miercuri, 2 iulie 2025

$$$

 2 iulie 1504 -


 A încetat din viaţă Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt. 


Dacă țara noastră va fi pierdută, atunci toată creştinătatea va fi în mare primejdie”. 

                                                        Ștefan cel Mare


Se împlinesc 546 de ani de când, la 25 ianuarie 1475, Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, a trimis o scrisoare principilor din Europa anunțându-le victoria pe care a repurtat-o asupra turcilor la Vaslui pe 10 ianuarie 1475.


“Dacă această poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva – atunci toată creştinătatea va fi în mare primejdie”, spune Ștefan cel Mare în scrisoare trimisă Principilor creștini !

Scrisoarea lui Ştefan cel Mare către Principii creştini.


“Către Coroana ungurească şi către toate ţările în care va ajunge această scrisoare, sănătate. Noi, Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă, tuturor cărora le scriu, şi vă doresc tot binele, şi vă spun Domniilor Voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme şi este încă pierzătorul întregii creştinătăţi şi în fiecare zi se gândeşte cum ar putea să supună şi să nimicească toată creştinătatea. De aceea, facem cunoscut Domniilor Voastre că, pe la Boboteaza trecută, mai sus-numitul turc a trimis în ţara noastră şi împotriva noastră o mare oştire, în număr de 120.000 de oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman paşa beglerbegul; împreună cu acesta se aflau toţi curtenii sus-numitului turc, şi toate popoarele din Rumelia, şi domnul Ţării Munteneşti cu toată puterea lui, şi Assan beg, şi Ali beg, şi Schender beg, şi Grana beg, şi Oşu beg, şi Valtival beg, şi Serefaga beg, domnul din Sofia, şi Cusenra beg, şi Piri beg, fiul lui Isac paşa, cu toată puterea lui de ieniceri.

Aceşti mai sus-numiţi erau toţi căpitanii cei mari, cu oştile lor. Auzind şi văzând noi acestea, am luat sabia în mână şi, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare, şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul sabiei noastre; pentru care lucru, lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor îşi puse în gând să se răzbune şi să vie, în luna lui mai, cu capul său şi cu toată puterea sa împotriva noastră şi să supună ţara noastră, care e poarta creştinătăţii şi pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva – atunci toată creştinătatea va fi în mare primejdie.

De aceea, ne rugăm de Domniile Voastre să ne trimiteţi pe căpitanii voştri într-ajutor împotriva duşmanilor creştinătăţii, până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulţi potrivnici şi din toate părţile are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim, pe credinţa noastră creştinească şi cu jurământul Domniei Noastre, că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinească, noi cu capul nostru. Aşa trebuie să faceţi şi voi, pe mare şi pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu celui Atotputernic, noi i-am tăiat mână cea dreaptă. Deci, fiţi gata, fără întârziere.

Dată în Suceava, în ziua de Sfântul Pavel, luna ianuarie în 25, anul Domnului 1475.

Ştefan voievod, domnul Ţării Moldovei.”


apud LĂZĂREANU RĂZVAN

 25 ianuarie 2016


Puterile creștine ale Europei s-au bucurat aflând de victoria de la Vaslui, scrie istorie-pe-scurt.ro. Papa Sixt al IV-lea scrie domnitorului: ”faptele tale săvârșite până acum cu înțelepciune și vitejie contra turcilor necredincioși, dușmanii noștri, au adus atâta celebritate numelui tău, încât ești în gura tuturor și ești de către toți foarte mult lăudat”. Venețienii îi trimit și ei cuvinte frumoase de felicitare, însă doar atât. Regele Cazimir al Poloniei are chiar o atitudine ostilă, făcând alianță cu otomanii( ”prietenie frățească”). Ștefan se orientează repede și pe 12 iulie 1475, la Iași, încheie un pact cu regele Mateiaș Corvin prin care promite ajutor coroanei Ungariei împotriva oricărui dușman ”în afară de regele Poloniei, cu care înaintașii mei au avut întotdeauna pace”. Pe 15 august, din Buda, regele Mateiaș își ia angajament să-l ajute pe Ștefan împotriva inamicilor și de va fi nevoie, să-i dea adăpost lui, familiei și boierilor săi. La mijlocul lui 1476 Mahomed al II-lea, din dorința de a răzbuna înfrângerea de la Vaslui, începe campania împotriva Moldovei. Suveranul de Buda era însă prea preocupat cu organizarea nunții sale cu Beatrice, fiica lui Ferdinand de Sicilia, astfel încât va trimite cu întârziere ajutoare. În ceasul primejdiei, domnul Modovei era din nou singur.

