titlul VII - Revizuirea Constituției

Titlul VIII - Dispoziții finale și tranzitorii

Prima încercare de schimbare este determinată de scrisoarea anonimă din timpul domniei lui Alexandru Moruzi (1804). Ea a fost adusă de către mitropolit în dezbaterile Divanului care se întrunește în completul de 36 de fețe.Scrisoarea atribuită boierimii mici din Moldova era îndreptată împotriva marilor boieri. Scrisoarea nu s-a mai păstrat, dar din conținutul anaforei Divanului din 25 martie 1804 rezultă influența Revoluției Franceze. Se cerea ca slujbele cele înalte ale țării să nu fie păstrate ca un monopol numai pentru protipendadă (marii boieri), ci și boierii de clasa a II-a să poată ajunge la ele, după merit și vrednicie.O influență foarte puternică a Revoluției Franceze a avut-o proiectul de constituție de la 13 septembrie 1822. Acest document a fost descoperit de către E. Hurmuzaki în arhiva Consulatului rus de la Iași. A fost opera novatorilor (liberalii de mai târziu) și ciocoilor (numiți la vremea respectivă cărvunari) inspirați direct de marele vornic Iordache Drăghici și redactat probabil de către comisul Ionică Tăutu. Ei au fost autorizați de Mihail Sturdza să se adune și să voteze asupra unei constituții.Proiectul de constituție proclama următoarele principii:

1) Respectul proprietății, prevăzut la art. 3 și 58;

2) Libertatea individuală, prevăzută la art. 6 și 8;

3) Libertatea muncii și a comerțului, prevăzută la art. 13;

4) Egalitatea înaintea legilor, prevăzută de art. 8, 12, 18 și 26;

În timpul ocupației rusești (1828-1834), a fost elaborat un cod de legi care viza organizarea statală a Principatelor - Regulamentul Organic.Revoluția de la 1848 a început prin citirea Proclamației de la Islaz citită pe 9/21 iunie 1848, fiind considerată prima constituție modernă a României.Convențiunea pentru organizarea definitivă a Principatelor Dunărene ale Moldaviei și Valahiei din 7/19 august 1858 era considerată de Alexandru Ioan Cuza ca fiind legea fundamentală a României. Pe 1 iulie 1866 a fost adoptată prima constituție propriu-zisă a României. După extinderea teritoriului național în 1918, o nouă constituție a fost aprobată pe 29 martie 1923. În 1938, după instaurarea dictaturii regale de către regele Carol al II-lea, a fost promulgată o noua constituție care susținea acest act. În perioada comunistă Constituția a fost modificată în 1948, 1952 și 1965. După Revoluția din 1989, o nouă constituție a fost adoptată în 1991. 

Potrivit articolului 150 din Constituție:

(1) Revizuirea Constituției poate fi inițiată de Președintele României la propunerea Guvernului, de cel puțin o pătrime din numărul deputaților sau al senatorilor, precum și de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot.

(2) Cetățenii care inițiază revizuirea Constituției trebuie să provină din cel puțin jumătate din județele țării, iar în fiecare din aceste județe sau în municipiul București trebuie să fie înregistrate cel puțin 20.000 de semnături în sprijinul acestei inițiative.

Implicarea populației în initiativa de revizuire a constituției are drept scop asigurarea legitimității acestui demers. Astfel corpul electoral are un rol hotărâtor în inițierea acestei proceduri. După întrunirea acestor condiții are loc un control de constituționalitate în ceea ce privește inițiativa de revizuire a constituției. Potrivit articolului 146 litera a din Constituție: Curtea Constituțională se pronunță din oficiu asupra inițiativei de revizuire a Constituției. Curtea Constituțională poate fi sesizată totodată și de președintele Camerei Parlamentului la care s-a înregistrat cerea de revizuire. În acest caz Curtea Constituțională va analiza dacă această propunere legislativă are un caracter constituțional, dacă nu încalcă limitele de revizuire ale constituției stipulate în articolul 152, dacă s-a întrunit numărul minim de semnături pentru începerea procedurii de revizuire și dacă această cerere a fost publicată potrivit procedurii.

Proiectul de revizuire a constituției adoptat în parlament a fost supus unui referendum pe 18 și 19 octombrie 2003. Prezența la vot a fost de 55,7%, iar 89,7% din participanți au votat pentru modificarea constituției. Totuși, procentele au fost contestate de organizațiile de monitorizare, ce au raportat abuzuri (folosirea neconstituțională a urnelor volante și permiterea unor cetățeni a vota de mai multe ori). Nici una dintre aceste reclamații nu a putut fi dovedită, însă. Noua constituție a intrat în vigoare pe 29 octombrie 2003.Mai mult de jumătate din articole au suferit modificări mai mici sau mai mari. Cele mai importante schimbări sunt:

Gratuitatea învățământului de stat nu mai este garantată necondiționat (ci numai conform legii).

Minoritățile naționale au dreptul de a folosi limba maternă în administrație și justiție.

Proprietatea privată este garantată și ocrotită de lege.

Mandatul președintelui este de 5 ani.

Obligativitatea stagiului militar se stabilește prin lege organică.

Imunitatea parlamentară este limitată.

După aderarea României la UE cetățenii țărilor membre ale UE vor avea dreptul de a alege și de a fi aleși în scrutinul local (dacă sunt rezidenți ai localității respective).

Intrarea în Uniunea Europeană și NATO nu va fi votată prin referendum, ci de către Parlament.

Surse:

Deleanu, Ion. Instituții și proceduri constituționale, Arad, Editura Servo-Sat, 2002.

Constantinescu, Mihai; Iorgovan, Antonie; Muraru, Ioan; Tănăsescu, Elena Simina.. Constituția României revizuită. Comentarii și explicații. București: Editura All Beck, 2004.

De la „pravilă" la „constituție": o istorie a începuturilor constituționale românești, Radu Carp, Editura Nemira, 2002

Interpretarea Constituției: doctrină și practică, Ioan Muraru, Editura Lumina Lex, 2002

Rolul Constituției din 1923 în consolidarea unității naționale: evoluția problemei constituționale în România interbelică, Angela Banciu, Editura Științifică și Enciclopedică, 1988

http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=1

https://www.constitutia.ro