Cea mai mare nenorocire din cariera lui Constantin Tănase
În seara zilei de 22 decembrie 1937, un incendiu îngrozitor a distrus Teatrul Eforie, în care avea loc premiera revistei lui Constantin Tănase. Focul a mistuit cu o furie oarbă toată munca lui Tănase, toate costumele și toate decorurile, a distrus scena și sala și a lăsat pe drumuri, în pragul sfintelor Sărbători, aproape 200 de oameni, personal artistic, tehnic și administrativ. Această năpastă lovește pe marele actor român, pe Constantin Tănase, după 30 de ani de teatru, timp în care n-a primit subvenție de la nimeni, a plătit statului milioane de lei impozite, a făcut să trăiască mii de oameni și ne-a dat nouă, tuturora, spectacole de artă, adevărate clipe de mulțumire sufletească pe care nu le putem uita.
Dar năpasta focului l-a lovit crunt de data asta, dărâmându-i fără milă o cetate de iluzii pentru noi, iar pentru el, o muncă agonisită cu sudoarea actorului și a întreprinzătorului.
Pe ruinele fumegânde stă astăzi un om pe care soarta l-a lovit nemilos și nedrept. Nedrept, acesta e cuvântul, pentru că omul acesta a fost și este un om de bine, care a construit școală și biserică, a ajutat la construirea unui sanatoriu pentru actori, a ajutat cu banul său lumea veșnic împovărată de griji a actorilor.
Ruinele fumegânde rămase după focul nemilos trebuie să ne cutremure inimile. Iar nedreptatea pe care o suferă un om de muncă și talent cum e Tănase ne îndeamnă pe noi, care îl cunoaștem, să ne adresăm dumneavoastră, domnule director, rugându-vă a face să ajungă glasul nostru la opinia publică pentru ca o subscripție să fie lansată în favoarea și pentru ajutorarea lui Constantin Tănase.
Toți cei care au zâmbit la glumele lor, tuturor celor cărora le-a descrețit frunțile și le-a deschis inimile, fie și pentru câteva clipe, le adresăm apelul nostru, convinși că el va găsi înțelegere.
Iar domniei voastre, domnule director, care, atât de bun și simțitor pentru lumea artiștilor, ne veți da ospitalitatea în coloanele ziarului dvs., dați-nevoie să vă mulțumim din adâncul inimii.
Sala Eforiei era arhitixită de public la premiera „Cărăbușului“. Locurile la balcoane, loji și parter, toate erau ocupate. Numeroase scaune suplimentare au fost așezate lateral și pe cărarea din mijlocul sălii. Când deasupra capului d-lui Constantin Tănase, singur în scenă, zburau scântei și fâșii arse, lumea credea că e un efect de montare. Popularul comic spunea tocmai cupletul bucătarului-șef al revistei „Poftă bună la Tănase!”
Puiu Maximilian, comperul revistei, a observat primul focul, din culise, și a intrat în scenă strigând: Foc! Evacuați sala! A fost un moment de uluială. Apoi panica s-a deslănțuit în furii de sarabandă, întețită de țipetele femeilor înspăimântate. S-au lansat lozinci de calmare a spiritelor, dar femeile n-au putut fi potolite. În strigăte și bocete sinistre, ele se îmbulzeau spre ieșiri, cu părul despletit, fețele livide, rochiile sfâșiate. Disperate, se agățau de chica bărbaților ce își făceau loc cu umerii sau înfigeau unghii în mâinile întâlnite la întâmplare. Din nefericire, drumurile erau barate de scaunele mobile puse suplimentar, peste care cei căzuți înălțau movile de uriașe caracatițe. Dacă ieșirile ar fost libere și zăpăceala n-ar fi fost întețită de isteria femeilor, evacuarea sălii s-ar fi putut face în condiții satisfăcătoare, fără stâlciți și răniți.
Cei care am rămas la urmă în sala am avut o priveliște de un tragic impresionant. Cred că tuturora ne-a jucat în ochi catastrofa din biserica de la Costești și i-am simțit fiorul. O fâlfâire fierbinte și roșie de moarte. Scena era o ramă de flăcări care trimitea văpăi spre fotolii; sala era o nebunească Valpurgie, bloc de mișcări dezordonate.
