sâmbătă, 28 martie 2026

$$$

 S-a întâmplat în 27 martie…

– „Ziua Unirii Basarabiei cu România”, declarată sărbătoare naţională. La data de 27.III/9.IV, în anul 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, hotăra, prin majoritate absolută de voturi, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă). Sfatul Ţării îi avea în frunte pe Ion Inculeţ – preşedinte, Pantelimon Halippa – vicepreşedinte şi Ion Buzdugan – secretar. Proclamaţia Sfatului Ţării glăsuia: „Republica Democrată Moldovenească Basarabia, în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”

- „Ziua mondială a teatrului"; a fost iniţiată de Institutul Internaţional de Teatru în cadrul Congresului Mondial din 1961, de la Viena; a fost sărbătorită prima dată în 1962, la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor la Paris

- 1613: A murit Sigismund Báthory. Sigismund Báthory (Zsigmond Báthory) (n. 1572 - d. Praga), principe al Ardealului, fiul lui Cristofor Báthory şi al Elisabetei Bocskai.

- 1625: Carol I a devenit rege al Angliei, Scoţiei şi Irlandei..Carol I al Angliei (n. 19 noiembrie 1600 – d. 30 ianuarie 1649) a fost rege al Angliei, Scoţiei şi Irlandei din 27 martie 1625 până la moarte. Văzând tendiţele sale absolutiste, mai ales în modul de a impune taxe fără aprobarea acestuia, Parlamentul s-a opus regelui Carol I al Angliei .Tensiunile politice şi religioase cumulate în decursul anilor, au explodat în războiul civil englez: împotriva lui s-au ridicat forţele Parlamentului, care se opunea tentativelor sale de centralizare a puterii în sens absolut. Alături de Parlament s-au aliat Puritanii, ostili politicii sale religioase. Războiul s-a încheiat cu înfrângerea regelui Carol I al Angliei, care a fost prins, judecat sub acuzaţia de trădare, condamnat la moarte şi executat la 30 ianuarie 1649. Monarhia a fost abolită şi în locul ei a fost instituită o republică. Aceasta însă, după moartea liderului ei principal (capul revoluţiei, care l-a detronat pe Carol), Oliver Cromwell, a intrat în criză, consimţind ca regele Carol al II-lea, fiul lui Carol I, să restaureze monarhia. Carol I al Angliei este sanctificat de Biserica Anglicană, care-l aminteşte pe 30 ianuarie.

- 1697: Sinodul de la Alba Iulia, convocat de mitropolitul Teofil, accepta unirea cu Roma pe baza celor patru puncte (recunoaşterea supremaţiei papale, a existenţei Purgatoriului, a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, precum şi împărtăşirea cu azimă, adică pâine nedospită) în schimbul păstrării ritului, egalităţii în drepturi cu clerul catolic şi recunoaşterii mirenilor uniţi ca „fii ai patriei”, adică având drepturi cetăţeneşti depline

- 1703, Rusia: Împăratul Petru cel Mare a fondat oraşul Sankt Petersburg.

– 1757: A murit Johann Stamitz, compozitor, violonist, dirijor şi pedagog ceh (n. 1717)

- 1770: A murit Giovanni Battista Tiepolo, pictor şi gravor italian (n. 1696).

- 1794: Crearea marinei militare americane. Congresul a adoptat Act to Provide a Naval Armament sau Naval Act of 1794, actul de naştere al US Navy, prin care s-a autorizat construcţia a 6 fregate: USS United States, USS President, USS Constellation, USS Chesapeake, USS Congress et USS Constitution.

- 1797: S-a născut scriitorul francez Alfred de Vigny. Alfred de Vigny (n. Loches, Indre-et-Loire - d. 17 septembrie 1863, Paris) a fost poet şi dramaturg francez, unul dintre promotorii principali ai romantismului. Lirica sa este gravă, sobră, reflexivă, concentrată şi abordează teme majore ca: destinul geniului, sensul existenţei, viaţa, moartea. El este, aşa cum remarca Ferdinand Brunetière, singurul romantic care a avut idei generale şi mai ales o concepţie de viaţă bine gândită, pesonală, filosofică. Poezia lui Vigny este impersonală; evocând încercările la care viaţa supune omul, aduce în versurile sale stoicismul şi trăirea demnă a tuturor sentimentelor.

-1809: A murit Joseph-Marie Vien, pictor francez (n.18 iunie 1716)..

- 1845: S-a născut fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen; cercetări de mecanică, electricitate, optică; studiind descărcările electrice în gaze, a descoperit, la 8.XI.1895, radiaţiile X (denumite şi „radiaţiile Röntgen"); Premiul Nobel pentru fizică pe 1901 (m.

- 1848, 27.III/8.IV.: Are loc, la Iaşi, o mare adunare în cadrul căreia sunt adoptate cele 35 de puncte ale unei Petiţii-program adresate domnitorului ţării; este începutul mişcării revoluţionare din Moldova, printre ai cărei conducători s-a numărat şi Alexandru Ioan Cuza (viitorul domn al Principatelor Unite) 

- 1850: Primul număr al revistei săptămânale Household Words, de Charles Dickens a fost publicat la Londra.

- 1851: S-a născut Vincent d'Indy, compozitor şi pedagog francez (m. 1931) 

- 1871: S-a născut scriitorul german Heinrich Mann (m. 1950).

- 1875: A murit Edgar Quinet, istoric, scriitor, filosof şi om politic francez; a militat pentru înnoirea societăţii pe baze democratice, republicane, ceea ce i-a adus un lung exil (1851-1870); în această perioadă s-a apropiat de istoria, limba şi literatura română, pe care le-a cunoscut atât direct, prin vizitele făcute în Principatele Române, cât şi cu ajutorul soţiei sale, Hermiona, fiica cărturarului moldovean Gheorghe Asachi; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române (1869) (n. 1803).O staţie de metrou din Paris, precum şi mai multe licee din Franţa, dintre care unul din Bourg-en-Bresse, îi poartă numele.Pentru atitudinea sa filo-română, a fost ales membru de onoare al Academiei Române şi i s-a acordat cetăţenia română.O stradă din centrul Bucureştiului şi una din cartierul Mănăştur Sud, al municipiului Cluj-Napoca, se numesc strada Edgar Quinet.

- 1879, 27.III / 8.IV: Prin înalt decret semnat de domnitorul Carol I, Societatea Academică Română este declarată institut naţional, cu denumirea de Academia Română, având drept scop „cultura limbei şi istoriei naţionale, a literelor, a ştiinţelor şi frumoaselor arte"

– 1888: S-a născut poetul basarabean Alexei Mateevici; a rămas în istoria literaturii române prin poezia „Limba noastră”, care a dobândit o adevărată valoare de simbol (m. 1917, pe front, ca preot militar)

- 1889: Ministrul de externe P. P. Carp semna actul de naştere al primei agenţii de presă a statului român – Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română. Această instituţie de presă („românească, naţională şi autonomă”) funcţiona în subordinea Ministerului Afacerilor Străine şi avea datoria „să transmită în străinătate ştiri privind România”, iar de acolo să primească şi să difuzeze „un serviciu exact şi rapid al tuturor ştirilor de interes general sau special pentru România”. Agenţia Română a funcţionat până spre sfârşitul anului 1916, când şi-a încetat temporar activitatea, în timpul Primului Război Mondial. La data de 20 mai 1949, prin decret al Consiliului de Miniştri, se hotăra înfiinţarea Agenţiei Române de Presă de pe lângă Consiliul de Miniştri denumită prescurtat Agerpres. Începând cu data de 2 ianuarie 1990, Agenţia Română de Presă Agerpres îşi încetează activitatea, din acest moment ştirile urmând să fie difuzate de Agenţia de Presă Rompres. Oficial însă, Rompres a fost înfiinţată printr-un decret semnat de preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu, la 8 ianuarie 1990. Senatul şi Camera Deputaţilor au adoptat la 15 aprilie şi, respectiv, 24 iunie 2008, propunerea de modificare a Legii nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, al cărui articol unic prevedea: „În tot cuprinsul legii, precum şi în toate actele normative în vigoare, denumirea Agenţia Naţională de Presă Rompres se înlocuieşte cu denumirea Agenţia Naţională de Presă Agerpres”

- 1899: Guglielmo Marconi a realizat prima legătură telegrafică fără fir între Anglia şi Franţa.

