$$$

 Cu puțin umor, la coafor...

-Doamnă, bancnotele dumneavoastră sunt ude! 

-Soțul meu a plâns mult până mi le-a dat !

😀😆😃😄😆

$$$

 Paris, 1944. Pe străzile ocupate de germani, o tânără franțuzoaică pedala grăbită, cu o geantă mică atârnată de ghidon.

Înăuntru, nu erau flori, ci mesaje secrete ale Rezistenței Franceze, ascunse între petale de trandafir.

Se numea Catherine Dior, sora mai mică a celui care avea să devină celebrul designer Christian Dior.

Dar atunci, în plin război, numele ei nu însemna modă, ci curaj.

Catherine s-a născut în 1917, într-o familie burgheză din Normandia.

Era tăcută, iubitoare de grădinărit și florile îi erau refugiu.

Când războiul a izbucnit, părinții au pierdut totul, iar tânăra s-a mutat la Paris, unde a început să lucreze la o florărie.

Acolo l-a întâlnit pe Hervé des Charbonneries, un tânăr luptător din mișcarea de rezistență.

Împreună au început să transporte mesaje codate, să adăpostească agenți britanici și să organizeze sabotaje împotriva naziștilor.

Era o muncă de umbră, periculoasă, dar Catherine avea un curaj rece, de piatră.

Într-o scrisoare de mai târziu, Christian avea să scrie despre ea:

„Catherine era o floare. Fragilă la vedere, dar cu rădăcini care sparg piatra.”

În iulie 1944, cu doar câteva săptămâni înainte de eliberarea Parisului, Catherine a fost arestată de nemți.

A fost deportată în Ravensbrück, într-o închisoare pentru femei.

Acolo a rămas până la finalul războiului, slăbită, dar vie.

Când s-a întors în Franța, cântărea doar 30 de kilograme.

Dar ochii ei aveau o lumină care nu se stinge.

Christian a fost alături de ea în fiecare clipă, îngrijind-o până și-a revenit.

În jurnalul său, el a scris:

„Ea s-a întors din moarte. Pentru mine, Catherine e tot ce înseamnă viață.”

Câțiva ani mai târziu, când Christian Dior și-a deschis casa de modă, a vrut ca primul parfum al mărcii să fie un omagiu pentru sora lui.

Într-o zi, în atelier, o colaboratoare a intrat grăbită și a strigat:

„Monsieur Dior, Catherine tocmai a intrat pe ușă!”

Designerul a zâmbit:

„Ah, Miss Dior!”

Așa s-a născut numele parfumului.

El a vrut ca mirosul să fie ca ea: floral, curat, viu.

Un amestec de trandafir, iasomie și patchouli, simbol al renașterii și al libertății.

„Am vrut ca fiecare femeie care poartă Miss Dior să simtă ce am simțit eu când am văzut-o pe Catherine întorcându-se acasă.”

Catherine n-a căutat niciodată faima.

A refuzat interviuri, a evitat lumina reflectoarelor.

S-a retras în Provence, unde a cultivat flori pentru parfumuri, aproape de natură, departe de lumea modei.

A primit Crucea de Război, Medalia Rezistenței și Legiunea de Onoare pentru faptele ei.

Dar, pentru ea, cel mai mare dar a fost grădina ei, liniștea, și faptul că fratele ei a transformat iubirea frățească într-un simbol al feminității universale.

Catherine Dior a murit în 2008, la vârsta de 90 de ani.

Până în ultima zi, a rămas fidelă florilor și tăcerii.

Dar în fiecare sticluță de Miss Dior, parfumul pe care milioane de femei îl poartă fără să știe povestea din spate, trăiește spiritul ei fragil, dar de neînvins.

„Parfumul ei nu e despre lux.

E despre o femeie care a fost frumoasă chiar și atunci când lumea era urâtă.”

Sursa: Atlasul Vieții

$$$

 LA MULTI ANI 

CATHERINE DENEUVE!

     -Considerată una dintre cele mai frumoase femei ale anilor '60-70,CATHERINE DENEUVE s-a nascut pe 22 octombrie 1943 la PARIS!

      CATHERINE DENEUVE – Mademoiselle singuratică.....

      -Singurătatea lui CATHERINE DENEUVE nu a fost niciodată o rană, ci o alegere. Deși prin educație și origine era o veritabilă burgheză franceză, ea a preferat să rămână „mademoiselle”, să-și crească copiii în afara căsătoriei și să-și construiască viața după propriile reguli. O prezență aristocratică, cu eleganță rece și discreție cultivată, Deneuve și-a consolidat astfel aura de inaccesibilitate.