$$$

 2 iulie


ZIUA COMEMORĂRII LUI ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT


In Republica Moldova este Sărbătoare națională.


MOARTEA ( 2 iulie 1504 ) și ÎNMORMANTAREA lui ȘTEFAN CEL MARE și SFÂNT

521 de ani de la deces 


" Cum au început a vui clopotele în strălucitoarele turnuri ale Sucevii, s-a știut în nord că Vodă Stefan s-a dus. Și din sat în sat, din clopotniță în clopotniță, vaietele de aramă s-au împânzit ca o durere uriașă peste întregul pământ al Moldovei. Din piscurile munților prinseră a curge spre văi tânguirile buciumelor de cireș : plăieșii spuneau culmilor, și codrilor, și drumurilor de ape, tuturor colțurilor unde se găseau așezăminte de vechi osteni, spuneau durerea cea mare, cea fără de îndreptare. ( ... )


< A MURIT VODĂ STEFAN ! A MURIT VODĂ ! > Vestea a fost un fulger . ( ... ) Clopotele de moarte plângeau pe întreaga moșie, și boierii, ostenii, norodul, cu capetele descoperite, umblau purtați într-un vârtej de jale, se gândeau la un viitor de cumpene și se întrebau : < Ce va fi după ce-l vom pune în mormânt ? >


În umilitele bisericuțe ale satelor, în mănăstirile clădite ori înzestrate de marele Voievod, se ținură priveghiul de tăcere și mahnire.( ... )

Căci nu era în toată Moldova bărbat cu brațul tare, care să nu-și aducă aminte ca de ieri de crâncenele războaie ale anilor din urmă și care să nu-și aducă aminte ca de -un frate, ori de- un tată, de luminosul Domn.


( ... ) În palatul lui din Suceava, Vodă Stefan sta mort, alb și senin, cu mâinile cruciș pe piept .Se odihnea, alinat de moarte .Și preoții, și vladicii, și mitropoliții în veșmintele lor de aur și mătasa cadelnitau în jurul mortului împrăștiind mirodenii și murmure, chemând pacea dumnezeiască asupra zbuciumatului suflet. ( ... ) Iar marii și vitejii boieri în haine cernite priveau cu ochii împietriți spre trupul liniștit, pe care-l cerea pământul și se gândeau la zilele de mărire care umplusera cu lumina lor o jumătate de veac ( ... ).


Zilele se strecuraseră în jalea mută a poporului și în răsunătorul bocet al clopotelor. ( ... ) Și Vodă era înveșmantat ca în vremurile măririi, cu coroana pe cap, cu sabia și buzduganul alături, fu ridicat pe nasălie de boierii mari ; clerul își înalța -glasul și porniră . ( ... ) Și când ieșiră norodul din cetate umplură câmpiile de mulțimea norodului. Călăreții își duceau în pas caii, care lacrămau din ochii plini de iarba de pușcă, făceau o roată uriașă Domnului din zile bune ( ... ).


Mersera multă vreme prin arșița lui iulie, spre Putna. Și în toate părțile, în sate, clopote sparioase trimiteau văilor și văzduhului vaiete de jale. Și boierii se rânduiau să ducă sarcina neprețuită. Se schimbau la prohoduri. ( ... ) Când convoiul pornea iar, un glas rostea : < DUMNEZEU SĂ-L IERTE ! > și mulțimea, urnindu -se în talazuri mari, își făcea cruce murmurând raspunsul.


