Ce nu vede AI în și despre parchet din lemn? Autenticitatea în era blogging 3.0

 După câțiva ani buni de stres și suprasolicitare in care am avut mai multă grijă de alții decât de mine, după câteva luni, destul de multe, în care s-au cerut destul de mult o resetare a vieții personale, am ajuns la concluzia că se cere o schimbare in viața mea. Cum schimbarea ar trebui să fie majoră și de durată ar trebui ceva vreme in care să fac strategii și planuri de lucru și să caut să mobilizeze resursele financiare și de energie și timp necesare.

Schimbarea majoră ar trebui făcută atât asupra mea cât și a locuinței. Dacă la mine s-ar cere o „reparație capitală” pe planul sănătății și aspectului fizic in general, în cazul locuinței se cere tot o reparație capitală: nu doar igienizare care trebuie să fie periodică ci și reparații și înlocuirea diverselor lucruri și (re)amenajări interioare. Nu modificări de structură ci doar înlocuirea unor componente deteriorate sau care au devenit incomode.

Pe lângă faptul că pereții se cer văruiți este cazul să fac modificări și la pardoseală. În bucătărie și baie gresia se cere înlocuită la un moment dat. Pe hol însă se cere făcut ceva mai mult.

Până acum pe hol acoperisem totul cu mochetă. Bună la vremea ei la început când probabil nu se putea mai mult. Dar în ultimul timp îmi vine din ce în ce mai greu să o scot afară să o scutur de praf și cu mult mai greu îmi vine să o potrivesc la loc. Holul fiind destul de întortocheat mocheta ce acoperă podeaua, mai bine spus betonul, nu este dintr-o bucată ci din mai multe. Așa că pe lângă faptul că este un potențial depozit de praf mai este și pericol de accidentare, putând oricând să mă împiedic in colțurile ei.

Așa că de câțiva ani buni visez să scot mocheta pentru a monta pe hol tot gresie, ca in bucătărie și baie, pentru a fi mai ușor de curățat. Numai că în timp mă gândeam că la fel de bun ar fi și un parchet, mult mai ușor și mai „cald” pentru picioarele mele din ce în ce mai bătrâne.

Ca inspirație iau în considerare brandul Alma Parchet, cu o varietate mare de sortimente de parchet. Nu țin neapărat să montez un parchet masiv, chiar dacă optez pentru un parchet premium, mă mulțumesc cu un parchet stratificat care este la fel de ușor de curățat ca și gresia.

De ce parchet? Simplu. Pentru că are un aspect cald, primitor, curat, cu aspect atât vintage cât și modern. Pentru că este ușor de montat și de întreținut. Pentru că îmi aduce aminte de copilărie când dușumeaua sau parchetul erau prima variantă de ales pentru amenajarea locuinței la nivelul podelei.

Mai mult decât atât. Am observat că parchetul modern este extrem de ușor de spălat cu apă și detergent, fără a lăsa urme și a-l degrada, la fel ca și curățarea gresiei prin spălare. În plus se usucă ușor, fără pericol de alunecare.

Mai ales când culoarea parchetului este deschisă se păstrează luminozitatea camerei la cel mai bun nivel, fără să întunece camera și să necesite iluminat suplimentar.

Parchet? De ce nu? Este curat. Este frumos. Este durabil. Este pur și simplu acasă.

Articol scris pentru SuperBlog 2025

$$$

 Casiera de la Mega Image mi-a șoptit să nu cumpăr pâinea aia și mi-a făcut cu ochiul spre raft. Nu înțelegeam de ce, până când am văzut ce era ascuns în spatele ei.

Mă grăbeam, ca de obicei. Era ora prânzului și magazinul era plin. Am luat repede ce aveam pe listă: lapte, ouă, pâine.

La casă, Maria – o femeie de vreo cincizeci de ani pe care o știam din vedere – scana produsele celorlalți clienți.

Când a ajuns rândul meu și a văzut pâinea, s-a uitat fix la mine.

— Nu vreți altă pâine? Avem proaspătă în spate.

— Nu, mulțumesc. Asta e bună.

— Sigur? a insistat ea, făcând un semn discret spre raft. E mai proaspătă cealaltă.