- 1907: Aflat la Paris, Constantin Brâncuşi, ucenic al sculptorului August Rodin, a hotărât să părăsească atelierul acestuia, rostind celebrele cuvinte: „Sub umbra unui stejar nu poate creşte decât iarbă”. Tot din acel an, Brâncuşi a renuntat la modelajul tradiţional, lucrând direct în piatră. 

- 1908, 14/27: S-a născut fizicianul Şerban Ţiţeica; întemeietor al şcolii româneşti de fizică teoretică, a studiat, cu precădere, termodinamica, mecanica cuantică şi fizica atomică; membru, vicepreşedinte (1963-1985) şi preşedinte cu delegaţie (1975-1976) al Academiei Române (m. 1986)    

- 1910: S-a născut poetul chinez Jiang Haicheng (pseudonimul lui Ai Qing) (m. 1996)

- 1911: S-a născut soprana Lucia Bercescu (m. 1995) 

- 1914: A fost înfiinţat Comitetul Olimpic Român (COR), recunoscut, în acelaşi an, de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), organizaţie ce aparţine Mişcării Olimpice. În cadrul Adunării Generale de alegeri din 16.XI.2004 COR a devenit, în noua sa structură, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR)

- 1918, 27.III / 9.IV: Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, hotărăşte, prin majoritatea absolută a votului, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă)

 - 1920: S-a născut economistul Nicolae N. Constantinescu; a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică în domenii ca: istoria economică şi socială, istoria gândirii economice, teoria economică contemporană etc; membru al Academiei Române (m. 2000)

- 1923: A murit Sir James Dewar, fizician şi chimist englez; a studiat problema temperaturilor joase (a lichefiat hidrogenul şi fluorul) şi a inventat termosul (1898) (n. 1842)

- 1931: A murit scriitorul englez Arnold Bennett (n. 1867) 

– 1931: S-a născut inginerul Virgiliu Niculae G. Constantinescu; bogată activitate didactică şi peste 40 de ani de activitate de cercetare în diferite domenii ale mecanicii; membru titular al Academiei Române din 1991, preşedinte al acestui for (1994-1998); între anii 1997-2003 a fost ambasador al României în Belgia (m. 2009)

- 1936: S-a născut pictorul Nicolae Drăguşin 

- 1938: S-a născut baritonul Nicolae Constantinescu  

- 1940: S-a născut Hans Peter Türk, compozitor, muzicolog şi profesor

- 1940: Premiera filmului „Rebecca".Primul film realizat in Statele Unite de catre Alfred Hitchcock, „Rebecca”, a primit Premiul Oscar pentru cel mai bun film si pentru cel mai bun regizor.

- 1942: S-a născut actorul britanic Michael York

- 1956: S-a născut interpreta de muzică populară Floarea Calotă 

- 1958: Nikita Hruşciov a devenit premier al Uniunii Sovietice. 

-1963:S-a născut Quentin Tarantino, regizor, scenarist şi actor de film american.Quentin Jerome Tarantino (n. Knoxville, Tennessee, Statele Unite ale Americii) este un regizor de film, scenarist, producător şi actor american. Cele mai cunoscute creaţii ale sale sunt Reservoir Dogs (1992), Pulp Fiction (1994), Jackie Brown (1994), Kill Bill Vol. 1 (2003), Kill Bill Vol. 2 (2004), Death Proof (2007). Filmele realizate de Tarantino i-au adus acestuia premii la Oscar, Globul de Aur, BAFTA şi Palme d'Or. În 2007, Total Film l-a clasat pe locul 12 în topul celor mai buni regizori din toate timpurile.

- 1968: A murit, într-o catastrofă aviatică, în timpul unui antrenament, cosmonautul rus Iuri Gagarin, primul om care a zburat în Cosmos (la 12.IV.1961, la bordul navei „Vostok"; zborul a durat 89,1 minute, nava înconjurând Pământul o singură dată) (n. 1934).

- 1970: A murit medicul Leon Daniello; cadru didactic la Facultatea de Medicină din Cluj, a fost primul profesor universitar de pneumoftiziologie din învăţământul medical românesc; alături de dr. Iuliu Haţieganu, s-a ocupat, la Cluj, de organizarea profilaxiei antituberculoase la studenţi, înfiinţând primul dispensar studenţesc din România şi unul dintre primele din Europa (1926); membru corespondent al Academiei Române (n. 1898)

- 1970: S-a născut cântăreaţa de muzică pop americană Mariah Carey

–1975: S-a născut atleta Mihaela Melinte, prima campioană mondială a atletismului românesc la aruncarea ciocanului; în primii trei ani ai participării sale în competiţiile internaţionale ale seniorilor a doborât 8 recorduri mondiale; în anul 2009 s-a retras din activitatea competiţională

- 1985: A murit Pompiliu Marcea, critic şi istoric literar (n. 1928)

- 2002: A murit Dumitru Corbea, poet, prozator şi traducător (n. 1910)

- 2002: A murit scenaristul şi regizorul de film american de origine austriacă Billy Wilder (n. 1906)

- 2003: Zece alpinişti români pleacă în prima expediţie exclusiv românească pentru cucerirea Everestului (27 martie – 25 mai); la 22 mai, alpinistul Teodor Tulpan atinge vârful Everest (8848 m) .Teodor Tulpan (n.14 iunie 1971-) este un alpinist român, care a cucerit cel mai înalt vârf montan din lume în 2003, vârful Everest (8848 m), ascensiune realizată pe 22 mai 2003. Alǎturi de Teodor au mai urcat pe vârf în cadrul aceleiaşi expediţii, „Everest 2003", Marius Gane, Lucian Bogdan şi americanul de origine românǎ, Gheorghe Dijmǎrescu. Teodor Tulpan este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Sibiu, specializarea Educaţie Fizică şi Sport, şi membru voluntar al S.P. Salvamont din 1995.

- 2006: A murit Stanislaw Lem, scriitor polonez de romane science fiction (multe dintre ele ecranizate) şi filosof (n. 1921) 

- 2008: A murit George Pruteanu, lingvist şi om politic (n. 1947)

–2011: A murit actorul american Farley Granger, renumit pentru rolurile de excepţie din filmele lui Alfred Hitchcock sau din seriale precum „Murder, She Wrote” şi „As the World Turns” (n. 1925)

– 2015: A murit jurnalista Lucia Jurca; a lucrat la Radio România Actualităţi, apoi a fost redactor-şef al redacţiei minorităţi, realizator la TVR Internaţional şi la Agenţia de Presă RADOR, iar în ultimii ani a realizat programe pe teme europene şi din domeniul cultural (n. 1961)

– 2016: A murit istoricul, scriitorul, jurnalistul, scenaristul şi omul politic francez Alain Decaux; a întruchipat, începând din anii ’50 ai secolului XX, istoria radioului şi a televiziunii franceze unde a creat numeroase emisiuni celebre; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990 (n. 1925)

$$$

 S-a întâmplat în 27 martie…

– „Ziua Unirii Basarabiei cu România”, declarată sărbătoare naţională. La data de 27.III/9.IV, în anul 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, hotăra, prin majoritate absolută de voturi, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă). Sfatul Ţării îi avea în frunte pe Ion Inculeţ – preşedinte, Pantelimon Halippa – vicepreşedinte şi Ion Buzdugan – secretar. Proclamaţia Sfatului Ţării glăsuia: „Republica Democrată Moldovenească Basarabia, în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”

- „Ziua mondială a teatrului"; a fost iniţiată de Institutul Internaţional de Teatru în cadrul Congresului Mondial din 1961, de la Viena; a fost sărbătorită prima dată în 1962, la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor la Paris

- 1613: A murit Sigismund Báthory. Sigismund Báthory (Zsigmond Báthory) (n. 1572 - d. Praga), principe al Ardealului, fiul lui Cristofor Báthory şi al Elisabetei Bocskai.