Și prin mulțimea aceea mare trecea fiorul aducerilor -aminte .Căci erau în jurul nedomolitului căpitan toți ostenii încărunțiți în lupte vechi, osteni din norod. ( ... ) Erau toți boierii cu palose ascuțite și cu inimi mari și drepte ; erau acolo martorii zilelor de la Podul- Înalt, de la Baia și de la Cosmin. Erau bătrânii Ivascu și Maxim, și Gherman, și Oană, și întunecosul neamț Harman, vechii parcalabi ai cetății Mării ; erau Clanau și Musat, și Fruntes, și Boldur, și Tăut și Grangur și toate săbiile vrednice ale Moldovei, și toți acuma nu făceau nicio para fără mintea care se stinsese, fără brațul care amorțise ! 


Întinsele valuri de norod pătrunsera și-n Putna. Și la mănăstirea sfântă se lasă jos năsălia. În biserică nu era chip să slujească : nici pentru cler nu era loc îndeajuns .Slujise deci afară, lângă fereastra altarului.Tot norodul se lasă în genunchi, și durerea mușca din toate inimile, căci se apropia parcă ceasul unei sfințiri veșnice.


Un arhiereu cuvântaret se înalță deasupra capetelor și începu a vorbi despre Vodă cel Mare și Sfânt, care din vifore a scăpat moșia și mare și luminoasa ne-a lasat-o, plină de bunătăți și de pace. ( ... )


Și norodul era bătut de valuri de durere. Cu ochii înotând în lacrimi, trecură rudele ostenii, boierii și norodul și sărutară mâna care făcuse dreptate în lume și crucea pentru care mâna se încordase atâta amar de ani .Și a fost o uriașă și adâncă zguduire în inimi, când patul cu chingi de fier fu coborat cu năframe de mătasă în bolta de piatră.


S-au strâns rânduri de oameni și s-au schimbat vremurile. Bătrânul Voievod își doarme somnul chinuit poate de visuri ; și va mai dormi .Dar într-o zi sabia lui de oțel va străpunge mormântul și va fulgera la soare. Și duhul vredniciei lui va trece ca un fior prin inimile deșteptate la o nouă viața. 


Atunci, după veacuri de visuri urâte, ți se va descreți chinul feții, vei zâmbi și vei ierta rătăcirile noastre. Atunci, bătrânule, umbra ta uriașă se va înalța deasupra ostilor noua și - ți vor scânteia iar ochii, și se va cutremura vazduhul la glasul poporului tău ! "


Sursa :

 " Viața lui Stefan cel Mare " de Mihail Sadoveanu la care s-a adăugat evocarea " Moartea lui Stefan -Vodă " publicată de M. Sadoveanu în 1904 ( fragment apărut în revista literara " Sburătorul ", nr. 27, din 4 iulie 1904 ).

$$$

 IEȘIT DIN NEAGRA TEMNIȚĂ PUSTIE...


GIORDANO BRUNO 


Ieșit din neagra temniță pustie

In care ani greșeala strâns mă prinse ,

Zvârl asprul lanț cu care mă încinse 

Dusmana mea în cruda - i gelozie.


Nu voi mai fi al nopții pe vecie ,

Căci cel ce marele Piton învinse,

Dând negru-i sânge mării necuprinse ,

A doborât și crunta - mi Erinie...


Spre tine mă înalț , aprinsă voce:

Urc mulțumiri luminii și spre soare

Și îți consacru inima, o , mână


Ce m - ai fost smuls dintr - un cîrlig atroce ;

Tu îmi arăți lăcașuri primitoare

Și măcinatei cărni dai puls și vînă !

$$#

 NOAPTEA MARILOR BEȚII


Adrian Paunescu

- Cartelă pentru potop 


Haide, haide, ce-o fi o fi,

Să prefacem noaptea în zi,

Asta-i noaptea marii beții,

A marii beții,

Fie ce-o fi!


Pași

De oști înfrânte prin oraș,

Sunt plin de-un întuneric laș

Într-un refren sinucigaș.


Și,

În noaptea albă de făclii,

Ne vom urî, ne vom iubi

Și vom preface noaptea-n zi.