Noroc că scurt-circuitul a cuprins doar firele de pe scenă și lumina electrică a mai durat vreo 15 minute, minutele evacuării. Focul mânca lacom, cu plescăituri sinistre, din decorurile proaspăt vopsite — uleiul e inflamabil — cortinele și costumele din cabine. Îmbrăcați sumar, actorii și actrițele, orchestranții, lucrătorii și mașiniștii s-au refugiat în curtea Eforiei prin ușa din fundul scenei, despicată cu toporul. Geamurile sparte, ușile deschise a stârnit curent între scenă și sală. Fășii în flăcări au pornit în zbor spre ultimii spectatori care nu ajunseseră la ieșire. Unii au suferit ușoare arsuri.
Vârtejuri de fum înecăcios năvălesc în sală, pe culoare, în foaierul îmbâcsit de public. Pe coridoarele garderobelor, personalul de serviciu stătea la datorie.
Fete îngrozite și înlăcrimate mai distribuiau paltoanele celor care nu-și pierduseră capul și așteptau să se subțieze puhoiul ca să iasă și ei. Două garderobiere au fost găsite carbonizate sub dărâmături. Erau, desigur, fete necăjite, care veniseră cu elan la slujbă, voioase că au găsit de lucru, acum în ajunul sărbătorilor și în toiul iernei. Dar Crăciunul lor s-a prefăcut în scrum.
Scena ardea ca un rug imens. Vedetele și baletistele în costume golașe se salvaseră. Tănase, năucit, a fost scos cu sila de pe scenă. Când a aflat că toți din ansamblu au scăpat, Tănase a schițat un zâmbet de satisfacție. Apoi și-a amintit de calul adus în culise pentru un tablou din revistă: „Salvați calul! Nu-l lăsați in foc!”
Ardeau decoruri, costume, recuzită de milioane de lei; o întreagă avere neasigurată era prefăcută in cenușă. Gândul lui Tănase — sărăcit de dezastru — mergea spre animalul ce trebuia să-i fie tovarăș de aplauze. Calul a fost salvat. Gestul domnului Constantin Tănase descoperă inima unui om de treabă, a unui om care a înlănțuit multe fapte generoase în viața lui.
Incendiul de la Eforie aduce în discuție problema siguranței sălilor noastre de spectacole. Multe din aceste săli sunt vechi, șubrede, neigienice și n-au degajările necesare pentru cazul nenorocit al unui incendiu.
La Eforie, sinistrul n-a luat proporții catastrofale, fiindcă sala e spațioasă, cu degajări laterale spre garderobă. Și aci evacuarea s-a făcut anevoie, fiindcă o singură ieșire dădea în stradă, prin foaierul comun al Voxului, Teatrului Vesel și al Băilor Eforiei. Poliția, direcția generală a teatrelor, serviciul de arhitectură și cel sanitar al municipiului trebuie să reexamineze atent și cu simțul răspunderii sălile de spectacole, impunând deschideri laterale sălilor care nu au degajări suficiente pentru o evacuare rapidă.
De asemenea, poliția nu trebuie să îngăduie supranumerări în sălile de teatru și cinema. Spectatorii în picioare și scaunele suplimentare ocupă drumurile și barează ușile de ieșire, așa încât cea mai ușoară panică se poate transforma într-o catastrofă. La toate reprezentațiile asistă pompieri special detașați. Aceștia au oare un simplu rol decorativ? Căci, în afară de supravegherea fumătorilor, ei n-au la îndemână cele necesare pentru o intervenție imediată. Există doar aparate portative cu substanțe ce înăbușe focul.