- 1625: Carol I a devenit rege al Angliei, Scoţiei şi Irlandei..Carol I al Angliei (n. 19 noiembrie 1600 – d. 30 ianuarie 1649) a fost rege al Angliei, Scoţiei şi Irlandei din 27 martie 1625 până la moarte. Văzând tendiţele sale absolutiste, mai ales în modul de a impune taxe fără aprobarea acestuia, Parlamentul s-a opus regelui Carol I al Angliei .Tensiunile politice şi religioase cumulate în decursul anilor, au explodat în războiul civil englez: împotriva lui s-au ridicat forţele Parlamentului, care se opunea tentativelor sale de centralizare a puterii în sens absolut. Alături de Parlament s-au aliat Puritanii, ostili politicii sale religioase. Războiul s-a încheiat cu înfrângerea regelui Carol I al Angliei, care a fost prins, judecat sub acuzaţia de trădare, condamnat la moarte şi executat la 30 ianuarie 1649. Monarhia a fost abolită şi în locul ei a fost instituită o republică. Aceasta însă, după moartea liderului ei principal (capul revoluţiei, care l-a detronat pe Carol), Oliver Cromwell, a intrat în criză, consimţind ca regele Carol al II-lea, fiul lui Carol I, să restaureze monarhia. Carol I al Angliei este sanctificat de Biserica Anglicană, care-l aminteşte pe 30 ianuarie.

- 1697: Sinodul de la Alba Iulia, convocat de mitropolitul Teofil, accepta unirea cu Roma pe baza celor patru puncte (recunoaşterea supremaţiei papale, a existenţei Purgatoriului, a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, precum şi împărtăşirea cu azimă, adică pâine nedospită) în schimbul păstrării ritului, egalităţii în drepturi cu clerul catolic şi recunoaşterii mirenilor uniţi ca „fii ai patriei”, adică având drepturi cetăţeneşti depline

- 1703, Rusia: Împăratul Petru cel Mare a fondat oraşul Sankt Petersburg.

– 1757: A murit Johann Stamitz, compozitor, violonist, dirijor şi pedagog ceh (n. 1717)

- 1770: A murit Giovanni Battista Tiepolo, pictor şi gravor italian (n. 1696).

- 1794: Crearea marinei militare americane. Congresul a adoptat Act to Provide a Naval Armament sau Naval Act of 1794, actul de naştere al US Navy, prin care s-a autorizat construcţia a 6 fregate: USS United States, USS President, USS Constellation, USS Chesapeake, USS Congress et USS Constitution.

- 1797: S-a născut scriitorul francez Alfred de Vigny. Alfred de Vigny (n. Loches, Indre-et-Loire - d. 17 septembrie 1863, Paris) a fost poet şi dramaturg francez, unul dintre promotorii principali ai romantismului. Lirica sa este gravă, sobră, reflexivă, concentrată şi abordează teme majore ca: destinul geniului, sensul existenţei, viaţa, moartea. El este, aşa cum remarca Ferdinand Brunetière, singurul romantic care a avut idei generale şi mai ales o concepţie de viaţă bine gândită, pesonală, filosofică. Poezia lui Vigny este impersonală; evocând încercările la care viaţa supune omul, aduce în versurile sale stoicismul şi trăirea demnă a tuturor sentimentelor.

-1809: A murit Joseph-Marie Vien, pictor francez (n.18 iunie 1716)..

- 1845: S-a născut fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen; cercetări de mecanică, electricitate, optică; studiind descărcările electrice în gaze, a descoperit, la 8.XI.1895, radiaţiile X (denumite şi „radiaţiile Röntgen"); Premiul Nobel pentru fizică pe 1901 (m.

- 1848, 27.III/8.IV.: Are loc, la Iaşi, o mare adunare în cadrul căreia sunt adoptate cele 35 de puncte ale unei Petiţii-program adresate domnitorului ţării; este începutul mişcării revoluţionare din Moldova, printre ai cărei conducători s-a numărat şi Alexandru Ioan Cuza (viitorul domn al Principatelor Unite) 

- 1850: Primul număr al revistei săptămânale Household Words, de Charles Dickens a fost publicat la Londra.

- 1851: S-a născut Vincent d'Indy, compozitor şi pedagog francez (m. 1931) 

- 1871: S-a născut scriitorul german Heinrich Mann (m. 1950).

- 1875: A murit Edgar Quinet, istoric, scriitor, filosof şi om politic francez; a militat pentru înnoirea societăţii pe baze democratice, republicane, ceea ce i-a adus un lung exil (1851-1870); în această perioadă s-a apropiat de istoria, limba şi literatura română, pe care le-a cunoscut atât direct, prin vizitele făcute în Principatele Române, cât şi cu ajutorul soţiei sale, Hermiona, fiica cărturarului moldovean Gheorghe Asachi; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române (1869) (n. 1803).O staţie de metrou din Paris, precum şi mai multe licee din Franţa, dintre care unul din Bourg-en-Bresse, îi poartă numele.Pentru atitudinea sa filo-română, a fost ales membru de onoare al Academiei Române şi i s-a acordat cetăţenia română.O stradă din centrul Bucureştiului şi una din cartierul Mănăştur Sud, al municipiului Cluj-Napoca, se numesc strada Edgar Quinet.

- 1879, 27.III / 8.IV: Prin înalt decret semnat de domnitorul Carol I, Societatea Academică Română este declarată institut naţional, cu denumirea de Academia Română, având drept scop „cultura limbei şi istoriei naţionale, a literelor, a ştiinţelor şi frumoaselor arte"

– 1888: S-a născut poetul basarabean Alexei Mateevici; a rămas în istoria literaturii române prin poezia „Limba noastră”, care a dobândit o adevărată valoare de simbol (m. 1917, pe front, ca preot militar)

- 1889: Ministrul de externe P. P. Carp semna actul de naştere al primei agenţii de presă a statului român – Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română. Această instituţie de presă („românească, naţională şi autonomă”) funcţiona în subordinea Ministerului Afacerilor Străine şi avea datoria „să transmită în străinătate ştiri privind România”, iar de acolo să primească şi să difuzeze „un serviciu exact şi rapid al tuturor ştirilor de interes general sau special pentru România”. Agenţia Română a funcţionat până spre sfârşitul anului 1916, când şi-a încetat temporar activitatea, în timpul Primului Război Mondial. La data de 20 mai 1949, prin decret al Consiliului de Miniştri, se hotăra înfiinţarea Agenţiei Române de Presă de pe lângă Consiliul de Miniştri denumită prescurtat Agerpres. Începând cu data de 2 ianuarie 1990, Agenţia Română de Presă Agerpres îşi încetează activitatea, din acest moment ştirile urmând să fie difuzate de Agenţia de Presă Rompres. Oficial însă, Rompres a fost înfiinţată printr-un decret semnat de preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu, la 8 ianuarie 1990. Senatul şi Camera Deputaţilor au adoptat la 15 aprilie şi, respectiv, 24 iunie 2008, propunerea de modificare a Legii nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, al cărui articol unic prevedea: „În tot cuprinsul legii, precum şi în toate actele normative în vigoare, denumirea Agenţia Naţională de Presă Rompres se înlocuieşte cu denumirea Agenţia Naţională de Presă Agerpres”

- 1899: Guglielmo Marconi a realizat prima legătură telegrafică fără fir între Anglia şi Franţa.

- 1907: Aflat la Paris, Constantin Brâncuşi, ucenic al sculptorului August Rodin, a hotărât să părăsească atelierul acestuia, rostind celebrele cuvinte: „Sub umbra unui stejar nu poate creşte decât iarbă”. Tot din acel an, Brâncuşi a renuntat la modelajul tradiţional, lucrând direct în piatră. 

- 1908, 14/27: S-a născut fizicianul Şerban Ţiţeica; întemeietor al şcolii româneşti de fizică teoretică, a studiat, cu precădere, termodinamica, mecanica cuantică şi fizica atomică; membru, vicepreşedinte (1963-1985) şi preşedinte cu delegaţie (1975-1976) al Academiei Române (m. 1986)    

- 1910: S-a născut poetul chinez Jiang Haicheng (pseudonimul lui Ai Qing) (m. 1996)

- 1911: S-a născut soprana Lucia Bercescu (m. 1995) 

- 1914: A fost înfiinţat Comitetul Olimpic Român (COR), recunoscut, în acelaşi an, de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), organizaţie ce aparţine Mişcării Olimpice. În cadrul Adunării Generale de alegeri din 16.XI.2004 COR a devenit, în noua sa structură, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR)

- 1918, 27.III / 9.IV: Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, hotărăşte, prin majoritatea absolută a votului, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă)

 - 1920: S-a născut economistul Nicolae N. Constantinescu; a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică în domenii ca: istoria economică şi socială, istoria gândirii economice, teoria economică contemporană etc; membru al Academiei Române (m. 2000)

- 1923: A murit Sir James Dewar, fizician şi chimist englez; a studiat problema temperaturilor joase (a lichefiat hidrogenul şi fluorul) şi a inventat termosul (1898) (n. 1842)

- 1931: A murit scriitorul englez Arnold Bennett (n. 1867) 

– 1931: S-a născut inginerul Virgiliu Niculae G. Constantinescu; bogată activitate didactică şi peste 40 de ani de activitate de cercetare în diferite domenii ale mecanicii; membru titular al Academiei Române din 1991, preşedinte al acestui for (1994-1998); între anii 1997-2003 a fost ambasador al României în Belgia (m. 2009)

- 1936: S-a născut pictorul Nicolae Drăguşin 

- 1938: S-a născut baritonul Nicolae Constantinescu  

- 1940: S-a născut Hans Peter Türk, compozitor, muzicolog şi profesor

- 1940: Premiera filmului „Rebecca".Primul film realizat in Statele Unite de catre Alfred Hitchcock, „Rebecca”, a primit Premiul Oscar pentru cel mai bun film si pentru cel mai bun regizor.

