joi, 8 februarie 2024

***

 

Unul din cele mai rezistente și mai incorecte clișee prezente în societatea românească este cel care afirmă că Biserica este prima instituție care s-a străduit să educe poporul român.

Nimic mai fals.

Analfabetismul spre 1800 era desăvârșit. Abia circa 5-8% din oameni aveau știință de carte. Principatele valahe erau printre  cele mai puțin alfabetizate din Europa. 


Numeroși călători care au trecut prin principatele române, dar și localnici, remarcă lipsa cronică de educație, nu doar la nivelurile de jos ci și a boierimii. ”Învățătura lor teologică se reduce la superstiții și credințe îndoielnice”(Raincevici 1788), ”Ce ignoranță profundă domnește aici!”(Lionardo Panzini 1770), ”Orice fel de cultură științifică le este atât de străină” (Lionardo Panzini 1770), ”educația și instruirea sunt foarte neglijate în Moldova”(Wolf 1805), ”în timp ce boierii au adoptat viciile Europei civilizate, ei n-au progresat deloc în privința îmbunătățirii societății civilizate”(Macmichael 1819), ”Combinația dintre datina și moravurile orientale și europene e deosebit de ridicolă”, ”Înclinația spre studiu și literatură nu e deloc încurajată”(Wilkinson 1820). ”dacă soarta le-ar dărui un suveran drept și luminos principatele ar suferi o transformare completă și s-ar putea compara cu cele mai civilizate națiuni”(Raichevich 1788)


Cazurile unor funcționari, negustori și boiernași locali care au ales să se instruiască sunt rare. Sunt cazurile tatălui lui Eminescu sau Caragiale. 

Instituțiile educaționale Academiile Domnești de la București si Iași, fondate la finele sec 17 și 18. Activitate sumară înainte de a doua jum a sec 18. Finanțate din taxe impuse boierimii sau uneori din visteria domnească. Se preda în greaca veche dar nu numai. Mavrocordat  le-a cerut boierilor să învețe să citească și să scrie în greacă ca să „nu rămână de tot în prăpastia neînvățăturii și să rămână mai jos decât alte neamuri dimprejurul țărei noastre”. Grigore Ghica al Moldovei vorbește de ”ticăloșita stare și vrednică de lacrimi a neînvățăturii” și a adus la academie învățați greci orientați către gândirea occidentală. 

A încercat și la Bucuresti, Alexandru Ipsilanti dar nu a avut succes pe termen lung. Mitropolitul Moldovei, Iacob Stamati, un mare cărturar, originar din Ardeal, critica felul de a se face educație la Academia din Iași: școala e un loc unde un copil învață doar frica de Dumnezeu și dogmele ortodoxe și nu cum să se facă util patriei. 


Mare parte din boierii valahi ori angajau educatori particulari (greci de obicei) ori iși trimiteau copii să învețe în gimnaziile luterane sau catolice din Sibiu sau Brașov. Foarte rar, unii boieri foarte bogați își permiteau să isi trimită copii la Viena sau Paris. 

În Moldova mai existau - rar ce-i drept -  pe la unele biserici preoți sau dascăli care dădeau lecții primare de scris și citit. În Țara Românească au fost identificate (înainte de 1830) 39 de scoli orășenești (din care 10 pe lângă biserici)  și 33 de școli sătești (24 ale unor biserici sau mănăstiri). 


Există numeroase menționari  a educației precare a preoților și clericilor. Pe la 1820 existau numeroși preoți hirotoniți  fără să aibă nici o știință de carte. Unii călători apreciază că „clericii lor sunt extrem de inculți, puțini știu să scrie sau să citească”. Preoții erau obligați să învețe pe de rost măcar Sf. Taine. Din vremea lui Caragea e o lege prin care preoții trebuiau sa faca măcar 6 luni de școală înainte de hirotonisire, însă prea puțin se ținea seama de aceste reguli. Regulamentele Organice au incercat să impună educație tuturor preoților. O altă problemă era numărul foarte mare de preoți. Preot putea deveni orice țăran, dacă plătea. 


