*†*

 

Singurii vinovați pentru acești mulți de Goe sunteți doar voi

Azi, după 20 de ani de carieră, am clacat în clasă. Am preferat să ies din clasă, ca să nu plesnesc pe cineva. Azi mi-a ajuns cuţitul la os. Elevii au ajuns la un grad de nesimţire și tupeu maxim. Un elev şi-a deschis telefonul și a început să filmeze în oră, părerea mea e că făcea live pe Tik tok. I-am cerut să închidă și să îmi dea telefonul. Intenţia mea era să îl pun pe catedră pentru a putea să îmi continui ora. Elevul în cauză și colegii au sărit cu gura că nu am voia să le iau lucrurile personale, o fată aproape că țipa că de ce ating elevul că nu am voie să pun mâna pe el, în condiţiile în care nu am atins copilul nici măcar cu un deget. M-am întors spre domnişoara respectivă și am atenţionat-o cu calm să îşi coboare tonul vocii și să fie mai atentă ce afirmaţii face și să nu distorsioneze faptele pentru că vorbele neadevărate, indiferent de natura lor, pot afecta un om. Ştiţi ce mi-a răspuns? „Știi că pe mine mă vor crede, pe mine și pe colegii mei pentru că toţi vom spune că l-aţi atins”. Nu te puteai înţelege cu ei, parcă erau „posedaţi”. E o clasă cu probleme dar niciodată nu au făcut aşa. Am ieşit din clasă ca să nu îmi pocnească ceva la cap, mă mir că nu am făcut vreun AVC până acum. Bine că era spre sfârşitul orei. Nu am fost om toată ziua. Vorbim de clasa a VII-a, scoală de cartier. Probleme au mai fost la această clasă, nu doar la ora mea ci și la alți profesori sau în pauze, părinţii chemaţi la şcoală dar depăşiţi de situaţie. Ridicau din umeri și spuneau „nici eu nu mai știu ce să fac cu el” sau „aşa face și acasă”.

Poliția a fost chemată de câteva ori la școală în urma unor incidente, dar a rămas la stadiul de constatare.

Dacă nu se va face ceva curând în școli, unde gradul de violență, tupeu, nesimţire a atins cote maxime, dacă vom continua să tolerăm asemenea derapaje și să acceptăm la nesfârșit toate tâmpeniile debitate de diverse ONG-uri că noi nu ştim să educăm, că şcoala e despre jocuri și fericire, că se cuvine să educăm cu blândeţe, ne ducem de râpă cu toţii.

Am făcut o facultate, am învăţat atât de mult ca să mă duc la un loc de muncă unde un copil de 13-14 ani îşi bate joc de mine și eu nu pot să îi fac nimic? Ăsta e balamuc, nu școală! Intru în școală zâmbind, relaxat și plec cu capul bubuind și cu teama că îmi pocneşte inima? Chiar nu se mai poate! Vreau să mă duc la școală să îmi fac orele în linişte, să am linişte la ore și îmi dau și sufletul pentru ei. Susţinere? Nu ai de la nimeni. Eşti lăsat singur în cuşca cu lei. Pe ușă scrie ȘCOALĂ. Ar fi mai corect să scrie BALAMUC, pentru că asta nu e o şcoală din Uniunea Europeană.”

Preluată de pe pagina de Facebook a Colegiului Cadrelor Didactice. Declarația unui profesor în 2023

Unul dintre comentariile la această postare spunea așa:

„Recent în Coreea de Sud a fost o grevă a profesorilor din cam aceleași motive: manifestarea terorii elevilor și a părinților asupra cadrelor didactice. În ultimii 5 ani peste 100 cadre didactice coreene s-au sinucis. Ultima sinucidere a dus la grevă. Cutremurător!”

Iar alt comentariu:

„Și eu am ieșit din clasă (clasa a-IV-a)! Elevul avea pe bancă mai multe bancnote de 100 de lei și două telefoane la care asculta manele! A spus să nu mă ating de lucrurile personale, chiar dacă sunt tentată… a auzit el că avem salariile mici și ne fac ochii ca la ‘păcănele’ când vedem atâția bani!”

Dragi părinți, cum vă creșteți copiii? Singurii vinovați pentru acești mulți de Goe sunteți doar voi. Dacă vouă vă lipsește respectul pentru învățător și profesor, cum să îl aibă copilul vostru?

Cum adică „nu am ce îi face. Așa face și acasă?”.

