duminică, 15 octombrie 2023

Sneakers – Expresie a Stilului Personal

 Recunosc, sunt o persoană extrem de greu de încâlțat. În primul rând pentru că port număr mic la încălțăminte, iar încâlțămintea cu număr mic se produce în cantități relativ mai reduse. În al doilea rând am pretenții destul de mari referitoare la încălțămintea pe care vreau să o cumpăr...

  • în primul rând să fie de calitate, rezistentă, căci nu-mi permit ca, stricându-se repede într-un mod care să nu permită repararea, să reiau căutările pentru noi perechi de încălțăminte...
  • încălțămintea să fie atât comodă cât și elegantă. Comodă pentru că am o meserie în care fie stau mult în picioare fie umblu mult pe jos. Iar vârsta își spune cuvântul din ce în ce mai mult cu fiecare zi ce trece. Iar eleganța este cerută de faptul că, lucrând cu oamenii, îi respect respectându-mă pe mine însăși...
Sneakerșii reprezintă varianta de încălțăminte care îmbină perfect eleganța și comoditatea. Fie că alegi un sneakers de damă pe PRM, fie că alegi o pereche de adidași pentru bărbați (https://prm.com/ro/k/barbati/incaltaminte/sneakers), ai garanția că alegi o pereche de încălțăminte care se asortează nu doar cu orice stil de imbrăcăminte, ci se mulează perfect și pe personalitatea celui care îi poartă.
De ce aș alege să port genul acesta de încâlțăminte? 
  • Tocmai pentru că sunt comozi și rezistenți, deci am certitudinea că bietele mele picioare nu vor avea de suferit mergând mult și bine în orice condiții de teren și în orice circumstanțe...
  • Tocmai pentru că nu voi fi nevoită să schimb încălțările atunci când trec de la o vestimentație la alta după cum cer circumstanțele...
  • Tocmai pentru că pot fi elegante și fără să fiu terorizată fie și de ideea de a purta tocuri...
  • Tocmai pentru că se mulează perfect pe propria mea personalitate, rebelă și fără inhibiții, adaptabilă și totuși statornică...
  • Tocmai pentru că pot găsi modele produse de branduri de prestigiu și cu tradiție, al căror renume este dat atât de frunusețea produselor cât și de calitatea, rezistența și fiabilitatea lor
  • Tocmai pentru că pot fi în ton cu tendințele tinerești ale modei fără să renunț la sobrietatea dată de o vârstă mai înaintată
  • Și nu în ultimul rând tocmai pentru că, în funcție de model, pot alege să port și o pereche de încălțăminte puțin mai mare, scăpând astfel, fie și doar ipotetic, de corvoada căutării mărimii potrivite piciorului, plecând de la ideea că la o încălțăminte puțin mai largă se pot purta o pereche de șosete.

Nu! Încâlțămintea tip sneakers nu este destinată doar persoanelor atletice, sportive, ci oricărei persoane care vrea să se simtă bine nu doar în pielea ei, nu doar pe picioarele ei, ci și în perechea de încălțăminte pe care o poartă și care se poate mula perfect pe sufletul și personalitatea celui care le poartă și pe care o reflectă în multiple feluri.

Articol scris pentru SuperBlog 2023

Cum poți evita înșelăciunile când cumperi materiale de construcții?

 Cu toţii ne dorim la un moment dat în viaţa noastră ceva nou şi ceva mai bun , mai performant şi mai fiabil decât produsul pe care adesea suntem nevoiţi să- l înlocuim, fie pentru că nu mai face față solicitărilor, fie pentru că avem nevoie neapărată de altceva. În atare condiții, mai ales atunci când suntem nevoiți să ne înnoim relativ rapid, suntem tentați să apelăm la surse nu tocmai demne de încredere și atunci riscăm să fim înșelați.Și atunci cum evităm potențialele înșelăciuni?


Să presupunem că vrem să ne construim o casă nouă sau să o (re)amenajăm pe cea în care locuim deja de mult timp. Putem apela la materiale și echipe de lucru din surse găsite ”după ureche” sau putem apela la firme autorizate, cu experiență și tradiție în domeniu și sigure. Un astfel de Depozit Virtual de materiale de construcții este Vindem-Ieftin.ro (https://vindem-ieftin.ro/depozit-virtual/), un loc de unde putem achiziționa tot ce trebuie pentru construirea și amenajarea unei locuințe, de la materiale pentru structură și fundație până la acoperișuri (vezi detalii).


