vineri, 5 aprilie 2024

***

 LA JUDECATA DE APOI

„A trecut ceva vreme de cand am aflat ca nevasta-mea are o relatie extraconjugala, asa ca intr-o zi am decis sa merg acasa neanunțat, si evident am gasit-o pe nevasta-mea complet dezbracata in pat. Mi-am iesit din minti si am inceput sa caut prin apartament sa gasesc personajul in culpa. Degeaba… Apoi mi-am adus aminte ca stam la etajul al 15-lea dintr-un bloc turn si ca avem un mic balcon, asa ca am deschis fereastra si atunci am vazut ca un om statea suspendat in aer, tinandu-se cu mainile de marginea balconului. Am incercat sa-i desprind mainile ca sa cada, dar se tinea bine. Asa ca am plecat sa caut un topor. Dupa o lovitura puternica pe fiecare mana, a cazut, dar un copac i-a amortizat cazatura. Vazand ca inca mai misca, am tras dupa mine frigiderul si l-am aruncat peste acel individ. Efortul a fost asa de puternic pentru mine ca am murit din cauza unui infarct… si asa am ajuns aici!”

„Aaa… da? raspunde Sfantul Petru, captivat. Atunci e bine, esti admis in Paradis!”

Un al doilea barbat apare la putin timp dupa primul si incepe sa-si povesteasca istoria mortii sale in fata lui Sfantul Petru…

„Vezi tu, totul a inceput cand am incercat sa-mi rezugravesc balconul, aflat la etajul al 17-lea dintr-un bloc turn… scaunelul pe care ma urcasem s-a clatinat si eu am cazut peste marginea balconului in gol. Dar am avut posibilitatea sa ma agat de un balcon aflat doua etaje mai jos. Credeam ca sunt salvat, cand proprietarul apartamentului a inceput sa ma traga de maini si apoi sa-mi loveasca degetele cu un topor… cred ca era un nebun tipul ala, furios ca m-am agatat de balconul lui.

Mi-am dat drumul si am cazut,dar pentru ca n-am murit, mi-a aruncat cu un frigider in cap ca sa ma striveasca… cretinul.”

"Da, am mai intalnit discutii despre istoria asta, asa ca poti intra in Paradis…”

Un al treilea barbat ajunge si el si-si incepe povestirea in fata lui Sfantul Petru…

„Eu n-am inteles nimic, nu știu cum am ajuns aici că doar eram ghemuit in frigider."

***

 Felicitări cui a scris-o !!!


Nu știu cui aparține, dar este grozavă această poezie!  Punctul de vedere al maimuțelor asupra teoriei evoluționiste - din folclorul contemporan ... 


Odată, o maimuţă din neamul Anecdotic, 

Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,

 A zis: Atenţiune! Sunt foarte afectată! 

Tot circulă o vorbă, deloc adevărată 

Că omul ar descinde din buna noastră rasă. 

Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă! 

Şi, zău, savantul Darwin, tot neamul ni-l jigneşte 

Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte! 

Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi? 

Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război? 

Am inventat, noi,  cipuri şi alte drăcării?

 Însemne sataniste, otrăvuri, şmecherii? 

Văzut-aţi pe vreunu, retras în jungla deasă, 

Ca să scornească arma distrugerii în masă? 

Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim,

 E biodegradabil. Natura o-ngrijim.

 Iar omul otrăveşte, în fiecare zi, 

Păduri, câmpii şi ape, şi zările-azurii... 

N-avem starlete porno sau dive-travestiţi, 

Şi, orişice s-ar zice, nu suntem troglodiţi! 

Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,

 Drogaţi, lacomi de sânge sau homosexuali, 

Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie? 

În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie! 

Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă, 

Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă... 

Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat 

În obştea maimuţească vreun cocotier privat. 

Urmând calea cea bună şi, evident, corectă, 

Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă. 

În ierarhia noastră, cum e firesc şi drept, 

Devine şef acela viteaz, agil, deştept, 

Capabil viaţa obştei s-o ţină, s-o păzească,  

De rele şi primejdii turma să şi-o ferească.. 

Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană, 

Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană. 

Pe când, priviţi! La oameni, ferească Domnul sfânt, 

Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt, 

Corupţi, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare, 

Nebuni după putere şi după bunăstare! 

De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei, 

Contează doar averea şi înmulţirea ei. 

Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna, 

O minte de maimuţă dospind în ea minciuna. 

La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură 

Sunt legi de referinţă, a doua lui natură. 

Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator, 

N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator... 

Şi iată înc-un lucru din lumea mea frumos: 

La noi nu se întâmplă război religios, 

Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri,

 Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri, 

Nici ordine mondială, şi nici naţionalism, 

Şi nici vreo îndoială ce-aduce ateism... 