„Aici v-a adus lipsa de educație, limite și reguli care se pun copiilor încă de la 2 ani. Aici v-a adus educația cu libertate deplină unde copilul conduce o casă și lui îi sunt îndeplinite și cele mai aberante dorințe.

Pe vremuri un părinte ar fi intrat în pământ de rușine să fie chemat la școală și să i se spună toate tâmpeniile făcute de copilul lui. E logic și normal să îi iei apărarea copilului tău atunci când i s-a făcut o nedreptate! Dar nu să aperi comportamente de derbedeu. Nu mai justificați că acasă e cuminte. E imposibil! Doar dacă suferă de bipolarism. Altfel, sigur îi vedeți de acasă cu acest mod deplasat de a reacționa, dar îl tolerați. Nu e și treaba profesorului de a o face.

Respectul se învață de acasă! Nu școala face asta cu copiii voștri. Voi aveți această responsabilitate de a vă educa frumos copiii. Să nu vă mirați când copiii voștri se vor purta cu voi așa cum o fac cu profesorii. Cine le-a pus ecranele în braţe de când gângureau? Cine le-a dat totul, „pentru că noi nu am avut?”.

Culegeți ce ați semănat.

Din nefericire, până să vă dați seama de propriile greșeli, mai au mulți profesori de plătit pentru lipsa voastră de implicare.

Tot ce au copiii nevoie este un acoperiș deasupra capului, mâncare pe masă și părinți aproape.

Dar când le oferiți palate, icre negre și bone thailandeze, să nu vă mai mire de ce veți avea lângă voi mai târziu…

Sursa: pagina facebook a dnei Eliza Norocel şi Colegiul Cadrelor Didactice

 Text preluat de la Alcora Marinescu

Destinații de primăvară. Oriunde călătorești, comunicarea e floare la ureche cu Vasco

 

Mă uit pe geam şi mă trec cu fiori. Tare aş vrea să ies din casă şi să iau o gură de aer proaspăt, dar e întunecat şi mai mult ca sigur ploaia stă să cadă. Ultimii ani de activitate intensă m+au adus într+o stare de epuizare greu de suportat. Orice pas mă aduce într-o stare vecină cu leșinul. Și nu este o oboseală predominant fizică ci una pe plan emoțional. Chiar că mi-ar trebui o pauză, dar una activă, o pauză în care nu doar să dorm și să lenevesc, ci una în care să citesc mult și să... călătoresc.

Să călătoresc... da, ar fi o idee perfectă, În primul rând aș ieși din mediul stresant de zi cu zi, În al doilea rând aș cunoaște locuri noi, oameni noi, aș cunoaște obiceiuri, tradiții, obiective turistice noi. Mi-aș vizita țara dar aș ieși cu mare drag și dincolo de granițele ei.

Dar indiferent unde aș merge, ar putea apărea o problemă: bariera lingvistică. Recunosc că în Romînia nu ar fi o problemă cu comunicarea. În principiu limba română este folosită peste tot, Dar recunosc că o dată am avut o experiență mai puțin plăcută. Copil fiind, am trecut prin Miercurea Ciuc, un oraș în care populația de etnie maghiară este destul de numeroasă. Pentru localnici  asta nu ar fi o problemă de comunicare, practic fiecare poate învăța și limba celuilalt; ungurii pot vorbi satisfăcător limba română după cum românii pot învăța să se descurce binișor în ungurește. Dar pentru mine, unul care vine dintr-o zonă în care se vorbește curent doar românește, e o problemă. Am intrat într-un magazin cu articole de îmbrăcăminte în ideea să cumpăr ceva din denim (doc cum îi spuneam pe atunci materialului de acest gen). Am aruncat o privire prin magazin, dar cum nu am văzut ce căutam, am cerut ajutorul vânzătoarelor. La întrebarea ”Aveți ceva de doc?” formulată în româneste, mi s-a răspuns pe  ungurește. Eu, ca și copil, nu am înțeles nimic, dar mama se pare că a intuit că nu aveau genul acesta de îmbrăcăminte, a mulțumit și am ieșit. 