Un astfel de depozit virtual este aprovizionat și te aprovizionează la rândul său cu materiale de foarte bună calitate produse de cele mai bune firme din domeniu într-o gamă extrem de variată, de diversă și adaptate tuturor nevoilor. În plus se asigură și transportul materialelor până la locul de construcție, precum și echipa calificată de lucru.

Faptul că se oferă și consultație tehnică este o garanție în plus pentru a ne convinge că suntem feriți de ceea ce ar putea însemna fraude și înșelăciuni.

Un detaliu ne-ar putea duce cu gândul la suspiciunea de fraudă sau înșelăciune și anume costurile relativ reduse. Și totuși costurile reduse ale lucrărilor de construcție se pot explica prin faptul că una și aceeași firmă asigură toate detaliile și componentele lucrărilor de construcție: materiale de construcție, instalații sanitare, instalații termice, transportul acestora, echipa de lucru, precum și consultanța de specialitate. Toate ramurile de activitate au aceeași logistică, totul se leagă în așa fel încât se lucrează cu un randament extrem de ridicat și cu costuri minime posibil, costuri minime la care contribuie și faptul că materialele sunt preluate direct de la furnizor, fără verigi intermediare, la fel cum sunt furnizate direct către client, fără costuri suplimentare, precum și faptul că întregul sistem de business este unul digitalizat, extrem de eficient.

Istoricul de nouă ani doar pe piața românească și creșterea constantă de 50% anual este altă garanție că totul se desfășoară extrem de corect.Până și faptul că activitatea se desfășoară în sistem de franciză este o garanție că tot ce înseamnă logistică este preluat de la compania mamă, care are propria sa experiență pe care o împarte cu toate firmele ce se inspiră din modelul său de activitate și care contribuie prin experiența lor proprie la dezvoltarea generală a acestui sistem de afaceri.

Un alt detaliu care ne poate înlătura orice suspiciune de înșelăciuni și fraude este faptul că putem urmări recenziile oferite de clienții care au apelat la serviciile firmei și care sunt extrem de favorabile. Și numărul clienților, reali sau potențiali, este foarte mare, atâta timp cât firma se implică în construcții extrem de diverse, de la locuințe la hale industriale, atât amenajări interioare cât și amenajări exterioare. Orice client poate transmite recenzii inspirate de experiența fiecăruia în lucrul cu firma imediat după încheierea lucrărilor. Totul este extrem de transparent, de deschis.

În plus, materialele de construcții sunt de bună calitate, provenite de la peste 300 de producători cu tradiție în domeniu din toată lumea. Iar livrarea acestora se face exact raportat la ceea ce a comandat clientul, atât ca sortiment cât și cantitate.

Articol scris pentru SuperBlog 2023

sâmbătă, 7 octombrie 2023

Eleganță și confort în moda din sezonul rece

 E toamnă iar și încă nu m-am îndurat până acum să-mi schimb garderoba. Dar trebuie s-o fac. Vremea se răcorește cu fiecare zi ce trece și răcoarea și umezeala tot mai accentuată îmi atinge dureros ciolanele bătrâne. Categoric trebuie să mă protejez cumva de atingerea suflului rece al iernii care se apropie.


Încerc să ”răsfoiesc” oferta de pulovere de damă pe Answear.ro și mă visez îmbrăcată in fiecare dintre ele. Parcă simt cum căldura păstrată de pulover îmi învăluie tot corpul ca un suflu dulce. Nu se pune problema de înfofoleală, ci de o îmbrăcăminte lejeră și confortabilă, dar elegantă, cu care pot merge și la muncă, și la plimbare.


Merg mai departe cu imaginația și privesc printre ofertele de paltoane de damă (https://answear.ro/k/femei/imbracaminte/paltoane), Mă gândesc la zilele în care suflul rece al iernii îmi va sufla în ceafă și îmi va aminti că trebuie să mă îmbrac ceva mai gros, dar fără ca hainele să fie o povară pentru corp. Același tip de îmbrăcăminte lejeră, ușoară, elegantă, în trend și totuși purtabilă an de an.

Mă uit cu jind spre pantaloni. Mă tentează, dar nu mă avantajează. Așa că mă găndesc la varianta unei fuste combinată cu o încălțăminte mai înaltă (ghete, botine sau cizme) care să-mi acopere cât mai mult picioarele, pentru a menține căldura la nivelul corpului.

Mă gândesc ce ușor se poate alcătui o ținută completă potrivită sezonului, propriei persoane și ultimelor tendințe în modă atunci când ai la îndemână ofertele potrivite.

