***

 “Bucurați-vă seara când în casă este gălăgie, şi nu vă puteţi odihni de râsetele pruncilor voştri, băgaţi devreme în pat. Nu-i mai apostrofaţi că nu adorm liniştiţi. Şi nici atât de repede ca voi. Într-o zi, liniştea o să vă pară înspăimântătoare! 

Bucuraţi-vă când dimineaţa găsiţi o jumătate de tub de pastă de dinţi risipită în chiuvetă. Într-o zi veţi găsi Colgate-ul întărit şi nedesfăcut de nimeni!

Bucuraţi-vă când faţa de masă e plină de dulceaţă. Şi chiar şi atunci când gemul vă ajunge-n galoşi. Într-o zi, borcanul va face mucegai în dulap.

Bucuraţi-vă când pantofiorii lasă urme de noroi pe covorul din sufragerie sau, uneori, chiar şi pe cearceaful din dormitor. Într-o zi, la uşa voastră nu vor mai fi nici măcar pantofii. 

Bucuraţi-vă când fiii şi fiicele stau cu lumina aprinsă până noaptea târziu, chirciţi la birou să scrie referate. Nu-i mai certaţi că e ”lumina scumpă!” Într-o zi o să vă speriaţi că-i prea devreme întuneric. 

Bucuraţi-vă când în casă este debandadă şi hainele sunt aruncate în toate ungherele! Într-o zi veţi deschide şifonierul şi veţi găsi păianjeni. 

Bucuraţi-vă când sunteţi bombardaţi de întrebări la care nici nu ştiţi şi nici nu aveţi chef să oferiţi răspunsul. Într-o zi n-o să mai fiţi întrebaţi de nimeni nici măcar când v-aţi născut. 

Bucuraţi-vă când pruncii vă scotocesc prin genţi şi vă împrăştie mărunţişurile prin casă. Într-o zi, când veţi deschide uşa casei venind încărcaţi de la piaţă, veţi fi întâmpinaţi de … nimeni! 

Bucuraţi-vă acum… Într-o zi aţi da tot ce aveţi mai scump, numai să trăiţi macar o clipă ”stresul de altădată”, când pruncii vă umpleau casa… şi urechile de zgomot! 

Bucuraţi-vă că Domnul ne-a dat copii. Ei ne învaţă să fim părinţi.

Fără prunci n-am înţelege dragostea de Tată a lui Dumnezeu.

Fiţi ca taximetriştii: căraţi-vă peste tot copiii, dar mai ales la Biserică. Într-o zi, Dumnezeu vă va umple casa de Sfinți.”

✍️ Emeric Imre

***

 ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️LA MEDELENI!!!

"LA MEDELENI" este o carte care se citește încet, pe îndelete, așa cum este scris și romanul. 

"Un roman pătruns de nostalgie, tristețe și durere, închinat primelor vîrste ale omului, atît de trecătoare și de nestatornice și, totuși, atît de dragi și sublime". N. Ciobanu - critic literar 

Cele trei volume ale romanului au apărut la Editura "CARTEA ROMÂNEASCĂ", între anii 1925-1927, având un succes imens de public, neobișnuit în istoria romanului românesc pînă atunci. Trilogia "LA MEDELENI" a cunoscut, de-a lungul anilor, un tiraj impresionant. 

Vara anului 1906. Cei trei copii ai familiei avocatului Iorgu Deleanu, se întorc la moșia de la Medeleni, acolo unde-și petreceau, în mod obișnuit, vacanțele. Olguța, Dănuț și Monica, așa se numeau copiii, aduceau cu ei voia bună și însuflețeau locurile. Monica era orfană și fusese adoptată de familia Deleanu, care nu făcea nicio diferență între ea și cei doi copii ai lor.

Cea mai zburdalnică dintre copii, Olguța este un personaj fascinant, astfel că, într-un dialog citat de Nicolae Ciobanu, George Călinescu spunea că "Olguța e o adevărată Diana modernă, grație eleganței ei sportive." 

La rândul său, G. Ibrăileanu afirma că "prin Olguța, Ionel Teodoreanu atinge, în scrisul său, treapta creației pure și că scriitorul are halucinația vieții."