Era ciudat. Maria nu insistase niciodată. Am pus pâinea înapoi.

— Bine, iau alta.

M-am dus la raft. În spatele pâinilor, lipit cu scotch de metal, era un plic. Scria numele meu pe el.

Mi-a înghețat sângele. M-am uitat spre Maria. Îmi făcea semne să-l iau repede.

Am luat plicul și altă pâine. M-am întors la casă.

— Gata, asta e mai bună, a spus ea tare. Apoi, în șoaptă: Deschide-l acasă. Singură.

Am plătit cu mâinile tremurând și am fugit.

Acasă, am deschis plicul. Înăuntru era o poză cu mine și Andrei, fostul meu iubit, dispărut acum șase luni. Și un bilețel: „Știu unde e. Vino diseară la ora 20:00 în parcul din spatele magazinului. Singură. – M."

Andrei dispăruse fără urmă într-o noapte de iunie. Plecase de la mine și nu mai ajunsese acasă. Poliția îl căutase trei luni, apoi abandonase. Eu încă îl căutam.

La opt fix eram în parc. Maria stătea pe o bancă, fuma.

— Știam că o să vii, a spus ea.

— Unde e Andrei? Ce știți despre el?

— Stai jos. E o poveste lungă.

M-am așezat. Tremuram toată.

— Andrei e fiul meu, a spus ea simplu.

Am simțit că mi se taie picioarele.

— Cum... ce... Andrei nu are mamă. Mi-a spus că a murit când era mic.

— Asta i-a spus taică-su. Că am murit. Era mai ușor decât să explice că m-a părăsit pentru alta când Andrei avea trei ani. Că m-a lăsat fără nimic. Că a luat copilul și a dispărut.

— Dar... dar de ce nu l-ați căutat?

— L-am căutat cincisprezece ani. Când l-am găsit în sfârșit, avea optsprezece ani și credea că sunt moartă. Ce să-i spun? „Salut, sunt mama ta moartă"?

— Și acum? Unde e acum?

Maria a oftat adânc.

— La taică-su. În Germania. L-a șantajat să vină. I-a spus că are cancer, că moare, că vrea să-l vadă o ultimă dată. Andrei s-a dus. Dar taică-su nu avea nimic. L-a mințit ca să-l țină acolo. Să-l facă să preia afacerile murdare.

— Ce afaceri?

— Trafic. Droguri. Prostituție. Taică-su e unul dintre capii mafiei românești din Berlin.

— Nu! Andrei nu ar face niciodată așa ceva!

— Știu. De-aia e ținut cu forța. Taică-su îl droghează, îl manipulează. Îi spune că tu l-ai părăsit, că nu-l mai vrei. Că nimeni nu-l mai vrea în România.

— Cum știți toate astea?

— Am oameni acolo. Oameni care-mi datorează favoruri. Unul dintre ei lucrează pentru taică-su. Îmi dă informații.

— Și de ce-mi spuneți mie?

— Pentru că tu ești singura care-l poate salva.

— Cum?

Maria a scos un telefon din buzunar.

— O să-l sun. O să-i spun că ești aici. Că vrei să vorbești cu el. Dacă aude vocea ta, dacă înțelege că-l aștepți, poate scapă.

— Dar tatăl lui?

— Tatăl lui crede că tu nu mai exiști pentru Andrei. Că l-ai uitat. Dacă află că încă îl cauți, că-l iubești...

— Sunați! am spus. Sunați acum!

Maria a format un număr. A vorbit în germană cu cineva. Apoi mi-a dat telefonul.

— Andrei? am șoptit.

Tăcere. Apoi vocea lui, spartă, neîncrezătoare:

— Laura? Tu ești?

— Sunt eu, iubire. Sunt eu. Te caut de șase luni. Te aștept. Vino acasă!

— Nu pot... tata... el spune că nu mă mai vrei...

— Minte! Te iubesc! Te aștept! Andrei, te rog, întoarce-te!

— El nu mă lasă... sunt închis... mă droghează...

Linia s-a întrerupt brusc.

Maria a închis telefonul.