- 1942: S-a născut actorul britanic Michael York

- 1956: S-a născut interpreta de muzică populară Floarea Calotă 

- 1958: Nikita Hruşciov a devenit premier al Uniunii Sovietice. 

-1963:S-a născut Quentin Tarantino, regizor, scenarist şi actor de film american.Quentin Jerome Tarantino (n. Knoxville, Tennessee, Statele Unite ale Americii) este un regizor de film, scenarist, producător şi actor american. Cele mai cunoscute creaţii ale sale sunt Reservoir Dogs (1992), Pulp Fiction (1994), Jackie Brown (1994), Kill Bill Vol. 1 (2003), Kill Bill Vol. 2 (2004), Death Proof (2007). Filmele realizate de Tarantino i-au adus acestuia premii la Oscar, Globul de Aur, BAFTA şi Palme d'Or. În 2007, Total Film l-a clasat pe locul 12 în topul celor mai buni regizori din toate timpurile.

- 1968: A murit, într-o catastrofă aviatică, în timpul unui antrenament, cosmonautul rus Iuri Gagarin, primul om care a zburat în Cosmos (la 12.IV.1961, la bordul navei „Vostok"; zborul a durat 89,1 minute, nava înconjurând Pământul o singură dată) (n. 1934).

- 1970: A murit medicul Leon Daniello; cadru didactic la Facultatea de Medicină din Cluj, a fost primul profesor universitar de pneumoftiziologie din învăţământul medical românesc; alături de dr. Iuliu Haţieganu, s-a ocupat, la Cluj, de organizarea profilaxiei antituberculoase la studenţi, înfiinţând primul dispensar studenţesc din România şi unul dintre primele din Europa (1926); membru corespondent al Academiei Române (n. 1898)

- 1970: S-a născut cântăreaţa de muzică pop americană Mariah Carey

–1975: S-a născut atleta Mihaela Melinte, prima campioană mondială a atletismului românesc la aruncarea ciocanului; în primii trei ani ai participării sale în competiţiile internaţionale ale seniorilor a doborât 8 recorduri mondiale; în anul 2009 s-a retras din activitatea competiţională

- 1985: A murit Pompiliu Marcea, critic şi istoric literar (n. 1928)

- 2002: A murit Dumitru Corbea, poet, prozator şi traducător (n. 1910)

- 2002: A murit scenaristul şi regizorul de film american de origine austriacă Billy Wilder (n. 1906)

- 2003: Zece alpinişti români pleacă în prima expediţie exclusiv românească pentru cucerirea Everestului (27 martie – 25 mai); la 22 mai, alpinistul Teodor Tulpan atinge vârful Everest (8848 m) .Teodor Tulpan (n.14 iunie 1971-) este un alpinist român, care a cucerit cel mai înalt vârf montan din lume în 2003, vârful Everest (8848 m), ascensiune realizată pe 22 mai 2003. Alǎturi de Teodor au mai urcat pe vârf în cadrul aceleiaşi expediţii, „Everest 2003", Marius Gane, Lucian Bogdan şi americanul de origine românǎ, Gheorghe Dijmǎrescu. Teodor Tulpan este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Sibiu, specializarea Educaţie Fizică şi Sport, şi membru voluntar al S.P. Salvamont din 1995.

- 2006: A murit Stanislaw Lem, scriitor polonez de romane science fiction (multe dintre ele ecranizate) şi filosof (n. 1921) 

- 2008: A murit George Pruteanu, lingvist şi om politic (n. 1947)

–2011: A murit actorul american Farley Granger, renumit pentru rolurile de excepţie din filmele lui Alfred Hitchcock sau din seriale precum „Murder, She Wrote” şi „As the World Turns” (n. 1925)

– 2015: A murit jurnalista Lucia Jurca; a lucrat la Radio România Actualităţi, apoi a fost redactor-şef al redacţiei minorităţi, realizator la TVR Internaţional şi la Agenţia de Presă RADOR, iar în ultimii ani a realizat programe pe teme europene şi din domeniul cultural (n. 1961)

– 2016: A murit istoricul, scriitorul, jurnalistul, scenaristul şi omul politic francez Alain Decaux; a întruchipat, începând din anii ’50 ai secolului XX, istoria radioului şi a televiziunii franceze unde a creat numeroase emisiuni celebre; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990 (n. 1925)

$$$

 S-a întâmplat în 28 martie1483: La această dată, s-a născut Rafael, pictor și arhitect italian. Rafael Sanzio, cunoscut şi ca Rafael sau Raffaello (n. 28 martie sau 6 aprilie 1483, Urbino – d. 6 aprilie 1520, Roma), a fost un pictor şi arhitect de seamă al Renaşterii italiene, unul din cei mai mari artişti ai tuturor timpurilor. Rafael a crescut într-un mediu foarte receptiv la artă, primul său profesor fiind chiar tatăl său, poate nu prea remarcabil ca pictor, dar fără îndoială un bun pedagog. La vârsta de unsprezece ani, Rafael rămâne orfan. Nu se știe dacă la vremea aceea frecventa deja la Perugia atelierul lui Perugino, dar este sigur că prezența sa în cercul marelui pictor datează din 1496. Rafael își ajuta maestrul în realizarea a numeroase comenzi, de aceea pe unele tablouri ale lui Perugino criticii înclină să recunoască urmele penelului său. În anul 1500, numele lui Rafael este menționat într-un contract cu titulatura de „magistru", ceea ce dovedește măsura talentului său, căci este rar ca un tânăr de 17 ani să fie recunoscut ca maestru.

Când Rafael sosește la Florența în anul 1504, gloria artei florentine începuse să pălească, dar dovezile epocii sale de aur mai erau încă vii. Rafael studiază stilul vechi al lui Masaccio, cuceririle lui Leonardo da Vinci și Michelangelo, ceea ce l-a dus la obținerea unor rezultate strălucite și la perfecționarea propriului stil. Dar pentru Rafael, a cărui ambiție era uriașă, Florența începe să se dovedească a fi prea mică. În această perioadă, la Roma, arhitectul Bramante începe lucrările de construcție a Bazilicii Sfântul Petru. Bramante, care era și el originar din Urbino, îl sfătuiește pe papa Iuliu al II-lea să-l angajeze pe Rafael la Vatican Rafael sosește la Roma la sfârșitul anului 1508 sau începutul lui 1509 și se apucă de lucru fără întârziere. Ia parte la decorarea „stanze"-lor - camerele apartamentului papal din Vatican - unde se păstraseră și decorațiile altor artiști. 

Stilul fin și generos al lui Rafael l-a încântat în așa măsură pe papă, încât a dat ordin să fie acoperite cu vopsea picturile altor maeștri, pentru ca gloria realizării frescelor din acele încăperi să-i revină exclusiv lui Rafael. Execuția acestei lucrări durează până în anul 1517. Picturile și decorațiunile sale grandioase stârnesc admirația locuitorilor Romei. Crește repede și renumele lui Rafael, astfel încât primește nenumărate comenzi. Artistul realizează multe portrete - cum este cel al lui Baldassare Castiglione sau al Donei Velata - pictează o serie de Madone de un farmec fără egal. Când, în 1514, Bramante moare, noul papă, Leon al X-lea, îi încredințează lui Rafael conducerea lucrărilor de construcție a Bazilicii Sfântul Petru. Roma, care a ajuns acum capitala Renașterii italiene, este în același timp și orașul celor mai strălucitoare monumente din Antichitate. Papa ar vrea să glorifice această epocă și îl însărcinează pe Rafael să execute desene despre Roma antică. Această ultimă lucrare nu o mai poate duce la bun sfârșit. La 6 aprilie 1520, în vârstă de numai 37 de ani, Rafael moare subit. Giorgio Vasari, biograful artiștilor Renașterii italiene, el însuși pictor, notează: „Când a dispărut acest artist nobil, arta s-a oprit în loc ca și cum ar fi orbit".

