POVESTEA LUI ILARION CIOBANU
Cu un aer atât de serios, dar și plin de haz, Ilarion Ciobanu a devenit cunoscut drept unul dintre cei mai talentați actori din România. De-a lungul carierei sale, a adus la viață numeroase personaje memorabile în filme celebre, însă povestea sa de viață depășește cu mult orice scenariu.
Ilarion Ciobanu a avut o copilărie zbuciumată. S-a născut la Ciucur, Tighina, pe 28 octombrie 1931, într-o familie modestă, cu mulți frați.
A rămas fără tată la vârsta de 8 ani
Tatăl său, Vlase, nu avea o meserie stabilă și își căuta de lucru pe unde apuca, de la Tighina la Baia Mare sau Brăila, în funcție de sezon. La un moment dat, s-a angajat ca hamal în portul Constanța, oraș unde a avut un accident fatal în anul 1939.
Rămas orfan de tată încă de la vârsta de opt ani, Ilarion Ciobanu a fost nevoit să-și asume greutățile vieții de la acea vârstă fragedă. Mama sa, Olga, a trebuit să se descurce singură, muncind din greu, inclusiv ca bucătăreasă la un spital din Constanța, pentru a-și hrăni familia. Tânărul a fost lăsat să-și croiască propriul drum în lume, fără a-i fi ușor să facă față provocărilor ce-i stăteau în cale.
La vârsta de 12 ani, s-a angajat ca băiat de prăvălie, după care a perindat mai multe meserii, de la hamal, tractorist, miner, săpător și până la marinar, pescar, șofer, tâmplar sau lucrător cu sapa.
Tot în aceeași perioadă, a avut parte și de o altă întâmplare nefericită. În timpul războiului, a fost arestat împreună cu niște prieteni, după ce au intrat într-un depozit de torpile nemțești. Deși a fost eliberat a doua zi, experiența l-a marcat profund.
„Prima dată am fost arestat în timpul războiului. Aveam 12 ani pe atunci, când, împreună cu nişte prieteni de-ai mei, umblam după porumbei prin magaziile Oborului din Constanţa. Şi tot trecând dintr-una în alta prin răsuflătorile de aerisire, am ajuns într-o magazie care, dracu ştie cum, era plină de torpile nemţeşti.
Ne-au găsit, ne-au arestat, duşi la chestură şi bătuţi. Ne-au ţinut o noapte acolo şi ne-au dat drumul: eram copii… Altă dată prin ‘46, cu încă doi şobolani, aşa ni se spunea în port la ăştia care vânturam cheiurile în căutare de lucru, am furat un porc din curtea unui vameş. Un porc, în ‘46, era o valoare. Nu mai ţin minte dacă l-am furat să-l vindem, sau să-l mâncăm noi. Cert e că era un porc, şi un porc e de mâncare.
După război, vremurile erau tulburi, dublate de o năpastă naturală, seceta aia care a adus foamea după ea. Şi omul trebuia să se descurce cum putea. Pe urmă, un om crescut în port, crescut la malul mării, are un fel de a fi direct, mai brutal. Condiţiile vitrege, sărăcia mea şi a mamei, mediul, prietenii, într-un cuvânt aş găsi jurtificări pentru ceea ce am făcut atunci. Le-am făcut şi am tras ponoasele. Am plătit pentru toate. Că se plăteşte..”, povestea el.
Actorul a avut o legătură specială cu mama sa, iar din primii bani câștigați, i-a cumpărat o haină de astrahan și a invitat-o la o plimbare pe faleza din Constanța.
Pe lângă performanțele sale profesionale, Ilarion Cobanu a fost și un sportiv desăvârșit. În tinerețea sa a practicat rugby de performanță, făcându-și debutul în anul 1948, sub îndrumarea antrenorului Gustav Fanella, la clubul „Ştiinţa” Bucureşti, ca jucător de „linia a doua”.
A ajuns să facă teatru din întâmplare
După ce a renunțat la facultate, s-a angajat ca electrician la Teatrul Municipal, instituție care mai târziu a devenit Teatrul Bulandra. Cu toate acestea, chiar dacă a fost trecut pe postul de „actor corp ansamblu”, teatrul nu i-a stârnit niciodată pasiunea în întreaga sa carieră artistică.
„În 1958 am dat examen la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Că am vrut să văd cum e pe acolo. Mai încercasem şi la alte facultăţi: construcţii navale, mecanică, geografie şi nu mi-a plăcut nicăieri. N-am absolvit pentru că am avut de ales între a face “Setea” şi a urma I.A.T.C.-ul. Adevărul e că mă plictiseam în facultatea aia… Aşa m-am angajat electrician la Teatrul Municipal (azi Teatrul L.S. Bulandra)”, povestea actorul.