— Acum știe. Știe că-l aștepți. O să găsească o cale.

— Dar cum? Dacă e închis?

— Pentru că acum o să lupte. Înainte nu avea pentru ce. Credea că nu mai are nimic în România. Acum știe că are.

Două săptămâni au trecut. În fiecare zi treceam pe la Maria. Nimic.

Apoi, într-o dimineață, soneria. La ușă era Andrei. Slăbit, cu barba crescută, dar Andrei.

L-am îmbrățișat plângând.

— Cum ai scăpat?

— Mama m-a ajutat.

— Mama ta e moartă.

— Nu. Mama lucrează la Mega Image. Și a trimis oameni să mă scoată. A plătit o avere. Și-a vândut tot ce avea.

— Maria...

— Da. Mi-a povestit tot. Cum te-a găsit. Cum ți-a dat scrisoarea. Cum m-a salvat.

A doua zi am mers împreună la magazin. Maria era la casa ei.

Când ne-a văzut, a început să plângă.

— Mama, a spus Andrei simplu.

— Fiul meu, a șoptit ea.

S-au îmbrățișat pentru prima dată în douăzeci și trei de ani.

Acum mergem în fiecare duminică la prânz la Maria. Andrei încă se vindecă, încă are coșmaruri. Dar e acasă. E viu. E cu noi.

Și Maria nu mai e casieră. E mamă. În sfârșit, după atâția ani, e mamă

$$$

 ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️💐Astăzi, când împlinește 58 de ani, JULIA ROBERTS nu mai este doar fata din "PRETTY WOMAN", ci o femeie întreagă – mamă, soție, actriță cu profunzime și voce socială, devenită model de maturitate asumată într-o lume care aleargă după tinerețe.

     -Sunt femei care nu se confundă niciodată cu un singur rol. Care încep prin a fascina și continuă prin a rămâne. JULIA ROBERTS nu a fost niciodată doar VIVIAN din "PRETTY WOMAN". A fost ERIN BROCKOVICH, a fost ELIZABETH în EAT PRAY LOVE , a fost ISABEL în "WONDER", a fost BARBARA în AUGUST: ORAGE COUNTY — o fiică rănită, într-o dramă despre furie, familie și supraviețuire emoțională. A fost jurnalista care cade și se ridică în CLOSER, femeia care pleacă și se regăsește în RUNAWAY BRIDE. De mai bine de 30 de ani, e prezentă în conștiința cinematografiei mondiale, cu o carieră care traversează genuri, vârste și epoci ale HOLLYWOOD-ULUI. Și totuși, nimic nu era garantat. La doar câteva zile după ce semnase pentru "PRETTY WOMAN", compania de producție s-a prăbușit. „Compania asia mică a dat faliment peste weekend, iar luni dimineață nu mai aveam niciun rol”, avea să povestească mai târziu. Norocul a intrat în scenă la limită — iar rolul care putea să dispară i-a deschis, în cele din urmă, drumul spre un alt fel de vis american.

     -Rolul din ERIN BROCKOVICH 2000, care i-a adus premiul OSCAR și i-a consolidat reputația de actriță dramatică. 

     -Nu a fugit de succes, dar nici nu s-a agățat de el. A făcut pauze lungi, a refuzat roluri mari pentru a sta acasă, a revenit doar când „scenariul era potrivit”. A refuzat să devină o caricatură a propriei tinereți și a ales, în schimb, complexitatea. „A fost mult mai mult despre cine voiam să fiu, decât despre ce fel de carieră voiam să am. Și apoi am vrut să iau persoana pe care voiam să o construiesc și să o pun în aceste situații diferite, de muncă și de viață.”

    -Deși HOLLYWOOD-UL a primit-o cu brațele deschise, ea n-a fost dintotdeauna sigură pe sine. „Nu am intrat în această carieră cu un sentiment puternic de încredere. Au fost multe lucruri peste care a trebuit să trec”, a spus pentru PEOPLE. Iar în același interviu a povestit, fără încrâncenare, despre criticile dure primite la început: „Am întâlnit, de timpuriu, câțiva oameni critici care au fost cu adevărat cruzi.” Dar în timp, și-a câștigat locul. Prin muncă, inteligență emoțională și o sinceritate care nu e mereu comodă. A recunoscut că faima poate speria: „E un miracol când viața ta personală e minunată și viața profesională merge bine. Dar nu te poți baza pe nimic.”

