S-a întâmplat în 19 martie1827: La această dată, s-a născut pictorul Mişu Popp. Mişu Popp s-a născut la Brașov în 1827, în familia zugravului de biserici Ioan Popp de Galați. S-a format ca pictor sub influența academismului din Viena, unde a urmat studii universitare de artă. Participant la revoluţia de la 1848, după înfrângerea mişcării paşoptiste transilvănene, este obligat să se refugieze din Brașov la Bucuresti.
În perioada valahă, a jucat alături de braşoveanul Constantin Lecca un rol important în evolutia artei româneşti, elogiată in presa vremii. După întoarcerea la Brașov, pe lângă pictarea unor lăcașuri de cult, Mișu Popp s-a remarcat ca un apreciat portretist. Creația sa cuprinde numeroase portrete ale fruntașilor români din Brașov. Mișu Popp face parte dintre pictorii importanti ai celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, iar criticii spun că locul sau este alături de pictorii vremii, precum Tătărescu sau Aman.Pictorul braşovean Mişu Popp s-a remarcat în domeniul portretisticii și al picturii bisericești.
A fost prieten și colaborator al unui alt pictor braşovean renumit - Constantin Lecca, împreună cu care a pictat mai multe biserici, printre care şi Sfânta Treime din Schei. Lecca a fost primul român care a executat la noi pictură religioasă în stil occidental. Mişu Popp şi Constantin Lecca, doi braşoveni care au avut multe de spus în arta românească. Are meritul de a fi realizat o impresionantă operă portretistică având ca temă personalităţi istorice, politice, culturale dar şi funcţionari, orăşeni, preoţi de sat şi ţărani. Lucrările sale sunt caracterizate de conventionalism academic, fără a distruge expresia imaginii. Face parte, alături de litograful Carol Popp Szathmary şi de pictorul Constantin Lecca din grupul de artişti ardeleni care au influenţat semnificativ pictura românească a sec. al XIX-lea.
Surse:
Popescu, Elena, „Mişu Popp (1827-1892)”, Muzeul Naţional Brukenthal, Ed. Altip, Sibiu, 2007
Ion Frunzetti: Arta românească în secolul XIX, Editura Meridiane, București, 1991
http://www.muzeulartabv.ro/docs/cat%20arta%20si%20istorie%20ver%20web%20mic.pdf
http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/tarabarsei/1932/BCUCLUJ_FP_280068_1932_004_002.pdf
http://artindex.ro/2012/05/16/popp-misu/
http://www.anuarulsargetia.ro/pictura-religioasa-a-pictorului-misu-popp
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu