***

 

"Și când veti păși în viața reala, acolo unde există sancțiuni, ce veți face, dragi elevi? Cum veți proceda? Vreți ca școala să vă pregătească pentru viață, nu-i așa? 

Știți ce înseamnă viața? Viața vă dă extemporale neanunțate (atunci cand greșiți, când nu sunteți atenți la ceea ce gândiți, spuneți, faceți sau la ceea ce se întâmplă în jurul vostru) și dup-aia vă învață lecția, asta DACĂ VĂ MAI PUTEȚI RIDICA și dacă sunteți curioși și preocupați să înțelegeți (de) ce vi s-a intamplat, să invațati din greșelile voastre și astfel să vă ințelepțiți, să vă fie mai bine și să evoluați. Evoluție umană nu înseamnă progres material sau financiar. A FI nu inseamnă A AVEA. 

Prin urmare, in viața reală există pedepse pentru faptele rele, chiar dacă sunt făcute din greșeală, și, dacă nu-ți insușești lecțiile, atunci viața insăși ți le va preda, mai devreme sau mai târziu, cu multa durere și suferință. Cel mai bine e să fii mustrat sau pedepsit atunci când trebuie, ca să ai timp să te indrepți și să nu mai repeți aceeași greseală. Mai tarziu e mult mai greu.

Știți, există oameni care invată din ce aud sau ce citesc, alții din greșelile altora, insă majoritatea invată din propriile greșeli. Așa e omul. Așa invațăm... din greșeli, din dureri, din suferințe. Poate vă intrebați de ce? Poate pentru că prea puțini oameni se intreabă atunci când le este bine, când "totul le merge ca pe roate", când zilele le sunt senine, cand sunt fericiti sau cand se bucura: 'oare de ce mi se intamplă asta?'.

LE. Așadar, dacă nu veți fi mustrați și pedepsiți la timp, ca să vă puteți indrepta, veți fi mustrați și pedepsiți mai tarziu insă...va fi mult prea târziu. 

E ca si in cazul pomilor. Când cresc au nevoie de apă, lumină, caldură, ingrășământ, grijă LA TIMP. Dar trebuie și să ii cureți și să le inlături crengile uscate. TOT LA TIMP. Nu dupa 14 sau 18 ani. Atunci, va fi mult prea tărziu."

***

 "Lasă -mă viață !

Lasă -mă să îmbătrînesc fără aranjamente si acuzații ,fără a arăta tânără si frumoasă ca cineva .Vreau lângă mine oameni care mă iubesc si înțeleg .

Vreau să îmbătrînesc cu demnitate , cu înțelepciune si speranță. Îmi iubesc viața si sunt recunoscătoare pentru zilele ce mi-au rămas,nu vreau să pierd timpul prețios si să mă bucur de fiecare clipă. Lasă -mă să îmbătrînesc cu sănătate si discernământ. Cu siguranță mi-am îndeplinit misiunea si vreau să profit de această pace meritată pentru a mă odihni si reflecta .

Vreau să îmbătrînesc fără să mă tem de riduri sii părul meu cărunt si fără frustrări.

Lasă -mă să îmbătrînesc, accept bătrînețea ca darul tău si să cred că nu este sfârșitul ci doar începutul unui nou drum în viață. Nu vreau să fiu exemplu ci numai să -i dau sens traiului meu cu seninătate ,cu sentimentul de libertate si cu capul sus .

Vreau să ştiu că îmbătrînesc ,să fiu o bătrână fericită si conştientă! "

Sursa: internet

***

 

Când ești bătrân și gri și plin de somn,

Și dând din cap lângă foc, ia această carte,

Și citește încet, și visează la privirea blândă

Ochii tăi au avut odată, iar umbrele lor adânci;

Cât de mulți au iubit momentele tale de grație,

Și ți-am iubit frumusețea cu dragoste falsă sau adevărată,

Dar un singur om a iubit sufletul de pelerin din tine,

Și mi-a plăcut tristețile feței tale schimbătoare;

Și aplecându-mă lângă barele strălucitoare,

Murmur puțin trist cum a fugit iubirea

Și am mers pe munții de deasupra capului

Și și-a ascuns fața în mijlocul unei mulțimi de stele.

William Butler Yeats

Carte:[ad] https://amzn.to/3UP38SB 

Rebeca prințesa lebedelor

 

Rebeca prințesa lebedelor

- balerinei Rebeca Nicolle Naș 

Aștept și-acum să te mai văd o dată

în lacul plin de lebede dansând,

pe tine, balerina preferată,

că mi-ai pătruns în fiecare gând

și mă visez că-s prinț, câteodată,

și te sărut când te înalți în zbor

să redevii cea mai frumoasă fată

cum ai și fost până un vrăjitor

te-a transformat în lebădă pe apă.