La Eforie, pompierii prezenți în sală n-au putut interveni, căci cu pumnii nu poți potoli un incendiu. Guri de apă și furtunuri care să intre în funcțiune nu se găseau la Vox. Despre aparatele și substanțele speciale, nici pomeneală, încă o neglijență condamnabilă. Sala „Vox” n-are cortină de fier. Astfel, scena n-a putut fi despărțită de sală, fapt care ar fi micșorat panica și consecințele ei accidentale. Incendiul s-a iscat pe scenă, la o rivaltă de sus. El e datorit unui scurtcircuit, provocat desigur de o instalație electrică neglijent făcută. Supravegherea instalațiilor de lumină în sălile de spectacole, avându-se în vedere ca firele să fie bine izolate, e un imperativ ce trebuie respectat riguros. În această grozavă nenorocire a fost și un dram de noroc. Evacuarea sălii s-a făcut la timp, cu puțin înainte ca grinzile, balcoanele și lojile în flăcări să se prăbușească. Astfel n-am avut de înregistrat o catastrofă ce-ar fi îndoliat multe familii. Erau aproape 2.000 de oameni în sală, din toate clasele sociale ale Capitalei.
Palatul Eforia era asigurat. Tănase, însă, nu. Paguba lui e ruinătoare, aproape două milioane lei. Incendiul înseamnă un dezastru și pentru numerosul ansamblu, alcătuit din vreo 400 de persoane: actorii, baletul, orchestra, mașiniștii, lucrătorii, personalul de serviciu, plasatorii, garderobierii. Toți aceștia rămân fără de lucru, adică fără foc și pâine, acum, în ajun de sărbători, în toiul iernii care se anunță aspră. Desnădejdea e mare: spiritul de camaraderie și asistență va trebui să se manifeste prompt și eficace.
În ce privește „Cărăbușul“, desigur că n-a fost răpus de balaurul de foc. Talentul lui Constantin Tănase și darul lui de organizare vor găsi largi concursuri, mai ales că Tănase e atât de iubit pentru omenia lui, așa că, aidoma pasărei Phoenix, „Cărăbușul“ să reînvie din propria lui cenușă.
Cu privire la cele două femei găsite carbonizate, s-a stabilit precis că ele sunt cabiniere ale teatrului. Una din ele se numește Iosefina Schmidt, în vârstă de 46 ani, cu domiciliul in str. Samoil Vulcan Nr. 60. Sunt temeri că ar mai exista o victimă, dat fiind că o fată din baletul teatrului n-a putut fi încă găsită. Dintre răniți, cei mai mulți au fost pansați la „Salvare” și lăsați liberi. Singura rănită mai grav a fost domnișoara Dorstige Schimberg. Grație îngrijirilor care i s-au dat, d-șoara Schimberg a părăsit azi dimineață Spitalul de Urgență. Cât privește starea celor doi electricieni din serviciul teatrului, ea e simțitor ameliorată. În tot timpul zilei de ori, o mulțime imensă de curioși a staționat în față teatrului, privind ravagiile incendiului.
Incendiul de la Eforie a continuat să ardă până azi la amiază. Postul central de pompieri, rămas în tot timpul nopții la fața locului, sub comanda d-lui locot. Herman, a izbutit să-l stingă definitiv abia la ora 2 după amiaza. Au fost distruse complet de flăcări acoperișul și interiorul întreg al Teatrului Vox, acoperișul băii, acoperișul și întreg interiorul Teatrului Vesel cu tot ce se afla acolo; mobilier, recuzită, etc.
Spre Bulevardul Elisabeta nu a fost mistuită de flăcări decât cupola din mijloc. Întregul pod, precum și cele două etaje cuprinzând birourile Eforiei și apartamente de locuit, precum și magazinele de la parter au scăpat neatinse. Cele două cinematografe, “Daily” și „Corso”, pot continua să funcționeze în mod normal. Pagubele nu au putut fi evaluate precis. Se crede că se cifrează la câteva zeci de milioane de lei.
Cu toată străduința poliției și a oamenilor de bine și buna organizare a operațiilor de salvare, au fost totuși și hiene cu chip de om care au profitat de nenorocire pentru a jefui publicul. Astfel, multe doamne au fost trântite la pământ și apoi prădate. Acești tâlhari au mărit intenționat înghesuiala și panica, spre a putea opera în voie. În modul acesta a fost jefuită doamna Durma, din str. Mussolini No. 16, de o blană de lutru și de o brățară scumpă pe care o purta în seara reprezentației.