    -JULIA ROBERTS a știut să oprească lumea atunci când a venit timpul pentru a fi mamă. A făcut-o cu demnitate, nu ca pe un sacrificiu. „Până am avut succesul vieții mele de familie, muncisem deja 18 ani. Așa că mi-am permis luxul de a nu fi nevoită să aleg între carieră și viața de acasă.” Astăzi, copiii ei sunt mari – gemenii HAZEL și PHINNAEUS au 21 de ani, iar HENRY, mezinul, are 18. Ce înseamnă să fii „mama cuibului gol” la 58 de ani? Răspunsul ei: „E… delicios.” A spus-o zâmbind larg, cu lacrimi în colțul ochilor, dar și cu o bucurie calmă în glas: „Cred că am niște copii minunați.”

     -Este căsătorită cu operatorul de imagine DANNY MODER din 2002. Se iubesc de 23 de ani. N-au făcut spectacol din viața lor și nici nu și-au vândut dragostea la reviste. Totuși, când a fost întrebată ce anume a ajutat-o să îmbătrânească frumos, a răspuns fără ezitare: „Gene bune, o viață împlinită și – știu că sună a glumă, dar chiar cred – dragostea unui bărbat bun.”

    -JULIA nu si-a pus Botox. Nu și-a făcut lifting. N-a încercat să șteargă urmele timpului, nici să-și ascundă expresiile care o definesc. „Până la 50 de ani, îți porți fața prin viață. După 50, porți viața pe față.” A preluat această vorbă de la ANOUK AIMÉE și o repetă des. „Și oricând vezi pe cineva care este fericit, nu mai contează câți ani are.” Fericirea rămâne cel mai bun produs de skincare, chiar și la HOLLYWOOD.

   -Anul acesta a revenit pe marele ecran cu After the Hunt, în regia lui Luca Guadagnino, un film intens, despre o profesoară universitară aflată în centrul unui scandal moral. Un rol greu, sobru, fără filtre. Un film despre vină, adevăr, ascultare. „Există atât de multe straturi de mister în acest personaj… Sper ca filmul să creeze nu doar conversații, ci și spații de ascultare. Pentru că am impresia că pierdem arta de a asculta, în cultura noastră actuală.” Iar în interviul acordat publicației The Times, a spus simplu: „Lumea e încă dominată de bărbați. Dar nu mi-e teamă.”

   -A fost întotdeauna îndrăzneață în alegeri, dar nu s-a lăsat împinsă în colțul feminității artificiale. A știut întotdeauna cum să se îmbrace pentru sine, nu pentru validare. „Moda e ceva ce trebuie să te ajute să fii tu însăți – nu să te anuleze.” „Sunt atât de multe elemente legate de a fi celebru acum… pare pur și simplu epuizant.”

   -Că frumusețea nu ține de cremă. Că încrederea nu vine de la alții, ci din munca ta de-a fi cine ești. Că poți iubi fără să faci paradă. Că poți îmbătrâni și rămâne relevantă. Că uneori tăcerea, modestia și curajul discret au mai multă forță decât toate campaniile de imagine. Asta spune JULIA ROBERTS și cred că e exact cum vrem să fim și noi: împăcate cu viața noastră, cu ridurile noastre, cu familia noastră, cu alegerile noastre.

sursa:Catchy 

   ADMIRAȚIE,CONSIDERAȚIE,RESPECT!

$$$

 Dupa o noapte crunta de betie directorul unei mari companii de telecomunicatii, merge dimineata la birou. Vizibil ravasit de mahmureala, acesta isi cheama secretara si o intreaba:

- Ionela, stii vreun medicament sau vreun remediu pentru mahmureala. Ma simt cumplit.

- Domnule director, eu nu beau alcool, nu ma pricep la asa ceva. Dar l-ati putea intreba pe nea Ghita, portarul. Am auzit ca el are experienta cu alcoolul.