Nu mă pricep prea bine la tendințele în modă, așa că mă orientez după principiul ”eleganță prin simplitate” tocmai pornind de la ideea că hainele, fără a se îndepărta de tendințele generale ale modei, trebuie să poată fi purtate mai mulți ani la rând, tocmai în ideea de fiabilitate. Asta cu atât mai mult cu cât sunt un om destul de greu de îmbrăcat și încălțat și pornind de la ideea aceasta sunt conștientă că îmi găsesc mai greu haine și încălțăminte și ca atare este mai greu să țin pasul cu toate tendințele modei. Tocmai de aceea mulți ani mi-am făcut haine la comandă tocmai pentru că îmi era greu să intru în hainele din comerț. Cu timpul sper ca oferta să fie mai aproape de corpul meu sau să reușesc să mă mențin la dimensiuni cât mai apropiate de ceea ce se găsește pe piață. Asta tocmai pentru a evita imposibilitatea de a găsi ceva care să mi se potrivească.

Culori? Prefer culorile neutre sau culorile mai apropiate de culorile toamnei, care pot fi mai ușor asortate între ele și cu mediul înconjurător, ceea ce nu este o problemă, pentru că chiar imi plac nuanțele de bej sau maro, de verde sau kaki, dar și non culorile, alb sau negru, cu toate variantele intermediare de gri.

Articol scris pentru SuperBlog 2023

Colorează-ți viața! Începe cu părul tău!

 

Mă uit în oglindă și constat că timpul începe să-și pună amprenta pe chipul meu. Nu mă refer la față, încă nu am riduri, ci la păr. Încep să încărunțesc. Firele albe nu sunt prea multe, dar se văd și promit să fie mai multe în viitor.

Încă nu m-am gândit la (re)colorarea părului, deși mi s-a propus. Cel puțin pentru început am ceva rețineri: am părul relativ fragil, subțire și rar, iar colorarea părului în stil ”clasic”, cu vopsea sau chiar șampon colorant mi se pare oarecum puțin prea agresivă pentru părul meu, care poate cădea cu ușurință la aplicarea unei cantități mai mare de componenți ai vopselelor de păr pe o durată mai mare.

Cu ajutorul celor de la MyCosmetics lucrurile se pot schimba însă în bine. Nu e nevoie de vopsirea părului pentru o durată ceva mai lungă, ci se poate recurge la o colorare temporară a părului, mergând până la obținerea unui păr colorat pentru doar o zi, ceea ce reduce potențiala agresiune asupra părului în procesul vopsirii. Dacă recurgem totuși la o vopsea semipermanentă pentru păr, putem folosi o vopsea de păr fără amoniac.


Mergănd mai departe, pentru o variantă mai rapidă și cu efect de mai scurtă durată, putem folosi o spumă colorantă pentru păr, care se poate aplica rapid și ușor. Sau, pentru o aplicare și mai rapidă se poate folosi un spray colorant pentru păr. Și dacă vrem o revitalizare a culorii părului, se poate folosi un nuanțator Venita sau un fixativ color.

Deși optez pentru naturalețe, spunându-mi că uneori părul grizonat sau alb poate fi la modă sau chiar poate crea o modă, vopsirea părului, chiar pentru timp scurt, nu este doar un moft, ci aduce acel plus de culoare absolut salutar la un moment dat în viață. Să ne gândim doar la schimbarea de look cerută de o ocazie specială, cum ar fi participarea la un eveniment. Sau, pur și simplu, la schimbarea de look la care optăm în momentul în care apare o altă schimbare în viața noastră.

Şi totuşi îmi aduc aminte că mama îşi vopsea părul în momentul în care începuse să încărunţească. Nu neapărat din cochetărie, ci din dorinţa de a avea un aspect îngriit şi tineresc. Pe vremea aceea erau în trend vopselele de păr, ceva mai incomode şi, poate, ceva mai agresive. De aceea multă vreme am avut reticenţă în ceea ce priveşte vopsirea părului. Dar socot că timpul merge înainte şi metodele cosmetice evoluează în favoarea noastră. 

Şi atunci de ce nu? Fie că folosim produse Venita sau produse Revers sau oricare produs de calitate destinat vopsirii părului, mai ales dacă este o vopsea de păr fără amoniac, se poate folosi fără probleme indiferent de vârstă, atât de femei cât şi de bărbaţi.Se poate vopsi părul scalpului, barba... Atâta vreme cât pare a fi necesar, absolut necesar, se poate recurge la culoarea părului.