"În treacăt, Olguța-i sărută mîna mamei și se repezi la vizitiu.

- Moș Gheorghe! Moș Gheorghe! Am venit!"

Olguța nu avea bunici, astfel că îl iubea pe Moș Gheorghe cu toată afecțiunea de care era capabil un suflet pur de copil. Avea doar zece ani, dar n-a uitat să-i cumpere Moșului ei drag "un pac de tiutun".

"Chipul vioi și ghiduș al moșneagului se încruntă de înduioșare. Ochii mici se micșorară sclipitori; mustățile-mproșcate-a neastîmpăr, tremurară zburlite.

Cuprinzând cu-o mînă hățurile încrustate cu mîinile Olguței, scotoci cu cealaltă în buzunarul de la piept, scoase o garoafă sălbatecă și, binișor, înfipse în pletele întunecate ale fetiței roșul luceafăr al dedeochiului."

Spre deosebire de Olguța, Dănuț, fratele mai mare cu un an, era o fire meditativă, care se visa singur pe o insulă pustie, aidoma eroului său preferat, Robinson Crusoe. Avea o închipuire bogată, prevestind pe viitorul romancier, cel care avea să facă din "Medeleni" un nume cunoscut în întreaga Românie, un nume sinonim cu frumosul. Monica, copilul crescut de familia Deleanu, era expresia feminității în stare pură, o idealistă pură și generoasă pînă la sacrificiu, cea mai potrivită parteneră de viață pentru viitorul scriitor Dan Deleanu.

Revin la Olguța, personajul preferat din literatura română, și la prietenia ei cu Moș Gheorghe. De altfel, Olguța nu era iubită numai de moș Gheorghe, ci de toți cei care erau în slujba familiei Deleanu. Era atentă cu fiecare, trecînd cu ușurință pragul acela al relației dintre stăpîn și servitor. Era un prieten pentru fiecare.

Ultimul capitol din volumul prim, "Hotarul nestatornic", se numește, sugestiv, "Moș Gheorghe, nu tragi din lulea?"

"... Cresc uneori în fața caselor copilăriei masivi și blînzi stejari, al căror zvon de frunze, al căror cor de cuiburi, cu zilele și anii tot mai scump îți este, fiindcă în frunză și în cuiburi trăiesc și cîntă amintiri și fiindcă umbra lor e dulce ca o dragoste. Și dacă se întâmplă ca securea să-i abată, căderea lor e-o prăbușire de trecut, și golul lipsei lor vaier și jale.

În tăcerea odăiței nu s-auzea decât suflarea hurducată și șuierătoare a lui moș Gheorghe. Cu hîrșcăit de ferăstrău, moartea dobora un blînd stejar. Doamna Deleanu plîngea. 

Ograda casei lui moș Gheorghe, încetul cu încetul, se umpluse de țărani. Veniseră să afle vești despre cel mai bătrân și mai bun dintre ei. Unii ședeau jos la pământ, alții pe prispă, alții în picioare, tăcuți și solemni ca la moartea unui voievod.

 Doctorul îi luă pulsul. Moș Gheorghe deschise ochii și văzînd chipul străin, ochii se întrunară. Privi prin încăpere... o recunoscu... începu să caute. Ochii doamnei Deleanu întîlniră privirile muribundului. Doamna Deleanu își trecu mîinile peste frunte: uitase.

- Du-te repede acasă, șopti ea Oțelancei (bucătăreasa care o iubea mult pe Olguța), și ad-o repede pe Olguța. 

- A trimis cuconița după duduia Olguța.

- Lui moș Gheorghe-i rău de tot, vorbi tare Anica. 

- Ce-ai spus? sări Olguța. 

Anica fugise. Olguța se uită la domnul Deleanu cu fruntea încrețită. 

- Ce-a spus, papa?

Domnul Deleanu, trezit, cuprinse cu palmele capul Olguței, strîns de tot, sărutîndu-l pe frunte. Olguța clipi, se smuci, deschise ușa și o rupse la fugă. 

Văzînd-o pe Olguța, țăranii din ogradă se descoperiră ridicându-se în picioare. Olguța trecu în goană printre ei, privindu-i zăpăcită. 