În 1959, marele artist a făcut primul său pas în lumea filmului, apărând în scurtmetrajul „Într-o dimineață după ploaie” regizat de Manole Marcus. Dar adevărata sa călătorie cinematică a început în 1960, când a jucat în lungmetrajul „Setea”, regizat de Mircea Drăgan și Mihai Iacob, în rolul lui Mitru Moţ. Pelicula a fost recompensată cu Premiul de Argint la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, consolidându-i reputația în industria filmului.
Iar într-un mod neașteptat și-a găsit vocația în actorie, pe care o descria ca fiind o meserie „mai comodă decât alte meserii şi am şi rămas. Poate şi pentru că rezultatele de la primele încercări n-au fost tocmai rele. Vreau să spun că nu sunt convins de faptul că, în cazul în care acele prime încercări ar fi fost dezastruoase, m-aş fi încăpăţânat să rămân actor de cinema.
Şi pe urmă, ca să fiu cinstit, meseria asta nu necesită o pregătire specială, aşa cum pretind alţii. Ajunge să fii firesc. După aia vin şi mărunţişurile pe care le înveţi cu timpul. Cum ar fi să simţi aparatul, să simţi lumina, să simţi relaţia cu partenerul, să înveţi textul şi toate celelalte.”
Pierderea mamei și cele trei soții
La 20 de ani, viața avea să-i pregătească încă o lovitură grea actorului, odată cu pierderea mamei sale, care a trecut în neființă la o vârstă fragedă, la doar 39 de ani.
Imediat după, bărbatul s-a căsătorit pentru prima dată, cu o profesoară de limba franceză. Cu toate acestea, mariajul nu a durat mult, iar femeia s-a mutat definitiv la Paris. Îndrăgostit până peste cap de o dansatoare din ansamblul „Ciocârlia”, Tamara Barna, care ulterior devine asistentă medicală, actorul își face curaj și o ia de soție de două ori, divorțând tot de atâtea ori, până în 1965.
În 1972, se căsătorește cu Marion și o adoptă pe Natalia Doina, fiica din prima căsătorie a soției sale. Șase ani mai târziu, se naște Ioachim, primul și singurul său fiu. Acesta a moștenit talentul și pasiunea tatălui său pentru artă, absolvind Facultatea de Film, iar astăzi este unul dintre cei mai de succes actori, regizori de film și scenariști din lume.
Moștenirea artistică a lui Ilarion Ciobanu
Ilarion Ciobanu a fost o prezență de neuitat pe marile ecrane. De la debutul din 1960 și până la aparițiile memorabile din producții precum „Mihai Viteazul”, a reușit mereu să impresioneze publicul. Cu peste 60 de roluri în filme precum „Baltagul” și „Ultimul cartuș”, și-a lăsat amprenta puternică în istoria cinematografiei autohtone.
Pe lângă talentul său actoricesc, a impresionat și în literatură, fiind autorul volumului „Un far la pensie”.
„Când mă apuc să scriu, eu vorbesc cu cineva, povestesc cuiva. Şi cum nu îndrăznesc să vorbesc cu cineva real, mă apuc să scriu. Dar, nefiind scriitor de meserie, de vocaţie, la început am un fel de senzaţie de jenă; am impresia că îmbrac o haină care nu-mi vine bine. După aceea însă, devin obraznic chiar să le trimit la publicat. Nu ştiu alţii de ce scriu, dar la mine cam aşa se întâmplă…”, mărturisea el.
Recunoașterea sa a venit sub formă de premii și distincții, cum ar fi Premiul de Excelență la Festivalul Internațional de Film București. Ilarion Ciobanu a fost și a rămas un titan al scenei românești, cunoscut și apreciat pentru talentul său și contribuția semnificativă la cinematografia națională.
Ilarion Ciobanu a trecut în neființă pe data de 7 septembrie 2008, cu doar o lună și jumătate înainte de a împlini 77 de ani, iar corpul său a fost incinerat. Marele actor suferea de cancer faringian.
„Tatăl meu a iubit marea ca un copil. Acolo şi-a petrecut adolescenţa şi era foarte ataşat de ea. Din păcate pentru el, din cauza unei interdicţii medicale, în ultimii 25 de ani ai vieţii nu a mai avut voie să meargă pe litoral. Şi-ar fi dorit să se întoarcă acolo şi îi vom îndeplini dorinţa: îi vom arunca cenuşa în mare”, povestea Ioachim Ciobanu, fiul ma relui actor, după moartea tatălui său.