Dacă m-aș vopsi? Poate... De ce nu? Atâta vreme cât îmi face bine, cel puțin pe plan psihic, se poate recurge la tratamente cosmetice și pentru păr. O culoare naturală sau, dimpotrivă, ceva mai extravagantă, chiar dacă poate părea șocantă în primă instanță, este un aspect ce poate intra în obișnuință, fie că ești un tânăr rebel, sau un adult la o a doua tinerețe ce își dorește o schimbare majoră sau mai mică, Nu este cazul să dăm dovadă de prejudecăți atâta vreme cât ne stă bine, cât ne simțim bine și putem trece prin viață fericiți.

Dacă aș recomanda tratamentele cosmetice pentru păr? Nu le impun, dar nici nu împiedic pe nimeni să le folosească atâta vreme cât aduc un plus de frumusețe și nu frizează ridicolul.

Articol scris pentru SuperBlog 2023

Bebeluș vs. Animale de Companie: Cine Provoacă Cel Mai Mult Haos în Casă?

 Cu toţii avem casa plină de lucruri de care avem nevoie în mod curent, dar şi de lucruri pe care le folosim mai rar sau poate aproape deloc în anumite perioade, dar care sunt acolo permanent la îndemâna noastră şi, din nefericire nu doar a noastră, a adulţilor. Multe dintre ele pot fi un pericol de care, cei maturi, putem şti să ne ferim pentru a nu ne vătăma, dar sunt adevărate arme cu potenţial letal pentru cei care nu sesizează pericolul din ele și nu se feresc, ba chiar mai mult, din curiozitate absolut firească pentru ei, interacționează cu ele pentru a vedea la ce folosesc. Este vorba de copii mici sau animale, care adesea nu au simțul pericolului bine dezvoltat, nu au discernământul bine pus la punct și adesea cad în capcană.

Cu siguranță există metode pe care le putem folosi pentru a-i proteja pe cei dragi, dar care nu se pot proteja singuri, cum ar fi copiii foarte mici sau animalele de companie, Și metodele pot fi extrem de simple.

Cu toții știm că copiii mici, ca și animalele de companie gen câini sau pisici, au tendința de a explora tot ceea ce îi înconjoară, circulând foarte mult prin casă și în afara ei. Sunt suficiente doar câteva minute sau chiar fracțiuni de secundă să dispară din câmpul nostru vizual, în momentele de atenție diminuată, și să iasă pe o ușă rămasă deschisă sau care poate fi deschisă cu ușurință și să ajungă direct pe stradă, în cazul ”fericit” când locuința se află la nivelul solului, față în față cu pericolele din stradă: mașini, denivelări periculoase, animale străine care pot ataca. O poartă de siguranță plasată strategic în calea lor le poate bloca cel puțin pe moment trecerea și ne poate da timp suficient să intervenim si să-i oprim si să-i întoarcem din drum. La fel de periculos este să ajungă în preajma unei ferestre lăsate deschisă sau care poate fi deschisă cu ușurință, să se cațere pe ea, să se aplece în afară, riscând să cadă pe caldarâm, uneori de la înălțime mare, caz în care păstrarea integrității corporale sau chiar supraviețuirea pot fi aproape imposibile. Și în acest caz montarea unei siguranțe pentru geamuri și uși glisante poate fi salvatoare, punând o barieră între propria curiozitate și tentațiile lumii de afară.

Și totuși pericolul nu a fost înlăturat, chiar dacă puiul de om sau de animal rămâne în interiorul casei. De cele mai multe ori sunt plini de energie și aleargă prin toată casa aparent greu de controlat. In aceste condiții nu putem fi siguri că se pot feri de mobila din casă care le stă sau le iese în cale și se pot lovi oricând de colțul unei piese mai grele de mobilier, cum ar fi colțul unei mese sau al unui dulap. Montarea unui dispozitiv de protecție pentru colțurile de mobila poate amortiza suficient de mult impactul dureros dintre corp și colțul buclucaș.

Uneori copiii sau animalele nu se rezumă doar la alergarea prin casă. Orice sertar al mobilierului le poate trezi curiozitatea de a vedea ce este înăuntru. Fie că le găsesc (între)deschise, fie că le deschid ei înșiși cu ușurință, se apleacă spre ele chiar până la a intra cu totul înăuntru, riscând să se blocheze acolo în condițiile în care sertarul se poate închide singur la loc. Montarea unei siguranțe pentru sertare le poate bloca accesul.