- Moș Gheorghe! țipă ea din tindă, gîfîind. Oțelanca intrase după ea. Doamna Deleanu și doctorul se ridicară în picioare. Olguța se uita cînd la unul, cînd la altul, fără să primească niciun răspuns. Tinda se umpluse de capete. Toți tăceau apăsător. Obrajii Olguței albiră. Se apropie de laviță, privindu-l pe moș Gheorghe cu spaimă și neîncredere. Moș Gheorghe nu mai putea nici să vorbească, nici să-i zâmbească. Abia o zărea poate - cu aburul de suflet rătăcit în ochi.

- Moș Gheorghe, nu tragi din lulea? îl întrebă Olguța tainic, aplicându-se asupra lui ca să n-o audă nimeni. 

Pleoapele moșneagului se zbătură pe albul ochilor. Olguța luă luleaua de pe masa cu bucoavne. Toți se fereau din calea ei, un copil de zece ani. Așeză luleaua în mîna lui moș Gheorghe, zăbovind îndelung cu mînuța ei rece pe înghețul degetelor albe. Se duse din nou la masa cu bucoavne, luă cutia cu chibrituri, se apropie de laviță. Aprinse chibritul. Luleaua căzu din degetele țapene. Chibritul ardea pîlpîind în mînuța tremurătoare. Oțăleanca întinse lumînarea și o aprinse de la chibritul pe sfîrșite, stingînd totodată flacăra care ardea degetele Olguței. 

- Dumnezeu să-l ierte!

- Pentru ce? întrebă rugându-se Olguța, cu o sfâșietoare duioșie. 

Dar toți plecară capetele. 

Și icoanele din părete tăceau severe."

Așa se încheie primul volum din trilogia "La Medeleni", intitulat "Hotarul nestatornic".

Închei, invitîndu-vă la lectură pentru a afla destinul personajelor create cu atîta obiectivitate de IONEL TEODOREANU, personaje atît de vii și atît de deosebite unul de altul. 

Celelalte două volume ale trilogiei sunt intit ulate "DRUMURI" și "ÎNTRE VÎNTURI".

M.I.

***

 Vlad Țepeș a iubit o fată de 17 ani! A fost cât pe ce să dea foc Brașovului când a auzit că a fost bătută, iar ea a vrut să se sinucidă după moartea lui! Cum s-au îndrăgostit, de la prima întâlnire...

Ajunul Crăciunului din 1455 a fost unul memorabil pentru Vlad Țepeș. Un mare cuceritor, domnitorul, în vârstă de 24 de ani la acea vreme, s-a îndrăgostit pe loc. Două cosițe blonde și doi ochi albaștri i-au venit de hac. Numele fetei care i-a furat inima era Katharina. Avea doar 17 ani și se chinuia să tragă o sanie grea, plină de provizii pentru soldați, în Brașov. Povestea de iubire ce a urmat a fost tumultoasă și s-a încheiat tragic.

În momentul în care l-a cucerit pe Vlad Țepeș, Katharina, o săsoaică extrem de frumoasă, era însoțită de mai multe fete. Nu se gândea niciuna la cuceriri, ci se chinuiau toate să tragă sania grea cu provizii pentru soldați. Văzând scena, domnitorul le-a oferit ajutorul. Atât i-a fost!

„Când a văzut-o sus, la bastion, Vlad Dracula, care tocmai se afla atunci acolo cu ofiţerii săi, a sărit s-o ajute. Spre uimirea tuturor. Deşi era speriată din cauza grozăviilor pe care le auzise despre celebrul principe, fata a fost impresionată de gestul său. Adevărul a fost că Vlad, la vederea frumoasei tinere cu ochii ei mari şi albaştri şi cozi aurii, foarte lungi şi bogate, a fost lovit de o dragoste atît de năpraznică încît nu a mai luat în considerare sfaturile apropiaţilor săi care îl avertizau despre implicaţiile şi pericolele la care se expune prin această legătură. Se pare că, tot din acel moment, a uitat şi de toate celelalte aventuri pe care le întreţinea în cetatea Coronei“, a povestit Diana Krausser, expert în istoria medievală.

