$$$

 S-a întâmplat în 4 martie 1936: La această dată, avea loc primul zbor al dirijabilului „Zeppelin LZ 129 Hindenburg". LZ 129 Hindenburg (Deutsches Luftschiff Zeppelin 129; înregistrare: D-LZ 129) a fost un dirijabil german de mari dimensiuni destinat transportului comercial de pasageri și a fost liderul clasei Hindenburg, clasa cu cel mai lung tip de dirijabile (245 metri) dintre aparatele de zbor de toate tipurile și cel mai mare dirijabil prin volumul său (200.000 m³).

Proiectat și construit de compania Zeppelin (Luftschiffbau Zeppelin GmbH) pe malul lacului Bodensee din Friedrichshafen, dirijabilul a fost operațional din martie 1936 timp de 14 luni, până la distrugerea sa accidentală, din 6 mai 1937, la sfârșitul primei curse nord atlantice din cel de-al doilea sezon de activitate. 36 de persoane au murit în incendiul declanșat în momentul aterizării la Lakehurst Naval Air Station din Manchester Township, New Jersey.

Zeppelinul Hindenburg a fost numit după numele general feldmareșalului Paul von Hindenburg (1847–1934), președinte al Germaniei (1925–1934). Structura scheletică a lui Hindenburg era din duraluminiu și încorpora 15 pereți de compartimentare de forma roților Ferris, delimitând 16 pungi de gaz. Aceste roți erau fixate cu traverse longitudinale plasate in jurul circumferinței lor. Învelișul dirijabilului era fabricat din bumbac îmbogățit cu o mixtură formată din materiale cu rol de a reflecta radiațiile ultraviolete și cele infraroșii protejând pungile de gaz. 

În anul 1931, compania Zeppelin a achiziționat 5.000 de kg de duraluminiu provenit din rămășițele dirijabilului britanic R101, prăbușit în octombrie 1931, și care se presupune că ar fi fost prelucrate și folosite la construcția lui Hindenburg. Mobila de interior era creația lui Fritz August Breuhaus, arhitect și designer de interioare a cărui experiență includea vagoanele Pullman, nave transoceanice și nave de război ale Marinei Germane. Puntea superioară (puntea A) era formată dintr-o mică zonă centrală conținând cabine de pasageri, flancată de încaperi publice mari: sala de mese la babord iar la tribord un foaier și o cameră de lectură. Pereții sălii de mese erau pictați și portretizau călătoriile lui Graf Zeppelin din America de Sud iar o hartă stilizată a lumii îmbogățea unul din pereții foaierului. Lungi ferestre înclinate dispuse de-a lungul ambelor punți ofereau pasagerilor panorama pe timpul zborului. Proiectanții au presupus că pasagerii își vor petrece mai mult timp în zonele publice decât în cabinele strâmte. Puntea inferioară (puntea B) conținea grupurile sanitare, o sală de mese pentru echipaj și chiar și un foaier pentru fumat.

Inițial, proiectul construcției lui Hindenburg prevedea utilizarea heliului pentru ca era cel mai sigur gaz de portanță, nefiind inflamabil. Însă, la acea vreme, heliul era extrem de scump și se găsea doar în rezervele de gaze naturale ale Statelor Unite. Hidrogenul, prin comparație, era mult mai ieftin, putea fi produs de către orice națiune industrializată și avea o putere de ridicare mai mare. Aerostatele rigide americane care utilizau heliul erau obligate sa conserve cantitățile de gaz cu orice cost, lucru ce le stingherea activitățile operaționale. În ciuda politicii exclusiviste a statului american privind exporturile de heliu, proiectanții germani au prevăzut heliul ca principal gaz pentru portanță în construcția lui Hindenburg, în speranța unei schimbări de atitudine americane; când au realizat că interdicțiile rămâneau în vigoare, germanii au reconsiderat tehnic zeppelinul pentru a folosi hidrogenul. În afara inflamabilului hidrogen niciun alt gaz care să ofere suficientă forță de ridicare nu putea fi produs în cantități suficiente. Pe de altă parte, forța mai mare de ridicare a hidrogenului față de heliu a permis proiectanților să adauge mai multe cabine de pasageri dirijabilului. Aerostatele comerciale germane care utilizau hidrogen beneficiau de o istorie lungă fără pată, fără incidente, lucru ce a dat încredere că Germania deprinsese la un nivel ridicat tehnica manipulării securizate a hidrogenului. Iar performanța primului sezon operațional al lui Hindenburg părea să demonstreze asta.

La cinci ani de debutul construcției din 1931, Hindenburg realiza primul test de zbor la docurile Zeppelin din Friedrichshafen la 4 martie 1936, cu 87 de suflete la bord. Printre acestea se numărau președintele companiei Zeppelin, dr. Hugo Eckener, drept comandant, fostul comandant de zeppeline din timpul primului război mondial lt. col. Joachim Breithaupt - reprezentând Ministerul Aviației, opt căpitani de aerostate ai companiei Zeppelin, 47 de alți membri ai echipajului și 30 de docheri care călătoreau ca pasageri. Deși numele Hindenburg fusese ales de către Eckener în secret de peste un an, doar numărul formal de înregistrare (D-LZ129) și cele cinci cercuri olimpice (promovând Jocurile Olimpice de vară din 1936 care urmau a se disputa în august) erau inscripționate pe fuselaj în timpul primelor șase zboruri de test.