La cererea personală a papei, frescele din Stanza della Segnatura abordează temele: Adevărul, Bunătatea şi Frumuseţea. În scena înfăţişând Parnasul, Rafael identifică Frumuseţea cu muzica şi poezia, Bunătatea este exprimată de virtuţile fundamentale, iar Adevărul, legat de noţiunea raţiunii, este reprezentat de grupul filosofilor din Atena antică. Şcoala din Atena este o alegorie a filozofiei. În centrul tabloului apare Platon, ţinând într-o mână dialogul „Timaios" iar cu cealaltă mână arătând spre cer, lumea ideilor desăvârşite, alături de el Aristotel ţine în mâna stângă „Etica", iar cu dreapta arată spre pământ. Aceste gesturi pot fi interpretate drept contrare: idealismul primului este opusul doctrinei filosofice a naturii pe care o afirmă celălalt. Tavanul cu casete al clădirii aminteşte de noua Basilică Sfântul Petru pe care Bramante tocmai o construieşte.Rafael a pictat numeroase compoziţii în care apare figura Fecioarei Maria în diferite ipostaze. În 1507, când mai era încă la Florenţa, pictează Madona cu sticlete, restaurată mai târziu de Rodolfo Ghirlandaio.În tabloul Madonna dell'Impannata, Fecioara Maria şi Pruncul Iisus sunt înconjuraţi de Sfânta Elisabeta, Sfânta Ecaterina şi Sfântul Ioan Botezătorul.Graţie culorilor calde, opera respiră bucurie şi calm, luminată de zâmbetul senin al pruncului.Madonna di Foligno (1510) şi Madonna Sixtină (1513) arată bogăţia culorilor, eleganţa figurilor şi îndrăzneala în invenţia compoziţiei, caracteristică perioadei romane a lui Rafael. Madonna della Sedia este una dintre cele mai renumite picturi ale lui Rafael. Formatul circular conferă tabloului un aer deosebit de familiar, rotunjimea figurilor creează senzaţia de legănare. 

Foarte omeneşti sunt gestul matern, plin de dragoste al Mariei şi mişcarea micului Iisus, precum şi îmbrăţişarea lor, care subliniază esenţa intimă a scenei. Lucrarea este îmbogăţită de efecte cromatice din tonuri calde, vii, pline de lumină. Rafael pune culorile aproape senzual, creând acea strălucire care umple tabloul de seninătate liniştitoare. Decoraţile palatului din Vatican îi aduc repede celebritatea. Bancherul Agostino Chigi îi încredinţează lui Rafael decorarea sălii Galateei din Villa Farnesina, proaspăt construită. Nereida Galateea, figură fermecătoare a mitologiei greco-romane, este fiica oceanidei Doris şi a zeului marin Nereus. Galateea este curtată de uriaşul ciclop Polyphemos, care încearcă să o seducă. Ea îl respinge deoarece este îndrăgostită de frumosul păstor Akis. Când însă află că Polyphemos este fiul zeului Poseidon, Galateea - de teamă- încearcă să-şi ascundă dispreţul sub vălul bunăvoinţei. Scena se desfăşoară pe mare. Carul-scoică tras de delfini este înconjurat de tritoni şi nereide. În car, în poziţie trumfală, stă Galateea.Cu măestria sa, Rafael ştie să releve din scena prezentată întreaga expresie conţinută în ea. În mişcarea trupurilor se simte o incredibilă energie. Culorile sunt splendide, albastrul strălucitor al cerului şi marea de smarald, licărind de pete luminoase, constituie fundalul frescei. Rafael a preluat modul de zugrăvire a corpurilor de la Michelangelo, cu care, poate, s-a luat la întrecere în privinţa redării anatomiei, musculaturii şi mişcării.

Surse:

http://www.abc-people.com/data/rafael-santi/bio-eng.htm

http://www.scritub.com/arta-cultura/Rafael-Sanzio-Portretul-unei-p85398.php

https://www.artline.ro/Sanzio-Raffaello-18530-1-n.html

https://www.scribd.com/doc/148179418/Rafael-Sanzio

https://bgwebsoft.ro/istoriaartei/rafael-sanzio/

https://www.virtualuffizi.com/raffaello-sanzio-called-raphael.html

$$$

 S-a întâmplat în 28 martie1592: În această zi, s-a născut Jan Amos Komensky (Comenius, Johannes), pedagog ceh şi reformator al învăţământului. Comenius (n. Jan Amos Komenský la Uherský Brod, Moravia, Imperiul Habsburgic azi în Cehia – d. La 15 noiembrie 1670, la Amsterdam, Ţările de Jos) a fost un filosof, gramatician şi pedagog ceh. Membru al sectei Fraţii Moravi, Comenius s-a ocupat întrega viaţă de perfecţionarea metodelor pedagogice.

Opera sa îl face să fie considerat, în momentul de faţă, părintele educaţiei moderne. A realizat o delimitare a pedagogiei ca un sistem de sine stătător care studiază educaţia. Abordează toate problemele importante ale pedagogiei legate de metodă, conţinuturi, de ideal. Comenius este cunoscut, înainte de toate, prin mica sa lucrare întitulată Janua linguarum reserata sau la Cheia limbilor (Lesna, 1631): a adunat în o mie de fraze toate cuvintele uzuale, în așa fel încât să dea, tot odată, în timp scurt, cunoașterea cuvintelor și cea a lucrurilor. Această scurtă lucrare a avut un succes prodigios: a fost retipărită deseori și a fost tradusă în aproape toate limbile.Comenius a completat această operă dând Orbis sensualium pictus, Nürnberg, un fel de enciclopedie în care cuvintele sunt însoțite de imagini care le explică; Grammatica janualis; lexicon januale, culegere în care toți radicalii sunt reuniți în fraze.

Aceste cele mai importante tratate ale sale au fost reunite sub titlul Opera didactica, Amsterdam, 1657. Între altele, a scris lucrări de istorie, religie, filosofie. Câteva dintre operele sale au fost redactate în limba cehă.În monumentala sa lucrare Didactica Magna, a elaborat 27 de principii didactice, cel mai important fiind principiul instituţiei. Alte principii care se regăsesc în opera lui Comenius:

- educaţia se va începe timpuriu, înainte ca mintea să fie coruptă;

- se va proceda de la general la special;

- se va proceda de la uşor la greu;

- nimeni nu va fi supraîncărcat cu prea multă materie;

- totul se va preda intuitiv;

- totul se va preda pentru utilizare prezentă;

- cunoştinţele se vor aşeza pe o bază solidă;

- tot ce succedă se va baza pe ceea ce precedă;

- totul va fi organizat pe măsura minţii, a memoriei şi a limbii;

- toate se vor consolida prin exerciţii continue;

- tot ce este unit laolaltă se va preda împreună;

- tot ce se învaţă trebuie predat aşa cum este şi cum a apărut, adică prin prezentarea cauzelor;

- tot ce se oferă cunoaşterii se va oferi mai întâi în general şi apoi în părţile sale;

- la fiecare lucru ne vom opri atât timp cât este necesar spre a fi înţeles;

- executarea se învaţă executând;

- exerciţiul va începe cu elemente simple iar nu cu lucruri complicate etc.

A afirmat că „Viaţa e o şcoală”. Data sa de naştere, 28 martie, este sărbătorită în Cehia şi în Slovacia ca Ziua Profesorilor.