Katharina Siegel era fiica starostelui ţesătorilor din cetatea Brașovului şi a crescut la mănăstire. Când l-a cunoscut pe Vlad Țepeș, locuia cu părinţii ei, la rude, într-o casă aflată la Poarta Șchei numărul 14, după ce un incendiu a distrus locuința familiei ei. Ea și ai ei erau săraci lipiţi.

Vlad Țepeș, Domnul Țării Românești în trei rânduri, 1448, 1456 - 1462 și 1476, a curtat-o mult pe Katharina. Venea să o vadă foate des şi îi comanda rochii scumpe, făcute din mătase și dantelă din Occident.

Domnitorul, care a avut mai multe soții și idile, a fost cucerit definitiv de Katharina. Ea avea să îi fie amantă vreme de 20 de ani. A vrut să o ia de nevastă, dar nu s-a putut.

„Vlad Ţepeş era cunoscut ca un mare cuceritor, dar niciodată nu s-a logodit cu fetele cu care avea aventuri. Avea grijă să le căsătorească cu apropiaţi de-ai săi pentru a le avea mereu aproape. Katarina a fost însă marea sa iubire şi era în stare să facă moarte de om pentru ea“, spunea istoricul Alexandru Mihailov.

A rănit un preot cu sabia, pentru Katharina

Cronicile vremii au scris că Vlad Ţepeş era foarte gelos şi nu odată a lovit cu sabia în lucrurile din jur sau i-a ameninţat pe cei care doreau să o ia pe Katharina de soţie. Într-unul dintre aceste accese de furie a fost rănit şi un preot.

Mai exact, căutând-o într-o seară pe Katharina, Vlad Țepeș s-a supărat că tânăra nu era acasă și a așteptat-o până ce și-a făcut apariția, dintr-un gang, însoțită de verișoarele sale. Se zice că a întrebat-o de ce umblă așa târziu pe stradă, iar ea a rupt-o la fugă pe gang. Țepeș a prins-o și a dat s-o sărute, moment în care a intervenit un preot ieșit să vadă cine face gălăgie.

În întuneric, preotul n-a văzut chipul lui Țepeș și a sărit s-o scape pe Katharina din mâinile bărbatului care o ataca. Se pare că Țepeș l-a rănit atunci pe preot cu sabia.

A vrut să pârjolească Cetatea Brașovului pentru ea, când a auzit ce a pătimit din cauza legăturii amoroase cu el

Frumoasa Katharina avea să plătească pentru relația ei cu Vlad Țepeș, pe care a păstrat-o timp de două decenii, până la moartea lui.   

La 2 aprilie 1459, supărat pe taxele mari impuse de saşii din Braşov şi de intrigile capilor cetăţii, Vlad Ţepeş a distrus toate recoltele de grâne din Ţara Bârsei. A poruncit să fie prinşi sute de târgoveţi şi negustori care veneau cu marfă în cetate, pe care i-a dus lângă mahalaua oraşului, în zona Bartolomeului de astăzi, şi i-a tras în ţeapă.

Nevestele negustorilor din cetate au atacat casa în care se afla fata, au bătut-o, i-au tăiat părul şi au dus-o la Stâlpul Infamiei din Piaţa Sfatului. Ea era însărcinată cu cel de-al doilea copil pe care i l-a făcut lui Țepeș.

Furia lui a fost grozavă când a auzit că iubita lui a fost lovită și umilită la stâlpul infamiei. A ameninţat că va da foc Braşovului, dar, până la urmă, a reuşit să o elibereze prin negociere. I-a cruţat pe negustorii saşi pe care urma să îi execute în Bartolomeu.

Legendele spun că Vlad Ţepeş ar fi recuperat una dintre cosiţele Katarinei, pe care a păstrat-o până la moarte, pe o pernuță, într-un dulap. Pentru această cosiță adorată și-ar fi lovit chiar și nevasta, după ce aceasta ar fi descoperit-o ascunsă.

A făcut două încercări de a se căsători cu ea

Katarina a fost singura femeie pentru care Vlad Ţepeş a vrut să divorţeze. A mers până la Papa Pius II pentru a cere anularea căsătoriei sale cu Anastasia Holszanska, nepoata reginei Poloniei, dar nu a primit aprobare.