Inițiativele locale ale unor popi de a îi învăța pe oameni scrisul și cititul erau rarisime, deoarece nici preoții nu știau carte. În Țara Românească a existat o excepție. În 1797 călugarii de la schitul Nămăiești din Muscel cer să faca o școală pt satele din apropiere. 


Doctorul Severeanu, născut în Mehedinți în prima jumătate a sec 19, își amintește în memoriile sale: ”Preotul era şi el la fel de incult ca restul satului dar spunea şi el în biserică lucruri mistice pe care sătenii, neînţelegându-le le luau ca binevenite de la sfinţi şi Dumnezeu. Vaccinarea contra variolei se făcea şi nu prea. Această operaţie era spaima locuitorilor şi trebuia făcută prin surprindere căci dacă se afla, mamele cu copii fugeau în pădure. Deseori erau certuri şi bătăi între săteni şi autorităţi. ”


Introducerea limbii române în educație (alături de greacă, turcă, germană sau rusă) a aparținut ultimilor fanarioți. 


În 1818 s-a organizat o școală românească la Sf. Sava unde a fost adus ardeleanul Gheorghe Lazăr care să predea (printre altele)  topografie, fiindcă în țară nu existau profesori care să predea în lb română. Boierii aveau nevoie de măsurarea moșiilor. 

La Iași venise Gheorghe Asachi. 


După 1821 scolile grecești au fost părăsite datorită curentului anti-grecesc. După 1823 la școala din București preda tanarul Ioan Heliade Rădulescu. In 1826 s-a inființat o școala asemenatoare la Craiova iar la Iași a fost reorganizata de Asachi în 1828, dar reînchisă din cauza unei epidemii de ciumă în 1829.


Prima școală (semninar) în limba română pentru preoții din Moldova a fost la Socola  lângă Iași (1803). 

Conflictele dintre Mitropolitul Moldovei Veniamin Costachi și rectorul de la Socola, degrigolada și antipatiile dintre înalții prelați, au blocat cursurile. Acuzele de simonie (corupție, hirotonisirea pe bani, fără absolvirea cursurilor). Tinerii seminariști care frecventau cursurile, formându-și astfel o educație, nu acceptau să ajungă parohi în sate, drept care renunțau la carieră. Demnitățile ecleziastice erau date exclusiv pe bani, nu pe baza studiilor, de aceea mulți seminariști fără bani preferau să își aleagă altă meserie. 


Abia în timpul Regulamentului Organic, sub presiunea lui Kiseleff, Biserica a fost obligată să se modernizeze și printre altele să se ocupe sistematic de educația viitorilor preoți. Reformele merg extrem de greu și se lovesc de opoziția virulentă a mai marilor clerului. Până atunci preoțimea era în marea ei majoritate analfabetă și nu beneficiase de o educație specifică. Abia de atunci s-a hotărât înființarea unor seminarii teologice serioase pe lângă mitropolii (Iași și București) și apoi pe lângă episcopii (Argeș, Buzău, Râmnic, Roman, Huși, Suceava). Biserica trebuia să se ocupe de ridicarea clădirilor și să sprijine financiar și profesional seminariile și pe elevii lor. Problema cu seminariile însemna pentru înaltul cler (Mitropolie, episcopii) pierderea unor însemnate sume de bani, în condițiile în care funcția de preot erau efectiv vândută oricui plătea.  


Datorită numeroaselor abuzuri, puterea laică din Moldova inființează postul de mare logofăt al pricinilor bisericești. Biserica s-a opus cu toată forța neglijând complet formarea și instruirea propriului personal. Vodă Sturza l-a acuzat pe episcopul Veniamin al Romanului ca ar fi vândut darul preoției la peste 470 de persoane acumulând peste 7600 ducați. 


În 1851, Mitropolitul Grigore al Moldovei se opune cu îndârjire proiectelor de educație. În această nebunie iese în evidență protosinghelul Neofit Scriban, om subțire și educat, cititor de Voltaire și pasionat de vioară, profesor la seminarul de la Socola. Acesta deranjează foarte tare atât puterea laică cât și pe cea bisericească drept care e exilat la Neamț. Alt cărturar, Eufrosin Poteca, activist al ideii de instruire a preoților, își amintește că în 1828 era văzut ca un păcătos de către mitropolit, deoarece ”propăvăduia ertarea robilor și învățătura preoților”. 