Sincer să fiu, îmi placi mult și așa,

Ceaikovski, chiar, ți-a scris balet pe-o clapă,

în lacul lebedelor, că te vrea.

Eu îți compun spre sear-o melodie,

te vreau și lebădă, te vreau oricum, 

dansez cu tine într-o fantezie

și te respir, adânc, magic parfum.

Prințesa mea, ești ca o dulce vrajă,

care-mi cuprinde sufletul ușor

și dacă îngerii nu-ți fac de strajă

am să-ți rămân, mereu, compositor.

versuri: Ioan Grigoraș

*×*

 

"Școala nu e parc de distracție. 

       Profesorii nu sunt animatori, nici clovni. Credeți-mă, nu vreți entertaineri, vreți profesori buni.

     Copiii progresează doar provocați, cu rigoare, cu reguli, cu respect...cu dat de greu.

     Școala nu e locul unde copilul trebuie doar să râdă, să se distreze, să facă numai ce-i place, să dea pe "emisiunea" preferată. 

     Observ un trend așa care îndeamnă, dictează chiar, să ne dăm peste cap noi adulții ca celor mici să le fie cald, ușor și bine. Să nu cumva să fie deranjați de vreo cerință care-i pune la treabă. Ba chiar indicat să le facem noi deja treaba pe jumătate și-apoi să continue ei ce mai e de continuat. Pe jumătate sau chiar pe de-a-ntregul, că, deh, se uită ei ca la spectacol și învăța. Că doar copiii din ziua de azi sunt muuult mai deștepți decât eram noi. Și, atenție, spectacolul trebuie să fie pe placul lor, musai pe placul lor. Deci dați-vă peste cap să găsiți mereu și mereu scene noi de spectacol. Că ei se plictisesc ușor, n-au răbdare. Și schimbă canalul....ăăă ecranul imediat. E concurență mare.

      Dar binele copiilor stă în educația cu rigoare, cu bun-simț, cu provocări, uneori cu disconfort și dat de greu, cu responsabilitate și reguli nu totdeauna pe plac. Aș spune că tocmai acestea fac diferența.

     Confruntarea cu sarcini, cu experiențe nu tocmai pe plac.

     Sunt de-o viață alături de copii, împreună cu ei. Și cei mai înverșunați impotriva regulilor de bun simț, a provocărilor, a exigențelor, nu sunt de fapt copiii, ci adulții de lângă ei, care înțeleg greșit binele pentru ei în educație.

      Toată aprecierea și recunoștința mea pentru părinții care înțeleg să-și lase copiii să mai dea de greu, să muncească, să se străduiască. Să învețe și singuri. Nu e o jertfă!"