Mai târziu, după ce soția lui de la acea vreme s-a sinucis, în 1462, pentru a nu ajunge pe mâna turcilor, Vlad Țepeș a vrut să se căsătorească, în sfârșit, cu iubita lui, Katarina. Dar nu a fost să fie! Pe 26 noiembrie în acel an, a fost arestat în Munţii Piatra Craiului, în apropiere de Castelul Bran. Conform istoricilor, Vlad Ţepeş a fost arestat de Matei Corvin, rege al Ungariei si principe al Transilvaniei, pentru a-l proteja de saşii care voiau să-l omoare, nemulţumiţi de relaţia acestuia cu Katharina Siegel.

Deşi nu s-au căsătorit niciodată, Vlad Țepeș şi Katharina au avut cinci copii: Vladislav (1456), Catherina (1459), Christian (1461), Hanna (1463) şi Sigismund (1468). Domnitorul s-a îngrijit de toţi urmaşii săi, lăsându-le moştenire pământuri şi case.

După 14 ani de detenţie, întorcându-se în Ţara Românească, Vlad Țepeș a fost numit din nou domnitor al statului. Domnia sa a fost una de scurtă durată, el fiind asasinat, pe 14 decembrie 1476. A fost decapitat şi capul a fost trimis sultanului turc, care l-a aşezat într-o ţeapă. 

Moartea lui a însemnat sfârșitul vieții și pentru Katharina. Ajunsă la vârsta de 39 de ani, ea s-a întors la mânăstirea unde copilărise. Legenda spune că nu a mai vorbit niciodată şi că a murit de inimă rea, deşi anul în care a decedat nu este cunoscut. Se pare, însă, că a mai trăit doar doi ani după moartea domnitorului. Ar fi vrut să se sinucidă, dar a împiedicat-o cr edința.

   Sursa Gigel Stănculeanu

***

 Ion Pribeagu, il iubesc!

Doi moșnegi, uitați de vreme, într-o zi se întâlnesc.😂😂😂

- Ce mai faci mai moș Ioane? Mândrele te mai iubesc? 

- Ce să fac, măi Petre dragă, lupt cu bătrânețea grea,

Dar am cunoscut o tipă și m-a invitat la ea.

Moș Petrică înlemnește și ridică din sprâncene: 

- Mă Ioane, vezi de treabă, sau ai fluturi în izmene!

Și te-ai dus? Făcut-ai treabă? Povestește cum a fost?

Băgat-ai lemnele în sobă, sau ai mers fără vre-un rost?

- Cum să fie? A fost bine. La primul parcă zburam,

A fost ca în tinerețe, pe dealuri când alergam.

La al doilea, cu lupte și dureri pe la genunchi,

Ce să-i faci, că bătrânețea îți mai dă câte un junghi.

- Ioane, ai luat ceva, zise Petre intrigat.

Nu am luat nimic, măi Petre, să nu-mi fie cu păcat. 

- Ioane mi-e greu a crede, poți să zici tu tot ce vrei,

Dar nu ești ca-n tinerețe să reziști până la trei.

- La trei am zis că-mi dau duhul, zice Ion cu supărare,

Mă țineam de toate alea, ce dureri aveam de șale!

Petrică nu scoate-o vorbă doar mustața răsucește: 

- Zi, Ioane, ce-ai luat de lupți așa vitejește?

- N-am luat nimic, măi Petre, dar dorința era mare. 

- Și eu am dorinți Ioane, dar nu se mai face tare. 

- Măi, Petrică, ți-e de șagă și gândești doar la păcat,

Ea stă la etajul patru și liftul era stricat...😂 😂 😂 

   Ion Pribeagu-n.27 octombrie 1887,Sulița,Botoșani-d.1971 Tel Aviv,Israel,a fost pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet  și umorist româno-israelian.

