$$$

 Gânduri urcând spre o Stea...

Știu că astăzi este despre copii,dar aș vrea să vorbesc puțin despre icoana copilăriei- Mama...

Mama este ca un meteor. Trece prin viața noastră o sigură dată și luminează tot în calea ei. Apoi se mută într-o Stea îndepărtată unde numai rugăciunile noastre o mai ajung...

Când mama a plecat pe drum fără întoarcere,a luat cu ea și o bucată din Sufletul meu...partea aceea în care zburda fericită, copilăria mea...

Mâinile mamei știu să crească cea mai frumoasă grădină. Florile ei cresc drepte, cuminți, parfumate.

Sunt popas pentru fluturi cu aripi de Stele.

Mâinile mamei sunt magice iar Sufletul ei dăruiește zi de zi Iubire necondiționată, unică și tămăduitoare...

Cea mai frumoasă grădină a unei mame este familia și cele mai frumoase flori sunt copiii.

Mamele știu că orice floare trebuie udată cu apă, cu rouă, cu lacrimi.

Lacrimile mamei sunt sfinte. 

Fiecare Lacrimă se preface-n Rugăciune.

Iar când mama se mută la Cer, acolo unde lacrimi nu sunt, din când în când își bea ceaiul cu Dumnezeu și-i povestește despre copiii ei...

Așadar,minunate mame,nu vă sfiiți a plânge. Căci fiecare Rugăciune izvorâtă din Lacrimă, Dumnezeu o preface-n Stea și o așeză pe Cerul copiilor voștri...

De aceea copiii au Cerul plin de Stele!

La multi ani dragii noștri copii,indiferent câți ani

 aveți!

 Pentru noi, mamele, veți fi întotdeauna copii...

              Maria Huțanu(Mira Mar)

$$$

 PRIETENII DE SUFLET 

Candva, sub ramurile lui, când floarea-și răspândea parfumul,

În răsăritul zâmbitor, încă cu somnul printre gene, prindeam sub tălpile desculțe, drumul

Ce șerpuia prin iarba inverzită, către "Doprior", pădurea cea cu soc și cu bujor.

Mă așezam în umbra-i răcoroasă pe un butuc de lemn uscat,

Aveam în jur, oițele, căprițele ce zilnic le-aduceam la pășunat. 

Purtam în brațe, și-i aduceam cu mine pe Eminescu, Creangă, Ispirescu,

Prietenii de suflet ce zilnic mă-nsoțeau prin liniștea cea plină de culoare,

Ei îmi dădeau valoare vieții, copilăria mi-o colorau cu versuri, povești nemuritoare.

Pe genunchi, pe rând, îi deschideam,

sorbind nesățioasă cuvinte pline de valoare.

Pădurea cea întinsă, socul înflorit erau balsam de suflet în singurătate, 

În față, adolescența se deschidea precum o floare...

Atâtea flori de soc, mirosul lor plăcut și ciripit de păsărele erau un răsărit de soare. 

Ce timpuri minunate, mi-au însoțit copilăria, acoperind din lipsuri, dorințe de copil,

Ce le găseam prin codru în freamătu-i plăcut, ecoul lui divin......

Pe un butuc uscat, mă așezam într-una, sub poala socului în floare,

Scriam pe frunze înverzite sau scoarțe de copaci versuri, mici povestioare.

   Vr. MARIETA UNCHEAȘIU 

03.06.2025.

ROMÂNIA

$$$

 COPIL CU OCHI DE ÎNGER

Autor: Teo Mardare 📖✍️

Copil frumos, cu ochi de înger și glas duios,

O viață te-aș ascunde, ca să te pot salva

De luptele vieții și de destinul cel misterios,

Doar să te știu fericit și îmi zâmbește inima.

La sânul meu te-aș ține strâns, încă o viață,

Cu mâna ți-aș mângâia neliniștea din suflet.

Ți-aș pune în palma firavă râuri de speranță,

Și vreau să văd pe chipul tău doar zâmbet.

Ți-aș căuta un adăpost ferit de vânt și de furtună,

Un loc în care să pătrundă doar razele de soare.

Să-ți mângâi fruntea, ținându-te de mână,

Îmi ești, copile drag, doar mângâiere și alinare.