- In regula. Cheama-l, te rog, la mine in birou.

Foarte speriat, intra portarul in biroul directorului.

- Domnu director, am inteles ca m-ati chemat.

- Da, Ghita. Am fost aseara in oras cu niste prieteni, am baut cam mult, si acum imi este un rau de nu mai pot. Stii vreun remediu?

- Ce ati baut, domnule director? intreaba portarul.

- Whisky…

- Inteleg. In cazul acesta, va sfatuiesc sa mergeti la carciuma de la colt, bagati 200ml de whisky, si ar trebui sa fiti ca nou.

- Da, mai Ghita, dar maine nu am sa ma simt la fel de rau ca si azi?

- Daca va fi asa, mai bagati si ziua urmatoare 200ml de whisly.

Directorul ingandurat:

- Si pana cand sa continui asa?

- Pana ajungeti portar, ca si eu am fost director la o banca.😅

$$$

 Lista medicilor români decedați în timpul gărzii sau imediat după: 

Dr. Ștefania Szabo – director medical și chirurg, Spitalul Județean Buzău (2025)

Dr. Emanuel Mirel Luca – rezident, Iași (2025)

Dr. Gabriela Ștefănescu – gastroenterolog, Spitalul „Sf. Spiridon” Iași / București (2024)

Dr. Carmina Schaas – obstetrică-ginecologie, Maternitatea „Cuza Vodă” Iași (2023)

Dr. Lucian Popescu – neurolog, București (2023)

Dr. Ionela Tănase – pediatru, Târgu Mureș (2024)

Dr. Roxana Moldovanu – rezident ATI, Cluj-Napoca (2025)

Dr. Cosana Claiciu – cardiolog, Spitalul Județean Arad (2018)

Dr. Adrian Fronea – ATI, Spitalul „Sf. Ioan” București (2018)

Dr. Marius Dan Roșoreanu – pediatru, Lipova (2018)

Dr. Grigore Lupescu – cardiolog, Spitalul Județean Târgu Jiu (2018)

Dr. Marlena Ștefan – ATI/SMURD Galați (2016)

Dr. Gabriel Jilavu – ortoped, Botoșani (2012)

Dr. Ionel Botezatu – radiolog, Iași (2012)

Dr. Cosmin Giubelan – chirurg, Târgu Jiu (2008)

Dr. Ovidiu Lucian Bumbea – psihiatru, Alba Iulia (2010)

Dr. Viorica Moglan – ATI, Roman (2003)

Dr. Szénpeteri [prenume necunoscut] – UPU, Bistrița (2010)

Dr. Adrian Stelian Comăniciu – chirurg, Sibiu (2006)

Dr. Iosif Sass – infecționist, Mediaș (2013)

Dr. Silviu Gotea – UPU, Târgoviște (2016)

Dr. Horia Georgescu – chirurg generalist, București (2015)

Dr. Mugur Timofte – chirurg, Slobozia (2008)

Dr. Mariana Popescu – medic de familie, Brașov (2018)

Dr. Sorin Ionescu – chirurg, Cluj (2018)

Dr. Radu Bălan – internist, Timișoara (2018)

Dr. Emilia Dumitrescu – pediatru, Pitești (2018)

Dr. Liviu Marin – cardiolog, București (2018)

Dr. Florin Gheorghe – ATI, Galați (2018)

Dr. Vasile Anton – chirurg, Craiova (2018)

Dr. Ioana Stoica – neonatolog, Iași (2018)

Dr. Cristian Dobrescu – ortoped, Brașov (2018)

Dr. Dan Cojocaru – medic de familie, Bacău (2018)

Dr. Alina Dobre – rezident, Constanța (2018)

Dr. Mihai Ionescu – neurolog, Suceava (2018)

Dr. Raluca Marinescu – pediatru, București (2018)

Dr. Tudor Gheorghe – radiolog, Cluj (2018)

Dr. Oana Popa – ATI, Târgu Mureș (2018)

Dr. Nicolae Voicu – internist, Buzău (2018)

Dr. Gabriela Enache – medic de familie, Iași (2018)

Dr. Valentin Moldovan – chirurg, Oradea (2018)

Dr. Camelia Stoian – medic de urgență, Timișoara (2018)

Dr. Dan Mihăilescu – ortoped, Galați (2018)

Dr. Irina Dumitrescu – neonatolog, București (2018)

Dr. Florentina Ilie – pediatru, Constanța (2018)

Și medicii sunt oameni, au ne voie de timp de odihna Directiva europeana a timpului de odihna nerespectate, gărzile nu sunt considerate vechime in munca, gărzile sunt remunerate la nivelul anului 2018, liberul după gardă nu se poate respecta din lipsa de personal.