***

 .DA, EI TRĂIESC PRINRE NOI!!!🤣🤣🤣

1. Un tip a cumpărat un frigider nou pentru acasă. Ca să scape de cel vechi, l-a pus în fața casei cu un carton pe el, pe care scria: "E gratis, îl vrei, ia-l acasă!" 4 zile a stat frigiderul acolo și nimeni nici măcar nu s-a uitat la el. Și-a dat seama că oamenii erau prea neîncrezători în această ofertă, așa că a decis să schimbe cartonul: Frigider de vînzare cu 100 de roni. A doua zi cineva l-a furat! Ei trăiesc printre noi!!!!😉🤔😂

2. Într-o zi mergeam pe plajă cu niște cunoscuți cînd deodată cineva a strigat: Uite o pasăre moartă! Unul dintre ei și-a îndreptat privirea spre cer și a întrebat: unde, unde?🤔😉

Și ei trăiesc printre noi!!!😂

3. Cînd se uita la o casă, fratele meu a întrebat-o pe agenta imobiliară în ce direcție este nordul, motivînd că nu vrea ca soarele să-l trezească în fiecare dimineață. Ea a întrebat: Soarele răsare la nord? Cînd fratele meu i-a explicat că soarele răsare la est de ceva timp, ea a dat din cap și a zis: Oh, nu prea țin pasul cu lucrurile astea!😉😂

Ei trăiesc printre noi!!!😂

4. Luam prînzul într-o cafenea, cînd fără să vrem am auzit-o pe angajată că vorbea despre o arsură pe care a făcut-o la sfîrșitul săptămînii trecute, cînd mergea spre plajă cu mașina. A condus cu ea decapotată, dar nu credea că se va arde, pentru că era in mers... Și ei trăiesc printre noi!!!🫢🤣😉🤔

5. Vecina mea are un fel de cuțit în mașină care este special pentru a tăia centura de siguranță, în caz că rămîne blocată, din cauza unui accident. Îl ține în portbagaj. Ei trăiesc printre noi!!!🤣🤣🤣

6. Mergeam pe stradă cu un coleg de birou cînd am văzut o femeie cu un cercel în nas, de care era atașat un lănțișor pînă la cercelul din ureche. Colegul meu m-a întrebat: „Nu se va rupe lanțul de fiecare dată cînd va întoarce capul?” A trebuit să-i explic că nasul și urechea unei persoane rămîn la aceeași distanță una de cealaltă, indiferent de direcția în care va întoarce capul…

Ei trăiesc printre noi!!!🫢😉🤣

7. Nu mi-am găsit bagajele în zona pentru bagaje din aeroport, așa că am mers la biroul de bagaje pierdute și i-am spus funcționarei de acolo, că bagajele mele nu au apărut. Ea a zîmbit calm și mi-a spus să nu îmi fac griji deoarece ea este pregătită și instruită profesional și că sînt în mîini bune. Dar, m-a și întrebat: 

 - Avionul dumneavoastră a ajuns?

Ei trăiesc printre noi!!!🫢😉🤣

 8. Cînd lucram la o pizzerie, am observat un bărbat care a comandat o pizza mică, la pachet. Părea să fie singur și bucătarul l-a întrebat dacă dorește să taie pizza în 4 sau în 6 felii. A stat și s-a gîndit un pic înainte să răspundă: Lasă, în 4 felii, nu cred ca îmi este atît de foame încît sa mănînc 6 felii.

Da, ei trăiesc printre noi!!!🤣🤣🤣

Din păcate, nu doar trăiesc printre noi, dar se și reproduc!!!😉🤣🤣🤣

[Dan Moscu]

***

 

În dimineaţa zilei de 5 noiembrie 2010, după o lungă luptă cu boala, Adrian Păunescu pleacă in lumea celor drepți.

Marele nostru poet a scris în 31 octombrie, de pe patul de spital, poezia "De la un cardiac, cordial", un mesaj în care îndeamnă oamenii să-şi poarte de grijă, să-şi păzească "şi inima, şi gândul", formula de final fiind "Dă-mi, Doamne, viaţă încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!".

De la un cardiac, cordial

De-aicea, de pe patul de spital,

Pe care mă găsesc de vreme lungă,

Consider că e-un gest profund moral

Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,

Din maxima profesorului grijă,

În jurul obositei mele inimi

Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind,

Cu cine ştie ce bolnav aicea,

Alarma mi se pare un colind

Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,

Păziţi-vă şi inima, şi gândul,

De nu doriţi să vină anii grei,

Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,

De-a dreptul cardiac, precum se ştie,

Recunoscând că patul de spital

Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,

Eu însumi sunt mai omenos în toate,

Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani

Şi ţării mele minima dreptate.

