Lady Diana Cooper, povestea celei mai frumoase fete din Londra
Diana Cooper s-a născut pe 29 august 1892 în luxosul cartier Mayfair din Londra. Mama ei, care era o admiratoare a scriitorului George Meredith, și-a numit fiica după personajul principal al romanului acestuia, “Diana din Crossways”. În mod oficial, copila era cea mai mică fiică a lui Henry Manners, cel de-al optulea duce de Rutland, și a soției sale, Violet Manners, ducesă de Rutland, dar, de fapt, tatăl ei biologic a fost scriitorul Henry Cust.
Încă din 1908, o fostă guvernantă a făcut această dezvăluire, iar David Lindsay, un văr îndepărtat al mamei Dianei, a notat în jurnalul său că asemănarea celor doi era izbitoare. Tânăra nu a știut secretul până când nu i l-a spus un binevoitor la o petrecere, dar ea a notat mai târziu în jurnal: “Nu contează, sunt devotată tatălui meu și îmi place și de Henry Cust”.
Ajunsă la adolescență, și-a câștigat reputația de a fi cea mai frumoasă fată din Anglia, iar fotografia ei a apărut în nenumărate ziare și reviste. A devenit activă în The Coterie, un grup influent de tineri aristocrați și intelectuali englezi din anii 1910, care a funcționat până la izbucnirea Primului Război Mondial.
Lady Diana era cea mai faimoasă din grup, iar printre prietenii ei se numărau Raymond Asquith, fiul premierului H. H. Asquith, Patrick Shaw-Stewart, Edward Horner, Sir Denis Anson și Duff Cooper. Diana s-a îndrăgostit fără șanse de Asquith, care era căsătorit și a respins-o, dar mai târziu a devenit prietenă apropiată cu soția lui, Katharine. Moartea bărbatului în război a fost o lovitură devastatoare pentru ea, mai ales că în acea perioadă i-au murit și alți prieteni apropiați: Horner și Shaw-Stewart în război, iar Sir Anson s-a înecat.
Lady Diana s-a căsătorit cu Duff Cooper, unul dintre ultimii supraviețuitori ai cercului lor de influență, în iunie 1919. Părinții ei nu au fost deloc de acord cu alegerea, pentru că el nu avea nici titlu, nici avere, ba, mai mult, era consumator frecvent de alcool, un adept al jocurilor de noroc și era cunoscut ca afemeiat. În plus, familia spera să-i aranjeze o căsătorie cu prințul de Wales. Totuși Diana l-a ales pe Duff, iar în 1929 s-a născut singurul lor copil, John Julius Cooper, care avea să devină cel de-al doilea viconte Norwich și este cunoscut sub numele de John Julius Norwich.
În timpul războiului, Diana a lucrat ca asistentă voluntară la Guy’s Hospital, iar mai târziu la un spital pentru ofițeri înființat de mama ei la Londra, deși deseori își enerva colegii pentru că nu își respecta turele și fugea de la serviciu când o chemau prietenii la diferite evenimente.
De asemenea, a lucrat ca redactor la revista Femina și a ținut o rubrică în ziarul Beaverbrook înainte de a se apuca de actorie. Munca de asistentă medicală i-a sporit notorietatea, numele ei apărând într-un cântecel celebru în epocă: “Voi mânca o banană / Cu Lady Diana / Aristocrata care lucrează la Guy’s”.
În 1918, Lady Cooper a apărut în filmul “Marea Dragoste”, jucându-și propriul rol de femeie celebră. A fost distribuită apoi într-un film de propagandă pentru încurajarea eforturilor de război, “Hearts of the World”, în regia lui D.W. Griffith, care a ales-o pentru că o considera “cea mai iubită femeie din Anglia”. Câțiva ani mai târziu, a jucat în două dintre primele filme color britanice: “The Glorious Adventure” (1922) și “The Virgin Queen” (1923), în cel din urmă interpretând-o pe regina Elisabeta I.
În 1924, numele ei extrem de cunoscut l-a ajutat pe Duff în alegerile pentru Parlament, soții Cooper ajungând în cercul de prieteni ai regelui Edward al VIII-lea, fiind chiar oaspeții acestuia într-o croazieră cu iahtul pe Adriatica în 1936.
Diana și-a susținut soțul în toate aspirațiile sale politice, călătorind cu el în Extremul Orient la sfârșitul anului 1941, chiar înainte de atacul japonez asupra statului Malaya. Întoarsă în Anglia, în timpul războiului Lady Diana și-a transformat proprietatea de la Bognor Regis într-o mică fermă pentru a putea oferi familiei extinse hrană din producția proprie în perioada penuriei și a raționalizării alimentelor.
Ajutată de prietenul ei, Conrad Russell, Lady Diana Cooper a crescut animale, a cultivat cereale, a practicat apicultura și a produs unt și brânzeturi. De asemenea, a fost voluntar la o cantină a unei fundații care ajuta muncitorii britanici și a lucrat pentru scurt timp într-un atelier unde se realizau plase de camuflaj pentru parașutiști.
Între ianuarie și august 1944, familia Cooper a locuit în Alger, unde Duff fusese numit reprezentant britanic în Comitetul liber francez de eliberare națională. Lady Diana și-a concentrat energia pentru a realiza unui loc agreabil pentru funcționarii britanici aflați în Alger care erau de regulă găzduiți în locuințe neîncălzite și fără apă. Casa Cooper oferea în permanență personalului britanic un loc de odihnă și de socializare, mâncare bună și recreere.
Reputația i s-a consolidat mai târziu, în timpul misiunii diplomatice a soțului ei în Franța, fiind considerată o susținătoare a culturii franceze în perioada în care Duff a fost ambasador al Marii Britanii la Paris. Cuplul era cunoscut pentru că avea “casa deschisă” în fiecare seară, iar personalitățile culturale și diplomații puteau veni fără invitație pentru a socializa, bucurându-se de mâncarea rafinată și de băuturile abundente oferite de guvernul britanic, ambele considerate un lux la Paris după anii de lipsuri provocate de război.
Duff Cooper a ieșit din diplomație în 1947, dar cuplul a continuat să locuiască în Franța, la Chantilly, până la moartea bărbatului, în 1954 (în urma unei hemoragii interne provocate cel mai probabil de consumul excesiv de alcool). Inițial decizia familiei Cooper de a rămâne în Franța a fost controversată, deoarece era împotriva protocolului diplomatic, iar popularitatea celor doi ca mari figuri sociale și gazde bune la Paris a făcut ca reședința lor să fie considerată o ambasadă britanică rivală celei oficiale.
După moartea soțului, Lady Diana Cooper s-a mutat în Marea Britanie și a publicat un anunț în The Times, afirmând: “am revenit la numele și titlul Lady Diana Cooper”. La sfârșitul anilor ’50, și-a redus brusc activitățile publice, dar a început să lucreze la trei volume de memorii: “Curcubeul vine și pleacă”, “Lumina zilei comune” și “Trompetele din abrupt”.
A murit în casa ei din cartierul Little Venice aflat în vestul Londrei pe 16 iunie 1986, la vârsta de 93 de ani, fiind înmormântată în mausoleul famili ei Manners de la Castelul Belvoir.