Vai,

Cetatea nu mai are rai,

Stai, iubirea nu mai are grai,

Are grai.


Eu

Abia încap de dorul meu,

Mi-e deznădejde și mi-e greu,

Mi-e foarte greu,

Mi-e greu.


Hei,

Bărbații caută femei,

În porți se-nvârt deodată chei,

Toporul lunii taie miei.


Noi

Ne căutăm plângând prin ploi,

Potopul zilei de apoi

E cartelat din doi în doi.


Hai,

Turnirul nu mai are cai,

Stai,

La mine-n sânge hai și stai,

Hai și stai.


Tu

Mai joacă ultimul atu,

Tu nu ești eu, eu nu sunt tu,

Eu nu sunt tu,

Sunt tu.


Haide, haide, ce-o fi o fi,

Să prefacem noaptea în zi,

Asta-i noaptea marii beții,

A marii beții,

Și fie ce-o fi!


Noaptea de 12-13 iulie 1992

Este ultimul cântec comun al lui

Ion Aldea Teodorovici și Adrian Păunescu.

$$$

 P A R A S T. A S U L


Adrian PĂUNESCU


Biată ţară, în criză financiară,

Din picior de plai şi gură de rai

Ai ajuns maidan pentru fiecare golan

Şi tomberon pentru fiecare avorton

Şi desagă pentru fiecare iniţiativă beteagă

Şi coridor pentru fiecare infractor

Şi casă de fier pentru fiecare premier

Şi gazdă bună pentru fiecare minciună

Şi muncă în zadar pentru fiecare gospodar

Şi profit pentru fiecare neofit

Şi dobândă mare pentru fiecare trădare

Şi stingător numărul zero

Pentru fiecare foc al lui Nero

Şi suflet caritabil pentru fiecare contabil

Şi pahar plin pentru fiecare vecin

Şi tentaţia de la Apus pentru Imperiul rus

Şi lumânare de ceară

Pentru fiecare provocare maghiară

Şi avere care încotro pentru fiecare embargo

Şi bordel nesătul

Pentru şoferi de la Istanbul.


O, ţara ţăranului mort,

Ai început să aduci grâu din import,

Vezi să nu cumva să te zbaţi

Să cumperi şi ceva Munţi Carpaţi

Şi să vină vreun prim-ministru dezinvolt,

Ca să importe ceva Mureş şi ceva Olt.


O, biată ţară, biată ţară,

Mai mult te omoară cine zice că te repară

Şi ţie ţi-e greu, că-n faţa lui Dumnezeu,

Fiecare derbedeu vrea să te facă deşeu

Şi ţi-e silă şi ţi-e milă

Şi cuminţenia ta de prăsilă a devenit inutilă.


Biată ţară, biată ţară,

Popor în poziţie reglementară,

Sub toată urgia planetară,

Care, când te repară, te şi omoară,

De ai ajuns întrebare fără răspuns

Şi devii maternitate fără copii

Şi te-au transformat în femeie fără bărbat

Şi vor văduvie să-ţi deie,

De bărbat fără de femeie,

Ca să fii legea fărădelege

Şi fărădelegea în plină lege,

Semănarea de moarte în toate cele şapte arte

Şi semnul lipsei de trebuinţă

Pentru fiecare ştiinţă

Şi societate cu mâinile tăiate

Şi târg cu vânzători fără sârg

Şi fântână cu apa-ntr-o rână

Şi răstignire în fiecare mănăstire

Şi înviere amânată pentru altă dată.

Toate te încercară şi te subţiară, biată ţară,

Vecinii te sfâşie, salvatorii tăi întârzie,

Românie, Românie.


Şi din exces în exces socotelile nu-ţi ies,

Oricine e mai bogat ca tine,

Orice nevrednic îţi ajunge sfetnic,

Nimenea şi cu nimica ne învaţă ce e frica,

La capătul de sus al cozii

S-au îmbogăţit nerozii,

Se ispăşesc păcatele,

Se fură palatele,

Mărşăluim de-a-ndăratele,

Dascălii de matematici sunt foarte apatici,

Dascălii de raţiune nu mai au ce ne spune,

Dascălii de fugă ne declină şi ne conjugă,

Dascălii de geografie ne crucifică şi ne sfâşie,

Dascălii de română abia te îngână.