Publicată  Vineri, 05 noiembrie 2010

***

 „Un om de bun simţ, totdeauna demn în purtarea sa, onest, şi de o neobosită activitate în amănuntele administraţiei: acestor însuşiri şi curajului său le datoreşte autoritatea de care s-a bucurat în Partidul Conservator” – Titu Maiorescu despre Lascăr Catargiu

1 noiembrie, se împlinesc 101 de ani de la naşterea lui Lascăr Catargiu, unul dintre marii oameni de stat ai secolului al XIX-lea, fondator şi preşedinte al Partidului Conservator, având patru mandate în funcţia de prim-ministru, cinci mandate în funcţia de ministru de Interne şi, în două rânduri, fiind preşedinte al Adunării Deputaţilor. Lascăr Catargiu are un rol esenţial în realizarea Unirii Principatelor Române Moldova şi Muntenia, de la 24 ianuarie 1859, dar şi în reformele care au stat la baza creării statului român modern.

Lascăr Catargiu (sau Catargi) s-a născut la Iaşi, la 1 noiembrie 1823, într-o familie descendentă a ramurii româneşti de dincolo de Milcov, a vechiului neam boieresc al Catargiilor, tatăl său fiind Constantin Catargiu.

A urmat primii ani de şcoală la pensioane particulare, în care a acumulat cunoştinţe solide în domeniile administrativ şi social-politic.

Încă de tânăr, după încheierea studiilor, este numit în funcţii importante din sistemul administrativ al Moldovei.

Astfel, Catargiu devine ataşat la Treburile din Lăuntru (Ministerul de Interne), în anii 1843 – 1844 este locţiitor de ispravnic la Huşi şi, mai apoi este ales prefect (pârcălab) de Neamţ.

La 28 martie 1848, Catargiu este unul dintre semnatarii Petiţiei-proclamaţiune de la hotelul Petersburg din Iaşi, în care se aduceau critici regimului politic şi se propuneau o seamă de măsuri pentru dezvoltarea ţării pe baze mai liberale. Mişcarea este înăbuşită, iar Catargiu este exilat la moşia sa din judeţul Neamţ, în perioada domniei lui Mihail Surdza.

În 1853, în perioada domniei lui Grigore Alexandru Ghica, Catargiu este numit pârcălab de Iaşi, în anul 1854, este pârcălab la Covurlui, iar în anii 1855-1856 este agă (prefect) al Poliţiei Iaşi.

În februarie 1857, Lascăr Catargiu este ales membru în Comitetul Electoral al Unirii de la Iaşi şi deputat în Divanul ad-hoc de la Iaşi, care va elabora programul unionist.

În cadrul Adunării Elective, Catargiu a devenit candidatul la domnia Moldovei din partea conservatorilor, fiind cel mai bine poziţionat candidat la Tronul Moldovei dintre posibilii candidaţi Vasile Alecsandri, Costache Negri, Grigore Sturdza sau Mihail Kogălniceanu. El a fost însă constrâns să renunţe la candidatură în favoarea colonelului Alexandru Ioan Cuza.

După momentul Unirii Principatelor, de la 24 ianuarie 1859, Catargiu este membru în Comisia Centrală de la Focşani, apoi, la 27 aprilie 1859, este numit ministru de Interne în cabinetul Manolache Epureanu din Moldova.

Lascăr Catargiu a parcurs o perioadă de conflicte puternice cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care a culminat cu constituirea unei coaliţii, cu sprijinul liderului liberalilor radicali, C. A. Rosetti, care a determinat, în cele din urmă, înlăturarea domnitorului Cuza de la conducerea ţării, în februarie 1866.

Este instituită apoi o Locotenenţă domnească, un organism politico-administrativ care a substituit activităţile de şef de stat, alcătuit din Lascăr Catargiu, Nicolae Haralambie și Nicolae Golescu, apoi Catargiu este desemnat să formeze primul guvern sub domnia lui Carol I, între 11 mai şi 13 iulie 1866, timp în care se proclamă o nouă Constituţie, prin care România devine monarhie constituţională.

