Am povestit asta de nenumarate ori. Dar nu ma pot abtine sa va mai povestesc din nou, iar si iar, mereu acest lucru: am invatat sa citesc extrem de timpuriu. Nu aveam inca cinci ani cand deja citeam cursiv aproape orice text; la acea varsta, lecturile mele se rezumau (inca!!!) la povesti, la basme, dar curand temele lecturilor mele s-au diversificat enorm. Pot spune ca citesc (aproape!) orice imi cade sub priviri. Si ani de-a randul am exersat patrunderea tainelor si savurarea farmecului cartilor; si cand, dupa cativa ani, am descoperit farmecul filmelor, pe de o parte, si a rebusului/enigmisticii, pe de alta parte. De atunci, in mintea mea s-au amestecat toate de-a valma: citesc cartile ca si cum as vedea un film desfasurandu-si actiunea in jurul meu, adesea vazandu-ma pe mine jucand rolul unuia sau altuiaa din personaje, pe rand, in functie de starea mea de spirit din acel moment.In adolescenta si tinerete am descoperit un gen de literatura/filme ce mi-au aprins enorm imaginatia: literatura si filmele SF. Acest gen de carti/filme mi-au infiripat imaginatia intr-atat incat mi-as fi dorit sa aflu ce se afla „Dincolo de orizont” / „Beyond Skyline”... Ma vedeam un fel de supererou dintr-un thriller SF dornic mereu sa exploreze si sa caute mereu noi lumi si noi civilizatii cu care sa interactioneze si sa acumuleze cat de mult posibil din modul lor de viata, din experienta si cultura fiecarei populatii intalnite...
Filmul de acțiune SF “Dincolo de orizont”/(“Beyond Skyline”) se va lansa în cinematografele din Romania vineri, 3 noiembrie 2017. Poate voi reusi sa il vad candva; nu neaparat acum, la lansare, ci poate candva la o data ulterioara. Pana atunci as vrea sa fac un exercitiu de imaginatie. Nu e nevoie sa fiu personajul principal din film, detectivul Mark Corley (interpretat de Frank Grillo), dar as putea sa imi imaginez ca pot veni in contact cu fiinte venite din alte lumi inca necunoscute mie. Ar putea aparea oricand si de oriunde si este greu de presupus ca as putea sa stiu care le sunt gandurile. Pot fi prietenosi, rezervati,d istanti sau chiar ostili. Nu le cunosc semnificatia gesturilor sau limbajul trupului, dupa cum este greu de presupus ca le pot cunoaste limba sau mimica fetei. Nu pot comunica cu ei, dupa cum mi-ar fi greu de presupus ca as putea intelege daca au intentia de a comunica cu mine sau le-as intelege limbajul. Nu pot sa prevad ca vor veni cu ganduri bune sau, dimpotriva, din fel de fel de motive, vor ataca oricand sau pe oricine. Mai mult ca sigur ma voi gandi ca teama nu este o solutie; teama ma va transforma fie intr-o fiinta slaba, usor de ucis, sau dimpotriva voi parea un potential atacator ce incearca sa isi apere viata sa si a semenilor, atacand la randul sau pe oricine ii sta in fata. M-as gandi ca singura solutie ar fi sa incerc sa parez un eventual atac, fara a rani macar pe adversar, sau macar sa incerc sa trec fara sa ma poata observa potentialul atacator. La fel as incerca sa imi protejez prietenii si pe toti cei apropiati mie, formand cu ei o adevarata echipa capabila sa se protejeze de orice atac.
Nu stiu daca as reusi sa fac fata in totalitate atacului. Asa ca prefer sa cred ca nu voi intalni niciodata in viata mea persoane ostile, care sa ma puna in pericol.
Articol scris pentru SuperBlog 2017
Ne-am nascut din apa cu privirea atintita spre lumina spre care vroiam sa ne indreptam. Am tras suflet din sufletul cu care eram inconjurati si ne-am indreptat cu trupul, fiinta si spiritul spre o noua viata. Si totusi aceeasi...