Statistica lui Nicolae Suțu număra în 1849, 8948 de clerici și parohi, la 1.400.000 locuitori. La această populație îi corespundeau 104 profesori și medici laolaltă. În Muntenia, Adunarea Obștească cere cursuri de 4 ani pt preoți. Mitropolitul Neofit acceptă cursuri pentru seminariști de doar 6 luni si apoi hirotonirea preoților. Cererea lui Neofit este respinsă drept acesta care a blocat activitatea tuturor semninarilor. 


Mințile luminate din epocă cereau formarea unei tagme preoțesti care să aibă și atribuții de educator, dascăl, să fie un factor civilizator. Preoții trebuiau ca în caz de epidemie să facă apel la puterea lor de convingere, la prestigiul lor pt a transmite măsuri de igienă și profilaxie. Regulamentul Organic cere popilor să se  învrednicească ca dascăli ai norodului, si de la care se așteaptă să îngrijească și de învățătura și moralul oamenilor. Pentru aceasta se cere ca preoții să fie îndestulați de proprietarii de pământ. Însă preoții intră în conflict deseori cu sătenii din ambele principate  care trimit jalbe după jalbe. Țăranii nu voiesc a munci gratuit pentru popi, cum nici popii nu vor a oficia pe degeaba țăranilor. Se dă chiar o lege prin care se interzicea proților să oficieze pe galbeni. În Gorj, în 1849 satenii din Băltișoara se plâng că deși lucrează pământul popii, el refuză să oficieze gratuit, așa cum se stabilise. 

Tot în această epocă Bisericii i se atribuie misunea de ajutorare a săracilor. Biserica participă la administrarea sărăciei dar nu din banii ei. În 1813 boierii hotărăsc ca dascălii și medicii să fie plătiți din veniturile Episcopiei de Vâlcea. Clerul nu-si asumă această misiune, deși are de unde, așa că județul rămâne fără școli și fara medic timp de 2 ani. E nevoie de porunca lui vodă pentru a obliga episcopia să plătească lefile acestora, dar se pare că fără rezultat. 


Deși Biserica e printre cei mai mari proprietari de pământuri, livezi, păduri, vii, cârciumi, mori, prăvălii este tot timpul în căutare de mile.


Analfabetismul în mediul rural era evaluat - în surse oficiale ale vremii - la 1899 la circa 85%. Adică la 1900, în Regatul României erau mai puțini știutori de carte decât erau în alte părți ale Europei Occidentale la anul 1500.(...) Pentru perioade mai vechi de această dată, rata analfabetismului trebuie să fi fost mult mai mare.


Recomand citirea și acestui mic articol, ca o completare a acestor informații: https://www.facebook.com/radu.oltean.16/posts/10223163177293950

***

 

Nu suntem ceia ce mulți văd 

     Suntem ceia ce puțini găsesc 

Uneori nu știm să  apreciem frumosul interior 

      Ne mulțumim cu puțin , pe termen scurt și de calitate îndoielnică .

    Femeie este simbolul iubirii , al fericirii , al echilibrului interuman .

     Este mai presus de orice , de toate calitățile umane .

        Să fii respectată și iubită frumoasă femeie .

Trenul iubirii

 

Trenul iubirii*


Eu azi nu pot să mai respir,

nu pot să dorm, am insomnie

și febră am, mereu transpir

când nu suntem în armonie.


Îmi place-aproape să te știu, 

când mă trezesc în miez de noapte,

dacă nu ești, parcă nu-s viu

și-aștept confuz trenul de șapte


să te zăresc o clipă doar

la geam să-mi faci un semn cu mâna

rămân cât este necesar

mecanicul să tragă frâna.


Te-aștept cu flori pe un peron,

lăsând în urma noastră gara

și-apoi din mers, într-un vagon,

am să-ți așez pe cap tiara.