Alți mizerabili, profitând de zăpăceala generală, au tăbărât pe casiera teatrului, d-ra Jeana, care vindea bilete. Aceasta opunând rezistență, au luat-o la bătaie. Casiera pierzânddu-și la un moment dat cunoștința, hoții au crezut că au ucis-o și au furat toți banii din casă, vreo 209.000 de lei, cât se apreciază că ar fi fost rețeta la această premieră.
Astfel că domnul Constantin Tănase, directorul teatrului, pe lângă că și-a pierdut toată averea pe care o plasase pentru montarea acestei feerii fastuoase, a fost jefuit și de rețeta premierei, bani destinați pentru plata pictorilor, decoratorilor și tuturor meșterilor carr lucraseră până în ultimul moment pentru a asigura succesul reprezentației.
Incendiul care a distrus complet Teatrul Vox, în seara premierei, a devenit, prin proporțiile lui și prin împrejurările în care s-a produs, obiectul celor mai animate discuții. Dar noaptea de groază a trecut. Ruinele fumegânde ale Teatrului Vox s-au stins. Spectatorii și-au regăsit nu numai calmul, dar grație prezenței de spirit a Poliției Capitalei și cele mai multe din hainele și obiectele lăsate la garderobă în timpul panicii. Țipetele, leșinurile, micile accidente provocate de această nenorocie vor fi curând uitate. Un singur lucru rămâne, ca un trist și dezolant exemplu al ingratitudinii destinului: Constantin Tănase nu va mai avea unde juca. Actorul acesta atât de popular, cu un trecut de luminoase succese și cu reale merite în propagarea gustului pentru teatru va trebui acum, la începutul stagiunii de iarnă, să renunțe la orice activitate. Odată cu el, aproape 400 de artiști și tehnicieni vor trebui, sub lovitura acestei tragice întâmplări, să încrucișeze mâinile. Desigur, cazul în cruzimea lui nu are precedent la noi. Patru sute de oameni vor aștepta și primi Crăciunul cu durere și vor avea sărbătorile cele mai întunecate și mai amare.
Incendiul de la Vox a aruncat în stradă, pradă lipsurilor ce vor deveni din ce în ce mai crunte, oameni de talent și de recunoscută putere de muncă. Ce vor face ei, acum in iarnă? Omul bun și cinstit, directorul de netăgăduită energie și pricepere, actorul îndrăgostit de farmecul meseriei sale, Constantin Tănase nu va cădea atât de ușor sub lovitura întâmplării de miercuri seara. Ne e cu neputință să bănuim că un om care numai prin munca lui, neajutat și nesubvenționat de nimeni, a ajuns la rolul pe care-l joacă Tănase în viața teatrală românească, va putea fi doborât de un accident, fie el chiar de proporții considerabile. Cu teatrul ars până în temelii, cu decorurile și costumele distruse și cu trupa în stradă, nimeni nu poate arăta optimism și curaj. Dar nici să ne gândim la dispariția glorioasei companii „Cărăbuș” nu ne este îngăduit. Mai energic și mai întreprinzător ca oricând, Constantin Tănase va reuși într-un timp scurt să se refacă. Spunem acest lucru pe baza numeroaselor scrisori primite de noi și în care toți cititorii care ne scriu — dar absolut toți — propun organizarea unei liste de subscripții pentru plata regulată a personalului, până în clipa când Tănase se va ridica din nou!
Am căutat să stăm de vorbă cu actorii teatrului Vox. Desigur, toți sunt abătuți și neliniștiți. Totuși, sunt hotârâți ca atâta timp cât va fi posibil, să rămână în jurul lui Constantin Tănase și să-l ajute să-și facă un nou teatru.
Pe doamna Mya Apostolescu am găsit-o la prefectura de poliție, unde venise să caute numeroase lucruri pierdute în timpul incendiului. Am întrebat-o ce va face acum, când teatrul Vox nu mai există. Mi-a răspuns hotărâtă.