     -A fost căsătorită o singură dată, cu fotograful britanic DAVID BAILEY, dar mariajul lor s-a încheiat rapid. Cu ROGER VADIM a avut un fiu, CHRISTIAN, fără să accepte rolul de soție. Iar cu MARCELLO MASTROIANNI a trăit o poveste de dragoste din care s-a născut CHIARA, dar nici măcar dacă ar fi vrut nu s-ar fi putut căsători: actorul era însurat cu FLORA CARABELLA, catolică devotată, care a refuzat întotdeauna divorțul. 

     -Astfel, relația dintre CATHERINE și MARCELLO a rămas în afara oricărei convenții sociale.

         -Astăzi, la 82 de ani, DENEUVE rămâne prezentă în cinematografie și pe scena culturală internațională. În 2025 a condus ediția aniversară a premiilor César, a primit un premiu de excelență la Festivalul de la Taormina, joacă în filme noi (Spirit World, Parallel Tales) și inspiră colecții de modă. Fosta ei reședință din Giverny, transformată într-un hotel elegant, păstrează amintirea unei vieți trăite cu stil.

     -Singurătatea ei nu înseamnă izolare, ci demnitate. CATHERINE DENEUVE a preferat să rămână neatinsă de „jugul conjugal” și să-și trăiască povestea în termenii ei. Poate tocmai de aceea fascinează și astăzi: ca emblemă a independenței feminine, elegantă și 

"O femeie trebuie să fie inteligentă, să aibă farmec, simţ al umorului, şi să fie bună. Sunt aceleaşi calităţi pe care le cer unui bărbat."

 Catherine Deneuve

$$$

 În 1930, un fizician în vârstă de 22 de ani l-a corectat pe Albert Einstein în fața unei săli pline de oameni de știință. Ce a făcut Einstein în continuare a devenit legendar. Povestea este următoarea: Lev Landau, un tânăr fizician sovietic abia ieșit de la universitate, călătorea prin Europa, centrul lumii științifice. Era strălucit, dar necunoscut, doar un alt student ambițios care stătea printre giganți. În acel an, s-a trezit într-o sală în care Albert Einstein însuși ținea o prezentare. Einstein – omul care revoluționase fizica, al cărui nume era sinonim cu geniul – lucra la o derivare matematică complexă. În timp ce Einstein vorbea, Landau a observat ceva. O eroare în matematică. O greșeală în raționament. Majoritatea oamenilor ar fi tăcut. Nu-l contrazici pe Einstein. Nu întrerupi un geniu. Cu siguranță nu-l provoci pe cel mai faimos om de știință din lume când ai 22 de ani și nimeni nu-ți cunoaște numele. Dar Landau nu era ca majoritatea oamenilor. Calm și stăpân pe sine, a ridicat mâna și și-a exprimat obiecția. Sala a amuțit. Toate privirile s-au îndreptat spre tânărul care îndrăznise să spună că Einstein greșea. Einstein a făcut o pauză. S-a gândit. A verificat din nou calculele. Apoi a recunoscut: tânărul avea dreptate. Acum, iată adevărul sincer: nu putem fi siguri că lucrurile s-au petrecut exact așa. Povestea a fost spusă și repetată de-a lungul deceniilor. Landau a călătorit în Europa la începutul anilor 1930. L-a întâlnit pe Einstein. Și, cunoscând personalitatea neînfricată a lui Landau și umilința intelectuală a lui Einstein, povestea ar putea fi cu siguranță adevărată. Dar, indiferent dacă s-a întâmplat exact așa sau nu, povestea dăinuie datorită a ceea ce reprezintă: două adevăruri esențiale despre modul în care avansează cunoașterea. În primul rând: Adevărul nu ține cont de vârsta, calificările sau reputația ta. Dacă ai dreptate, ai dreptate. Și curajul de a-ți spune părerea, chiar și în fața autorităților, este ceea ce duce la progres. În al doilea rând: Adevăratul geniu nu înseamnă a fi infailibil. Înseamnă a fi dispus să asculți, să reconsideri, să accepți corectarea din partea oricui – chiar și a unui necunoscut de 22 de ani – pentru că adevărul contează mai mult decât ego-ul. Lev Landau avea să devină unul dintre cei mai mari fizicieni ai secolului XX. A câștigat Premiul Nobel. A adus contribuții revoluționare la mecanica cuantică, fizica materiei condensate și fizica teoretică. Seria sa de manuale a devenit biblia pentru studenții de fizică din întreaga lume. Dar în acel moment din 1930, era doar un tânăr suficient de curajos să-și spună părerea. Iar Einstein era un maestru suficient de înțelept să-l asculte. Indiferent dacă această scenă s-a petrecut sau nu, lecția pe care o oferă este atemporală: cele mai bune idei nu vin din protejarea ego-ului. Ele provin din crearea de spații în care adevărul poate fi spus – și auzit – indiferent de cine îl spune . Așadar, data viitoare când observați o eroare, chiar dacă provine de la cineva mult mai faimos sau mai experimentat decât voi, amintiți-vă de tânărul Landau. Adevărul nu are nevoie de permisiune pentru a fi spus. Și dacă vreodată sunteți voi cei corectați? Amintiți-vă de Einstein. Geniul nu înseamnă să ai mereu dreptate. Înseamnă să fii dispus să greșești când dovezile o spun.

$$$

 MEMORIE CULTURALĂ - ION ANDREESCU

În data de 22 octombrie 1882

s-a stins din viață Ion Andreescu, pictor român, membru post-mortem al Academiei Române.