Episodul mi-a lăsat un gust amar. Am realizat că, la un moment dat, aflându-mă în alte locuri, să nu mă descurc cu comunicarea: nici eu să nu cunosc limba vorbită în mod curent la fața locului, nici localnicii să nu cunoască limba în care vorbesc eu. O idee ar fi să se comunice într-o limbă de largă circulație, dar s-ar putea ca nici aici să nu existe potrivire. Chiar dacă aș învăța una sau mai multe limbi straine, posibilitățile mele sunt limitate. Să mă explic... În principiu aș putea să mă apuc să învăț căteva limbi străine. Una, două... chiar și patru sau cinci... Este însă greu de presupus că aș putea atinge cu ușurință nivelul de exprimare a unui localnic, chiar dacă vorbim despre limba literară respectivă. În realitate însă, chiar dacă o limbă de circulatie oarecare este vorbită larg în mai multe țări, pot exista variante regionale ale limbii în zone situate la distanță unele de altele, cu influențe din alte libi ce și-au pus amprenta de-a lungul timpului.

O variantă comodă ce te poate scoate din impas ar putea fi folosirea unui traducător instantaneu, un traducător electronic, un traducător instant. Poate fi un translator vocal, poate fi un translator imagine, poate fi un translator texte sau ceva care să le înglobeze pe toate. Nu neg importanța învățării unei limbi străine, nu orbește, ci țintit, exact limba țării în care prevezi că vei ajunge în viitorul apropiat, dar până ajungi la acel nivel în care să te descurci satisfăcător în limba respectivă, un traducător instant te ajută să mergi mai departe în viața din țara în care ai ajuns la un momet dat.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2024

***

 DESPRE RUSA

Statul naţional rus, fondat în jurul Moscovei de Ivan al III-lea cel Mare (1462-1505), s-a extins permanent prin forţă în toate direcţiile, devenind imperiu prin secolul XVII. Creştinaţi la 988, ruşii s-au considerat continuatorii Bizanţului, astfel că, după suprimarea de facto a Constantinopolului (ocupat de otomani la 1453), ţarii şi-au arogat rolul de părinţi spirituali ai tuturor creştinilor ortodocşi, ţinta declarată fiind stabilirea capitalei imperiului rus la Constantinopol. Afirmarea intereselor ruse (mai mult politice decât religioase) la Dunăre-Marea Neagră împotriva Imperiului Otoman (acesta stăpânea tot malul nordic al Mării Negre) coincide cu începutul decăderii otomane, sesizat şi descris de Dimitrie Cantemir în Istoria Creşterii şi Descreşterii Curţii Otomane (1716). In Testamentul său politic din 1725, ţarul Petru I cel Mare (1682-1725) a trasat etapele şi obiectivele expansioniste ale Rusiei, program urmărit neabătut de toate regimurile politice ulterioare: graniţa vestică pe Carpaţii Orientali - cu ocuparea Moldovei şi a Ţării Româneşti, state autonome aflate sub suzeranitate otomană în baza Capitulaţiilor din vremea lui Mircea cel Bătrân (1386-1418) şi a lui Ştefan cel Mare (1457-1504) - ocuparea Constantinopolului, controlul Strâmtorilor Bosfor şi Dardanele şi a Mării Mediterana. Un prim mare pas 1-a făcut Rusia obţinând - prin Pacea de la Kuciuk Kainargi (1774) - dreptul de a „ocroti" pe toţi creştinii din Imperiul Otoman.

Cu sau fară motive ori pretexte, ţările române au fost permanent obiectul acestei politici expansioniste, adeseori fiind ocupate şi ciuntite teritorial, militar, administrativ. 

Astfel [  Majoritatea acestor date sunt extrase din recenta carte a Vioricăi Moisuc : Românii şi politica externă rusească, Bucureşti, 2013] : 

- 1739 - Rusia ocupă temporar Moldova în războiul ruso-austro-turc din 1735-1739;

- 1769-1774 - ocuparea ambelor state române pe timpul războiului ruso-turc 1768-1774; Caterina a II-a cerea anexarea lor la Rusia. 