Surse:

https://www.private-prague-guide.com/article/jan-amos-comenius-komensky-an-educational-and-religious-reformer/

http://ziarullumina.ro/pedagogul-temator-de-dumnezeu-8516.html

https://www.crisana.ro/stiri/comunitate-13/jan-amos-komensky-si-invatamantul-din-transilvania-44112.html

http://www.tresbohemes.com/2016/08/father-of-modern-education/

$$$

 S-a întâmplat în 28 martie 1661: În această zi, a murit Vasile Lupu, domn al Moldovei, ctitor al Bisericii „Trei Ierarhi” din Iaşi. Vasile Lupu, (n. 1595 - d. 1661) a fost domnitor al Moldovei: aprilie 1634 - 13 aprilie 1653 şi 8 mai 1653 - 16 iulie 1653. A zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea numită „Trei Ierarhi" de la Iaşi, pe lângă care a înfiinţat o şcoală şi o tipografie. Domnia lui relativ lungă a asigurat un nou avânt culturii bisericeşti. Mai ales prin zelul Mitropolitului Varlaam, s-au tipărit mai multe cărţi bisericeşti („Carte românească de învăţătura duminicelor de peste an" - Iaşi1643 ; „Răspunsuri la Catehismul Calvinesc" - Suceava 1645), dar şi o carte de legi, „Pravilele împărăteşti". În acest fel s-a mai făcut încă un pas important în introducerea limbii române în biserică şi stat. „Predoslovia" domnitorului Vasile Lupu la „Cartea românească de învăţătură" („Cazania") a mitropolitului Varlaam, se adresa către „toată seminţia românească, pretutinderea ce se află pravoslavnici într-aciastă limbă", arătându-se că s-a scris lucrarea pentru ca să „dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească". Prin prestigiul său personal pe plan intern şi prin legăturile întinse în afară, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei. Influenţa lui în răsărit era aşa de mare încît după dorinţa lui punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria, şi Ierusalim, pe care îi susţinea cu banii săi. Intervenţia lui Vasile Lupu l-a pus ca Mitropolit în Alba Iuliape Ilie Iorest, în 1640.

Vasile Lupu era de origine aromână după tatăl său Nicolai Coci, membru al unei familii influente și bogate din Epir, dar cu educație moldovenească, mama lui fiind de origine românească. Tatăl său, Nicolae Coci, a ajuns agă, iar el a ajuns vornic. Tronul l-a ocupat, ca și Matei Basarab al Țării Românești, prin răscoala provocată împotriva grecilor noi veniți în țară.Era bogat, ambițios, mândru, chiar numele de Vasile și l-a dat după împărații din Bizanț. Date fiind împrejurările favorabile externe, ar fi avut o domnie liniștită dacă n-ar fi avut ambiții mari, gândindu-se și la stăpânirea Munteniei și chiar a Transilvaniei. Sprijinindu-se pe turci, a început intrigile împotriva lui Matei Basarab încă de la începutul domniei. Pe motivul că Matei nu voia sa plătească jumătate din suma cheltuită pentru uciderea grecului Kurt Celebi, care contribuia decisiv la numirile domnitorilor, a intrat în Muntenia în 1637 unde a ars și jefuit până la Râmnic. Matei, ajutat și de oștile lui Gheorghe Rákóczi I, comandate de Ioan Kemény, l-a învins la Teleajen și l-a scos din țară.

În unele reprezentări contemporane, Vasile Lupu apare purtând pe cap cuca turcească, iar în altele, o coroană imperială de inspirație bizantină, timbrată cu capul de bour și cu acvila bicefală, reprezentări sugestive pentru cele două componente ale politicii sale: supus al Porții și protector al ortodoxiei.În 1639, Lupu a obținut de la sultan un act de domnie în Muntenia pentru fiul său mai mare Ioan. Astfel că intră pentru a doua oară în Muntenia, cu ajutor tătăresc, dar nu s-a ales decât cu titlul de „Domn al Moldovei și Țării Românești”, deoarece a fost înfrânt decisiv la Ojogeni. Totuși, s-a păstrat de la Vasile Lupu un document emis la 1 noiembrie 1639 care are ca sigiliu stema unită a Moldovei și Țării Românești, care, ulterior, a devenit stema oficială a Principatelor Române Unite la 24 ianuarie 1859.

Cu mitropolitul Iorest din Alba Iulia a făcut un plan de cucerire a Transilvaniei, mizând și pe ajutorul sultanului, însă nu i-a reușit. Într-o scrisoare adresată Porții otomane, scria între altele că o treime din locuitorii Transilvaniei sunt români. Dupa moartea fiului său Ioan, a urmat o perioadă în care a stat mai liniștit. În 1644 chiar se împacă cu principii din Muntenia și Transilvania. În amintirea acestei înțelegeri, Vasile ridică biserica Stelea la Târgoviște, iar Matei pe cea de la Soveja, în Moldova. În 1646, Moldova suferă o invazie a tătarilor, iar mai târziu una a cazacilor conduși de hatmanul Bogdan Hmelnițki, după care Lupu a trebuit să dea în căsătorie fiului acestuia Timuș, pe fata sa cea mai mică, Ruxandra. Pe fata cea mai mare o măritase cu mare pompă după nobilul lituanian Janusz Radziwiłł, în 1645.

Pleacă în exil la tătarii din Crimeea, apoi la Istanbul, unde va trăi până la sfârșitul vieții (1661). Ulterior, osemintele îi sunt aduse la Biserica Trei Ierarhi din Iași. A rămas în istorie nu prin inițiativele sale de politică externă, desfășurate în umbra Porții, ci prin preluarea funcției imperiale bizantine de protector al lumii ortodoxe și prin fecunda sa activitate de ctitor. Contemporanii l-au perceput ca pe un grec (vorbea cu accent grecesc) și ca pe un om al turcilor: „oricât s-ar și jura, dar are credință turcească” (Ion Movilă, 1633Gheorghe Rakoczy al II-lea dorind tronul Poloniei, avea nevoie de un om devotat pe cel al Moldovei și îl găsi în boierul Gheorghe Ștefan. Acesta intră în Moldova în 1653 cu ajutor de la Ioan Kemeny, din partea lui Rakoczy, și de la Diicul Spatarul, din partea lui Matei Basarab. Vasile fuge peste Nistru la Camenița dar se întoarce în scurt timp cu cazacii ginerelui său Timuș și iese învingător la Popricani. 

Nu se mulțumește însă numai cu recâștigarea tronului, ci îl urmărește pe Gheorghe Ștefan și în Muntenia, cu gândul de a se răzbuna pe Matei Basarab. Este însă învins în Bătălia de la Finta din 17 mai și pierde definitiv tronul. Fuge la cazaci, de acolo la tătari și apoi la Constantinopol, unde a fost închis în Cele Șapte Turnuri. După eliberare, încearcă zadarnic să-și recâștige tronul, dar în 1661 moare la Constantinopol.Ulterior, osemintele sunt aduse la Iași, fiind reînhumate în biserica Trei Ierarhi, alaturi de ceilalți membri ai familiei.Vasile Lupu a fost căsătorit de două ori. Prima soție, Doamna Tudosca (sau Tudosia) (1600-1639), era fiica vornicului, Costea Băcioc. Domnul Moldovei din acea perioadă, Gaspar Graziani (1619-1620) îl cunună pe Vasile cu Tudosca. Din prima căsătorie au rămas trei copii:

Ioan (d. noiembrie 1639, Istanbul)

Maria, căsătorită cu Janusz Radziwiłł (1612-1655) în anul 1645

Ruxandra, căsătorită cu hatmanul Timuș Hmelnițki (1632-1653)

După moartea primei soții, Vasile Lupu se căsătorește în anul 1640 cu Ecaterina Cercheza (cca. 1620-1666). Cei doi au avut împreună trei copii:

Ștefăniță (1659 – 1661)

Ioan (d. 1648)

Alexandru (d. 1648).

Surse:

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/vasile-lupu-protector-al-patriarhiilor-ortodoxe-orientale

https://moldovenii.md/md/people/844/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/conflictul-dintre-vasile-lupu-si-matei-basarab

http://www.euroavocatura.ro/dictionar/319633/Vasile_Lupu

https://doxologia.ro/viata-bisericii/vasile-lupu-om-cu-fire-mai-mult-decat-domneasca

https://www.academia.edu/11228203/Vasile_Lupu

http://ziarullumina.ro/biserica-pilda-de-pace-intre-domnitorii-matei-basarab-si-vasile-lupu-41250.html

$$$

 S-a întâmplat în 28 martie 1957: În această zi, a murit Gheorghe Tătărăscu, politician român. Gheorghe Tătărescu (n. 22 decembrie 1886, Craiova - d. Bucureşti), jurist, om politic, membru de onoare al Academiei Române din 22 iunie 1937. Numărându-se printre marii oameni de stat ai României, Gheorghe Tătărescu nu a ratat nici o oportunitate în viaţa politică. 