După un total de șase zboruri de test efectuate de-a lungul a trei săptămâni la docurile Zeppelin unde și fusese construit, Hindenburg era pregătit pentru un debut public de 6.598 km, un zbor de propagandă de-a lungul Germaniei (Die Deutschlandfahrt) realizat în comun cu Graf Zeppelin din 26 până pe 29 martie.Acesta a fost urmat apoi de primul zbor comercial de pasageri, o călătorie transatlantică de patru zile spre Rio de Janeiro cu decolare de pe Aeroportul Friedrichshafen de lăngă Löwenthal pe 31 martie 1931. La 6 martie, decola din același loc efectuând prima din cele zece călătorii transatlantice cu destinația America de Nord din 1936, toate operațiunile transatlantice ulterioare ale lui Hindenburg, fie cu America de Nord, fie cu America de Sud avându-și baza la aeroportul Frankfurt pe Main.

Deși conceput și construit pentru transportul comercial de pasageri și servicii poștale, la inițiativa Ministerului Propagandei (Reichsministerium für Volksaufklärung und Propaganda sau Propagandaministerium), Hindenburg a fost utilizat încă de la început de Ministerul Aviației (co-operatorul DLZ) ca vehicul de livrare a propagandei naziste și chiar un element al acesteia. La 7 martie 1936, forțele terestre ale Reichului intrau și ocupau Renania, o regiune de la granița cu Olanda, Luxemburg, Belgia și Franța desemnată prin Tratatul de la Versailles din 1920 drept zonă demilitarizată pentru a contitui o zonă tampon între Germania și aceste țări vecine. Pentru a justifica remilitarizarea — ceea ce constituia, de asemenea, și o încălcare a Pactului de la Locarno din 1925 — un referendum ulterior a fost organizat în grabă de Hitler pentru 29 martie, cerând populației germane atât ratificarea ocupației Renaniei de către armata germană cât și aprobarea unei liste a unui partid unic, compuse exclusiv din candidați naziști pentru locurile din noul Reichstag. Hindenburg și dirijabilul Graf Zeppelin au fost desemnate de către guvern drept elemente cheie pentru acest proces.

 După primul zbor cu destinația America de Sud, din 1937, efectuat la sfârșitul lunii martie, Hindenburg decolează din Frankfurt cu destinația Lakehurst în seara zilei de 3 mai, prima cursă Europa - Statele Unite din acel an. Deși vânturi puternice au încetinit traversarea, zborul a continuat în forma misiunii de rutină pe măsură ce se apropia de punctul terminus trei zile mai târziu. Aterizarea lui Hindenburg din ziua de 6 mai a fost amânată timp câteva ore pentru a evita o linie de furtuni care afectau regiunea și traversau pe deasupra orașului Lakehurst. În jurul orei 19:00 dirijabilul a fost autorizat să încerce aterizarea, Hindenburg începând manevrele de la altitudinea de 200 m cu capitanul Max Pruss la cârmă. În jurul orei 19:25, Hindenburg lansează două linii de ancorare conform procedurilor, urmând a fi prinse de troliuri și tras către sol; personalul de la sol a prins cele două cabluri lansate de la tribordul si babordul dirijabilului dar a apucat să fixeze de troliu doar cablul de la babord când Hindenburg a fost cuprins brusc de flăcări și a căzut la pământ în numai 37 de secunde. Din cei 36 de pasageri și 61 de membri ai echipajului, 13 pasageri și 22 de membri ai echipajului au murit, acestora adăugându-se un membru al personalului de la sol, un total de 36 de persoane pierzându-și viața în accident.

Localizarea inițială a focului, sursa aprinderii precum și sursa care a alimentat inițial focul rămân subiecte controversate. Cauza accidentului nu a fost determinată niciodată deși multe ipoteze au fost propuse, de la cele privind scurgerile de hidrogen (care devine inflamabil în amestec cu aerul) până la materialele utilizate la construcția lui Hindenburg, de genul nitratului de celuloză și azotatului de aluminiu despre care unii experți susțin că sunt extrem de inflamabile.Toate aceste teorii sunt extrem de controversate, mare parte a necunoscutelor constituind-o propagarea foarte rapidă a incendiului, în 37 de secunde practic Hindeburg a devenit cenușă. Osatura din duraluminiu a lui Hindenburg a fost recuperată și trimisă în Germania unde a fost reciclată și utilizată apoi la construcția avioanelor militare pentru Luftwaffe, la fel ca și structurile zeppelinelor LZ 127 Graf Zeppelin și LZ 130 Graf Zeppelin II, casate în 1940.

Surse:

Botting, Douglas. Dr. Eckener's Dream Machine: The Great Zeppelin and the Dawn of Air Travel. New York: Henry Holt & Co., 2001

Duggan, John. LZ 129 „Hindenburg": The Complete Story. Ickenham, UK: Zeppelin Study Group, 2002. ISBN 0-9514114-8-9.

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/drama-zeppelinului-hindenburg-video

https://momenteistorice.ro/dirijabilul-hindenburg/

https://www.britannica.com/topic/Hindenburg

https://www.airships.net/hindenburg/disaster/