Biată ţară, biată ţară, te repară, te omoară,

Când trăieşti în capitalism

Ţi-e dor de socialism,

Când trăieşti în socialism,

Ţi-e dor de capitalism,

Dacă te-apuci de ceva, te gândeşti la altceva

Şi, parcă, peste toate, suferi de ubicuitate,

Suferi de preţuri mari

Şi de plecare de cărturari,

Suferi de un fel de transă

Care te-a lăsat fără nici o şansă,

Suferi de un fel de insolenţă NATO,

Seduso, prădato şi abandonato!


Parcă ai braţe paralitice

Şi suferi de partide politice,

Şi nu-ţi mai revii, din nici un fel de maladii,

Când te îmbolnăveşti de nervi,

Iei nevroza şi o conservi,

Te baţi pe tine când te vezi în oglindă

Şi nu e boală să nu te cuprindă.


Îl omorâră cum îl omorâră,

De lăsa sângele din el dâră,

Pe ăla de dărâma fără voia ta,

Dar acum dărâmă toţi,

Că sunt şi nepricepuţi şi sunt şi hoţi.

Cine pe cine să mai omoare,

Că ar trebui să tragă fiecare în fiecare?


Ţară tristă, ţară nefericită,

Aia nu e coroană, aia e copită,

Pe care ţi-au pus-o pe frunte,

Ca să te umilească şi ca să te înfrunte,

Că fiecare criminal

Învaţă la seral, din fiecare serial,

Cinismul, lichelismul şi oportunismul,

Fanatismul, servilismul şi cameleonismul

Şi mai ales pofta de crimă,

Care ne urmăreşte şi ne animă.


O, ţară fără noi, ai pornit înapoi,

Vremea ta a trecut,

Tu te-ai întors la un fel de viitor în trecut.

La ora învierii, vin gunoierii,

Întinde-le podul, să-ţi cânte prohodul,

Întinde-le palma, să-ţi scuipe sudalma,

Boală bolnavă de o nouă gâlceavă,

Ţară-n ţărână sub mână păgână,

Măcar rădăcina să-ţi mai rămână.


Când o fi şi-o fi şi poate ne-om înzdrăveni,

Să facem din noapte zi

Şi din moarte nuntă

În patima cruntă

Şi să se scoale neamul

Şi râul şi ramul

Şi să se-audă, din fiece sat,

Ca un ecou fidel şi curat,

Ca un parastas retehnologizat:

Adevărat, adevărat a-nviat!

24.06.1992

$$$

 SA NU NE UITAM EROII!


Dimitrie Bolintineanu


Moartea lui Mihai Viteazul.


Pe câmpia Turzii, pe un verde plai,

Tabără oştirea marelui Mihai.

Acolo, în cortu-i, domnul se gândeşte:

Fericirea ţării inima-i răpeşte.

Are-o presimţire ce l-a turburat

Şi pe mâna-i mândră capul a plecat.

În deşert speranţa inima-i răsfaţă;

Lacrimile udă gânditoarea-i faţă.

Înaintea celor ce îl ocolea,

Cu o mantă d-aur el se ascundea.

Către căpitanii ce îl înconjoară:

- "Dragii mei! Iertaţi-mi astă lăcrimioară!

E o slăbiciune de care roşesc

Toţi câţi au un suflet tare, bărbătesc.

Însă sunt minute când natura cere

De la cel mai tare partea-i de durere..

Astăzi pot să număr mai la nouă ani

De când noi ne batem cu atâţi duşmani.

Este-adevărat, am făcut, în lume,

Neamului acesta cel mai mare nume.

Însă, ce-i mărirea, fără de folos?

Ceea ce-i în noapte focul mincinos!

Singură mărirea nu-i destulătoare,

Nu voi foc de stele, ci voi foc de soare.

Câte mii de inimi moartea n-a-ngheţat?

