$$$

 Teza lui de doctorat a fost respinsă brutal, fiind catalogată drept o fantezie ridicolă și o inepție fizică absolută. Câteva decenii mai târziu, exact aceleași ecuații refuzate de profesori puneau cu succes echipajul uman pe Lună.

Totul a început într-o casă săsească din Sighișoara, la începutul secolului 20. La vârsta de doar 11 ani, Hermann Oberth a primit în dar o carte scrisă de Jules Verne despre o călătorie spre Lună. În timp ce restul copiilor doar visau la aventuri intergalactice, el a luat un creion și a început să verifice calculele autorului francez. Așa a realizat că forța de propulsie a unui tun imens i-ar strivi instantaneu pe astronauți, iar singura soluție reală pentru a învinge gravitația era cu totul alta.

În anul 1923, după ce universitatea din Heidelberg i-a aruncat la gunoi lucrarea de doctorat, tânărul fizician din Transilvania și-a publicat singur cercetarea. Cartea sa, tipărită din fonduri proprii, propunea un concept tehnologic pur și simplu revoluționar: racheta construită din mai multe trepte, alimentată cu combustibil lichid. În acea perioadă, ideea că un vehicul ar putea funcționa perfect în vidul spațial părea o glumă proastă pentru elita științifică europeană. Totuși, Oberth nu s-a oprit o clipă la stadiul de teorie. A desenat scheme extrem de detaliate pentru rachete de mare altitudine și a anticipat cu o precizie înfiorătoare costumele spațiale, stațiile orbitale și efectele imponderabilității asupra corpului uman. El a demonstrat matematic faptul că o rachetă își poate pierde treptele consumate pentru a deveni mult mai ușoară pe măsură ce urcă spre spațiu. Deși a fost ignorat și ridiculizat în tinerețe de academicieni, calculele sale fascinante au atras atenția unui adolescent pasionat, pe nume Wernher von Braun. Acesta din urmă avea să îi devină student și, mai târziu, arhitectul principal al programului spațial american.

La bătrânețe, sasul născut la Sibiu a primit un loc de onoare la centrul de control din Statele Unite pentru a asista în direct la lansarea misiunii Apollo 11 în anul 1969. Băiatul care trasa traiectorii pe marginile unui roman de ficțiune a trăit suficient pentru a vedea cu ochii lui cum matematica sa a învins definitiv gravitația. Până la urmă, singura diferență dintre o inepție academică și o capodoperă a umanității a fost doar trecerea timpului.

Text preluat.