- 1792 - ocuparea definitivă a Moldovei transnistrene (între Nistru şi Bug), teritoriu cu populaţie exclusiv românească, stăpânit de Moldova din secolul XV; 

- 1806-1812 - războiul ruso-turc cu ocuparea ambelor state române

- 1812 - În tratativele de la Giurgiu şi Bucureşti, Poarta a cedat Rusiei paşalâcurile Hotin şi Bugeac, teritorii cu populaţie majoritar românească [  In vechime, teritoriul sudic intrase în stăpânirea lui Basarab I (1310-1352), unificatorul Ţării Româneşti, apoi fusese preluat de moldoveni pe timpul lui Alexandru cel Bun (1399-1432) sub numele de Basarabia, pentru ca, în 1484, Ştefan cel Mare să-1 cedeze turcilor care l-au numit Bugeac „ţinut de frontieră”]. De asemenea, ca urmare a complicităţii primului dragoman al Porţii (prinţul grec Dimitrie Moruzi, executat ulterior pentru trădare), s-a extins fraudulos vechea denumire românească Basarabia (judeţele sudice) asupra tuturor ţinuturilor dintre Dunăre şi Hotin - deşi acestea nu făceau parte din vilayeturile (provinciile) otomane - putând astfel a le ceda definitiv Rusiei şi pe acestea, prin Tratatul de pace semnat la 16/28 mai în Hanul lui Manuc din Bucureşti. In acest fel, numele Basarabia s-a extins oficial [  În fapt, ruşii au impus extinderea numelui Basarabia încă din 1810, când, Principatele române autonome fiind ocupate de ruşi în timpul râzboiului, au fost  divizate administrativ de principele Prozorovski în 4 gubernii: Basarabia, Moldova, Muntenia şi Oltenia.] în 1812 la tot teritoriul dintre Prut şi Nistru, în interiorul căruia vechea Basarabie era denumită mai mult cu turcescul Bugeac, azi teritoriu ucrainean.

-1821 - ruşii invadează Ţările Române cu ocazia răscoalei Eteriei greceşti contra turcilor

-1828-1834 - ocuparea Moldovei şi Dobrogei cu ocazia războiului ruso-turc din 1828-1829, şi instituirea protectoratului rusesc până în 1856 asupra ambelor Principate Române. Un factor de progres 1-a constituit însă elaborarea, în spirit liberal, a Regulamentelor organice (1831-1832) de către guvernatorul rus Pavel Kiseleff, ele constituind primele cvasi-constituţii române;

 - 1848 - înăbuşirea armată (de turci şi ruşi) a Revoluţiei române.

-1853-1856 - Războiul Crimeii începe cu ocupaţia rusească a Principatele Române, aflate sub suzeranitate turcă, pe motiv că turcii au favorizat pe catolici, la cererea Franţei, privind dreptul de posesiune asupra Bisericii Naşterii Domnului din Bethleem şi a Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim. Contraatacând, flota turcă este, însă, distrusă la Sinope (lângă Tulcea) la 30 nov. 1853 şi conflictul escaladează prin atacul concertat turco-franco-englez în Crimeea. Prin Pacea de la Paris (1856), protectoratul rus asupra Principatelor Române e înlocuit cu garanţia a 7 puteri vest-europene, iar Bugeacul (vrchea Basarabie istorică) este realipit Moldovei. Ambiguitatea Tratatului de pace a permis Unirea Principatelor în 1859 prin alegerea aceluiaşi domnitor - Alexandru Ioan Cuza. Unirea acceptată / recunoscută de Puterile garante doar pe timpul domniei lui Cuza, devine ireversibilă la 11/23 decembrie 1861[ În septembrie 1860, Domnitorul A. I. Cuza face o vizită de 11 zile la Constantinopol pentru a susţine Memoriul pentru recunoaşterea Unirii depline - administrativ, politic şi jurisdicţional. Sultanul Abdul-Medjid l-a primit cordial şi a aprobat planul lui Cuza. Puterile garante acceptă Memoriul la 13/15 septembrie 1861, iar sultanul Abdul Aziz emite Firmanul din 22 noiembrie/4 decembrie 1861, în baza căruia Domnitorul A. I. Cuza proclamă la 11/23 decembrie 1861: „Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată”], atât în urma reformelor şi demersurilor cuziste, cât şi prin întărirea ei în urma venirii pe tron, în 1866, a lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, care se bucura de sprijinul Franţei şi Prusiei.

- 1877, aprilie 12 - armatele ruse traversează abuziv România spre Bulgaria, înainte de ratificarea Convenţiei româno-ruse de la Livadea (sept. 1876) de către Parlamentul român.