Şi în câte case dorul n-a intrat?

Ţara este-n lacrimi şi se pustieşte.

Floarea tinerimii câmpul înveleşte.

Şi în raza slavei unde strălucim,

Văz, pe nesimţite noi ne mistuim!

Astăzi lupta noastră orice luptă curmă;

Ea va fi lovirea cea mai de pe urmă.

Astăzi este timpul ca să isprăvim.

Sau români ne pierdem, sau români trăim! ".


Asfel le vorbeşte.. Dar doi soli sosiră,


Doi trimişi ai Bastei. Capii toţi ieşiră.

 


- "Basta vă trimite? Spuneţi ce doreşte!

Basta, iară Basta!.. nu mai isprăveşte! "

- "Ce doreşte? zice unul din călăi,

Basta porunceşte la vasalii săi! "

- "Să porneşti îndată banda ta în ţară! "

Îi răspunse celalt cu o vorb-amară.

- "Mergeţi, zise domnul, l-al vostru stăpân!

Spuneţi-i că nu e încă un român

Care să dea arma pân-a nu se bate!

De-i bărbăt, aice vie a combate! "

- "Este timp!.. " şopteşte un ucigător.

Celalt trage iute paloşul uşor

Şi c-o lovitură repede şi tare

Îl împlântă-n sânul eroului mare.

Căpitanii iute sar, mi-l înconjor,

Dar Mihai le zice: "Fraţilor, eu mor..

Spuneţi doamnei mele să nu se mâhnească

Şi-n iubirea ţării fiii mei să-i crească.

Când vor fi în vârstă, să le spuie ea

Că nu voi răzbună pentru moartea mea;

Numai pentru ţară şi neatârnare

Sânul lor să simtă sfânta răzbunare!

Iară voi, tovarăşi, mie îmi juraţi

Niciodată mâna cu străin să daţi! ".


La aceste vorbe cade-ntr-al său sânge.

Toat-a lui oştire cu durere-l plânge.

Apele pe cale stau şi se opresc;

Păsările-n aer triste ciripesc.

Moartea cu-a ei mână faţa lui atinge;

Inima-i îngheaţă, vorba i se stinge.

Iar viaţa-i mândră zboară către nori,

Ca mirosul dulce unei stinse flori.

  

Ucis în mijlocul armatei.

Faima lui Mihai Viteazul o eclipsa pe cea a generalului Basta, stârnindu-i invidia. În Ţara Românească, boierii credincioşi lui Mihai stârnesc o răscoală şi îi alungă pe polonezi şi Movileşti. Principele muntean avea 43 de ani şi se pregătea să preia din nou conducerea Ţării Româneşti şi a Transilvaniei unde deja o făcea pe stăpânul, tăind pe mulţi nobili din tabăra adversă. 

La Turda, Mihai şi-a despărţit oastea de cea a lui Basta şi se pregătea să plece către Făgăraş. Nu a mai apucat. În dimineaţa zilei de 9/19 august 1601 a fost ucis în faţa cortului său de un grup de mercenari valoni. Iată cum descrie o cronică anonimă moartea lui Mihai Viteazul: ”Iar când fu într-o dimineaţă văzu viind oaste nemţească către cortul lui, unii călări, alţii pedeştrii şi socoti că aceştia sunt ajutorul lui, şi nimic de dânşii nu se temea. Iară ei procleţii nu i-au fost de ajutor, ci vrăjmaşi. Şi dacă văzu că sosesc, ieşi din cort înaintea lor şi le zise: ”Bine aţi venit, voinicilor, vitejilor!”. Iară ei se repeziră asupra lui ca nişte dihănii sălbatice cu săbiile scoase. Iar unul cu suliţa şi-l lovi direct în inimă, iar altul degrab îi tăie capul”.