E-ADEVĂRAT CĂ OMUL, ACEST BIPED, GUNOI, 

ARATĂ CA MAIMUŢA, DAR N-A DESCINS DIN NOI!

miercuri, 3 aprilie 2024

***

 

′′ Bea apă unde bea calul. Un cal nu va bea niciodată apă rea.

Ai grijă de patul tău unde pisica doarme liniștită.

Mâncați fructul care a fost atins de un vierme.

Fără teamă colectează ciuperci unde insectele se așează.

Plantează un copac unde sapă cârtița.

Construiește o casă în care viperele fac plajă.

Sapă o fântână unde păsările se ascund de căldură.

Culcă-te și ridică-te în același timp cu păsările, vei culege bobițele de aur ale vieții.

Mănâncă mai mult verde, vei avea picioare puternice și inimă rezistentă, ca sufletul pădurilor.

Privește cerul mai des și vorbește mai puțin, pentru ca tăcerea să pătrundă în inima ta, spiritul tău este calm și viața ta este plină de pace

Serafim din Sarov (1754-1833)

***

 

Dan Gab:


"Vacile nu dau lapte! Aceasta este realitatea.

Un fermier le-a spus copiilor săi:

„Când veți avea 12 ani, vă voi spune un secret al vieții”.

Când cel mare avea 12 ani, l-a întrebat pe tatăl său care este secretul vieții.

Tatăl său i-a răspuns că 

„Secretul vieții este acesta: Vaca nu dă lapte!”

„Ce vrei să spui?”, a întrebat băiatul nedumerit.

„Cum auzi ! Vaca nu DĂ lapte. Trebuie s-o mulgi! Trebuie să te trezești la 4 dimineața, să mergi pe câmp, să traversezi hambarul plin de balegă, să stai pe scaun, să pui găleata jos și să faci mișcările corecte.

Ăsta e secretul vieții: vaca NU DĂ lapte!"

Există o generație care crede că vacile dau lapte. Ori cred că lucrurile sunt automate și gratuite: VREAU / CER / PRIMESC.

Sunt oameni care cred că vacile DAU lapte. Nu, vacile dau doar bălegar. Laptele ți-l iei, ți-l muncesti.

Ori că lucrurile sunt automate și gratuite. 

NU! Viața nu este o chestiune de a vrea, a cere și a primi. Lucrurile pe care le obții sunt rezultatul efortului depus.

Fericirea este produsul efortului. Lipsa de efort duce la frustrare.

Prin urmare, amintiți-vă să împărtășiți acest secret cu copiii voștri.

Nu-i lăsați să creadă că guvernul sau părinții le vor da totul.

Vacile NU “dau” lapte! Trebuie să-l câștigi!"

Remember George Pruteanu

 

REMEMBER GEORGE PRUTEANU...
d.27.03.2008....😢
„Vreau să vă spun din capul locului că nu înţeleg prin intelectual doar, pur şi simplu, pe cel care a făcut nişte studii şi are o patalama, o diplomă. Acela e doar un titrat, un licenţiat. În optica mea, numele de intelectual îl merită cel care trăieşte prin şi întru idee. Cel care pune ideea mai presus decât interesele sale, gândul mai presus de instinctele sale, raţiunea mai presus de nevoile sale. Acela e intelectual: cel căruia lecturile nu-i sunt doar floare la butonieră sau material de conversaţie spilcuită – ci ele, lecturile, i-au intrat în sânge şi s-au transformat în celule albe şi roşii care-i alimentează viaţa şi acţiunea. În acest tip de intelectual cred, acestuia mă alătur, aşa vreau să fiu eu însumi! Un astfel de intelectual nu va cădea nici în mrejele pudrate ale snobismului, nici în ispita grandomană a elitismului ţâfnos şi va fi, pe cât e omeneşte posibil, aşa cum voia Coşbuc, va fi suflet în sufletul neamului său!”GP
George Pruteanu în revista Limba Română, Intelectualul şi politica (2008)
George-Mihail Pruteanu a fost un critic literar si doctor in filosofie. 
Aparitiile sale publice se leaga de un singur lucru: apararea limbii romane.
Nascut pe 15 decembrie 1947, la Bucuresti, Pruteanu a incetat din viata pe 27 martie 2008, tot in Capitala. A fost casatorit cu Nina Pruteanu si nu a avut copii.
Este cel mai bine cunoscut pentru emisiunea "Doar o vorba sa-ti mai spun" si pentru Legea Pruteanu. In ultimii ani a militat public de nenumarate ori impotriva "gunoaielor" din industria de divertisment, referindu-se astfel mai ales la programele de televiziune si la manele.
George Pruteanu a fost simpatizat de mii de oameni. De mii de mii de oameni. Iar simpatia şi-a câştigat-o, într-un mod neobișnuit, făcând educaţie, nu instigând la libertinaj, ca atâţia intelectuali dornici de succes.