În drumul tău aș presăra fire de busuioc,

Te-aș însoți la orice pas, cu sufletul de mamă,

Să se reverse, copile, asupra ta iubire și noroc,

Și să nu uiți de-a mea povață când glasul meu te cheamă.

Să-ți fiu eu sprijin când pășești pe puntea vieții,

Sub tălpi să simți, când mergi, sărutul mamei sfânt,

Și atunci când voi ajunge la anii bătrâneții,

Să te întorci, copile drag, cât mai sunt pe pământ!

Drepturi de autor rezervate

***

 Din ce-ai pierdut

M-am regăsit în visuri nevisate,

În spațiul dintre clipă și suspin,

Am atins abisuri neumblate

Cu mâna unui gând ascuns la sân.

Am scris cu inima care nu mai știe

Să bată-n ritmul timpului pierdut,

O rugă ruptă dintr-o poezie,

Un „te iubesc” ce-n mine n-a crescut.

Te-am strâns din umbre reci, înstrăinate,

Te-am adunat în mine ca pe-un vis,

Dar glasul tău, cu șoapte-nfrigurate,

Pe margini de hotar m-a risipit.

Nu m-ai trăit – m-ai tradus în cuvinte,

Un sens pierdut din cărți, în dicționar,

Eram femeia care nu se minte,

Altar și flacără de chihlimbar.

Ți-am fost furtună, rădăcină vie,

M-ai gustat orb, străin și rătăcit,

Mi-ai spus că-s vers și cântec din hârtie,

Dar n-ai știut cât dor te-a adâncit.

Când m-ai iubit, eram constelație

Ce ți-a aprins și cerul și-al tău drum,

Ți-am fost lumină, nu doar comparație,

Ți-am fost întregul, tu doar fum și scrum.

Nu-s vânt să cerșesc o-mbrățișare,

Sunt trupul care nu se lasă înfrânt,

Sunt taina blândă, joc sacru în zare,,

Sărut aprins, topit în dor și cânt.

Iar dacă vii, tu n-ai să mă găsești

În locul unde plânsul m-a zidit,

Am renăscut din tot ce nu rostești,

Din ce-ai pierdut și nu ai prețuit.

Rita Halalau

$$$

 Misterul timpului 

"E timpul să vorbim şi despre timpuri,

Tu, om, ce nu ai timp, eşti pasager,

Şi rătăceşti tardiv prin anotimpuri

Să desluşeşti al clipelor mister.

E numai timp în doruri şi-n privire,

E numai timp în soare şi ninsori,

Tu, om, ce nu ai timp de nemurire,

O clipă doar în suflet o măsori.

Cât timp vei strânge vise şi speranţe,

Cât timp vei crede-n cer şi primăveri,

Tu, om, ce nu ai timp de doleanţe,

Învaţă despre Mâine de la Ieri.

E numai timp în mare şi poeme,

E numai timp în lacrimi şi dorinţi,

Tu, om, ce nu ai timp pentru devreme,

Eşti clipa neuitării din părinţi.

Cât timp vei strânge toamne şi iertare,

Cât timp vei crede-n ploaie şi în cer,

Tu, om, ce nu ai timp de-o-mbrăţişare,

Ai să-nţelegi ce-nseamnă efemer.

E numai timp în oameni şi tăcere,

E numai timp în veri şi în iubiri,

Tu, om, ce nu ai timp, dar vrei putere,

Opreşte-te o clipă s-o respiri.

Cât timp vei strânge ierni şi neputinţe,

Cât timp vei crede-n oameni şi dureri,

Tu, om, ce nu ai timp de năzuinţe,

Învaţă despre Astăzi de la Ieri.

E timpul să vorbim şi despre timpuri,

Tu, om, ce nu ai timp, eşti pasager,

Cât vei mai rătăci prin anotimpuri

Fiind, de fapt, al clipelor mister?"

Alexandra Mihalache

$$$

 O poezie a lui Radu Gyr, probabil, una dintre cele mai frumoase, copleșitoare și emoționante dedicate lui Mihai Eminescu, cel supranumit de Țuțea, “o sumă lirică de voievozi.”

