$$$

 S-a întâmplat în 12 martie 1938: Are loc Anschluss-ul, iar trupele germane ocupă Austria. Anschluss (se traduce prin: anexare, conexiune sau uniune politică), cunoscută şi ca Anschluss Österreichs (anexarea Austriei), a reprezentat anexarea Austriei la Germania de către regimul nazist, prin care s-a format aşa-numita Germanie Mare. Evenimentul, petrecut la 12 martie 1938, a însemnat „culminarea unei dorinţe de veacuri”, clamată de naziști (și nu numai), aceea de a reuni populaţiile germane şi austriece într-o singură naţiune. Evenimentul din 1938 a fost legiferat de Germania fără a ţine seama de populaţia Austriei.

Doctrinele lui Hitler scoteau în evidenţă planul nazist de constituire a unui nou imperiu (Reich) german, al treilea din istoria Germaniei. Conform concepţiei Führerului, cel de-al Treilea Reich urma să conducă lumea şi să dureze o mie de ani. Austria germană trebuia să revină la marea patrie germană. Împlinirea acestui destin presupunea ca poporul german să dispună de Lebensraum (spaţiu în care să-şi ducă existenţa). Aşadar naţiunea trebuia să se extindă. În aceste condiţii expansiunea germană continuă nestingherită. 

Astfel, în zilele de 11 şi 12 martie 1938, Germania a invadat Austria. „Anschluss-ul” apropia agresiunea germană spre estul şi sud-estul Europei sporind considerabil primejdia pentru integritatea teritorială a Cehoslovaciei, armatele Reichului german concentrându-se (în luna mai 1938) la graniţele Cehoslovaciei, act care a generat „criza din mai” în problema cehoslovacă. La scurt timp, în data de 12 septembrie 1938, la un congres al partidului nazist, Hitler a dat un ultimatum Cehoslovaciei, cerându-i ca în opt ore să părăsească teritoriile cu populaţie germane.

În ziua de 3 martie, ambasadorul Marii Britanii la Berlin Nevile Henderson, aduse la cunoștință lui Hitler dorința guvernului englez „de a stabili baza pentru prietenia sinceră și cordială cu Germania, începând cu ameliorarea situației și terminând cu crearea unui nou spirit de înțelegere amicală”. Tot la 3 martie, Hitler îi declară ambasadorului Henderson că „Germania nu va permite altor țări, de a se amesteca în reglementarea raporturilor sale cu țările care comportă o numeroasă populație germană”. În Austria un guvern care nu este susținut decât de 10% din populație oprimă germanii, o astfel de situație nu poate dura mult timp spune din nou Hitler, și „dacă Anglia continuă să se opună tentativelor făcute de Germania pentru a asigura o reglementare justă și rezonabilă va veni un moment dat când va fi război”. Reacția lui Henderson nu a întârziat să apară, deși a șovăit în a-i spune, a admis totuși ca diplomația britanică nu intenționează să contracareze politica Germaniei în ce privește Anschlussul, că Anglia va accepta o soluție rezonabilă în chestiunea austriacă și că el însuși „s-a pronunțat pentru Anschluss.”

Cancelarul Kurt Schuschnigg, după comunicarea ultimatumului lui Arthur Seyss-Inquart, a rămas mult timp să mediteze. A dat apoi ordinul să obțină cu orice preț o convorbire telefonică cu Mussolini, dar nu a putut. Organizațiile „patriotice”, informate de ultimatumul lui Seyss-Inquart, au primit ordin să continue să acționeze conform planului și să urmeze eforturile pentru realizarea plebiscitului. Cancelarul care se afla într-o situație ingrată trebuia să acționeze rapid și eficient. Un apropiat informează că Schuschnigg era foarte ferm. În ajunul Anschluss-ului afirmase „sunt gata de orice, chiar să fac apel la forța armată, pentru a salva onoarea”. Însă, la câteva ore după ce a aflat agitația de la graniță, s-a dezis. „Este imposibil, Pericolul este prea mare. Nici un ajutor de nicăieri. Trebuie să anulăm acest plebiscit”. La ora 16.00, Seyss-Inquart și Edmund Glaise von Horstenau aduceau un al doilea ultimatum german, se cerea demisia cancelarului până la ora 1900