Regina mea, un cavaler,

aș vrea să-ți fiu o viață-ntreagă

că te iubesc și zilnic sper

trenul iubirii să ne-aleagă.


versuri: Ioan Grigoraș


*poezie cu temă prestabilită

***

 

Un text RĂVĂŞITOR scris de Doamna Judecător Adriana Stoicescu. Recunosc, l-am citit cu lacrimi în ochi și nod în gât...😒

"Oamenii devin, pe zi ce trece, mai proști.

Nu ne tâmpim pentru că mâncăm soia sau, dimpotrivă, prea multă carne, ci pentru că am aruncat toată înțelepciunea omenirii la gunoi apoi i-am dat foc, nu de alta, dar trebuie să salvăm planeta.

Nu o vom salva. Suntem prea mulți și, desigur, prea proști; cât timp nu ne putem salva pe noi înșine, cum am putea avea grijă de biata planetă.

E incredibil cum prostia a reușit  să distrugă în câțiva anișori tot ce a clădit și creat omul mai de preț.

Generația decrețeilor, cea care a crezut că poate schimba lumea din temelii, cu Dumnezeu alături, va pleca în curând, lăsând în urma sa un ultim și de neacoperit gol.

Suntem ultimii care am devorat, ascunși sub plapumă, furând lumină de la o lanternă prăpădită, cărțile copilăriei.

Cu foi rupte de atâtea recitiri, știam pe de rost pasaje întregi din ”La Medeleni” și, deși nu era cazul, replicile lui Scarlett…

Suntem ultimii care am scos din minți străzi întregi cu strigăte de  ”nenea, ne dați mingea” și ”tanti mama lui Arpi, vine Arpi jos?” cu joaca până noaptea târziu, când acasă ne aștepta fie o scatoalcă, fie o urecheală, dar, inevitabil, căldura insuportabilă a locuințelor devenite, în toiul vacanței de vară, adevărate  cuptoare că, de, nu știam nimic de reabilitare..

Plecăm încet și, odată cu noi, dispare acel ”sărumânaaaaa” aruncat cu putere oricărui cetățean întâlnit pe scara blocului, cunoscut sau nu. Azi e suficient să arunci un ”bună” din vârful buzelor țuguiate, cu ochii dați artistic pesta cap, în genul ”ce favoare îți fac, bro…”

Pleacă în curând generația ce asculta, alături de părinți, ascunși în colțul bucătăriei, ”Europa liberă” cu urechea lipită de un radio prăpădit, ce hârâia ca un bolnav tbc ist, înțelegând, pe cât se putea, că trăia într-un non sens care azi (ce oroare) începe să pară, de-a dreptul frecventabil.

Am fost copiii deprinși cu respectul, maturizați înainte de vreme, aruncați în apă fără să știm să înotăm, că ”doar așa poți răzbi”, auzeam țipând de pe marginea bazinului…

Am fost adolescentele leșinate de emoție că ne-am pupat la reuniune cu vreun drăguț cu un an mai mare, sperând în taină la un dans mai lent, feriți eventual de ochii lui dirigu…

Mi-e tot mai greu să înțeleg lumea în care trăiesc și pun asta pe seama faptului că azi cartea a devenit un moft penibil și demn de dispreț.

Că a fi educat și cu un minim de cărți citite este doar o manifestare a unei slăbiciuni, în mințile netede ale celor care decid soarta lumii.

Am devenit o adunătură de bipezi cu ochii țintiți în niște aparate obsedante, care fac dovada statutului social.

Am devenit niște biete marionete ale unor indivizi la fel de proști precum cei care, cândva, erau trecuți în clasa a cincea doar de milă.

Planeta întreagă este condusă de cei care nici să copieze corect nu erau în stare.

Iar noi suntem în top…

Și asta pentru că nu ne pasă de nimic.

Nu ne pasă de mizeria din jurul nostru pentru că nu ne pasă de mizeria din noi.

Devenim din ce în ce mai limitați, sfârșind, probabil, prin a emite sunete guturale, așteptând răspunsul din telefon.

Vom deveni maimuțe ce știu să tasteze.

Pe măsura ce prostia se înscăunează, transformăm în bășcălie tot.