Numai ca nu trebuie sa se ajunga pana in acest stadiu. Ne este foarte la indemana sa purtam la noi un recipient cat de mic plin cu apa de izvor sau cu ceaiuri naturale din plante, bogate in apa si minerale,tocmai pentru a ne rehidrata organismul in orice moment ce ne poate stresa corpul, fortandu-l sa se deshidrateze: temperatura mare, atat la exterior cat si in interiorul corpului, acumularea in interior, in cantitate mare, de toxine ce trebuie rapid evacuate in exterior, tocmai pentru a nu ne otravi corpul. Caci nu trebuie sa ne spalam corpul doar in exterior, doar la nivelul pielii si parului, ci si in interiorul organismului, tocmai prin consumul de apa care sa ne rehidrateze si sa ne curete intreg organismul, celula cu celula. Si ce placere mai mare poti avea in momentul in care, rehidratandu-te, te simti mai curat in interior si mai plin de energie.
Respiră, transpiră, are propria energie, personalitate și poveste, ca și mine. Este casa mea. Nu este neaparat casa in care m-am nascut sau am copilarit. Poate ca nu este neaparat nici casa in care imi voi trai ultimele clipe din viata. Dar este casa in care traiesc ACUM, in care ma intorc intotdeauna dupa orele de munca si unde ma relaxez, ma odihnesc, imi incarc bateriile cu energie si unde incerc sa imi incarc mintea si spiritul cu informatii diverse. Si asta e tot ceea ce conteaza. Pentru ca propria casa imi este camin, mediu de viata, prieten sau dusman in functie cum am grija de ea pentru a avea grija de mine ca persoana. Este mediul cu care fac schimb de energie si care poarta amprenta propriei persoane si propriei personalitati.
Intotdeauna in familia noastra a fost sfanta o idee: pe cat este posibil sa nu ne indatoram prin imprumuturi. Sa ne rezumam la posibilitatile pe care le avem fara a apela la altii. Si sa ne straduim sa punem un ban deoparte pentru "zile negre", pentru perioadele cand vom avea nevoie sa cheltuim bani mai multi decat ne intra in acea luna in casa.
Am mai povestit asta de nenumarate ori... Am invatat sa citesc de pe la patru ani... Si ceva... Ca sa va faceti o idee, acum am aproape 50 de ani batuti pe muche... Daca stau si socotesc putin, am ceva vechime intr-ale cititului, asa ca lectura mi-a intrat in sange, in toate celulele creierului si ale intregului corp si cred ca a intrat si in structura propriului ADN.
Citind, am invatat sa intru in alta lume. De fapt, intram intr-o alta lume, mereu alta de fiecare data cand citeam o carte. Si in cele peste patru decenii si jumatate de citit, zi de zi de zi, cred ca am citit rafturi intregi de carti. Citeam oriunde: acasa, pe banca in aer liber, in tren, fie ca stateam pe bancheta, fie calare pe bagaj. Cand intram intr-o librarie, in copilarie ii ofticam pe parintii mei, care se vedeau nevoiti sa imi cumpere macar o carte sau chiar mai multe, caci adesea ma tenta cate ceva si, punand mana pe o carte sau uitandu-ma mai inssistent la ea, nu o mai lasam din mana si din priviri. Mai tarziu am inceput sa imi cumpar singura carti, ofticandu-i pe parinti care erau disperati ca cheltuiam, dupa parerea lor, prea multi bani pe carti. Daca nu se ofticau parintii, ma ofticam eu, caci simteam ca vreau sa iau si sa citesc cu mult mai multe carti decat aveam posibilitatea.
Cu cateva zile in urma m-am intalnit cu un vechi si drag prieten pe
care nu il mai vazusem cam de mult timp. Mai precis, de cand terminasem
amandoi liceul, drumurile noastre s-au cam despartit. Eram oarecum
prieteni de familie, dar ne-am cunoscut mai bine in timpul cat eu eram
eleva de liceu, iar el era maistru instructor in acelasi liceu. Nu era
instructorul clasei mele intr-ale meseriei, dar tineam oarecum legatura
intre el si toata clasa noastra; era extrem de sociabil si faptul ca era
extrem de tanar (diferenta de varsta intre el si noi era suficient de
mica incat sa il "adoptam" ca fiind aproape ca si colegul nostru, iar el
stia sa ne intre in voie in timp ce ne invata meserie). Dar simteam ca
nu era in firea lui sa fie maistru instructor la clase de liceu cu
profil tehnologic, desi nu arata acest lucru pe fata.
Exista pe piata 