A condus un guvern liberal, deşi nu era preşedintele partidului, într-o perioadă dificilă pentru ţară, reuşind totodată „performanţa” să fie primul guvern din istoria României care organizează alegerile şi nu reuşeşte să le şi câştige. S-a numărat apoi printre colaboratorii apropiaţi ai regelui Carol al II-lea în perioada regimului monarhic autoritar. Din nefericire, în timpul celui de-al doilea mandat de prim-ministru, din cauza izolării diplomatice în care se afla România la începutul celei de-a doua conflagraţii mondiale, a fost nevoit să cedeze presiunilor sovietice şi să evacueze Basarabia şi Bucovina de Nord, punându-se astfel capăt României Mari.

După „lovitura de palat” prin care mareşalul Ion Antonescu a fost înlocuit de la conducerea statului, Tătărescu şi-a fondat propriul partid, încercând totodată o apropiere de forţele de stânga într-un moment în care Moscova făcea jocurile politice pe scena de la Bucureşti. Anul 1947 a marcat acapararea definitivă a puterii de comunişti, prin înlăturarea tuturor forţelor de opoziţie, abdicarea silită a regelui Mihai şi proclamarea republicii. În acelaşi context, Gheorghe Tătărescu şi miniştrii săi au fost înlăturaţi din guvernul comunist la începutul lunii noiembrie 1947, acest moment marcând şi încheierea carierei sale politice.

Provenind dintr-o familie de militari, Gheorghe Tătărescu a urmat cursurile secundare la Craiova, iar pe cele superioare la Bucureşti. După ce termină studiile Facultăţii de Drept, pleacă la Paris, unde îşi obţine doctoratul în ştiinţe juridice (1912), cu teza „La régime électoral et parlamentaire en Roumanie”. În lucrare, el făcea o critică a regimului parlamentar din România şi demonstra necesitatea votului universal. În 1912, Tătărescu se înscrie în Partidul Naţional Liberal, ocupând pentru scurt timp funcţia de avocat al statului pentru Ministerul Instrucţiunii Publice. Ca sublocotenent în rezervă a luat parte la campania din Bulgaria, în timul celui de-al doilea război balcanic din 1913. În vara anului 1916, este din nou mobilizat pe frontul Războiului pentru Întregirea Neamului. După Marea Unire, tânărul avocat este ales deputat de Gorj la primele alegeri pe baza votului universal din noiembrie 1919.Pe 30 octombrie 1922, prim ministrul Ion I. C. Brătianu îl desemnează în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul de Interne, funcţie pe care a deţinut-o în toate guvernele liberale până pe 3 noiembrie 1928. În timp, Tătărescu şi-a consolidat poziţia în partid, în 1931 fiind ales secretar general al partidului.

După asasinarea lui I. G. Duca, Delegaţia Permanentă a PNL îl propune drept preşedinte al partidului pe Constantin I. C. Brătianu, ultimul reprezentant al dinastiei Brătianu, fapt aprobat de Comitetul Central al partidului la 4 ianuarie 1934. În mod surprinzător, în aceeaşi zi, pentru prima dată în istoria Partidului Naţional Liberal, nu preşedintele partidului a fost cel desemnat să preia scaunul de prim-ministru. Astfel, Carol al II-lea îl numeşte pe Gheorghe Tătărescu la conducerea Consiliului de miniştri. Tătărescu era unul dintre reprezentanţii tinerei generaţii liberale, însă simpatiile sale faţă de şeful statului erau cunoscute. În ciuda acestui fapt, Dinu Brătianu a păstrat conducerea partidului, dar un conflict între generaţii a fost inevitabil. Astfel, între şeful guvernului şi cel al partidului au avut puternice fricţiuni şi controverse care au afectat Partidul Naţional Liberal.

În guvernul prezidat de el însuşi, Tătărescu a mai ocupat şi o serie de portofolii, dintre care cel mai important a fost cel la Ministerul de Interne (23 februarie - 14 noiembrie 1937). În afara unor măsuri economice necesare în perioada crizei economice globale, în condiţiile manifestărilor extremiste şi anarhice, Gheorghe Tătărescu a apelat şi la o serie de măsuri de mână forte: prelungirea stării de asediu şi a cenzurii, dizolvarea grupărilor politice care atentau la siguranţa naţională, interzicerea publicaţiilor clandestine, întărirea executivului în defavoarea legislativului şi altele. Pentru sprijinul acordat dezvoltării culturii naţionale, din calitatea sa de prim-ministru, Tătărescu este ales membru de onoare al Academiei Române pe 22 iunie 1937. De asemenea, s-au înregistrat încercări repetate ale lui Tătărescu de a prelua conducerea PNL şi încercări din partea lui Brătianu de a elimina mai mulţi tineri din guvern. Deşi s-a consumat multă energie, nici una dintre grupări nu a reuşit să îşi impună dominaţia asupra celeilalte. Acest fapt s-a evidenţiat la Congresul general al PNL din 9 iulie 1936. În cadrul acestuia, Dinu Brătianu a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al partidului, iar Gheorghe Tătărescu în cea de secretar general.

Prin lovitura de stat din 10 februarie 1938, Carol l-a demis pe Goga de la preşedinţia Consiliului de miniştri şi a constituit un guvern în frunte cu patriarhul Miron Cristea. Gheorghe Tătărescu a simţit imediat de unde bate vântul politic, astfel că a acceptat funcţia de ministru de stat şi ad-interim la Ministerul Afacerilor Străine (10 februarie - 30 martie 1938). Dictatura regală a fost instituţionalizată prin Constituţia din 27 februarie 1938, iar pe 30 martie a fost adoptat decretul privind dizolvarea partidelor politice . Din acest moment, Tătărescu a fost numit consilier regal, datorită bogatei sale experienţe politice.În contextul intensificării pericolului izbucnirii unui nou conflict european, Tătărescu a fost trimis ambasador al României la Paris (9 decembrie 1938 - 30 august 1939). Destinul a vrut ca să fie adus la putere după două asasinate politice. Astfel, la două luni după asasinarea lui Armand Călinescu (21 septembrie 1939), pe 24 noiembrie 1939 Gheorghe Tătărescu este numit preşedinte al Consiliului de miniştri.

Ca urmare a politicii agresive a Germaniei şi Italiei şi a conciliatorismului Marii Britanii şi Franţei (Acordul de la München din 29 septembrie 1938), situaţia internaţională a României s-a deteriorat continuu. Nimeni nu ştia la vremea respectivă de notele adiţionale secrete cuprinse în pactul de neagresiune semnat între Viaceslav Molotov, ministrul de externe al URSS, şi Joachim von Ribbentrop, ministrul de externe al Germaniei. Cele două state îşi împărţeau sferele de influenţă în Europa, important pentru România fiind dezinteresul declarat al Germaniei pentru Europa sud-estică. Evenimentele de la începutul anului 1940 au adus România într-o situaţie dramatică. Pe 22 iunie Franţa capitula în faţa Germaniei, fapt ce a lăsat ţara noastră fără nici un sprijin extern . În acest context, pe 26 iunie, URSS a adresat un ultimatum guvernului de la Bucureşti prin care cerea acestuia să evacueze de urgenţă Basarabia şi nordul Bucovinei. Ziua următoare, Carol a întrunit Consiliul de Coroană, în cadrul căruia s-a decis începerea unor negocieri cu sovieticii. În aceeaşi noapte, guvernul de la Moscova a trimis încă o notă ultimativă, cerând evacuarea de urgenţă „până cel târziu la 28 iunie, ora 12”. Pus în faţa acestor evenimente, guvernul a acceptat condiţiile Uniunii Sovietice.