A educa înseamnă a institui restricţii, iar aceasta nu poate să placă. Dacă urâm până şi ceasul deşteptător, când ne trezeşte dimineaţa cu ţârâitul lui strident (deşi noi şi nu altcineva l-am programat să sune), cum o să-l iubim pe un educator, care mereu ne avertizează, cu vocea croncănitoare a corbului lui Poe, că nu avem voie să facem ceea ce dorim?

Şi totuşi George Pruteanu a reuşit să-i captiveze pe semenii săi şi să-i seducă impunându-le interdicţii: să nu folosească neglijent limba română, să nu asculte muzică de prost-gust, să nu mizeze în viaţă pe bunurile materiale etc. etc.

Emisiunea sa TV „Doar o vorbă săţi mai spun”‚ difuzată succesiv de Tele 7 ABC, Pro TV şi TVR 1 (de aceasta sub titlul uşor modificat „Doar o vorbă săţ-i mai spun”)‚ a depăşit o mie de episoade, a obţinut de două ori premiul APTR, ca şi alte premii, a atras milioane de telespectatori şi i-a adus realizatorului o imensă notorietate (convertibilă în capital politic, ceea ce i-a şi determinat pe politicieni să manevreze pentru scoaterea ei din programul televiziunii publice).

George Pruteanu (15 decembrie 1947 – 27 martie 2008) a fost un spirit enciclopedic, un renascentist rătăcit într-o perioadă confuză din istoria României. Ştia să demonteze şi să monteze la loc un automobil, folosea cu virtuozitate computerul, făcea fotografii mai bune decât mulţi fotografi profesionişti. 

Şi-a construit pe Internet un site (cuvânt scris de el sait, în conformitate cu principiile sale de apărător al limbii române) care funcţionează şi azi, încântându-i pe toţi vizitatorii. Acest site este un spectacol non-stop de inteligenţă şi farmec, un Disneyland al plăcerilor intelectuale. Textele sunt însoţite de desene animate, de muzică, de fotografii şi filme, toate apărând sau dispărând ca prin farmec, la comanda celui care îl accesează.

În aceste numeroase întreprinderi ale sale George Pruteanu a fost singur. N-a făcut parte din nici un grup, nu a avut parte de susţinerea unei reţele, nu a mobilizat instituţii care să-i construiască gloria. L-a ajutat discret, cu un devotament fără egal, doar soţia lui.
Există un eroism naiv în acest demers, un donquijotism pe care lumea de azi, prozaică, l-a sancţionat. 

Cel care a tradus în limba română, admirabil, „Infernul” lui Dante, descifrând italiana din Evul Mediu, şi a utilizat calculatorul ca un Ariel al Windows- ului, cel care putea să explice pe înţelesul oricui probleme complicate de limbă şi să desfacă manelele în note muzicale ca să le dovedească stereotipia ineptă nu a avut iscusinţa necesară pentru jocul politic. 
Viaţa lui George Pruteanu poate fi considerată o parabolă şi anume una despre răsplata rezervată celor care se ocupă cu iluminarea contemporanilor. 
RASPLATA LOR ESTE ZERO....😥

luni, 1 aprilie 2024

*×*

 De 1 Aprilie atenţie la...glume!

*

Zece membrii de partid

De

Păstorel Teodoreanu

*


10 membri de partid au visat o viață nouă//unul a vorbit in somn/ și-au rămas doar 9!!

- 9 membri de partid se-ntreceau in sport/ unul a-ntrecut un Rus/ și-au rămas doar 8!!

- 8 membri de partid au trecut la FAPTE/ unu-a luat-o-n serios/ și-au rămas doar 7!!

- 7 membri de partid aveau PATRU clase/ unu-avea o clasă-n plus.../și-au rămas doar 6!!

- 6 membri de partid au strigat LOZINCI.../unu-a strigat greșit.../ și-au ramas doar 5!!

- 5 membri de partid se aflau la TEATRU /unul n-a aplaudat.../ și-au rămas doar 4!!

- 4 membri de partid au avut IDEI / unul a avut-o BUNĂ.../ și-au rămas doar 3!!

- 3 membri de partid au dorit RĂZBOI /unul a dorit cu RUȘII.../și-au rămas doar doi !

- 2 membri de partid s-au jucat cu TUNUL / unu-a tras spre RĂSĂRIT.../și-a rămas...doar...UNU’

- IAR 1 membru de partid, care era MAI CINSTIT.../A PLECAT în străinătate....șI N-A MAI VENIT....!!!

Sfârșit.