Preluat de la Laura Gunesch - psiholog

***

 La fel de actuala acum ca si atunci

Stramba coloana a infinitului

Profu` meu de info mi-a dat o idee geniala

Sa m-apuc sa scriu despre coloana vertebrala

Nu sunt anatomist si deci nu fac stiinta

Sa jonglez cu metaforele este a mea vointa

In conditiile date eu trec la actiune

Si abordez subiectul coloanei-natiune

Nu sunt un politruc si nici un comunist

Dar nici orb nu-s la suflet sa nu simt ceea ce-i trist

Ca vertebrele natiunii au luat-o pe o panta

Pe care o observi doar cand se-ofileste o planta

Se tot duce coloana ca o minge spre gol

Toti vor sa-i vada corsetul, sa nu fie nasol

Dupa multi el odata cam pe la patru ani apare

Si nu-si dau seama ca si de ei depinde ca dispare

Brancusi a cioplit o coloana ce se vrea la infinit

Care a luat-o pe contrasens si nu s-a mai oprit

De prea multi ani cu totii ne tot facem iluzii

C-o sa reducem unghiul cu-ajutoare si perfuzii

Dar astea sunt ca drogurile, prelungesc agonia

Ele provoaca tristetea si nu veselia

Si pana cand faptele nu se vor revedea in zare

Vom continua din pacate sa ne tot ducem la vale 

Asa dupa refren sa intram in subiect

Intai ma-ntreb de ce vorbesc ca nici eu nu stau drept

Dar cum v-am spus si mai sus io nu pot sta pasiv

Pentru ca treaba-asta-i mai periculoasa decat virusul HIV

Coloana noastra se tot stramba de zeci si zeci de ani

Si imoralitatea se -mbina armonios cu verbul ``a avea bani``

E mai rau cand ii ai si nu stii ce-nseamna ei

Te crezi mai tare decat Praslea in lupta cuc 7 zmei

Toate acestea dragii mei denota incultura

Si-ngrosarea obrajilor oricand se da din gura

Prin toate aceste fapte intram intr-un cerc vicios

Care-n interiorul lui matura valorile pe jos

Punctele lui vor la Mecca mai rau ca un mahomedan

Si motoarelor lor sa le facem templu in mai putin de-un an

Ca romanii adevarati sa trecem de la o extrema la alta

De la oamenii blindati la cei care dau cu sapa

Aici nivelul de trai nu prea este in verva

Dar asta nu-i scuza deloc cand stramba catre-o vertebra

Prin blaturi, spaga, furtisaguri ei se-automutileaza

Si coloana vertebrala tot nu se redreseaza

Treaba asta implica iluzia de prosperitate

Insa face ca vertebrele sa ramana-nghetate

``Daca fac si altii, de ce sa nu fac?``

Iata cateva cuvinte care tare rau ne plac

Preferabil ar fi insa sa punem picioru-n prag

Si sa facem clar corsetul, sa nu mai fie vag

Astfel este posibil sa devenim modele

Cu baza-n Dumnezeu si-n alte sfinte cele

Oamenii adevarati chiar ne vor urma

Si soarele din nori pe bolta-l vor ridica

Cu speranta dragii mei c-ati invatat ceva bun

Inca de doua ori refrenu`va rog am sa vi-l spun

Cristian Enache Scrisa initial in Feburarie 2004, Resscrisa in Februarie 2024

***

 

,,De ce nu puneţi şi pe râs impozit ,,- Adrian Păunescu

📖...De ce nu puneţi şi pe râs impozit

Şi birul progresiv pe sărăcie?

De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric?

Impozitaţi şi vântul ce adie!

Ar fi păcat să ezitaţi în crima

De-a confisca şi sângele din vine,

Continuaţi prăpădul cu ardoare

Şi răul ce vă face-atât de bine!

Taxaţi iubirea, somnul, nostalgia,

Penumbra, deznădejdea şi oftatul

Şi unghiile care cresc întruna,

Distrugeţi tot, de-a lungul şi de-a latul.

Nu-i logic să nu puneţi nişte biruri

Pe nou născuţi ce nu ştiu cum îi cheamă,

Lucraţi neiertător şi echitabil,

Impozitaţi şi laptele de mamă.

Dar ce fiscalitate este aia

Din care nu se fură-ntreaga pâine

Acestui neam ce şi-a luat maidanul

De-a nu trăi în lesă ca un câine?

Taxaţi sever şi strângerea de mână!

Impozitaţi total telepatia!

Luaţi atâtea piei câte vă place

Şi desfiinţaţi prin taxe România!

Ce e complicitatea asta bleagă

Cu sărăntocii şi dezmoşteniţii?

Tot au şi ei ceva să dea ca taxă,

Treziţi-le revolte şi ambiţii!

Voi nu vedeţi că omul mai respiră?

Cât amânaţi sentinţa capitală?

Loviţi la oase naţia întreagă,

Înduioşarea e un fel de boală.

Adăugaţi impozite şi taxe

Pe taxe şi impozite, cuminte,

Impozitaţi şi lacrima şi ploaia!

Taxaţi adânc şi morţii din morminte!

Impozite pe floarea dăruită,

Impozite pe cald, ca şi pe rece,

Impozite pe rouă şi pe lună,

Impozite pe notele de 10.

Cafeaua, ceaiul, apa de fântână,

Fereastra, uşa, merită accize

Când, cu o poftă tragică, Guvernul

Îi dă un nou impuls acestei crize.

Impozite şi taxe pe cuvinte,

Dar biruri pe ecou şi pe tăcere,

A jupui poporul este nobil,

Când nu-i mai laşi nici dreptul să mai spere.

Hei, Românie, parcă răstignită,

Degeaba vrem să te-ntrebăm "Quo vadis?",

Nici să trăim aici, nu-i cu putinţă,

Nici să murim acum nu mai e gratis.

La luptă împotriva tuturora,

Într-un neomenesc război promiscuu,

Trăiască lanţul ce ne intră-n oase!

Trăiască Taxa, Jaful, Moartea, Fiscul!.....O poezie mai actuală ca niciodată!🤔😢😢