Până când ?

$$$

 Cinci chirurgi, fosti colegi de facultate, dupa niste ani de practica, se intalnesc la un simpozion.

Spre seara merg impreuna la o bere si se apuca sa discute despre meseria lor.

Primul zice:

- Mie, pe masa de operatie, imi plac contabilii, cand ii deschizi, inauntru totul este numarat, totul este ordonat.

Al doilea:

- Eu prefer electricienii, cand ii deschizi, totul este codificat pe culori… nu poti sa te incurci.

Al treilea, zice:

- Mie imi plac bibliotecarii, inauntrul lor, toate organele sunt plasate in ordine alfabetica… e usor de lucrat.

Al patrulea, se baga si el:

- Mie imi plac aia din constructii, cu ei te-ntelegi usor daca mai raman ceva piese in plus.

Al cincilea, isi da si el cu parerea:

- Orice ati zice, baieti, mie imi plac politicienii, sunt cel mai usor de operat; astia, cand ii deschizi, n-au mai nimic inauntru… nici maruntaie, nici creieri, nici fudulii, nici sira spinarii… Si unde mai pui ca au capul si fundul, piese interschimbabile, in orice ordine le-ai pune, functioneaza la fel!

$$$

 “AI GRIJĂ DE ORGANELE TALE, nu le mai speria.

1. Pancreasul se sperie când mănânci mult zahăr. Stă liniștit când mănânci alimente cu un conținut de carbohidrați complecși sănătoși care nu îi suprasolicită sinteza și secreția de insulină.

2. Pielea se sperie când o acoperi cu cosmetice toxice, pline de parabeni, ftalați și alți compuși dăunători. Stă liniștită când o tratezi cu ingrediente naturale.

3. Rinichii se sperie când nu bei suficientă apă în 24 de ore, pentru a te hidrata optim. Stau liniștiți când bei între 1,5-3 litri de apă/zi, curată, de izvor, pe tot parcursul zilei.

4. Ficatul se sperie când mănânci mâncăruri hiperprocesate abundente în E-uri toxice, prăjite în uleiuri hidrogenate, când bei alcool în exces și consumi medicamente hepatotoxice. Stă liniștit când nu îi suprasoliciți funcțiile, printre care și cea de detoxifiere.

5. Stomacul se sperie când sari peste micul dejun. Stă liniștit când mănânci la timp, nu mai târziu de orele 9:30-10.

6. Colonul se sperie când mănânci alimente care îți afectează tranzitul intestinal și te constipă. Stă liniștit când consumi suficiente fibre alimentare și prebiotice care îți normalizează tranzitul.

7. Plămânii se sperie când inhalezi aer murder, fum de țigară, parfumuri toxice, etc. Stau liniștiți când respiră un aer suficient de curat.

8. Inima se sperie când te uiți la lucruri urâte, care îți dau o stare psihică rea, te stresează și îngrijorează excesiv. Stă liniștită când te uiți la lucruri care îți dau o stare psihică bună.

9. Intestinul subțire se sperie când mănânci sau bei mâncare sau apă prea reci. Stă liniștit când mâncarea și apa sunt cel puțin la temperatura camerei.

10. Creierul se sperie când ai multe gânduri negative și persiști în ele prea mult timp. Stă liniștit când ești optimist și ai un echilibru în gândire: mai multe gânduri pozitive decât negative.

Ai grijă de toate organele corpului tău și nu le speria, menține-ți-le sănătoase, pentru că dacă se vor îmbolnăvi va trebui să faci eforturi susținute să se însănătoșească.”

Sursa: Nicolae Nicusor