***

 Astăzi, este 1 aprilie, fiți atenți la farse. Vorbind despre farse... ce-ar fi dacă învierea lui Isus pe care am celebrat-o și sărbătorit-o ieri ar fi fost doar o glumă? O înșelătorie? O ficțiune? Dacă totul ar fi fost o farsă? Dacă Isus nu ar fi înviat, întreaga credință creștină s-ar prăbuși și s-ar prăbuși ca un castel de cărți, la fel cum și Sfântul Paul afirmă în prima sa scrisoare către Corințeni: "Dacă nu există învierea din morți, atunci nici Cristos nu a înviat! Dar dacă Cristos n-a înviat, atunci fără rost este propovăduirea noastră și fără rost este credința voastră." Dacă Cristos nu ar fi înviat, asta ar însemna că El nu era cu adevărat Dumnezeu făcut om și că există o limită, că nu există nimic ce ne-ar putea duce dincolo de păcat, dincolo de rău, dincolo de moarte. Astăzi mă invit pe mine și vă invit și pe voi să reflectăm asupra citirii de astăzi și asupra psalmului 15. Vă atașez aici doar textul citirii de astăzi pentru comoditate. În fragmentul din Faptele Apostolilor, Petru se adresează evreilor spunându-le: "Bărbați ai Iudeei și voi toți locuitorii Ierusalimului, să vă fie cunoscut acest lucru și să fiți atenți la cuvintele mele: Isus din Nazaret, a fost dat vouă conform unui plan prestabilit și cunoștinței lui Dumnezeu, iar voi, prin mâna păgânilor, L-ați răstignit și L-ați ucis. Acum, Dumnezeu L-a înviat, eliberându-L de durerile morții, pentru că nu era posibil ca moartea să-L țină sub stăpânirea ei." Isus înviat ne arată că păcatul, răul și moartea nu sunt niciodată ultimul cuvânt, dacă ne încredem în El, dacă ne lăsăm ghidați de El. La fel cum moartea și răul nu au putut bloca sau ține ostatic pe Isus, la fel se întâmplă și cu noi. Sigur, există păcatul, răul, greutatea durerii, moartea, suferința, boala, încercările, dar Isus înviat ne ajută să trecem prin toate acestea și să privim la un orizont. Așa cum am spus ieri, în călătoria noastră, pot apărea stânci, obstacole care par să blocheze complet drumul nostru, să ne ia liniștea, pacea și bucuria, dar nu trebuie să cădem în ispită să credem că nu există nimeni care să ne ajute să le depășim, să le mutăm, să mergem mai departe. Învierea lui Isus ne arată că întotdeauna există o cale de ieșire, nimic și nimeni nu ne poate ține prizonieri pentru totdeauna. Putem cădea în păcat, să comitem greșeli, să trăim răni, înfrângeri, să ne confruntăm cu boală, cu durere și intr o zi să murim, dar întotdeauna există posibilitatea de a merge mai departe și de a face asta dacă ne lăsăm ghidați de Isus înviat și îi cerem să ne ajute să înfruntăm obstacolul, să ne ajute să luăm acea piatră care a căzut asupra noastră și să o mutăm pentru a zări o cale de ieșire, pentru a privi viața și ceea ce ni s-a întâmplat cu ochi noi. Aminteam ieri că Paștele înseamnă trecere, putem înțelege această trecere și în sensul că din când în când ar trebui să cerem o trecere de la Isus, nu putem călători întotdeauna și doar pe cont propriu, bazându-ne doar pe picioarele noastre, ci este important să ne lăsăm purtați de Isus. Petru citează imediat după aceasta pe David și cuvintele regelui care s-a adresat lui Dumnezeu spunându-i: "Îl aveam tot timpul înaintea ochilor pe Domnul, pentru că El este lângă mine, nu voi clătina. De aceea se bucură inima mea și se veselește limba mea și chiar trupul meu va odihni în speranță, pentru că nu-Mi vei lăsa sufletul în locuința morților și nu vei lăsa pe Tine, Cel Sfânt, să vezi stricăciunea. Mi-ai arătat căile vieții, mă vei umple de bucurie cu prezența Ta." Dacă Isus a înviat, înseamnă că poate să mă ajute să mă ridic din orice situație, trebuie doar să mă încred în El, să îmi apuc mâna, să-mi cer trecere și mă va ghida pe noi căi. Închei citând cuvintele psalmului de astăzi: "Am spus Domnului: «Doar Tu ești Domnul meu, în Tine este binele meu... viața mea este în mâinile Tale. Îl am mereu înaintea mea pe Domnul, El stă lângă mine, nu voi clătina... Mă vei învăța calea vieții. Să începem bine această săptămână!"

***

 Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...