Kurt Schuschnigg și Wilhelm Miklas au respins imediat ultimatumul. Apelurile presante ale Vienei se multiplicau. Parisul a cerut Londrei părerea dacă era partizanul unei acțiuni comuneși i-a primit un răspuns negativ. Însărcinatul cu afaceri franceze la Roma a cerut lui Ciano o întrevedere urgentă cu Ducele. La care ginerele lui Mussolini a răspuns „dacă este despre Austria, nu este nevoie”. Aproape de ora 17.00, Quai d'Orsay transmise Vienei un mesaj în care informa ca nicio intervenție nu se luase în calcul, că vor continua demersurile Paris-Londra, că tot ce îi pot spune este să câștige timp. După ora 17.00, consilierul ambasadei von Stein și generalul Muff au reînnoit cererea de demisie a cancelarului și formarea unui guvern condus de Seyss-Inquart, în caz contrar Viena urmând a fi bombardată. Singura mișcare întreprinsă a fost ca Seyss-Inquart să supravegheze liniștea publică. Acesta în noua sa postură a lansat un apel, prin intermediul radioului, către populația austriacă în care cerea acesteia să nu opună nicio rezistență trupelor germane. Raidul aerian anunțat pentru 19.30 nu a avut loc deși ultimatumul încă nu fusese acceptat. Dar avioane germane aterizau unele după altele la Aspern, aerodromul Vienei, din ele debarcau oameni ai Gestapoului, membrii SS, personal administrativ. Gările de la graniță erau ocupate în timp ce în orașe național-socialiștii luau cu asalt comisariatele, jandarmeria și posturile de poliție fără să întâmpine o rezistență serioasă. Spre ora 23.00, o ultimă scânteie diplomatică lucea în străinătate: Londra în final răspunsese solicitărilor presante venite de la Paris. Un demers comun fusese întreprins la Berlin, dar el nu avusese tonul care trebuia pentru a redresa o situație deja pierdută. Pentru Viena era prea târziu, la 2305 Wilhelm Miklas l-a numit pe Seyss-Inquart cancelar.

La 9 martie 1938, într-un discurs pronunțat la Innsbruck, anunță că luase decizia de a organiza un plebiscit. Întrebarea pusă va fi următoarea: „Sunteți pentru o Austrie liberă germană, independentă, socială, creștină și unitară?- Sunteți pentru pace și muncă și pentru egalitatea drepturilor tuturor celor care sunt din popor și ai patriei?” Nu se va putea răspunde decât cu „DA” și „NU” și votul va fi permis numai cetățenilor cu vârsta de peste 24 de ani, bărbați și femei. Cancelarul a luat această decizie după consultarea unei comisii care cuprindea pe Ender, fostul cancelar al Austriei, pe ministrul de stat Schmitz și pe ministrul Justiției Adamovitch, de asemenea au fost întrebați și toți guvernatorii provinciilor care s-au pronunțat în favoarea plebiscitului. Prin organizarea plebiscitului el urmarea să dovedească opiniei publice internaționale că populația Austriei se opunea Anschluss-ului.

Nicio opoziție de nici un fel nu s-a ridicat contra trupelor germane care au intrat în această țară pe 12 martie dimineața. După ce a petrecut seara la Linz și s-a plecat asupra mormântului mamei sale, Hitler a sosit la Viena pe 13 martie. Aici i-a ordonat lui Seyss-Inquart, care fusese proclamat cancelar pentru o zi, să emită o lege care să ratifice unirea cu Reichul și alipirea la Germania constituind „Germania Mare”, lucruri care s-au și întâmplat. Seyss-Inquart a urmat întocmai sfaturile primite și în aceeași zi emitea legea care unea cele două țări, din care am extras următorul citat „În virtutea art. 3, alineatul 2, din legea Constituțională federală, privind măsurile extraordinare în materie constituțională… Guvernul federal a decis:

Art.1. Austria este o țară din Reich-ul German.

Art.2. În ziua de duminică, 10 aprilie 1938, germanii și germanele din Austria, care au împlinit vârsta de 20 de ani, voi fi chemați să se pronunțe printr-un plebiscit liber și secret asupra întoarcerii la Reich-ul german.

Art.3. La plebiscit, hotărârea se va lua cu majoritatea voturilor exprimate…”.

Surse:

https://www.britannica.com/event/Anschluss

https://www.dhm.de/lemo/kapitel/ns-regime/aussenpolitik/anschluss-oesterreich-1938.html

https://tribuna-magazine.com/80-de-ani-de-la-anschluss-i/

http://www.aos.ro/wp-content/carti/978-606-92161-7-0-al-doilea-razboi-mondia-cea-mai-mare-conflagratie-a-secolului-XX.pdf

https://www.mediafax.ro/externe/dominatia-nazista-in-europa-de-la-anschluss-la-atacul-impotriva-uniunii-sovietice-4827721