Ion Andreescu (15 februarie 1850, București — 22 octombrie 1882, București) a fost un pictor și pedagog român, ales post-mortem ca membru plin al Academiei Române în 1948.

Ioan Andreescu s-a născut într-o familie de condiție bună, fiind primul din cei șapte copii. A fost fiul lui Andrei Dobrescu și al Anastasiei Pencovici. Nu se știe exact, dacă a fost născut în București sau pe vreo proprietate a părinților situată la o oarecare distanță de oraș. În condica bisericii Olteni, biserică demolată în 1987, figurează doar actele ultimilor trei frați, Cleopatra, Dumitru, Petre. Tatăl său, Andrei Dobrescu, era comerciant de băuturi și avea un han în Mahalaua Staicului.

A urmat pe rând cursul primar la pensionul particular al lui Andreas Apostolas, în 1863 gimnaziul “Lazăr” din București, apoi la Colegiu “Sfântu Sava”. Începând din 1869 urmează “Școala Națională de Arte Frumoase”, recent înființată (1864), condusă de Theodor Aman.

În 1872 devine profesor la catedra de desen liniar și caligrafie a Seminarului episcopal din Buzău. În 1873 se transferă la gimnaziul comunal “Tudor Vladimirescu”, apoi, în 1875, la școala de meserii din aceeași localitate.

La sfârșitul anului 1878 pleacă la Paris, unde frecventează cursurile academiei private de artă Académie Julian. Verile pictează la Barbizon (unde se întâlnește cu Nicolae Grigorescu) și în alte așezări rurale. O biografie ingrată, scurtă, desfășurată sub semnul unei condiții modeste și a bolii, caracterizată mai degrabă prin absența evenimentelor, printr-o descoperire târzie a necesității exprimării artistice, a vocației, în sensul profund al cuvântului, dublează o operă nu numai importantă ca extensie, dar definitivă, matură, constituită fără ezitări și tribulații.

Profesor de desen într-un oraș provincial, liniștit până dincolo de banalitate, Andreescu se dedică picturii cu o fervoare pe care nimic din atitudinea sa anterioară nu părea s-o anunțe. Pictura apare la tânărul solitar, înclinat spre meditație, ca iruperea unei nevoi de comunicare, de exprimare, consumată superior și fără veleitățile publicității. Caracterul de introspecție, tensiunea de autoexprimare vor fi atributele întregii sale arte, remarcabil de unitare, dealtfel, ca sentiment, atitudine și calitate. Contactul cu arta românească a timpului nu i-a lipsit, dar importanța unei confruntări cu problematica limbajului, tot mai ferm aduse în prim-plan de arta europeană a epocii, nu trebuie neglijată. Deși de la început lucrările pictorului român au decizia și consistența operei autentice, în ultimii ani ai șederii în Franța el apare clarificat, stăpân pe mijloace, construind spațiile cu subtilitatea cromatică pe care o dă doar desăvârșita dezinvoltură tehnică.

S-a stins din viață la 22 octombrie 1882, la 32 de ani, de ftizie.

Interesat în egală măsură de diferite genuri ale picturii, Andreescu creează peisaje, portrete și naturi statice.

PEISAJE

- Margine de pădure;

- Pomi înfloriți;

- Stânci și mesteceni;

- Marginea satului la apus de soare;

- Câmp;

- Pădure de fagi;

- Mesteceni la marginea bălții;

- După ploaie;

- Casă de ciurari;

- Iarna la Barbizon;

- Stâncile de la Apremont;

PORTRETE

- Țărancă cu broboadă verde;

- Țărancă cu traistă;

- Broboadă roșie;

- Autoportret

NATURI STATICE

- Rațe;

- Coacăze;

- Felii de pepene;

STEJARUL

În „Stejarul” una din capodoperele sale, regăsim întreaga emoție, patosul reținut, temperat de melancolie al artistului. Compoziția, bazată pe contrapunctul dintre masele solide ale vegetației și cerul adânc, este dominată de verticala impunătoare a copacului. Mișcarea pe care diferențele de cald și rece ale tonurilor o imprimă materiei, demonstrează o rafinată știință a construcției plastice. Fără ambiția de a nega ierarhii valorice și cronologice, putem afirma că este primul pictor român cu adevărat modern, fiind în același timp unul dintre punctele de referință atunci când vorbim despre tradiția artei noastre.