O altă cronică poloneză, dar şi alte mărturii arată că Mihai a fost măcelărit în preajma armatei sale. A fost un moment foarte bine ales, atunci când oamenii săi de încredere erau trimişi cu alte însărcinări. Aproximativ 300 de valoni, trimişi de generalul Basta - arată cronicarul Szamoskozy - şi conduşi de valonul Jaques Beauri, au venit în tabăra domnitorului. Beauri împreună cu încă trei sau patru valoni au intrat în cort şi i-au cerut lui Mihai să se predea, prinzându-l de straie. Principele muntean a prins spada cu mâna stângă şi a încercat să lovească. Un mercenar valon a tras cu o armă de foc direct în mână, schilodindu-l şi dezarmându-l. Imediat, domnitorul a fost înjunghiat şi împuşcat cu un pistol. Valonii i-au tăiat capul cu propria lui spadă şi l-au batjocorit şi l-au jefuit. I-au luat bunurile de valoare, iar trupul i l-au aruncat într-un şanţ. Capul i l-au pus pe un cal mort şi a zăcut acolo trei zile - zice acelaşi cronicar.

$$$

 2 iulie1941


A murit GEORGE VALENTIN BIBESCU, pilot român, nepotul domnitorului Gheorghe Bibescu. 


LUCIA STAN 


George-Valentin Bibescu (n. 3 aprilie 1880, București- d. București) a fost unul dintre cei mai buni piloți români. George Valentin Bibescu, văr primar cu Anna Brâncoveanu de Noailles şi Elena Văcărescu, nepot al principesei Zoe Basarab Brânconeanu şi soţ al Marthei Bibescu, a fost unul dintre cei mai mari industriaşi români, preşedinte al Federaţiei Internaţionale Aeronautice, ministru plenipotenţiar şi senator (1931-1932).


S-a născut la București, pe 3 aprilie 1880, fiind al treilea copil al soților Bibescu este botezat la Biserica Domnița Bălașa, nași fiindu-i prințesa Vera Lobanov-Rostowski. Primește numele primului născut, mort în 1879; George Valentin Bibescu, nepot al domnitorului Gheorghe Bibescu, pretendent de drept la tronul țării.S-au păstrat puține informații privind copilăria lui. 


Crâmpeie de amintiri din București și de la Posada, acolo unde se află palatul ridicat de bunicul său, domnitorul Gheorghe Bibescu, pe malul Baiului, nu departe de prăpastiile de la Orății, zona cea mai dificilă, deosebit de pitorească a cursului râului Prahova. Aici, se pare că a descoperit „ispita adâncimilor", nefrica de înălțime și dragostea de plutire.


 Îi dăruiește soției sale, Martha, castelul de la Mogoșoaia (care a aparținut lui Constantin Brâncoveanu) a cărui restaurare începe în 1910 și se sfârșește în 1927. Meritul Marthei este de a fi realizat, la 11 km de București, un palat domnesc de secol XVIII.


La 9 mai 1887, tatăl său devine membru de onoare al Academiei de Arme din Paris. Evenimentul este legat de apariția cărții sale „Au Mexique (1862). Combats et retraite des six mille".Lucrarea, apărută într-o ediție de excepție a Editurii Plon și Nourrit, este dedicată foștilor săi camarazi din Corpul expediționar francez.Este supranumit „Cavalerul George", iar suplimentul Le Figaro din 30 aprilie 1887, îl consideră „străinul cel mai francez, cel mai cunoscut și cel mai iubit de noi". 


Publică un volum de texte politico-sociale și religioase - Neofit, Metropolite de Hongro-Valachie".Lucrarea poartă o dedicație pentru George Valentin Bibescu. Gheorghe George Bibescu încearcă să insufle fiului său sentimentul de mândrie față de tot ceea ce reprezintă tradiție în familia lor. 


Pasionat de aviaţie, George Valentin Bibescu, după cum singur recunoaştea, a urmat cursuri de pilotaj în Franţa, devenind cel de-al 20-lea pilot brevetat din lume (1910) şi după un an, proprietar al şcolii de zbor de la Cotroceni.


George Valentin Bibescu a îndeplinit în primul război mondial misiunile de observare/recunoaştere şi fotografie aeriană, pentru care a fost decorat cu „Virtutea Militară” şi cu „Légion d’honneur” din parte delegaţiei militare franceze. Generalul Berthelot îi numea pe românii celor două escadrile conduse de Bibescu „veselii maniaci ai sinuciderii”. 