— În orice caz, rămân lângă d. Tănase. Până în clipa în care domnia-sa se va redresa complet, eu voi juca gratuit în trupa d-sale.
Fără îndoială, gestul e de o rară noblețe. Dar Mya Apostolescu are o situație specială. Ceilalți actori ai lui Tănase vor trebui plătiți. Pentru moment, numai marele public o poate face. Și o va face, deoarece Tănase binemerită deja acest public pe care a știut să-l delecteze cu talentul și verva sa. Nici un om care a asistat la unul din spectacolele lui Tănase nu va putea accepta ca ansamblul lui, alcătuit din aproape patru sute de inși, să rămână pe drumuri. Dragostea, încrederea și ajutorul marelui public vor trebui să-l ridice din nou pe Tănase în locul de unde l-a prăbușit un acident stupid.
La îndemnul ziarelor noastre, suntem siguri că vor răspunde toți acei care, pregătindu-se să petreacă sărbătorile în pace și veselie, nu vor înțelege să uite că aproape 400 de oameni au rămas în cea mai cumplită desnădejde.
Am reușit ieri să-l vedem pe domnul Tănase. Cu toată durerea și cu tot zbuciumul său lăuntric, popularul actor părea totuși calm. Mi-a mărturisit că dezastrul acesta îl va costa2 milioane lei. Deocamdată nu știe ce va face. Domnul Tănase a mulțumit celor care i-au trimis, cu acest trist prilej, calde dovezi de dragoste și admirație.
Este demn de relevat și elogiat gestul actorilor Teatrului Național din București, care au hotărât să cedeze leafa pe o zi în folosul camarazilor de la Vox. Prin hotărârea aceasta, actorii primei noastre scene au dat dovadă de un înalt spirit camaraderesc. De asemenea, Teatrul Alhambra a hotărât să cedeze actorilor de la “Vox” întreg beneficiul unui spectacol. Fără îndoială, gesturile acestea își vor găsi îndată imitatori. Ne e cu neputință să credem că ministerul artelor, de la care Tănase n-a primit niciodată subvenții, va lăsa să dispară una din cele mai glorioase companii ale teatrului nostru.
Domnul colonel Romulus Hotineanu, primul procuror militar al corp. II armată și șeful cenzurii, a trimis d-lui Tănase următoarea scrisoare:
București, 23 Decembrie 1937
Iubite maestre Tănase,
Am fost aseară și eu la premiera revistei “Poftă Bună la Tănase”, deși cu o seară înainte îți văzusem revista, în situațiunea mea de șef al Cenzurei. Așa de mult mi-a plăcut, așa de mult m-a entuziasmat jocul d-tale și al întregului ansamblu, încât am venit și a doua seară pentru a revedea sărbătorirea și delirul unui public ce era să fie electrizat de talentul d-tale și al întregii trupe deosebit de distinsă. Dar vai! Soarta a împiedicat acest lucru și am fost nevoit să plec – Dumnezeu știe cum – mâhnit și distrus sufletește că cel mai mare actor al nostru în comedie, după o muncă de aproape 35 ani de când te cunosc eu, și-a văzut distrusă întreaga operă, lăsând în preajma sărbătorilor o trupă fără de cele necesare, lipsită de răsplata unei munci de zi și noapte pentru delectarea noastră. Am îndemnat pe toți prietenii mei să ajute compania „Cărăbuș” cum cred mai bine, ca să poată din nou continua opera d-tale, pentru care te-ai sacrificat o viață întreagă. Mă lipsesc de sărbători de orice plăcere și îți trimit ca un prim fond 3.000 de lei și am credința că gestul acesta va fi imitat de miile de admiratori ce îi ai și de toți acei ce aseară au fost în teatru să te sărbătorească, deși au avut mult de suferit. Primește, iubite Maestre, odată cu admirațiunea mea, și un cuvânt de încurajare pentru d-ta și întreaga trupă.
Lt. Colonel Romulus Hotineanu
Prim Procuror militar și Șeful Serviciului Cenzurei
Surse:
Dimineața, Opinia, Lupta, Rampa, Uni versul, Realitatea ilustrată (decembrie 1937)