Din acest moment, Carol al II-lea a decis să încline decisiv orientarea politicii externe spre Germania. Pe 4 iulie, cabinetul condus de Gheorghe Tătărescu şi-a depus mandatul. România a fost nevoită să accepte şi dictatul de la Viena din 30 august 1930, prin care ceda Ungariei nord-vestul Transilvaniei. Pentru a restabili ordinea în ţară, Carol l-a chemat la putere pe generalul Ion Antonescu şi l-a învestit cu puteri depline în stat. Într-o atmosferă extrem de tensionată, în dimineaţa zilei de 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a semnat actul prin care anunţa că a hotărât să treacă fiului său, Mihai I, „grele sarcini ale domniei”. Pe 8 septembrie 1940, generalul şi-a arogat titlul de „conducător al statului” şi a negociat formarea unui guvern cu Mişcarea Legionară. În acest sens, pe 14 septembrie, România este declarată „stat naţional-legionar”.

În aceste vremuri tulburi, Tătărescu s-a retras din viaţa publică la conacul său din judeţul Gorj. La 27 noiembrie 1940, a fost ridicat de legionari şi dus la Prefectura Poliţiei Capitalei, unde se aflau şi alţi foşti înalţi demnitari ai regimului carlist. Prin intervenţia directă a lui Antonescu, cei de la Prefectură au reuşit să scape cu viaţă. Noaptea precedentă, la penitenciarul de la Jilava au fot asasinaţi 64 de demnitari ai statului român din perioada interbelică. În acest context, Tătărescu nu a mai participat la viaţa publică o vreme. Când situaţia internaţională era din ce în ce mai defavorabilă regimului condus de generalul Antonescu, Gheorghe Tătărescu a încercat realizarea unei coaliţii a forţelor politice care doreau apropierea de Coaliţia Naţiunilor Unite, dar iniţiativele sale nu au fost agreate de partidele istorice. Maniu şi Brătianu nu uitaseră „trădarea” din 1938.

În contextul avantajelor tot mai semnificative obţinute pe front de către aliaţi, pe 23 august 1944, regele Mihai şi partidele istorice au reuşit să realizeze „o lovitură de palat” prin care mareşalul Antonescu a fost înlăturat de la putere. După acest moment, Gheorghe Tătărescu a încercat o reapropiere de conducerea partidului. Acesta i-a adresat lui Brătianu o scrisoare, la 2 octombrie, prin care, după ce sublinia că nu doreşte şefia partidului, îşi exprima opinia asupra priorităţilor interne şi externe. Efectul demersului a fost nul. Gheorghe Tătărescu a ales calea separării şi, la 19 decembrie, a fost lansat Manifestul-Program al partidului său, intitulat tot Partidul Naţional Liberal. În februarie 1945, Moscova a impus regelui Mihai să desemneze la putere un guvern comunist, astfel că Tătărescu a încercat o apropiere de forţele de stânga.

Ca vicepreşedinte al Consiliului de miniştri şi ministru al Afacerilor Străine (5 martie 1945 - 5 noiembrie 1947) în guvernul Petru Groza, Tătărescu a condus delegaţia României la Conferinţa de pace de la Paris (1946 - 1947), punându-şi semnătura pe tratatul internaţional ce consfinţea reîntregirea parţială a ţării noastre prin reprimirea nord-vestului Transilvaniei. Deşi, la alegerile din 19 noiembrie 1946 PNL-Tătărescu a obţinut 75 de mandate în Parlament, jocurile pentru putere erau deja făcute. Anul 1947 a marcat acapararea întregii puteri de stat de către comunişti, prin înlăturarea tuturor celorlalte forţe de opoziţie, culminată cu abdicarea silită a regelui Mihai pe 30 decembrie 1947 şi proclamarea Republicii Populare Române. Pe 5 noiembrie, toţi miniştrii coordonaţi de Tătărescu au fost înlăturaţi din guvern. Ca atare, s-a retras din viaţa politică, iar anul următor i-a fost impus un domiciliu forţat. Partidul său a fost preluat de Petre Bejan, care a mai încercat o apropiere de comunişti, însă în mai 1948 formaţiunea politică, denumită acum PNL-Bejan, a fost nevoită să-şi înceteze activitatea.

După o perioadă petrecută la conacul din Gorj, Gheorghe Tătărescu a fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950, fiind închis la penitenciarul din Sighet, dar a fost eliberat în 1955, căci a acceptat să lucreze în Comitetul Român pentru Repatriere. După doi ani de suferinţe, Gheorghe Tătărescu a decedat pe un pat de spital din Bucureşti, pe 28 martie 1957, la vârsta de 71 de ani.

Surse:

Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007

Nicolae C. Nicolescu, Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 - 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003

Narcis Dorin Ion, Gheorghe Tătărescu şi PNL, Editura Tritonic, Bucureşti, 2004

https://cultural.bzi.ro/viata-lui-gheorghe-tatarescu-10334

https://www.art-emis.ro/personalitati/gheorghe-tatarescu-regretul-de-a-nu-fi-general

https://gorjeanul.ro/gheorghe-tatarescu-personalitate-politica-marcanta-in-istoria-moderna-a-romaniei/

$$$

 S-a întâmplat în 28 martie 2012: În această zi, a decedat Ştefan Radof, actor, scenarist şi scriitor. Ştefan Radof (n. 1 decembrie 1934, comuna Buftea, judeţul Ilfov - d. Bucureşti) a fost un actor român, scenarist şi autor al mai multor volume de versuri. Şcoala primară a făcut-o la şcoala Parohială – catolică „Sfântul Iosif “ din Bucureşti apoi a urmat cursul inferior al „Colegiului Naţional Sfântul Sava“. 

După reforma învăţământului s-a înscris la o şcoală comercială.După ce a promovat un examen de diferenţă, aprobat de Ministerul Învăţământului, a urmat şi absolvit în 1952 ultimii doi ani ai Şcolii Medii de Comerţ Exterior Nr. 2, din Bucureşti, după care a fost repartizat ca funcţionar la B.N.R.- Ploieşti – filiala Puchenii Moşneni.La data 3 martie 1953 a fost arestat de Securitate, judecat şi condamnat de Tribunalul Militar Teritorial 2 la cinci ani muncă silnică, pentru uneltire împotriva orânduirii de stat. Familia a înaintat recurs, care a fost aprobat ca urmare a Convenţiei de la Geneva din Mai 1955.Deşi amnistiat, şi-a satisfăcut stagiul militar la o unitate de construcţii a D.G.S.M. 

După lăsarea la vatră, în 1958, a încercat să devină student la Institutul de Teatru. După trei săptămâni a fost descoperit dosarul său, iar el exmatriculat.A lucrat ca manipulator de mărfuri şi ambalaje la O.C.L. Alimentara 23 August în halele Obor, apoi ca funcţionar comercial. În toamna anului 1960 a fost admis la Institutul de Teatru, prin garanţia politică a maestrului Radu Beligan - care fusese profesorul său în prima tentativă de admitere - şi a rectorului facultăţii, maestrul Costache Antoniu a cărui clasă a absolvit-o în 1964.

În anul 1962 s-a căsătorit cu Doina Hossu, profesoară de fizică şi matematica. Şi-a început cariera artistică la teatrul din Piatra-Neamţ, din anul 1965 devenind actor al Teatrului Nottara. A fost conferenţiar la Academia de Teatru şi Film (1990-1994) şi profesor la Academia de Artă, Universitatea Hyperion (1996 – 2000), activitate din care s-a retras din acuza degradării învăţământului de specialitate. 

A fost poet şi membru al Uniunii Scriitorilor, din 1991, al UNITER şi al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR).Între anii 1993-1995, a moderat la TVR 1 show-ul „De la egal la egal... Amical!" (Producător: Liviu Tudan)

Ca poet, a publicat următoarele volume de versuri:

Casca de foc (Editura Cartea Românească,1972)

Iris' (Editura Cartea Românească, 1976)

Statui în iarbă (Editura Cartea Românească, 1983)

Şoimul în iarnă (Editura Eminescu, 1994)

Efectul de seră (Editura Muzeul Literaturii Române, 2002) 

Balade, Doamnelor, balade, Editura Cartea Românească, 2008, 

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/stefan-radof-14708/

https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/stefan-radof-i-strania-poveste-a-unui-baiat-si-a-fantasticei-sale-bunici-3003415

https://www.ro.biography.name/actori/112-romania/318-stefan-radof-1934-2012

http://www.taifasuri.ro/taifasuri/mozaic/6072-teatrul-nobila-misiune-a-lui-stefan-radof-nr366-sapt05-apr-11-apr-2012

$$$

 S-a întâmplat în 27 martie 1613: La această dată, a murit Sigismund Báthory principe al Transilvaniei. Născut în 1572, la Oradea, ca fiu al...