BALADĂ PENTRU EMINESCU

Te-am slăvit în cărți și în poeme

Și te-au înălțat iconoctas,

Ca să fulgeri tânăr peste vreme,

Cu vecii de cremene sub pas.

Te-au văzut voevodând voroave,

Ciobănind genune și zăpezi,

Potcovar de fum bătând potcoave

Negurilor strânse în cirezi.

Te-au crezut gigantic Sfarmă- Piatră

Care sparge piscul viforos,

Și fierar înfierbântând pe vatră,

Mările călite sub baros.

Împărat, ți-au scris pe tâmple steme

Făt-Frumos, ți-am pus în mâini hanger.

Și-au cules, din pana ta, blesteme,

Viscole și răzvrătiri în cer.

Ci, netrebnic, eu adulmec zării

Pașii tăi pe unde te-au fost dus

Și-nsetat pe drumurile Țării

Dibui urma ta de blând Iisus.

Caut picurii de sânge, neșterși încă,

A crucificării pe furtuni

Și sărut lumina lor adâncă

Și-i ating cu mâini de rugăciuni.

Trist Iisus cu umbra de tămâie

Dăruind azur din mâini subțiri,

Sfânt, bătut, pe veacul tău în cuie,

Scânteind, înalt, din răstigniri.

Frânt de-o stea și-ngenuncheat de-o floare,

Biruit de ramuri de arin,

Îndulcit cu dor de moarte-alinătoare,

Ars ca Nesus în cămașă de venin…

Nu, tu nu ești meșterul, ci cneazul,

Nu ești înstelatul împărat.

Sfâșiat ți-i pieptul și obrazul.

Tu ești marele însângerat!

Te-ncrustăm, zadarnic, în agată

Și-n icoane noi pe flori de crin.

Crinii nu vor stinge, niciodată,

Umbrele cununilor de spini.

Eu nu-ți pipăi steme și nici lauri…

Numai rănile mă plec și ți le strâng

Și le fac medalii mari de aur,

În genunchi, le-nchid în inimă și plâng.

$$$

 

♥️Povestea iubirii

Era odată o insulă, unde trăiau toate sentimentele si valorile umane:

Buna Dispoziție, Tristețea, Înțelepciunea, Iubirea. Intr-o zi

sentimentele au fost anunțate că insula stă să se scufunde, asa ca isi

pregătiseră navele si plecară. Doar Iubirea rămase până in ultimul

moment.

Când insula era pe punctul sa se scufunde, Iubirea decise sa ceară

ajutor. Bogăția trecu pe lângă Iubire cu o barcă luxoasa si Iubirea ii

zise:

- Bogăție, ma poti lua cu tine?

- Nu te pot lua, căci e mult aur si argint in barca mea si nu am loc pentru tine.

Iubirea atunci se hotara să ceara ajutorul Orgoliului care trecea pe-acolo intr-o superbă nava:

- Orgoliu, te rog, mă poți lua cu tine?

- Nu te pot ajuta, Iubire – răspunse Orgoliul – aici e totul perfect, mi-ai putea strica nava

Atunci Iubirea intreba Tristețea, care trecea pe lângă ea:

- Tristețe, te rog, lasa-ma sa vin cu tine!

- Oh Iubire – raspunse Tristețea – sunt atât de tristă încât trebuie sa stau singură.

Chiar si Buna Dispoziție trecu pe lângă Iubire, dar era atat de mulțumită încât nu auzi ca o striga. Dintr-o dată o voce spuse:

- Vino Iubire, te iau cu mine!

Era un bătrân cel care vorbise. Iubirea se simți atât de

recunoscătoare si plină de bucurie încât uită sa il întrebe pe bătrân

cum il cheamă. Când sosira pe țărm, bătrânul pleca. Iubirea isi dadu

seama cat de mult ii datora si întrebă Cunoașterea:

- Cunoaștere, imi poți spune cine m-a ajutat?

- Era Timpul – răspunse Cunoașterea.

- Timpul? – se intreba Iubirea – Dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?

Cunoașterea, plina de înțelepciune, ii răspunse:

- Pentru ca numai Timpul e capabil sa inteleaga cat de importantă e Dragostea in viață 💛