APRECIERI

"Printre pictorii români, cu siguranță nu există personalitate mai atrăgătoare ca a lui Andreescu și destin mai plin de înțelesuri ca al său. El, de fapt, a orientat definitiv arta românească". Cuvintele acestea, aparținând lui Jacques Lassaigne, unul dintre criticii de artă francezi care s-a ocupat cu pasiune și interes de arta românească, par a fi revelatoare pentru locul deținut de Andreescu în dezvoltarea artei românești moderne și, în egală măsură, pentru modul cum a pătruns marele pictor în circuitul valorilor europene. „Stejarul lui Andreescu” încă mai rezistă vremurilor și se găsește în parcul Crâng din Buzău. El se află în partea stângă cum se merge spre obelisc dinspre poarta Crângului. Botaniști și iubitori de natură îl îngrijesc pentru a-i prelungi viața.

$$$

 MEMORIE CULTURALĂ - FRANZ LISZT

Născut pe 22 octombrie 1811 în Raiding, Austria, decedat în 31 iulie 1886, Bayreuth, Germania, Franz LISZT , a fost și rămâne unul din titanii pianului și practic cel care a creat conceptul de pianist show-man. Compozițiile sale sunt printre cele mai provocatoare din repertoriul, stilul său interpretativ continuând să fie și astăzi la baza stilului unor vedete ale pianului. Personalitate carismatică și complexă, a avut o viață amoroasă de notorietate.

Franz Liszt a avut mai multe legături amoroase notabile de-a lungul vieții sale, dar cele mai cunoscute sunt cele cu contesa Marie d'Agoult și cu prințesa Carolyna von Sayn-Wittgenstein. 

Marie d'Agoult: A fost prima sa parteneră de viață și mama a trei dintre copiii săi. Relația lor a început în 1833 și a durat aproximativ 12 ani, timp în care au călătorit împreună prin Europa. Marie, o femeie cultivată și intelectuală, a avut o influență importantă asupra lui Liszt, sprijinindu-l în cariera sa muzicală și inspirându-l în compozițiile sale. 

Carolyna von Sayn-Wittgenstein: A doua relație notabilă a lui Liszt a fost cu prințesa Carolyna von Sayn-Wittgenstein. Relația lor a început în 1847 și a durat până la moartea lui Liszt, deși nu au putut să se căsătorească niciodată. Carolyna a fost o femeie bogată și influentă, care a avut un rol important în sprijinirea activităților caritabile ale lui Liszt și în promovarea muzicii sale. Acompaniată de ea, Liszt a dus o viață de lux și a putut dedica mai mult timp compoziției, potrivit unor surse. 

În plus față de aceste două relații, Liszt a avut și alte legături amoroase, mai scurte și mai puțin cunoscute, cu alte femei, inclusiv cu pianiste și cântărețe, conform unor surse. Cu toate acestea, relațiile sale cu Marie d'Agoult și Carolyna von Sayn-Wittgenstein sunt cele care au avut un impact semnificativ asupra vieții și operei sale.

$$$

 22 OCTOMBRIE - ZIUA INTERNAŢIONALĂ A NUCILOR -

Ziua Nucilor este sărbătorită în fiecare an, pe data de 22 octombrie. Această sărbătoare datează de la începutul anilor 2000, fiind creată de organizația Liberation Food Company (Compania de "Eliberare" a Hranei) din Marea Britanie. Scopul acestei sărbători este de a promova produsele și consumul de mâncare sănătoasă. În această zi, în tot mai multe țări din întreaga lume sunt organizate târguri sau evenimente speciale pentru a celebra Ziua Nucilor.

Nucile sunt unele dintre cele mai sănătoase fructe oleaginoase, care nu ar trebui să lipsească din dieta noastră. Nucile sunt supranumite și „hrana creierului”, având extrem de multe beneficii pentru întregul organism, însă și pentru creier. În continuare v-am pregătit o listă cu cele mai importante beneficii ale nucilor pentru sănătatea noastră:

1. Nucile nu trebuie să lipsească din alimentația noastră. Ele conțin vitamine importante, cum ar fi vitamina A, vitamine din complexul B (B2, B6, B12 si acid folic), precum și vitaminele D vegetală, care ajuta calciul să se fixeze în oase, dar și vitamina E, care combate stresul oxidativ.

2. Nucile îmbunătățesc funcția cognitivă, având foarte multe beneficii pentru creier. Ele sunt bogate în fibre, grăsimi sănătoase, proteine, zinc și fier.