Șunt multe pericolele care îi pot pândi pe cei mici în casă sau în imediata ei apropiere, dar fiecare pericol poate fi evitat simplu și inteligent pentru ca ei să nu aibă de suferit.

Articol scris pentru SuperBlog 2023

joi, 7 septembrie 2023

Iarăși superblog

 În ultimul timp mi-a fost greu să scriu pe blog, deși mi-ar plăcea, mi-aș fi dorit. Probabil că aș avea nevoie de o motivație. Și cred că superblog este tocmai acea motivație.

Teme de discuție ar fi. Numai că nu 0 puterea să scriu pe aceste teme. Îmi trebuie o motivație, un șut în fund. Poate ca tocmai această competiție ar putea fi un punct de start pentru un nou început 

sâmbătă, 22 iulie 2023

De la prieteni

 La început am crezut că este amuzant....Apoi am realizat adevărul îngrozitor. Nu uitați să citiți până la sfârșit!

Taxează-i pământul,
Taxează-i patul,
Taxează-i masa
La care este hrănit.
Taxează-i munca,
Taxează-i salariul,
El lucrează pentru alune
Oricum!
Taxează-i vaca,
Taxează-i capra,
Taxează-i pantalonii,
Taxează-i haina.
Taxează-i tutunul,
Taxează-i băutura,
Taxează-l dacă
Încearcă să gândească.
Taxează-i mașina,
Taxează-i benzina,
Găsește alte căi
Să-i taxăm fundul.
Taxează tot ce are
Și apoi să știe
Că nu veți termina
Până când nu va mai avea bani.
Când va țipa și va urla;
Atunci taxează-l și mai mult,
Taxează-l până când
Până când va fi bun și supărat.
Apoi îi taxează sicriul,
Taxează-i mormântul,
Taxează-i pământul
În care a fost pus.
Când se va duce,
Nu vă relaxați,
E timpul să aplici
Impozitul pe moștenire.
Impozitul pe conturi de încasat
Taxa de suprataxare a companiilor aeriene
Taxa pe combustibilul de la companiile aeriene
Taxa de întreținere a aeroporturilor
Taxa pe autorizațiile de construcție
Taxa pe țigări
Taxa de gătit
Impozitul pe venitul societăților comerciale
Taxa pe bunuri și servicii (GST)
Taxa pe deces
Taxa pe permisul de conducere
Taxa de mediu (taxă)
Accize
Impozitul pe venit
Taxa pe licență de pescuit
Taxa de licență pentru alimente
Taxa pe benzină (prea mult pe litru)
Impozitul pe veniturile brute
Taxa de sănătate
Taxa de încălzire
Impozitul pe moștenire
Taxa pe dobânzi
Impozitul pe iluminat
Impozitul pe băuturi alcoolice
Impozite de lux
Impozitul pe licențe de căsătorie
Impozit pe medicamente
Taxa pe ipotecă
Impozitul pe pensie
Impozitul pe venitul personal
Impozitul pe proprietate
Impozitul pe sărăcie
Taxa pe medicamentele cu prescripție medicală
Impozitul pe bunurile imobiliare
Impozitul pe vehiculele de agrement
Taxa pe vânzările cu amănuntul
Taxa pe servicii
Taxa școlară
Taxa de telefonie
Taxa pe valoarea adăugată
Taxa de înmatriculare a vehiculelor
Taxa de vânzare a vehiculelor
Taxa pe apă
Taxa de compensare a lucrătorilor
Taxa (TVA) pe impozit.
Și acum vor o taxă de carbon înfloritoare!
ÎNCĂ MAI CREDEȚI CĂ ESTE AMUZANT?
Niciuna dintre aceste taxe nu exista acum 100 de ani, iar națiunea noastră era una dintre cele mai prospere din lume... Nu aveam absolut nicio datorie națională, aveam o clasă de mijloc numeroasă, o bază manufacturieră uriașă, iar mama stătea acasă pentru a crește copiii.
Ce naiba s-a întâmplat? Să fie din cauza politicienilor paraziți mincinoși care ne risipesc banii?
Oh, și nu uitați de taxele bancare relativ noi....
Și știm cu toții ce părere avem despre bancheri.
Sper ca acest lucru să circule de cel puțin 1000 de ori!!!!
TREZIȚI-VĂ !!!!

Personalitatea MEA, personalitatea Ziaja

 Cred că de la vârste fragede am fost un copil "cu personalitate". O fi fost zodia? O fi fost temperamentul, un temperament mai ap...