Către finalul anului 1866, Catargiu este ales preşedinte al Adunării Deputaţilor, fiind unul din susţinătorii lui Carol I, chiar în perioada de acutizare a mişcărilor antidinastice.

După rolul important pe care l-a jucat în menţinerea la conducere al lui Carol I, după ce acesta îşi declarase intenţia de a abdica, la 11 martie 1871, Lascăr Catargiu a format un nou guvern, de orientare conservatoare, primul Consiliu de miniştri care reuşea să guverneze pe tot parcursul celor patru ani legitimi, până pe 31 martie 1876, când şi-a depus mandatul pentru organizarea unor noi alegeri legislative.

Trebuie spus că pe parcursul mandatelor avute la conducerea Ministerului de Interne, unele ocupate din poziţia de prim-ministru, Catargiu a adoptat acte normative cu rol extrem de important în reformarea administraţiei şi siguranţei: legea pentru înfiinţarea Jandarmeriei rurale, prin care se înfiinţau 8000 de posturi de jandarmi comunali, 1260 de jandarmi judeţeni şi 69 de ofiţeri, Legea pentru organizarea comunelor urbane, Legea pentru reînfiinţarea birourilor de paşapoarte (1867), Legea pentru organizarea Serviciului Administraţiunii Centrale a Ministerului de Interne (1892), legea de înfiinţare a Serviciului fotografic – primul serviciu de identificare şi poliţie tehnică din ţară, Regulamentul relativ la atributele comisarilor speciali de poliţie în gările Căilor Ferate, sau Legea poliţiei vânatului. Prin toate aceste măsuri, Catargiu a rămas unul dintre cei mai de seamă gospodari în dezvoltarea administraţiei ţării.

La 3 februarie 1880, Catargiu semnează programul şi statutul Partidului Conservator, alături de alţi 88 de oameni politici, apoi, în septembrie 1880 devine preşedinte al Partidului Conservator, poziţie pe care a deţinut-o până la finalul vieţii.

A urmat perioada guvernării liberale, în care Catargiu a fost liderul „Opoziţiei Unite”, care milita pentru înlăturarea de la putere a Guvernului Ion C. Brătianu, apoi în martie 1884, Partidul Conservator fuziona cu Partidul Liberalilor Sinceri, condus de Gheorghe Vernescu, dând naştere Partidului Liberal Conservator.

În anul 1888, Catargiu devine, pentru trei luni, preşedinte al Adunării Deputaţilor, pentru ca între 29 martie şi 3 noiembrie 1889, să devină şi preşedintele Consiliului de miniştri.

În noiembrie 1891, Partidului Liberal Conservator se dizolvă, iar conservatorii îşi reiau activitatea sub stindardul Partidului Conservator.

În perioada 27 noiembrie 1891 – 3 octombrie 1895, Lascăr Catargiu devine a patra oară prim-ministru al Guvernului României, apoi va rămâne un membru marcant al vieţii politice româneşti până la finalul vieţii.

În timpul mandatelor sale de prim-ministru, Lascăr Catargiu a reuşit să pună în practică o serie de reforme, mai ales în domeniul financiar şi comercial, măsuri care au contribuit hotărâtor la crearea statului român modern. Astfel, în mandatele sale de prim-ministru, Catargiu a contribuit la stabilizarea situaţiei financiare a ţării, la introducerea monopolului asupra tutunului, introducerea taxei de timbru pe băuturile spirtoase, anularea concesiunii Strousberg (la 5 iulie 1871 era anulată concesionarea construcției liniei ferate Roman – București – Vârciorova către consorțiul condus de antreprenorul Bethel Henry Strousberg), modificarea Legii tocmelilor agricole din anul 1866, organizarea Armatei, înfiinţarea Creditului Funciar Român, semnarea Convenţiei comerciale cu Austro-Ungaria (iunie 1875), adoptarea Legii creditului agricol (1892), care avea în vedere acordarea de credite ieftine pentru ţarani, înfiinţarea Băncii Agricole (1894), Legea telegrafică, telefonică şi poştală, Legea pentru conservarea şi restaurarea monumentelor istorice.

Lascăr Catargiu a trecut la Domnul la 30 martie 1899, la Bucureşt i, la vârsta de 76 ani.