Pentru că nu mai citim, ne lăsăm influențați de indivizi fundamental idioți, dar care știu să mintă și să fie vocali, să ne promită ultimul telefon sau cea mai bună variantă de laptop.

Ne batem joc de țara asta zi de zi, de trecut și de oamenii care au murit ca noi să putem să ne îndopăm cu pizza și Coca Cola.

Viața se reduce la cât mâncăm, ce mașină cumpărăm, în ce zonă a globului ne pozăm pentru a muri de invidie vecinul de la parter.

Vom pleca și odată cu noi va pleca generația care asculta Pink Floyd și Led Zeppelin, dar dădea iama și la filarmonică și operă, îmbrăcați la patru ace, cu muieri ce arătau și se comportau ca niște doamne, cu bărbați cel puțin încălțați corect.

Se vor duce, în curând, ultimele bastioane ale simplității  și firescului.

JUDECATOR :ADRIANA STOICESCU!"

ODIHNEȘTE-TE FEMEIE!!!

 

ODIHNEȘTE-TE FEMEIE!!..

„Nu trebuie să-ți dai seama, nu trebuie să fii super mamă, super soție, super gospodină, super profesionistă, super femeie...

Pentru că atunci când corpul tău îți va cere reparații, puțini vor fi cei care își vor aminti că ai încercat să fii Toți într-unul!

Așa că ieși din casă pentru mai târziu, du-te la plimbare, du-te în parc, începe să mergi la sală, bea un pahar de vin, pregătește-te, dormi cât vrei, poartă hainele care îți plac, fii tu însuți, ai grijă de tine, iubește-te și fă-o exclusiv pentru tine!

Copiii cresc și pleacă, soțul nu rămâne mereu, slujba găsește repede un înlocuitor, casa se murdărește din nou, dar tu, sănătatea ta

s-ar putea să nu mai primești o a doua șansă. "

duminică, 4 februarie 2024

***

 

Dragii mei, 


GRIGORE GHEBA


UN GENIU DESPRE CARE ASTĂZI SE VORBEȘTE FOARTE PUȚIN, SAU DELOC.. 

GRIGORE GHEBA,s-a născut pe 15 august 1912 la Poienița, județul Râmnicu-Sărat.

A fost general de armată și profesor de matematică.

A scris peste 30 de culegeri de probleme de matematică, tipărite în peste 6 milioane de exemplare. Prima culegere sub semnătura sa a apărut în 1948; a fost o culegere de nivel elementar și mediu, în special de algebră și geometrie.


„Interesantă este povestea cu micul Grigore care până la 12 ani a rezolvat toate problemele de matematică din manuale împrumutate, iar atunci mama sa l-a luat de mână şi l-a dus la un cunoscut liceu din Râmnicu Sărat, unde după cum era îmbrăcat a stârnit hohote de râs printre elevii de aici. Când directorul unităţii l-a întrebat cum se scrie trei milionimi şi a văzut cum micul ţăran a scrijelit la tablă fără ezitare 0,000.003, a rămas impresionat, iar toţi elevii care se umflau de râs până atunci au rămas fără grai, uimiţi de talentul zdrenţărosului”, ne spune istoricul focşănean Florin Dîrdală.


Mai târziu, acesta urmează şcoala de ofiţeri în rezervă de la Bacău, devenind sublocotenent, din această calitate înrolându-se pe front, ca militar al Armatei Române. Grigore Gheba a participat la luptele de la cotul Donului, cea mai tragică operaţiune militară din istoria Armatei Române, unde au murit peste 150.000 de soldaţi. El a scăpat cu viaţă, dar a fost capturat de ruşi şi ţinut prizonier un an.

Cu siguranţă, nu există român din generaţia după anul 1950 să nu fi auzit de ilustrul matematician Grigore Gheba, omul despre care se spune că a scos la tablă toţi elevii din ţară, datorită excepţionalei sale culegeri de matematică pentru învăţământul gimnazial.


Au fost vremuri când toţi profesorii de matematică din România îşi desfăşurau orele prin intermediul culegerii, elevii ajungând să viseze şi noaptea problemele din culegerea de „Gheba”.