- 1878, 3 martie - deşi românii, prin luptele de la Plevna şi Griviţa (septembrie-noiembrie 1877), au determinat victoria în războiul ruso-turc şi, deşi, prin convenţia de la Bucureşti din 4 aprilie 1877, Imperiul Rus garantase apărarea şi menţinerea integrităţii teritoriale a României, colonelul român Arion nu a fost acceptat la tratativele de pace de la San Stefano, în cursul cărora Rusia a obţinut de la turci crearea unui Principat al Bulgariei sub protecţie rusească, legătura cu el urmând a se face prin ţările române, scop în care Rusia era pregătită a le ocupa şi anexa. La protestul românesc, ruşii au ameninţat că ,Majestatea Sa va ordona ocuparea ţării şi dezarmarea armatei române", la care Carol I a răspuns „armata de la Plevna va putea fi sdrobită, dar nu dezarmată" şi a pus armata în poziţie de apărare.

Aşadar,   Războiul   pentru   Independenţă   a   dus   milimetric   pe lângă situaţia transformării Principatelor în gubernii ruseşti.

- 1878, iulie - Prin Tratatul de la Berlin, Rusiei i s-au redus pretenţiile de mai sus, cerându-i-se să recunoască României independenţa, să-i cedeze Dobrogea (cu portul Constanţa), Delta Dunării şi Insula Şerpilor, primind în „compensaţie" cele 3 judeţe din sudul Basarabiei (Bugeacul), restituite Moldovei la 1856. „Mărinimoasă", Rusia a acceptat transferul fostului paşalâc Dobrogea către România, în ideea de a-1 folosi în viitor drept culoar spre Bulgaria plasată sub protecorat rusesc.

***

 

Două pupeze într-un tei

Trecute de floarea vârstei

Plictisite și țâfnoase

Dar la limbă veninoase

Se apucară de vorbit

Cum că vulpea a slăbit

De când și-a făcut iubit

Chiar pe ursul păcălit

Pupăza cea mai moțată

Își aduse aminte îndată

Că veverița minionă

A intrat la cioară bonă

A spălat și a scrobit

Până puii s-au albit

N-a uitat pe coțofană

Că și-a luat haină de blană

Și că bani n-ar fi avut

Decât dintr-un Revolut

Transferați de-un papagal

Care are cașcaval 

Pupăza cu creasta mică

O bârfește pe furnică

Că ea n-ar duce în spate

Nici un fel de greutate

Că amant l-are pe greier

Doar muzică are în creier

Cântă în Berăria H

La cimpoi și fluieraș

Cârtița este tenace

Nu e oarbă ,se preface

A făcut totul cu cap

Să ia pensie de handicap

Barza este slăbănoagă 

N-are nici un pic de vlagă

Are tenul cam livid

Că și-a pus în cioc acid

Și vorbind ele în șoapte

Și-au dat seama că e noapte

Morala?

                Că aici am vrut să ajung

                Calul moare de drum lung

                Prostul chiar și când murea

                Purta grija altuia

      ✍️~Mariana Luca-Croitorescu~

***

 

O POEZIE GENIALĂ pentru recitit

găsită prin arhivele statului (degeaba) scrisă de Camil Petrescu ȋn care găsim „PORTRETUL“ naţiei noastre !!!

Scrisă, probabil prin anii ’50, ne face să ȋnţelegem că românii, de atunci și pâna astăzi, nu s-au schimbat prea mult! 

Camil Petrescu (n. 22 aprilie 1894 — d. 14 mai 1957) a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet.

ZEFLEMEAUA,  de CAMIL PETRESCU 

{ Motto: „Românii e deştepţi!“}

Cînd va veni sfîrşitul lumii

Românii nu vor fi atenţi

Isus a spus: „Talita kumi“

Dar nu pentru inconştienţi.

Iar Ziua Domnului, ca hoţul

În miez de noapte va sosi

Femeia va dormi, iar soţul

Reviste porno va citi.

N-avem conştiinţa tragediei

Şi totul luăm „à la légere“

Noi, campionii băşcăliei

Am compromis orice mister.

Avem o scuză de faţadă:

„Lasă, că merge şi aşa!“

Trădăm la primul colţ de stradă

Şi-apoi încălecăm pe-o şa.

Senzaţia e de plutire

De infinit paraşutism

Noi am făcut mişto subţire

Şi de marxism, şi de fascism.

Ce Decebal şi Burebista?

Ce patriotul cărturar?

Trăiască Miţa Biciclista

Şi berea rece la pahar!

Mitică veşnic să trăiască

Şi noi pe lîngă el, noroc!

Filozofia chelnărească

E tot pe loc, pe loc, pe loc!