După înfiinţarea Serviciul de Aeronautică Militară, în anul 1913, Prinţul Bibescu a participat la luptele din Primul Război Mondial şi a fost avansat la gradul de maior, apoi, după război, la cel de locotenent-colonel. 


La iniţiativa sa a fost înfiinţată Liga Naţională Aerienă Română care avea ca obiective înzestrarea armatei române cu avioane, dar şi promovarea şi dezvoltarea aviaţiei. 


Astfel a luat naştere şi Aerodromul Băneasa, situat vis-à-vis de actualul Aeroport Internaţional Bucureşti-Băneasa „Aurel Vlaicu” (pe fosta moşie a mătuşii sale, Maria Bibescu, contesă de Montesquiou Fezensac).Tot acolo a funcţionat şi o şcoală de zbor cunoscută sub numele de „şcoala monoplaniştilor”, care a cuprins şi prima secţie de medicină aeronautică.


Prinţul Bibescu a iniţiat şi înfiinţarea Aeroclubului Regal Român, afiliat Federaţiei Aeronautice Internaţionale (FAI), în paralel, deţinând funcţia de Preşedinte al Comitetului Olimpic Român. El a pendulat permanent între cer şi pământ, nehotărât ce strategie să aleagă în cucerirea necunoscutului: avionul sau „trăsura fără cai, care duduia şi scotea fum”.Pasionat şi de automobilism, Povestea vieţii sale a continuat cu organizarea primului raliu european, pe traseul Geneva – Bucureşti, pe care l-a şi câştigat (1900). Cu această ocazie a fost confecţionată o plachetă cu titlul „GENEVE - BUCAREST EN AUTOMOBILE”.


Doi ani mai târziu, Prinţul Bibescu a pus bazele „Automobil Club Român”, instituţie al cărei preşedinte a fost timp de 20 de ani. Prima cursă automobilistică din Regat a avut loc pe ruta Bucureşti – Giurgiu - Bucureşti (1904) şi a fost câştigată tot de George Valentin Bibescu, alături de soţia sa, Martha Bibescu, prima femeie cu brevet din ţară (66.5 Km/h - cea mai mare viteză medie obţinută pe şoselele publice într-o cursă).


În 1905, George Valentin Bibescu, porneşte într-o expediţie spre Persia, având şi sarcini diplomatice, iar Martha îl însoţeşte. La întoarcere, aceasta scrie „Cele opt paradisuri”, impresionatã fiind de cele văzute în călătorie. Cartea scrisă la vârsta de doar 22 de ani a fost premiată de Academia Franceză şi a propulsat-o pe prinţesă în rândul celor mai apreciaţi scriitori ai vremii. „Persia în automobil”, jurnalul acestei aventuri, a fost publicat în anul 1906, la Paris, de către jurnalistul francez, Claude Anet.


În palmaresul său se mai înscrie şi prima traversarea a Saharei, în 1929, plecând de la Dakar. 


O altă pasiune a principelui a fost industria, regăsită în construirea mai multor fabrici la Comarnic: una de ciment, alta de var alb şi una de var negru, o fabrică de cherestea de brad şi fag. Tot el avea în exploatare cariere de piatră, calcar, mozaic, piatră de pavaj şi şi de zidărie, dar şi o moară, o fabrică de ceramică, una de trinitrotoluen, o tăietorie cu aburi şi o mină de antracit. Toate erau reunite sub firma I.P.B. – „Întreprinderile Prinţului G. V. Bibescu”, cu sediul la Comarnic.


Produsele care au ieşit pe poarta acestor fabrici, au participat şi au câştigat medalii de bronz şi de aur, la diferite expoziţii.


 A murit la București la 2 iulie 1941 și a fost înhumat în biserica de la Mogoșoaia.

$$$

 S-a întâmplat în 11 ianuarie1600: La această dată, împăratul Rudolf al II–lea primea solia lui Mihai Viteazul, solie condusă de banul Mihal...