„Am vrut ca elevii să înţeleagă matematică. Să o înţeleagă că pe un exerciţiu al minţii. Şi creierul are nevoie de gimnastică. Altfel, nu asimilezi nimic. Asta am învăţat-o de la savantul Moisil, care mi-a fost sfătuitor”, mărturisea Grigore Gheba.


Grigore Gheba a fost profesor la Şcoala Generală Nr. 146 din Bucureşti şi, începând din 2001, este înfiinţat concursul care-i poarta numele, pentru elevii claselor a IV-IX-a. Pentru întreaga sa activitate depusă în slujba învăţământului, marele creator de culegeri de matematica, Grigore Gheba, a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler. S-a stins în anul 2004 pe 6 septembrie, la vârsta de 92 de ani, în urma unui atac de cord, pe biroul său de lucru rămânând neterminată o altă culegere.


Un geniu despre care azi se vorbește foarte puțin sau deloc...Românul  Grigore Gheba!

RESPECT, STIMA, CONSIDERAȚIE!!!


Text si imagine preluate Ioana Panaite

sâmbătă, 3 februarie 2024

***

 

Când mori, nu-ți face griji pentru corpul tău..

Rudele tale vor face tot ce trebuie:

-O să-ți scoată hainele;

- Te vor spăla;

-Ei te vor îmbrăca;

- Te vor scoate din casă și te vor duce la noua ta adresă.

Mulți vor veni la înmormântare să te onoreze.

Unii chiar își vor anula planurile și vor cere să fie invoiți de la muncă pentru a participa la  înmormântare.


Hainele tale pe care le-ai purtat vor fi fie împrumutate, vândute, donate sau arse.

Cheile tale, instrumentele tale, cărțile tale, jocurile tale, colecțiile tale,

toate lucrurile tale vor aparține altor oameni.. .


Și fii sigur că lumea fără tine nu se va opri și va plânge pentru tine.

Economia va funcționa.

Vei fi înlocuit la locul tău de muncă. Cineva cu aceste calități sau chiar mai bune îți va lua locul.


Proprietatea ta va trece moștenitorilor.

Fără îndoială că tu și faptele tale mici sau mari din viața ta vor fi discutate, judecate și criticate.


Oamenii care te-au cunoscut doar partial vor spune: "săracul! "


Prietenii tăi buni vor plânge ore sau zile, dar apoi vor râde din nou.


Animăluțele tale se vor obișnui cu un nou stăpân.


Fotografiile tale vor sta agatate pe perete o vreme, apoi vor fi puse pe mobila si apoi intr-o cutie.


Altcineva va sta pe canapeaua ta și se va uita la televizor, altcineva va sta la masa ta și va mânca pe ea.


Durerea profundă din casa ta va dura o săptămână, două, o lună, sau două, un an, sau doi.. . Apoi te vei alătura amintirilor și apoi povestea ta se va termina.

Se va termina printre oameni, se va termina aici, se va termina in lumea asta, dar povestea ta incepe intr-o noua realitate... în viața ta după ce mori.

Viața ta pământească în care ți-ai putea muta corpul acolo unde ai dat sens lucrurilor pe care le aveai aici își va pierde acum semnificația sau importanța pentru lucrurile care au fost.

Ai pierdut:

frumusețea corpului tău;

numele 

numele de familie;

proprietate;

credite;

poziție de lucru;

cont bancar

casă;

Masina;

titluri academice;

Colegi de clasă

trofee;

prieteni;

Bărbat/femeie;

copii;

f A M I L I A . . .


Însa in noua ta viață, tot de cea ce vei avea nevoie este sufletul tău.

Singura proprietate pe care o vei avea este sufletul.


Așadar, încearcă să trăiești pe deplin și să fii fericit cât timp ești aici pentru că așa cum a spus Francisc din Assisi

"Nu poți lua de aici ceea ce ai.

Vei lua doar ce ai dat! "

Aici ai fost doar un simplu musafir. 

Totul se va termina și va începe cu "a fost odată "!

Târziu am înțeles aceste lucruri !

Luați aminte oameni dragi...!

***

 Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...