Întreaga drojdie se scurse

Din mahalale de Fanar

Şi-n loc să fim un roib de curse

Noi am ajuns din cal – măgar.

Pe primul loc e-njurătura

Ea pentru toate e un leac

Simţi cum îţi umple toată gura

O moştenim din veac în veac.

Noi „facem“ şi „băgăm“ de-a valma

Noi suduim neîncetat

Iar la acest popor, sudalma

E o religie de stat.

La treburile serioase

Noi nu ne concentrăm destul

Avem o somnolenţă-n oase

Şi-o zeflemea de prost fudul.

Si doar la reluări de faze

Parcă ne mai trezim puţin

N-avem profil de kamikaze

Tiparul nostru-i byzantin.

Apocalipsa furtunoasă

Îi sperie pe pămînteni…

Pe noi nu ne-o găsi acasă –

Vom fi la meci, sau la pomeni.

Aceasta, poate, ne e soarta

S-o tragem şi pe asta-n piepţi

N-aveţi decît să-nchideţi poarta

Dacă tot face ea pe moarta…

Hai, că românii e deştepţi!

Camil Petrescu

***

 Pentru cei ce îşi pun mari speranţe în banii daţi de Guvern!

*

Minte Proastă

De Miron Radu Paraschivescu.

*

Credeau mulţi c-o am prea mare

şi s-au pus să mi-o măsoare……

Ca să xvezi ce minte proastă,

puteau veni la nevastă

s-o întrebe cum stă treaba,

nu să măsoare degeaba,

doar ea putea să le zică,

de la-nceput, c-o am… mică!

O fi ea cu roboteala

da-mi ţine şi… socoteala,

nu care cumva să scap

şi, bătrân, să-mi fac de cap!

Că, dac-o ai… nesimţită,

poţi să nu pici în ispită?

De-asta zic eu că muierea

îmi ştia bine durerea,

da` ei, proştii, ce poţi spune,

căzuţi toţi în cap, pă bune,

fără să se mai gândească,

săriră s-o ciopârţească.

Trecui eu peste necaz,

fără să fac prea mult caz,

şi încerc, cum s-o putea,

să îmi fac treaba cu ea.

Uneori, când, printre deşte,

îmi scapă, de zici că-i peşte,

simt că mă ia cu răcori

Şi stau treaz până în zori, 

Făcându-mi plan după plan,

cum să mai câştig un ban,

că suma asta, la sută,

dată de Guvern, la derută,

Pensia tot nu-mi ridică

Şi rămâne mică, mică!!!

*

Minte de pitic, se pare!

Zicea că o am prea mare, 

când a pus să mi-o măsoare…

Despre ce credeaţi că e vorba…???

*

Întrebaţi-o pe Ortensia!

Nu am descris decât: Pensia!!!

*

Bărbat vs femeie

 “Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.

Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron, pentru femeie un altar.

Tronul exaltă, altarul sfințește.

Bărbatul este creierul, femeia este inima.

Creierul primește lumina, inima primește iubire. Lumina fecundează, iubirea reînvie.

Bărbatul este puternic prin rațiune, femeia este invincibilă prin lacrimi.

Rațiunea convinge, lacrimile înduioșează sufletul.

Bărbatul este capabil de eroism, femeia - de orice sacrificiu.

Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul.

Bărbatul are supremația, femeia are intuiția.

Supremația semnifică forța, intuiția reprezintă dreptatea.

Bărbatul este un geniu, femeia este un înger.

Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.

Aspirația bărbatului este către gloria supremă, aspirația femeii este îndreptată către virtutea desăvârșită.

Gloria face totul măreț, virtutea face totul divin.

Bărbatul este un cod, femeia este Evanghelia.

Codul corijează, Evanghelia ne face perfecți.

Bărbatul gândește, femeia intuiește.

A gândi înseamnă a avea creier superior.

A intui, simțind, înseamnă a avea în frunte o aureolă.

Bărbatul este un ocean, femeia este un lac.

Oceanul are o perlă care îl împodobește, lacul are poezia care-l luminează.

Bărbatul este un vultur care zboară, femeia - o privighetoare ce cântă.

A zbura înseamnă a domina spațiul, a cânta înseamnă a cuceri sufletul.

Bărbatul este un templu, femeia este sanctuarul.

În fața templului ne descoperim, în fața sanctuarului îngenunchem.

Bărbatul este plasat acolo unde se sfârșește pământul, femeia acolo unde începe cerul".

VICTOR HUGO